vom urmari pasii articolului!oricum suntem sortiti unei pacaleli si abureli in masa!suntem dezamagiti de la cel mai mic grad la cel mai mare grad! Romania traieste dupa niste reguli numai de ei stiute!
Cu siguranta măsurile de austeritate stipulate în ordonanța trenulet vor face din candidatul suveranist , 100% ,câștigătorul alegerilor prezidențiale.
Nimic important în material. Simplist, șablonat, folosește cuvinte tehnice și exemple complexe pentru omul de rând și care în fond, nu are nici un fond, nici un final. Din ceea ce citești, nu înțelegi mare lucru ci doar faptul că încearcă să denigreze un om. Un om care până în prezent nu a îndeplinit nici o funcție politică în statul român, nu a participat la privatizări, vânzări, vaccinări sau la fel de fel de golăneli auxiliare în folos personal sau cauzând prejudicii financiare, materiale, morale, etc., cetățeanului român.
S-a înscris în campania electorală, l-a acceptat instituțiile abilitate ale statului (dacă era terorist, mafiot, etc. putea fi exclus din start) și l-a pus pe tavă poporului cu drept de vot, alături de ceilalți candidați pentru a fi ales sau respins în funcție de dorința / voința poporului.
O fi domnul Gheorghe Smeoreanu școlit, citit, umblat prin lume, o fi scris cărți și fițuici dar prin acest material a dat chix.
La fel de bine pot și eu să scriu un comentariu amplu despre activitatea din ultimii 9 ani a domnului Gl. politician „Un ostaș în slujba țării” cu date concrete prin care a dus la situația și haosul din sistemul de pensii al MApN, cum împreună cu partidul, cu foștii prim ministri Orban, Cîțu și dumnealui au adus România în pragul sărăciei și la o îndatorare externă de neimaginat cu 6-7 ani în urmă, continuată apoi de către actualul prim ministru Ciolacu, cum am fost furați din pensii ani de zile și cum datorită gestionării greșite a banului public, astăzi guvernul nu este în stare să-mi indexaze pensia cu inflația. Nu pot pedepsi Guvernul României și clasa politică decât prin vot. Mă repet. Nu agreez nici un partid politic, nici o persoană politică, nici un candidat, decât partidul și persoana care propune și-mi indexează / actualizează pensia militară. În rest, facă borș.
Dacă am fost mințit și prostit de fostul meu șef, marele luptător din TO, de către domnul Ciolacu, ce mai contează acum că mă fentează și domnul Georgescu.
Și domnul Ciucă și domnul Ciolacu au avut toate pârghiile necesare ca să evite această harababură din politica românească înainte de a începe campania electorală, de la primele noastre inițiative de protest, de publicare a taloanelor de pensie, de la așazisele negocieri devenite promisiuni mincinoase iar acum, ni se prezintă pe piață un paria al societății.
Omul asta nu pricepe un lucru simplu:Omenirea s-a saturat de capitalism cu al sau consumism exagerat,iar noi vrem,nu vrem, trebuie sa ne raliem acestui curent care va șterge de pe harta natiuni în câțiva ani.Omul trebuie sa trăiască în armonie cu natura conform perceptului:Trăiește și lasă să trăiască...
DACA NU INDXEAZA PENSIILE, GEORGESCU VA CASTIGA DETASAT ALEGERILE PREZIDENȚIALE. DACA NU VA FI GRORGESCU, POATE SA FIE SI UN CVASINECUNOSCUT PUBLICULUI LARG, ACESTA VA CASTIGA ALEGERILE.
Domnule administrator este perfect adevărat ceea ce spuneți despre Călin Georgescu, dar el NU reprezintă un pericol. Nu va fi vreodată lăsat să ajungă mai mult decât senator, indiferent de ce vor vota românii. Să ne amintim când peste 7 milioane de români au votat demiterea lui Băsescu și CCR a spus NU, deci nu e nici un pericol. Călin Georgescu, presupunând că va mai putea candida, va strânge cel mult 2 milioane de voturi, insuficient pentru a ajunge președinte! Eu personal chiar dacă detest CU TOATĂ FIINȚA ACEST USL nu voi vota niciodată Călin Georgescu, și ca mine sunt foarte mulți, așa că nu va strânge prea multe voturi din cauza acestor guvernanți de proastă calitate.
Că unora le place CGeorgescu sau nu ,el este un reper care gândește nu așteaptă indicații de la Bruxelles.Chiar dacă cei care au anulat nejustificat deocamdată alegerile democratice ,vor încerca să-l oprească va fi altcineva .
CG = UN ȘARLATAN
care contestă formula chimică a apei , care contestă că omul a ajuns pe lună , care spune luându-ne de proști , că în Ukraina nu e război , sau că ISUS a înviat pt. poporul Român , că România e buricul pământului iar Munții Carpați au energii oculte universale , etc....
NU E VINA LUI !
Si dupa cum ati fost informat nu este nicio indexare nici acum nici in viitor. Daca cititi ordonanta trenulet scrie clar ca pensiile militare raman la nivelul anului 2024 in timp ce pentru civili scrie ca raman la nivelul decembrie 2024 PÂNĂ la aprobarea bugetului pe anul 2025. Din nou este o discrimiare. Dar noi suntem multumiti si asteptam sa murim sa le scada cheltuielile cu pensiile militare.
