Un produs Blogger.

vineri, aprilie 07, 2023

Tupeu de magistrat: tăiați din pensiile militarilor dacă doriți reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale!

171 comments

Pensiile militare există din anul 1865, din vremea lui Cuza Vodă.

Pensiile magistraților au fost reglementate pentru prima oară în anul 1997, după modelul pensiiilor militare, la inițiativa ministrului liberal , Valeriu Stoica. Au fost desființate prin Legea 19/2000 si reînființate prin Decizia CCR nr.20/2000, pe motiv că desființarea lor ar fi discriminare față de militari.

Patru asociații ale magistraților cer audiență la Marcel Ciolacu pentru a-i invedera că pensiile magistraților n-ar fi pensii speciale  și că depopularea instanțelor ar fi fost determinată de proiectul L4/2023, adoptat recent de Senat.  In realitate acești magistrați pensionari sunt nemulțumiți de recalcularea pensiilor în plată ale magistraților, măsură care-i afectează și pei ei. 

Cine i-a pus să se pensioneze când au citit primele zvonuri despre reforma prin PNNR? Dacă așteptau avizul CSM, care a solicitat recalcularea pensiilor în plată tocmai pentru a opri hemoragia pensionărilor din magistratură, cei 355 de proaspeți pensionari magistrați ar fi și astăzi în activitate.

Ii sugerează lui Ciolacu să reducă pensiile militarilor, că sunt 200 000, dacă vrea să reducă cheltuielile cu pensiile speciale.



 Nr. 78/3.04.2023


Către                                 CAMERA DEPUTAŢILOR


Domnului Președinte, Ion-Marcel CIOLACU



Asociația Magistraților din România (AMR)
, organizație neguvernamentală, apolitică, națională și profesională a judecătorilor și procurorilor, înființată în anul 1993 - pentru a continua tradițiile și scopurile Asociației Magistraților și Avocaților (AMA), creată în 1933 și a cărei activitate a încetat în timpul regimului comunist -, AMR fiind declarată ca asociație „de utilitate publică" prin Hotărârea Guvernului nr. 530/21 mai 2008, membră a Asociației Internaționale a Judecătorilor (IAJ-UIM) și a Asociației Europene a Judecătorilor (AEM-EAJ) din anul 1994 - cu sediul în municipiul București, B-dul Regina Elisabeta nr. 53, sector 5, e-mail amr@asociatia-magistratilor.ro, reprezentată legal de judecător dr. Andreea Ciucă,


Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO), organizație neguvernamentală, apolitică și profesională a judecătorilor, cu sediul în municipiul Oradea, str. Bradului, nr. 1, jud. Bihor, e-mail, contact@ajado.ro, reprezentată de judecător Florica Roman,


Asociația Procurorilor din România (APR), organizație neguvernamentală, apolitică, națională și profesională a procurorilor, cu sediul în municipiul București, Bd. Libertății nr. 12-14, e-mail apr@mpublic.ro, reprezentată de procuror dr. Elena Iordache,


Asociaţia Naţională a Magistraţilor Pensionari din România (ANMPR), organizaţia neguvernamentală a judecătorilor şi procurorilor pensionari, cu sediul în Bragadiru, str. Safirului, nr. 233-237J, casa 2, jud. Ilfov, e-mail katalin.kibedi@yahoo.com, reprezentată legal de procuror pensionar Kibedi Katalin,


vă solicităm să ne acordaţi o întrevedere în următoarele zile, la data şi ora pe care le veţi stabili - întâlnire la care va participa un grup restrâns de judecători şi procurori din partea subscriselor asociaţii profesionale -, pentru a ne prezenta argumentele punctual motivate, cu privire la Proiectul Legii privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (L 4/2023), adoptat în Senat, în data de 29 martie 2023. 


De asemenea, vă solicităm să ne acordaţi posibilitatea de a participa la lucrările Camerei Deputaţilor - for legislativ decizional, vizând dezbaterea proiectului de lege, în scopul de a ne putea susţine argumentele prezentate în Memoriul detaliat şi obiectiv fundamentat pe care vi l-am transmis la 12.01.2023. În acest sens, vă rugăm să ne aduceţi la cunoştinţă data la care vor avea loc dezbaterile în Camera Deputaţilor şi informaţiile necesare pentru a putea participa câte un reprezentant din partea asociaţiilor noastre profesionale.


Solicitările noastre au în vedere importanţa acestui proiect de lege pentru statutul judecătorilor şi procurorilor, pentru organizarea instanţelor şi, în consecinţă, pentru calitatea actului de justiţie - mai cu seamă prin raportare la realitatea concretă din sistemul judiciar. Astfel, în numai trei luni (noiembrie 2022 -ianuarie 2023), au depus cereri de eliberare din funcţie, prin pensionare, 335 magistraţi.


Cu alte cuvinte, prin raportare la datele publicate de CSM vizând resursele umane la data de 1 februarie 2023, numărul magistraţilor care au formulat cereri de pensionare în perioada noiembrie 2022 - ianuarie 2023 este egal cu numărul judecătorilor din9 curţi de apel la un loc sau cu numărul procurorilor din tot atâtea parchete de pe lângă curţile de apel la un loc (de exemplu, Curtea de Apel Alba-Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Târgu-Mureş sau Parchetele de pe lângă aceste curți de apel).


Lipsa vădită şi acută a resurselor umane determinată de această stare de lucruri va avea implicaţii negative majore asupra organizării activităţii instanţelor şi parchetelor, asupra celerităţii şi calităţii actului de justiţie al cărui destinatar este cetăţeanul.


Menţionăm că în Expunerea de motive la Proiectul Legii (L4/2023) se face trimitere la Jalonul 215 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNNR), potrivit căruia până la sfârșitul trimestrului IV 2022 trebuie întreprinse demersurile necesare pentru intrarea în vigoare a „cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale".


Subliniem, pe de o parte, că PNNR exista atât în perioada dezbaterilor parlamentare asupra Legilor Justiţiei, cât şi la datele votului asupra proiectului de lege, în Camera Deputaţilor şi în Senat.


Pe de altă parte, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi tratate ca „pensii speciale".


De asemenea, referitor la impactul economic, se constată o falsă problemă pusă prin Expunerea de motive, lăsând să se înţeleagă că prin restructurarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor se vor reduce semnificativ cheltuielile cu „pensiile speciale".


Conform datelor publicate în presă, în iulie 2019 erau 3.814 pensionari judecători și procurori , iar în luna ianuarie 2023 numărul acestora era de 4.468.


Aşadar, nu „pensiile de serviciu" ale judecătorilor şi procurorilor sunt pensiile care grevează în măsură covârșitoare bugetul statului. Această realitate este confirmată şi de seria de cifre enumerate în considerentele Deciziei nr. 900/2020 a CurţiiConstituţionale . Astfel, numărul beneficiarilor de venituri din pensii de serviciu și indemnizații pentru limită de vârstă prevăzute de legi speciale era de 9.527 (în care se includ şi magistraţii pensionari), în timp ce numărul beneficiarilor de venituri din pensii militare era de 198.559.


În condiţiile în care Curtea Constituţională a relevat existenţa unui număr de 198.559 beneficiari de pensii militare, la nivelul anilor 2019 - 2020, prin comparaţie cu un număr de numai 3.814 magistraţi beneficiari de pensii de serviciu, adică doar 1,92%, motivul reducerii cheltuielilor cu „pensiile speciale", arătat în Expunerea de motive, nu va fi nicidecum atins prin modificarea, în defavoarea judecătorilor şi procurorilor, a condiţiilor de pensionare şi a cuantumului pensiei de serviciu.


        Cu consideraţie,


AMR, prin jud. dr. Andreea Ciucă

AJADO, prin jud. Florica Roman

APR, prin proc. dr. Elena Iordache

ANMPR, prin proc. (pensionar) Kibedi Katalin

171 de comentarii:

csej spunea...

Argumente a la Gaga.Ma asteptam a veni cu argumente solide nu de genul tăiați la aia ca sunt multi nu tăiați la noi ca suntem puțini.La militari ce sa taie?Din nimic tai nimic.

Magda spunea...

Atitudinea lor este corecta si legala (de discutat doar dpdv al moralitatii),dovedesc un dezvoltat spirit de ”camaraderie”,care pentru militari a degenerat dintr un principiu al activitatii de militar,intr o simpla notiune caduca.Marea problema este insa tocmai ”lipsa tupeului” reprezentantilor multitudinii de asociatii ale rezervistilor,care isi aroga reprezentarea acestora.

bogdan spunea...

UE VREA SA MERGEM NAIBII,CIVILII VOR SA MERGEM NAIBII, MAGISTRATII VOR SA MERGEM NAIBII, PENSIONARI MILITARI PRIN PETITII VOR SA MERGEM NAIBII....ATUNCI VORBA CUIVA ...SA NE IMPUSTE NAIBII SI A TERMINAT CU TOTUL CU NOI.

,,Sa nu dea D/zeu cel sfant
Sa vrem noi sange nu pamant,,

GO spunea...

Opinez pentru cei cu darul scrierii, să le răspundeți magistraților, cu același tupeu nesimțit. În câteva cuvinte, fără multă maculatură. Punctând obligatoriu:

- că magistrații au pensii cu adevărat nesimțite față de militari: media la magistrați de 20000 lei vs. media la militari de 3700 lei;
- că magistrații nu merită pensii "de serviciu" deloc, deoarece spre deosebire de militari, magistrații nu mai au obligații "de serviciu" și după pensionare;
- că mint că au cele mai multe interdicții, deoarece comparația statutelor profesionale demonstrează că militarii au de departe cele mai multe și severe interdicții;
- că Constituția nu prevede că autoritatea judecătorească este putere în stat. Acest fapt rezultă eventual după atribuțiile de funcționare. Numai că în acest caz și armata este putere în stat, cf. prevederilor Art. 118 (1) Constituție și care abiliteaza că armata este singurul garant al democrației constituționale, și nicidecum autoritatea judecătorească.

Puteți băga ceva si cu Decizia CCR din 2000, și care precizează că pensiile militare au același statut precum cele ale magistraților.

Succes!

Relu spunea...

Partea proasta e ca pensiile militare au fost sabotate chiar de cei din MApN. Sau asa reiese din materialul cu cei 2 "maestri" in ale pensiilor. Si cu ajutorul mediei care arunca noroi au ajuns raul suprem in tara asta, SNOP cu tot ce ii inconjoara, care cica nu se dezvolta din cauza pensiilor militarilor.

Boby spunea...

Marea coalitie sa schimbe in constitutie ca magistratii sa nu poata intervenii la salariile si pensiile legate de maria lor putere in stat pentruca este conflict de interese

Ionel spunea...

Asta nu este Tupeu, ESTE NESIMTIRE ! Astfel de decalaratii ma conving tot mai mult ca trecerea tuturor pensiilor pe contributivitate plus un supliment din partea statului pentru restrictiile unor categorii este cea mai buna solutie.

Brenda spunea...

Cum mai credeți că în justiție mai plate vreun militar sa să castige un proces?

Sorin spunea...

https://romanialibera.ro/economie/economie-interna/analiza-a-pensiilor-speciale-militarii-vs-magistratii/

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Unknown spunea...

Magistratii isi pot apara drepturile, doar se apara intre ei, iar clasei politice ii este teama de puterea si unitatea lor. NOI, militarii insă, am fost mereu bataia lor de joc in ceea ce priveste drepturile salariale, munca depusa in slujba lor , cat si cuantumul pensiei obtinute dupa o viata de munca. Nimeni nu a facut ceva bun pentru noi in aceasta chestiune.Si nici nu cred ca se va face.

Alex spunea...

Mizerabili pana in maduva oaselor si lipsiti de bun simt.Nu au pic de rusine si ptr.a-si mentine pensiile nesimtite le-ar trage-o chiar mamicilor lor.Sunt curios cat se cheltuie lunar pe pensiile celor trei mii si ceva de ...sa-i ia naiba.Au un tupeu jegos.

benji spunea...

Nu este nici o surpriză. Tot valul mediatic, toate presiunile din partea ONG-urilor democratice, acolo bat, iar poporul este cu sufletul la gură de parcă l-ar blagoslovi însuşi Dumnezeu. V-am mai spus dar eraţi foarte încălziţi de PLN-urile în care făceaţi mii şi mii de propuneri care revărsau bogăţii fără număr pentru cei mai merituoşi. Delegaţia noastră judeţeană comună a partidelor a plecat zilele trecute, la Bcureşti exact cu această idee, deci nu mai rămâne decât să se amputeze unde vrea de fapt şi poporul. Câştigul electoral va fi masiv, de fapt chiar rudele noastre vor juca tontoroiul de bucurie. Chestia cu Rusia-Ucraina şi pericolul pentru România este o băşică dezumflată. De fapt noi urmăm calea statelor din America centrală(guatemalizarea), clientelare(nu colonii) de mâna a doua.

Brenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Alexandru spunea...

Daca suntem proști așa ne trebuie, tule' muma'n in cur de magistrați hoți și corupți, in tara asta trebuie o dictatură militară.

Alexandru spunea...

Pensiile militare sunt de pe vremea lui Cuza, pensiile magistraților (super speciale) de când dumnezeii mamii lor sunt!!!!!??!???

MIȘU spunea...

Alexandru, subscriu si eu la prima postare din acest topic.

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
benji spunea...

Alexandre, în câţiva ani va fi o dictatură militară, dar nu cu militari români.

