Powered by Blogger.

Saturday, July 22, 2023

Grefierii au introdus si ei capul in poza printr-o interventie la CCR

0 comments

Nicio intrervntie din partea structurilor asociative din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

Potrivit legii adoptate de Parlament, cuantumul pensiilor magistratilor se calculeaza/recalculeaza prin actualizarea bazei brute de calcul  la nivelul  magistratilor in activitate. 

Spre deosebire, pensiile militarilor nu se recalculeaza si nu se actualizeaza niciodata la nivelul celor in activitate. La stabilirea dreptului de pensie, baza bruta de calcul pentru militari se indexeaza cu indicele lunar de consum.




 Dosar nr. 1727A/2023 

Referitor la Dosarul nr. 5/ICCJ/2023 aflat pe rolul Î.C.C.J. 

Termen de soluționare a sesizării principale: 26 iulie 2023 

DOMNULE PREȘEDINTE AL CURȚII CONSTITUȚIONALE, 

Subscrisul, Sindicatul Național al Grefei Judiciare „DICASTERIAL”, CUI: 18291085, cu sediul în Timișoara, str. Eugeniu de Savoya, nr. 2, jud. Timiș, reprezentat convențional de Societatea Civilă Profesională de Avocați ”CUCULIS & ASOCIAȚII”, societate reprezentată prin avocat-partener, Penciu Mădălin-Adrian, având domiciliul procesual ales în vederea comunicării tuturor actelor procedurale, în temeiul prevederilor art. 158 din Codul de procedură civilă, la sediul profesional situat în Strada Vaselor, nr. 16, sector 2, București, e-mail: madalin@indrumari-juridice.eu, număr de telefon/fax: 031.412.48.88/0 – căi de comunicare la care rugăm a fi citaţi şi a ne fi comunicate toate actele de procedură, atât prin fax cât și prin e-mail, confirmând disponibilitatea efectivă și permanentă a celor două mijloace de comunicare pentru scutirea rezervelor financiare și de timp, persoana desemnată cu primirea actelor de procedură fiind doamna Tănase Mioara, 

CERERE DE INTERVENȚIE - AMICUS CURIAE 

În cadrul dosarului format pe rolul ONORATEI CURȚI, ca urmare a sesizării Curţii Constituţionale a României din data de 29.06.2023, ora 13.00, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. b din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, precum și în temeiul art. 146 lit. a) din Constituția României și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, pentru efectuarea controlului constituţionalităţii, înainte de promulgare, în ceea ce privește Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (PL-x nr. 244/2023), asupra neconstituționalității proiectului de lege propus spre promulgare, în temeiul dispozițiilor art. 77 alin. 3 și art. 146 lit. a) din Constituția României, vizând  neconstituționalitatea dispozițiilor PL-x nr. 244/2023, indicând motivat, în cele ce urmează, încălcările aduse prevederilor constituționale de modificările legislative propuse prin proiectul de lege indicat anterior. 

Controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare sau controlul de constituţionalitate a priori este reglementat de dispoziţiile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15-18 din Legea nr. 47/1992. Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [potrivit art. 25 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară]. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare. 

Având în vedere și faptul că la data de 29.06.2023, ora 13.00, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. b din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, precum și în temeiul art. 146 lit. a) din Constituția României și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu participarea unui număr de 87 de judecători, cu respectarea cerinţelor de cvorum prevăzute de lege, a DECIS, în unanimitate, prin Hotărârea nr. 4/29.06.2023, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, în ceea ce privește legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (PL-x nr. 244/2023). 

Este esențial a se cântări contextul juridic, politic, național și instituțional în care această propunere legislativă, concretizată în proiectul de lege PL-x nr. 244/2023, este realizată, anume în interesul atingerii condițiilor impuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență, la Partea II, la componenta 8 privind Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii. Astfel, în ceea ce privește refoma sistemului de pensii, se propune un număr minim de măsuri concrete ce sunt necesar a fi implementate, printre care: - reducerea semnificativă a posibilităților de pensionare anticipată, introducerea unor stimulente pentru extinderea vieții profesionale și pentru creșterea voluntară a vârstei standard de pensionare până la 70 de ani, în conformitate cu creșterea speranței de viață și egalizarea vârstei legale de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani până în 2035; 

- revizuirea pensiilor speciale pentru a le alinia la principiul contributiv;

 - stimulente pentru amânarea pensionării; - recalcularea pensiilor aflate în plată conform prevederilor noului cadru legislativ, prin utilizarea noii formule de calcul, în vederea corectării inechităților existente în sistem, până în trimestrul 4 al anului 2023 (Q4 2023). 