"Gheorghe Smeoreanu este un ziarist născut în Rm. Vâlcea, fondator al unor publicaţii care au atins pragul de cel mai citit cotidian din provincie: Curierul de Vâlcea, Curierul Zilei, Societatea Argeşeană. A întreprins călătorii de documentare la Cercul Polar, în Sahara, în China, SUA, Chile, Peru, Columbia, Senegal, Guineea Bissau, Guineea Conakry, Insulele Capului Verde, Maroc, Turcia etc. Absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, secţia Psihologie, specializarea Psihopatologie, a fost şef de promoţie al Centre Demographique ONU şi a urmat un stagiu la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris. A studiat, de asemenea, Teologie la Universitatea Piteşti. Este expert ONU în Populaţie şi dezvoltare şi specialist în Demografie Istorică. A publicat 22 de cărţi în domenii precum literatură, politică, teologie, ştiinţele comunicării, unele atingând tiraje de 10.000 de exemplare, epuizate integral. A predat, timp de 10 ani, la Şcoala Superioară de Jurnalism din Bucureşti şi la Universitatea Constantin Brâncoveanu din Piteşti cursul Actualităţi şi mentalităţi în mass media. Piesa sa de teatru, Spovedania unui jurnalist, a fost jucată şi s-a bucurat de un real succes. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România"....text preluat de pe Net.
In concluzie,...baietii "se cunoaste" intre ei iar autorul de mai sus ii da la "gioale" colegului de la ONU. :))
Ce umilință poate fii mai mare pentru unii pensionarii militari care primesc o pensie militara pe o lege specială amputată prin OUG in cuantum cu 2000 lei mai mică decât calculul componentei contributive și nu primește indexarea cu inflația.Suntem umiliți de politic,de mass-media și de societatea civilă.Nu cumva după ce ai dublat pensiile instalatorilor,mecanicilor auto și fochiștilor a crescut deficitul bugetar și acaum spui că nu sunt bani.
De fiecare dată când am spus ca statul se află în colaps economico financiar și ca se va adopta nicio modificare la L 223/2015 si nu se vor actualiza SG și SF și ca da fim mulțumit cu ce avem ca cu PSD sau Ciuma Roșie, dușmanul pensiilor militare nu vom primi nici măcar indexarea, unii împreună cu Claudiu Marin mă înjurați!! Anul trecut pe vremea asta CCR au amânat decizia de abrogare a OUG 59/2017 până anul acesta și la timpul potrivit când toți erau convinși ca o vor declara neconstituțională, au decis, contrar tuturor opiniilor, ca guvernul PSD a adoptat-o legal, executând ordinul acestora!!!
Acum poate fanii sau susținătorii PSD-ului când vor constata ca nu vor mai primi iar indexarea și CCR va trimite noului parlament proiectul de actualizare a SG și SF pentru completare și continuare va ajunge să aibă aceiași soartă ca Plx 199/2020, poate atunci vor înțelege după 35 de ani cine este Ciuma Roșie dușmanii pensiilor militare!!!
În ordonanța trenuleț nu am văzut ca să se stipuleze faptul ca nu se vor acorda pensiile pentru aleșii locali sau ca indrmnizatiile parlamentarilor ca vor fi înghețate, asta însemnând ca clientela politică și politrucii își vor menține privilegiile impreuna cu magistratii care la fel sunt mai presus de lege sau galacticii României!!!!🫡🫡🫡🫡🫡🫡🫡🫡🫡🫡🫡🫡
Deci prin corecții intelectuale privind aducerea aminte la ceea ce a spus Ciolacu(cineva m-a corectat pe aici că nu a mințit deoarece înca nu a ieșit de pe funcția de prim-ministru - BA DA a mințit precum respiră), este bine măi Ciolacu să îți bați joc de militari mințindu-i cu nerușinare???
Pensii militare pentru grad de colonel la 4500 lei versus 6000 lei electrician!!!!! FRUMOS măi Ciolacu!!!!
Te bucuri să emiți această Ordonanță a Marfarului (nu a trenului)???? Iți șade bine să fii mincinos????
De Crăciun, în cinismul sau, omul credincios de la Kremlin, i-a "colindat" pe Ucrainieni...câteva zeci de rachete și drone, să le bubuie urechile.Votați rusofilii!
Mario.. Există informații că instituțiile statului BEC,CCR etc lucrează intens zilele astea....că să-i interzică pe modelul Șoșoacă... înscrierea, respectiv participarea la alegeri a lui Călin Georgescu...
Și uite așa ,încă un an in care am sacrificat ”LIBELULA ” din coteț numitâ ”Ghita Mangalita” si l-am preparat in stil ardelenesc folosind toate priceperile si ingredientele traditionale ,apoi am incins tot traditional o ”CINĂ A MANGALITULUI” luând ca aperitiv o PALINCĂ recent redefinita in Ardeal ca fiind ”APĂ , HRANA si ENERGIE” urmata de niste jumari calduțe inca si crocante pe post de ” GÂNDACI ” de-ai lu Ursula.
Altceva ce să mai zicem de aici din Ardeal . Ne gândim că dacă V.Orban , în grija lui pentru țară si popor ,pune mâna pe E-on gaz care vinde si electricitate , poate ne dă si noua ardelenilor precum este in Ungaria gazul si curentul la juma de pret .
Ca daca-i faceau pretul ca si in Romania sigur ne depaseau la PIB.
Si daca ne mutam dincolo de granita în HU ,poate ne dă si a 13-a pensie ,precum au pensionarii unguri ,așa cu amaratul lor PIB bazat pe productie si nu pe consum ca și la noi.
