Powered by Blogger.

Monday, April 10, 2023

Recalculați pensiile militare, domnule ministru al Apărării, și cei 7 000 de pensionabili nu vor pleca neterminați în pensie

45 comments

 După ce peste o mie de magistrați  au contestat că nici pensiile lor nu sunt pensii speciale, deși sunt reglementate de o lege specială, a devenit o banalitate mai vechea zicere a decidenților  din sitemul instituțiilor de apărare că pensiile militare nu sunt speciale, așaaa... să nu se sesizeze cineva că, în realitate, ei se opun reformei  pensiilor militare, de teama că recalcularea le-ar ciunti din privilegiile pe care cu migală le-au plănuit de câțiva ani de zile, sacrificând drepturile mai vechilor pensionari, considerați rezerviști de mâna a doua.

Spre deosebire de decidenții militari, grosul pensionarilor magistrați sunt dispuși să sacrifice veniturilor viitorilor pensionari din Magistratură, numai să nu nu se atingă nimeni de enormele lor pensii. 



Aflat la Focșani, civilul Tîlvăr a spus astăzi :

„Ministerul Apărării Naţionale a susţinut cu consecvenţă faptul că pensiile militarilor nu pot fi considerate pensii speciale. În acest context, pledăm pentru adoptarea de măsuri de reformă echitabile, în acest domeniu, care să asigure sustenabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii”

Fraza a doua o auzim mestecată de toți miniștrii Apărarii și de Interne din ultimii 5 ani, astfel că nimeni nu o mai ascultă.

Auzi enormitate, spusă tot la Focșani!

„Nu putem risca pe fondul acestor discuţii ca de exemplu cei peste 7.000 de militari doar din Ministerul Apărării Naţionale, care îndeplinesc condiţiile de trecere în rezervă pe actualul sistem de pensionare să considere că singura lor soluţie este trecerea în rezervă. Toţi sunt oameni cu mare experienţă, mulţi sunt încadraţi pe posturi de comandă şi va fi impozibil pentru sistemul militar să absoarbă şocul plecării lor într-un timp atât de scurt”,


Ia încercați cu RECALCULAREA PENSIILOR MILITARE ÎN PLATĂ, domnule Tîlvăr, și vedeți câți dintre cei 7000 de mai riscă să iasă la pensie înainte de a împlini limita de vârstă redusă, reglementată de art. 21 din Legea 223/2017, ca să nu mai vorbim și de pensionările anticipate parțiale, practicate speculativ de cei care după ce au ajuns pe funcții mai mari, pentru a le conserva și după pensionare.

Recalcularea pensiilor militare în plată, care niciodată nu este socotită retroactivă, dacă nu privește și prestațiile anterioare, ar fi o măsură de prevenție a depopulării Armatei de cadre competente și în puterea muncii. Viitorii ministri se vor ruga de cadrele active  să se pensioneze la vârsta redusă cu 13 ani și ele  vor spune că preferă să muncească până la limita de vârstă de 60 de ani sau cel mult până la vârsta în care procentul de pensie va fi egal cu 58,5%, plafonul maxim al pensiei nete. 

Plafonarea pensiilor militare este un risc pentru instituțiile militare. Nimeni nu va mai fi dispus să muncescă o lună în plus, dacă nu este cointeresat să primească o pensie netă mai mare de 58,5%, așa cum un risc a fost și plafonarea brutului pensiilor militare la 85% din baza de calcul.

45 comments:

bogdan said...

ACTIVII indemnati de..... pensionari..... sa ramana in activitate .....pentru ca pensionarii (unii) sa aiba pensiile marite iar ei ...d/.zeu sa le ajute. Am, vazut/o si pe asta.

Relu said...

La cat de politizate sunt toate sistemele si la cata bataie de joc aduce aceasta politizare prin nepotisme si promovarea incompetentei, putini vor fi dispusi sa iasa mai tarziu la pensie daca indeplinesc criteriile. Sau poate au un post caldut.

Fosila Nervoasă said...