Se mai prevede, în Partea II, la componenta 8 privind Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii că: În ceea ce privește problematica pensiilor de serviciu și speciale, acestea vor fi reformate pe baza unor soluții care să vizeze corectarea inechităților dintre beneficiarii acestor categorii de pensii și beneficiarii din sistemul public de pensii din punct de vedere al aspectului cotributivității, luând în considerare și jurisprudența Curții Constituționale. 

Analizând aceste cerințe, care în opinia noastră ar fi trebuit să stea la baza expunerii de motive pentru proiectul de act normativ, se observă ignorarea vădită a măsurilor necesar a fi implementate, în ansamblul lor, în propuneri de acte normative complementare. Această analiză trunchiată a măsurilor prevăzute în componenta 8 privind Reforma sistemului de pensii se confirmă și prin Nota de Informare a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale - Privind adoptarea și implementarea unor măsuri necesare pentru îndeplinirea jalonului 215 aferent reformei sistemului de pensii din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență - indemnizațiile/pensiile de serviciu, inclusiv pensiile militare. Potrivit acestei Notei de Informare – “În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență în componența „Reformei sistemului public de pensii” este adresată și problematica indemnizațiilor/pensiilor de serviciu. Conform jalonului 215, până la sfârșitul trimestrului IV 2022 trebuie întreprinse demersurile necesare pentru finalizarea „cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale”.  

Conform PNRR acestea vor fi reformate pe baza unor soluții care să vizeze corectarea inechităților dintre beneficiarii acestor categorii de pensii și beneficiarii din sistemul public de pensii din punct de vedere al aspectului contributivității, luând în considerare și jurisprudența Curții Constituționale. Noul cadru legislativ nu va permite crearea unor noi categorii de pensii. Întrucât pensiile de serviciu reglementate prin statute profesionale sunt considerate contrare fundamentului regimului de pensionare, prin noua reglementare se intenționează să se introducă noi criterii și condiții concrete de exercitare a dreptului la pensia de serviciu, care au ca efect o redimensionare a cuantumului acestora. Noua redimensionare  a cuantumului pensiilor de serviciu nu va echivala cu exproprierea beneficiarilor de pensii de serviciu. Recalcularea pensiilor de serviciu nu echivalează cu o restrângere a unui drept constituţional, ci se impune pentru restrângerea cheltuielilor bugetare.” 

Din analiza, atât a considerentelor Notei de Informare a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cât și a Notei de Fundamentare a PL-x nr. 244/2023, se observă selecția trunchiată, necoordonată în ansamblul măsurilor ce trebuie adoptate, a unor condiții apreciate în mod greșit ca fiind obligatorii în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Astfel: 

- cu privire la posibilitățile de pensionare anticipată – Reforma sistemului public de pensii prevede reducerea semnificativă a posibilităților de pensionare anticipată și nu eliminarea acestor posibilități, - cu privire la introducerea de stimulente pentru extinderea vieții profesionale și pentru creșterea voluntară a vârstei standard de pensionare până la 70 de ani - Reforma sistemului public de pensii prevede introducerea și acordarea acestora, pe când în cadrul PL-x nr. 244/2023 nu se prevede acordarea unor stimulente pentru creșterea voluntară a vârstei de pensionare corelativ cu majorarea imperioasă a vârstei de pensionare a categoriilor profesionale vizate. 

- cu privire la acordarea de stimulente pentru amânarea pensionării, Reforma sistemului public de pensii nu prevede acordarea acestor stimulente doar în situația în care amânarea pensionării s-ar realiza în mod voluntar, pe când PL-x 244/2023 nu prevede în nici un mod contracararea efectelor negative pe care introducerea modificărilor legislative le-ar produce cu acordarea obligatorie a unor stimulente, atât pentru amănarea pensionării în mod voluntar, dar și pentru creșterea obligatorie a vârstei de pensionare. Din contră, PL-x nr. 244/2023 introduce un sistem de penalizare (în loc de stimulare a creșterii vârstei de pensionare sau a demersului de amânare a pensionării) prin sintagmele de genul micșorării “cu 1% din baza de calcul, pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală”. Or, stimularea se realizează în mod pozitiv, prin acordarea de beneficii, nu în mod prohibitiv sau punitiv, prin aplicarea de penalizări, reduceri, micșorări, impozitări, etc., așa cum prevede PL-x nr. 244/2023. 

- cu privire la revizuirea pensiilor speciale pentru a le alinia la principiul contributiv, Reforma sistemului public de pensii prevede revizuirea pensiilor speciale doar în privința caracterului contributiv, nu și în privința caracterului suplimentar, pe când în cadrul PL-x nr. 244/2023 se elimină implicit caracterul suplimentar al pensiilor speciale, urmărindu-se doar alinierea la pricipiul contributiv. Or, reforma sistemului public de pensii nu prevede eliminarea caracterului suplimentar al pensiilor speciale, ci doar alinierea la principiul contributivității. De altfel, în PL-x nr. 244/2023 nici nu se realizează în concret alinierea la principiul contributiv, ci, din contră, se observă tocmai nerespectarea principiului contributivității, dar și aplicarea unui sistem de penalizare a categoriilor profesionale care până la apariția modificărilor legislative ar fi obținut sau ar fi fost îndrituite la obținerea pensiilor speciale/de serviciu.

 - cu privire la recalcularea pensiilor aflate în plată conform prevederilor noului cadru legislativ, prin utilizarea noii formule de calcul, în vederea corectării inechităților existente în sistem, Reforma sistemului de pensii prevede recalcularea pensiilor având la bază principiul contributivității, pe când PL-x 244/2023 nu vizează “corectarea inechităților” pentru viitor, ci, prin introducerea unui nou impozit, se urmărește penalizarea categoriilor profesionale care au beneficiat de pensii speciale/de serviciu până la intervenirea modificărilor legislative. 

De altfel, scopul declarat al PNRR în materia Reformei sistemului de pensii vizează necesitatea ca pensiile speciale să fie reformate pe baza unor soluții care să vizeze corectarea inechităților dintre beneficiarii acestor categorii de pensii și beneficiarii din sistemul public de pensii din punctul de vedere al principiului contributivității, luând în considerare și jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, principala modificare pe care reforma sistemului de pensii o urmărește este reformarea pensiilor speciale doar sub aspectul contributivității, ceea ce nu echivalează cu eliminarea pensiilor speciale sau cu neacordarea de stimulente beneficiarilor sau potențialilor beneficiari ai acestei categorii de pensii, în anumite condiții. Având în vedere motivele indicate supra, dar și Nota de Fundamentare a PL-x nr. 244/2023, sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, prin raportate și la rațiunile pentru propunerea acestor modificări, indicând atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă. 

 Sub primul aspect, a fost avută în vedere existența următoarelor motive de constituționalitate extrinsecă:

 - Caracterul eterogen al legii și nesocotirea principiului unicității reglementării.

 Încălcarea art. 1 alin. (5) privind principiul legalității coroborat cu art. 147 alin. (4) din Constituția României referitor la caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale. 

- Încălcarea prevederilor art. 75 alin. (1) cu referire la art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituția României, prin nerespectarea ordinii de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului. - Încălcarea art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție sub aspectul clarității și previzibilității normei juridice. 

- Încălcarea art. 1 alin. (5) raportat la art. 133 alin. (1) din Constituție prin nesolicitarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce constituie, în mod implicit, o încălcare a art. 1 alin. (3) privind statul de drept. II. De asemenea, instanța supremă a constatat că se impune examinarea următoarelor motive de neconstituționalitate intrinsecă:

 - Încălcarea art. 124 alin. (3) prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție referitoare la independența justiției, la statul de drept, precum și la principiul separației și echilibrului puterilor. 