Ce este mai dureros? Să votezi un impostor care încearcă să ajungă la butoane, dar nu cunoaște realitatea guvernării anterioare și crede că va face ceva sau un impostor aflat la guvernare și care pentru a rămâne în continuare la butoane minte știind că după alegeri că și până acum nu va rezolva problemele? Orice asemănare cu personaje reale este imaginară . Noi însă suntem reali și alegem in funcție de nevoile noastre dar și de promisiunile electorale.
Puteți detalia informația privind o indexare aplicată doar celor ieșiți înainte de 2018-2017..?
Crăciun liniștit alături de cei dragi!
Leo ...nu mai bate campii...
Multă sănătate, bucurii și clipe frumoase lângă cei dragi in aceste zile Sfinte!
Cătălin. Despre ce modificări ai scăpat când prevederile art. XIV au rămas la fel ?
@LEO
se observa ca chiar iti place sa citesti ce scriu ,,sarlatanii'' despre fenomenele misterioase din Muntii Carpati, despre inscenarea ajungerii oamenilor pe Luna, despre faptul ca apa are memorie si este vie, etc. pai CG nu a facut altceva decat sa aminteasca despre niste subiecte dezvoltate de-a lungul timpului de numerosi autori, de oameni de stiinta, cercetatori, analisti, ziaristi, scriitori, etc. stii cum se numeste cel care citeste aceste ,,SARLATANII''? Si basescu a zis ca Romania este un stat mafiot si stie el ce zice dar a uitat sa spuna ca el in calitate de SEF AL STATULUI (cum ii placea sa se autonumeasca) era primul mafiot al statului! Acum ai inteles, fi foarte atent la exprimari ca nici nu stii ce pierzi.
Azi , este mult mai rentabil sa promovezi si sa ridici in slavi ASASINII ECONOMICI , inclusiv propagandistii lor, decat , macar in treacat să arati ”Prostimii ” cum o numeste acest Smardodoleanu promovat pe aici, că forma de organizare in cooperative functioneaza cu succes de zeci de ani pe glob si chiar in cele mai dezvoltate state capitaliste precum Franta , SuA ,Spania , Israel , urmate dupa anii 2004 de Polonia ,Ungaria , etc.
https://agrobiznes.md/cum-functioneaza-cooperativele-agricole-in-diferite-tari-ale-lumii-cazul-frantei-si-spaniei.html
https://agrobiznes.md/cum-functioneaza-cooperativele-agricole-in-sua-canada-si-israel.html
https://www.rndr.ro/documente/2._Cooperativa_Ungaria_2.pdf
Se estimeaza ca aproximativ 16.000 de cooperative funcționează în prezent în Polonia, într-o varietate de domenii, de la servicii de locuire și medicale până la de cooperative de consum. • Peste 500 de cooperative sociale au fost fondate de când a fost adoptată Legea poloneză privind cooperativele sociale din 2006
Este o forma de organizare prin care isi pot valorifica mai eficient marfa pe pietele concurentiale. Totodata se pot dezvolta creindu-si propriile capacitati de productie.
La noi nu trebuie sa patrunda ideea . Mai bine lucram individual pe suprafete mici si aruncam toamna productia realizata pe bani de la APIA pe camp . mai bine vindem nelimitat in suprafata terenuri strainilor . In Ungaria hulita legea nu permite vanzarea catre strauini a unei suprafete de teren mai mare de 2 hectare.
Inclusiv in industrie pe plan mondial pentru a face facă concurentei brandurile puternice precum Peugeot , Opel , Fiat s-au unit in asa zise consortii , in fond tot un fel de cooperativă. La fel grupul VW (VW ,Audi , Skoda) , etc
@ claudiu marin, te rog frumos sa ne lamuresti daca se pune in aplicare ultima DECIZIE A CCR privind ne-supraimpozitarea pensiilor speciale si daca castigam si noi ceva incepand cu luna ianuarie. Multumesc!
@avianyc
bine punctat si documentat comentariul tau despre conceptul de organizare economica in COOPERATIVE. deci ce merge bine pentru om in multe tari dezvoltate si capitaliste nu trebuie sa se aplice si in tari precum Romania intrucat acest concept se vrea aplicat de CG daca va ajunge presedintele acesteia !!!??? vedeti unde este manipularea si diversiunea si cine le intretrine ? exact neomarxistii care s-au opus tot timpul dezvoltarii si modernizarii, parca am mai auzit cindva daca va aduceti aminte de conceptul ,,cresterea zero" si cine a imbratisat-o.
dar despre faptul ca in acest moment Romania este aruncata de la influenta politico/economica a Austriei spre cea a Ungariei prin constituirea guvernului din PSD+PNL+UDMR si faptul ca cele mai importante 2 ministere sunt date UDMR care va avea acces la secretele tarii si care este in legatura permanenta cu statul ungar nu va spune nimica? dar cu faptul ca UDMR prin conducatorii sai s-a opus permanent actualizarii pensiilor militare si chiar inzestrarii armatei Romaniei, nu va spune nimica ? pai cine sunt tradatorii in acest moment ? un CG care deocamdata este un simplu cetatean sau cei care sunt in continuare la putere si care vand Romania bucata cu bucata, in ascuns fara transparenta si fara a avea acordul poporului ?
@yar 99 soim
Apa nu știe ce e setea și nici n-o interesează dacă potolește cuiva setea !