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leon spunea...

La ora 15.00, CEC-ul mi-a virat pensia pe Card(MApN.)..!

PLopelu spunea...

Cu voia lor, si fara a gandi lucid, tagma magistratilor pensionari au luat-o pe urma jurnalistilor care nici macar nu citesc legea pensiilor militare. Ma intreb de ce nu ridica problema banilor sifonati din PNRR prin contractele de consultanta ale Usr-istilor, ce depasesc 700 mil. pe care i-ar pierde Romania prin pensiile speciale, pensii ce ar trebui reglementate strict in interesul national si nu al UE. Guvernantii mai bine ar lua "la ochi" firmele care au incasat bani si in pandemie fara sa faca nimic- o anumita firma de supraveghere a lucrarilor la autostrada transilvania incasa bani si in timp ce lucrarile erau suspendate, mai mult de 12 luni. Este adevarat ca aceste firme au perteneriat strain si banii pleaca din tara?(e retorica). Chiar trebuiesc decontate aceste "sifonari" din banii pensionarilor militari, de au ajuns si magistratii sa arate cu degetul catre noi?

bogdan spunea...

Am vazut ca Dogaru a luat pozitie. Bine, cand a castigat SCMD o lupta importanta. Dezbina si condu. Se aplica perfect. Daca pana acum sperati la decizii in favoarea militarilor prin instante de acum adio. Vedeti cum se pune problema ? Pensii militare VERSUS Pensii magistrati. Giciti cine are un cuvant de spus ?
Cred ca doar in strada perfect organizati se poate face ceva. Dar sa spunem ca ne organizam si iesim . Vine un reporter si ma intreaba pe mine / ce doriti/ Eu raspund aplicarea 223 in integralitatea ei. Intreaba un Varsovist/ce doriti/ El raspunde trecerea pe contributivitate.

Jurnalistul o sa spuna/ plec ca astia sunt nebuni de legat.
Cam asta este.

luchy19 spunea...

Dintre cei 200.000 de militari și funcționari cu statut special aflați în rezervă și retragere beneficiari de pensii militare 2/3 sunt subofițeri , maiștrii militari și SGP care au pensii în jurul valorii de 4500 lei, cealaltă treime a ofițerilor au media la 8000 , nu vorbim de excepții....?! Ce vor judecătorii și procurorii să ajungem asistații sociali???
Posibil să se întâmple și acest fapt în 5 ani de zile pentru cei care sunt în pensie acu, dar nesimțirea celor din justiție nu are măsură.....

DINU spunea...

Daca chiar se va intampla asta si noi vom ramane pasivi, chiar ne meritam soarta. Suntem prostii-prostilor, pe romaneste fie spus.
La pensiile nesimtite care le au, cum au tupeul si nesimtirea sa spuna asta?
De curand, am vazut un ordin CSM prin care le cresc salariile tuturor magistratilor, deci le vor creste si pensiile. Cat de nesimtit poti fi sa spui ca o reducere s-ar putea obtine daca se taie din pensiile militare.
Pai, pensia medie a unui magistrat este in jur de 20.000 lei NET iar pensia medie a unui militar este in jur de 3.500 lei NET.
Pe care de logica matematica,
- cu pensia a 5000 de magistrati pot fi platite
- pensiile a cca 30.000 pensionari militari.
Cam asta e comparatia.

ifrim spunea...

Sistemul judiciar RO este corupt până-n măduva oaselor!

Vali spunea...

RUSINEEE MAGISTRATILOR ! CUM SA TAIE DE LA MILTARI ? DIN CE SA MAI TAIE BA NENOROCITILOR ? NICAIERI IN LUME MAGISTRATII NU SUNT SPECIALI SI NU I LING IN DOS PE POLITRUCI, ASA CUM SE INTAMPLA LA NOI ! DOAR MILITARII SI POLITISTII AU PENSII APARTE DATRORITA REGIMULUI PROFESIONAL.

RD spunea...

@bogdan,

Prefer sa nu ii spun unui pensionar militar intr-un fel sau altul deoarece eu le consider mai mult sau mai putin ca niste jigniri si/sau frustrari aceste cuvinte la adresa lor.
Dupa ce ca toti sunt impotriva pensionariilor militari, absolut toti (civli, presa, politicieni, CCR, magistrati, BM, FMI, CE) se mai gasesc si beneificari de pensii militare care direct sau indirect se alatura celor spusi mai devreme.
De exemplu majoritatea pensionarilor (undeva peste 90%) care au iesit in urma cu 10, 15, 20+ani la pensie sunt indiviosi si rautaciosi pe cei care au iesit pe legea 223/2015 (deci nu recalculati) deoarece ei au pensiile mai mari. De parca noi am oprit actualizarea pensiilor militare. Tot noi am decis ca pensiile dupa 14 septembrie 2017 sa fie plafonate. Si tot noi am decis ca pensiile militare sa fie indexate cu procente mai mici spre deosebire de civili!

Si pe contributivitate pensiile celor activi vor fi mai mari peste 5 ani decat le au cei de acum.. Iar treaba cu 'la grade, funcţii, vechime şi alte condiţii de muncă egale, pensii egale indiferent de anul pensionări' nu se va realiza niciodata in sistemul public de pensii si/sau cu PNNR. Doar cu un PLX din Parlament se poate intampla asa ceva si doar in sistemul pensiilor militare. Dar treaba asta pare tot mai indepartata cu cat trec anii!

Nu se poate treaba cu 'aplicarea 223 in integralitatea ei' deoarece ar creste prea mult pensiile militare!
Am spus ca nu se vrea recalcularea pensiilor militare pe 12 luni alese si actualizarea lor deoarece ar creste pensiile militare, iar scopul conform PNNR este ca chelutielile sa fie reduse.

Pensionarilor mai vechi nu le pasa nici celor iesiti la pensie pe legea din 2015, cu atat mai putin de cei activi deoarece ei se prefac si spun sa se rezolve inechitatile, in realitate, cred ca pe contributivitate le va fi mai bine, desi nu stiu noua lege care inca nu a fost publicata! Nu conteaza ca in ultimii ani, majoritatea salariilor celor din MApN si MAI sunt mici si pe contributivitate ar avea si pensiile mici! Majoritatea dintre ei inca mai 'viseaza' la ce a fost pe vremea lui Boc, cu pensia suplimentara, conditiile speciale, OMM, impartit la un numar mic, nu 30-35! Ei inca 'viseaza' asa cum este o vorba 'cap verzi pe pereti'. Nici nu le mai pasa de sistemul pensiilor militare din alte tari unde pensiile nu sunt calculate pe contributivitate sau pe 45% din intreaga cariera. Nu le mai pasa ca pensiile militare sunt cele mai mici din NATO. Nu le mai pasa ca toti au muncit cu interdictii in activitatea lor si trebuie sa primeasca ceva in plus la pensie! S-a ajuns la obsesie! Recalculare! Nu conteaza cum.. Pe contributivitate, procent de 45%. Recalculare sa fie! Doamne fereste-ma sa nu devin si eu asa ca ei!

Huhu Rezea spunea...

@RD
Dacă nu-ți ceri scuze pentru gosolăniile din comentariul de mai sus nu te mai public!
Tie ti se pare o glumă ca vechii pensionari, pe lângă că au pensiile pe jumătate decât voi mai trebuie să suporte și mojiciile voastre?

Marin spunea...

https://www.google.ro/amp/s/www.stiripesurse.ro/amp.php%3farticle_id=2867350

Semaka spunea...

Nu mor caii când vor câinii ( militarii / magistrații ..)

Burebista spunea...

Huhurez, care vechi pensionari? Pe un topic anterior îi atrăgeai atenția unui comentator ca el a luat solde compensatorii și solde bonus la ieșirea din sistem, înțelegându-se ca tu nu ai luat...
Asta înseamnă că ești pensionat după 2011. Și atunci de unde minciuna ca tu ai trecut prin 4 recalculari...
Nu nai spun de minciuna pe jumătate ca pensiile militare sunt înghețate la actualizări din 2017... DA, la actualizări,... Dar la indexari NU.. Iar în ultimii 2 ai cei oropsiți de soarta cum spui tu, adică cei pensionați înainte de 15.09.2017 au primit indexari în plus facă te ciucani..
Dacă nu publici comentariul înseamnă că nu-ți asumi ceea ce scrii sau postezi.. Și ca o completare, EU FIRESC ACTUALIZARE LA ZI 2023 A PENSIILOR MILITARE SIMILAR ACTIVILOR.

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
bogdan spunea...

ADMIN
Daca stergi unul atunci sterge/ma si pe mine de la comentarii sa fie macar doi rezervisti uniti, oricum nu prea este opozitie aici. Nu o sa fiti in paguba prea mare, ce conteaza doi ciucani in marea masa de pensionari. Nu va mai incurca nimeni. SLAVA

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
GG spunea...

D.le Admin,Huhurez,
astia nu au tupeu de magistrat,ci de neam prost.Bine,nu-i băgăm pe toți la grămadă,am prieteni magistrați pensionari,cunoștințe încă în activitate.
@rd,din cauza voastră,a unora ca tine,cei ieșiți pana în 2015 31 12,nu li se Actualizează pensiile.Voi Ciucanii stati pe aici nu ca să contribuiți la echitate ,la
ceva bun pt.toti,ci de frica ca va taie din pensie.Hai cu contrbutivitatea.
.toti

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Ioi, ioi, ioi, ia di colea sa-mi belengăroi si indoi ciocul de bărzoi măndoi in frunzarul din zăvoi ca sa-mi depun din trăstoi prin storfocire sub codoi icrele-mi pețioase de smardoi si caftoi pe-al Huhurezului blog șuvoi impotriva halatierilor si capotarilor cu giudecăți de mangâți si de mafioți ciufuți din sălile cu pasi pierduți , doar la sanki balamaua după cum le e patalamaua din bucăți pe asa zisele proceste indecente si demente , stramb suciți si cantariți cu pretentii de ,,justeți'' in acronimele sageți asa ziselor ,,celerități'' ca noi, toți, sa fim stâlciți, trântiți si in veci nenorociți cu atatea nedreptăți pe hotarari cu hopa -hopa Penelopa la un loc cu domnul popa cu lopata ce mereu ne sapă groapa, si henț-careu de ași cu popă-n coadă toate procestele rezervistilor hușuite bob zăbavă numai in cap ca sa ne cadă, bagandu-ne pe retrogradă cu petardă după petardă drepturili rezervistii sa le piardă! Băi, sus pe cruce unde se sfarseste drumul, de la primul pana la ultimul cu duhul, sa va cante in țintirime păsărica cântăcioasă si vadană, cucul, ca si melosul cu cetania si prohodul, Protopopul, cand pe dric se duce mortul, ca voi bani aveti cu sacul si cu carul, ca si ciocolunga Postavarul, nu ca noi de ne tarâm in mocirlă cu necazul, saracia si amarul, că de avut si ajuns tot nu aveti si nu va ajunge, chiar daca la voi zilnic osia șpăgii vi se unge! Si, daca o sa vi se taie din pensioare pe adancuri de cotoare din ceatârnele de olaie, aste e pentru ca v-ati facut mereu de oaie si ati fost călăii care ati secat balta in care vietuiau, de rău sau bine si in orice stare batracienele meletare!

VIOREL spunea...

tovarășul boloș spune chiar acum că trebuie redus bugetul pensiilor militare cu aproximativ 40%. Cei care mai pot scăpa de viitorul sistem, e cazul să plece cît mai repede. Chiar și salariile cadrelor pînă la căpitan vor fi răzuite spre cîte puțin peste salariul minim.

Cătălin spunea...

HOOOOOOOOOOO! AŞTIA VORBESC, UNII CU 3 PENSII SPECIALE "ASTRONOMICE"?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

S-au dat banii si la BCR, la pranz! Zice crainicul de futbol, cu nume de pescar de peste, Pelican: ,,Se dau pensiile de Pasti, dar dupa Pasti ce mai mananca?!''

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Onorabile,
Ce scuze, daca mereu ne aduce numai acuze, doar el sa aiba si celalti sa dea din buze?!

Alex spunea...

Pacat ca nu am stiut ce cotitura urmeaza sa ia tara in decembrie 1989.Noi,cei care suntem in prezent pensionari militari, le-am deschis drumul spre democratie si le-am predat o tara fara datorii unor mizerabili.Din ce in ce mai mult mi s-a intarit convingerea ca am fost de partea gresita a baricadei.Militarii chinezi nu au stat prea mult pe ganduri in 1989.Nu au fost cu poporul.In piata Tien An Men au ucis aoproape 5000 de protestatari.Demonstratia inceputa de niste studenti a fost inecata in sange.Am vrut democratie? Avem.
Bine ca revolutionarii lui peste pe care tot noi i-am pazit au indemnizatii super mari,au primit chiar si teren intravilan,sunt scutiti de taxe si impozite si au o groaza de avantaje.Colac peste pupaza,judecatorii care AU ELIBERAT UN CRIMINAL CE A UCIS 6 PERSOANE PE NUME CIAMPAR ...CARE ERA CONDAMNAT PE VIATA ,VOR PENSII NESIMTITE IN CONTINUARE.Ciampar este liber ptr.ca 3 judecatori adormiti l,-au eliberat.Judecatorii care asteapta cate 5-6 ani pana se prescrie faptele unor hoti din guvern si inchid ochii la toate mizeriile pe care le fac odraslele unora ca Gino Iorgulescu,Clejanii...e.t.c...si astia beneficiaza de pensie speciala.Au restrictii mai multe decat noi.Justitia din tara in general doarme.Doarme cand este vorba de Elena Bica,Sorin Oprescu,Daniel Ghita....Exemplele sunt mai multe.Deci astia care stau mai mult cu ochii inchisi si cu buzunarele desfacute se iau de noi?!!!!! Mizerabili ca si cei care ne conduc.