Recalcularea pensiilor trebuie sa fie însoțită și de aplicarea legii salarizării unitare. Cadrele militare active trebuie să aibă salarii motivante.

mosmartin16 said...

"Îngeru'" cântă și el ce i se suflă-n ureche ! Mai e nițel timp ș-o să priceapă și el că, cu Comisia Europeană nu e cu..."merge și așa " !

Brenda said...

Pai băgații pe gat o scrisoare și trimiți și lui BUDAI, că sa nu mai aibă scăpare

Cornelius Flavius Ifrim said...

Măi, să hie, ca a vorghit mortul de pe năsălie ca in Harmată nu e o mare bucurie, si ca mai e putintel si pe portile cazarmilor se vor pune lăcățel dupa lăcățel din pricini nedorite de pensii zdroghite,terfelite si batjocorite, de vieti ratate si bunăstari vandalizate?! Băi, călăi geolgăi, voi o sa va treziti la realitate cand katiusele sovietice va vor toca pe capete si cizmele rusesti vor tropai prin Bucuresci?! N-a existat pe planeta asta condusă de fiare si încăpută in ale diavolilor gheare o batjocora mai mare ca in Romanistana Dacia Romana Regiae asupra cadrelor meletare, si n-au curs milioane de izvoare cate lacrimi amare au curs din ochii acestor bieti siamarati oameni, incat si Dumnezeu dintre nori a plans alaturi de noi, transformandu-ni-se lacrimile in flori, călailor fara suflete, inimi si regrete, ca un perete!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Spre stiinta lor, a egoistilor ,,veterani'' din K-FOR, că si cei care se sacrificară si se handicapară in teatrele de operatiuni din sfera intern-militară, cat si din economia natională, poate ca meritară acelasi tratament la scară egalitară cu acesti ,,veterani'' care s-au ,,sacrificat'' extern contra bandelor de talibani pentru avantaje peste ani si saci de bani, fiind si sub drapelele de lupta ale unitatilor de anglo-americani, care ar fi trebuit, conform procedurilor siintelegerilor, sa le acorde toate avantajele drepturilor, mai ales SUA ca stapan, si nu statul roman, SI CEEA CE AICI AFIRM, BINE MAI SPUN!:

https://www.stiripesurse.ro/ana-loredana-predescu-taps-romania-familii-soldati-treatre-de-operatii_2870860.html

mosmartin16 said...

Ce părere aveți de următoarele ?!

bogdan said...

GG spunea
,,cei care spun ca au peste 30 de ani de cascheta,aia au tocit scaunele birourilor.Un Operativ si-a tocit nervii ca d'aia a fost operativ și are grupa speciala.,,
ADMIN spunea
,,Viitorii ministri se vor ruga de cadrele active să se pensioneze la vârsta redusă cu 13 ani și ele vor spune că preferă să muncească până la limita de vârstă de 60 de ani,,
???????

Vio said...

Offf, Doamne! Mare e gradina ta! La vorbe, toti suntem meșteri. Dacă intră rusul in țară, toti postacii frustrati se vor calca pe picioare incercand sa paraseasca tara.

Marcell said...

@Huhu Rezea
Dar dv. personal ați mai rămâne în activitate dacă ați îndeplini condițiile de pensionare și motivațiile, atât financiară cât și profesională ar fi zero spre minus?! Ori nu prea știți cum mai merge treaba în sistem. Susțineți o aberație, părerea mea.

GO said...

Testat, verificat, confirmat.

1) Cu mult peste 99% dintre militarii pensionati, care exprima frumos - unii foarte meticulos, diverse pe internet, NU se adresează și decidenților. Ca atare, peste 99% dintre pensionarii militari de pe internet, doar pierd vremea pe internet în scop de socializare.

2) Mai rău. La diversele interpelări adresate de puținii militarii pensionați, diverșilor decidenți (politicieni, ministere etc.), decidenții citesc maxim 1% din conținutul sesizărilor, de regulă titlul și poate 5 rânduri pe sărite. Chestia asta am probat-o personal cu o sesizare din care am scos intentionat 5 pagini din vreo 15, numerotate vizibil. Doar M.Ap.N.s-a prins și a cerut si paginile lipsă, în rest niciun minister si niciun alt decident nu s-a sesizat, multumind frenetic si promitand marea atentie.