@Catalin
Asa cum am precizat la topicul dedicat deciziei CCR privind impozitarea progresiva... este sigur ca decizia se refera si la pensiile militare pentru ca sunt singurele care se calculeaza exclusiv necontributiv.
Cum decizia nu a constatat ca impozitul progresiv este neconstitutional, ci modul cum a fost reglementat impozitul, nu am de unde sa stiu care varianta de aplicare a deciziei va fi aleasa de Guvern.
Cum Ciolacu a zis ca nu va sta cu mainile in san, eu cred ca Guvernul va reglementa aceleasi cote de supraimpozitare a pensiilor necontributive, dar aplicate pe transe fixe, nu variabile ale venitului impozabil din pensii.
Cum si la CASS s-a constatat ca Guvernul poate sa impuna plata de CASS pe pensii, dar nu prin OUG... ci prin lege, eu cred ca in acest an de austeritate vom avea si o lege de impunere a CASS pe pensii.
Individul asta obscur care se vrea a fi reporter, ne ia de prosti, trebuie sa ne zica el de ce sa nu votam CG, daca erai impartial, faceai un material identic sibcu lgbti-sta de lasconi. Asa au fost luati de prosti si americanii, denigrandu-l pe Trump. Dar poporul le-a dat peste bot. Asa o sa le-o dea peste nas si romanii celor asemeni cu acest personaj care a scris materialul asta. Nu suntem oi, VOTAM CE VREM NOI, NU PE CINE VRETI VOI.
Ministrul Daniel David este cel mai potrivit pentru a trata poporul roman, care are grave probleme cognitive
Miringul din 24 ianuarie are loc ?
DEcebal
Daca nu citesti cartea controversatului Georgescu, muntumeste-te si cu rezumatul prezentat de Smeureanu.
Daca ai votat cu un necunoscut nu ai votat conform convingerilor d-tale ci cum ti s-a sugerat. Ca sa votezi liberi si util pentru Tara si aliatii sai trebuie sa fii responsabil. Ori, niste iresponsabili ati adus in finala alegerilor prezidentiale un necunoscut cu convingeri dubioase si o progresista din tagma dusmanilor pensiilor militare.
@ClaudiuM
Pe asta il cheama Decebalov.
D-nule Claudiu daca îți sugerează cineva să mănânci gândaci te conformezi ? Așa și cu votul. Poporul a votat foarte responsabil , din păcate nu pe placul stăpânilor noștrii care au anulat votul. La viitoarele alegeri va vota la fel , cu siguranță.
Crăciun fericit tuturor,sănătate și numai bine! După cum se văd lucrurile,indiferent cine candidează din partea suveraniștilor,va câștiga ,nu neapărat Călin Georgescu! Eu personal,nu cred în niciunul,decât în Dumnezeu! Este singurul care ne vrea binele,restul.....INTERESE PERSONALE ȘI DE GRUP! Toate cele bune vă doresc la toți!Pace și bucurie!Doamne-ajută!
"Titularul initial" al contului "huhurez.com" avea o abordare mai obiectivă a comentariilor, chiar dacă ele nu fac "plăcere intelectului " !.
E clar mai mult ca oricand ca acest blog exista ptr proslavirea pesedeului. Atacul asupra CG daca mai era nevoie confirma asta. Noi plebea tot platitori de taxe ramanem, propagandistii gen CM si altii ca el spera si la foloase. Avea pe timpuri Ion Cristoiu o expresie la tv si anume "telespectatorii trebuie sa inteleaga ca..." exact cum face CM acum, noi cititorii blogului, trebuie sa intelegem ca..
@Decebal Nu, nu sunteti deloc oi si berbeci.......doar ati votat pe unul pe care l-ati vazut, cu o saptamana inainte de alegeri, pe Tik Tok
Votăm pe cine credem, pe cine dorim...punct și fără comentarii🤬! Rezultatul scontat îl vom avea pe la sfârșit de martie! Unii la răcoare în curând, alții aleși..👌
Vasile* n-are nicio treabă blogul cu psd! Chiar dacă Marin Claudiu mai bate câte-un comentariu spre afinitatea lui, nu-i nicio problemă! Fiecare votează cum înțelege! Numai că unii au luat-o rău pe alătură!
Le înțeleg frustrările, dar nu dai cu parul într-un car de blid numa că tu nu ai roata olarului!
Să sperăm că avem ce alege pentru următoarele alegeri prezidențiale! Să nu fim obligați să punem ștampila pe nonname!
Apropos de Mareș, nu are mari realizări în ultimii 20 de ani de militarie! Este oportunist , dar e un băiat sufletist! L-am cunoscut personal!
Deh, la bătrânețe te mai lasă una, alta, te mai dor oasele, îți mai joacă feste mintea(ai memoria trecută foarte activă dar cea imediată, deseori, e lipsă)!
Nu noi rezerva militară am adus datoria țării la nivelul care se află. PSD-PNL-UDMR au condus țara. Să tratezi cu nepăsare problemele existente la pensiile militare face parte din răzbunarea PSD. Indiferent cine va candida , viitorul Președinte al României va fi din partea suveranistilor. Așteptăm un ministru UDMR la MAI și la MApN poate că așa se vor rezolva problemele sau Victor Orban noul PM al Statelor Unite ale României și Ungariei. Asta-i trendu nu ?
Chiar de în următorii 4 ani unii dintre noi vor pleca,unii vor rezista ,iar PSD&PNL nu vor prinde pragul electoral de-a accede în Parlament!
MAINE 27.12.2024, PENITENCIARISTII SUNT IN STRADĂ. PENSIONARII MILITARI (REZERVISTII) SI ASOCIATIILE REZERVISTILOR CE FAC, AVAND IN VEDERE FAPTUL CA NU AM PRIMIT NIMIC, NICI RECALCULARI, NICI ACTUALIZAREA VOTATA RECENT IAR ACUM NICI MACAR INDEXAREA? DACA SI ACUM STAM PASIVI, ATUNCI NE MERITAM SOARTA.
Arfy. Blogul are legătură cu tot. Am mai repetat și tot repet. Nu poți discuta despe legea pensiilor militare, legea salarizării de care depinde legea pensiilor militare prin majorări la cadrele active / actualizări la pensile militare dacă s-ar face cum e corect, cinstit, legal, moral, etc., fără să implici PSD, PNL, USR, UDMR, Pelea me (ca să fie cu rimă), Guvernul, CCR și toți factorii de răspundere.
PSD a clocit Legea nr. 223/2015, PSD=Tudose-LOV au distrus această lege și viața din punct de vedere financiar, moral, fizic a zeci de mii de pensionari.
Nu le mai luați apărarea că tot ce au făcut în trecut au stricat pe parcurs.
Mă gândesc de câteva zile la o situație pe care nu o sesizează și nici comentează nimeni.
S-ar putea (bine ar fi să fie așa) Guvernul Ciolacu să nu ne dea indexarea, în schimb, indifferent de decizia CCR din februarie să găsească o modalitate prin care să actualizeze pensile militare.
Poate că tace pentru a nu ridica *ulimea în sus și o va pune în practică la momentul potrivit. Doar a promis, nu ?
Chestia cu carul și cu blidele nu prea ține. Acest car plin cu „deștepți” s-a cam răsturnat de multe ori fără ca aceștia să se strice sau să dispară. Tot ei s-au urcat în căruță și impart daruri cum doresc și cui doresc.
Fiecare are dreptul să pună ștampila unde vrea și cum vrea. Chiar și pe cant dacă aceasta le aduce bunăstare, liniște și pace.
https://www.youtube.com/shorts/9VVvMUCMWA0
pana si Trump a vazut lovitura de stat din Romania si cine este autorul
Artileristul. Nu mai bate câmpii. Pensionarii militari nu au votat cu Călin Georgescu pentru că nici nu auzise de dânsul. Parte dintre ei au votat Ciolacu, Simion, Geoană.
Dacă se continua turul 2, în funcție de vot, ai fi putut să afirmi că și pensionarii militari au votat cu CG și nu cu EL.
Prea s-a insistat cu mânie proletară precum că, noi chipurile, am votat CG.
Frustrarea venea de la rezultatul slab obținutut de Ciolacu iar dacă unii nu au votat cu Ciolacu, au avut un motiv destul de clar. Promisiuni fără finalizare, minciuni, jigniri, sfidare și nimic mai mult.
@Viorel , ai dreptate! Aseară 26.12.2024 , la Realitatea Plus ,A.Alexendrescu a difuzat o emisiune din 19.11.2021, pentru a arăta că CG era cunoscut de către telespectatorii postului încă din 2011.
M-a sunat un coleg de promoție să-mi spună că în această emisiune, încă de atunci CG a spus că militarilor rezerviști li s-a luat DEMNITATEA prin refuzul de a rezolva inechitățile pensiilor militare.
Cred că este singurul care a spus ceva despre noi ( in acea perioada)chiar dacă nu a făcut material ceva, dar faptul că menționezi ceva despre noi , este foarte important.
Nu sunt fan CG, am votat cu Geoană .
Nu am găsit linkul dar sigur se va posta pe YouTube emisiunea din 26.12, de la Realitatea Plus
Am inteles ca ar fi difuzat intreg interviul in care a afirmat ca s-a intanit cu alta specie si facea referire la cei care prin masurile luate au distrus tara si nu la extraterestri in sine ca fiinte venite din spatiu asa cum ar fi taiat si trunchiat alti deontologi posesori de emisiuni.
@ Viorel
Buna dimineata in zi de Sarbatoare.
Nu faptul ca au votat in primul tur cu Georgescu e o problema. Dar sa continui sa faci prozeletism pentru un asemenea individ mi se pare de-a dreptul gretos.
Oare nu e clar ca omul a adunat din societate niste teme sensibile pentru diferite categorii si acu vine si le recita (amestecate cu citate din filme, desene animate si alte aberatii) in fata oamenilor cum ai amagi un copil cu bomboane din magazin, pe care n-ai bani sa le cumperi, daca face ce vrei tu.
In ce priveste faptul ca rezervistii au votat cu el sau nu, eu o sa-mi permit sa-ti aduc aminte cum era pe vremea tineretii noastre.....cand civilii vedeau 10 oameni beti din care unul era imbracat militar remarca era "betivanii astea din armata". Asa si acum: au vazut doua-trei religve militare inaltand ode "tulburatului" pe la televizor si bineinteles ca au pus imediat eticheta. Si eu imi aduc aminte si o remarca de-a lui Ciolacu imediat dupa turul 1: "rezervistii au fost atrasi in aceasta capcana". Ma rog....citatul e aproximativ dar la ce crezi ca s-a referit?
