Powered by Blogger.

Saturday, October 01, 2022

Ștafeta reformei pensiilor speciale pare a fi preluată de ministrul Boloș

142 comments
Ministerul lui Boloș îi răspunde lui Ifrim că problemele despre pensii nu intră în competența sa.




Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a acordat ieri un interviu pentru PS News în care aduce noi clarificări privind discuțiile cu CE în privința indeplinirii Jaloanelor din PNRR privind reforma pensiilor.

După părerea lui Boloș, nici pensiile militare și nici cele ale magistraților nu vor scăpa de reforma cuantumului lor.


PS News: Și că tot am ajuns la capitolul PNRR. România are de îndeplinit un jalon din PNRR care prevede alinierea tuturor pensiilor speciale la nivelul contributivității până la finalul acestui an. Considerați că România ar trebui să elimine pensiile speciale, așa cum susține și Florin Cîțu, fostul președinte al PNL? Dacă nu, cum justificați menținerea acestora? Considerați că și pensiile militarilor, angajaților MAI și magistraților se încadrează în acest jalon al PNRR?


Marcel Boloș: Pensiile speciale trebuie să rămână, în opinia mea. Am spus acest lucru de mai multe ori. Spun și acum. Pensiile speciale le au toate statele membre din Uniunea Europeană și sunt un fel de recompensare a acelor categorii sociale de salariați care de-a lungul perioadei active de muncă au fost nevoiți să desfășoare anumite categorii de activități cu caracter special în domeniul justiției, apărării naționale, ordinii publice care au presupus constrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale ale acestora. Cât despre cuantumul pensiilor speciale, acesta este un alt subiect de discuție. Sunt uneori exagerate și aici este posibil să avem de lucrat. Nu de alta, dar atunci când toți românii o duc greu în aceste vremuri aceste exagerări ale cuantumului pensiilor nu ne fac bine deloc. Este vorba de igiena morală în societate. Cât privește reforma acestor categorii de pensii speciale, s-ar putea la un moment dat să fim puși în situația care să despărțim cuantumul pensiilor speciale în două: cât revine părții de contributivitate și cât revine indemnizației fixe suportate din bugetul de stat. Vom vedea cum evoluează discuțiile cu Comisia Europeană.


În ceea ce privește pensiile militarilor, angajaților MAI și magistraților, aici avem o problemă de rezolvat pe fond. Jalonul precizează că reformăm pensiile speciale, iar legislația națională vorbește despre pensiile de serviciu și ocupaționale. Dacă este să ne raportăm la această inadvertență între conținutul jalonului și specificul legislației naționale, atunci am fi tentați să spunem că nu avem de făcut reformă. Ori acest lucru nu cred că va fi posibil. Va trebui să vedem în ce direcție se îndreaptă discuțiile informale cu Comisia Europeană și evident ce mandate vom primi din partea Guvernului României și a Coaliției de Guvernare.

142 comments:

Cornelius Flavius Ifrim said...

Țaranoiul asta scăpatat trei vorbe de rahat a indrugat, singur aprobandu-se si singur contrazicandu-se, deh, la modul liberal, in care tot ce se zice la ei este prost si imoral! Nu vedeti ca el baiguie si bajbaie, ca in budane drojdiile zapacite printre moleculele alcoolizate? Cum sa nu se faca reforme la pensiile neuniforme si diforme, care au produs atata nedreptate si dihonii celor care au purtat uniforme?! Bai, țarane, intoarce-te inapoi, la plug intre coarne, caci dupa judecatile tale diforme am ramane mai departe cu pensii de mare jale!

Leon said...

Cam are dreptate ministrul Bolos( cred ca citeste deseori acest blog..:)).) si varianta ca pensiile militare sa aibă si o parte CONTRIBUTIVA, este una corecta si LEGAL si MORAL !
Acum nu stiu ce elemente vor intra in Baza de calcul a Pensiei de Serviciu si daca se mentine o lege a pensiilor militare sau se vor introduce cateva articole in Statutul Cadrelor Militare, asa cum TOATE celelalte Pensii de Serviciu au articole despre Pensii in Statutele lor specifice, magistrati, diplomati, aviatori, grefieri, etc..!

csej said...

Subiectul pare ca nu mai prezintă interes.De cand se tot vorbeste de el eu unul m-am plictisit.
Putin vorbeste de Occidentul decadent.Decadent ca decadent dar observ ca apropiații lui nu ezita să-și trimită progeniturile pe acolo.Vai mie ce ma fac ca unul din copii mei are câteva masterate prin Canada.Oare Canada este decadența?M care e parerea ta?

gigi 2 said...

Foarte bine . sa se imparta in doua, pe contributivitate functie de cat ai muncit si o indemnizatie functie de grad, vechime, conditii de munca. Si mai cred ca acolo se va ajunge, orice ar face unii.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Se vehiculeaza 3 variante de majorare, dar nici una care sa acopere inflatia si scumpirile in plină floare de urcare, astea fiind la pensiile civile orșicare, nestiindu-se daca si la pensiile militare, PSD promitand 10%, iar 11% sau 15% din partea PNL- Malaimare Ciucale. Se mai promite la pensiile pana in 1500 de pulei si a 13 a pensie de os la grivei sa intregeasca valoarea de 2200 lei, promisiune facuta de pesedei. Se mai lucreaza, in mare secret de stat, la calculat mătreața de pe cap dupa ce parul a fost scalpat, adicatelea ce si cum mustiucul de la cimpoi sa altoiasca burduful din chiele de oi, la randu-i sa umfle gogoloi pensiile pentru noi, intinse scheletic pe rame, ca mațelegoale, cat sa nu crapam de hoame. Hiclean esti, pesedică la o adică, precum trandafirașul de facut pipilică, de ti-e frica sa ridici majorarea la peste 10%, ca de cand te stiu electoral te dai frontal cu capul ala de batal de bările portii de fotbal de pe terenul jonglarilor in problema majorarilor pensiilor, adicatelea mai degraba ale minciunilor, promisiunilor si amanarilor, cu șutiri de gol in acea poarta la sfantul asteaptă, cum v-a invațat Lola Fiola cea dășteaptă, cand bea wisky cu cofa pantecată, in loc de apa!

GO said...

Hi, hi, hi! Va dati de prostia romaneasca la nivel inalt? Dar si de cea de la CE/BM? S-a dus Ghinea sa reformeze sau sa desfiinteze pensiile "speciale". CE/BM a aprobat. Si cand colo, legislatia romana nu are in terminologie expresia de "pensii speciale". Adica, Romania a propus sa fie desfiintat ceva ce nu exista in legislatie, iar CE/BM au aprobat! Nu mai zicem de poporul isteric si analfabet care trambiteaza "jos pensiile speciale" - si cand sa le dea jos, descopera ca nu exista asa ceva in legislatie.

doru said...

Va salut cu respect dle Huhu...in opinia mea pensiile militare cat si a magistratilor nu vor fi modificate ci vor ramane cum sunt acum atata timp cat sefii celor 3 partide aflate la putere vor merge impreuna sa discute acest subiect cu presedinta Comisiei Eurpene...personal i mi doresc ca pensiile militare sa ramana dar sa fie ACTUALIZATE la zi....

Cornelius Flavius Ifrim said...

S-au cedat drepturile de extractie de gaz metan unui jmecher american, nu pe un an, ci pe trei ani, ca asa cadem noi de prostani, desi producatorii romani au capital majoritar de actiuni cu drept de preempțiune, de fapt prioritara, fiind proprietate de stat majoritara. Cine a savarsit aceasta golaneala, care sa cedeze majoritatea la partea americana, ei fiind acum stapani si noi de slugareala si cheltuiala, cei de la guvernarea nasoală, pesedisto-liberală, nu vor sa ne dea si noua explicatii si-o socoteala, caci de la o distanță de-o ștangă fiind vorba aici de o mare cretineală, corupție prin trafic de influenta si sfanta si binecuvantata șpaga! Chiar ca m-am scarbit si m-am innăcrit de guvernarea asta cu un prim sinistru ramolit, gangavit si fleoșcăit, si care s-a constituit numai din dorinta de a se imbogati din actiuni mafiote si șpăguit!...

Cornelius Flavius Ifrim said...

Mousiu, Ghinea, cu sinceritate, vrea la pensii dreptate: ,,Ca sa se ajunga cu PNRR la 9,4%, rezulta ca pensiile trebuie sa creasca toate cu 27%!'' Bravo si bine asa, mousiu, Ghinea, si n-ar fi cu pacate ca pentru cele afirmate sa te spalam de pacate, si chiar catinel sa te pupam si pe portofel, dupa ce ne-ai facut cadou tot ce-ai avut inghesuit full in el!

Leon said...

Cu ceva timp in urma am trimis un E-mail d-lui Ciolacu: "Indexare pensii civile in 2023. Domnule Presedinte, Pentru atingerea procentului de 40% de majorare a VPP , promis de PSD in Legea 127/2019, este suficienta o Indexare cu 11,91%, adica 1775/1586 lei ! "
Profesoril Hadar a confirmat astazi (Realitatea Tv) ca se fac calcule privind majorarea pensiilor CIVILE cu acest procent de la 01.01.2023..!!

Outlander said...

”...atunci am fi tentați să spunem că nu avem de făcut reformă.”

Astfel s-ar cădea pe soluția dorită de miniștrii ”contras” de resort și a celor ce se bucură din plin de benficiile și avantajele L223/2015, prin contractarea la 6luni/5ani a carierei militare.

”Ori acest lucru nu cred că va fi posibil.”

Păi, ce faceți domnule Boloș?
Vreți să vă atrageți din nou critici vehemente din partea șefului de sindicat al snppc?
Le trageți preșul de sub picioare, vreți să alunece toți opozanții la reformarea pensiilor milităroase pe coaja de la o banană?
Vom trăi și vom vedea!

Cornelius Flavius Ifrim said...

PSD, gata s-a hotarat, ca sa le treaca dorul pensionarilor cu ei de ținut, de foame si de urat: Atat prapaditul cu pensie de 1000 de pulei, cat si ghiorțanul cu 40.000 lei, șuvoi la ghivent, vor primi acelasi procent dement in starea asta de recesiune urata de 11%! Bravos, pesedeilor, sa nu dzic derbedeilor, ca ne-ati dus ani in sir cu zaharul pana s-a umplut paharul, ca daca ala cu 1000 de lei primeste 110 lei, cu ei neavand ce sa ei, ghiortanul cu 40.000 de lei, cu majorarea cat carul isi umfla cu nesimtire sacul, ,,saracul!'' Voi, ca social-democrati si boi incaltati, bine ca ca v-ati ghiftuit amantele, slugile si alte jucării din consilii judetene si primarii, indesandu-i cu sume cat sa le ajunga si pentru cealalta lume! Duceti-va cu totii intr-un gand unde satanele adunate sunt pentru ca toti din politica sunteti o apa si-un pamant!

Viorel said...

Cornel. Nu fi avar și dușmănos. Ai vrea ca pensia ta să crească 10 ani deacum înainte cu pomană PSD / PNL ca și anul trecut ? Adică tu 10% + [700 + (4X250)] iar cel cu 2.501 lei să primească indexarea de 2,6%. Mai mult. Din pensiile ce depășește 4.001 lei se oprește 10% CASS. Adică după mintea ta, în 10 ani ajungi să ai o pensie mai mare decât a mea care am Vechime în serviciu realizată de 35 ani 2 luni și 10 zile. E corectă politica pe care o susții tu ? Nu crezi că îi jignești pe toți cu pensia de 2.501 lei ?

Outlander said...

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan, despre renegocierea PNRR:
”Regulile sunt clare, Comisia a spus clar că, odată negociat şi aprobat, PNRR trebuie implementat, nu renegociat.
Până acum Comisia a descurajat tentative de renegociere a planurilor deja aprobate şi a spus foarte clar, orice renegociere trebuie să se facă pe baze obiective, nu pe baza unor solicitări politice”.
”Am agreat cu Comisia şi o serie de reforme pentru a întări economia şi sistemele publice, este foarte important ca bugetul României să facă faţă, iar cheltuielile şi veniturile să fie în echilibru, să nu cheltuim mai mult decât ne putem permite. (..) Comisia nu va putea face rabat de la reforme şi nu va putea aproba cheltuieli bugetare peste limita de 3% din deficit, peste limitele europene. Solicitări politice de modificare a PNRR nu vor fi tratate de Comisia Europeană cu aceeaşi deschidere cum sunt tratale cele legitime, venite ca urmare a războiului, respectiv bani pentru independenţa energetică şi pentru securitate alimentară”.
”Modificările pe baze obiective pot fi făcute, pentru modificările cu caracter politic posibilităţile sunt mult mai reduse, iar proiectele ce ţin de eficienţă energetică, agricultură, securitate energetică au o bază obiectivă”.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Daca respectabilul, @Leon, ne informeaza, ca un domn, ca ministrul, Bolos, in cauza, ne spioneaza, atunci sa citeasca si propunerea mea, care am formulat-o acum, cam asa: Toti generalii si barosanii, cu pensiile cat bostanii, sa fie verificati sa sange, pe dreptate si cu celeritate la doctorate, sa se depisteze care dintre toate sunt copiate, caci fiind cu miile, ca in țintirime morții si stafiile, acolo se pompeaza bani inutili, nefiind pe degeabă, ci fiind obtinute pe șpagă, si care insumeaza fiecare uriase eforturi financiare! Are acest curaj ministerial si personal s-o faca cu PSD, UDMR si partidul sau, liberal? Daca o sa reuseasca acest ravnit țel, ii promit solemn ca am sa-l pup setos pe portofel, dupa ce l-ar goli galanton nitel, cu un virament grasunel si cătinel, sa ma duc si eu macar o noapte client la un modest bordel de cartier, ca ce, doar numai politicienii sa-si insele doamele sa-si faca pofticiosi damblale sa nu le mai curga balele, atunci de ce acestechestii nu s-ar oferi, ca bucurii, si la bietii pensionari zurlii?!

GO said...

@Outlander. Te imbeti cu apa rece! Dar aurolaclul de Siegfried ala nu a auzit ca PNRR s-a renegociat deja? In privinta gazelor, este drept, dar principalul este ca orice se poate renegocia. Vezi dovada mai jos.

https://economedia.ro/pnrr-ar-putea-fi-renegociat-pentru-a-introduce-masuri-pentru-economisirea-energiei-comisia-europeana-propune-masuri-drastice-ca-sa-scada-dependenta-de-gazul-rusesc-scaderea-vitezei-pe-autostrada-el.html#.YziIVnZBzDc

Andrei said...

@toticarestiusaunu Pensiile militare se mai indexeaza cu rata inflatie sau nu?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Viorel, cand pensia mea de 1.241 de pulei va intrece permanent pensiile camarazilor mei, jur sa-ti donez tie toata aceasta suma uriasa care ma ingrasa!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Viorel, hai sa-ti mai plasez un argument cu un dement pesedist, prins in fapt debil facand sex cu un copil, fiind deci pedofil, fiind azi exclus din partid : Acum intelegi de ce pensiile si salariile speciale au cuantumul foarte mare, doar ca acesti politicieni sa aiba suficiente parale pentru destrabalarile si damblale lor sexuale, iar eu cu 1.241 lei mor de foame? Eu, nici in 10 ani de ,,majorari'' cu astfel de căcăței, dati de pesedei, n-apuc sa ajung la pensia majorata macar la 2000 de lei, si tu te sperii de moarte ca va ajung si va depasesc din spate!?

Cornelius Flavius Ifrim said...

Aveam la sfarsitul lui 2010, in basismul de streche cam 970 lei, ca lacăței, de atunci au trecut cam 12 ani si mi s-a marit pensia cu un cacalau de bani, in toti acesti ani, de am acum 1241 lei, vai de ei, si fac eu macar 2000 lei saracani in urmatorii 10 ani?! Ce lacom si avar sunt eu taman, ca un satan si dusman, cand cer macar o majorare la pret de un salam! Sa fiu pus la zid cu cetanie pentru acesta magarie si lacomie!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Akord 75, Ghinea repeta zilnic acest kici de sub pulpă cu propunerea cu majorarea de 27%, si o sa vedem ca o sa aduca USR-ului ceva procente la suta in sondaje, dar daca erau ei la manșe si tari in boașe ne dadeau o hujdulă, adicatelea o mare pul...pă de sub burtă, in două ruptă!

Viorel said...

Cornel. Fără supărare. Sunt sătul de așazisele tale pamflete. Pamfletar în adevăratul sens al cuvântului a fost Vadim Tudor ca ex. Ceea ce faci tu pe blog este o încrengătură de cuvinte pe care nimeni nu ți le citește pentru că nu au umor și nici nu prea ai ce înțelege din ele. Cât despre pensiile camarazilor tăi, ei nu au nici o vină că tu ai avut probleme de sănătate și nu ți-ai putut continua cariera ca și ei până la 25-35 de ani vechime. Și atunci, cum să ajungi la pensia lor, prin indexare diferențiată cum a făcut Ciucă anul trecut ? Păi atunci cum vrei tu să se mai respecte legea, să dispară inechitățile când tu soliciți sus și tare drepturi doar pentru tine. De ce nu a făcut ca și Cioloș. Prin derogere de la lege 5% la toți pensionarii în 2016. Deci, prin derogare de la lege, 10% la toți. Nu 10% ție și 2,6% mie. Și stai cam prost cu aritmetica. Dacă în 10 ani ție îți dă 10% și mie 2,6%, pensia ta sigur o întrece pe a mea. Mai mult. Mi-a fost jenă să intervin uneori, însă am în familie un caz identic cu al tău din toate punctele de vedere cu o excepție, nu a fost militar. Vrei să-ți detaliez ce drepturi primește și la cât se ridică lunar suma ce-i intră în casă ? A mai criticat un ciumec pe blog pe alt commentator referitor la boală, handicap, etc. Eu mă refer la venituri, pentru că nici tu și nici doamna nu trăiți din pensile pe care le aveți. Nu doresc boală la nimeni, dar nici nu poți ca an de an să-i luăm în brațe pe cei cu pensii mici. Dacă sunt mici, sunt pentru că așa a stabilit legiuitorul prin legi. După muncă și răsplată. Unde sunt nereguli, întreabă guvernul și politrucii. Nu sunt eu sau alți pensionari vinovați că de peste 5 ani aceste inechități nu au fost rezolvate de clasa politică.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Hadăr e doar un catâr si-o coada de topor, potrivnic muncitorului si poporului rabdator, fiind in slujba si vandut guvernului din partea sindicatului! Cum se zice la stricata, pardon, moneda cu două fețe? Ca poate fi patrunsă, daca-i in spume unsă?!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Andrei, cu scuze pentru urmatorul temei, ma pui la idei si pari aterizat dintr-un OZN motorizat pe combustibil fosilizat: Pai, nu zic pesedeii de 10, penelistii de 11 sau 15, iar Ghinea de 27, la ultimul, Doamne, ajuta, toate fiind magiorari de pensii x, y, sau z la %? Deci, cum va hotarî inaltul spanzurat, din inaltul prepeleac, asa vei fi magiorat, si aminteste-ti cu cine, acum fro doi ani la prezipoteniale de spanzurare ai votat, cand erai putin beat, sa fie montat in prepeleac, la modul balanganind aninat, ca sa stii pe cine ai acum de stuchit si injurat, ca tot el de la magiorari ani de zile ne-a tooot amanat, dandu-le guvărnălor lui acest dilimandros sfat!

RD said...

Consider că este o idee bună ca o pensie militară să fie împărțită în două părți: una pe contributivitate și cealaltă pe indemnizație fixă de la stat.
E normal ca acea indemnizație să fie dată la fel (mă refer la sumă) în funcție de grad și celor care au ieșit în 2000 sau 2020.
În acest moment sunt mii de pensii militare sub 2500 lei.
Păi în felul acesta, apar multe întrebări..
Credeți că s-ar reduce costurile pensiilor militare de stat dacă ar fi împărțite în două componente? Eu nu cred.
Când spui reducere de costuri pentru pensiile de stat (sau pensii speciale cum se spune în public), mă gândesc la vreo 30-40% din buget.
Ghinea (adică USR) și Cîțu (adică fost premier în acel guvern și președintele PNL din acea perioadă), au vrut 100% să taie din pensiile militare pentru că acolo e numărul cel mai mare.
Ați auzit vreodată să spună cineva dea USR, ceva de genul: 'da, să știți că pensionarii militari merită ca pensiile să fie împărțite în două componente, deoarece nu au avut voie să facă multe când erau activi, au muncit de sărbători, de ziua națională, au riscat pentru a păstra liniste în țară)'?
Nu! USR vrea să fie doar pe contributivitate, nimic în plus.
Cât timp au fost la guvernare USR și PNL, cu cât au mărit pensiile militare?
Mă rog, cu procentul de inflație de atunci..
Cîțu de la PNL voia, însă nu era susținut de toți PNL-iști deoarece sunt destui de acolo care au fie pensii militare sau de alt gen, dar de serviciu de stat.
Credeți că reforma pensiilor de stat vor aduce sume mari pentru toți pensionarii? Nu cred. Ar fi nevoie de prea mulți bani.

CEZAR said...

Prin acest procedeu..in SNAP..se reduc niste pensii NESIMTITE ..si asa rezulta un plus de fonduri
Nu dupa grad ci dupa functia indeplinita in perioada aleasa..sa se stabileasca indemnizatia !!!

Huhu Rezea said...

Repet:
Așa cum toate pensiile de serviciu sunt calculate și contributiv... este de bun simț ca și pensiile militare să fie calculate așa.
In plus, nu am mai avea anomalia de astăzi... ca zeci de mii de pensii militare să aibă cuantumul în plată mai mic decât cuantumul calculat contributiv și ar fi diminuată povara pensiilor militare asupra bugetului de apărare, de care s-au tot plâns gulerații în ultimii 7 ani.
De asemenea, ar avea și pensiile militare o componentă garantată și ferită de predispoziția politicienilor de a supraimpozita pensiile de serviciu, pe bună dreptate numite și pensii speciale.

Huhu Rezea said...