Unknown spunea...

Pt.Donnul(RD);Vi se pare normal,ca un militar cu o vechime efectiva de 36(treizeci si sase)ani,plus grupe sa beneficieze de o pensie care se invarte in jurul a 3000 ron ? Imi pare rau ca va spun un vechi proverb;.....,futul pe morar!Santeti foarte tupeist.

Leo spunea...

Magistrații cred că au vrut să insinueze că dacă se vrea reducere de bugete , atunci numai dacă se umblă la multe pensii cu puțin decât la puține pensii cu mult.
Coana CE nu a fost documentată corect că pt. pensiile militare REFORMĂ = ECHITATE.
Cine să-o documenteze ? Nicu cu pensie specială + salariu de la stat ?
Nu e vina lor și nu e vina lui.
S-a amânat pt. IUNIE 2023 poreclita reformă a pensiilor speciale.
Sigur o prindem !

mosmartin16 spunea...

În diferite state europene, pensiile militare sunt - în raport cu soldele - în anumite procente, în general pe la 80% ! Prin aplicarea acelui 45% - frecvent vehiculat în ultimul timp - chiar ca procent maxim de calcul al pensiei din baza de calcul...iată ce ar putea rezulta, plecând de la un exemplu care poate fi aplicat - în aceeași măsură- și în cazul altor cuantumuri ! Așadar : 1) baza de calcul = media soldelor brute = 10000 lei ! b) media soldelor nete = 5850 lei ( 58,5% din media soldelor brute, procentul de 41,5% reprezentându-l CAS, CASS și impozitul ) ! c) pensia brută = 4500 lei ( 45% din 10000 ) ! d) pensia brută cu ordinul Meritul Militar ( în procent maxim, de 20% ) = 5400 lei ! e) pensia netă ( prin deducerea impozitului ) = 5060 lei. Așadar, cuantumul net al pensiei ( 5060 lei ) - în raport cu cuantumul net al soldei ( 5850 lei ) - este de...86,4% ! Prin urmare, peste acel 80% menționat în debutul celor inserate ! Bineînțeles că trimiterea comparativă este exclusiv procentuală și nu vizează elemente de cuantum, diversificate de la un stat la altul ! Să fim sănătoși și pozitivi, că vești rele - din păcate - om mai auzi ! Weekend minunat, camarazi !

Alex spunea...

Referitor la magistrati: "Istoria pornește de la începutul anilor 2000, când, odată cu înființarea DNA și DIICOT, au apărut diferențe semnificative în salarizarea judecătorilor și procurorilor, în sensul că procurorii care activau în aceste structurispecializate și judecătorii care soluționau cauzele trimise de aceștia în instanță beneficiau de un spor salarial de 40%. Nemulțumirile din partea celorlalți nu au întârziat să apară și, pentru că Guvernul nu a intervenit, magistrații au inițiat primele procese în care reclamau discriminarea salarială.

Cauzele erau soluționate de către judecătorii care nu activau în secțiile penale ale instanțelor, deci care nu primeau sporul de anticorupție și crimă organizată, adică chiar de către cei ”discriminați”.

Erau în temă, în condițiile în care erau ei înșiși reclamanți în cauze similare, judecate de alți colegi de-ai lor și, deci, nu era nevoie nici de pledoarii remarcabile ori de deliberări aprofundate pentru a constata existența discriminării și acordarea sporului salarial de 40% tuturor celor care îl cereau.

Un val de procese s-a iscat în toată țara, în final ajungându-se ca sporul pe care legiuitorul l-a conceput pentru a stimula și recompensa exclusiv activitatea magistraților în combaterea corupției și a crimei organizate să fie plătit cvasi totalității judecătorilor și procurorilor, indiferent de natura cauzelor pe care le instrumentau. Guvernul, pus în fața acestui fenomen, nu a mai avut ce face și a acordat creșterea salarială tuturor magistraților, inclusiv celor care nu intentaseră acțiuni judecătorești, crezând probabil că în acest fel problema va fi rezolvată.

Problema punctuală fusese într-adevăr rezolvată, numai că ea germinat aroganța și lăcomia sistemului judiciar. În urma acestui succes, magistrații și-au dat seama că prin hotărâri judecătorești își pot stabili singuri salariile și că nu mai
depind de legiuitor. Lor li s-au alăturat în anii următori, personalul asimilat magistraților, asistenții judiciari și personalul auxiliar din justiție, fiind promovate noi acțiuni în pretenții prin care se solicitau diverse alte drepturi, precum prima
de concediu, sporul de vechime în muncă, sporul de specializare, sporul de periculozitate, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, sporul de confidențialitate, tichete de masă, sporul de permanență, sporuri de fidelitate și diferiți coeficienți de multiplicare. Mii și mii de procese s-au aflat dintr-o dată pe masa judecătorilor care erau chemați să se pronunțe în chestiuni care îi priveau personal. Sistemul judiciar își făcea singur dreptate. "

Presa constata că în cursul anului 2008, aproximativ 2.000 de procese au fost deschise împotriva Ministerului Public și că atât Ministerul Justiţiei cât şi Ministerul Public sunt bulversate de cererile de plată certificate prin hotărâri irevocabile.

O spuune unl de-al lor in cartea "xtras din cartea "Putea sa fie altcumva O istorie subiectiva a jutitiei postdecembriste " de Daniel Morar

Alex spunea...

Lăsând în urmă legile justiției, trebuie să spun că niciunde activismul magistraților nu s-a manifestat mai pregnant decât în domeniul salariilor și pensiilor proprii. Istoria pornește de la începutul anilor 2000, când, odată cu înființarea DNA și DIICOT, au apărut diferențe semnificative în salarizarea judecătorilor și procurorilor, în sensul că procurorii care activau în aceste structurispecializate și judecătorii care soluționau cauzele trimise de aceștia în instanță beneficiau de un spor salarial de 40%. Nemulțumirile din partea celorlalți nu au întârziat să apară și, pentru că Guvernul nu a intervenit, magistrații au inițiat primele procese în care reclamau discriminarea salarială.
Cauzele erau soluționate de către judecătorii care nu activau în secțiile penale ale instanțelor, deci care nu primeau sporul de anticorupție și crimă organizată, adică chiar de către cei ”discriminați”.
Erau în temă, în condițiile în care erau ei înșiși reclamanți în cauze similare, judecate de alți colegi de-ai lor și, deci, nu era nevoie nici de pledoarii remarcabile ori de deliberări aprofundate pentru a constata existența discriminării și acordarea sporului salarial de 40% tuturor celor care îl cereau.

Un val de procese s-a iscat în toată țara, în final ajungându-se ca sporul pe care legiuitorul l-a conceput pentru a stimula și recompensa exclusiv activitatea magistraților în combaterea corupției și a crimei organizate să fie plătit cvasi totalității judecătorilor și procurorilor, indiferent de natura cauzelor pe care le instrumentau. Guvernul, pus în fața acestui fenomen, nu a mai avut ce face și a acordat creșterea salarială tuturor magistraților, inclusiv celor care nu intentaseră acțiuni judecătorești, crezând probabil că în acest fel problema va fi rezolvată.

Problema punctuală fusese într-adevăr rezolvată, numai că ea germinat aroganța și lăcomia sistemului judiciar. În urma acestui succes, magistrații și-au dat seama că prin hotărâri judecătorești își pot stabili singuri salariile și că nu mai
depind de legiuitor. Lor li s-au alăturat în anii următori, personalul asimilat magistraților, asistenții judiciari și personalul auxiliar din justiție, fiind promovate noi acțiuni în pretenții prin care se solicitau diverse alte drepturi, precum prima
de concediu, sporul de vechime în muncă, sporul de specializare, sporul de periculozitate, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, sporul de confidențialitate, tichete de masă, sporul de permanență, sporuri de fidelitate și diferiți coeficienți de multiplicare. Mii și mii de procese s-au aflat dintr-o dată pe masa judecătorilor care erau chemați să se pronunțe în chestiuni care îi priveau personal. Sistemul judiciar își făcea singur dreptate.

Presa constata că în cursul anului 2008, aproximativ 2.000 de procese au fost deschise împotriva Ministerului Public și că atât
Extras din cartea "Putea sa fie altcumva O istorie subiectiva a jutitiei postdecembriste " a d-lui Daniel Morar.

GO spunea...

In concluzie! Și sugestie pentru noul stil de contracarare! Pensii "de serviciu" sau "speciale", trebuie să aibă oricare cetățean care după pensionare, poate fi obligat prin lege să îi fie întreruptă pensia și să își reia activitatea! Că e militar, jurnalist sau zidar, nu contează. Și cum doar militarii sunt în situația descrisă, ceilalți pensionari speciali sunt în plus.

Și așa se pune punct isteriei!

PLopelu spunea...

Domnule Huhu, nu va suparati pe RD...in esenta are dreptate...e o problema corecta si , oarecum noua, pot dezvolta, dar nu acum...incerc un exemplu...nascut 69' sau 70' (Decreteii), si dupa...iese la pensie ...pe contributivitate...se imparte la 30...fata de cei impartiti la 20...aici nu am auzit pe nimeni sa spuna ca nu este corect, asa ca fiecare are dreptul la o opinie, gradul de nervozitate si modul de exprimare este determinat de cum vede ca impart ceilalti dreptatea in favoarea lor.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Eufemism cu prostia de mangafa a la Farmacia, Bulan Rafila: ,,Medicamentele nu se vor scumpi ci se vor actualiza!'' Vedeti cum puterea, cand detii guvernarea, iti prosteste judecta si-l vei poleia până si pe doldora de boțoloi caca să orneze mumos troaca să atragă prostanii la papa?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Nu-s vinovati ei ca la modul nesimtit au primit ce li s-a dat, ci cretinii corupti care aceste sume le-au acordat, crezand ca această mărinimie o sa-i scape de pușcărie!

mosmartin16 spunea...

Magistraților pensionari le "țâțâie curu'" că le vor scădea pensiile...supernesimțite și...ca animalele încolțite...mușcă tot ce prind ! Niște mizerabili caracterial care deliberat se fac a nu ști că acele cheltuieli mai mari cu pensiile militare se raportează la un număr mult mai mare decât al lor, iar pe medie a lor pensie e de vreo 5 ori și ceva mai dodoloață ! Scârbe ordinare ! Bine că...de ceea ce le e frică...nu or scăpa !

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Cu ceva timp inapoi, mitomanul lăudos, Moroi Budigăi Ciocofonoi, bocea ca o stropitoare ca in teritoriu primarii mor cu copchiii dă hoame si ca trebuie sa le creasca salariul mai mare ca prea traiesc ca cei din triburile africane! Uite ca astfel de afirmatii de lichele, cu scopul viclean sa-si imbogateasca anturajele, neamurile si gastile cu prieteniile, chiar si mafiile, au dus de râpă si penziile, adancind inechitatile, discrepantele si discriminarile!

xmax spunea...

Trist... foarte trist dacă un magistrat își permite să gîndească așa!!!
Înseamnă că în cadrul discuțiilor între magistrați și procurori, unde participarea celor din MAI și MAPN este interzisă, cine știe ce naiba se discută despre noi!
Josnic!

reddog spunea...

Nu trebuie să taie de la toți.
Doar de la Rambo și Cezar.
Au luat mormane de ajutoare și au trăit în desfrâu.

bogdan spunea...

MA INTREB....(admin pe langa topic scuze)
Am vazut cum reactioneaza TV, guvernanti etc. la cateva sute de fermieri care striga( anul trecut producator de langa mine vindea sacul de porumb cu 86 de lei, anul acesta tot de la el cumpar ACELALSI sac cu 43 de lei tot are profit. Mai sa fie ce suparat sunt).
Ma intreb cum ar reactiona societatea la 10000 de rezervisiti ( asta este preluata) ordonati in liniste in fata guvernului rostind JURAMANTUL MILITAR .Acolo o sa ajungem mai devreme sau mai tarziu. Nu stiu daca contravine regulilor blogului asemenea indemn dar o manifestatie ordonata si consistenta poate face diferenta. Iohannis nu este Macron si Romania nu este Franta.

doru spunea...

dupa ce ca magistratii sunt buza in buza cu infractorii si cu hotii din romania,mai au si pretentii ! magistratii sunt la munca in institutiile statului pe persoana fizica precum medicii de familie ! ei fac bani si cand dorm ,fac bani si cand se prefac ca aplica legea ,pentru ca sunt mana in mana cu infractorii ,apoi pensia lor e un mizilic de cateva sute de milioane! tot pe amaratii de pensionari militari ai scot in fata ,pentru ca avem un fost general impotent in fruntea guvernului!

bogdan spunea...

GG
,,.Voi Ciucanii stati pe aici nu ca să contribuiți la echitate ,la
ceva bun pt.toti,ci de frica ca va taie din pensie,,
Cu respect va intreb si eu PE AICI PE UNDE ? Va incurcam rau pe pamantul asta? Sunt sigur ca Admin nu o considera jignire adresarea ds/tra. Faptul ca aperi pensia muncita dupa 30 de ani de ARMATA ,,pe aici,, pare ceva anormal.
Va rog cu respect sa detaliati ce inseamna ,,ceva bun pentru T O T I,, sau acei,,TOTI,, inseamna doar .....altceva.

benji spunea...