@Viorel,
Ciolacu a zis prin noiembrie și la început de decembrie 2024 , că NU PLEACĂ PÂNĂ NU REZOLVĂ PROBLEMA PENSIILOR MILITARE. totodată la investirea guvernului lui 2 , a zis că va fi un guvern pe 4 ani.
De aici se înțelege , că poate peste 4 ani , când va pleca , va rezolva problema.
Cine o mai fi pe atunci ca să vadă.
NU E VINA LOR !
@ Viorel. M-am gandit și eu la scenariul cum că nu ne indexează pentru că ni se vor actualiza pensiile fie prin lege, fie prin oug, dar nu cred în el. Și nu cred pentru că deși pare simplu, nu e deloc așa. Cineva de undeva se opune și văd ca reușește întotdeauna. Un argument mai este și că politicinenii se lipsesc de voturile noastre (deși au mai incearcat cât de cât niște tertipuri) dar tot nu ne rezolvă. Ori știm foarte bine cât de înnebuniți sunt după voturi, mai ales anul ăsta cu lupta umăr la umăr. Pe ideea ca voturile să nu se piardă dar nici să nu ne rezolve, ultimul tertip este ăsta cu tranșa din PNRR, aranjat cu Bruxellul tot de aici. Dacă pentru pensiile civile s-au dus sa aranjeze să-i lase se crească deficitul, la noi afost invers, s-au dus se ne bage pe țeavă. Și tot electoral, pun pariu că punctul de pensie va creste, poate nu cât inflația dar va crește, însă inainte se va tot vehicula înghețarea, ca puținul pe care îl dau să bucure mai mult. Tehnici simple de manipulare, știu ei mai bine.
Ideea că noi am votat preponderent CG vinde și de la aparitia “cuiva” dintre noi la o televiziune pentru care CG e noul Isus. Și cum nu suntem văzuți cu ochi buni de nimeni, atâta le-a trebuit, și ne-au mai pus-o în cârcă și pe asta. Dacă tot ni l-au pus în cârcă pe CG, CG le-aș da la viitoarele alegeri. Dacă tot a venit vorba, ce mi se pare ciudat vizavi de susținătorii individului e că fac din alegerea sau nu a lui o chestie de viață și de moarte. Cineva îi numea “hoarde te turbați, mai periculoase ca însuși CG”. Poate că opinia nu e chiar departe de realitate.
Propunerea pentru o manifestație rapidă (nu știu cu aprobarile cum e așa în scurt) mi se pare bună, dar mă tem ca nu va avea o participare cine știe în zilele astea și mai mult ne facem de râs.
Indexarea doar la cei mai vechi de nu știu ce an, deși cumva ar mai atenua din diferențe, pare cam nedreaptă și în plus s-ar putea sa fie neconstitutională, presupun. Nu prin indexare diferențiată trebuie rezolvată problema, și nici nu o rezolvă decât în mică masură, ci așa cum trebuie, lege sau OUG. Să nu mai zic că ar mai fi incă un motiv de dezbinare între noi.
Nu este vorba de Extraterestri, este vorba de "neomarxisti-satanisti".
https://www.youtube.com/watch?v=gT8TQrE-Rm8
@artileristul
cred ca in postarea ta ai omis sa ii treci si pe MC, pe CN, pe LE, pe SG si pe toti care au candidat si vor mai candida. pai ce spui despre CG au facut toti si vor mai face, toti mint precum respira, toti manipuleaza, toti dezinformeaza etc asa ca tu nu ne spui noutati. diferenta este ca la cei care au in spate partide platesc din banii publici firme care se ocupa cu asa ceva pe cand independentii o fac singuri sau daca gasesc si ei vreun sponsor o fac pe banii acestuia. pai hotaraste-te vrei democratie sau vrei dictatura, tu ne induci ca trebuie sa votam cu cine vrei tu ? pai base, werner care au domnit 20 de ani impreuna uite unde au dus Romania, plus ca asta nu vrea sa plece la expirarea mandatului mai vrea la banii publici. iar de minciunile lu ciolacu nu te-ai saturat, chiar te lasi amagit mai ceva ca un copil de gradinita, mai vrei sa iti arate bomboanele fara sa ti le dea ? vad ca te dai mare dar nu esti ceea ce pari. lasa oamenii sa gandeasca cu mintea lor nu cu a ta, ca romanii s-au desteptat si nu mai vor sa li se aplice spiritul de turma. voteaza pe cine vrei dar nu-i acuza pe ceilalti ca vror altceva.
Pai daca au votat rezerviștii cu CG asa cum spuneți uni pe aici (eu nu am votat cu el) atunci de ce nu au votat cei trei milioane optsute pensionari civili cărora le au mărit pensiile,la unii chiar dublat s-au triplat. Nu vedeți că pe noi ne urăște toată lumea.
Vina este a noastră, a rezervistilor
Trebuie mers peste ei pina se decid sa rezolve aceste monstruoase inechitati
Rad de noi toți mecanicii agricoli și lăcătuși mecanici calificați la locul de munca precum caporalul din armată
@ yar 99
Departe de mine gandul de a spune cuiva ce sa voteze si cu atat mai mult ce sa gandeasca. Eu doar incerc, cu intelectul mai mult sau mai putin limitat, sa imi dau cu parerea despre ce se mai povesteste pe aici (cred ca asta facem de fapt cu totii).