Păi... intr-un eventual calcul contributiv nu mai alegi o perioadă pentru baza de calcul. Contează întreaga carieră.
ndemnizația peste componenta contributivă ar trebui să fie stabilită funcție de cele mai mari grade și funcții avute în întreaga pcarieră militară.

avianyc said...

Diverse;
O pereche sărbatoreste ”Nunta de Fier”, după o casatorie de 65 de ani. Ea ,mare ,solidă , el mic si plăpând.
Printre invitati se afla si un reprezentant de presă.
- Ia spuneti-mi , o intreaba el pe sărbatorită cum au trecut toti acesti ani?
- Foarte simplu, am hotărât ce trebuie să facă sotul meu ,iar el a făcut. Dacă nu facea il pocneam.
- Și pentru dvs ? il intreaba el pe soț care au fost cei mai frumoși ani din timpul căsniciei ?
- Cei 10 ani de prizonierat in Rusia !

La ordinea zilei.
Daca militarii sunt trecuti pe contributiva , pensiile trebuie platite din contributia le CIBS si nu din din CAS depuse de angajatii din mediul civil. Militarii nu au contribuit niciodata la CAS.
Acordarea de pensii contributive din CAS pentru militari ar insemna furt din depunerile celor din mediul civil , care si asa primesc pensii de mizerie si mai ales ca acum multi realizeaza punctaje subunitare dupa ce legea lui Olguta & Dragnea (153) a dus la SMB pe economie peste 6500 lei.
Iar ca mapn sa plateasca pensiile din CIBS probabil ca ar trebuie sa ceară ridicare cotei alocate de la 2 le 2,5-3%.

Leon said...

Profesorul (de mate !) Hadar, fiind lider de sindicat , este la curent cu simularile care se fac la Ministerul Finantelor, si Indexarea pensiilor civile ar putea fi de 11,91% !
Iar ce sustine acest analfabet functional, slinosul Ghinea, de o indexare cu 27% este pe langa subiect; Bugetul CNPP in 2022 este de 8,12% si daca adunam si cei 0,81% pensii SNAp, rezulta ca pana la 9,4% mai ramane un procent de 0,47%, care poate majora VPP cu 100 de lei, dar tinand cont ca in 2023 vom avea un buget mai mare (aflam la sfarsitul acestei luni), varianta de crestere a pensiilor civile ar putea fi mai mare de 10%, oricum peste ce prevede actuala legislatie( 5,1% inflatie 2021+ 2-3% crestere smbe)..!

GO said...

@ Huhu Rezea. Din punctul tau de vedere, ca matusalemic pensionar militar, este OK. Dar cu militarii activi ce faci? Ca militarii au salariu au dupa lege unitara, nu mai au lege speciala de salarizare. Cand sa ii faci contributivi - ca sa fie de bun simt, le interzici sa contribuie si din alte surse ca civilii (firme, alte profesii, din activitatea politica etc.)?

Iar dupa toate astea, mai vrei sa ai si un sistem militar stabil? Pai acum este incadrarea de 60%? Pai daca ii mai pe activi si contributivi, care mai este motivatia de a te face militar? Doar asa sa ti se interzica sa contribui?

GO said...

@ Huhu Rezea! Prin urmare, prin ceea ce sustii, sustii interesele acum sa zicem a vreo 30% dintre militarii pensionati, cei pensionat demult. Sa nu mai zici ca sunt 68%, ca nu mai sunt demult atatia in viata dintre cei 68%. Dar sustinerea ta nu ii face nici pe ceilalti militari pensionati - majoritari precis acum, se vede dupa zecile de forumuri de pensionari militari. Dar mai ales, nu ii face pe militarii activi.

Prin urmare, la modul realist vorbind - militarii pensionati fiind neglijabili ca pondere de interes vizavi de interesele militarilor activi, solutia nu poate fi decat una care sa avantajeze in primul rand militari activi. Pana atunci, faceti scenarii degeaba.

In plus ca sustinerea ta cu contributiva ca si componenta, nu prea are acoperire. Ca sa aiba acoperire, ar trebui in primul rand si pentru militari, lege fix ca la magistrati, cu 80% etc. Vezi o astfel de lege si pentru militari cumva? Nu, pentru ca ar mari semnificativ cheltuielile cu pensiile militarilor. Si politicul nu vrea asta!

Nu! Solutia este tot actualizarea pensiilor militare, in rest mentinandu-se L. 223. Celelalte variante sunt pur si simplu, basme!

Leon said...

Daca pentru Contributivitate se tine cont de toate veniturile obtinute in cariera si se transforma in Punctaje anuale, pentru calculul TUTUROR PENSIILOR DE SERVICIU, inclusiv MILITARE, trebuie sa fie aceleasi elemente, adica, veniturile pe ultimile 12 luni( NU ultima luna cum este acum !), procentul de 80% plus 1% ptr.fiecare an fara a depasi 100%, etc...!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Viorel, la pamflet nu trebuie neaparat sa ai umor, trebuie sa dezvalui racilele politice care drepturile ni le vor scoase din decor, iar ca stil de gandire te incadrezi ca fiind troll. Daca esti atat de suparat, de ce nu lupti pentru drepturile ce ti s-au furat, cum eu o fac? Consideri cu temei ca se poate trai acum cu 1200 de lei sau 2500 lei, cand toate calculele specialistilor spun ca minimul de trait este de 3000 de lei? Eu ar fi trebuit sa am minim si tu maxim, dar tinandu-mi piept mie ca cer o felie, pierzi din vedere ce-ti trebuie tie, in situatia data, adica sa obtii intreaga bucata, ca nu e normal pentru vechimea integrala si integrată sa primesti, ca mine, numai o felie din intreaga bucată! Chestia in atari situații, cu felia si cu bucata in rații, nu o hotarasc trolii sau gulerații, ci aia cu judecata si cu dreptatea, cu litere mari pe firmament si creierii din ciment, din Parlament!

Luc 3 said...

@Corneliu,crezi că dacă se stabileste un procent de 10%,11%,12%,15%,de clasa politică,pentru mărirea pensiilor de la 01.01.2023,intră și pensionarii militari? NU! NOI 5,1%,că asta este inflția pe 2021!!! Deci nu te mai uita la ce procente hotarăsc ei! Se referă la civili! Nouă ....POATE ne acordă nimicul de 5,1%! Dar nu este sigur nici ăsta!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Mardel Ciocardel Ciolacu a hotarat ieri, sereacu, pe inserare ca pensiilor sa li se acorde doar 11% majorare, ceea ce ii vor baga pe pensionari in scandalizare si PSD va scadea in sondajele electorale! Spuneau guristii si bagatorii de seama pe televiziunile de reclama, aseara, ca PNL si PSD impreuna, cu masurile proaste din urma pe pensii, salarii si energie, o sa fie impreuna sub 40%, deci visul de a guverna impreuna pe vrejul de cucută va fi doar o gluma urată! N-am spus eu ca pesedea a furat stilul de la PNL de a fi lichea si sireata ca hulpea, si a incept si ea sa nu mai dea decat resturi si rahaturi la sarsana, iar promisiunile cu dreptatea la pensiile militare au fost si sunt crunt doar vanare inutila de vant, ca daca demisia si-a dat-o ala de la invatamant, sa vedeti ce tare va fi si demisia celui de la Aparare pentru ca a cerut sa se elimine discriminarile la pensiile militare! Asa ca zicem PSD si sa tragem apa cu PNL pe un sens, dar si invers, caci intr-un gand toti sunt doar o apa si-un pamant!

Huhu Rezea said...

@Leon
Pai am convenit că partea necontributivă a pensiilor mlitare nu s-ar stabili procentual dintr-o baza de calcul ci după gradele si funcțiile cele mai mari.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Figurez ca fost operational pe masina de lupta, lansator de rachete APR, acum aceste functii fiind foarte bine cadrate si platite, ceea ce mi-ar plusa cu cateva procente contributiva. Nu m-a prins cele 6 luni Cdt Plt si sunt curios daca si invalidantilor din operatiunile si misiunile interne li se vor acorda ceva, ca la cei din teatrele externe li s-au dat destule...

Liviutatarush said...

Pensie contributiva, slarizare la nivelul unui singur punct de pensie (doar ofiterii peste gradul de lt.col.) mai vine sulea in armata!!! Or sa plece si astia de acum, cu pensie anticipata chiar si partial, pe legea de acum. Va fi jale cu aia de ne-o pregatesc guvernantii! Si colac peste pupaza, la 22 de ani, in fosta mea unitate militara... https://www.monitoruldevrancea.ro/2022/10/02/militar-in-varsta-de-22-de-ani-gasit-impuscat-in-cap-la-o-unitate-militara-din-focsani/

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Luc 3, este foarte adevarat, si pacat ca nu suntem pe contributiva, avand dreptate @Onorabilul ca noi la pensiile militare inderiva avem lumanarea pe colivă, insa mai exista speranta in PNRR ca se vor gasi repere de recalculare, cu parti contributive si parti militare, necontributive, depinzand si de cum mafiot se vor implica in parte si generalii cu doctorate copiate si mafiile clocare si gulerate! Baftales, fara hales bules cocardes , Bancii Mondiale si Comisiei Europene interesate sa croiasca noi izmene flanelate pe pulpele pensiilor infrigurate, pardon, crunt furate!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Leon, am inteles! Multumesc frumos!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Ce brici ar fi asa, cum discutati pe aici!

avianyc said...

Lui Cezar ( Lenovi _tul ) pensie functie de realizarea planului la laptele de țap.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Se pare ca fostul meu camarad de Armata, de la Reg de At. 01034-Bacau, actorul, Vasile Muraru, l-a inlocuit in functie, ca Director la Teatrul de Comedie, pe Alexandru Arsinel. Daca e asa, ii urez, Succese!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Bolos habar nu are cu ce se papa pensiile militare, ca atare habar n-are ca sunt acum cele mai inferioare din tot sistemul de pensionare!

Huhu Rezea said...

Flavius
Nu exagera!
Ai d-ta pensie militară mică, pentru că ai puțină vechime, dar nu pensiile militare sunt cele mai mici. In sistemul pensiilor militare s-au creat cele mai mari disproporții între beneficiarii care au aceleași condiții de vechime, grad și funcție.

Viorel said...

Cornel. Te contrazici singur. Cum să fie felia mea de pâine întreagă dacă tu prin comentariul tău soliciți ca politrucii să acorde anumite facilități, inclusiv indexarea (prin derogare de la lege) doar ție și celor asemenea ție. Ți-am spus. Anul acesta, cel cu 2.501 lei a primit 2,6% și nu 10% ca și tine doar pentru că ERA MAI BOGAT CU UN LEU. E corect nea Cornele ? Eu nu am nimic cu tine și cu nimeni, dar nu mai fă propagandă pe blog împotriva pensionarilor cu pensii la milimetru sau cu un singur pas înainte față de a ta. Văd că tot folosiții cuvinte pompoase (troll=„Gnom zburdalnic, care trăiește în munți sau în păduri, întruchipând forțele rele ale naturii” însă conform basmelor europene, „gnomii sunt cele mai importante ființe care întrupează caracteristicile elementului pământ și care păzesc comorile subterane ale pământului”), troll fiind, poate îți voi da și ție o pungă de galbeni să-ți ajungă pe tot restul vieții. Ca să folosesc cuvintele tale. „Consideri cu temei” ca mama la vârsta de 85 de ani să aibă o pensie de 1.180 de lei după 40 de ani de muncă la CAP, pensie în care este inclusă și o parte din pensia de invaliditate a tatei (mort în 1994) care de la vârsta de 19 ani a rămas fără un picior și cu toate acestea a crescut 4 copii fără a se milogi și înjosi, mulțumindu-se cu ce are (pentru că mai mult nu putea în situația lui) ? Cere pentru tine cât vrei, dar nu în detrimentul altora. Ia exemplu de la domnul M că ai ce învăța. Cât despre apărarea drepturilor se vede că nu citești sau spicuiești pe ici pe colo comentariile de pe blog. Eu am făcut ce am putut. Nu te-am zărit în procesul 4241/2/2020. De asta nu se rezolvă nimic Cornele, pentru că tu gândești exact ca și politicienii. Totul pentru tine (ei / politicienii), prea puțin sau nimic pentru popor. Iar dacă voiai să prezinți / soliciți ceva pertinent pe blog, trebuia să te referi doar la cei cu pensii exagerate și nu la grămadă ca la rugby.

Leon said...

"Vasile Muraru i-a luat locul lui Alexandru Arșinel la începutul anului 2019. Arşinel a renunţat la funcţia de manager al Teatrului de Revistă, pe care o ocupa de ani de zile, lăsându-i locul lui Vasile Muraru, care era director adjunct al instutuţiei aflate în subordinea Primăriei Capitalei."

GO said...

Sugerez o postare cu titlul "Sexul oral si pensiile militare". Sunt sigur ca pensionarii militari sunt experti in asa ceva. Tinand cont cata ..UIE am luat si luam de la clasa politica.

Huhu Rezea said...

Arșinel, ca actor, a fost un pitic al strălucitei generații de actori din anii 1980-2000. A scos capul numai după ce marii actori ne-au părăsit rând pe rând.

M said...

Pentru prima dată în ultimii 25 de ani Armata SUA se pare că nu va atinge numărul de recruți planificat.

Lipsa de atractivitate a job-ului în armată încearcă să fie combătută prin stimulente financiare (până la 50.000 USD bonus la semnarea actelor), posibilitatea de a alege locul de serviciu, contracte flexibile.

Două sunt motivele pentru care nu își fac planul (cel puțin astea sunt subliniate). Primul ar fi neatractivitatea continuării tradiției printre copiii cadrelor militare (13% dintre copii vor să aleagă aceeași carieră în scădere de la 40% în anii 90) și scăderea încrederii în Armată ca instituție de la 70% la 45%.

Nimic neașteptat! În SUA la putere este stânga chiar radicală (adică aproape de doctrina USR de la noi).
Și în România este greu să aduci oameni în Armată mai ales că nivelul general trebuie să fie peste medie în contextul armamentului modern tot mai sofisticat.

(am văzut asta și la Academia de Poliție unde se păstrează "înghesuiala" dar a scăzut dramatic nivelul candidaților. Cum e mai bine: să ai 100 de candidați de top pe 50 de locuri sau 1.000 de candidați care abia au luat bac-ul și nu pot ridica mingea medicinală de jos?)

Toate se leagă între ele: scăderea veniturilor raportate la medie, eliminarea beneficiilor (asistență medicală, pensii, servicii de petrecere a timpului liber etc.) campaniile de denigrare...

Trebuie să dau Cezarului ce-i al Cezarului: în alte țări (inclusiv la inamicul nostru ruSSia) se poate vedea o altă politică!

Viorel said...

Luc 3. Ai întrebat exact omul potrivit care îți va da un răspuns ocolit. Păi întreabă-l pe Cornel ce indexare a primit el la 01.01.2022 (adică 10%) și cât ai primit tu, eu sau alții (nu știu tu, dare u sunt tot Sof. ca și el), adică, 2,6%. Cornel vrea și susține tare pe blog ca în 2023 el să primească 10-15%, iar eu sau tu 5,1% pentru că așa prevede legea. Ia întreabă-l pe Cornel. I se pare correct ca la Grade, Funcții, Vechime egale să avem pensii egale ? Îți va spune DA. Când e vorba de indexare, el vrea preferențiat pentru că este mai sărac decât noi.

Brenda said...

Super

M said...

@Viorel

Normal și moral ar fi ca pensiile mai mici să crească mai repede decât cele mai mari.

Dacă însă inflația rămâne în jur de 15% atunci "creșterea" de 11% propusă nu acoperă inflația!

Dacă îmi permiteți aici e și marea șmecherie cu cei 9,4% ai lui Ghinea de la USR.
Ce zice idiotul?
În fiecare an economia crește deci și valoarea acelor procente va crește!

Da, dar creșterea economică e de 5,4% și inflația de 15%. Nu mai zic că și numărul de pensionari e în creștere! (ies decrețeii)

A doua măgărie e că bugetul de 9,4% ar acoperi o creștere a pensiilor care acum sunt acoperă cam 8%. În același timp însă vrea includerea în cei 9,4% a pensiilor speciale, mai ales cele militare! Dar dacă le incluzi, chiar și calculate contributiv tot trebuie să le plătești iar CIBS nu acoperă plata pensiilor militare.
Deci vine încă o presiune pe buget!

Spălații pe creier ai USR (și nu numai) zic simplu: "pensiile speciale ne costă 2 miliarde de euro cu banii ăștia faci 4 spitale, 100 de autostrăzi etc." 😁 Sunt atât de idioți încât nu înțeleg că și dacă îi treci pe contributeală tot trebuie să plătești pensii iar unora chiar le vor crește cuantumurile deci "economia" la buget este muuuuult mai mică!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Leon, multumesc frumos, eu nu stiam asta!
@Onorabile, Arsinel si-a ratat cariera de clown de Circ, caci asta era. Urmarind doar averile si banii, netinand cont de calitatea spectacolelor, s-a tinut de fustele Stelei Popescu pana si in America, intr-o vreme cand aia puneau botu' la toate măscăriile, prin anii '90, umplandu-se de parai, asta vorbesc artistii interpreti de valoare dupa care se tineau scai cei doi cu scheciuri fumezate. Atunci, dar si dupa aia, au cumparat vile si case de vacanta cu pamant inconjurator, azi valorand fiecare cate o avere, ca numar depasind cele 6 ale spanzuratului de grindă. A fentat ca ,,luptator'' in Revolutie, pe bani grei si neimpozitari la toate, lua bani si pt. gr 2 handicap ca insotitor al sotiei; sotia avea si pensie normala, nu mică, el avea pensie de 3800 lei, un Colonel avand si 3000 lei la noi; avea si indemnizatie de artist si un rinichi luat cu japca de la un tanar programat pe acel organ, si care a murit din asta, cu spaga fiind ,,azi inscris-tot azi dotat cu organul renal,'' furat din dreptul acelui tanar, tanarul asteptand cativa ani, saracul; apoi conturi grase in banci, stat in functie la Teatru pe un salariu enorm, ca pensionar, luand scaunul unuia mai tanar si in drept! Nu critic aici, doar scot in evidenta un caracter, care pe mine m-a iritat ani in sir, postatorii doar sa traga concluziile... Dumnezeu sa-l ierte!

Cornelius Flavius Ifrim said...

GO, la specialitatea casei cu zexul gastric in locul mesei, sa ne spuna uzeristul, Dl Ghinion- PNRR la castron, cel cu 8,4%, cu el cum se descurcă!

Nemo said...

Generalul în rezerva Barbu a afirmat la A 3 ca cei care ies în strada pentru a-și cere drepturile sun fie plătiți,fie nu- și dau seama de situația economica și sociala.Cu asa generali ne meritam soarta...și sunt mulți!

Nemo said...

Generalii cu buze dulci!

Brenda said...

Mai bine, începeți să faceti pariuri

monteoru said...

Preturile mari la produse pleaca dela pretul curentului electric si gaze.Statului ii pica bine fiindca ii aduce bani la buget .
Contributivitatea aduce o plata corecta a pensie.Stimabililor minimalizati posibilitatile statului suveran Statul prin inginerie financiara poate aplica principiul contributivitatii si in domeniul pensiilor militare .Aduceti-va aminte de anul 2010.La nevoie statul gaseste posibilitati de stopare a parasirii sistemului de aparare ordine publica siguranta nationala.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Onorabile, pai, ajungem la aceeasi concluzie, pentru ca 67% nu au pensii corecte, in urma acelor ,,actualizari'' si ,,recalculari'' de rahat din 2016 si 2017! Maior cu 2500 lei- Maior cu 7000, e corect? Ca exemplu...ani diferiti de iesire la pensie.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Viorel, pariu ca la1 Ian. o sa ai cam 5000 lei, dupa recalcularile PNRR, pe puțin așa o sa fie! Stie @Leo ce stie si ne tot scrie!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Akord, a zis Colacu, sereacu', 11%, dar sa vedem cum se descurcă cu strada umpluta si cu parii la ușă!

M said...

@Known

Am vrut să zic că trebuie să respectăm legile statului nostru care este în drept să legifereze dar că asta nu mă face să nu văd că în alte state, inclusiv în ruSSia situația militarilor este mai bună!

Eu pun aici articolul scris de prof. S. Sălăjan (și pentru că e legat de subiect). Îmi pare rău că nu o să-l citiți!
Mintea cam lipsește la matale dar ai tupeu care să compenseze (dacă îmi găsești o singură jignire în postarea de mai sus îmi cer scuze. Asta pentru că nu văd de ce nu ai fi fost capabil să postezi ceva civilizat!)
Articolul deci și spor la învățat!

Expresia biblică „Daţi Cezarului ce-i al Cezarului…” este atât de des utilizată încât și-a pierdut adevărata conotație. Iisus a rostit aceste cuvinte în contextul în care era ispitit să instige la revoltă față de o anume ordine socială, ori menirea Lui nu a fost de un astfel de ordin. S-a oferit ca jertfă vie pentru răscumpărarea noastră și ca urmare pentru instituirea unei ordini spirituale noi, absolvită de păcat. În haosul ce stăpânește lumea în care trăim, „Cezarul” este instituit prin diferite structuri menite să paraziteze pe truda unor bieți anonimi. Astfel se ajunge la diferențieri sociale șocante. Circulă o vorbă la noi, la români: „Cine munceşte nu are timp să câștige”. Ce adevăr crud și nemilos ascund aceste cuvinte! La o analiză mai atentă însă s-ar se impune întrebarea firească: oare dacă n-ar exista cel care muncește, de unde și cum și-ar acumula câștigul parvenitul? Desigur că s-ar putea discuta mult pe această temă dar las întrebarea și mă voi întoarce la intenția inițială, aceea de a apăra, atât cât se poate, demnitatea celui, care muncește și care, din rezultatul muncii lui, dă o parte „Cezarului”, adică Statului. Nu pot să nu mă opresc la noțiunea de Stat, așa cum este ea percepută de omul simplu. Dintotdeauna românii au spus cu ostilitate că trebuie să dea la Stat o anumită cotă din produsul muncii lor, Statul fiind cineva străin, un adevărat dușman care ia ce nu i se cuvine și care nu dă nimic în schimb. Este un adevăr istoric, este expresia unor experiențe tragice trăite nemijlocit.

Sigur că este necesară acumularea unei sume din contribuția fiecăruia, pentru a susține anumite domenii de activitate care nu produc bunuri materiale: învățământul, cultura, sănătatea, instituțiile statului, armata etc, și care sunt absolut necesare bunului mers al societății. Dacă totul s-ar face echilibrat și mai ales cu o doză de moralitate, dacă nu s-ar favoriza anumite categorii în defavoarea altora, dacă cei care își primesc partea ar manifesta respect pentru cei care-i susțin, nu ar fi nici un fel de problemă. Cu siguranță am simți că statul suntem noi, iar ceea ce se întâmplă este spre binele nostru. Așa ar fi moral, așa ar fi creștinește, dar „Statul” despre care vorbim nu cunoaște aceste noțiuni, el se află sub stăpânirea întunericului, în care principiul fundamental este dorința de parvenire prin orice mijloace, spre umilința celor ,care susțin din truda lor mecanismul diabolic ce-i subjugă. Câți dintre români, având o problemă de rezolvat, au acces la un senator sau deputat, la prefect, primar, judecător, polițist, medic, inspector de orice fel...etc? Se înscriu în audiențe și stau zgribuliți pe scări (portarul îi atenționează că murdăresc locul), își așteaptă rândul cu resemnare și stoicism să-și spună „păsul”, care nu se va rezolva, prin acest demers, niciodată. Câți pot aborda (fără nici un fel de reținere și mai ales fără taxă) un avocat sau un medic? Se spune despre unii bugetari că nu le este plătită munca... Așa o fi?! Problema este că aproape toți o duc minunat, au: vile, mașini de ultimă generație, concedii în locuri exotice, în timp ce aceia care dau „Cezarului” (în realitate nu dau ci li se ia cu japca) nu văd asemenea minunății decât la televizor.

Leon said...

@Huhu, credeti ca ar fi dificil ca si pensia de serviciu pentru Militari sa fie la fel ca la Aviatori ?
" Legea 223/2007:
Articolul 42^2
(1) Personalul aeronautic civil navigant profesionist care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 42^1 alin. (1) are dreptul la o pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.
(2) Venitul total brut realizat într-o lună, care stă la baza calculului pensiei de serviciu de către casele teritoriale de pensii, reprezintă suma veniturilor prevăzute la art. 42 lit. a), b), c) și e) și va fi menționat în documentul emis de către angajator, pe răspunderea acestuia.
(3) Pentru fiecare an complet care depășește vechimea minimă în activitate prevăzută la art. 42^1 alin. (1) se adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din media veniturilor totale brute prevăzute la alin. (1), fără a depăși 100% din baza de calcul prevăzută la alin. (1)."

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Brenda, pariez fara derută ca liberalii ne vor da 15%, adicatelea Ciucă pitpalac peste Colac!

Nemo said...

Principiul contributivitatii : generalii pensie de nabab,caporalul.pensie de CAP.

Viorel said...

Cornele tată. Am zis că citești printer rînduri ce comentează unii și alții. De unde ai scos acum PNRR=pensii=8,4% ?

Cornelius Flavius Ifrim said...

Asa e, coane @Monteoare! Da, contributivitate, Doamne!

Huhu Rezea said...

Da, dar să se formuleze un articol asemănător cu acesta:
Articolul 42^4
(1) Odată cu stabilirea cuantumului pensiei de serviciu se stabilește și pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, acordată personalului aeronautic civil navigant profesionist potrivit legislației în vigoare privind sistemul de pensii publice, considerându-se îndeplinite condițiile necesare deschiderii dreptului de pensie. La determinarea punctajului mediu anual se are în vedere stagiul complet de cotizare corespunzător anului, respectiv lunii în care se deschide dreptul de pensie, prevăzut de legislația în vigoare privind sistemul de pensii publice.
(2) În cazul în care cuantumul pensiei de serviciu calculat conform prezentei legi este mai mic decât cel al pensiei din sistemul de pensii publice, se acordă cuantumul cel mai avantajos.
(3) Partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul de pensii publice se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.


De mai bine de un an spun ca și pensiile militare să fie calculate și în sistem contributiv, dar cei mai mari adversari sunt neterminații pensionați anticipat în ultimii ani ca niște handicapați, clasati madical ca apti limitat sau inapți.

Dorel 66 said...

Buna seara.Se vorbește pe surse că începând din 2023 pensiile sub 3000 lei nu vor mai fi impozitate.,noi pensionarii militari am putea beneficia de această măsură daca se va aplica.!

Huhu Rezea said...

Dorel
Normal că se aplică tuturor pensiilor, dacă formularea nu exclude o categorie de pensii.

Viorel said...

Nemo. De peste jumătate de an s-au umplut televiziunile pe timp de noapte cu generali care comentează războiul dintre Rusia și Ucraina. Dacă ar fi ei pe câmpul de luptă, ca intendant ar trebui să le asigur chiloți sau izmene de 10 ori pe zi pentru că cele personale nu le-ar ajunge decât pentru câteva ore. Cum erau așa numiții „baroni de carton”, tot așa și ei sunt niște generali de paiață, care ca active nu au făcut nimic, motiv pentru care sunt considerați de clasa politică tot niște nimicuri. A se vedea cei ce au condus și conduc Sindicate, Asociații, Ligi.

Huhu Rezea said...

Vezi cât de răi sunteți cu cei de o profesie cu voi?
Cine ați vrea să comenteze situația de pe front... măi cârcotașilor? Geluțu de Curtea de Argeș?

Cornelius Flavius Ifrim said...

Ca @Dorel 66 si eu stiam ca intre 2000 si 3000 lei.

Viorel said...

Nu ei domnule Huhu Rezea. Să fie invitați Ofițeri superiori ce au participat în calitate de Cdt. B.I. în T.O. și care în anumite situații au dat piept cu inamicul (dacă au dat). Ofițeri care au lucrat real pe hartă cu Comandanții americani, englezi sau de altă nație în subordinea cărora au fost pe front. Ăștia nu au participat la un război real ci doar pe hartă, ei nici nu știu dacă Revoluția a fost Revoluție sau Lovitură de stat. Ce experiență au ? Și Ștefan cel Mare făcea planuri de atac / apărare de-i băga în ceață și mlaștină pe turci. Ăștia ne bagă pe noi în ceață. Și ce tacticoși le explică prezentatorilor (ea sau el), parcă noi nu i-am cunoaște, nu am dat laba cu ei în anumite împrejurări și nu știm ce le poate capul. Știți că în 2014-2015 un Gl. ce i-a luat locul lui Ciucă a făcut o aplicație la felinar, în epoca modern când sunt generatoare în caz de cade curentul, baterii, etc. Fără calculatoare, cu harta și creionul ? Vedeți cine a fost și ce matrapalzâcuri și-a făcut cu CV pentru a ajunge mâna dreaptă a primului ministru M.T. https://www.newsbuzau.ro/eveniment/24035-cum-si-a-falsificat-grosolan-cv-ul-generalul-r-petrica-lucian-foca-pensionar-de-lux-si-actualmente-consilier-personal-al-primului-ministru-tudose-din-marturiile-generalului-de-brigada-dumitru-miu
Citiții CV care este plin de minciuni ca și la mulți alții care ne dau lecții. Ioc pregătire dar deșteptăciune foc.


Margarit Fernand said...

Pe surse (care nu m-au înselat niciodată) și la 1 ianuarie 2023 va fi ca anul trecut. Pensiile militare se indexează cu rata inflației din 2021, iar la cei cu pensii mici( nu s-a stabilit pragul, se discută între 2500 și 3000) se va face majorare ca la civili!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Akord, Mananci bors, sau fierbe țuica-n tine si ma confunzi cu cocalarii care au spart seminte pe șanț, sau au stat pe terasa la bere o viață, acum primind1000 de lei ca paraziti! Am 10 ani si 6 luni vechime, 2 de Scoala Militara, 1an de Armata si un total general de 18, 5 ani. Vorbesti de parca m-am accidentat cu mana mea, si o spui cu rautate si dusmanie, cunosc eu marfa si ura pe subofiteri, cum mai sunt si alti capiati de pe aici! Țăranul ajuns face ca tine, ca daca nu te duceai la Armata si intrai in PCR, azi erai la coarnele plugului sau tractorist pe tarla! Pune frana ca nu iau nimic din patulul tau!

Huhu Rezea said...

Vorbiți de parcă nu ați fi citit pe blog cum se calculează pensia potrivit L 127/2019!
Flavius, spune care este suma punctajelor anuale după recalcularea/revizuirea din anul 2011. Aia contează pentru calculul contributiv.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Bai, Nulitate Zero Barat, @O, atat de nul esti ca nu ai nume, de fapt fiind troll ca Akord-Dezakord- Fiolă, eu medicamentele le cumpar ca dr defamilie nu are contract cu MAN, casa mi s-a furat de catre o mafie la trecerea in rezerva, stau pe chirie de 750 lei, podoabo, nu am indemnizatie de handicap, aitupensie buna, trollule! Cine te-a pus sa te iei de mine? Aia despre care zic ca fura banii statului cu doctorate copy paste? Sauesti unclocar mafiot ajuns, caruia ii canta greierii din crapaturile calcaielor? Ai tu nevoie dedreptate la pensie de scrii pe aici?, sau te-au pus mafiotii din CSP sa ma pupi sarguincios in pustnic? Da-i cu flit, trollule, la mafiotii tai d-acilea ca te incaier de nu te vezi, prostule ca noaptea, care nici macar nu ma cunosti sa relationezi cu mine! DE AL DRACULUI, SI TIE SI LUI AKORD: O SA VI SE TAIE LIMBA PE CONTRIBUTIVITATE, DIHĂINAȚILOR! ASA VA FI100% CA EU SI GASCA SAPTAMANAL SCRIEM PETITII LA BANCA MONDIALA, EU SI NATO SA SE APLICE INTOCMAI PLANUL PNRR PE CONTRIBUTIVITATE LA TOATE PENSIILE! HAI, FACETI-VA HARAKIRI, JMECHERILOR CLOCIȚI!

Nemo said...

Toate bune și frumoase cu contributivitatea, dar ce facem cu soldatii,fruntașii sau caporalii angajați?Ii impuscam sau ii lăsăm sa moara cu o pensie de 800 de lei ,rotunjita la 100 lei pensia minima?

Huhu Rezea said...

Nu prea cunoști legea salarizării. Păi... anul acesta și soldatul are solda de funcție 2500 lei. Adaugă celelalte elemente salariale ale soldei lunare brute.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Voi critica vehement si taios, atata timp cat @Onorabilul imi va permite, Mafia din MApN-clocarii gulerati, generalii care si-au luat gradele nemerituos si pe baza doctoratelor copiate, sobolanii de birouri, cu chielea ca telemeaua, care n-au vazut actiuni militare macar in poligoanele la tir cu pușcociul Geco, cu gradele mari si care au grupele maxime de munca si o droaie de Oskar-uri, indemnizatii speciale si sporuri, ca pe santiere si in teatrele de razboi, informand institutiile statului si internationale despre aceste abuzuri si anomalii, obtinute selectiv prin ordine de ministru secretizate, doar pentru o categorie atent selectata, in detrimentul celor multi si merituosi, care au muncit din greu, au vechimi grele si nu au asa ceva, precum am vazut aceasta persecutie si asupra Dlui @Outlander, dar si altii, un demn Comandor de Aviatie, crunt batjocorit cu vechime completa si functii maxime, care a coordonat intreaga aviatie militara si civila dinJud Constanta, azi manjit cu jumatate din pensiile unora, care au pensii uriase doar ca au ruginit in birouri invartind hartii si avand absolut toate sporurile si oskar-urile posibile, bineinteles ca fiind si prieteni de chiohanuri cu esaloanele superioare care i-au avansat si i-au impodobit ca pe pomii de Craciun cu aceste daruri financiare! ASTIA MA URASC, ASTIA VIN PE AICI CA TROLI SA MA INTIMIDEZE, SPERIATI DE MOARTE CA LE STRIC JOCURILEMAFIOTE, DAR NESTIIND CA MA INDARJESC SI MAI TARE SI II VOI POCNI SI MAI URAT, SI AM DESTULE METODE, ADRESELE COMPLETE UNDE S-O FAC, O GASCA SELECTIVA SI VOINTA S-O FAC URAT RAU DE TOT! TRAIASCA CONTRIBUTIVA, TROLLILOR! LASA CA VA ALTOIESC EU LA MIR DE O SA VASARA FULGII DIN PENSIILE ALEA GOMFLATE ARTIFICIAL, ASA CUM MERITATI, MAFIOTILOR SI CLOCARILOR!

Vali said...

Pensiile militare sunt pensii de serviciu, de la Cuza Voda citire si asa trebuie sa ramana, chiar daca unii si altii vor pensii militare calculate pe contributivitate, pentru ca asa le ar fi lor mai bine !!!

Lupul alb said...

La nivel de zvonistică, unii, aflați mai aproape de surse, afirmă că pentru anul 2023 se va face numai indexarea. Nicidecum majorare a pensiilor militare.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ONORABILE, Sa le explicam trollilor, carora le este frica de faptul ca le halesc de la gura, ca pe contributiva o sa am asa:
-nr puncte: 23,19478 x VRS 75 lei =1.739lei +20% punctaj acordat pt. MApN = 2.087 lei pensie
Daca VRS este 70 lei, rezulta o pensie de 1.948,361 lei
Indiferent de cele doua sume aproximative, cu VRS probabil, dar nu-i 1241 lei cu care vor ei ca eu sa mor pe Lg 223/2015, si de aia isi baga ghearele in îla parfumat!

Huhu Rezea said...

Plus componenta necontributivă pentru gradul militar, după unii... 1500-2000 lei pentru subofițeri.
D-ta nu ai sporul OMM.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Onorabile, trolii o sa faca infarct!

Nemo said...

Pe vechea lege de salarizare cât avea un soldat?Pe contributivitate ii calculează pe toți anii lucrați nu numai ce a lucrat în ultimii ani.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Vali, adica punsii militare, inghetate in veci?

Brenda said...

5,1,sau cat

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Nemo, fii indarjit si increzator ca va fi bine pe contributiva, caci mafia clocara va cadea in cap de acolo de unde ,,calculau'' ei pe directive si ordine de ministru, secretizate dupa muschii lor! Am avut grija eu sa informez despre toate metodele si magariile astea de vatafi, cu sporuri de-ampulea, oskaruri si alte dedicatii la Banca Mondiala, Uniunea Europeana-Directiile de specialitate si NATO, cineva, sau cativa de pe aici stiindu-mi activitatea, si niciodata de unul singur, ci in gasca mea de revoltati si cu pensiile schingiuite! Gata cu belfariile lor, de la anul!

Cezar said...

Normal baaaa...pai daca sînt de la Cuza..ce vrei??
Nb
Milogi panglikari..nu au treaba..o duc bine..de la Cuza....🤣🤣🤣🤣

Cornelius Flavius Ifrim said...

Atentie mare:
Presedintele Romaniei, la deschiderea Anului Universitar: ,,Trebuie TOLERANȚĂ ZERO IN PRIVINȚA DOCTORATELOR PLAGIATE, care intoxică societatea!'' Ati auzit, Doamna Sefa a Casei Sectoriale de Pensii Militare, Dle Nicolae Ciuca, azi Prim Ministru in functie, Dlor generali din clocarime si de aiurea, avansati in grade pe baza de doctorate neverificate anti plagiat, unele criticate in media ca ar fi plagiate? Nimeni nu va neaga doctoratele, nici macar nu le contesta, din moment ce sunt pitite si nu-s publice, dar le-a verificat cineva autenticitatea, daca sunt sau nu plagiate? Sunt ele cu adevarat corecte? Reflecta ele un continut corect? De ce unele au fost secretizate ca ,,secrete de stat''?! Eu voi scrie institutiilor europene, Bancii Mondiale si NATO ca Romania sa fie obligata sa emita o Lege ca toate zecile de mii de doctorate sa fie controlate de catre o institutie academica, independenta, ca sa nu murim neimpacati ca cineva isi insuseste niste drepturi nemeritate, si am s-o fac cu temeinicie si repetitiv, caci in aceste doctorate se duc sume uriase de bani cu destinatie indoielnica! Deja media denunta faptul ca majoritatea sunt plagiate, eu cred si nu cred, dar suspicios sunt, insa o Comisie academica, independenta, trebuie sa le verifice pe absolut toate! Cred insa cu tarie ca, unii generali cu copy paste la doctorate, au hotarat ca pensia mea, ca si ale celor 68% de napastuiti, deci au hotarat sa avem pensiile inghetate ani de zile la stadiul de mare mizerie si discriminate, si de aceea voi fi foarte indarjit si hotarat sa le-o intorc full, cu aceeasi masura cu care, fara mila, ne-au distrus si inghetat pensiile militare! De maine incolo, si dupa discursul Presedintelui, critic asupra doctoratelor falsificat-copiate, in toata Romania va fi declarat razboi impotriva tuturor doctoratelor, pentru a fi verificate asupra autenticitatii lor! Azi, Presedintele Romaniei, crunt criticat de mine pentru ca a dus Țara in stadiul de ,,stat esuat,'' din cauza guvernelor domniei sale, cum singur a declarat la inceputul anului, prin aceste declaratie impotriva plagiatorilor primeste nota 10 de la cei de buna credinta din societate! Felicitari! Jos cu doctoratele plagiate, jos cu ipocritii, șmenarii si șpăgarii din institutiile doctoratelor, supranumite si fabricile de doctorate!

Huhu Rezea said...

Serbane, lasă gargara! Flavius are la vechimea lui 23,19 puncte-> suma punctajelor anuale? Tu câte puncte ai?

avianyc said...

🤣🤣"Si astia au fost in armata inca de pe vremea razesilor:)))
Huhu asculta cu paharul prin pereti:)))"🤣🤣
Banuiesc ca doar dupa ce il golea de continut ( Ochii lui Dobrin)si grade🍷
La frecat pe primul loc Cezar urmat indeaproape la taiat frunza la caini de Mares (((:))))

Cornelius Flavius Ifrim said...

Șerbet de borhot nu mai judecă de la cocârțul excesiv, dand si intanliri la coconeturi prin gari si autogari, si daca nici jucarică mecanică nu mai are, din cauza de borhot excesiv cazut in scrot, se duce la acele intanliri, dar ascuns pe dupa stalpi si colturi de ziduri sa hlizeasca fasolea de bietele femele cum se foiesc agitate, asteptandu-l! Brav barbat! Brav lifițer! La rașpinca, ca ochinca, ce-o bea, ii ajunge pensia aia din a clocarilor condei pe Lg.223!

Dromihete said...

Din ce lege ai scos 1500 2000 componenta necontributiva sa citim si noi articolul normele de aplicare ?

Dromihete said...

Si la ofiteri e 3000 ...4000?😀 o sa mi cumpar un portmoneu de 1 aprilie

Leon said...

"Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni, după ședința liberalilor, că limita pentru creșterea pensiilor este de 11%"(stiripesurse)...!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Cezar, Pai, da ca e asa, pentru ca pensiile lui Cuza si-au rupt buza sa mai ia clocarii si mafiotii spuza, ramanand doar sloganul cantat de troli, jeneralii copy paste si clocarii mafioti la inaltele porti ca vor ramane pe contributiva-n chiloti!

Huhu Rezea said...

Ai dreptate! Punctul de referință va fi mai mic in 2023, dar va crește în anii următori, fără să mai poată gulerații să-l stopeze.

Leo said...

1. Hadăr nu e de mate co de Rez. mat.
2. Este mai puțin important cu cît se vor indexa psiile de la 01.01.2023.
Mai important este cum vor arăta pensiile după JALONUL 214 și 215 , cu ternen de realizare 31.03.2023. Se pare că JALONUL 215 va fi înghițit de 214 deoarece după unele reacții ale comisiei UE , va fi o SINGURĂ lege a pensiilor pe principiul contributivității.
Boloș & Budăi + eventual dottore , Cîciu și Ciolacu vor merge sigur luna asta la UE pt. această temă , deoarece sunt presați de legea bugetului ca să aibe toate datele la construcția bugetului.
MAXIM 27 zile AMR


Viorel said...

Cornele. Te întreb ca un neștiutor de carte, pamflete și borsete. Ce treabă are Banca Mondială cu DOCTORATELE fiecărui cetățean din România (om politic, cu funcții în structurile statului sau simplu muritor de rând). Au vreo competență, pregătire, DREPT LEGISLATIV în a verifica sau solicita așa ceva ? Întreb, spre aduceri aminte.

M said...

Ziceam de scăderea încrederii în Armată, ca instituție, în SUA.

La noi
Din rândul instituțiilor din România, populația are cea mai mare încredere în Pompieri (77%), SMURD (63%), Ambulanță (57%), Armată (56%) și Biserica Ortodoxă (55%), indică un sondaj realizat de Avangarde.

Armata și Biserica Ortodoxă au coborât mult în topul încrederii! Nu e bine!

Leo said...

Dotteres de Roumanie
https://www.g4media.ro/gabriel-liiceanu-nicaieri-in-uniunea-europeana-n-a-existat-o-tara-cu-un-presedinte-care-sa-aiba-un-prim-ministru-si-un-ministru-al-invatamantului-plagiatori-este-rusinea-europei.html

Viorel said...

Cornele. Ești Sof. ca și mine. Nu te mai fă de râsu / plânsu. Sunt oameni grei cu funcții importante în statul românesc care discută aceste probleme cu Banca Mondială, UE și alte instituții abilitate. Chiar crezi că te / vă (gașca voastră) bagă cineva în seamă ? Dacă vrei să ai credibilitate, transmite prin domnul Huhu Rezea un răspuns la o petiție a ta înaintată altor instituții sau personalități internaționale și ai primit răspuns. Răspunsul lor să fie publicat pe blog ca să vedem și noi implicarea ta așa cum pretinzi. Poți să-mi spui de exemplu, prietenul tău Găbiță, în calitate de Președinte al Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”, ce initiative a luat (la pregătirea, relațiile politice pe care le are și funcția actuală) privind eliminarea inechităților dintre pensile militare ? L-ai ridicat în slăvi (și eu l-am apreciat și încă îl apreciez pentru cee ace a făcut bun, pentru cele rele, este treaba lui) dar, de curiozitate, te-ai înscris în Uniunea dânsului ? Doar e feblețea ta, nu ?

Leo said...

GREȘIT TOTAL
Flavius nu are pensie mică fiindcă are vechime mică , ci pt. că are BAZĂ DE CALCUL mică stabilită prin raportare la salarizarea din MFA de la 31.12.2009 .
Ia să fi avut Flavius BAZA DE CALCUL stabilită prin raportare la salarizarea din MFA din 01.01.2016 , să fi văzut că acum avea o pensie de cam 2500 lei și nu la junătatea celei în plată stabilită pe timpul lui GĂBIȚĂ .
Deci NU VECHIMEA e PROBLEMA Legii 223/2015 ci BAZA DE CALCUL stabiltă prin raportare la salarizarea din 2009.
DAR , CONTRIBUTIVA e pe drum , iar LICHELELE GULERATE și dottores de Șpiru Hareți nu vor mai manipula ei pensiile militare cum după cum vor ei în avantajul lor.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@VIOREL, Calculeaza la 10.000 de doctorate, aproape toate copy paste, cati bani intra, ca acestea sunt platite cu bani grei. La invalizii cu pensiile sub 1000 lei, ca sunt in Armata inca destule asemenea pensii inumane, sau pensiile pana in 1500 lei nu sunt bani de majorari, fiind cazuri sociale si de boala grave, inuman de grave, dar in aceste doctorate se baga la greu si chiar de pomana, deci bani furati de la gura acestor amarati saraci, ori in PNRR scrie sa se elimine risipa si pensiile uriase, sub nici o forma justificate, caci au iesit cu 7000-10.000 lei la pensie si acum au peste 20.000-30.000 lei! E corect asa? Nu trebuie sa stie si responsabii din afara ca exista un jaf colosal in armata ca sa actioneze in consecinta, conform PNRR? Fondul de pensii e limitat si trebuie impartit corect, nu pe aburelile si aiurelile de pana acum! Oskar, ori toti, ori nici unul, ca si alte suplimente si sporuri, inventate doar pentru unii, ceilalti doar sa saliveze! Ce, nu avem mii de rezervisti de Oskar si sporuri, cu vechimi uriase, cu grade mari? De ce doar o mana sa ia si ceilalti, nu? Ori toti, ori nici unul! @Outlander, iesit, cumar fi, sa zic, anul asta cu 7000 lei, Comandor plin, apoi in anul urmator i-au iesit camarazii la pensie, dar apucandtoatesporurile, sporuletele si oskarurile, azi razandu-i in nas cu peste 12.000 lei pensii, el sta inghetat cuc si cu pensia mai mica decat un Maior sau subofiter. E bine al dracului asa,nu? Retine: E doar un exemplu dintre mii si mii! Asta inseamna pensia ,,militara,'' conceputa pentru gusteroi, ca pe contributiva se excludeau asemenea magarii!

Cornelius Flavius Ifrim said...

PUNCTUL DE REFERINTA IN PNRR: 75 LEI!

Cornelius Flavius Ifrim said...

A zis clar ministrul Dancu, la ultima iesire publica: ,,Mi-e rusine s-o spun, dar inca mai avem in Armata pensii si pensii de invaliditate sub 900 lei, de cateva sute, ori acei oameni nu trebuiesc abandonati, ca si cei cu pensii pana in1500 lei!'' Pai, bani sunt, dar intra in doctoratele copy paste si sporuri inventate doar pentru unii! De aceea trebuie sa stie cei din afara, BM, UE, NATO sa aiba de unde sa se ia acesti bani pentru eiminarea inechitatilor! Acolo sunt acei bani luati cu japca!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Leo, mare inspiratie cu aceasta postare! Am s-o pastrez pentru petitiile mele! Felicitari!

avianyc said...

Deocamdata stafeta merge mai departe . De la Huhurez la Cornel ( CFI).
Apoi stafeta parcheaza in ...arhivă !!

Huhu Rezea said...

@Leo
Te las corigent, dacă mai spui că elementele salariale care compun baza de calcul a pensiilor militare sunt neactualizate din 2009.
La recalcularea din 2016, elementele salariale din bază au fost actualizate la nivelul anului 2016.
Chiar și solda de funcție în cuantum compus a fost actualizată până la nivelul de 30 06 2017.

Viorel said...

Cornel. Eu te-am întrebat despre Banca Mondială și rolul ei în România, nu ceea ce mi-ai scris tu. În comentariu ai dreptate, dar nu mi-ai răspuns la întrebare.

GO said...

@ HH. Eu zic ca pot comenta ceva mai bine decat generalii de la TV. Ei sunt bun in felul lor, numai ca au comis o eroare la comanda, iar de la ei am invatat si noi. Dintr-un singur motiv zic ca pot comenta mai realist decat generalii de la TV: invat mereu ceva nou de cand a inceput acest conflict. Nu stiu daca si generalii. Eu zic ca in ziua de azi, ca sa fii bun, trebuie sa te adaptezi foarte rapid la caracteristicile noilor arme ale adversarului.

Spune-le la generali de efectele "UR-77 Meteorit" si ale "TOS-1A Solntsepyok". Sunt efectiv criminale. Te asezi ca la carte in ofensiva sau in aparare, poti sa ai superioritate lejera, dar daca te-a bubuit cu cele doua, te prajeste ca pe sobolan. Cu tot cu tanc sau in adapostul in care esti, te rade cu cartier cu tot daca esti in localitate. Si daca esti general, te trezesti ca in 5 minute ramai fara brigazi si nu mai ai ce comanda.

TOS-1A rade la o singura lovitura o companie aflata in dispozitiv clasic. La 3-5 lovituri cu TOS-1A ti-a scos din lupta un batalion. Si tot asa. Si cele doua trag si relativ de aproape - TOS 1A pana in 10 km, iar 'Meteorit" pana in 15 km (cred ca in realitate mai putin, - nu sunt date oficiale, se stie doar ca functioneaza pe sasiu 2S1 "Gvozdika" de 122 mm), incat sa poate fi dirijat focul prin observare simpla, nu mai zic de drone. Pacat ca nu pot atasa aici video, efectiv nu imi vine sa cred ce efecte au, sunt pur si simplu criminale, nici nu mai trebuie nucleare.

Hai sa incerc sa dau ceva:

- UR-77 "Meteorit" : asta este de fapt complex de deminare. Ideea este sa arunci mine peste camp minat, ca sa provoci explozia minelor. Dar rusii il folosesc la distrugerea zonelor fortificate. Complexele trag cu proiectile care tracteaza niste cabluri, numai ca acele cabluri sunt calupi de explozivi inseriati. Iar sfoara cu calupi poate atinge ... 93 metri lungime. Si poate care pana la 725 kg. de explozit, iar o lovitura rade tot pe o raza de 500 metri. Unde cade, s-a terminat cu fortificatiile si cu tot ce este viu. Vedeti aici, pe real, la Mariupol este https://www.youtube.com/watch?v=c7MOu1HQPCc

- TOS 1A, cu termobarice: de pe YT generic, de exercitiu, insa eu am video real, din Ukraina. Am vazut clar cum o salva a prajit cam un batalion de infanterie ucrainean mecanizat. Video dau doar generic https://www.youtube.com/watch?v=q91yFP9E9Yg

GO said...

De curiozitate, cine este generalul Barbu. Nu imi aduc aminte sa ma fi intersectat cu el. Ii stiu pe Badalan, pe Balaceanu etc. Dar de Barbu nu imi aduc aminte. Il vad la TV ca emana diverse, dar din cate realizez este generalist, depasit.

Viorel said...

Cornel. Nu mai am încredere în nimic chiar dacă aș vedea scris negru pe alb cum a scris, semnat, ștampilat și prezentat Monseneur Ciucă acel Plan de măsuri la nivelul MApN cu finalitate 0 (zero). Așa am văzut și Legea nr. 223/2015 în iulie când a fost promulgată și pe 30 noiembrie când am trecut în rezervă, ca apoi, după o lună să o modifice prin OUG nr. 57/2015, 90, 9, 59, 114, 130, etc. și tot așa până în 2024 când vor fi alegeri (nu știu ce bălmujeală va face și când va face acest PNRR). Nu vreau nimic de pomană. Să-mi dea ceea ce merit conform legilor aprobate de ei și nu modificate ulterior.

Leo said...

Da , dar Flavius are 62% procent de calcul

Leo said...

Caldă de la dottore
https://www.digi24.ro/stiri/ciuca-pensiile-nu-vor-creste-cu-mai-mult-de-11-ce-a-declarat-premierul-despre-eliminarea-pensiilor-speciale-2104075

Viorel said...

Mărgărit Fernand. Deci, cum îi spuneam și lui Cornel. Cei peste 2.500-3.000 o luăm la buci (cuvânt românesc) ca și anul trecut cu indexare 5,1% (că așa spune legea, nu ?), iar cei sub, vor primi tot prin derogare, cât va vrea mărinimia și bunătatea sufletească a politrucului și nu cât permite economia cum zic ei. Pentru ei (politrucii), economia permite la infinit.

reddog said...

Daca se taie de la Rambo și Cezar (care au luat și ajutoare) vor fi fonduri și pentru cei cu pensii mai mici.

Leo said...

Ei , acum Stelică utilizează o BAZĂ DE CALCUL de 4000 lei cît avea un plutonier pe 01.01.2016 și vezi ce pensie se obține ( 4000 x 0,62 = 2480 lei cum am spus și pt. Flavius.)
În plus , nu pot exista procente mai mici decât 40 % , deoarece vechimea eligibilă pt. pensia militară dispare sub acest procent .
Deci BAZA DE CALCUL E IMPORTANTĂ pe L 223, NU VECHIMEA.
Pe Contributivitate e importantă vechimea dar și salariile avute.
HUOnorius colonel (col. pensionat în 2022 ) are o BAZĂ DE CALCUL de peste 12000 lei . Ia să fi avut și Amabilul o Bază de Calcul de 10000 lei , ar fi avut pensia de 8500 lei .

Viorel said...

Cornele. Aici fă gât (expresie moldovenească) și pamflete. Valabil și pentru GUȘAȚII din MApN și celelalte ministere și nu la mine sau alții cu pensii (nu mici) modeste.
ANCHETA SĂPTĂMÂNIIASTĂZI, 07:
Nesimțire în stare pură: Tentativă de majorare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, peste 10.000 de lei lună pentru două mandate.
De la cât... la cât?
Prevederea legislativă arată că indemnizația foștilor parlamentari ”se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.”
Adică a salariilor de acum, nu a celor din legislatura 1996 – 2000, să zicem.
Nivelul actual al indemnizației brute a unui parlamentar este în prezent de 18.720 de lei. Aplicându-se formula de mai sus, rezultă că pensia unui fost demnitar cu un singur mandat este de 4.944 lei, iar pentru cei cu două mandate de 9.888 lei.
În cazul în care Camera Deputaților ar fi menținut modificările adoptate de Senat, indemnizația brută a actualilor parlamentari ar fi crescut la 20.700 de lei, ceea ce înseamnă că pensia specială pentru un mandat ar fi fost de 5.472 lei, iar pentru două mandate ar fi crescut cu peste 1.000 de lei, ajungând la 10.994.
https://www.botosaneanul.ro/ancheta-saptamanii/pensii-speciale-marite-pentru-15-fosti-parlamentari-de-la-botosani-de-unii-nu-se-mai-stie-nimic/

Huhu Rezea said...

