Aveti mai jos o noua decizie a Tribunalului Bucuresti prin care o casa de pensii sectoriala este obligata sa calculeze impozitul si supraimpozitul pe cuantumul necontributiv al pensiilor de serviciu, reglementat de articolul 101 din Codul Fiscal, modificat prin Legea nr. 282/2024, numai din venitul impozabil, respectiv din cuantumul brut al pensiei din care se scade suma neimpozabila de 2000 lei.
Spre deosebire de aceasta actiune de asigurari sociale, structurile asociative, copiind exemplul unor magistrati, au recomandat actiunea de contestare a dreptului statului de a supraimpozita partea necontributiva a pensiilor de serviciu, ridicand exceptia de neconstitutionalitate a art. 101, pe motiv de discriminare, cu suspendarea judecatii pana se pronunta CCR.
Multe instante au sesizat ca o asemenea actiune, intrand in competenta fiscala a statului, este de contencios administrativ si s-au dezinvestit, urmand ca actiunilor sa li se aplice normele procedurale din legea contenciosului administrativ, L 554/2004, inclusiv procedura prealabila si taxa judiciara de timbru. Alte instante au continuat cursul judecatii si au sesizat CCR, cu prelungirea, in ani de zile, a solutionarii cauzelor.
In varianta recomandata pe acest blog nu se contesta dreptul statului de a supraimpozita pensiile necontributive. Se invoca aplicarea gresita a textului de lege de catre Casele de Pensii Sectoriale, respectiv a articolelor 100 si 101 din Codul Fiscal, astfel ca litigiul se incadreaza in dispozitiile articolelor 101-105 din Legea 223/2015 privind plata pensiilor, de competenta completelor de asigurari sociale ale tribunalelor. In aceasta varianta, se invedereaza instantelor ignorarea de catre Casele Sectoriale, in primul rand, a articolului 100 din Codul Fiscal, cel care defineste venitul impozabil. Sunt cateva cauze respinse de tribunale, dar din vina petentilor care nu au invocat si incalcarea art. 100 din Codul Fiscal.
Daca se inmultesc solutiile tribunalelor de a obliga aplicarea corecta a supraimpozitarii, Casele Sectoriale vor lua inititiva de a revizui din oficiu procedura de supraimpozitare a pensiilor militare decat sa plateasca cheltuieli de judecata in mii de procese.
|