Cam acesta este tabloul general in România. Cu multi schelaitori pe net dintre militari si cu la fel de multi decidenti care se prefac ca citesc si analizeaza.

Cat priveste institutiile europene, aici este alta faza.

- PE chiar analizeaza sesizarile - are comisii cu peste 30 membri din toate statele UE, singura critica fiind eventual aceea ca inregistrarea sesizarilor este putin mai dificila (trebuie facut cont etc.).
- Cat priveste sesizarile catre CE, este ceata. In primul rand ca lu' tanti Ursula nu ai cum sa te adresezi decat prin protocolul care nu ii afiseaza adresa de e-mail. Cu un nr. limitat de cuvinte si fara posibilitatea de atasare a unei sesizari. Asa ca nu ramane decat varianta adresarii catre un consilier sau altul din cabinetul ei (au adrese vizibile si se pot atasa sesizari), dar consilierii nu confirma primirea de e-mailuri. Sau direct catre comisarii europeni, dar care fiind organizati pe departamente, pot sa iti dea cu tifla ca sesizarile nu ii priveste.

Leo said...

Habarnistul spunea ,
„Ministerul Apărării Naţionale a susţinut cu consecvenţă faptul că pensiile militarilor nu pot fi considerate pensii speciale....
Este exact placa guleraților reticenți și rezistenți la reformă , coordonați de nicu SAVANTU care nu vor să se atingă de pensiile ciucane și pe care le vor perpetuate până la dispariția biologică a Vrașoviștilor.
Pe ăsta nou și habarnist de la MFA îl controlează gulerații cum vor ei.

cr.1 said...

Niciun operativ nu rezista până la 60 de ani. Decât cei care stau la birou. Vor recalculare mulți din cei care au luat și plăți compensatorii la trecerea în rezervă.

Viorel said...
This comment has been removed by the author.
GO said...

Imi exprim convingerea ca nimeni nu mai baga in seama un ministru al PSD. De ce? Simplu? Păi PSD a emanat ordonantele care au taiat actualizarea pensiilor militare in functie de cresterea soldelor activilor. Si a mai taiat si majorarea pensiilor militarilor cu 50% din cresterea SMB. Așa ca dreptate, etichetate si alte frectii, nu vor exista cat timp va exista PSD, cel putin la guvernare.

GO said...

@cr. 1.

1) Just cu operativii.
2) Ai dat-o pe aratura cu compensatoriile. Compensatorii s-au dat de regula, celor dati afara/restructurati. Este mai economic pentru stat/privat sa acorzi 10-20 compensatorii cuiva si sa il dai afara, decat sa ii platesti cu salarii inca 10-20 ani pana la pensie.

Tu ai fost dat afara/restruturat si nu ai primit compensatorii? Sau vrei compensatorii fara sa fi fost dat afara? Ca daca e ultima varianta, ai o mare problema de perceptie.

Leo said...

Mircea suduie în dr. și stg.
Nu am țnșeles cine l-a supărat.
Oare ăsta nou , nul și habarnist de la MFA ?
http://sindicatulcmd.blogspot.com/

Huhu Rezea said...

@Go lescule
Dar premierul care ți-a reîntregit pensia prin L 241/2013 a fost bun? Peste un an l-ai și trădat pentru Iohanescu.

Viorel said...
This comment has been removed by the author.
mosmartin16 said...

Luați de ..."acișilea" !!

mosmartin16 said...