Ne alăturăm deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție de sesizare a Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, în ceea ce privește Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (PL-x nr. 244/2023). 

i. Așadar, din prisma caracterului eterogen, legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu are un caracter „profund eterogen”, vizând statute profesionale diferite, proiectul de act normativ neavând la bază nicio documentare sau fundamentare, fiind adoptat în procedură urgentă. Acest caracter se întrepătrunde cu nesocotirea principiului unicității reglementării în materie, prevăzut de art. 14 alin. 1 și 2 din Legea nr. 24/2000, unde se prevede că un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act. Astfel, încălcarea principiului unicității reglementării s-a realizat în condițiile în care reglementările din materii conexe nu erau indispensabile realizării scopului urmărit de lege, scop care, de altfel, nu este unic, întrucât vizează pensiile de serviciu pentru mai multe categorii de beneficiari, modificarea vârstei de pensionare, precum și modificarea Codului Fiscal. De altfel, legea ce formează obiectul sesizării aduce modificări și/sau completări explicite asupra mai multor acte normative, respectiv: Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, dar și implicite, prin norma cuprinsă la art. 11 din lege, care constituie temei de abrogare a unor dispoziții legale cuprinse în alte acte normative, inclusiv în Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea. 

Revenind la viteza cu care acest proiect de lege a trecut prin filtrul celor două Camere, se consacră un simulacru al dezbaterii propunerii de act normative, ceea ce înlătură garanțiile pe care puterea legislativă trebuie să le acorde procesului de adoptare a legilor. Modificarea și completarea unui număr însemnat de acte normative ce reglementează situații juridice diferite, prin intermediul unui singur act normativ, este incompatibilă cu principiile legalității și cel al statului de drept prevăzute de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituție, precum şi cu deciziile obligatorii ale Curții Constituționale, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție. Ne raliem opiniei Înaltei Curți de Casație și Justiție, exprimate în cuprinsul Hotărârii Secțiilor Unite cu nr. 4/29.06.2023, prin care se apreciază că: În aprecierea caracterului eterogen al unei legi trebuie avute în vedere criteriile stabilite cu valoare de principiu de către instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 61 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 5 iunie 2020, considerentele 75-76, prin care s-a reţinut că: „(...) actul normativ analizat nu are un obiect de reglementare clar, unic şi bine definit pentru că acesta nu modifică un singur act normativ, ci modifică mai multe dispoziţii din diverse acte normative, eterogene ca obiect de reglementare. Chiar dacă cele mai multe modificări din cuprinsul legii analizate au vizat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, se poate constata că celelalte modificări şi completări operate în corpul legii nu sunt conexe şi indispensabile acesteia, ci ele se  alătură, ca modificări şi completări ale diverselor acte normative vizate, modificărilor şi completărilor aduse ordonanţei de urgenţă antereferite, astfel că scopul actului normativ analizat nu este unic, ci multiplu subsumat fiecărui domeniu reglementat. (....). Astfel, Curtea ajunge la concluzia că modificările şi completările operate prin legea criticată nu permit nici stabilirea obiectului său unic de reglementare şi, implicit, nici determinarea relaţiei de conexitate cu celelalte materii normate. Astfel, legea nu are un singur domeniu de reglementare, ci mai multe, fiecare domeniu păstrându-şi individualitatea. Or, o lege nu poate viza decât un singur domeniu de reglementare, precum şi domenii aflate în conexitate directă cu acesta. (...).” 3 Or, „Modificarea şi completarea unui număr atât de însemnat de acte normative nu pot fi realizate pe calea unei singure legi, lege care nu reprezintă nici măcar o încercare de codificare în materie, ci una care exprimă diferite opţiuni legislative în domenii eterogene în sine. Este adevărat că, potrivit art. 74 din Constituţie, deputaţii, senatorii şi Guvernul pot prezenta, după caz, propuneri şi proiecte de legi organice şi ordinare, indiferent de domeniul avut în vedere, însă este de la sine înţeles că propunerea/proiectul de lege trebuie să vizeze relaţii sociale omogene. În caz contrar, s-ar ajunge la situaţia inadmisibilă ca printr-o/printr-un propunere/proiect de lege să se reglementeze relaţii sociale variate cu sau fără legătură între ele, iar legea astfel adoptată să nu reflecte unitate normativă şi un scop unic.” Dintr-o altă perspectivă, Curtea Constituţională a statuat că iniţiativa legislativă trebuie să vizeze relaţii sociale omogene, pe care să le reglementeze în mod unitar. În caz contrar, s-ar ajunge la situaţia inadmisibilă ca printr-o lege să se reglementeze relaţii sociale variate, fără legătură între ele şi fără ca actul normativ astfel adoptat să reflecte o unitate normativă şi un scop unic. Examinarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (PL-x nr. 244/2023) din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale conduce la concluzia că au fost încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la principiul legalităţii, în componenta privind calitatea legii, coroborate cu cele ale art. 147 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, legea analizată reglementează printr-un singur act normativ, sub pretextul unei reforme legislative, modificări de substanţă asupra regimului juridic al pensiilor de serviciu stabilite prin 7 legi diferite, individuale, referitoare la statutul categoriilor profesionale vizate prin prezentul demers normativ, precum şi modificarea regimului de  impozitare a venitului din pensie, prevăzut de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Intervenţiile legislative vizează statute diferite, cum sunt cel al judecătorilor şi procurorilor, personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi cel care funcţionează în Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, al auditorilor publici externi din cadrul Curţii de Conturi, al membrilor Corpului Diplomatic şi Consular, personalului aeronautic civil, funcţionarului public parlamentar, militarilor, precum şi modificarea regulilor fiscale cuprinse în Legea nr. 227/2015, ceea ce duce la concluzia că legea analizată nu are un obiect unic de reglementare, ci mai 4 multe, iar fiecare domeniu asupra căruia s-au efectuat modificările legislative îşi păstrează individualitatea, neexistând vreo legătură de conexitate între acestea. Or, modificarea şi completarea unui număr însemnat de acte normative ce reglementează statute profesionale diferite, precum şi a regulilor de impozitare a veniturilor din pensii prevăzute de legislaţia fiscală, prin intermediul unui singur act normativ, care nu are pretenţia de a codifica regimul juridic al pensiilor de serviciu, este incompatibilă cu principiile legalităţii şi al statului de drept, prevăzute de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, precum şi cu deciziile obligatorii ale Curţii Constituţionale, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, în condiţiile în care puterea obligatorie este ataşată atât dispozitivului, cât şi considerentelor şi care se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

 ii. Cu privire la încălcarea prevederilor art. 75 alin. (1) cu referire la art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituția României, prin nerespectarea ordinii de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului. Trimiterile pe care proiectul de act normativ le face cu privire la o multitudine de legi pentru care propune modificări legislative fac dificilă și chiar viciată procedura legislativă de adoptare, în privința regulilor care stabilesc ordinea de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului. Astfel, pentru pensiile magistraților, ordinea de sesizare este dată de dispozițiile art. 75 prin coroborare cu cele ale art. 126 din Constiuție, camera decizională fiind Camera Deputaților, iar prima Camera sesizată fiind Senatul. S-a realizat, astfel, o coroborare nelegală a prevederilor constituționale, o adăugare la lege și o prorogare de atribuții și competențe ale celor două Camere, reunindu-se atât norme I care aparțin categoriei de legi pentru care Camera decizională este Camera Deputaților, cât și norme care aparțin categoriei de legi organice pentru care Camera decizională este Senatul. Astfel, s-a derogat nepermis de la dispozițiile constituționale care stabilesc criteriile de partajare a competenţelor celor două Camere şi care impun respectarea ordinii de sesizare în funcție de obiectul de reglementare și de caracterul fiecăruia dintre actele normative vizate, lege organică, respectiv ordinară.

 iii. În privința încălcărilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție sub aspectul clarității și previzibilității normei juridice, este relevant a stabili, din punct de vedere istoric, parcursul reglementărilor aplicabile personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al altui personal asimilat. Alături de principiul previzibilității (predictibilității) legii, este încălcat și principiul încrederii legitime, principii dezvoltate în jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa asigurării respectării cerinţei de previzibilitate a legii, instituind în acest sens şi o serie de repere pe care legiuitorul naţional trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigenţe. Prin Decizia nr. 141/2020, Curtea Constituţională a stabilit următoarele: «În ceea ce privește dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora „în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie“, Curtea, având în vedere dezvoltarea jurisprudențială cu privire la acest articol, constată că acesta cuprinde anumite exigențe ce țin de principiul legalității, de asigurarea interpretării unitare a legii, de calitatea legii (căreia i se subsumează claritatea, precizia, previzibilitatea și accesibilitatea legii), de principiul securității juridice care consacră securitatea juridică a persoanei, concept care se definește ca un complex de garanții de natură sau cu valențe constituționale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligația constituțională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, chiar prin respectarea neretroactivității legii, cât și valorificarea în condiții optime a drepturilor și libertăților fundamentale». Referitor la principiul securității juridice, Curtea observă că prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, instanța de contencios constituțional a statuat că, deși nu este în mod expres consacrat de Constituția României, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social și cele ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalității, cât și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa. Referitor la același principiu, instanța de la Strasbourg a reținut că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice (Hotărârea din 6 iunie 2005, pronunțată în Cauza Androne împotriva României, paragraful 44; Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, odată ce statul adoptă o soluție, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluții (Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 92; Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în Cauza Beian împotriva României, paragraful 33). Așadar, Legea nr. 567/2004 a fost adoptată în urmă cu 19 ani, iar în vederea modificării prevederilor acesteia, consultările efectuate în scopul elaborării prezentului act normativ nu au fost efectuate cu toți participanții interesați prin reprezentanți ai categoriilor profesionale vizate de lege, ignorându-se importanța și contribuția personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. Nu s-a avut în vedere faptul că dreptul la pensia de serviciu a personalului auxiliar a fost reglementat în cuprinsul art. 68 ind. 5 din Legea nr. 567/2004, text de lege care impune îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru a beneficia de pensie de serviciu, respectiv o vechime de cel puțin 25 de ani în specialitate și împlinirea vârstei de 60 de ani, cerințe care nu sunt impuse niciunei alte categorii de personal care beneficiază de pensie de serviciu. Ulterior, reglementările referitoare la pensia de serviciu au fost eliminate prin Legea nr. 119 din anul 2010, aceasta devenind pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar prin Legea nr. 263/2010 s-a prevăzut abrogarea articolelor referitoare la dreptul la pensia de serviciu, pentru ca, ulterior, în anul 2015, pensiile de serviciu să fie reintroduse prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 130/2015. În acest context normativ, este evident că o nouă eliminare a pensiei de serviciu ar contraveni flagrant principiului predictibilității cadrului normativ şi privează categoria noastră profesională de o minimă stabilitate financiară pe termen scurt şi mediu. De altfel, adoptare intempestivă, netransparentă și fără consultarea partenerilor de dialog social a unor măsuri pentru modificarea condițiilor de pensionare pentru grefieri, afectează grav cariera personalului de specialitate – cea mai numeroasă categorie de personal din cadrul Autorității judecătorești din România. Respectarea principiilor privind previzibilitatea și claritatea legii rămâne, astfel, doar un deziderat în situația proiectului de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. 

iv. Referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) raportat la art. 133 alin. (1) din Constituție prin nesolicitarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce constituie, în mod implicit, o încălcare a art. 1 alin. (3) privind statul de drept. Trebuie ținut cont de faptul că Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227 /2015 privind Codul fiscal a fost adoptată de Parlamentul Romaniei fără a se solicita un nou aviz din partea Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât prin forma adoptată s-a modificat substanțial continutul actului normativ în discuție, din perspectiva reglementarii dreptului la pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate. În acord cu aspectele invocate în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă că un act normativ care modifică statutul personalului auxiliar de specialitate, parte componentă referitoare la independența justiției din perspectiva dreptului personalului auxiliar de specialitate la pensia de serviciu, face parte din categoria celor pentru care se solicită în mod obligatoriu avizului Consiliului Superior al Magistraturii. Desconsiderarea obligației de solicitare a avizului Consiliului Superior al Magistraturii constituie o încălcare a art. 1 alin. (3) raportat la art. 133 alin. (1) din Constituție, ceea ce constituie, în mod implicit, o încălcare a art. 1 alin. (3) privind statul de drept, asa cum s-a lămurit în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale. Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 187 din 22.12.2022, a fost avizat favorabil, cu observații, proiectul de Lege privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, transmis Consiliului de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, însă forma finală a legii adoptate de Parlament este fundamental diferită față de forma inițială a proiectului de lege, afectând substanțial statutul personalului auxiliar de specialitate, motiv pentru care solicitarea unui nou aviz al Consiliului se impunea în mod imperios.  Având în vedere că, înainte de sesizarea Parlamentului, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii pe o formă substanțial modificată de cea adoptată de legiuitor nu este îndeajuns pentru a corespunde exigențelor de constituționalitate subliniate de Curtea Constituțională. Or, avizul Consiliului Superior al Magistraturii și obligația corelativă de solicitare a acestuia nu pot avea doar un caracter formal, ci trebuie să fie reale, astfel încât să poată împlini spiritul reglementărilor legale și constituționale care impun solicitarea acestui aviz, în scopul ca legiuitorul să aibă la dispoziție și punctul de vedere al garantului independenței justiției. Pentru atingerea acestui deziderat este necesar ca punctul de vedere să vizeze tocmai reglementările pe care autoritatea legiuitoare urmează să le adopte, cu atât mai mult în situația în care forma finală adoptată de Parlament este total diferită de forma inițiatorului. Prin urmare, construcția noii reglementări în ceea ce privește pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate este total diferită de forma inițiatorului, realizându-se de fapt o noua reglementare, pentru care, în mod evident, se impunea avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Mai mult, solicitarea unui nou aviz din partea Consiliului Superior al Magistraturii se impunea și din perspectiva respectării principiului cooperarii loiale între autoritățile publice, constant recunoscut în jurisprudența Curții Constituționale și aplicat, în mod adecvat, de autoritatea legiuitoare în alte situații în care punctul de vedere al Consiliului a fost solicitat și cu privire la unele amendamente formulate în procedură parlarnentară. Față de acestea, opinăm că omisiunea legiuitorului de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii asupra noii forme a proiectului de Lege pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) și art. 133 alin. (1) din Constituție.

 În privința motivelor de neconstituționalitate intrinseci proiectului de lege

v. Apreciem că se aduce o încălcare și dispozițiilor art. 1 alin. (3), (4) și (5) din Constituție, statul de drept fiind afectat în esența sa. Proiectul încalcă flagrant normele de tehnică legislativă, cuprinzând articole ce nu pot fi puse în aplicare din cauza impreciziei şi a caracterului confuz al acestora. De asemenea, impune un sistem de pretinsă eșalonare care, însă, în realitate nu produce  consecințe practice, fiind, astfel, un text legislativ superfluu, inapt pentru a produce efecte juridice. Printr-o bogată jurisprudență, Curtea Constituțională a decis că normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cât şi procedurile parlamentare constituie un veritabil criteriu de constituționalitate, prin raportare la aplicarea art.1 alin. (3) și (5) din Constituție. În acest sens, instanța de control constituțional a constatat că, deși normele de tehnică legislativă nu au valoare constituțională, prin reglementarea acestora, legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, aplicarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesare. De asemenea, stabilirea unor reguli clare în privinţa procedurii legislative, inclusiv la nivelul Legii fundamentale şi respectarea reală, iar nu formală, a regulilor astfel stabilite constituie o garanţie împotriva abuzului de putere al majorităţii parlamentare, aşadar, o garanţie a democraţiei. În modalitatea în care s-a procedat, arătăm că sunt încălcate și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia ,,Proiectul de act normativ trebuie să cuprindă soluţii legislative pentru situaţii tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări”. În legătură cu legiferarea, în dreptul european a fost dezvoltat principiul încrederii legitime, ce este încălcat în mod vădit prin felul în care a fost edictată norma tranzitorie cuprinsă în proiect. Principiul încrederii legitime a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (cauzele Facini Dori c. Recre, 1994, Foto-Frost c. Hauptzollant Lübeck. Ost, 1987) și impune ca legislaţia să fie clară şi predictibilă, unitară şi coerentă. De asemenea, principiul încrederii legitime impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice și stabilitatea regulilor instituite prin acestea. Încălcarea principiului supremației legii şi a Constituției, art. 1 alin. (5) din Constituţie. În esență, proiectul desființează de facto pensiile de serviciu ale personalului auxiliar, la finalul aplicării legii acestea urmând să fie, în realitate, golite de substanță, atât din perspectiva stabilirii vârstei de pensionare, cât şi din perspectiva cuantumului pensiei. Scopul declarat, de altfel, chiar de către iniţiatori proiectului de act normativ fiind alinierea, în timp, la sistemul pensiilor de asigurări sociale bazat (integral) pe contributivitate. Personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete beneficiază de dreptul de pensie de serviciu, iar nu pensie specială, în fapt, fiind vorba despre o pensie ocupațională, astfel cum este denumită în Uniunea Europeană. Rațiunea acordării acestui drept este necesară, justificată și legală, pensia de serviciu pentru personalul auxiliar a fost acordată ca o compensare pentru restrângerea unor drepturi și libertăți și instituirea unor interdicții și incompatibilități prin statutul special care reglementează această categorie de personal, direct proporțional cu activitățile specifice funcției - personalul auxiliar de specialitate participă efectiv la înfăptuirea actului de justiție alături de magistrați. Pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, pensia de serviciu a fost acordată prin Legea nr. 567/2004 în perioada de preaderare a României la UE în conformitate cu disp. art. 53 din Constituție, acestei categorii de personal fiindu-i restrâns exercițiul unor drepturi și libertăți cetățenești, interdicții prevăzute în cuprinsul art. 77 din această lege și în codul deontologic. 