Ca toti politicienii mint precum respira asta e mai mult decat adevarat (de fapt cred ca asae e in fisa postului la ei) dar eu am o nedumerire: daca tot se dorea atata vot antisistem de ce nu s-a votat masiv Simion, e si el suveranist, era mai cunoscut si juca dupa regulile jocului: cu reclama marcata si toate celelalte. Nu crezi ca in spatele lui Georgescu (care apropos face parte din sistem pana in maduva oaselor) sunt forte ostile care au stiut sa profite de prostia celorlalti politicieni si de naivitatea si "brain rot" unui parti a poporului dependent de Tik Tok.
A schimba niste politicieni minciunosi e o dorinta arzatoare a fiecarui votant dar sa pui in loc unul despre care ai aflar din filnulelele de 30 de sec. de pe Tik Tok fara sa vezi cum si cu cine va face ce promite......scuza-mi spusa dar asta nu denota mare inteligenta. Pe principiul asta data viitoare ii alegem pe Tom si Jerry sau fernando de la Caransebes. Sau si mai rau de maine putem iesi pe strada in fundul gol ca ce?......e alegerea noastra, nu ?
CE NU AM STIUT!
... si cum am fost manipulat de multele TV si "formatori de opinie" aserviti Puterii:
cu voia domnului Claudiu Marin,
linkurile:
https://www.youtube.com/watch?v=g9wqX7DrA8k
... si asta de acum o luna
https://www.youtube.com/watch?v=wF8YQCAyu9w
Bomba secolului.Campania electorală a lui Georgescu a fost plătită de PNL.
Nu are legătură cu topicul, dar este o continuare a polemicii. Ce o sa votați in primăvara când în turul II va fi Antonescu și Maia Sandu?
@Florin. În turul doi va fi un suveranist și un altul proeuropean. Pe Antonescu s-au grăbit să îl desemneze și cred că se găseau și variante mai bune. Personal îl percep ca un foarte bun vorbitor dar și un mare leneș (a fost campionul absențelor ca parlamentar). Noroc că președintele nu trebuie să se dea în brânci cu munca.
Am mai auzit de varianta cu Maia Sandu dar nu cred în ea. Și cine să o mai desemneze că deja l-au dat pe C. Antonescu? Să vedem și capetele pătrate ale USR-ului, că o țin langa cu Lasconi. După mine, USR-ul e un partid cam ciudat..., uneori parcă împotriva României, dar după scor, multora le place.
Nicușor Dan, auzind că se dorește un candidat unic, s-a grăbit să ocupe locul, sperând că va fi lăsat acolo și susținut. Vede că s-a înșelat dar ar fi nu știu cum sa renunțe așa repede, însă va renunța la un moment dat.
@csej Finantarea de catre PNL a campaniei lui CG e o informatie deja veche. O crede sau nu, fiecare cum gândește, dar acum vreo trei zile, întrebat insistent de jurnaliști pe holul parlamentului exact despre chestia asta, "Încruntatul" nu a scos niciun cuvânt timp de câteva zeci de secunde, până a ajuns și a intrat undeva.
Bună observația @Artileristului: de ce nu s-a votat mai mult Simion, mult mai cunoscut, dacă tot s-a dorit un suveranist, ci acest no-name scos din joben? Posibil că, dintr-o eroare a sondajelor, a fost ajutat prea mult de psd si pnl să ajunga in turul doi, până a ieșit ce a ieșit.
Ca să aibă legătură cu TOPICUL: "SUS MULTINAȚIONALELE, JOS PENSIILE!"🙋♂️👍🥶
@artileristu
eu de exemplu acum l-am votat pe GS adica un suveranist desi in trecut am votat PeSeDe cum ii placea lu werner sa le spuna. Insa din momentul cand m-am retras din politica si de cand ne-au faultat prima data (iar LOV ne ameninta ca o sa vada ei coloneii) mi-am dat seama ca PSD a devenit dusmanul rezervistilor militari. Pe LOV am cunoscut-o cand eram si eu si ea la PRM si va spun ca de atunci avea un dinte impotriva militarilor si nu stiam de ce, dar ulterior am aflat de la un ofiter din Craiova pe care l-am cunoscut ca i-a promis ceva mai serios legat de o eventuala casatorie dar dupa ce a dovedit-o i-a dat pas. Si atata timp cat aceasta a stat intotdeauna langa toti presedintii PSD cazand tot timpul in picioare e de inteles ca are un mare cuvant de spus in cadrul acestui partid. Iar nedumerirea ta este explicata de faptul ca PNL l-a ajutat indirect pe CG prin plata unor firme de publicitate care i-au ridicat cota crezand ca in finala va ajunge Ciuca si Georgescu adica s-a vrut eliminarea lui Ciolacu. Tu nu vezi ca majoritatea rezervistilor spun ca in turul doi dintre LE si CG il votau pe CG mai ales ca USR este inamicul nr.1 al pensiilor militare. si eu votam la fel in turul doi. pai pentru ce mergem la vot, nu ca sa ne fie mai bine in viitor? iar CG a vorbit tot timpul afirmativ despre militari in general si despre pensionarii militari in particular. acum daca ar fi iesit CG presedinte doar el ne putea arata ca se tinea de cuvant, dar pana nu probezi nu stii daca iti vine bine, nu? dar eu, sincer, nu vreau sa ma mai las mintit, manipulat, acuzat, facut nesimtit, injosit, facut paria societatii, etc chiar cu riscul ca am mai fost inca o data amagit. si nu mai vreau sa vad fetele acelorasi politruci, profitori, mafioti, mincinosi, etc de 35 de ani numai la ciolan si butoane. cine vrea sa se lase in continuare in bataia lor de joc , este treaba lor, este alegerea lor dar sa nu mai planga sau sa tipe ca nu mai pot, ca le-a ajuns cutitul la os, ca au fost iar mintiti, batjocoriti, etc. alegerea este a fiecaruia dintre noi.
PRESEDINTELE ROMANIEI ESTE/TREBUIE SA FIE SUVERANIST
... pentru ca asa il obliga Constitutia Romaniei, art.82 alin. (2): "Jur ... sa apar ... suveranitatea, independenta ... Romaniei.Asa sa-mi ajute Dumnezeu!"
Problema este ca presedintii Romaniei de pana acum, inclusiv, nu si-au respectat juramantul constitutional, astfel ca Romania nu mai are suveranitate asupra rezervelor de petrol, gaze naturale, inclusiv cele din Marea Neagra ... si multe altele.
Tara bogata, popor sarac! parca am fi in Africa! sa ma ierte africanii de comparatie.
@Viocristea
Presedintele nu trebuie sa fie nici suveranist, nici, liberal, nici social-democrat si nici neo-maexist. Suveranitatea si independenta sunt atribute ale statului natioanal si nu trebuie mozolite prin politicile partizane. Ele nu trebuie confiscate mizerabil de partide si insi care isi zic suveranisti dar canta pe la usile dusmanilor tarii si aliatilor sai. Cu asemenea pseudosustinstori ai suveranitatii, inamicii ne ocupa tara fara sa traga un glont!
Țara e vândută de mult bucată cu bucată, metru cu metru. De la o țară fără datorii în 1989, continuatorii PCR au adus-o la o datorie externă de peste 50% din PIB. Nu au construit nimic, au vândut aproape tot. Au vândut până și sufletul românilor învrăjbindui unii împotriva altora.
De la domnul Col.(Rz.)dr. DOGARU (pe care uneori îl blamez alteori îl apreciez în funcție de comentariile postate sau cererile și acțiunile initiate) citire: „Momentan, alegerile prezidentiale nu numai ca nu s-au terminat, dar se vor relua. Putem, din aceasta perspectiva, sa ne pregatim pentru organizarea celei mai mari manifestatii de protest, din Decembrie 1989 si pana astazi! Si sa o facem pe 24 ianuarie 2025, in amintirea zilei cand inaintasii nostri i-au tras pe sfoara pe derbedeii Europei politice de atunci (1859)! Mai ales ca, pe 24 ianuarie 2025, actualul nostru mare comandant strategic, va fi intrat in paine de 4 zile.”
Atunci vom vedea reacția publicului spectator care acum cotcodăcește la Palatul Victoria sau Parlamentul României.
Situația s-a mai liniștit iar pensionarii militari nu vor mai fi atât de dezbinați. Poate că erau mai uniți dacă președinții de asociații, sindicate, ligi nu erau mai mulți decât președinții de partide politice și aveau un scop comun și nu visau și urlau la stele, funcții și lovele.
Domnule Claudiu Marin
Noi toti trebuie sa fim patrioti si suveranisti, sa aparam suveranitatea Romaniei, si nu numai, cand ea este calcata in picioare de altii si slugile lor tradatoare romanesti.
Politicienii "mesteca" cuvinte de al caror inteles nici nu le pasa, doar ca sa ameteasca poporul, dar orice roman care stie limba romana stie ce inseamna patriotism, suveranitate, independenta si, pentru majoritatea romanilor, aceste cuvinte inca mai au sensul lor propriu.
Unii au ajuns sa aplice etichete din aceste cuvinte, facandu-i pe unii sa le fie aproape rusine sa recunoasca ca sunt patrioti, de exemplu, ca nu cumva sa fie acuzati ca sunt "anti-europeni".
Americanii, francezii, englezii nu sunt timorati ca noi si folosesc astfel de cuvinte toata ziua si in toate filmele.
Noi ne uitam crucis la un roman care flutura tricolorul, iar americanii il poarta la fiecare poarta.
Intrebati-va: De ce au ajuns romanii sa se jeneze sa se afiseze cu tricolorul, la care noi militarii privim cu incredere cand trebuie sa luptam, stiind ca el simbolizeaza Romania?!
@Inginerul
Dacă eu vreau să candidez la președinție, trebuie să mă desemneze cineva domnule ?
yar 99. Eu cred că a căzut de mai multe ori pe spate și nu în picioare precum afirmați, altfel nu ar fi avut prea multă priză la politicieni. Totul a plecat de la talentul în sport ca gimnastă la bară fixă și în muzică, ca solistă (guristă cum se mai spune în popor) în cadrul PRM-ului. A știut domnul VT să-și educe ucenicii pentru a avea un viitor asigurat!
Buna seara!dvs.cautati respect si onoare ,respectarea cuvantului dat de catre cei care scuipa pe uniforma statului de ani de zile?dreptatea,domnilor,8n ziua de azi,ti-o faci singur!sarbatori fericite!o seara buna!
Decât pensii militare neactualizate de 7 ani, mai bine pensii pentru militari în sistemul public.
Cu excepția cazului în care este menționat expres altfel, conținutul original al acestui site poate fi folosit liber, cu citarea sursei, sub o licență Atribuire 4.0 Internațional (CC BY 4.0) - huhurez.com