ACEASTA-I SOLUȚIA LA PENSIILE MILITARE ! Dacă se doresc - cu adevărat - miliardele de euro din PNRR...respectarea sustenabilității cerute de Comisia Europeană, respectiv reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu rezultate din legile cu caracter special ( și unde se regăsesc și pensiile militare de stat )...are o rezolvare - cu adevărat - simplă și ușor de aplicat ! Totodată, prin transpunerea în practică a celor care urmează a fi menționate... pot fi eliminate și inechitățile profunde existente la pensiile militare de stat și determinate - prin prisma legislației în vigoare - de anul trecerii în rezervă ! În prezent sunt circa 200000 de pensionari militari ! Precizez faptul că - pentru exemplul pe care-l voi utiliza - în scopul înțelegerii facile...voi face trimitere la cifre "rotunde" ! Pensia medie militară este de circa 4000 de lei ! Prin urmare, putem deduce faptul că cheltuielile lunare cu aceste pensii sunt de circa 800 milioane de lei ! Este evident faptul că exemplul luat - și care urmează a fi detaliat - se referă la media pensiei, el neexcluzând existența unei diversități de pensii diferențiate mai mult ori mai puțin în cuantum ca urmare a multiplelor variabile existente ! Pentru reducerea acestor cheltuieli lunare ( evident că și anuale dacă extrapolăm problema ) - cu impact implicit asupra pensiei medii susmenționate - soluția este exclusiv una care aparține factorului politic ! Să admitem - repet, doar ca ipoteză pentru exemplificare și ințelegere - faptul că decizia factorului politic ar fi aceea ca acele cheltuieli de 800 milioane lei să fie reduse cu 10% ! În consecință, noile cheltuieli lunare cu cele 200000 de pensii ar fi de 720 milioane de lei, cu corespondent într-o pensie medie de 3600 de lei ! Primul pas care necesită a fi făcut îl reprezintă recalcularea tuturor pensiilor militare aflate în plată potrivit principiului contributivității ! A nu se confunda faptul de a contribui ( militarii, similar cu civilii, au contribuit în decursul timpului și contribuie )...cu principiul contributivității !! Mai concret spus, acesta din urmă implică determinarea cuantumului pensiei - în mod absolut similar cu algoritmul utilizat în sistemul public pentru cele câteva milioane de pensionari - respectiv pe puncte și care să vizeze...nu 6 luni alese, ci întreaga perioadă de activitate profesională ! Nu detaliez aici - pentru că necesită mult spațiu de abordare - modul de calcul al pensiei din perspectivă contributivă ! Necesită totuși a fi de menționat faptul că, prin calculul contributiv al pensiei este valorificată - în cuantumul acesteia - atât eventuala perioadă de activitate de după trecerea în rezervă, cât și sporurile procentuale de vechime determinate de condițiile / grupele de muncă și pensia suplimentară ! Acest proces de recalculare la care făceam trimitere mai sus este și relativ ușor de realizat, iar asta și prin prisma faptului că - pentru rezerviștii de dinainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 223 / 2015 privind pensiile militare de stat, respectiv 01.01.2016 - la cele 3 case de pensii sectoriale se regăsesc, în deciziile de pensie, punctele adunate de către fiecare pensionar în întreaga sa activitate profesională ! Pentru cei care nu sunt în temă, menționez faptul că - anterior Legii 223 - pensiile rezerviștilor au fost determinate și plătite ( timp de 5 ani ) prin algoritm de calcul contributiv, respectiv pe puncte adunate din întreaga perioadă de activitate !

mosmartin16 said...

Continuând exemplul luat, să admitem faptul că pensia medie rezultată in urma procesului de recalculare pe principiul contributivității ar avea un cuantum de 3000 de lei ! Repet, este doar un exemplu pentru înțelegerea procesului în ansamblu, dar care poate fi extrapolat cu ușurință la elementele financiare existente în mod concret ! Prin urmare - continuând exemplul - cheltuielile lunare rezultate cu cele 200000 de pensii recalculate prin prisma principiului contributiv sunt de 600 milioane de lei ! Așadar, diferența de la cele 600 de milioane până la cele 720 de milioane ( aceasta ultimă sumă rezultată ca urmare a reducerii cheltuielilor lunare cu 10% - pentru exemplul luat )...este de 120 milioane de lei ! Această sumă va fi utilizată ca supliment la pensiile stabilite contributiv, fiind o compensare financiară a restricțiilor interdicțiilor, riscurilor și pericolelor specifice carierei militare ! Un calcul simplu poate evidenția faptul că, prin împărțirea acestei sume la cele 200000 de pensii ar rezulta un supliment mediu de 600 de lei, ceea ce ar duce - implicit - la acea pensie medie mai sus menționată de 3600 de lei ( urmare a reducerii cu 10% a acelor cheltuieli lunare de 800 milioane lei ) ! Procentual, acest supliment mediu de 600 de lei este 20% din pensia medie contributivă luată în exemplu ( de 3000 de lei ), dar....aceasta este analiza pe medie ! În concret, suplimentul de 120 de milioane de lei ( pentru exemplul luat ) va fi acordat rezerviștilor în mod diferențiat, putându-se avea în vedere mai multe tranșe procentuale, determinate - exclusiv - de anii de vechime în serviciu ( n.n. - cea rezultată din art.3 lit.e) din Legea nr.223 / 2015, respectiv cea cunoscută generic ca vechime ca militar ) ! Aceste tranșe pot fi pentru : a) 10 - 15 ani ! b) 15 - 20 ani ! c) 20 - 25 ani ! d) 25 - 30 ani ! e) peste 30 de ani ! Procentele acordate pe tranșe pot comporta diverse variante, fiind de la sine înțeles faptul că un astfel de supliment procentual scoate din calcul păstrarea în continuare a actualului OMM ! Un alt beneficiu al acestor suplimente procentuale pe tranșe de vechime în serviciu îl reprezintă încurajarea rămânerii în activitate și implicit...nepărăsirea sistemului militar prin trecerea în rezervă la vârste timpurii ! Aplicarea reperelor menționate în exemplul ipotetic luat este de natură a se regăsi în următoarele : a) asigurarea sustenabilității cerute de Comisia Europeană, respectiv aceea de reducere a cheltuielilor cu pensiile de serviciu rezultate din legile cu caracter special...cu consecința pozitivă a acordării acelei tranșe de câteva miliarde de euro ! b) eliminarea - în cea mai mare măsură - a inechităților profunde existente la pensiile militare de stat și determinate, prin prisma legislației în vigoare... de anul trecerii în rezervă, inechități care - pe măsura trecerii timpului - se accentuează tot mai mult ! Pensiile astfel rezultate ( contributiv + supliment procentual pe tranșe de vechime ca militar ) pot avea cuantumuri atât decente, cât și corespunzătoare în raport cu nivelul de dezvoltare al societății românești ! Gând bun, oameni buni ! Vă pup pe suflete ! Iar guvernanților, acum în Săptămâna Mare : atât minte mai multă, bună credință, fără "seriozitate balcanică", cât și acțiune, nu vorbe goale ! Doamne ajută cu bine !

csej said...

Cel ca sa nu zic ala care zice ca ar sta la vechimea de peste 30 ani numai cel ce nu a fost operativ.Mai desteptule,ia vezi cam la ce grad se ajunge la o vechime de peste 30 ani in armata si la gradul acela ce functie poti ai ca operativ cum zici tu.
Ma in armata nu există noțiunea de operativ.O fi pe la miliție desi nu cred.
Fără cel dela birou tu nu ai exista.Ca sa ajungi la birou treci prin unitati luptătoare.Capul tau sec vezi numai operativ sa fii tot timpul cu arma in mana.Nu-i suficient sa ai numai om cu arma in mana .Mai trebuie si cap.

GO said...

@HH. Intregire, dar fara indexari ulterioare a fost fix ... baluba. Adica, a dat cu o mana si a luat cu ailalta. "Intregitii" au ramas cu pensiile inghetate pana in 2016, in timp ce tu ai castigat niste indexari in acei ani.

GO said...

Gata. Au stabilit americanii cu pensiile militare. Nu se actualizeaza, nu se acorda majorarea cu 50% din cresterea SMB, nu se corecteaza nicio inechitate.

Iar sumele potential a fi fost alocate in scopurile descrise mai sus, merg la achizitia F-35! Iohannis, Ciuca, Talvar, Ciolacu si ceilalti agenti, au semnat fara sa comenteze!

GO said...

Vad ca unii se tot contreaza cu operativi versus latenti. Problema este simpla: ala care la o banala aplicatie, ca sa nu zic de razboi, nu isi muta biroul in tufisuri, este neoperativ. De jos pana la nivel brigada inclusiv, toti isi muta hoiturile in tufisuri, mai putin finantistii, juristii si CI-istii.

La esaloane mai mari, se pastreaza algoritmul.

mosmartin16 said...

Pentru cei care rezonează cu cele postate de mine la 15,38 și 15,39 ! Aveți girul meu, de considerați că e util, de a trimite cele menționate - la adresele pe care le știți - către factorii externi și care sunt decidenți financiar pentru aplicarea PNRR ! Și, de ce nu ?!...de considerați...chiar și către instituții media autohtone care..."pot mișca lucrurile" ! Că în privința alor noștri guvernanți, fie că-i "Ciucă al nost'" de la Palatul Victoria, fie că-i "gașca" lui și a lui "Maricel" de la Palatul Parlamentului...cred că v-ați convins cu toții ! Doar strânși de ouțe ( financiar ) mișcă ei ceva, iar singurii care o pot face sunt cei cu banii ( Comisia Europeană ) și cei le pot dezvălui diverse " făcute nefăcute", adică presa ! Vă pup pe suflete ! Gând bun !

GG said...

Cei care i-au bătut neonul în cap și au semnat Fisa de Protectie a Muncii,sa nu cumva sa cada cu "ochiul și timpanul"în mina pixului sau în vârful ascuțit al creionului,își apară și nevoile și neamul,sa nu cumva sa se prindă cineva,undeva,cândva,că au tăiat frunză la câini,și recompensați cu Ocaruri,să-l.de merit etc.
Auzi,nu știu ce înseamnă "Operativi"😃

Viorel said...
This comment has been removed by the author.
Viorel said...

Moșmartin16. Nu-l mai plagiați pe regretatul Condurățeanu cu expresia, „vă pup pe suflet / suflete”, că nu se știe. Multă atenție, multă relaxare intelectuală și mai puține calcule pentru a vă păstra sănătatea în parametri normali.

Relu said...

Acum ceva timp la A3 era un baiat care facea o emisiune economica si spunea ca acest pnrr din punctul lui de vedere e facut sa submineze economia si sa ne faca dependenti cel putin energetic de altii, acum vine si Boby Paunescu- el zice ca are studii economice facute prin strainataturi-si spune acelasi lucru mai ales prin prisma noilor taieri de salarii care cica tot prin pnrr ar fi cerute sau asa spunea Bolos zis si prema de vacanta. Asta inseamna ca si privatul va taia salariile si nivelul de trai va scadea prin urmare si economia. Italia a negociat din pnrr, Polonia a batut cu pumnul in masa numai la noi nu se cere nimic si se bate placa aia cu CE e inflexibila si nu se negociaza nimic.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Bă, Hanger Tâlhar, cu doctorat cu handicap, eji nebun la cap, dupa ce ai stat pitit sub capac in copac, si vii acum simuland un atac cu juma' de mestecatoare, fiind aflat la stransoare, sa te dai in mare jălanie ca-ti pleaca broscutele oracaitoare din Balta de la Hapărare, satui ca sa-i mai calce in picioare jegurile politiciane si mafiile clocare la drepturile brotacare? Mai bine du-te frumusel la Colăcel Mardel Ciocardel si da-i ca sa simtă o brâncă adâncă cu o căpătână dă frizer cu bot dă miel la locul plimbat la bordel, ca sa se simta si el spart la găoace cum ne simtim si noi dihinați la bârdace, cu portofelele goale si sarace in parpalace, si daca in durerea ce-l va ingenunchea si despica la lingurea va striga, ,,Evrica,'' atunci voi fi sigur ca mi se va majora hakana penzia, ca si celorlalte oracaitoare brotacare, carele stau cataleptice in asteptare inca de pe vremea lui Stefan Cel Mare, cand descalecase din trenul de vagoane si închinase plosca in Gara Dolhasca, unde se dusese sa vadă cum îi fată si alaptează cloșca!

nr. 1 said...

L4/2023 are 2 mari hopuri inainte de a fi la final. Primul-la CD care este camera decizionala si nu poate ignor avizele CSM si Cons. Legislativ! Legislativul trebuie sa tina cont de cele 2 Avize care cer asa cum e normal, Recalcularea tuturor pensiilor in plata cf noilor prevederi ! Al doilea HOP este la Presedinte care s-a exprimat f clar ca Legea noua ( 4/2023 pana una alta ) trebuie sa respecte intocmai si la timp cerintele privind alinierea la Contributivitate(deci un calcul pe contributivitate plus un adaos pt compensare restrictii din activitate), Echitatea si Sustenabilitatea! Se au in vedere pensiile obraznice (peste 12-13000 lei) care f posibil vor fi RECALIBRATE consistent! Posibila o RECALIBRARE(mai modesta ) si a celor cuprinse intre 6000- 7000 si 10.000 lei . Iar efectul bugetar nu e de neglijat , deci nu e cum mint de ingheata apele unii pe la teveuri! Pana una alta cei de la butoane (inclusiv la nivel Prezidential) nu concep sa nu beneficiem de cca 30 miliarde de euro din care cca 50% rambursabili insa cu dobanzi muuuuuult mai mici decat cele cu care statul roman se imprumuta la greu acum pentru a plati salarii si pensii printre altele! Iar cca 50% sunt acordati cum se spune de-a MOKA ! OARE chiar statul roman ultraindatorat nu are nevoie de acesti bani!??????????????

csej said...

OLESCULE e greu sa faci dintr-un caprar om cu cap.Mentalitate de cdt.cp.VM. Ma brigăzile alea nu sunt de capul lor.Deasupra lor există divizia.Nici diviziile nu sunt de capul lor.Deasupra lor există un SMAp., minister..plus un președinte.
Mos Martin@✌

mosmartin16 said...

Viurel tată, tu crezi că io nu știu că expresia e a regretatului Condurățeanu ?! Dumnezeu să-l odihnească-n pace ! Știu bre, dar e frumoasă și...nu-i interzis la a o folosi ! Sau trebuie "plătit" urmașilor defunctului "dreptul de autor" ?! Glumesc bre ! Cât despre calcule, bre Viurel...astea ajută bre...la sănătatea intelectului ! Să știi că a calcula...nu doare bre ! 🤣🤣🤣 Amu' depinde și cât de mult ți-a plăcut "artimetica" ție pe la școală !🤣 Capisci bre ?!

mosmartin16 said...

Nr.1, foarte corect spus !

A said...

Unii au luptat acum 150 de ani si au ramas cam in urma cu organizarea!
Viorele,confunzi activitatile,cand vorbim de operativi ,in MAPn vorbim de tura operativa!TURA OPERATIVA!Pentru altii,si la nivel mai mare exista unitati in care se lucreaza tura operativa!AIA ...cu situatii ,raportari..etc..NONSTOP!Intructia o conduc statele majore de arma iar lupta si operatiunile le conduc COMANDAMENTELE OPERATIONALE!Acestea din urma preiau comanda in cazul unui razboi..restul...la fluturi(in backstage)!Mai mult ,mai exista si un COI....eheeeee....hai sa lasam povestile ca nu e locul potrivit pentru detalii(unii cunosc treburile astea insa ploua prin acele zone)!
Tot observ ca unii se iau de SLP-ul ala..o iau asa in baza:)Multi dintre voi ati rupt curul cu scaunul sau invers, 8 ore si la 15 acasa,mda,eu am facut SLP toata cariera.Mai mult ,SLP de care vorbiti cu foarte mici exceptii se facea la SERVICI,adica stateam de luni pana vineri sau de vineri pana luni sau stateam in draci 10 zile la platforme la 70 de mile in larg pe o coaja ce se legana in draci !Unul din motivele pentru care am lecat la pensie a fost ca am ajuns sa stau la bord 15 zile pe luna!Asta timp de 4 ani,exceptant misiunile,serviciile si altele!
IA puneti mana si calculati repede,am vazut ca unii se pricep ,cam cate ore se muncea?Pentru ajutor consemnati ca se pontau doar 10 ore pe zi!E tare nu?Adica statea fraierul 5 zile la servici si avea 2 zile libere,conform smecherilor de ii vad ca mai posteaza pe blog!
A doua saptamana intra iar fraierul in SPL si tot asa,pe un salariu mai mic ca pensia unora(similari) care acum tipa prin zona...
Si ca sa fie si mai elegant,atat timp cat erai SPL erai alocat si la norma de hrana,adica tragand linie luai si salariu mai mic!Spror de SLP nu am auzit..era mumu.
Vad unii ce se vaita...eu zic ca e mai bine sa mai intrebati prin cunostinte cam cum se mai "lupta " prin armie cu 40% incadrare si apoi sa-i injurati!
PS:am spus 40% la unitatile de bocanci,sa fie clar!LA brigazi ,divizii,cata frunza si iarba.Vorba cuiva"Traiasca sefii mari"...auauauauauau...ce de rahat am ajuns,pacat ca unii nu realizati....

Relu said...

Johanes e presedintele ala corect plimbaretul nr1 al tarii care se plimba cu avion privat inchiriat pe bani multi si care face mereu escale si la SB sa-l vada baetii ca s-a ajuns?

Viorel said...
This comment has been removed by the author.
stefan tst said...

SLP -si inainte si dupa 1989 era serviciu de 24h .incadrarile erau pentru 3 sau 4 ture ,se ajungea si la 270 ore/luna lucrate ,inainte de tura veneai la unitate 8 h la pregatire preliminara ,apoi 24h serviciu ;predarea-primirea serviciului nu mai pun la calcul !cand aveai oameni in concedii sau bolnavi numarul de ore crestea .Oare cati au prins un astfel de loc de munca toata cariera ?S-a platit vreodata diferenta de lucru in plus de la norma 170 h ?de aceea am avut grupa speciala ,dar cate sarbatori legale lucrai intrun an ? primeai ceva in plus ?

Anca said...

Dacă ar fi abrogata pensia anticipată parțială nu ar mai fi așa mulți care să se pensioneze și apoi să muncească în continuare spunând că în civil ei pot munci 8 ore, dar în sistem ei nu mai pot.
Ia căutați și vedeți și verificați, cum se îmbolnăvesc ei așa sărăcuții fix după 15 ani și 1 zi ca vechime în serviciu și cu 10 ani prin civil.
Aici este cheia.
Nu baza de calcul.
Nu creșterea vârstei.
Nu
Eliminarea pensiei anticipate parțiale.
Acolo este cheia.
Nimic altceva.
Solicitați date de la casele de Pensii, toate să vedeți cati sunt așa, iar apoi solicitați și la itm să spună cati din ei lucrează.

Huhu Rezea said...

@Aca
Marea problemă este că obțin clasări medicale mincionoase, vecine cu penalul.
Și... nu-i vezi ce clonțoși sunt împotriva celor care au lucrat până aproape de limita de vârstă?

Viorel said...
This comment has been removed by the author.
Egalitate la toti said...

Eliminati pensiile anticipate partial ca urmare a clasarii apt limitat si se va micsora numarul pensionarilor militari,din cadrul jandarmilor,pompierilor, care trec in rezerva prin acest mod. Sunt foarte multe cazuri in 2022 si 2023, care cum au împlinit 10 ani de cascheta, 20 de ani in campul muncii, au varste mici, incepand cu 42 de ani, fac rost de o decizie apt limitat cu complicitatea comisiilor medico militare si solicita trecerea in rezerva cu drept la pensie