Pensia de serviciu – denumită în legislaţia europeană pensie ocupaţională – are o serie de caracteristici obligatorii ce o diferenţiează de restul pensiilor stabilite pe baza contributivităţii. 

Esenţial, pensia de serviciu, după cum îi spune și denumirea, vizează „serviciul” efectuat, perioada de timp în care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea este supus unor condiții deosebite de muncă. Pensia de serviciu nu are în vedere vârsta persoanei, căci atunci nu se mai poate vorbi de o pensie „de serviciu”, ci de o pensie în sistemul public de pensii. Corelativ, cuantumul pensiei de serviciu are două componente, una contributivă şi una suplimentară, ca fiind contraprestaţie pentru regimul specific, al incompatibilităţilor, interdicţiilor, importanţei serviciului, în considerarea cărora a fost instituită.  Curtea Constituțională a României a statuat deja prin Decizia nr. 1237/06.10.2010 că „pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport de pensiile speciale acordate în regimul public de pensii”, tocmai din cauza interdicțiilor și incompatibilităților impuse de lege magistraților, care sunt identice și pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete. 

Pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente: pensie contributivă şi un supliment din partea statului, acordat ca o compensare pentru privarea de anumite drepturi și libertăți pe perioada în care persoana a desfășurat activitatea supusă unui regim special de interdicții și incompatibilități. 

În trecut, pensia de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate se calcula procent în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile, din ultimul an anterior datei la care se depune cererea de pensionare, însă, după apariția OUG nr. 59/2017, acest cuantum a fost limitat la media ultimelor 12 salarii nete avute în plată înainte de pensionare. Atâta vreme cât criteriul decisiv pentru recunoaşterea dreptului la pensie este vârsta de pensionare, şi nu vechimea în funcţia respectivă, acest imperativ al pensiei de serviciu este eliminat. Chiar dacă proiectul prevede o vechime minimă în funcţie, aceasta nu este suficientă şi nici neaparat esenţială, de vreme ce devine irelevantă odată ce s-au depăşit cei 25 de ani prevăzuți de lege, criteriul final şi imperativ fiind vârsta de pensionare. Având în vedere că în plată, media salarială a personalului auxiliar de specialitate este de aproximativ 4500 lei, pensia de serviciu nu depășește acest cuantum, aspect ce poate fi probat din datele Casei Naționale de Pensii Publice, de unde rezultă că pensia medie a personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete este de 4389 lei, un număr de 3849 beneficiari și doar 2479 lei sunt suportați din Bugetul de stat. În plus, lunar, grefierilor li se rețin contribuții către stat într-un cuantum de 57,5% din venitul brut realizat. Or, pensia de serviciu este recunoscută în raport de principiile legii generale privind pensiile, vechimea minimă în funcţie fiind, practic, echivalentă ca valoare unui stagiu minim de cotizare necesar pensionării în sistem contributiv. Dovada o constituie chiar faptul că vechimea în funcţie este irelevantă în stabilirea cuatumului pensiei, având în vedere că, indiferent dacă vechimea este de 25 de ani sau 35 de ani, modul de calcul este acelaşi. Așadar, câtă vreme vechimea în funcţie nu mai este relevantă, înseamnă că aceasta este ruptă de chiar esenţa rolului ei în stabilirea pensiei de serviciu.........



No comments: