Un produs Blogger.

sâmbătă, noiembrie 19, 2022

Ciu-Cio-Tîl în război cu Comisia Europeană pe tema pensiilor militare

98 comments

 Mizele bătăliei din aceste zile, dacă și pensiile militare sunt incluse în reforma în domeniul pensiilor, pentru  care România s-a angajat în fața Comisiei Europene, în PNRR... sunt două:

-Una este destul de evidentă și cu o largă susținere, respectiv neincluderea bugetului pentru plata pensiilor militare în plafonul de 9,4% din PIB.

-A doua miză este una nerostită, respectiv păstrarea actualului sistem de pensii militare cu toate inechitățile lui care favorizează numai noile generații de pensionari militari. Or, trecerea pensiilor militare prin reforma cerută de Jalonul 215 ar începe prin alinierea lor la principiul contributivității, principiu devenit o sperietoare și un atentat la cuantumul pensiilor militare stabilite în ultima vreme, chiar dacă acest principiu nu este echivalent cu desființarea pensiilor militare, el putând fi aplicat doar pentru ca și pensiile militare să aibă calculată componenta contributivă, măsurabilă în puncte de pensie, așa cum au în prezent pensiile speciale ale magistraților, grefierilor, diplomaților, personalului navigant civil aeropurtat. Paradoxul actualelor pensii militare, neactualizate din anul 2017, este că multe dintre ele, în special cele mai vechi, cu stagii complete de cotizare sau completate de stagii civile ulterioare pensionării,  ar avea cuantumul contributiv mai mare decât cel special, înghețat în anul 2017 prin OUG nr. 59 a Guvernului Tudose.  

A doua miză mai are o componentă.

-Reforma cerută de PNRR ar presupune și o nouă recalculare a pensiilor militare în plată. Această operațiune ar conduce la aducerea la zi a soldelor de grad și funcție din componența bazei de calcul cu creșterile prevăzute de Legea 153/2017, creșteri de care pensiile în plată la 31 12 2017 nu au mai beneficiat. Operațiunea ar aduce o majorare substanțială a cuantumului câtorva zeci de mii de pensii militare și ar fi  incompatibilă cu politica structurilor bugetar-finanțiste ale sistemului militar.  Nu am calcule făcute dar.... s-ar putea ca în loc de reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, cerută de Jalonul 215, să avem o sporire a cheltuielilor cu pensiile militare. 

Jalonul 215 din PNRR este acesta.


Sistemul bugetar-finațist din apărare, ordine publică și siguranță națională a promovat în ultimii 5 ani o adevărată batjocură la adresa celor mai în vârstă pensionari militari. Un cadru militar pensionat în anii 2000-2010 are o pensie de două ori mai mică decât un cadru militar cu grade și funcții similare pensionat în prezent. Acum, sistemul  primește în cap cioburile oalelor sparte și asmute guvernanții și politicienii să rostească cele mai mari inepții despre pensiile militare... numai să nu cumva să fie considerate pensii speciale supuse reformei cerute de Jalonul 215.

Celor care se fac de râs, spunînd că pensiile militare nu sunt pensii speciale, le reamintesc că legea pensiilor militare este o lege specială, derogatorie de la Legea nr. 263/2010 și îi invit să citească doar atât din Motivarea Deciziei nr. 900/2020 a Curții Constituționale:

"116. În concluzie, cu privire la regimul juridic al pensiilor reglementate prin legi speciale, Curtea a lăsat o marjă de apreciere mai largă legiuitorului, stabilind că 

(i) pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, 

(ii) sunt instituite în considerarea statutului categoriei profesionale căreia i se acordă, 

(iii) odată acordate, legiuitorul trebuie să prezinte rațiuni suficient de puternice care să justifice eliminarea lor, 

(iv) acordarea suplimentului suportat din bugetul de stat ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu cade în sfera de protecție constituțională a dreptului la pensie și a dreptului de proprietate și, în fine 

(v) legiuitorul este liber să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului. 

121. În concluzie, referitor la pensiile militare, reperele constituționale fixate de Curte coincid cu cele stabilite în privința pensiilor reglementate prin legi speciale, cu mențiunea că, în cazul pensiilor militare, nu există componentă contributivă a pensiei, întregul cuantum fiind suportat de la bugetul de stat."

Prin prisma concluziilor CCR... cât de neserioase sunt și mârâielile magistraților care îi terorizează pe politicieni și pe guvernanți să nu cumva să modifice sau să plafoneze componenta necontributivă a pensiei lor speciale de magistrați!

In realitate CCR protejează prin deciziile sale doar dreptul de pensie specială, adică a interzis posibilitatea de desființare a pensiilor magistraților... nu și micșorarea cuantumului lor. Acestea sunt limitele de protejare a pensiilor magistraților de care se vorbește în Jaloanele 214 și 215 ale PNRR.

Reclama cu președintele CCR, distribuită copios pe toate site-urile de cca o lună, inclusiv pe acest blog, colportează un MARE NEADEVĂR, care ar trebui sancționat.


Comparați concluziile Curții Constituționale cu ce au fost puși să spună zilele acestea, în public, domnii Ciucă , Ciolacu și Tîlvăr:

„Pensiile militare au fost modificate prin lege și sunt pe bază de contributivitate,(în sensul că militarii activi plătesc contribuție - nm) iar la nivelul nostru continuăm să susținem reforma sistemului de pensii pe bază de contributivitate și continuăm ca în demersurile pe care le vom face în continuare cu Comisia Europeană să ajungem la o înțelegere în conformitate cu principiile pe care le respectă și celelalte state din UE vis a vis de pensiile militare, conform cărora nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii de servicii.”, a declarat vineri la Baia Mare, premierul Nicolae Ciucă.

„Am văzut recomandarea Băncii Mondiale privind pensiile de serviciu pentru militari. Noi facem parte din NATO. Toate ţările membre NATO au pensii de serviciu la militari”, a spus Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă.

„Pensiile militare ...sunt pensii ocupaționale și discuțiile cu Comisia Europeană nu reprezintă un lucru extraordinar, așa se procedează. Este o manieră de lucru între țările membre și Comisie. Acest jalon 215 sau felul în care ne raportăm ar trebui să țină seama și de raportul Băncii Mondiale, care consfințește faptul că aceste pensii nu sunt speciale, ci ocupaționale. Ne dorim foarte mult ca discuțiile pe care le-a anunțat astăzi domnul ministru Boloș să se concretizeze într-o variantă acceptabilă pentru noi. În ceea ce mă privește, nu am niciun dubiu că pensiile militare vor rămâne pensii ocupaționale. Ținând seama și de contextul în care ne aflăm, de experiența altor state, militarii nu au a se teme că acest statut va fi schimbat. Sunt sigur că statul român are resursele de convingere și argumentele necesare care să ducă în direcția pe care ne-o dorim". a spus Angel Tâlvăr, ministrul Apărării.

98 de comentarii:

Viorel spunea...

Toți așteptăm o OU sau o Lege pănă la 31.12.2022, pentru a ști odată pentru totdeauna care va fi viitorul nostru din punct de vedere al pensiilor militare. Dacă scădem sărbătorile de Crăciun și Anul Nou, mai este o lună până la sfârșitul anului iar ei nu au nici o schiță / proiect cel puțin în acest sens. Habar nu au ce au de făcut. Dacă ar avea (schiță / proiect) sau dacă ar ști (ce au de făcut), nu s-ar certa pe denumirea pensiilor noastre. Pe cine și ce vrea să-i convingă ei de tot ciripesc de luni de zile același lucru. Asta ne interesează pe noi, asta îi interesează pe cei de la BM sau CE ?

mosmartin16 spunea...

Clar și la obiect ! Eu totuși am o nedumerire ! Acest "trio formidabil"..."Maricel, Nicușor și Îngeraș" sunt doar mânați de anumite interese și afirmă toate prostiile ce le vin la gură...sau chiar sunt analfabeți funcțional ?!

mosmartin16 spunea...

Dacă e să ne raportăm la o rezolvare corectă a problematicii pensiilor militare...sunt două variante : a) păstrarea actualului algoritm de stabilire a pensiilor militare, însă cu o bază de calcul formată - exclusiv - din elemente salariale actualizate și comune tuturor militarilor, indiferent de anul trecerii în rezervă ! b) utilizarea algoritmului de calcul al pensiilor specific contributivității și adăugarea la componenta contributivă a pensiei rezultate a unei componente procentuale de la bugetul de stat !

Marcel Orzan spunea...

Bai HUHU, asa e, Considerente general valabile si obligatorii – eu zic ca sunt mari prostii, dar eu ma rog ca ele sa-ti fie aplicabile doar tie, noi ceilalti mai vedem, astfel:
"116. În concluzie, cu privire la regimul juridic al pensiilor reglementate prin legi speciale, Curtea a lăsat o marjă de apreciere mai largă legiuitorului, stabilind că
(iv) acordarea suplimentului suportat din bugetul de stat ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu cade în sfera de protecție constituțională a dreptului la pensie și a dreptului de proprietate – Pensia lu’ HUHU este DOAR UN SUPLIMENT SUPORTAT DIN BUGETUL DE STAT CARE ŢINE DE POLITICA STATULUI ÎN DOMENIUL ASIGURĂRILOR SOCIALE ŞI NU CADE ÎN SFERA DE PROTECȚIE CONSTITUȚIONALĂ A DREPTULUI LA PENSIE ȘI A DREPTULUI DE PROPRIETATE
și, în fine
(v) legiuitorul este liber să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului - Pensia lu’ HUHU poate fi MODIFICATA SAU CHIAR SUPRIMATA, ÎN FUNCŢIE DE POSIBILITĂŢILE FINANCIARE ALE STATULUI.
121. În concluzie, referitor la pensiile militare, reperele constituționale fixate de Curte coincid cu cele stabilite în privința pensiilor reglementate prin legi speciale, cu mențiunea că, în cazul pensiilor militare, NU EXISTĂ COMPONENTĂ CONTRIBUTIVĂ A PENSIEI, ÎNTREGUL CUANTUM FIIND SUPORTAT DE LA BUGETUL DE STAT." -desi si HUHU a platit CONTRIBUȚII DE ASIGURĂRI SOCIALE,conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Legii 223/2015 si Legii 164/2001, astfel:
SECȚIUNEA a 2-a - Veniturile pentru care se datorează contribuția și cotele de contribuții
- ART. 137 - Categorii de venituri supuse CONTRIBUȚIILOR DE ASIGURĂRI SOCIALE
(1) A) VENITURI DIN SALARII SAU ASIMILATE SALARIILOR, DEFINITE CONFORM ART. 76;
- ART. 76 - Definirea veniturilor din salarii și asimilate salariilor
Norme metodologice
(2) c) SOLDA LUNARĂ ACORDATĂ POTRIVIT LEGII;
- Art. 138 - Cotele de CONTRIBUȚII DE ASIGURĂRI SOCIALE
a) 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, potrivit prezentei legi (asta era valabil cicand HUHU platea CIBS de 5%)
- Legea 223/2015 - Art. 31. - (1) Cota de contribuție individuală la bugetul de stat este egală cu COTA DE CONTRIBUȚIE INDIVIDUALĂ DE ASIGURĂRI SOCIALE. Baza lunară de calcul al contribuției individuale o reprezintă solda lunară brută/salariul lunar brut. (si art. 78 din L.164/2001)

Bafta multa si pensie „FARA COMPONENTĂ CONTRIBUTIVĂ” lunga, chiar daca e mai mica

nr. 1 spunea...

Propunerile dlui mosmartin sunt la obiect ! In plus, sa nu uitam ce a spus ministrul Bolos despre anumite pensii cam obraznice (nesimtite) care trebuie recalibrate! Apoi, chiar Presedintele Camerei Deputatilor a spus ca exista simulari cu privire la plafonarea pensiilor militare pe grade si functii (pentru a inlatura dezmatul de nedescris de acum) iar alti ministri au precizat ca exista variante de impozitare progresiva in special pentru pensiile de peste 10.000 lei ! Si in tari NATO cu traditie exista impozit progresiv pentru pensiile cu cuantum mai mare si nimeni de pe acolo nu a sarit de poponeata in sus ca asta ar fi haiducie! Asadar, solutii exista pentru indreptatrea situatie actuale !

Bruno Simba spunea...

Foarte corect ce spuneti domnule mosmartin. Subscriu.

Marcel Orzan spunea...

Pt. mosmartin16

Varianta a) ar fi corecta dar imposibil de realizat din motiv de „gulerati” pt. ca ar trebui modificat Codul fiscal si L.223/2015, avand in vedere ca actualmente CIBS/CAS 25% se calculeaza la Solda bruta care include si Oskar samd, pe care cei vechi nu l-au avut si chiar plata orelor suplimentare (in special la politisti), elemente care ar trebui eliminate prin lege, dar .....
Ramanem cu varianta b) pentru ca are dreptate maciuca, ca stie el ceva cand spune: „Pensiile militare au fost modificate prin lege și sunt pe bază de contributivitate, în sensul că militarii activi plătesc contribuție”. Adica si pensiile militare sunt contributive pt. ca si militarii platesc CONTRIBUȚIE INDIVIDUALĂ DE ASIGURĂRI SOCIALE iar limitarea la soldele din activitate e deja realizata prin OUG 59.

avianyc spunea...

Varianta 1, adica sa punem pe aceeasi linie pilotii ,parasutistii ,scafandri ,pirotehnistii ,radiolocatoristii ,etc cu contabilii ,cazarmarii ,sefii de la Casa Armatei ,muzeul militar ,caminul de garnizoana ,etc
Varianta 2,
Mda ,la un MM aviatie mecanic de bord cu vechime completa cu 7000 lei pensie pe L119 rezultata la un VPP de 832 lei care la o recalulare la actualul VPP de 1775 ar obtine o pensie dubla 14000 lei sa-i mai adaugam si o componentă contributiva procentala de la buget.
Ce va zice generalul doar cu 7-8000 ??
Cam asta vor mos martin si mos Huhurez in lupta cu Ciu- Ciu - fu.
Sigur la asemenea argumentatii nu raspund .

Liviu spunea...

Pentru a se face o adevărată ierarhizare, baza de calcul trebuie să cuprindă, la toată lumea, SF, SG, G și IC.

Huhu Rezea spunea...

Apropo de confuzia care se face între plata contribuției pentru asigurarea dreptului de pensie militară, art. 31 din lege, și modul de calcul procentual dintr-o bază al cuantumului pensiei, articolele 28-30 și 108, am mai spus-o, dar trimisii guleraților pe blog nu vor să rețină:

Va veni cât de curând vremea când un militar care a plătit 25% CIBS din solda sa brută, timp de 25-30 ani, pentru a-si asigura dreptul de pensie militară, nu va mai accepta să primească o pensie militara egală sau chiar mai mică decât un neterminat care a plătit CIBS doar 15-20 de ani.
Până la intrarea în vigoare a L 164/2001, acordarea dreptului de pensie militară nu a fost condiționată de plata unei contribuții la bugetul de stat:
Art. 78
(2) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, contribuţia pentru pensia suplimentară va deveni contribuţie individuală la bugetul de stat, pentru prestaţiile prevăzute la art. 4.

Leo spunea...

Maricel este SEMianalfabet funcțional și politruc.
Nicușor e o LICHEA mare.
Îngeraș e un INCOMPETENT și un ANAlfabet funcțional .
Gulerații își fac de cap pt. că au mirosit că au cu cine.

Huhu Rezea spunea...

Rotaru
După ce cetești primul rând din Jalonul 215 și după ce-ti revizuiești vocabularul... poți să te întorci să comentezi, calm și decent, pe blog. Ai grijă d-ta să nu o pornești spre Comisia Europeană.

mosmartin16 spunea...

Avianyc ! Chiar foarte bine că nu răspunzi ! Din asemenea "argumentații" ale tale...rezultă că nu ai priceput mai nimic ! Ca să-ți dau un miniexemplu la...exemplul tău legat de varianta 2 ! Această variantă - cu una dintre componente contributive - are în vedere numărul de puncte adunate în întreaga activitate ! Acest număr poate fi înmulțit cu un VPR ( valoare a punctului de referință ) și care în prezent e de vreo 60 de lei și care să ducă la cuantumul contributiv al pensiei X ! Apoi, prin aplicarea unui procent la acest cuantum rezultat să rezulte și cealaltă componentă aferentă bugetului de stat ! De unde ai scos-o pe aia că MM - prin aplicarea unui astfel de algoritm - ar ajunge la 14000, iar un general la vreo 7000 ?! Ori "ești beat" ori te suspectez...fie de analfabetism funcțional, fie de reavoință !🤣🤣🤣 Pune neuronii la muncă și nu "slobozi argumente" de Gâgă ! Cât despre varianta 1...iar ai luat-o "prin bălării" ! Doar o bază de calcul care să aibă numai elemente comune și - ACTUALIZATE - și de care au beneficiat toți militarii, indiferent de anul trecerii în rezervă...poate duce la eliminarea în totalitate a inechităților majore existente ! Iar bazaconia ta cu faptul că asta ar duce la egalitarism la pensii e iarăși scoasă "din puțu' gândirii" !🤣🤣🤣 "Belește ochii" la Legea 164 / 2001 ca să priceapă "tărtăcuța" ta din ce era compusă atunci baza de calcul a pensiei conform acelei legi și care nu ducea nicicum la egalitarism , ci la eliminarea unor discrepanțe frapante dintre pensii ! Dacă nu pricepi cele prezentate pot să revin cu "desene" !🤣🤣🤣

Marcel Orzan spunea...