Atât de puţin a rămas din prestigiul profesiei de militar şi aşa diminuat de DLEN-ul lui Ceauşescu şi nimicit de generalul hoţ şi semidoct din fruntea guvrnului, încât oricine îl poate terfeli indiferent de câte grăunţe are în scăfârlie. Societatea noastră unde curvele sunt formatori de opinie se va scufunda sigur, alături de militari, prin sârgul ONG-urilor şi presei este pe topogan şi educaţia. Nu mai faceţi dovada bogăţiei de propuneri în ceea ce priveşte pensia militară. Şandramaua se scufundă, avem efective în forţele terestre de cel mult o divizie completă iar acestea sunt cătane bătrâne. În următorii ani bazele amerloce vor domina ţara. Scapă cine poate, cei activi mai au puţin timp până vor fi asimilaţi paznicilor de fermă.

nr. 1 spunea...

Cu impartirea la 20, la 30 samd lasati-o mai moale, omiteti sa spuneti si ca dupa 2010 an de an au fost inclusi in calculul pensiilor civile indici de corectie substantiali! Indicele de corectie utilizat pentru calcularea pensiilor civile (determinarea cuantumurilor pensiilor civile ) a fost incepand cu 2020 de 1, 41 si este si in acest an tot 1,41! Concluzie, fiti corecti si nu mai mintiti/manipulati! E rusinos ! Pensiile militare incepand cu 2016 sunt inghetate bocna indiferent ca sunt de 3000 lei sau 30.000 lei! E corect oare? Cei cu pensii de 5 cifre sunt multumiti stau fara grija ! Ceilalti?

magda spunea...

Ca veni vorba despre tupeul magistratilor...vorbeam cu cineva tanar din sistem...ieri alaltaieri ...pai plecarea la pensie a ,,matusalemicilor'' din justitie a fost ca o mana cereasca pentru cei ramasi.. astfel,au fost s-au sunt in curs de promovare o groaza de procurori si magistrati( dupa cum bine ati inteles eu nu ii consider pe procurori magistrati..doar in Rusia mai vezi asa ceva).Se vorbeste ca de fapt noua generatie de justitiari ar fi formata din multe sinecuri si ca plecarea masiva din sistem nu ar fi fost intamplatoare.Sa nu uitam ca si comunistii cand au venit la putere si+au bagat in sistem o multime de neaveniti dar care raspundeau cu brio la cerintele cominterniste.Asa se pare ca ar fi si acum...o multime de intrusi absolventi ai celebrelor universitati ecologice,SpiruH sau mai stiu eu ce.
In alt ordine de idei,se vorbeste si chiar se aude ca nu prea ar mai fi bani de una,de alta...iar altii viseaza mariri si recalculari pe plus.Pai ,asta e trasa la indigo cu situatia antecriza din 2008...ce,nu va mai aduceti aminte cand tariceii spuneau ca e lapte si miere cand peste in tot in lume era criza? Atunci a fost vorba de Lehman Brothers...acum e Credit Suisse si inca nu s-a sfarsit tavalugul.Daca nu ar fi de plans,ar fi de ras,nu? Ce au acum in cap asa zisii guvernanti? Taieri,reduceri,bla,bla,bla.Dupa abia trei luni au aflat ca le da cu virgula 4mld.de euro.Pai bagabontilor...nu voi ati adus aparatul bugetar la 1300000 in timp ce polonezii au 18000000 la aproape 40 milioane de locuitori? Nu voi ati angajat mai bine de o companie intarita de secretari de stat si altii asimilati acestora? Nu voi ati incadrat consilieri-sinecuri de taria unui batalion intarit? Nu voi ati creat agentii guvernamentale in care ati angajat sinecuri de marimea a cateva brigazi? Nu voi ati angajat in companii de stat si in administratia locala fetiscane si flacaiandri alesi pe spranceana numarul total de specimene fiind de asemenea de marimea altor cateva brigazi? Si tot asa...Si noi vrem armata nene,vrem salarii si pensii decente,vrem pe naiba sa ne ia dar presiune in strada cine sa faca la zeroguvernanti? De alde Boruga care antreneaza la sauditi? produs 100% romanesc...presion/perfect...dublaj/perfect...triplaj/perfect...No greseala...Ei bine? La cine e greseala? Vizionare placuta la tv...tot acolo veti afla si masurile...

Pacala spunea...

Magistratii " oferă", "negociază" o soluție pe placul/în avantajul lor. Dacă mai aminteau și deciziile din 2010 care au dat legitimitate posibilității tăierii retroactive a pensiilor militarilor. Profita de împărțirea răutăcios pe care o facem noi. Conștienți ca nu se poate face actualizarea (implica costuri semnificative), cei pensionați înainte de sept 2017 accepta/vor contributivitate, uitând ca acest concept nu se regăsește în sistemele statelor NATO/UE. Dacă nu va place "divide et impera" luați în calcul " sa moara și capra vecinului"
Au reușit!. Cel pensionat în 2018 "pierde" fata de cel pensionat în 2023, aproape 2000 lei
La miting vin din ce în ce mai putini, cu idei și scopuri diferite.
Marea muta rămâne dezbinata, conceptul de unitate este mort!!!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Daca pretind ca sunt magistrati, eu ii sfatuiesc sa nu fie si caricaturi: Mi-ar lua o viata sa scriu despre procese -mascarade si cate au facut cu si in statul paralel! Stefan Huidu ranjitul, care a ucis 3 vieti si n-a facut o zi de puscarie nu leda frisoane?! Doar un exemplu din cateva zeci de mii! Un fost Prim Ministru, Adrian Nastase, care a bagat tara in NATO si afacut cel mai intens lobby pentru incadrarea Romaniei in Europa, a fost executat la ordinul lui Petrov, si a facut puscarie pe niste mizilicuri, si mari infractori cu tunuri de sute de milioane ne rad in nas liberi ca li s-au presris faptele si pedepsele, procesele fiindu-le niste mascarade jalnice, taraganate pana la expirare! Tony Grebla, fost judecator la CCR mai, mai sa fie si el executat, tot la ordin politic petrovist, ca alte mii de personalitati, care au avut sansa sa scape o data cu disolutia pedelista, cu schimbarea la față in cloaca penelista. Rateurile judiciare au pagubit statul cu sute de miliarde, pe cand Armata, de-a lungul timpului trecut, a ridicat Romania economic, reconstruind-o si participand activ in toate domeniile statului. Am primit Justitia in casa noastra, prin asociere ca un anus contra naturii, imoral si ilegal, noi fiind ca mostenitori ai reformelor cuziste, in patrimoniul eroic si sfant al Armatei, unde nu au ce cauta, nici de fapt si nici de drept, ca oaspete, si acum vor sa ne dea afara din casa si din drepturile noastre, salariile si pensiile lor nesimtite fiind incadrate cu ale noastre, au ridicat la general standardul de medie si astfel am fost privati de o realitate care ne-a daunat crunt, zicandu-se ca avem o cota inalta de venituri ce nu trebuiesc acum sa ramana in picioare, nici macar cele mici, si nici cu drepturi pentru pensiile militare de a fi actualizate si recalculate, obraznicia si sabotajele mergand pana acolo incat, din zeci de mii de procese in instante pe litigii de drepturi, nici unul nu a trecut in Curtile de Apel sau ICCJ! Afara cu magistraturile din sistemul sfant de aparare, ordine publica si siguranta nationala, baza apararii statului de drept si a integritatii teritoriale ale Romaniei, si sa nu mai fim asociati, in acest anus contra naturii, cu monstruozitatile si erorile judiciare, care au oripilat o lume intreaga, pe langa niste drepturi de mici dumnezei si supra oameni, extra uriase si de o rara nesimtire istorica!!

Sensei spunea...

Sindicatele din penitenciare îl denunță la Parchetul General pe deputatul Cristian SEIDLER (USR) pentru informații false care pun în pericol securitatea națională.
April 7, 2023 By Cosmin Dorobantu
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) îl denunță la Parchetul General pe deputatul Cristian SEIDLER (USR) pentru informații false care pun în pericol securitatea națională. Sindicaliștii din penitenciare acuză parlamentarii USR dedemagogie cinică referitoare la pensiile militare de stat.

Vineri, 07.04.2023, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva lui Cristian-Gabriel SEIDLER (deputat USR în Parlamentul României) pentru săvârsirea infracțiunii prevazute de dispozițiile art. 404 NCP, respectiv comunicarea de informatii, constand in (i) comunicarea sau raspandirea prin orice mijloace de știri, date sau informații false, ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea națională, (ii) în sensul comunicării în spațiu public a informațiilor/știrilor privind pensiile militare de stat

În fapt, în data de 28 martie 2023, Cristian-Gabriel SEIDLER a comunicat în spațiul public, în mass-media și pe rețeaua de socializare TikTok (https://www.tiktok.com/@usr_oficial/video/7214754642125737222?lang=en&q=seidler%20cristian&t=1680811732594) informația/știrea potrivit căreia „Comisia Europeană ignoră minciunile Guvernului Ciucă, care spune că nu ar colecta informații salariale despre militari pe parcursul carierei (…) De fapt acesta este mesajul pe care îl transmite Comisia Europeană: să nu mai mintă Guvernul României și reprezentanții săi în interiorul țării, susținând că pensiile militare nu ar fi pensii speciale. Ar trebui mult curaj, pentru că soluția tehnică este foarte simplă, dar exact curajul lipsește guvernului actual, domnului Marius BUDĂI, domnului premier special CIUCĂ și preaspecialului domn CIOLACU pentru a face această reformă pe care o solicită întreaga societate românească.”

Sensei spunea...

Informația/știrea răspândită în spațiul public (TikTok și mass-media) de către Cristian-Gabriel SEIDLER (deputat USR în Parlamentul României) a condus la un val de nemulțumire și îngrijorare în rândul angajaților din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională, determinând o parte dintre polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare care îndeplineau condițiile de pensionare să părăsească instituțiile de forță ale statului, conducând la adâncirea deficitului de personal și la deprofesionalizarea acestor instituții, cu efect negativ asupra securității naționale a României și siguranței cetățenilor români în contextul conflagrației de la granița țării.

Deputatul pe trotinetă, pornit pe învrăjbirea românilor între ei și în permanentă goană frenetică după mulțumirea electoratului său plin de ură, nu are capacitatea să înțeleagă că polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare nu beneficiază de pensii “speciale”, ci de pensii militare de serviciu sau pensii ”ocupaționale” conform art. 1 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Pensiile militare de stat, deși au un tratament distinct din punctul de vedere al vârstelor de pensionare și al modului de calcul față de pensiile din sistemul public, nu sunt încadrate în categoria pensiilor speciale, chiar dacă în vorbirea curentă nu se face distincție între pensiile militare de stat și pensiile speciale, creându-se deseori confuzii.

Politica de nișa a USR ar trebui să se axeze pe creșterea pensiilor mici ale românilor, care, din păcate, le oferă parlamentarilor USR posibilitatea de a avea un discurs demagogic și cinic referitor la pensiile militare de stat pe care le cataloghează “speciale”, fără să se gândească la creșterea pensiilor “de supraviețuire” ale milioanelor de români. Chiar dacă de mâine s-au reduce așa-zisele pensii “speciale” ale militarilor, problema de fond a pensiilor mici ar rămâne nerezolvată. Însă, e mult mai populist pentru electoratul hashtag, ca politicienii USR să se prindă ca un parazit de pensiile militarilor, fără să se gândească la creșterea pensiilor foarte mici ale câtorva milioane de români, pe care politicienii USR aflați odată la guvernare, i-au ignorat cu desăvârșire.

Polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare din România reprezintă cea mai slab plătită categorie de pensionari comparativ cu țările membre ale Uniunii Europene, exceptând magistrații militari din România. De pensii militare beneficiază militarii/polițiștii din aproape toate statele UE și NATO, tocmai pe același considerent, pentru care beneficiază și polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare din Romania, însă e aproape imposibil să înțeleagă bărbații pe trotinetă din Parlament, că dreptul lor de a avea o politică deșănțată este apărat de această categorie socio-profesională pe care o pun la zid.

Sensei spunea...

U.S.R.= PENIBIL
cer desfiintarea tuturor pensiilor speciale, inclusiv cele militare dar ATENTIE EXCEPTIE PENSIILE MAGISTRATILOR. RUSINE U.S.R. DECI DESFIINTAM PENSIILE MICI SI LE LASAM PE CELE FOARTE MARI....DESPRE MAGISTRATI CE SA MAI SPUN S-AU FACUT DE RAS, MAI BINE TACEAU DIN GURA.

Sensei spunea...

REPUBLICA PROCURORILOR
Inainte de 1989 am intrat intr-o sala de judecata goala. In fata era un podium imens cu o masa la care stateau judecatorii, iar la stanga si in dreapta podiumului erau 2 scaune, stanga procuror , dreapta avocat. Deci procurorul acuzarea , avocatul apararea, nimeni nu era la nivelul JUDECATORULUI.Pana si pe vremea comunismului, dar cum am ajuns in situatia ca procurorii sa conduca aceasta tara.....

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Sa aveti un Sfant Post , Saptamana Mare si un Paste a nasterii Fiului Lui Dumnezeu, Iisus Hristos, cu inalta binecuvantare dumnezeiască, in pace, fericire si infinita sanatate! Doamne, ajuta!
https://www.youtube.com/watch?v=Ussj7Jq15OU

mosmartin16 spunea...

Se vede tot mai clar - la orizont - că vine recalcularea ! Pe contributivitate ( pensia determinată din toată perioada de activitate ), stabilită cu VPR, nu cu punctaj mediu anual, fără OMM, ci cu supliment de mai multe praguri procentuale și adăugate la pensia contributivă ( în funcție numai de vechimea în serviciu, ca militar ) ! În felul acesta...se elimină inechitățile în cea mai mare măsură și se respectă cerința Comisiei europene de reducere a cheltuielilor cu pensiile speciale ! Doar așa vor veni acele miliarde de euro din PNRR ! Pensiile noastre, din păcate...la unii vor mai și scădea...mai mult ori mai puțin, dar vor mai și crește... la unii...mai mult ori mai puțin !

raul spunea...

Ia cititi ce zice magarul asta de Bolos!
https://www.bugetul.ro/marcel-bolos-reactioneaza-dupa-ce-marcel-ciolacu-a-cerut-reduceri-de-cheltuieli-la-bugetari-nu-cred-ca-cineva-ar-vrea-sa-compromita-80-de-miliarde-de-euro/
Deci la ei ds ,la ei nu!Scarba el,scarba magistrati!

micutzul spunea...


Primiți acest mesaj deoarece adresa dumneavoastră de e-mail și textul menționat mai jos au fost introduse în formularul nostru care este acum disponibil online.

Vă mulţumim pentru mesajul transmis. Obţinerea unui răspuns durează în medie două zile lucrătoare. În cazul întrebărilor complexe sau specifice, răspunsurile pot necesita o perioadă mai lungă.

Numărul dumnavoastră de referință este 2928321

Întrebarea dumnavoastră înregistrată de Centrul de informare Europe Direct este următoarea:

Bună ziua
Mă adresez dv. in calitate de ofiter in rezervă al armatei române, cu referire la pensiile militare care fac obiectul proiectului legislativ L.4/2023 cu privire la un nou mod de calcul al pensiilor așa zise ''speciale'' din România.
Vă aduc in atenție că pensiile militare ale rezervistilor români nu au fost actualizate de 7 ani , din 2016, ca urmare a unor ordonante de urgență ale guvernului României (57/2015; 59/2017; 114/2018) , ordonanțe care au anulat și înlocuit articole intregi din L. 223/2015 transformând guvernul din executiv în legislativ. Aceste ordonanțe au dus la o părăsire a sistemului de apărare de către cadre pregătite și cu experiență dar și la scaderea continuă a nivelului de trai al cadrelor militare în rezervă și în retragere!
S-a ajuns la situația in care un ofiter superior trecut in rezervă acum câțiva ani are pensie mai mică decât un caporal trecut in rezervă acum. De exemplu în luna ianuarie a fost majorata solda de grad dar numai pentru militarii activi nu și pentru rezervisti astfel încât un soldat activ are solda de grad cât un colonel în rezervă pensionat acum 10 ani.
Dacă luăm in calcul punctul de pensie al civililor , acesta a crescut cu peste 100% în acești 7 ani in timp ce pensiile militare au fost indexate cu cel mult 20%.
In aceste conditii, luând act de faptul că proiectul de lege cu privire la pensiile ''speciale'' prevede RECALCULAREA numai pentru pensiile magistratilor și să înțelegeți cât de jos sunt pensiile bătrânilor militari vă solicit să impuneti și recalcularea pensiilor militare.
Vă mulțumesc.
Cu respect
........




Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Felicitari, @Micutzule! Inca macar 10.000 de astfel de petitii, daca nu 100.000 cel putin, si ne-am rezolva problemele! Fratilor, macar copiati ce a scris @Micutzul si va promit reusita! Eu am trimis foarte multe, ca pe o floare in mijlocul zapezii, si de aia nici n-a venit primavara! Da-i, Doamne, romanului mintea cea de pe urma, ca sa-si salveze pielea!

raul spunea...

Da,Viorele ,la civili le baga de toate,grupe ,prime,acord global,sporuri ,indice de corectie etc,noua nu stiu cum sa le mai scoata ,desi sunt legale!Cum Plm,la civili totul e constitutional si la militari ,nu!Fuck you,all ce conduc tara asta de kk!

raul spunea...

De ce ai cenzurat Huhule o postare precedenta ?Ce, nu ti-a placut comparatia cu Katyn-ul?De-am fi fost in ... Birmania (sa nu dau alte nume de tari),cu oameni ca javrele ce ne conduc ,pateam la fel ca ofiterii polonezi !Noroc cu praful de democratie pe care trebuie sa si-l asume ,acesti nenorociti ,care ar fi in stare sa le fim sclavi o viata si apoi sa ne ingroape de vii,sa nu mai coste si glontul care ne-ar ucide sau sa ne puna sa-l platim cum fac chinezii cu cei pe care-i executa!Scarba,scarba imensa!

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mosmartin16 spunea...

Of,Viurel tată ! Îți "esplic" pe scurt ! Cu privire la grupele de muncă : la calculul contributiv ( cel pe puncte ) grupele de muncă "pun osu'la treabă" în ceea ce privește punctajul lunar ! Ca să pricepi e cam așe : în luna x din anul y solda ta se împarte la salariul mediu brut pe economie din acel an și obții punctajul z din acea lună ! Dacă ai avut în acea lună și grupa I ( condiții speciale ) punctajul tău din luna x este z + 50%z ! Pricepi bre ?! Revin cu OMM-ul !

Marin spunea...

https://m.dcnews.ro/judecatorii-si-procurorii-sa-se-pensioneze-ca-toata-lumea-nu-la-49-de-ani-prodecanul-facultatii-de-drept-eu-ca-avocat-ies-la-pensie-la-65-de-ani_911782.html

mosmartin16 spunea...

"Tăt pentru Viurel" ! OMM se acordă pentru minim 15 ani ca și cadru militar ! Pe lângă o apreciere și recunoștință a "slujirii sub drapel" și care implică restricții, interdicții, riscuri și pericole, OMM are și un rol financiar la cuantumul pensiei ! Faptul că, pentru cei trecuți în rezervă după 2017, OMM resimțit în buzunar este egal cu zero...asta e o altă discuție pe care nu o abordez aici și acum ( ar necesita multe elemente de detaliere ) ! Care e problema dacă s-ar elimina OMM...iar în locul lui ar fi reglementat un supliment la pensia stabilită contributiv și care să se acorde pentru vechimea...în serviciu, dar nițel "altifel" ?! Iar acel supliment să fie cam așe : a) pentru 10-15 ani vechime în serviciu = 10% ! b) 15 - 20 ani = 20% ! c) 20 - 25 ani = 30% ! d) 25 - 30 ani = 40% ! e) peste 30 ani = 50% ! În acest mod, pe lângă creșterea cuantumului contributiv al pensiei, s-ar încuraja și faptul de a nu se părăsi sistemul militar...de către unii... la vârste timpurii, "juvenile" !🤣

GG spunea...

@Bogdan Nu știu dacă pierd sau cîștig la pensie pe contrib.depinde la cât se împarte PMA,dar eu recunosc ca o recalculare pe aceasta varianta este cel mai corect pt.toți,Punctaj obținut în întreaga activitate.Nu pe ultimele 6 -12 luni.Ai inteles măi,Bogdane măi? BC pe ultimele 6-12 luni e hoție,știm de ce!Puteți sa ma înjurați cât vreți,numai sa nu aud!😂

mosmartin16 spunea...

Voi reveni cu o argumentație din care rezultă faptul că, din perspectiva PNRR, pensiile militare vor fi supuse procesului de recalculare,dar... sub aspect contributiv și nu prin utilizarea actualului algoritm modificat prin acel 45% vehiculat !

Leo spunea...

Micuțule , pune link-ul unde se scrie jalba

raul spunea...

Hai mai mosule,ca a priceput Viorel!Problema dracului e dubla masura!La civili se poate ,la militari nu,la civili se cauta inlaturarea inechitatilor ,la militari nu,ce-i constitutional la civili ,la militari ,nu!Daca scade pensia la magistrati nu-i constitutional ,la militari zice hoata si imorala CCR ca da ,noi care trebuie sa fim garantul democratiei suntem presul pe care se sterg toti!Scarba imensa !Ce vrea tara asta ,sa-i aparam in izmene?Pai atunci mai bine lipsa ,s-o apere dracu!Si crap ca am jurat sa apar asemenea tara populata cu asemenea jivine,mai mult sau mai putin politice!

bogdan spunea...

GG
Da domnule, am inteles dorinta d/stra.

bogdan spunea...

ADMIN
Am inteles de ce ai audienta pe blog. Felicitari.

Viorel spunea...

Moșulemartin. Mulțam frumos. M-ați lămurit cu cele 2 dileme. Mai rămâne să-l lămuriți și să-l convingeți pe Akord global să se lase de tescovină dacă vrea să apuce noua modificare a legii pensiilor militare.

csej spunea...

Va adresați magistraților de parca ei va asculta.Ei isi vad de interesele lor.
Ca sa fie toti care beneficiază de legi speciale mulțumiți toti dar toti pensie calculată după modelul din sistemul public de pensii.Toata lumea mulțumită?Pensie functie de veniturile lunare,anuale,toata perioada activității.

Leo spunea...

Spuneam ieri că termenul pt. finalizarea L4 este IUNIE 2023.
Deci , până atunci nu ar fi rău să mai trimitem din când în când câte o JALBĂ pe la CE , pe la guvern , pe la parlamentși pe unde mai crede fiecare.
TĂCEREA ȘI LINIȘTEA este dușmanul problemei.
Iar cine nu luptă cu problema se zice că face parte din ea.
BRAVO FLAVIUS,
Bine ai mai jălbărit pe la Fererira și Gauer.
Eu tocmai am (re)jălbărit pe la ECFIN și pe la Ursula

Fosila Nervoasă spunea...

Am onoarea sa vă salut! Sentimentul meu este că am devenit țintă a unui atac concertat, prin care noi militarii indiferent daca suntem activi, in rezervă sau in retragere suntem identificati drept inamicul numărul unu al societății. Iar USR, prin agentul sau provocator, ONG Declic, duc o acțiune de dezinformare și de denigrare, cu reguli "de manual". Poate ar fi momentul sa analizam și să identificăm direcțiile de acțiune prin care sa contracaram acest atentat la siguranța naționala.

Fosila Nervoasă spunea...

Am onoarea sa vă salut! Domnilor, acesta este momentul culminant al unei acțiuni concertate de defăimare a Armatei Romane, a cadrelor militare active, in rezerva și in retragere. Suntem descriși drept inamicul principal al societății și ai poporului român. USR și ONG Declic sunt in prima linie a acestei diversiuni executată după reguli "de manual".

A spunea...

@ akord
C'e la vie c'e a la guerre-ati rupt franceza in doua:),ma rog ,fara relevanta.
Am o rugaminte,eu mai prostut din nascare nu prea pricep multe ,puteti "hexplica" pe intelesul mojicimii ce a dorit "autorul" a spune prin:
"Nu ma tem de o armata de lei condusa de o oaie.Ma tem de o armata de oi condusa de un leu"???
Taare mor de curiozitate.
App,Alex ala,a mai spus una:
Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat când negociam a fost că, până nu mă schimb, nu pot să-i schimb pe alții.

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@GG, dumireste-ne: PMA e cumva sinonim cu PLMea? Astora, puradei, cu pensia minima de 1.123 lei, li se promite electoral si serios, de cate Mardel Bolos, sa li se dea, ca la belfărei, suma de 2000 lei, iar celor puștani cu vechime 30-35 ani in centime de pulei si cu pensiile de 1300-1500 lei o sa li se dea acea cocardea de PLMea sa n-o poată căra! Nedumerirea guvărnantilor e ca ca să majoreze confraților PLMea cu căciuliță impletită la andrea, capișon din latex, sau pe interes cu fes?!!!

Leo spunea...

VIO
Pierzi timpul cu robotul
Mai bine trimite o epistolă la CE

csej spunea...

Am zis"toate pensiile stabilite prin legi speciale,toate dar toate calculate asa cum sunt cele din sistemul public de pensii"
Toata lumea mulțumită?

GG spunea...

@Viorel Domnule,atît @A,cât și dumneata,nu știți ca Sf."Goagăl"le știe pe toate?😂😂😂
As putea să întreb și eu,dar are rost?

Corneliunsson ✌👍😡
Ce sa-ti fac eu dacă nu ai ieșit la pensie în era ciucană,sau măcar după ce a întrat l.223 în vigoare?

PS Emoticoanele sunt pt.comentariul de mai sus.Incă nu ti-ai pierdut umorul!!!
Spun... încă.

Șoimul spunea...

Csej,nu cred că ai fost militar de carieră, dar da, sunt de acord cu calculul contributiv al tuturor(îți reamintesc că militarii chiar au fost beneficiari ai pensiei calculate astfel) însă aș dori să ne calculeze și orele , zilele și anii adunați și neplătiți, din misiuni, ore suplimentare și altele.
Precizez că dacă rămâneam pe contributivitate pensia mea ar fi cu peste 50% mai mare.
Ce reacție are avea iar, magistrații, civili atunci!?
Răspunsul vine pentru că ai dorit să afli o părere.
Sănătate!

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@GG, bre, si in era napolioniana, la pension daca ieseam, tot o pulpă decalotată luam!!! Un ziar site dă mare intelectualitate ma invată ca pentru imunitate sa-mi bag, ca si pentru alungat moroi, doi catei de usturoi in fosele nazale, atarnand ca clopotele de la catedrale, probabil ca obturand si glandele de secretat mucifale, sa nu migreze la vale, in mestecatoare... Inchipieste-ma in gând cu cele doua ceatârne duhănind in bornăul cu cârnul in vânt la ușa lui Ciucale, batand tare cu intentii clare de rezolvat probleme grave de pensioare militare, si sa-mi dășchidă botonul cu prompțion sa-mi comunic păsurile lui'nea Romoticus Ion, făra suflet dă om si in instalatie bulion: Bă, coco cioco, herr politiko, eji nebun la cap sa pui un handicapat din tablă nasoală sa primesca in audiente fara spagă si sa nu bage in seamă ca-l intreaba un substitut de moroi cu mucălăi clopotoi dă usturoi in năsoi? Si Ciucălae Laie Bucălaie sa hie capabil sa ne revolve la pensioare cu tabla dă Ion dotat cu urechi dă difuzor si mestecatoare dă microfon? Traim in Romanistan si asta ne ocupa tot timpul cu cate un prostan care vrea sa ne dea pă spate cu diploma-i copy paste!

Viorel spunea...

Aloo! Guvernul României. Ce-i cu harababura asta, BANI PNRR VERSUS PENSII SPECIALE.
Doar 3 companii înscrise pentru a obține fonduri nerambursabile pentru listarea la bursă prin PNRR.
Ținta era de 280 de firme, scrie Ziarul Financiar.
Planul autorităților era ca ajutoarele să fie acordate pe baza principiului „primul venit, primul servit”, în limitele bugetului, însă se pare că nu va fi nevoie să fie aplicat.
ȘI ATUNCI VĂ ÎNTREB STIMAȚI GUVERNANȚI. DE CE FACEȚI MIȘTO DE PENSIONARII MILITARI ? ÎN FOND CE VREȚI DE LA NOI ? V-AM GREȘIT CU CEVA ?
https://www.mediafax.ro/economic/doar-3-companii-inscrise-pentru-a-obtine-fonduri-nerambursabile-pentru-listarea-la-bursa-prin-pnrr-21778273

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

+++ Mai sus postare, cu mare prețuire din ale bisericestilor odoare, avand un link cu pricesne de Pasti, dedicate acestei huhureziene găsti, minunate, va rog pe mai departe s-o ascultati pe a patra, in ordine de la stanga spre dreapta, fiind dedicată si ingerilor cerurilor cat si camarazilor eroi, dispăruti prematur si de curand dintre noi, fie-le cu aleasă binecuvantare dumnezeiasca, de-a dreapta Lui sa-i primeasca si in pace sa se odihnească, in dulce vis divin si scapati de ale lacrimilor chin... Amin.+++

Burebista spunea...

HOPAAA, a-ți ajuns la vorba mea.. Sau la ce am scris eu întotdeauna... România și guvernul său nu a fost în stare sa absoarbă bani europeni gratis la exercițiul financiar trecut și nici la cel viitor nu va fi capabilă.. Fonduri MOCA pentru simplu fapt ca suntem membrii UE și trebuie să ajungem la nivelul lor...
Acum pentru 30 miliarde euro din care jumătate sunt împrumuturi, trebuie sa facem niște reforme... Pentru USR bune, pentru restul proaste...
În 2020 și 2021 s au cheltuit peste 30 miliarde euro din împrumuturi, pentru smecherii și îmbogățirea unora...
Acum gândiți logic.
Avem nevoie de banii din PNNR?
Eu zic că nu..
Pentru ca oricum guvernul se va împrumuta pentru ca banii din PNNR și ceilalți nerambursabili de ka UE trebuie justificați serios și nu se pot fura... 🤣
Și pentru ca unora nu le place replica lui PAUL PUIU,, SĂ NE MULȚUMIM CU CE AVEM"...
EU ZIC SA VA MULȚUMIȚI CU CE AVEȚI, CA SE POATE ȘI MAI RĂU DUPĂ CERINȚELE USR,UE.. 🤣

Burebista spunea...

Viorel, Aceste informații sau lucruri sunt cunoscute, DAR NU SUNT MEDIATIZATE.. PRESA TREBUIE SA FACĂ RATING, SAU BANI, NU CONTEAZĂ CUM..

A spunea...

La multi ani tuturor de pe acest blog ce isi sarbatoresc azi ziua numelui.Va doresc din suflet multa sanatate si pensie cat mai lunga.
Sa traiti cu numele stimati camarazi!💯

csej spunea...

@Soimule,pst,la vârsta de 14 ani băteam pas de defilare.Deduce tu daca sunt sau nu militar.
Ma asociez la ceeace ce spune Mosmartin.

nastyboy spunea...

Bolos asta este suspect rau. Cum ne spune el ca trebuie sa devenim sustenabili cu pensiile speciale, ca altfel trebuie sa taiem salarii, sa dam afara bugetari si ar mai fi o cale, zice el, dar nu o putem lua in calcul. Si anume, cresterea impozitarii marilor companii transnationale care au facut profituri uriase in anul ce a trecut, pe spatele romanilor. Oameni buni, parerea mea, Bolos este o coada de topor daca exclude varianta unui impozit de macar 3% pe cifra de afaceri a marilor lanturi de magazine, a companiilor din petrol si gaze, a bancilor etc. Intr-adevar, in istoria noastra recenta s-a mai incercat asa ceva, pe vremea lui Dragnea, si s-a ordonat pasul de gâsxcă spre prima puscarie. Eu mai am si o alta solutie pentru ca sa nu umblam la pensii si salarii in sens negativ. Sa luam exemplul Norvegiei. In urma cu cateva decadae, in Marea Nordului s-au descoperit zacaminte de gaze foarte mari. Norvegia a creat un fond suveran si a activat conturi individuale fiecarui cetatean, de la cel care de-abia se naste pana la cel care nu vrea sa mai stea printre noi. In fiecare luna, se anunta suma care se adaugă in contul unui norvegian, provenita din comercializarea gazului natural exploatat din Marea Nordului. Ultima suma individuala era in jur de 350 de euro. Si noi ar trebui sa facem acest fond, pe care sa il alimentam din redeventele care acum sunt la un nivel jenant Avem cele mai mari rezerve de apa minerala (si la noi apa minerala este mai scumpa in magazin ca in Grecia). Avem rezerve de carbune, de aur, de urabiu si pamanturi rare, de grafit, de petrol si gaze minerale, de apa si vant, de loess si cernoziom, si nisip, su granati, sulf, si sare, si soare, si....Asa ca sa nu ne mai plangem de mila precum ca nu sunt solutii. Cineva, multi de-ai nostri, ne vor slugi, asa se pare...Unul dintre cei care ne vor slugi este acest Boloş. Pentru ca de la el am pornit, dar dansul nu este decat un simplu pion impins in fata la ordinul cetatenilor superiori ai Europei care ne vrea saraci si supusi, legati la ochisi la minte.

Huhu Rezea spunea...

@akord
Mălina nu este nume de floare. Este nume cu origini rusești. Inseamnă Zmeură.

mosmartin16 spunea...

Este cât se poate de bine ca România să primească bani nerambursabili ! Că unii nu-i vor ori îi vor dar "să-i învârtă" cum vor ei...este o altă problemă ! Într-un final, reforma la pensiile speciale se va face, că unii o vor ori nu ! Iar ea va viza contributivitatea ( prin utilizarea VPR-ului și nu a PMA-ului ), plus un supliment procentual de maxim 50% ! "Hristos a înviat" ! creștinilor catolici ! La mulți ani de Florii celor ce-și serbează onomastica !

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@,666, numarul asta triplat si fara sansă a lui 9 cu ansa intoarsă imi aduce aminte, fara nici o angoasă, de moartea cu coasă, insă nu-mi pasă... Un pseudonim periculos, dar iti multumim frumos pentru gandurile si urarile alese, numai camarazilor lenosi sa le pese, pentru ca, in afara de opinii logoreice si critice cu ace, brice si carice, si ele oarecum creatoare, in situatia de disperare de la pensiile militare, nu au si actiuni hotaratoare, petitionare! Sa STATEM si sa asteptam, cum zice @Leo la modul calm si bonom, nu-i sinonim cu sa actionam si sa-i fortam, drepturile sa le castigam, ca daca STATEM si răbdăm pe tanjală o sa le mai vedem rezolvate la pulivară! Asadară, va pup pe toti pe punga goală, uraaaa, si la Gară!

La multi ani plini de iubire, cu urari de sanatate si fericire tuturor persoanelor speciale ce poarta cu mandrie nume florale, de o frumusete aleasă, in aceasta primavara la fel de frumoasă!

Arfy spunea...

Huhu, înainte de a deveni zmeură are o floare frumoasă! Din câte știu eu originea mălinei este din polonă! Caut... m-ai făcut curios!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

,,La Mălini,'' de Nicolae Labis...
@Onorabile, Mălinul, la noi in Onesti, Bacau, este considerat un copac plin cu flori, superbe si albe, frumos mirositor-îmbatatoare, si fiind odinioară doar unul in curtea unei case la capatul unui pod de cale ferata ,,Mocănița,'', darsicu o mica gară, azi demolata, pe malul raului Casin, mălinul fiind in curtea unui coleg, Ion Irimia, Dumnezeusa-l ierte, cu tata ceferist la calea ferata a acestei mocanițe de transportat busteni si cherestea de la Scutaru, dintre munti, de mult demolata si aia, si despre care am scris intr-un lung serial de amintiri in episoade in ziarul Ora25, si noi, colegii lui Irimia, mergeam, chemati de el acasa ca sa luam acele frumoase flori ca sa le daruim profesorilor de gimnaziu, actiune anuala si care se petrecea era si ea in timpul unui chiul de la orele indezirabile si slaninoase de matematică, in care mai si duhăneam mahorci, ascunsi intre niste salcii de pe malul apei... Cu poti sa uiti superbele zile, in care eram surprinsi de cate un haidamac de profesor, care ne snopea in palme si ne fragezea urechile, intinzandu-le ca la magarii de noi ce eram? Măline, măline de pe intinsele coline, cu florile albe din ale tale tulpine, ce greu imi vine sa-mi reamintesc de tine, vazand ca din mine au ramas doar ale tineretilor amintiri in ruine, alaturi de mine, udate cu lacrimi amare ca tot trecutu-mi dintr-o gară a tineretii din zare a ramas intr-o dureroasa visare si trista uitare...

Viorel spunea...

Mulțumesc Akord 75. Am mai scris ii mă repet. Nu consum alcool de peste 20 de ani. Am băut doar un pahar de șampanie în 2018 când am avut nuntă cu 2 băieți. Mă culc la 03.00 și mă trezesc la 12.00. Eu vara nu dorm=eu noaptea nu dorm.

Viorel spunea...

Akord 75 și A. Puțină atenție domnilor. Este vorba de PRENUMELE persoanei și nu de numele ei.

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Luc 3 spunea...

La mulți ani tuturor sărbătoriților!Despre pensii.....nimic concret! Din păcate,suntem la mâna lor!Noi vorbim,ei......"lucrează"!!!

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Huhu Rezea spunea...

Nu scapă pensiile militare si celelalte speciale nerecalculate, indiferent de 45% sau 65% procent de pensie. Altfel... cum să scadă cheltuielile cu pensiile speciale potrivit angajamentelor Guvernului în fața UE, pentru a primi fonduri PNRR?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Onorabile, tineti-va tare ca am o mentionare de la Anilu învatare ca, in Ardeal, zona aia cu caval, brânzoaie si cașcaval, la florile de liliac, care-mi plac ca au un miros divin, li se spun si flori mălin! Foaie verde de mălin, anii trec si nu mai vin sa ma duc la mandra-nvale, porții sa îi dau tarcoale, si de-o vad sa-i dau o floare ca dă bine din picioare cand se incinge hora mare pe saltele-n dormitoare! La multi ani si, la mai mare!

bogdan spunea...

VIOREL
Nu are cum sa mai acorde indexarile ca anul acesta , poate doar daca se raporteaza la net, pentru ca raportarea la brut nu merge ( la net egal diferul FF mult brutul). Sa vedem. Orice se intampla plafonatii la net au de castigat.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Da, da, da ca nu va scapa cu indurare nimeni de recalculare, nici daca ar fi si magistrat împărat peste intregul regat si mai ,,dumnezeu'' decat Dumnezeu!:

Andrei spunea...

Procent 65%, cel mai probabil se va alege o perioada de 5 ani pentru calcul. Nici nu se discuta despre recalculare (multe fiind limitate la net ori stabilite in negura istoriei, o recalculare ar mari de fapt cuantumul pensiei avand in vedere cresterile care au aparut intre timp), nici despre actualizare odata cu soldele activilor, se vor indexa cu rata inflatiei.

cr.1 spunea...

La multi ani! Sărbătoriților de astăzi.Cand este ziua lui Huhu să-i urăm și noi la multi ani. Blogul acesta este singurul,cu bune și rele,care mai tine breasla informată. Trebuie să-i mulțumim acestui om (Huhu) pentru ceea ce face. Chiar dacă are și el anumite răutăți. Sănătate tuturor!




Leo spunea...

Onorabile,
La mulți ani pt. numele de floare cu pene.
Ce paradox ciudat apare.
Dacă s-ar trece pensiile militare pe calculul pe contributivitate , atunci ar crește și cheltuielile bugetare , întrucât mai mult de 70% dintre pensii s-ar majora. Mai mult, dacă s-ar adăuga un bonus de 20% pt. interdicții și incompatibilități ale militarilor , atunci peste 80% dintre pensiile militare ar crește.
Și de aceea gulerații cu vectorii lor de influență și de testare , lansează lozincile că pensiile militare nu sunt speciale , că pensiile militare sunt contributivitate și reformate deja , adică tot felul de livhelisme numai ca să nu se schimbe ceva în starea de inechitatea existentă.

bogdan spunea...

Mare e azilul lui Dumnezeu !

Calinmihaib12 spunea...

CITAT din Viorel spunea...":

"❓dv. umblați la discotecă. ❗Vedeți că aseară, fiul meu mi-a instalat un program de inteligență artificială (se cheamă tot ION, dar nu este cel de la Guvern). Este al doilea ca performanță. Pentru primul (ultima generație) trebuie să plătești un abonament de 35 dolari.❓Eu nu plătesc nimic.❓❓ L-am întrebat dacă pot să intru în calculatorul lui nea Șerban, Padina (don Cezare). Mi-a răspuns la foc automat că POATE, DAR NU-MI DĂ❓❓ DETALII PENTRU CĂ NU ESTE LEGAL.❗❗ O să"

Încheiat CITATUL,
● COMENTARIU:

Viorel:

Ce scriai sus se referă..nu la: "AI" =inteligență artificială, ci la.. programe de.."spionaj".., "hacker-aj"
..și alte asemenea "proceduri" ILEGALE
de intrare în..device-urile "țintelor"
vizate !; nimic nou sub..NORII ticăloșiei..UTILIZATORILOR respectivi ..!
De ani de zile..se folosesc și "se INFECTEAZĂ".."RECIPROC"= adică "ținta"
dar..mare atenție"..și device-ul utilizatorului de program..cu acel "program" de instalat..CAI TROIENI, așa, cum "se procedează"..de către UTILIZATORI: și de pe ACEST blog, la vedere (!) [am motive și PROBE(!) să cred asta, de mai MULT TIMP..)]..!

Și CHIAR CREZI că te crede cineva că fiul.."nu ți-a dat detalii.."..?

● PS:
Cât privește.."ierarhizarea" acelor "programe".., NIMENI NU ȘTIE, în realitate..ADEVĂRUL..FAPTIC..!

Huhu Rezea spunea...

Leo
In caz de calcul contributiv al pensiilor militare, creșterile cu țârâita la 70 % dintre pensionari nu egalează scăderile majore de cuantum la 25% dintre pensionarii militari, în majoritate ciucani. Unul cu vechime neterminată, dar cu pensie de 20 000 lei, pierde cât câștigă 10-15 pensionari cu vechime completă la un loc.

@akord
Dai lecții de gramatică dar nici acum n-ai găsit greșeală din titlul unui topic, greșeală neprecizată de @burebista gafeorul.
Vezi că vreo, vreun, adverbe sau adjective pronominale, se scriu fără cratimă!

Viorel spunea...

Călinmihai12. Chiar dacă aș putea intra în calculatorul lui X sau Y, nu aș face această prostie pentru că vreau să-mi trăiesc bătrânețea în libertate. Am aruncat pastila, să văd cum reacționează nea Akord și Don Cezare.

Viorel spunea...

Dacă astăzi este ziua domnului Huhu Rezea, să-i postăm o dedicație din partea noastră, cu urarea de Mulți Ani Trăiască. https://www.youtube.com/watch?v=TKKnz87oBfU

GG spunea...

Domnilor camarazi,ați făcut un calcul,asa de curiozitste, cu cât le-a crescut săbiile alesilor neamului ăstuia de "idioti"cum la caracterizat P.Ț?
Când spun asta,mă refer la toți aleșii,de la cea mai mica comuna până la cei din vârf.
De asemenea,știți cu cât e umflat aparatul bugetar? De aici s-ar face economii la buget.
Ne aducem aminte ca din 2011 când a fost forba de economii la buget,noua ne-au fost inghwtate pensiile,când e vorba de economii,tăiem înghețat de la militari,asa se întâmplă și acuma cu pnrr-ul asta.Cum zicea și și m...tul asta de magisteat."tăiați de la militari.
Halal tara,halal politicieni.

Brenda spunea...

Foarte bine, sa le treacă pe contributivitate și să se facă norme de aplicare pentru militari, că numai ei au grade și ar fi bine sa li se inteasca că în armată aumai fost și grupa AC pe care nu au retrbuito cum era normal..așa cum la civili li se admit și alte drepturi cum

Pacala spunea...

Divide et I pera suna deja pompos. Avem o vorba românească mai potrivita" sa moara și capra vecinului". Conștienți ca aplicarea 223 este foarte puțin probabila, dând dovada de lipsa de camaraderie, chiar de răutate, ceva " disponibilizați" se lupta cu " Ciuca ii" bag seama. Brusc, inamicii nu mai sunt cei care modifica legislația, care refuza actualizarea( cea a soldei de grad este strigătoare la cer), ci cei pensionați mai târziu. Se lupta " generațiile" între ele, cei din lanul de porumb ( sfirmatie răutăcioase cu care nu sunt de acord), cu cei din teatrele de război ( cică veterani, afirmatie/realitate cu care nu sunt de acord). Cei care făceau garda, singura misiune de luptă pe timp de pace, nu contează, ca să ajungi " veteran", trebuie sa "lupți" în războiul altora
Ne tragem la goale între noi și ma întreb.... La manifestații o sa meargă doar cei în retragere? Nu mai luptam pt aplicarea 223? Știați ca cel pensionat în 2018 pierde 2000 de lei fata de cel pensionat în 2023?.Stiati ca în tarile membre NATO/UE nu exista pensii mi-l calc pe contributivitate?

Leo spunea...

DAAAAAAAAAAA !
"Merci că m-aţi felicitat
Şi vă mărturisesc şi vouă
C-am vrut să-ncerc, neapărat,
Poziţia...49!"

Viorel spunea...

Leo. Poate 69 iar din cauza emoțiilor ai greșit.

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Known spunea...

"Noi,cei care suntem in prezent pensionari militari, le-am deschis drumul spre democratie si le-am predat o tara fara datorii unor mizerabili"
Zaaaaau? Bre da tare esti, in vorbe goale...
Cu tunul in Biblioteca BCU? Etc.

Outlander spunea...

@Pacala
”Cei care făceau garda, singura misiune de luptă pe timp de pace, nu contează, ca să ajungi " veteran", trebuie sa "lupți" în războiul altora”.
9 aprilie 2023 la 17:34

De Serviciul de luptă permanent din Armata României ați auzit?
Serviciul de luptă Poliție Aeriană este unul dintre cele care intră sub această titulatură și constituie tot o misiune de luptă!

Gogu Pintenogu spunea...

Cetățeanul special (sau viitor special) a uitat să precizeze că cei 4000 și ceva de magistrați pensionari (nu știu de ce le spune așa, poate pentru țepele magistrale date), câștigă din pensii cam cât 40000 de militari! Nesimțit!

Outlander spunea...

”... Nu mai luptam pt aplicarea 223?”
Legea 223/2015 a fost de la început o lege cu dedicație!
Cei care au inițiat-o, au făcut tot ce a fost posibil pentru a o amenda cu tot felul de ”optimizări” de succes ale căror rezultate se observă astăzi, rezultate materializate în dicrepanțele și inechitățile ce au crescut an de an!
Cine luptă pentru L223/2015?
Păi îi avem în primele rânduri pe cei din ministerele ”cu țâfnă” care practică fără jenă dictonul ”la noi nu se aplică reforma și eliminarea inechtăților printr-o lege nouă, echitabilă, prin recalculare și reactualizare”!
Deci, cum nu se luptă?!
Și mai sunt și dintre cei care postează aici.
În topicul precedent un user propunea un mod de calcul, apoi vine tot unul care ”luptă” și îi atrage atenția că respectivul cu propunerea ”l-a dezamăgit”.
Apoi, la vreo oră după asta, cel cu propunerea revine pe aceleași poziții ”de Gică contra” avute dintotdeauna într-o încercare jenantă și de slabă factură de a-și cere scuze pentru deraiere!
Drept pentru care:
”Huhu Rezea spunea...
@RD
Dacă nu-ți ceri scuze pentru gosolăniile din comentariul de mai sus nu te mai public!
Tie ti se pare o glumă ca vechii pensionari, pe lângă că au pensiile pe jumătate decât voi mai trebuie să suporte și mojiciile voastre?
7 aprilie 2023 la 19:38”
Mergeți la meditații la ”gulerați” pentru că se pare că ați cam lipsit de la predare!
Schimbați și voi placa cu ”...nu se face nici-o recalculare, să ne mulțumim cu ce avem, nu vrem aia, nu vrem ailaltă,...ș.a.”!

Calinmihaib12 spunea...

Viorele,

..Ok !, dar, până la urmă, toți comentatorii de pe blog,(exceptând cazul în care se cunosc personal,față în față,"pe teren" = nu pe "ecrane", când își mai pot permite, dacă sunt de acord =să.."se tachineze"..!) nu își pot permite și chiar nu au motive "să se atace" sau chiar mai mult= să se jignească,..în lipsa argumentelor exprimate..civilizat..!

raul spunea...

Dom'Pacala ,nu numai serviciul de garda ,aia o fi fost la Tr de Uscat!Nene ,Av M si Tr de ApAAT executau SLP ,deci SERVICIU DE LUPTA PERMANENT si urmasii lui Onan din MApN ,nu ca nu ne dau titlul de veteran ,desi as fi vrut sa-i vad iarna la Sulina sau la Muntele Mare ,rasa lor de nesi ci mai fac si misto de noi dupa ce ne-au desfiintat functiile si unitatile!Scarba imensa!

csej spunea...

Viorele@ se spune ca "oscar"se acorda pentru lucrări de excelență.Furier= fel de copist Sa-i saruti mana ofiterului care ti-a fost șef nemijlocit dar si comandantului unității.
Dacă ai fi avut răspunderea nu rezistai sa stai ca activ timp de 36 ani.
Sfat dezinteresat.Stai in patratica ta si exploateaza sănătos pensia.Ciocul mic ca esti prea mic pt. un război asa de mare.Nu mai te strădui să fii tare in gura ca iti rupi dintii.
Pe cine ai avut comandant R.Mc/Galați,str.St. cel Mare?

Filip spunea...

Avem un parlament aservit . CCr aprins prostia parlamentariilor si ii joaca ca la " alba neagra " Sa va fie rusine , avem reprezentati demni de bataie de joc !

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Sa nu fim solidari cu acesti gregari de ,,veterani,'' care au ,,luptat''sau au stat pe multi bani, mai ales la barosani, lenevind, nu luptand anti afgani pentru invadatorii englezoi si americani, si primesc la pensioară, si aia super babană, una bucată miișoară, impreună cu Ciucan, mincinosul nassirian, iară eu ca m-am zdroghit pe Canale pe masinile mortale si cu soldăței nebuni in minele de carbuni nu primesc nici tăciuni si mor de foame cu 1400 de pulei ca asa vor ei, politicienii cei mișei, ca fascisti, sa-i distruga pe eroii varsovisti, fiind supus la șutane intre pulpane, la sudalme si unor inechitati criminale si cu pensia inghetata de niste zdrențe tooocmai din 2016! N-am nimic cu bafta si fentele lor, dar sa nu mai ingroase numerele randurilor secaturilor clanurilor clocarilor, ciucanilor si trolilor ca atunci e vai si amar de gurul lor!

mosmartin16 spunea...

Ce părere aveți ?! În urma procesului de recalculare a pensiilor - în baza Legii 223/2015 - la 68% dintre acestea s-a păstrat în plată cuantumul avantajos și rezultat din algoritmul contributiv, algoritm care vizează întreaga perioadă de activitate profesională ! Pentru celelalte pensii recalculate ( 32% ) și pentru cele stabilite ulterior intrării în vigoare a legii susmenționate, cuantumurile puse în plată sunt rezultate din algoritmul procentual aplicat unei perioade de 6 luni de zile din întreaga activitate profesională ! În situația în care s-ar aplica un nou algoritm contributiv la toate pensiile susmenționate - algoritm care să aibă în vedere numărul de puncte adunate în întreaga activitate, VPR de 59,5 lei și adăugarea OMM - ar rezulta următoarele : a) absolut toate pensiile din acel 68% ar crește și ar depăși cuantumurile prezente existente "la mustață", adică cu sume minore ! b) celelalte pensii ( din cei 32% și cele stabilite din ianuarie 2016 încoace ) ar scădea în măsură mai mică ori mai mare ! Se "pupă" asta cu eliminarea inechităților și reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, condiționalitate a Comisiei Europene din PNRR pentru accesarea acelor fonduri de miliarde de euro ?!

mosmartin16 spunea...

P.s. La acel nou algoritm menționat în postarea anterioară, nu am aplicat acel supliment bugetar - defalcat pe 5 nivele procentuale - și de care am mai vorbit și în alte rânduri ! Bineînțeles că ar fi și alte creșteri prin prisma acelui supliment !

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Viorel spunea...

