Mizele bătăliei din aceste zile, dacă și pensiile militare sunt incluse în reforma în domeniul pensiilor, pentru care România s-a angajat în fața Comisiei Europene, în PNRR... sunt două:
-Una este destul de evidentă și cu o largă susținere, respectiv neincluderea bugetului pentru plata pensiilor militare în plafonul de 9,4% din PIB.
-A doua miză este una nerostită, respectiv păstrarea actualului sistem de pensii militare cu toate inechitățile lui care favorizează numai noile generații de pensionari militari. Or, trecerea pensiilor militare prin reforma cerută de Jalonul 215 ar începe prin alinierea lor la principiul contributivității, principiu devenit o sperietoare și un atentat la cuantumul pensiilor militare stabilite în ultima vreme, chiar dacă acest principiu nu este echivalent cu desființarea pensiilor militare, el putând fi aplicat doar pentru ca și pensiile militare să aibă calculată componenta contributivă, măsurabilă în puncte de pensie, așa cum au în prezent pensiile speciale ale magistraților, grefierilor, diplomaților, personalului navigant civil aeropurtat. Paradoxul actualelor pensii militare, neactualizate din anul 2017, este că multe dintre ele, în special cele mai vechi, cu stagii complete de cotizare sau completate de stagii civile ulterioare pensionării, ar avea cuantumul contributiv mai mare decât cel special, înghețat în anul 2017 prin OUG nr. 59 a Guvernului Tudose.
A doua miză mai are o componentă.
-Reforma cerută de PNRR ar presupune și o nouă recalculare a pensiilor militare în plată. Această operațiune ar conduce la aducerea la zi a soldelor de grad și funcție din componența bazei de calcul cu creșterile prevăzute de Legea 153/2017, creșteri de care pensiile în plată la 31 12 2017 nu au mai beneficiat. Operațiunea ar aduce o majorare substanțială a cuantumului câtorva zeci de mii de pensii militare și ar fi incompatibilă cu politica structurilor bugetar-finanțiste ale sistemului militar. Nu am calcule făcute dar.... s-ar putea ca în loc de reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, cerută de Jalonul 215, să avem o sporire a cheltuielilor cu pensiile militare.
Jalonul 215 din PNRR este acesta.
Celor care se fac de râs, spunînd că pensiile militare nu sunt pensii speciale, le reamintesc că legea pensiilor militare este o lege specială, derogatorie de la Legea nr. 263/2010 și îi invit să citească doar atât din Motivarea Deciziei nr. 900/2020 a Curții Constituționale:
"116. În concluzie, cu privire la regimul juridic al pensiilor reglementate prin legi speciale, Curtea a lăsat o marjă de apreciere mai largă legiuitorului, stabilind că
(i) pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu,
(ii) sunt instituite în considerarea statutului categoriei profesionale căreia i se acordă,
(iii) odată acordate, legiuitorul trebuie să prezinte rațiuni suficient de puternice care să justifice eliminarea lor,
(iv) acordarea suplimentului suportat din bugetul de stat ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu cade în sfera de protecție constituțională a dreptului la pensie și a dreptului de proprietate și, în fine
(v) legiuitorul este liber să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului.
121. În concluzie, referitor la pensiile militare, reperele constituționale fixate de Curte coincid cu cele stabilite în privința pensiilor reglementate prin legi speciale, cu mențiunea că, în cazul pensiilor militare, nu există componentă contributivă a pensiei, întregul cuantum fiind suportat de la bugetul de stat."
Prin prisma concluziilor CCR... cât de neserioase sunt și mârâielile magistraților care îi terorizează pe politicieni și pe guvernanți să nu cumva să modifice sau să plafoneze componenta necontributivă a pensiei lor speciale de magistrați!
In realitate CCR protejează prin deciziile sale doar dreptul de pensie specială, adică a interzis posibilitatea de desființare a pensiilor magistraților... nu și micșorarea cuantumului lor. Acestea sunt limitele de protejare a pensiilor magistraților de care se vorbește în Jaloanele 214 și 215 ale PNRR.
Reclama cu președintele CCR, distribuită copios pe toate site-urile de cca o lună, inclusiv pe acest blog, colportează un MARE NEADEVĂR, care ar trebui sancționat.
„Pensiile militare au fost modificate prin lege și sunt pe bază de contributivitate,(în sensul că militarii activi plătesc contribuție - nm) iar la nivelul nostru continuăm să susținem reforma sistemului de pensii pe bază de contributivitate și continuăm ca în demersurile pe care le vom face în continuare cu Comisia Europeană să ajungem la o înțelegere în conformitate cu principiile pe care le respectă și celelalte state din UE vis a vis de pensiile militare, conform cărora nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii de servicii.”, a declarat vineri la Baia Mare, premierul Nicolae Ciucă.
„Am văzut recomandarea Băncii Mondiale privind pensiile de serviciu pentru militari. Noi facem parte din NATO. Toate ţările membre NATO au pensii de serviciu la militari”, a spus Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă.