Un produs Blogger.

duminică, martie 19, 2023

Putin ar putea vizita SUA fără ca americanii să fie obligați să-l predea Curții Penale Internaționale de la Haga

13 comments

 Curtea Penală Internațională, cunoscută și cu denumirea de Tribunalul Penal Intermnațional, a fost creată sub egida Consiliului de Securitate ONU prin Statutul de la Roma din 1998.  

Statutul a intrat în vigoare la 01 07 2002.

Peste 124 de țări sunt părți ale Statutului de la Roma. 

Rusia, SUA, China și Israelul nu sunt părți ale Statutului, cu toate că SUA si Israelul au contribuit la elaborarea lui... dar, ulterior, și-au retras semnătura.

Tribunalul judecă infracțiuni de genocid, crime de război, crime împotriva umanități și de agresiune.

Instanța nu poate judeca cauze retroactive ci numai cazuri înregistrate/comise după 1 iulie 2002.

Competența instanței este complementară jurisdicțiilor instanțelor naționale, ea putând investiga și urmări asemenea infracțiuni în situațiile în care statele membre sunt incapabile sau nu doresc să se implice.

Instanța are jurisdicție asupra infracțiunilor numai dacă acestea sunt comise pe teritoriul unui stat parte sau dacă sunt comise de un cetățean al unui stat parte. Extinderea jurisdicției CPI poate fi autorizată de Consiliul de Securitate al ONU.

CPI judecă numai persoane fizice din statele membre, inclusiv șefi de stat și de guvern.

CPI nu judecă în lipsă, persoana invinuită trebuind să fie arestată și predată Tribunalului Internațional de la Haga.

Mandatul de arestare emis de CPI împotriva lui Putin pentru infracțiunea de deportare de copii ucrainieni în Rusia ar putea fi pus în executare numai dacă acesta ar fi prezent pe teritoriul unuia din cele 124 state membre ale Statutului de la Roma.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate din SUA, John Kirby, a refuzat să spună dacă Biden le va spune forțelor de ordine să-l aresteze pe Putin dacă va veni în SUA.

Țările marcate cu verde pe Planiglobul de mai jos sunt semnatare ale Statutului de la Roma.




13 comentarii:

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Ciortâina Putina cu doaga doldora cu boscodina de vodka, ,,Pufoaica,'' la cat era el de fudul si fălos, acum este un schiopârlan dilimandros si canceros, care abia daca mai poate sa meargă cotonog,belereg si cotoios pe jos... Pe cine sa mai aresteze, daca canceroiul o sa-l disemineze, viața sa i-o scurteze, si tot o sa decedeze? Pe mine ma intereseaza cel mai tare sa vad toata clocărimea în țintirime ingropață-n in picioare ca sa fie primii la Învierea Cea Mare sub a Hristosului cruntă Judecare, sau la inchisoare pentru genocidul de la pensile militare, si abia dupa aia Putina să se ducă după tat-su mare, sau sa fie zăvorăt după fiare!
Pe 21 Martișor, ori va fi un pârțoi grohăitor si sonor, ca de porc ingrășat pentru rotisor, ca salva bateriei de obuziere din obor pentru onor, sa miște si bata intr-o veselie si cu osârdie dilie limba clopotului la Patriarhie, sau numai o pufăită țiuită, pițigăiată, fâsâită si împuțită ca sa lase rezervimea brotăcară dezamăgită, asa ca, pana atunci, sa ,,stătem'' ciuci si departe de țintirimul cu cruci, sa strangem tare din dinti si din burci, sa meditam transcedental in mentalul subliminal ce avem de facut in orice variantă, avantajantă sau dezavantajantă, caci viață va fi si după o victorie netă, sau catastrofă amorfă, si tot banii aia in buzunarul de stofă o sa-i stoarcă si incaseze dracul de popă, si la botez, si la nuntă si la groapă, neneacă!

ifrim spunea...

Dacă au emis mandat de arestare pe numele lui Putin să-l pună și-n executare căci doar nu-i ascuns ca Mazare în Madagascar,Ghiță în Serbia,Elan în Israel,Bica în Italia,Oprescu în Grecia.Este în palatul prezidențial sa meargă să-l umfle spre cele legale!

GO spunea...

Doar 94 de state au ratificat statutul TPI. Cele mai multe din UE si din ... Africa. Si culmea ca statutul TPI nu este ratificat fix de cele mai puternice state ale lumii. Până și Japonia s-a retras. Asa ca CPI ramane o sperietoare fara obiect.

Subiectul este putin aiurea. Nu are lagatura cu CPI, dar mai stiti cazul Theo Peter? Cu militarul american beat care l-a ucis pe cantaretul român? Si ce daca? SUA au stabilit ca propriii militari nu pot fi judecati decat de tribunalele din SUA. Militarul american a fost achitat in SUA si este foarte bine. Justitia din Romania a luat ...oral, la fel si tot poporul român. La fel este si cu CPI si Putin.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Uite ca mortăciunea soviețkaia cacaia balșaia s-a ridicat din sicriu ca sa participe la un raliu in Mariupolul pustiu:

https://www.stiripesurse.ro/video---vladimir-putin-s-a-dat-in-spectacol-la-mariupol-a-condus-o-masina-prin-oras-si-a-vizitat-o-familie_2839145.html

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Akord alias Jammes Bond, Orezarul, Xi Ioîmping Întredurlig, o sa moară lingând adânc sub coada de sub cioata din noada zdarova ursului bolând de n-o sa mai vadă, drăcovenia, recuperată fractura din Manciuria anexată la RoSSia...

Huhu Rezea spunea...

Bai... tăntălaule, dacă-l inviți pe criminalul de război la Hurziceni, comisarul aga ot Hurzicari il reține în baza mandatului internațional iar pe tine, minte răsucită de vria tractorului cu sfârlează,te judecă instanțele românești pentru adăpostirea criminalului de război. Ai vrea tu să te ducă la Haga!
Cum dracu' se face că aceeași minte sucită filorusă au mai toți contestatarii Covidului.

Leo spunea...

Da zi-ne , zi-ne și nouă ce a scris...............

Arfy spunea...

Akord, se pare că nu prea cunoști "acordul" legislativ semnat între Ro și USA! Da, a fost judecat în state dar acolo justiția nu iartă! Dacă știi foarte bine cum s-a produs nefericitul accident ti-ai schimba puțin părerea. Intersecție semoforizata dar , așa cum sunt numeroase semne de circulație ascunse de diferite "verdețuri" panouri publicitare etc(apropos la ieșirea dinspre Bușteni spre Sinaia este un însemn STOP amplasat pe stânga fără o presemnalizare) te expune la accidente! Justiția din România nu a "luat" nimic, doar a respectat un acord. Așa că lasă mai ușor cu antiamericanismele tale pentru că fără NATO am fi fost acum cu frunze de morcov la dorsal exact ca R.Moldova! Ai niște comentarii de pensionar ramolit!

Huhu Rezea spunea...

Ei, acum....amestecați un accident de circulație cu crimele de război ca să vă manifestati durerea că Putină nu mai poate circula în lume cu patalamaua de criminal de răzbel?

reddog spunea...

Că sa vă faceți o idee despre unii foști ofițeri din armata puteți intra pe blogul lui Cezar. 😁
Ăștia nici ordonanțe nu erau pe timpul Armatei Regale.
Vreau sa cred că rebuturile astea nu sunt reprezentative pentru ofițerime.
Altfel e grav.
Într-o lume normala ăștia erau maxim tractoriști. 😁

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Brotăcarii ovrei, cu irișii albastrei si perciuneii cârlionței, nu stau blând si supusi sub legi orgasmice emise bolând si incadrați in buchiile din Talmud, caci le ignoră cu sictirei si stiu sa lupte ca niste zmei in stradă pentru democrație si pentru ei, si asta nu-i de mirare sub soare, pentru ca tăiatul de prepuț cu cosoare la ștuț cu înconjurare le-au permis s-o aiba mai mare între crăcănelele de căpreoare, sa aiba cu ce bate pe deșelate câte o schinare cu învrâstare pâna la cocoșare, sau peste capetele pătrate atunci cand simt ca nu este dreptate si legalitate, pe cand cu mortaciunile noastre mioritice si ortodoxo biblice si pitice stim sa le fosim doar ca ace, brice si carice de operat cu mumu la gâlci si varice:

https://www.stiripesurse.ro/blocaj-total-in-israel-sute-de-agenti-de-la-mossad-si-shin-bet-si-fortele-militare-refuza-convocarea_2839305.html

Viorel spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
M spunea...

@Huhurez

Eu nu am voie sa scriu dar explică mata geniilor alea cu accidentul lui Teo Peter că e vorba de un acord bilateral și că și militarii (și polițiștii) români aflați în misiune în SUA se bucură exact de aceleași drepturi prin viza A2!

Intră deci la capitolul "vize diplomatice" și:
Foreign military members stationed at a U.S. military base or assigned to a foreign embassy or consulate in the United States

https://travel.state.gov/content/travel/en/us-visas/other-visa-categories/visas-diplomats.html

Viza A2 nu e de nivelul A1 dar în cazul unui accident făcut în SUA ești pus la primul avion și trimis în țară!

Dacă nu vreți.... E OK! Însă prea este minciuna sfruntată!!!!!!