Pt. HUHU:

Ei, vezi ca incepi sa te prinzi si tu cum e treaba!
Ia uite cu raspunde MApN si MAI prin 2001-2005 celor care solicitau „valorificare in PsMil. a punctajului suplimentar acordat în funcţie de contribuţia la fondul pentru pensia suplimentară” (au fost sute de procese):
„ Potrivit art.1 din Legile nr.164/2001 şi nr.179/2004, principiile generale prevăzute de Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, se aplica şi legilor menţionate, acestea fiind cele în baza cărora s-a organizat şi a funcţionat sistemul public de pensii, iar printre principiile de bază se regăsea şi PRINCIPIUL CONTRIBUTIVITĂŢII, conform căruia FONDURILE DE ASIGURĂRI SOCIALE SE CONSTITUIE PE BAZA CONTRIBUŢIILOR DATORATE DE PERSOANELE FIZICE ŞI JURIDICE, PARTICIPANTE LA SISTEMUL PUBLIC.
Ţinând cont de faptul că în conformitate cu art.5 alin.(2) din legile sus-menţionate fondurile pentru plata pensiilor militare de stat, pensiilor de stat ale poliţiştilor şi alte drepturi de asigurări sociale se asigura de la bugetul de stat, contribuţia individuală la bugetul de stat prevăzută la art.78 alin.(2) reflectă aplicarea PRINCIPIULUI CONTRIBUTIVITĂŢII ÎN SISTEMUL PENSIILOR MILITARE DE STAT ŞI PENSIILOR DE STAT ALE POLIŢIŞTILOR.”
https://casapensii.mai.gov.ro/documente/informari_cereri/BI%20-%20precizari%20fondul%20de%20pensii.pdf
Aceia si situatie si in cazul L.223/2015, numai ca acum suntem napaditi de „habarnisti” sau „ analfabeti funcționali”, cum le zice mosmartin pe aici.

nr. 1 spunea...

Dle M.O. lamuriti dvs. fraza: „Pensiile militare au fost modificate prin lege și sunt pe bază de contributivitate, în sensul că militarii activi plătesc contribuție”. Ce fel de logica a fi asta? E ceva de genul : unde dai si unde crapa! Un amestec bizar, dambovitzean a marfii cu ambalajul! Rar am mai auzit asa ceva! Deci e vorba de cei care dupa 15.09.2017 au platit CIBS ! Cat au platit cei care au iesit la pensie dupa 15.09.2017 si sa zicem ca au ieit la pensie ? Ia mai studiati cam cat plateau cei ce erau activi prin 1998-2000 ! Cca 50% poate si mai mult din solda se ducea pe taxe si impozite de toate felurile!Cei de dupa 2017 nu au platit nimic in plus! Statul harnic se de foloase darnic a suplimentat rapid si eficient brutul cu valoarea CIBS astfel incat netul sa ramana neatins! Fiti corect , nu cu diversiuni!Pentru pensiile avand un cuantum excesiv de avantajos exista solutia plafonarii ori impozitul progresiv! DREPTATE PANA LA CAPAT NU MINCIUNI SFRUNTATE SI DIVERSIUNI FARA FRONTIERE!

avianyc spunea...

Da ,va veni vremea cand la actualul punctaj realizat de cadrele militare in activitate prin raportare la SMBE (6095 lei in 2022) urcat in pod de aplicarea L153 si de unele venituri mari din zone private se vor trezi in prag de pensie cu un punctaj total absolut ridicol care le va aduce pe contributivitate pensii din sfera saraciei.
Am pus si va mai pun acesta intrebare , valabila pentru toti adeptii contributivitatii ;
- ce venituri trebuie sa aiba un cadru militar activ actualmentele ca sa realizeze punctajele realizate de ”fostele cadre varsoviste ” odinioara ?
Daca nu stiti sau nu intelegeti intrebarea va spun eu ;
- caporal activ = minim 6095 lei pentru 1 pct pensie /lunar/anual
- colonel activ = minim 6095 lei x 4 = 24 380 lei pentru a realiza 4 pct pensie/luna /an cum realiza un ”colonel varsovist” prin anii 80-90.

Si acum gasiti-mi prin armata romana caporali si colonei care au in plata aceste sume si sa obtina punctaje similare cu ”Varsovistii ” care la gradul de col realizau minim 3-4 pct pensie /an lejer.
Nu credeti ca pentru a acorda un venit salarial de 6095 lei unui caporal activ si 24 380 lei unui colonel activ ar trebui intai modificata grila Olgutei din L 153 ?

Cat despre gaselnita Olgutei cu majorarea CAS/CIBS la 25% pot spune ca putea sa o faca si 5% si 100% cat timp formulele de calcul ale pensiilor militare si civile nu tin cont de valoarea contributiei la CAS/CIBS.
Prin asta nu a facut decat sa ia dintr-un buzunar al bugetului si sa puna in alt buzunar scutind bugetul de un efort suplimentar.


Huhu Rezea spunea...

Orzane,
Dă-o dracului, dacă și d-ta jurist nu pricepi că plata CIBS pentru asigurarea dreptului de pensie militară nu se reflectă și în modul de calcul al pensiei militare, așa cum se reflectă în calculul pensiilor din sistemul public, inclusiv al pensiilor speciale plătite de Casele teritoriale.
Este îndeobște convenit, încă din anul 2001, că principiul contributivității se referă la modul de calcul al pensiei prin raportarea veniturilor lunare brute la valoarea salariului mediu pe economie din anii în care salariatul a efectuat stagiile de cotizare. In 2001 s-a reglementat , în L 19/200, că pensiile se calculează din salariile brute primite pe statul de plată în intreaga activitate, iar din acel moment, în viitor, toți angajații cu contract de muncă plătesc individual CAS.
CCR subliniază că prin modul de calcul exclusiv procentual al cuantumului pensiile militare se diferențiază de celelalte pensii de serviciu stabiite prin legi speciale.

Militar de la 14 ani spunea...

Militarii în rezervă nu vor jaloane. Vor pensii de serviciu sau ocupaționale sau speciale MILITARE, că de aia au fost militari, adică speciali față de civili. Singura opțiune este ca pensiile militare să fie actualizate cu cele ale activilor. Restul e propagandă pe contributivitate făcută de câțiva frustrați de pe blog care au trecut în rezervă cu toate beneficiile legale la acel moment. Politicul nu are interes să mărească aceste pensii, ci măcar să le mențină așa. Cred că nici 5-10% nu doresc contributivitate. Un calcul simplu: 50000 activi (adică 100%)+ 60000 pensionari doresc actuala formulă de calcul. Adăugați proporțional pe cei din MAI, servicii.

Huhu Rezea spunea...

@Avy
Ai mânjit problema cu vaselină.
Salariul mediu pe economie nu crește dacă nu cresc salariile individuale.
Nu pot fi acele diferențieri pe care ti le închipui tu, dacă după aplicarea în integralitate a L 153, salariul mediu pe economie este unitate de măsură și pentru caporal și pentru colonel, pentru calcularea soldei de funcție, diferența făcând-o coeficientul de funcție.

avianyc spunea...

@ mos martin
Deocamdata se aplica legea 263 . Pana se va aplica L127 mor multi caini de drum lung.
Pe L263 maistru militar mecanic de bord cu ore de zbor mai multe decat pilotii , cu 7000 lei pensie pe L119 realiza 7 pp
7 pp x VPP (732,8 in exemlul dat) = 5129 lei
5129 +20% =6155 lei

La actualul VPP de 1586 lei rezulta
7pp X 1586 = 11 102 lei
11102 +20% = 13,322 lei

Pe L127 la un punctaj total de 140 pp
140x 60 = 8400 lei
8400 +20% = 10080 lei
10.800 + componenta procentuala = aprox 12-13000 lei

Pe L164 MM mecanic de bord cu baza de calcul Sg +Sf+ Gr+ ID +OMM = max 2800 lei ,
asisderea si multi ofiteri fara SM si IC

Adica MM tot general ramane pe contributiva !!!!!
Un sfat , să nu ne crezi prosti intre idioti !

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Leo, eu fiind in caitate de arzoi cu ristul in dos continui sa explic UE, WB care-i spilul, sa le stric visele clocarilor si copiatorilor de doctorate! Sa nu se mire ca voi fi bagat in seama! Varzoiul altoit de la Aparare s-a ermetizat in cancelarie si isi rumega doctoratul muncit de slugi, habar neavand de noi sau sa declare ceva public ce ne astapta de la anul! Si popa penticostal mai vorbea de la anvon, dar asta fiind cu diplome spaguite habar n-are ce sa vorbeasca... Să ce, un analfabet functional? Il plang tare pe Dâncu!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

M-am amuzat! Ati luat-o usor pe pamflete cu recalcitrantii?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Legea 263/2010 e LUX MAMBET si ne-ar rezolva țuț!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Jaloanele au fost facute sa fie vârâte-înhipte adanc la obosiții cu copy paste! Unde? Până nu sughiță si scheaună n-avem de unde sti unde li s-au varat-inhipt adanc, pană la prăsele sa le ajungă intre măsele!

M spunea...

Avianyc are dreptate și ar recunoaște și Huhurez dar el are așa.... o amăreala față de cei care sunt mai tineri decât domnia sa!

Legea 153 e un dezastru pentru SNAOPSN!

În cazul unei contributeli pe militarii activi acum i-ar aduce la pensii de mizerie!

Se poate demonstra matematic dar matematica nu are șanse în fața ideilor preconcepute!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Lasati naibii calculele ca nu va mai fi asa de la 1 Ianuarie! Cititi jalonul care spune sa se scada, ca sa se incadreze in 9,4%. Doar fomistii pana in 3000 vor primi ajutoare sociale in plus...

Leon spunea...

CPS(5%) nu se aplica si la Sporurile lunare obtinute in activitate !
Nu stiu daca CIBS este la fel si in prezent !
Iata ce spunea Guvernul in 2015 :
" O măsură reparatorie pentru pensionarii militari
22 Aprilie 2015

Guvernul a aprobat, astăzi, un proiect de Lege prin care se revine, în privința pensiilor, la un statut adecvat pentru membrii sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională. Se înlătură, astfel, sursa majoră de nemulțumiri pe care a reprezentat-o revizuirea pensiilor militare din anul 2010.
Principalele modificări din proiectul de act normativ ce vor viza sistemul de pensii sunt:
• Pensiile se plătesc din sumele alocate la bugetul de stat prin bugetele MApN, MAI și SRI.
• Sistemul de pensii militare nu va mai fi un sistem contributiv, în sensul că angajatorul nu va mai fi obligat să plătească contribuția aferentă acestuia la bugetul asigurărilor sociale.
• Angajatul va plăti lunar o cotă de contribuție individuală egală cu cota de contribuție individuală de asigurări sociale, sumă ce va fi vărsată la bugetul de stat, nu la bugetul asigurărilor sociale. Baza lunară de calcul a contribuției individuale este solda lunară brută sau salariul lunar brut."

Brenda spunea...

În concluzie .....batae de joc,

Luc 3 spunea...

Parerea mea este că doar ACTUALIZAREA pensiilor militare va mai îndrepta ceva din INECHITĂȚILE care s-au făcut de politicieni la aceste pensii! Cum un șofer de comandant să aibă o pensie mai mare decât comandantul,dacă a iesit la pensie la câțiva ani după? E o eroare undeva! Plus referitor la contributivitate,să mergem după legile U.E.!!! Pe acolo nu cred că sunt atâtea discuții! Pe noi ne-a amețit de cap !

Huhu Rezea spunea...

M
Dta vorbești stropind gulgute pe tulumbă.
Așa de dezastruoasă a fost L 153/2017 că Ciucă și majoritatea ciucanilor, unii neterminați, apți limitat sau inapți, care au ieșit la pensie după intrarea ei în vigoare, s-au ales cu pensii din 5 cifre sau din 4 cifre cu 7, 8 sau 9 cifra miilor.
Care era raportul dintre solda brută și salariul mediu pe economie când te-ai pompierit d-ta?
Esti speriat ca de bombe de calculul contributiv pentru că ai stagii puține.

valy spunea...

Domnule militar de 14 ani, dar nici o pensie să ni fie mai mică decât cea contributivă.
Eu în momentul de față am pensia la jumătate decât cea contributivă.
Când am fost trecut pe legea 223/215 am rămas în plată cu cea contributivă blocată.
Pe bază de contribuție ar trebui să am pensia mai mare cu 80% față de cât primesc acum la cei 57 de ani vechime cumulată din care 33 ani efectiv militar.
Unde este dreptatea în acest caz?

avianyc spunea...

maestre Huhurez , stai pe o craca jumate drujbalită !
Poate prinzi din zbor spre verdeată si ne spui si noua pe cand un caporal va incasa doar 6095 lei brut pentru baza de calcul contributiva lei si un col 24 000 lei ca sa iasa la pensie peste 25 de ani cu un punctaj rezonabil.
Stii cam ce punctaj realizeaza momentan un caporal sau un col ?
Aproximativ 0,6 pp/an caporalul si 2 - 2,5pp colonelul cu functie la maxim.
Asta da atractivitate pentru orientare spre institutia militara.
Si asta va continua fiindca cresterea SMBE este influentata an de an de cresterea salariilor in bugetar cel putin cu rata inflatiei si in mediul privat (multinationale) ,meseriasii din ce in ce mai rar de gasit platiti din ce in ce mai bine ,inclusiv cresterea prin ridicarea salariului minin in fiecare an.
Daca pana acum cresterea SMBE a fost dictata de bugetari prin aplicarea L153 de acum incolo va fi dictata de privatii care in goana dupa meseriasi buni care se gasesc rar ridica salarizarea spre ai atrage in firme.
Astea toate se contabilizeaza in SMBE. Inclusiv cresterea preturilor la serviciile si productia care o fac privatii a dus la majorari de salarii in unele zone private ,majorari care se reflecta in SMBE . Urmareste 2023 ,2024 ,s.a.m.d. si ai sa te convingi.
Suficient 10 ani de punctaj la acest nivel actual si ai sfeclit-o rau la total puctaj in vederea pensionarii.

Petrut spunea...

La magistrati in privinta pensiilor imi place ca se respecta principiul "Nimeni nu e mai presus de Lege" .!!!!nu stiu cum se uita in ochii celorlalti pensionari ,in ochii celor aproape 5 milioane ....

Huhu Rezea spunea...

Da, și să se revizuiască din oficiu pensiile militare care au fost calculate procentual dintr-o bază de calcul umflată obraznic, cum zicea ministrul Bolos.
Unde este cazul... să se sesizeze și organele de cercetare penală, pentru cercetarea faptelor de constituire de grupuri infracționale organizate care au delapidat bugetul pentru pensii

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Jaloanele 214 si 215 se traduc simplu: Nu spune puțin in vorbe multe ci mult in vorbe putine!

GO spunea...

Să se facă ... să fie așa ... că ar fi bine ș.a.m.d. Dar unde este pensionarul militar nemulțumit legat cu lanțuri de poarta M.Ap.N., a unui sediu NATO din România sau măcar a vreunui partid? Sau să atragă atenția prin orice metodă, dar în mod pragmatic, asupra situației? Voi tot nu pricepeți că cu teoreme, vise și îndemnuri pe bloage și pe FB, rezultatul va fi veșnic un mare oral?

Huhu Rezea spunea...

Cuvântul strânge mai mult decât lanțurile, frânghiile sau catușele, GO-lescule!

Marcel Orzan spunea...

Pt. HUHU:

„Indeobste” tu o tii pe a ta! Arata, „Indeobste”, unde scrie asta, si nu ce crezi tu „Indeobste”, si zic ca tine!
Unde scrie asta cu „principiul contributivității se referă la modul de calcul al pensiei prin raportarea veniturilor lunare brute la valoarea salariului mediu pe economie din anii în care salariatul a efectuat stagiile de cotizare” sau ceva similar!?
Te rog frumos, daca vrei!
Daca cauti in L.263/2010, nu gasesti asa ceva, gasesti doar:
Art. 2 – Sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principii de bază:
c) PRINCIPIUL CONTRIBUTIVITĂȚII, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, DREPTURILE DE ASIGURĂRI SOCIALE CUVENINDU-SE ÎN TEMEIUL CONTRIBUȚIILOR DE ASIGURĂRI SOCIALE PLĂTITE;
Si, inca odata, daca L.223/2015 este speciala/derogatorie de la L.263/2010, conform teoriei generale a dreptului, cum spui tu, inseamna ca prevederile nederogate de legea speciala din legea generala raman valabile „erga omnes”, nu?
Deci acest art. 2 c) din L.263/2010 este aplicabil si sistemului de pensii militare. Tocmai a spus undeva Leon ca 33% din valoarea pensiilor millitare este asigurat de contributiile activilor. La MI procentul este si mai mare, undeva aproape de 70%!

avianyc spunea...

Corect ,zici bine aci !!!! dar cine sa o faca ???? . Banuiesc ca te referi la contabili ,cadristi,cazarmarii , finantisti ,intendenti si alti taietori de frunza la caini pe la CMJ ,muzee militare ,etc care au obtinut pe sporuri inventate si bagat prin tot felul de comisii unde nu sunt de specialitate si nu au ce cauta pensii mai mari decat piloti ,parasutisti ,pirotehnisti si alte specialitati de prim risc si bine platite din grupa AC .

mosmartin16 spunea...

Avianyc,ai făcut o ciulama ! Poftă bună !🤣🤣🤣 Vai de "tărtăcuța" ta ! Caut "caietul de desen" și revin să-ți desenez !🤣🤣🤣

Negritoiu spunea...

Partial ai dreptate,dar in cea mai mare parte gresesti. Sa vedem: 1-"Politicul nu are interes sa . . . Ai dreptate .Sa socotim:prin contributivitate cca. 5-10 %(zici dta.)vor beneficia de sume in plus la pensia in plata. Si nu vor fi prea mari deoarece va trebui acoperita diferenta intre pensia calculata si cea in plata. Prin actualizare,un nr.imens de pensionari va beneficia d e sume considerabile.Care varianta va necesita bani mai multi de la buget? Care va fi preferata de catre guvernanti? (personal,cred ca niciuna!). 2-De unde ai scos nr.de" 60000 +. . " Pai,care formula de calcul a produs inechitatile existente intre valoarea pensiilor? Ce zici? 3- Hai sa-i lasam pe activi ca nici ei nu mor de grija rezervistilor. Ba ,din contra,fac tot ce pot sa iasa ei in avantaj. Nu crezi?

Liviu spunea...

Aici fiecare comenteaza cum ar fi mai avantajos din punctul lui de vedere in legatura cu Legea Pensiilor Militare!Eu din cate observ din declaratiile publuce lui Ciuca,Budai Talvar,Bode,Bolos nu cred ca se vor face schimbari!

avianyc spunea...

mos martin
nu stiu ce arma ai servit ( poate ne spui si noua) dar se vede clar ca nu prea stii cu ce se mananca militaria .
Eu doar am vrut sa te ajut cu exemple edificatoare reale din piata cam ce ierarhie in cuantumuri ar stabili contributiva.
Daca nu intelegi este treaba dumneata.
Atat in rest poti sa debitezi ce -ti doreste inima hartia suporta chiar daca mai nou in Sf sunt incluse niste drepturi.
Sper sa nu incasez vreodata pensie plafonata la net dupa ideile ”tartacutei” dumneata.

Huhu Rezea spunea...

Orzan
D-ta nu înțelegi că pensia d-tale care zici că este contributivă, prin plata CIBS pe întreaga perioadă lucrată, nu este și calculată contributiv din aceeași perioadă, ci doar procentual din numai 6 luni?
Ce vrei să-ți spună mai mult concluziile CCR decât că pensia d-tale și a mea nu au nicio parte calculată contributiv și că nu sunt protejate constituțional ca drepturi câștigate decât până la limita evitării săraciei, pe când restul pensiilor sunt protejate în limita componentei contributive? Tragi înpoi precum grăsunul când vrea stăpânul să-l scoată din coteț.

Șoimul spunea...

Cu lanțuri se vor lega jurnaliștii, actorii și alți beneficiari ai diverselor indemnizați .
Să vedeți atunci scandal în presă, nu acum.
Gugu cuvântul strânge mai mult când este auzit și înțeles, noi nu suntem, din păcate, înțeleși.

Huhu Rezea spunea...

@avy
Ar trebui să-ți convină pensia militară plafonată la netul bazei de calcul, pentru că nu mai plătești din ea nici impozit și nici CASS.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Doamna Procuror Sef de lICCJ mi-a scris sa dau cu nume si alte date vinovatii care au facut aceste manarii mafiote la pensiile militare, respectiv umflarea bazei de calcul la modul discretionar, ca eu n-am voie sa cercetez si sa bag labele prin sertare si fisete, fiind si o institutie ermetizata, secretizand pana si cuantumurile pensiilor si punandu-i pe proaspetii pensionari sa semneze ca nu vor divulga cuantumurile la iesirea la pensie, drept pentru care am si un proces la Judecatoria Bacau pentru ca MApN a refuzat sa-mi explice de ce face asta . I-am raspuns ca doar ei sunt indrituiti sa faca asta, adica sa controleze actiunile si actele mafiot penale, si i-am mai zis clar ca daca o fac procurorii militari, care beneficiaza de aceste acte mafiote, fiind mana in mana cu cu generalii copy paste, dreptatea si actul de justitie nu se va realiza! I-am zis ca magistratii nu-i controleaza si ancheteaza, Curtea de Conturi, Controalele de tot felul politice si guvernamentale nici atata si atunci ei stiind ca nimeni nu-i controleaza si nu li se intampla nimic vor continua actele mafiote penale si ne vom trezi cu pensii uriase si de 100 de ori mai mari decat pensiile mici si medii, explicandu-i ca nu vad eu ca magistraturile sa fie capabile sa rezolve aceasta problema grava. Poate ca din mandrie va raporta sefilor si vor hotari o actiune mixta in Casa de Sectoriala de Pensii, daca se raporteaza si la ministrul de Justie, ca oricum eu pe Predoiu il pisalogesc bisaptamanal cu petitii, ca pe DNA, DIICOT, ICCJ, Wold Bank, toate directiile si sefii UE, NATO, apoi de la Presedintie, Guvern, CSAT, ministere si ministrii, politicieni, presa, etc, dar si europarlamentarii romani, europarlamentarul Dragos Paslaru promitandu-mi serios ca petitiile mele vor fi prezentate ,,acolo unde trebuie!'' Nu stau cu mainile in san si permanent ii pisălogesc, macar de s-ar face ceva pentru pensiile mici si medii, si am cerut aseara hotarat la toate adresele de mai sus ca sa nu mai fie platite doctoratele, exemplificand si plagiatul lui Ciucă, dar si incorectitudinea doctoratului actualului ministru de la Aparare, pana ce nu vor fi atestate ca fiind corecte si nu copy paste, doctoratele fiind o tinta a bataliilor mele ca sa le dau lovitura fatala, si am specificat ca sunt cata frunza si iarba, ca sunt mai multi generli si doctorate ca in tot UE, SUA si Rusia la un loc, halind banii de majorari-actualizari la pensiile mici si medii. Ia sa se scrie macar cateva sute de informari, plangeri si petitii, ca mine, ca abia atunci imediat s-ar urni bolovanul. Repet: Nici politicienii nostrii nu cunosc realitatile de la pensii, daramite institutiile european internationale,si un Ciuca ii poate duce de nas pe toti, dar daca noi ii informam in masa atunci se schimba imediat calimera, stiind adevarul de la noi! Grav ca asta se poate face pana la sfarsitul anului, pe urma, de la 1 Ianuarie, va fi inutil in vecie! Oi fi eu tampit, nebun sau cum ma credeti, fiind uneori excesiv de vulgar cand mi se pune pata la ce mi-au facut criminalii astia, dar nu ma las si ii toc marunt, marunt macar 1 mm sa urnesc acel pietroi. Cat mai e pana la 31 Decembrie, cand poate fi pentru noi o victorie, sau un esec, daca stam cu mainile in san?!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Azi mai trimit o racheta, dupa aia de ieri!

Huhu Rezea spunea...

Spune-i procuroresei să compare baza de calcul din cele 6 luni alese de familia Ciucă cu baza de calcul din alte 6 luni consecutive din anul anterior și va avea cifrele fraudei.
Asa se poate demonstra la oricare din cei care s-au pricopsit cu pensii de 5 cifre.

Marcel Orzan spunea...

Pt. HUHU:

CCR a spus multe prostii, mai ales in privinta pensiilor militare si mai ales dupa Dec. 871 si 873 din 2010 in care se vede din satelit presiunea lu’ petrov/base de pedpsire a militarilor.
Oricum, atunci sa ne raspunda CCR la asta: daca contributia de 25% platita de militari nu este CAS/“contribuție fiscala”, care are ca “scop acoperirea unui risc profesional sau social” pentru ca ca voi CCR spuneti ca PENSIA MILITARA E NECONTRIBUTIVA/are doar COMPONENTA NECONTRIBUTIVA, atunci inseamna ca cei 25% retinuti militarilor “par a fi un IMPOZIT INDIRECT (vedeti Decizia 900 a CCR pct. 72-90), întrucât obiectul său [venitul] este identic cu “baza de calcul” lucru total NECONSTITUTIONAL pt. ca se incalca principiul “aşezării juste a sarcinilor fiscal” si cel al “nediscriminarii”. Pe scurt, militarul roman este cel mai prost din univers pt. ca plateste 2 impozite pe venit: Impozit pe venit 10% si CIBS (tot imp., ca nu e CAS) 25%. Ca in romanika!
Si mai bagam si art. 139 (3) din Constitutie care spune: “Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora”. Adica, daca PENSIA MILITARA E NECONTRIBUTIVA si cei 25% platiti de militari NU SUNT PLATITI/OPRITI PT PENTRU CONSTITUIREA FONDULUI DE PENSII MILITARE, inseamna ca retinerea acestor sume este NECONSTITUTIONALA!! Corect, nu?
Ma rog, da’ cu cine!?!?

Merci,

Huhu Rezea spunea...

Orzan
Incetează d-le să te afișezi cu raționamente care nu trădează decât o cunoaștere superficială a principiilor de drept.
Uite cine cenzurează CCR!
Când pensia d-tale militare va avea o părticică calculată din întreaga carieră, abia atunci poți să spui că e aliniată principiului de calcul contributiv din sistemul public.
Din cerbicia cu care te opui la determinarea părții contributive a pensiei d-tale militare, deci nu vorbim de desființarea pensiei militare, nici nu se pune problema ca pensia d-tale contributivă să fie mai mare decât pensia militară.

Viorel spunea...

Cornele. Cei care au doctorate (în toate domeniile nu numai în MApN) să primească 20% din solda de funcție / salariu doar cele de o importanță deosebită și care datorită valorii lor au fost introduse în Programa școlară din UNAp, ATM, AFT, AFA, AFA, ca temă de studio pentru cursanți. Cred că procentul ar fi de 1% dintre cei care au doctorate în MApN. La ceilalți, doctoratele să fie onorifice. Și acele doctorate din procentul de 1% ar dispărea în timp (depășite) fiind înlocuite de alte doctorate care să exprime realitatea prezentă.

Outlander spunea...

@nr.1
„Pensiile militare au fost modificate prin lege și sunt pe bază de contributivitate, în sensul că militarii activi plătesc contribuție”.
Asta este ca în dialogul următor:
„-...vorbiți englezește?
-Nu, dar cânt foarte bine la corn!”
Astfel de afirmații se fac doar pentru a se alinta și a încerca să se convingă pe ei înșiși.
Se observă de la o poștă că presiunile sunt tot mai mari, timpul este tot mai scurt, devin tot mai nervoși, intervențiile în presă nu au coerență și fac tot mai multe greșeli de exprimare în discursul care ar fi de dorit să aibă parte de abordarea realistă a situației specialelor pensii militare care trebuie reformate și reactualizate.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Chiar acum i-am trimis una la frezon cu exemple clare, alaturi de peste 120 interni si internationali, cu sublinieri negre si rosii, groase, si datata azi... Ma opresc cu amanuntele aici, Dv fiind tata ranitilor voi tine cont de asta!

Huhu Rezea spunea...

@Outl
Ar fi fost corect dacă Ciu ar fi glăsuit așa la Maramu! Ce este în paranteze în textul din topic am completat eu.... am și menționat.... nota mea.
Puteți audia înregistrarea de la Maramu!

Viorel spunea...

Delapidarea bugetului de pensii se face și prin acordare greierașilor (toboșari, trompetiști, etc.) indemnizație în procent de 50% din pensia militară de stat plătită de CPS a MApN în loc să fie plătită de către Casa Națională de Pensii în baza unei adeverințe eliberată de Uniunea Națională a Artiștilor din România în baza Legii nr. 8/2006. Delapidarea bugetului de pensii se face și prin acordare prevederilor art. 12 lit (b) și (c) din Legea nr. 168/2020 în detrimental celorlalți pensionari.

Huhu Rezea spunea...

@Viorel
Să nu exagerăm!
Ar fi fraudă doar dacă respectivii nu ar fi membri ai Uniunilor de creatori sau nu ar fi prestat în teatrele de operațiuni.
La trombonisti și ecriveni s-ar pune problema dacă indemnizația se acordă si din sporul OMM! Ar fi un fel de spor la spor, nu?

Paul Puiu spunea...

https://www.dcbusiness.ro/pensiile-militare--premierul-ciuca-revine-cu-noi-precizari-dupa-discutiile-cu-reprezentatii-comisiei-europene_650142.html
Pensiile militare. Premierul Ciucă revine cu noi precizări după discuţiile cu reprezentaţii Comisiei Europene
Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, la Baia Mare, că reprezentanţii Guvernului vor face în continuare demersuri la Comisia Europeană pentru a susţine ideea că pensiile militare intră la categoria celor de serviciu şi că nu sunt pensii speciale. Şeful Guvernului a reamintit, în acest context, faptul că Banca Mondială susţine la rândul ei acest aspect, în condiţiile în care aceste pensii sunt calculate pe bază de contributivitate.

"În ceea ce priveşte pensiile militare, am discutat şi acest aspect, inclusiv cu reprezentanţii Comisiei (Europene), care au fost într-o vizită tehnică la Bucureşti (...) Am discutat pe marginea raportului pe care l-a prezentat Banca Mondială, în cuprinsul căruia este scris foarte clar că pensiile militare nu intră la capitolul pensii speciale, ci intră la capitolul pensii de serviciu. Pensiile militare au fost modificate prin lege şi sunt pe bază de contributivitate, iar la nivelul nostru continuăm să susţinem reforma sistemului de pensii pe bază de contributivitate şi continuăm ca în demersurile pe care le vom face în continuare cu Comisia Europenă să ajungem foarte clar la înţelegere în conformitate cu principiile pe care le respectă şi celelalte state din Uniunea Europeană vis-a-vis de pensiile militare, conform cărora nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii de serviciu", a declarat Nicolae Ciucă, aflat într-o vizită în judeţul Maramureş.

Precizările premierului Ciucă vin în contextul în care surse din Executivul comunitar au indicat, vineri, că "un jalon special, care are ca termen limită sfârşitul acestui an, este legat de revizuirea pensiilor speciale, care includ şi pensiile militare".

Comisia Europeană se aşteaptă ca "România să continue să lucreze la implementarea reformei" sistemului public de pensii, care "va fi evaluată în contextul viitoarelor cereri de plată" ale ţării în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNNR), au declarat vineri surse din cadrul Executivului comunitar.

Plafonul de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile "face parte din măsura privind reforma sistemului public de pensii. Această măsură prevede adoptarea unei noi legi privind sistemul de pensii", care "să înlocuiască actuala lege a pensiilor (Legea 127/2019)".

Sursele menţionate reamintesc că aprobarea PNRR-ului României "stipulează jaloanele şi ţintele, obligatorii din punct de vedere juridic, legate de diferite reforme şi investiţii pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a primit plăţile corespunzătoare".

Sursele din cadrul Comisiei Europene au mai spus că, potrivit Anexei la Decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a PNRR-ului României, data limită pentru noua lege a pensiilor este primul trimestru din 2023, urmând ca evaluarea îndeplinirii acestui jalon să fie realizată de Comisie în contextul solicitării celei de-a patra cereri de plată.

Google News icon Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

avianyc spunea...

Huhurez ,
Absolut niciun avantaj ,din contră.
Dar nu intru in amanunte.

Viorel spunea...

Domnule Huhu Rezea. Nu dețin dovezi, pentru că ceea ce vă spun a fost la nivel discuție. Fost coleg cu mine, după ce a ieșit la pensie s-a dus la uniunea precizată, a plătit cotizația pe 6 luni-un an, nu mai rețin exact pecum că este membru, a primit adeverința, a făcut copie după Decizia de pensie, le-a trimis la CPS, ura și la gară. Primește indemnizație.
Vă rog să-mi spuneți ce părere aveți despre prevederile art. 12 lit (b) din Legea nr. 168/2020.
„o sumă forfetară lunară, neimpozabilă, în procent de 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, pentru personalul în activitate”. Hoție pe față = 638 lei lunar / 2022, 750 lei / 2023 și tot așa timp de 30-35 de ani. La ce sumă se ajunge domnule HR pentru o misiune de 120 zile, apoi 1.000 lei la pensie.

Huhu Rezea spunea...

Aveți înregistrarea de la Maramures în topic. Ciu nu a spus nimic în plus. Eu am înțeles că dânșii au ridicat problema pensiilor speciale la Bruxelles, dar acolo a rămas tot cum a zis Ghinea: R E F O R MA.
Nu cred că vor îndrăzni să fomuleze vreun draft de lege până la 31 12 în care să nu includă și reforma pensiilor militare.
Au încercat și magistrații să dea copy-paste după Ciu-Cio-Tîl... că nici pensiile magistraților nu sunt speciale, dar cine să-i mai creadă?

Huhu Rezea spunea...

Este infracțiune dacă cineva și-a permis să mituiască o Uniune de creatori pentru a deveni retroactiv membru.
Sunt multe exemple în presă. Se fac verificări și mulți tremură. Dacă esti creator de artă este de notorietate că trebuie să ai si activitate artistică.
Nu este nimic în neregulă dacă drepturile sunt acordate conform legii.

GO spunea...

Asta este doar in Biblie. Faptic, peste 10 ani de cuvantari ale militarilor, au determinat din rau si mai rau. Nicu ..ulea nu mai citeste cuvantarile in vremea de azi. Maxim titlurile, ca la stiri.

Viorel spunea...

Atunci luați-le apărarea domnule Huhu Rezea. Și da, exact conform legii făcută cu dedicație bravilor, victorioșilor ostași români pe meleaguri străine. La fel ca Legea nr. 153/2017, făcută tot cu dedicație sistemului Sanitar, iar ceilalți mai stau câțiva ani la coadă ca proștii deși termenul de aplicare a expirat pentru că parte din banii împrumutați au fost furați (nu așa a spus Ciolacu, precum că PNL a furat 1 miliard de E ?). Când e vorba despre pensile noastre, eliminare inechități, actualizări, etc., nu sunt bani. Când este vorba despre marele luptător / luptători din TO, se găsesc de nu-i pot căra în spate. Mai grei decât ranița. Asta este mafie.

Leon spunea...

Cititi si Expunerea de motive la L.8/2006, care desi a avut Aviz Negativ de la Tariceanu, a fost adoptata de CD si Promulgata:
http://www.cdep.ro/proiecte/2005/200/20/4/em224.pdf

GO spunea...

Multe idei razlete. Babilon complet. In concluzie, asa cum v-am spus de vreo 2 luni, va urma o noua lege a pensiilor militare. Cu niste chestii puse in ordinea fireasca. Astfel incat sa nu mai existe decalajele imense de acum, intre pensii stabilite militarilor - dupa cum s-a nascut mai devreme sau mai tarziu. Pe cei mai multi ii va multumi legea.

Problema este ca legea are si chestii nasoale. Pentru unii. Una dintre chestiile nasoale este ca nu vor mai exista beneficiari de pensii militare, decat pentru o activitate in serviciul militar. Se va elimina echivalarea serviciului militar, cu cel in politie si la penitenciare. Cei din politie si de la penitenciare, vor beneficia si ei de pensii de serviciu, dar care nu se mai numesc militare, si care vor fi mai dezavantajoase decat cu ale militarilor.

Iar o a 2-a chestie nasoala va viza o restructurare radicala a incadrarii in grupele de munca. Dupa cate am mirosit eu, minim 30% vor fi incadrati in condii NORMALE de munca - adica fara grupa. Si Maxim 15-20% vor intra intr-o grupa de munca superioara grupei CONDITII DEOSEBITE.

Asa ca vor fi reformate si pensiile militare.

mosmartin16 spunea...

Avianyc tată ! Eu sunt susținător al primei variante dintre cele două pe care le-am precizat ! Iar asta nu de acum, ci cu mult timp în urmă ! Huhu a și creat un topic - în luna februarie - cu o amplă și concretă documentație a mea pe această variantă ! Asta nu înseamnă că varianta 2 - și pe care o susține Huhu - nu ar avea și beneficiile ei majore, pe care tu - chiar de-ți pui ochelarii - nu le vezi ! Mai mult, eu cred că nici dacă ai putea să le vezi...nu vrei și asta pentru că îți vezi doar interesul propriu și habar n-ai ce e aia principiu !Te las cu trăsnăile din "tărtăcuța" ta !🤣🤣🤣 Mai e puțin până la sfârșitul anului și abia aștept să te văd ce spui vis -a- vis de pensioara ta... fie reașezată în raport de o bază de calcul corectă pentru toți rezerviștii, fie stabilită cu două componente, din care una contributivă ! 🤣🤣🤣Tic, tac...tic, tac !🤣🤣🤣

V spunea...

Cit timp este Măciuca la butoane nu se va modifica nimic cu pensiile mici

Huhu Rezea spunea...

Prin ianuarie îți vei mânca vorbele!

Aurica spunea...

Numai tâmpiții pot afirma că un MM tehnic de bord poate lua pensie mai mare că un pilot!Un MM nu poate avea 7 pp!!-un MM tehnic cu cel puțin 25 ani vechime efectivă nu poate aduna mai mult de 3,5 pp.

Aurica spunea...

Genul acesta de oameni tip,,avianyc"sunt toxici!Dezimformează!Au și ei rolul lor în societate !

M spunea...

Probabil că trebuia să nu fi lucrat ca militar.😁
Când ați fost recrutat știați că veți primi pensie "militară". Faptul că ați primit pensie civilă, contributivă, prin artificiul făcut de băsescu, usca-is-ar ficatul în el ca iasca, a fost un accident!

Sunteți exemplul pentru care eu tot zic că ar trebui ca legea 223 să prevadă posibilitatea de opțiune a tipului de pensie! Domnia ta ar putea să solicite pensie contributivă, mai avantajoasă!

Huhu Rezea spunea...

M
Atât de mult ți s-a-nfundat furtunașul ? Iar ai uitat că nu e vorba de o opțiune ci de calcul, concomitent, în două variante al pensiei pentru militari, la fel ca și la celelalte pensii de serviciu reglementate prin legi speciale, cum zice și DEcizia CCR.

Viorel spunea...

Domnule Huhu Rezea. Sper să nu greșesc. Zilele acestea stăteam și mă gândeam. Domnul HR sigur știe mult mai multe decât postează pe blog, dar nu vrea să dea cărțile pe față (astfel își elimină cel mai important subiect al blogului, Proiectul privind viitoarea OUG / Lege a pensilor militare) pentru a-și ține comentatorii în suspans / discuții pro și contra pe blog. Acest lucru mi l-ați confirmat prin afirmați dată lui V: „Prin ianuarie îți vei mânca vorbele!”. Oare nu ar fi bine să intrați mai adânc în detalii pentru a scăpa de palpitații ?

Brenda spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Leon spunea...

@Aurica, chiar daca Avia a exagerat putin sa stii ca nu este departe de realitate !
Confirm si eu ca dupa Revizuirea din 2011, un MM.Pr.de la CIZ a primit Decizia cu o Pensie Bruta de peste 5000 lei, mai mare decat mine cu aprox 1800 de lei((Lt.col.).
Dupa Recalcularea din 2016 a scazut la 3000 lei, dar a ramas in plata cu cuantumul avantajos, acum dupa indexari cu siguranta a depasit 6000 lei..!
PS.Aviatorii Craioveni pot confirma cele de mai sus!

Viorel spunea...

Domnule Leon. Cu excepția personalului ce încadrează Formațiunile Ansamblului Artistic Doina al Armatei și Ansamblului Artistic „Ciocârlia” al MAI, nimeni din aceste 2 ministere nu trebuie să beneficieze de prevederile Legii nr. 8/2006 (nici trusturile de presă din cele 2 ministere care își fac doar atribuțiunile funcției pentru care sunt încadrați, scriu o fițuică cu subiecte regizate / au avut 2 vizite în garnizoană iar cei intervievați au trebuit să spună ce le-au dictat ei). Domnul Dogaru (cum afirma pe blogul SCMD) s-a luptat până la „moarte” (dânsul făcând parte din Uniunea Scriitorilor) ca să-i includă în această lege și pe „greierașii” din Formațiunile de Muzici Militare desființate în procent de 90% în anul 2002, aceștia fiind încadrați pe diferite funcții (administrator, magazine, casier, etc.), urmând sau nu diferite cursuri specifice funcției. Vreau să ascult un imn, șlagăr, simfonie, scrisă de către un asemenea „artist” și rămasă în istorie. Ioc. Cântece de nuntă și petreceri ca orice lăutar. Și atunci, pentru ce să primești 50% din pensie ? Pentru nimic ?

Huhu Rezea spunea...

Leon
Ești nerealist!
Nu cred că MM Pr a avut solde brute mai mari, dar în mod sigur a avut mult mai multe stagii de cotizare decât d-ta. Nu-i mai cânta în strună trolului.

adi t spunea...

Dragi cititori, si daca in final, avand in vedere pozitia transanta a lui Ciuca, Ciolacu si Talvar, nu se vor face decat mici modificari de forma ale Legii 223 care nu vor afecta pensionarii aflati in plata, ce veti mai avea de spus?Eu cred ca asta e pozitia finala a lui Ciuca, Ciolacu si Talvar....sa se mofice primesc...dar atunci sa nu se schimbe nimica!Astept comentariile dvs. cU RESPECT

Huhu Rezea spunea...

Viorel
Nu am draftul documentului care va să vină cât de curând, dar.... din ce au scris cei mai bine informați cititori pe acest blog, aș putea să intuiesc 90% din conținutul viitorului act normativ.
Va avea mici modificări, dar esențiale, ale draftului de proiect pe care l-a redactat blonda vasluiancă. Acel topic este în fruntea accesărilor pe blog. Stiu ce să caute cititorii inteligenți.....

Huhu Rezea spunea...

Eu unul nu sunt interesat de afectarea cuantumului celor cu 5 cifre ci de reducerea diferenței dintre cuantumul pensiilor lor și cel al celor înghețați în 2017.

Alexandru spunea...

Go, despre scoaterile despre care vorbești în afara sistemului de pensii militare se vorbește din 2015, dar la pachet cu pompierii și serviciile, nu mai știu cu jandarmii cum rămăsese.
A fost dorința unor generali de prin Ardeal și nu numai însă au fost repede liniștiți după ce au scăpat unele informații despre domniile lor, asta așa că din întâmplare.
Întradevăr vor fi modificări dar nu dintre cele menționate de tine ci doar la vârstă și vechime efectivă minimă, deja o normalitate
Se va umbla și la legislația unitară cică privind salarizarea dar cam atât, vin alegerile
Atunci atenție și mai lasă fumigenele

Liviu spunea...

Nu cred ca o sa fie pensie militara doar pt un minim de 25 anica militar sa spunem!Daca un militar s-a angajat in sistem la 35-40 ani ca asa i-a permis legea ce face sta pana moare ca nu are minimul 25 ani ca militar?Eu cred ca o sa se iasa diminuat ceva sau cum e acum cu completare din civilie!Acum e minim 25 ani din care minim 15 ca militar!Poate o sa faca o diferenta la pensie!Sa fie un minim si un maxim pe fiecare functie sica sa iei pensia maxima obligat 25 ani ca militar iar pt fiecare an lipsa o penalizare de 1-2-3% cat o sa se stabileasca!Ce afimati d-voastra poate sa fie luata in calcul doar celor angajati din 2023 cand intra LEGEA PENSIILOR MILITARE in v8goare!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Dar chiar m-ar durea in gur de pensiile lor cretine, mici si medii sa creasca!

valy spunea...

akord 75

Sunt în armată de la 19 ani și nu pe această fikieră "filierei indecente"

Eu am spus adevarul și sunt de acord cu domnul Huhu Rezea.
Cu o opțiune ci de calcul, concomitent, în două variante al pensiei pentru militari, la fel ca și la celelalte pensii de serviciu reglementate prin legi speciale, cum zice și DEcizia CCR.

avianyc spunea...

Mai Aurica ,daca nu te pricepi mai bine stai in banca ta.
Unii poate isi aduc aminte cum ii injura Kis pilotul pe maistrii tehnici de bord fiindca aveau o pensie mai mare decat el.
Da ,Mm mecanic de bord cu vechime completa poate depasi la pensie pilotii fiindca mecanicul de zbor cumuleaza ore de zbor cat zboara elicopterul/ zi de zbor/ luna in timp ce pilotul zboara / zi doar cate ore are pe programare.
Astfel intr-o zi de start un mecanic poate realiza 6 ore de zbor in timp ce daca pe acel elicopter sunt programati sa zboare 3 piloti si 3 copiloti intr-o zi de zbor acestia vor zbura inmartind cele 6 ore functie de programare.
La fel si la aviatia de transport ,intr-o zi de zbor pilotii se schimba ,ori mecanicul de bord zboara cat zboara avionul.
De aici si punctajul mare realizat de unii.
Daca la Câz Craiova ( zbor de frecventa medie) au rezultat pensii de 5000 lei va dati seama ce de ore au cumulat cei de la Boboc care zburau zilnic 6 ore.

avianyc spunea...

@ Leon
Multumesc pentru sprijin in ”lupta ” cu oligarhia Huhureziaza .
Astia habar nu au ce propun si sustin fiindca sunt straini de salarizarile din unele domenii din armata.
Daca la CÂZ ,unitate de incercari in zbor cu zbor saptamanal de intensitate medie s-au inregistrat in 2010 pensii la MM de 5000 lei pe contributiva va dati seama ce se inregistra la Boboc unde se zbura zilnic sau unitatile care aveau elicoptere detasate in economia nationala sau agricultura.
Eu am dat valorile maxime inregistrate de MM cu vechime completa la trecerea pe contributivitate in 2010. Chiar si cei cu vechime incompleta au iesit cu pensii intre 4000-5500 lei.
Trag concluzia ca multi sunt complet afoni in privinta salarizarii in unele zone si propun in necunostiinta de cauza solutii halucinante care produc o harababura mai grava decat cea existenta in prezent in privinta ierarhizarii pe grade ,functii,etc.

adi t spunea...

eu cred ca prin aplicarea contributivitatii cele mai multe pensii vor scadea....nu stiu de ce pe aceest blog sunt atat de multi entuziasti ai trecerii contributive a pensiilor militare...sa speram ca Ciuca et comp.vor fi destul de intelepti cu solutiile legislative alese astfel ca cei mai multi dintre noi sa rada si nu sa planga dupa aplicarea marii reforme a pensiilor militare!

mosmartin16 spunea...

Avianyc, tot în "aer" rămăseși cu logica ta abracadabrantă ?!🤣🤣🤣Ai grijă la ..."momentul deschiderii parașutei "...că termenul din PNRR e "sub picioarele tale" !🤣🤣🤣

Leon spunea...

@Avia, m-am "invartit" mai bine de 20 de ani printre aviatori, piloti, tehnici, ingineri si cunosc destul de bine cu ce se "mananca" Aviatia militara. Eram acolo cand la omologarea unei noi munitii de aviatie( cred ca iulie 1997), in urma catastrofei de pe pista Aeroportuli au murit 16 oameni, ofiteri, maistri militari si muncitori de la uzina ..!
M-a deranjat @Aurica ca ne face pe toti tampiti fara sa stie ca , cel putin in aviatie, asa erau pensiile cf.OuG.1/2011.
Într-adevăr, recalcularea cf.L.223 a readus lucrurile aproape de normal , pilotii de la 4-5000 de lei au ajuns in 2016 la 7-8000 de lei !

Huhu Rezea spunea...

Nu înțelegi pentru că nu te străduiești să pricepi despre ce discutăm. Pe calculul contributiv, partea contributivă a pensiilor neterminaților va fi mai mică decât cuantumul calculat procentual din baza de calcul. Este vorba că se lărgește apreciabil și perioada din care se stabilește baza de calcul.

Huhu Rezea spunea...

Cum, necum, Ciolacu vorbește mai bine și mai coerent decât liderul liberal... doctor.

Alexandru spunea...

@adi t
Adepții contributelii sunt ăia mai în vârstă cărora le-a plăcut pensia militară la momentul la care au ieșit, pentru că era avantajoasă atunci, bașca salarii compensatorii însemnând niște sume deloc de neglijat. Acuma nu mai sunt bune pensiile militare, pentru că nu-i mai avantajează și pe ei (puțintică dreptate au, că le-au rămas cam mici alea ale lor). Problema fundamentală este că fanii contributelii își fac calcule complet greșite, dacă prin absurd se va ajunge la contributeală, foarte mulți pensionarii militari vor plânge iar activii își vor cam băga picioarele, într-un procent semnificativ..

Huhu Rezea spunea...

Alexandru
Stai nițel că încuiați ca d-ta vor constata cât de curând că și pensia lor a rămas mică prin neactualizare.

magda spunea...

Maria> Ioane am intrat in Schengen...Ion> Marie,io ti-am zis sa ai grija pe unde calci/

Leon spunea...

https://www.antena3.ro/actualitate/batrana-iasi-a-murit-frig-curte-casa-657836.html
O sa mai auzim aceste triste vesti in iarna care abia a inceput !

Leon spunea...

Alt caz la fel de dramatic:
https://m.ziare.com/incendiu-iasi/batran-mort-incendiu-perdele-foc-frig-1773388

Alexandru spunea...

@Huhu
Actualizare am mai spus și eu. În lipsa ei, știu foarte bine că și a mea o să -mi rămână mică, nu sunt idiot. Dar nu-mi plac "oportuniștii" care atunci când au ieșit, le-a plăcut militara, că era bună și mare. Și nu-i interesa contributeala. Și compensatoriile tare au fost bune. Cunosc exemple concrete care au luat sume amețitoare atunci. Cum compensăm asta? Nu stă în caracterul unui militar adevărat să se fofileze după cum bate vântul. Lupți sau înduri. Punct.