Outlander. Aveți perfecta dreptate. Deși este aerian, domnul PM, NU A SESIZAT CĂ Poliția Aeriană execute misiuni reale de luptă. Ar trebui solicitat și modificată Legea 168/2020 prin introducerea unui nou articol.

GG spunea...

@Păcala O constatare bună pe care o aducem la cunoștință de ani buni celor aflați la butoanele puterii!
Dacă d.ta spui ca cel ieșit în 2018 pierde 2000 lei fata de cel ieșit în 2023,atunci cât pierde cel ieșit până în 2016? Va spun eu,aproape dublu și ceva.
Am spus cândva,că cei ieșiți din 2016 sa nu se culce pe ureche,cu cât trec anii,
pensiile lor în lipsa actualizării,vor rămâne mici fata de cei ce vor ieși mai recent.

PS cei care spun ca au peste 30 de ani de cascheta,aia au tocit scaunele birourilor.Un Operativ si-a tocit nervii ca d'aia a fost operativ și are grupa speciala.
Să fim iubiți!

VICTOR spunea...

Doamne cât tupeu au magistrații !
https://www.stiripesurse.ro/memoriu-magistrati-pensionari_2869565.html

Dromihete spunea...

Sa fie taiate !
Asa e cel mai bine.de ce sa taie 4000 mai bine taie 190 000 o sa fac scrisoare la u.e. si sa taie pensiile din sistemul de aparare mie asa mi se pare corect

Alex spunea...

Known,daca ai fost militar in 1989 nu poti spune ca armata nu a fost de partea populatiei.Aveam destul armament si munitie in toate garnizoanele din tara ptr.a "linisti" manifestantii.Repet: toti cei care ne pupau mainile in acel an si ne imbratisau strigand" Armata e' cu noi" ,astazi influientati de niste idioti spun ca militarii au pensii nemeritate.Daca nu am fi fost noi ..astazi probabil era presedinte unul dintre fii fostului dictator.Vom fi din nou buni in cazul unui razboi sau a unui alt '89.Nu se stie cum vom reactiona atunci.

Alex spunea...

Dromihete,sa le taie..sa le faca praf ,dar sa ne dea in loc salarii si in loc de pensionari sa ne spuna salariati.Nu am spus solde ca atunci ni s-ar fi spus sodati.👍

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Dromihete, daca tot ne trag cu sete toată seva din suzete si șosete, atunci de ce sa ne mai taie si pensioarele, care ne sustin vietile? Nu le ajung barzoaiele cu care le ocupam farfuriile si frigiderele?!

A spunea...

@pacala ,@raul
Titlul de veteran s-a acordat intre 2006 si 2020 cand L168 a abrogat OUG 82,totodata si beneficiile din codul fiscal au fost modificate(odata cu 168)
Eu am titlul de militar veteran,si...? Daca considerati ca e folositor la ceva.....
Am mai relatat pe blog cum am auzit ca se acorda si cum l-am obtinut!Se pare ca si dvs. ati fost in aceeasi ipostaza ca a mea si a probabil 90% din cei care il si meritau,de gugustiuc(fara intentia de a jigni)!Care au fost comandanti de unitati stiu despre ce este vorba si CUM si mai ales CUI il acordau!"Mersul pe burta ca e apa mica" era directiva!
@Outlender
Exact ceea ce ma asteptam se intampla .
Dvs. gresiti in apreciere vis a vis de "dezamagirea de care spuneti!Mai mult, insiruirea postarilor nu a fost aceea.Nu e manipulare din partea dvs. ci probabil o lipsa de atentie.Eu am exprimat opinia la 3 ore dupa ce dom' HUHU ii atrasese DEJA atentia.
I-am spus lui RD ca e greu sa postezi aici ceva fara sa deranjezi,sa postezi o opinie proprie si nu pe placul celor mai multi de pe blog!Ca si exemplu sunteti dvs.versus postarea mea
Am criticat proiectul contributiv (ACEL PROIECT)al recalcularii pensiilor pe motive" tehnice ",motive ce tin de anumite "suplimente" ce ar beneficia in cuantumuri diferite categoriile de militari cat si faptul ca la unii suplimentele vin la anii asimilati!Nu mai explic inca o data dar in postarea mea se vede clar ceea ce am spus!(FOARTE ETIC SI CORECT din pdv-ul meu)
NU neg faptul ca nu" m-ar coafa " contributivitatea ,insa "nu ma coafeaza"pentru simplul motiv ca nu as obtine o pensie decenta(discutia a vut loc de nenumarate ori)!SUB NICI O FORMA NU AM SUGERAT ca NU ar trebui sa se rezolve inechitatile prin actualizare sau contributivitate,am mai spus si o repet.
Stiti cum e,dumneavoastra ca multi altii va sustineti opinia si doleantele ,100% intemeiate ,ori in acelasi timp , rezolvarea intr-un anumit mod ar afecta rasplata muncii celorlati!Eu ca si dvs. imi doresc sa fiu respectat,ca si dvs imi doresc sa-mi fie respectata munca pe care am depus-o ,atunci,ce ar trebui sa spun eu in apararea intereselor mele?
Vorbim si spunem ECHITATE,corect,insa aceasta ar trebui gandita sa fie in ambele sensuri,pentru toate categoriile de pensionari militari sa fie implementata!
Eu nu am nici o vina ca am iesit pe 223 cum nici altii nu au nici o vina ca au iesit la 42 cu ajutoare sau alte beneficii daca dam timpul si mai inapoi.Dupa cum spunea cineva,"ce a fost s-a dus si nu se mai returneaza".E,vedeti,eu nu pot spune asa ceva,nici ca si principiu (ca nu am primit nimic)si mai ales aici intr-o discutie cu cei mai in varsta!
Desi suntem parte din aceeasi categorie observ ca nu ne putem tolera(as spune mai corect sa NE tolerati)!Nici unul dintre noi nu poarta vina iar "povestea" ca anumiti ,gen eu(deoarece nu vreau sa incriminez),posteaza la ordin,e o poveste, sa fim sinceri si realisti!

raul spunea...

Ba Dromihete,daca nu scrii la misto ,as inversa istoria si ti-as trage un Lisimah in cap sa pleci unde a intarcat mutu iapa ca sa nu spun mai mult!

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
A spunea...

Erata la postarea 9 aprilie 2023 la 23:31
Beneficiile pentru titlul de Militar Veteran au fost introduse in C.F in 2015 si anulate de L 168/2020 !

Alkan spunea...

Peste 1000 de magistrați pensionari desființează proiectul privind pensiile: Veniturile din justiție au fost condiție în MCV; noul demers contrar deciziilor CCR
stiripesurse.ro

bogdan spunea...

Ai vechime nu e bine, nu ai vechime esti neterminat ....ma rog....NUMAI SI NUMAI AICI GASITI LA ACEST PRET ...........
Pentru @A, ai gresit editura pentru publicarea celor spuse de tine. Nu conteaza ce si cum ...pensia ta sa scada si gata. (stai linistit ca nu se intampla).

bogdan spunea...

MOSMARTIN 16
Daca tot ati intrebat de pareri , sa inteleg ca cel ce iesie sa zicem maine la pensie (intelegeti ce vreau sa spun de conditii) va avea CLAR oensie mai mica ca cei pensionati pana in 2016 ..?

Alkan spunea...

...4 doamne vs 44 milioane !?!

Despre care justiție vorbesc cele 4 doamne? La ora aceasta dacă tot vorbim cu cifre, România se găsește pe locul 1 în lume cu 10611 reclamații la CEDO. Știți câte are statul aflat pe locul 2? Pe locul 2 se află Italia cu 39 de dosare, apoi pe 3 Ungaria cu 38. Stiți câte cazuri sunt în total pe toate țările europene? Sunt 966, fără România, care singură singură are 10611, DE ZECE ORI MAI MULT DECÂT TOATĂ EUROPA. Nu e așa că justiția română este sublimă? Nu e așa că justiția română are în prim plan grija față de cetățean, destinatarul actului de justiție cum se exprimă doamnele reprezentante ale magistraților?

Știți ce face justiția română pentru a șterge din pierderile și rușinea proceselor pierdute la CEDO cu cetățenii români, DESTINATARII ACTULUI DE JUSTIȚIE? Face înțelegeri, cu reclamanții, înțelegeri prin care oferă bani reclamanților ca să își retragă dosarele și nu a fi făcuți de rușine de deciziile CEDO. Numai în 2018, România a fost pe locul 2 la astfel de înțelegeri, cu aproape 700 de oferte de plată acceptate. Oricum oferă mai puțin decât ar fi decis CEDO, dar suficient pentru a ÎMPOVĂRA BUGETUL ȚĂRII. Știți câți bani a plătit România din cauza magistraților, pentru procesele PIERDUTE la CEDO? În perioada 2017-2021 România a fost pusă să plătească de CEDO 44 MILIOANE DE EURO.

PATRU ZECI SI PATRU MILIOANE EURO PLĂTITE DE ROMÂNI DIN BUGETUL STATULUI, NU DIN AL MAGISTRAȚILOR CARE AU DAT DECIZII AIUREA ȘI CONDAMNĂRI DE GÎGĂ, 44 de milioane de euro plătite din prostia, corupția, indiferența, abuzurile magistraților. Iar acuma doamnele vin și vorbesc despre grija față de bugetul statului. Nu este asta o impertinență soră cu nesimțirea?

Semnatarele protestului consideră că pensiile militarilor afectează bugetul de stat, dar pierderea proceselor la CEDO de către statul român și sumele plătite ca despăgubire, celor loviți de ”independența justiției române” sume care se ridică la sute de milioane de euro, consolidează bugetul. Ce mai e de comentat?

Li se pare doamnelor catastrofală ieșirea la pensie a 300 de magistrați fapt ce ar ”afecta actul de justiție”, dar trecerea în rezervă a 3000 de cadre militare în ultimele luni și procentul de 35% stare de operativitate a unităților militare care ar ajunge sub 30 dacă procesul ar continua, adică exact procentul care ar fi necesar pentru a declara armata NEOPERATIONALĂ, DECI INCAPABILĂ SĂ APERE ȚARA, nu îi deranjează pe magistrați, așa că pun toate tunurile pe militari. Având în vedere că cele patru doamne recomandă Camerei Deputatilor să se axeze pe măsuri împotriva pensiilor militare, fapt ce ar avea același efect de depopulare a armatei ca și în 2017, se poate concluziona că MAGISTRAȚII RECOMANDĂ DEPOPULAREA MApN, slăbirea capacității de apărare a țării, sabotarea apărării țării DESTABILIZAREA ȚĂRII, că propunerea se transformă practic în atac la securitatea granițelor, integritatea teritorială, independența țării, pentru că, conform art. 118(1) din Constituție, ”armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale.” Deci sacrificăm suveranitate, independență, unitate statală, integritate teritorială, democrație contituțională, ca să se poată magistrații juca cu viețile oamenilor și apoi să plătească românii, din buget, despăgubiri de sute de milioane de euro pentru deciziile anapoda date de ei sau condițiile infecte din penitenciarele subordonate aceleiași justiții. Are cineva, un parlamentar, un partid, o asociație a militarilor, un minister, un membru al CSAT, un premier, un președinte, antigelul necesar să le cheme pe cele 4 semnatare și să le întrebe dacă asta doresc cu adevărat, prin trimiterea la pensiile militarilor și dacă realizează ce au spus?

CEZAR spunea...

Viorel spunea...
În ambele cazuri, vă rog să citiți doar din ultimul an, comentariile făcute la adresa mea de către Akord 75, Cezar, Tehnocrat (pe care l-am apreciat la început, de fapt și pe primii doi) Rambo21, mai era un Oscar=o pensie, Șoimul (de fapt Corbul, denumirea moștenită de la Gl. Militaru) și mulți alții, care ca și domnul și colegul meu mai mare csej, nu au înțeles, ce fapte de vitejie am făcut eu de am primit un Oscar de la ministrul Ap.N.

9 aprilie 2023 la 21:22

NB
Nici acum NU AM INTELES PENTRU CE UN MAJUR DE LA C.I...A PRIMIT OSKARUL !!!!???
CU CE AI RIDICAT .TU CAPACITATEA COMBATIVA A ARMATEI..??? CU HIRTIILE PLIMBATE PE HOLURI ????
NU AI VRUT SA EXPLICI..!

csej spunea...

Viorel@stralucirea si suferinta cutezanilor.Ai fost cotat ca elev bun de ai prins Galați.Toti foști tai comandanti imi sunt cunoscuți.
În 1989 nebunul de Platica si-a facut de cap.
A@ Dela MApN iesit la 42 pe alta lege!?Cred ca exagerezi băiete.223 permite dar decretul impuscatului,164,119 exclus.Spune-mi daca e posibil..Prizi o functie cotată conditii speciale,faci o vechime cumulată de 25 ani si cu pensie fuga in civilie angajat la stat.

Dromihete spunea...

Lasa ca mai bine daca le taie si se face ordine in sistemul de aparare
Eu propun si o sa scriu peste tot sa fie taiate drastic nu e normal sa fie mai mari ca in sistemul public de 3 4 ori cel putin

A spunea...

@csej
Sa fiu exact,in 2002,la desfiintarea uneia din multele unitati prin care am trecut,15 dintre colegii mei,promotii 1980-1983,au trecut in rezerva.Cu cele cuvenite......se poate sau nu?Lasati 223,am observat ca pentru multi e nociva.Eu am prezentat o situatie generala acolo pe care dsv.nu doriti a o accepta...Asta e,mai conteaza?

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.