Leo a adăugat un comentariu nou la postarea dvs. „Eduard Hellvig, director SRI: un naționalism moderat și echilibrat ar trebui reasumat și de cei cu gândire democratică”:

Pensiile militare peste 3000 lei vor crește cu 5,1%.
Cele sub 2500 lei vor crește ca cele din sistemul public.
Budai a spus aseară că foarte curând se va merge la Brussels pt. modificarea lui 9,4% și pt. JALONUL 215

Viorel said...

Domnule Huhu Rezea. Anul trecut eram în luna decembrie înainte de crăciun și tot nu știam ce indexare vom primi noi pensionarii militari comparativ cu cei civili. Este prea devreme să ne dăm cu părerea chiar dacă politrucii vin cu diferite variante. Credeți că pensionarii militari cu pensii peste 4.000 lei vor accepta și anul acesta să primească indexare 5,1%, civilul 10% iar amândoi să plătească CASS 10% ? E corect domnule Huhu ? Vedeți că ați pierdut procentul dintre pensia de 2.501-3.000.

Leon said...

https://jurnalul.ro/stiri/observator/apa-acopera-lacrimile-botez-la-final-de-cariera-pentru-un-pompier-militar-911164.html

Brenda said...

Și ce vor rezolva,

Viorel said...

Cornele. Am citit ce răspuns ți-a dat Boloș, dar Banca Mondială, UE, NATO, ce răspuns ți-au dat ? Mai bine te-ai adresa regelui Charles al III-lea al Marii Britanii. Sigur îți răspunde pe subiect după ce îl sună pe Iahanis, Ciucă sau Dîncu. Poate te invită la o pălincă atunci când vine în vizită la Viscri / Brașov și mai stați la taclale dacă tot ai refuzat audiența la ministrul ApN.

Viorel said...

ŞTIRIASTĂZI, 08:55
Marius Budăi a răbufnit: Trădătorii de țară i-au condamnat la sărăcie pe actualii seniori
Majorarea pensiilor este o măsură care nu pare a fi pe placul tuturor, astfel că s-ar încerca blocarea acestei majorări, spune ministrul Muncii.
Invitat în platourile unui post național de televiziune, ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că va exista o majorare a pensiilor cu 10% care va avea loc de la 1 ianuarie 2023, acest obiectiv fiind asumat și susținut de coaliția de guvernare.
”Important este că pensiile trebuie majorate. Noi plecăm de la necesitate și această majorare din păcate nu aduce venituri suplimentare în buzunarul net al seniorilor noștri, ci este o încercare de a le apăra puterea de cumpărare. Este o necesitate, nu este un moft”,
ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi.
”Cred că nu are rost să comentez eu ce au făcut unii trădători de țară, și îmi asum ce spun acum, care i-au condamnat la sărăcie pe actualii seniori, dar și pe generațiile viitoare de seniori până în anii 2070”.

Outlander said...

Probabil că așa au remarcat unii, că s-a zbârlit Budăi la niște trădători, dar nu a vrut decât să arunce o perdea de fum.
Problema principală nu o constituie indexarea cu 5,1%, 10% sau 11%!
Prioritară este intrarea în vigoare a unei noi legi a pensiilor și implicit a pensiilor militare care să reformeze în profunzime actualul sistem de calcul care a generat mari inechități și decalaje și care să aibă în vedere întreaga carieră militară și să aplice cu maximă celeritate actualizarea în funcție de VPP pentru toți pensionarii militari fără deosebire.
Îi doresc lui Budăi să se întoarcă de la CE așa cum se va duce!
Mă întreb dacă se va duce, p.m. Ciucă în ce calitate și cu ce mandat?
Eu sunt convins că CE știe cu cine au de-aface, că este Nr.1 AntiReformă, nu a sistemului de pensii, ci a pensiilor militarilor!
PNRR se poate renegocia în ansamblu cu referire la problemele de siguranță alimentară, de energie, nicidecum pe ”probleme” de țâfne și mofturi de împotriviri politice la reformă ce țin de o anumită CASTĂ DE SUFLETE PRIVILEGIATE!

Leo said...

👍👍👍

Leon said...

Si cu referire la "Siguranta Nationala"!
Este suficient daca ministrii Bolos si Budai se intorc de la Negocieri cu scoaterea pensiilor militare din Procentul de 9,4% din PIB si sa corecteze eroarea materiala "pana in anul 2070"..!!
PS. Am aflat astazi de la un Caporal din subordinea col.Ciuca Nicolae, ca sfertul majorarii de luna trecuta i-a adus in buzunar suma uriasa de 60 lei !
Acelasi militar are un coleg caporal iesit la pensie de curand cu 2800 lei brut..(42 ani vechime cumulata) !

Huhu Rezea said...

Caporalul are o pensie de maior pensionat până în anul 2010.

Outlander said...

”Trădătorii” la care se face trimitere sunt chiar ultima mea grijă!
Nu scoaterea pensiilor militare din Procentul de 9,4% din PIB constituie motivul pentru care se invocă în mod fals că de aceea nu pot face reformă ministerele CONTRAS!
Din trecutul nu foarte îndepărtat nu am amintiri despre acei ”trădători” că ar fi autorii L223/2015, a prorogării acesteia, a mutilărilor în cascadă datorită OUG-urilor, a stopării sine die a actualizărilor, nu acei ”trădători” au fost prezenți la emanarea L153/2017 și pusă în aplicare discreționar, folosindu-se dubla măsură, tipic pentru partidele ce se rotesc la guvernare, a L127/2019 votată, promulgată și prorogată la calendele grecești.

Nu i-a oprit nimeni să facă o reforma echitabilă pentru toți a pensiilor militare.
Dimpotrivă, au făcut tot ce le-a trăznit prin cap ”optimizând” și actualizând continuu formula de stabilire a bazei de calcul prin inventarea și introducerea unor sporuri care nu au legătură cu exercitarea atribuțiilor funcționale, cu condițiile de la locul de muncă, prin transformarea acestora în sporuri cu caracter permanent!
Astfel, au creat decalaje, inechități și discriminări între pensionarii militari pe care guvernanții prin rotație se mulțumesc doar să le constate cu o ”mâhnire” prost disimulată!
Conducătorii de la ministerele de forță când au constatat că ceva merge prost au băgat capul între umeri și au lăsat să se perpetueze discriminările.
Dar nu au făcut nimic să stopeze și să corecteze mizeriile!
Dimpotrivă, soluția a fost, pentru ministerele CONTRAS, aceea dată de țâfna ”...la noi nu se aplică REFORMA PNRR”.
Deci nu 9,4% sau 2,5% constituie problema!
La nivel declarativ guvernanții se întrec în a afirma că fac tot ce le stă în putință pentru implementarea PNRR, sunt de acord cu reforma, totul până la reforma pensiilor militare.
CE prin PNRR i-a pus la muncă, i-a scos din zona de confort, le-a creat depresii, CE vrea să le dea niște bani dar ei nu se pricep să redacteze proiectele și nici nu dau în brânci pentru că știu că nu pot fura din acei bani!
Problema lor este REFORMA!
Nu procentele din PIB!
Atât!

Leon said...

Stiu si eu un Lt.col., iesit la pensie inainte de 2010 si care are in prezent o pensie militara neta de 4 000 lei..!
PS. Tot interlocutorul meu imi spunea ca un ofiter superior trecut in rezerva in acest an are 7-8-9 000 lei pensie neta !
Dee, alte vremuri..!!

reddog said...

Leon
Soția dl Ciuca a ieșit Lt col și are pensie mai mare decât Rambo și Cezar.
Dar e normal, ultimii aveau grade mai mici când au ieșit.
Plus că au luat și ajutoare.

Brenda said...

DLE Aveți mai mult decât dreptate mint că se duc la Bruxelles pentru acest jalon vor da câștige timp.

Sensei said...

Participarea premierului Nicolae-Ionel Ciucă la ceremonia de semnare a Acordului de Parteneriat 2021-2027 dintre România și Comisia Europeană,video , astazi, 05.10.2022, min. 1.05.55, intrebare ziarist roman pensii militare, adresata comisar european pentru reforma, raspuns in engleza

Leo said...

Cristinucă-sa s-a pensionat cu gradul de plut. adj. princ.
În 2020 , croitoreasa i-a majorat pensia cu 14% în loc de 4,6% . Acum are o pensie NETĂ de peste 6000 lei.
Croitoreasa și cristinucă-sa au fost colege la 2630 (DGIA) pe timpul în care dottore era șef la Mst.M.
La 2630 cristinucă-sa a fost adusă de rețeaua lui dottore de pe la pompieri unde era pmc și făcută direct subofițeră la MFA.. La fel și pe frate-su la băgat dottore la 2630 .
La de astea e bun 2630-ul ( vezi și aventura generalului mr. delapidator ) , dar ca să prevină despre Kerosenul neconform pt. MIG-uri nu poate. La fel , 2630 nu a putut să prevină nici aventurile de la Kogălniceanu de furturi de motorină și alte năzbâtii recente de pe acolo.

magda said...

I.primul pas in reformarea pensiilor militare ca dealtfel in toate sistemele de pensii este disparitia din bazele de calcul a sporului de doctorat.Cred ca nu exista vreo cerinta in fisele posturilor din domeniul militar( cred ca nici in celelelate) astfel incat pentru a fi trecut pe o anumita functie ,musai sa ai patalamaua de doctor. Este profund imoral iar ceea ce se intampla in zilele noastre arata de fapt contrariul, titlul de doctor pare a fi mai mult de sorginte ilicita.
II.Pensiile militare NU pot fi trecute pe sistem public de contributivitate ca la civili ( doar daca dispar incompatibilitatile) altfel neconstitutionalitatea ar fi evidenta din cauza discriminarii .Insa un sistem identic cu cel al magistratilor AR FI PERFECT CONSTITUTIONAL ...si nu ar fi rau.Insa si aici ar fi o problema...ar trebui intai o actualizare.Se tot vehiculeaza public ideea ca nimeni sa nu aiba pensia mai mare decat salariul...SUPER...care salariu ala de acu 20 de ani?

magda said...

p.m.Ciuca cu cadenta mica , Caciu frate cu ariciu si Budai spaima din tigai...atunci cand au vorbit de cresterea pensiilor cu doar 11% intrucat un procent mai mare ar afecta deficitul cred ca s-au dat de gol ...oare asa de prosti ne cred.O tot lalaie la tv si radio ca fac simulari,ca abia dupa aia o sa vina cu proiectul de buget, bla ,bla,bla....iar ei efectiv trag de timp... iata ,stiu la milimetru deja ce,cat,cum...Dar de ce se duc baitanii la Brucsel si vor sa smulga un procent mai mare? ...vine fatidicul an electoral 2024 care nu seamana cu alti ani electorali anteriori ( crize multiple,crestere economica ciuciu,etc) Mare minune daca clamarea ulterioara victoriei prin obtinerea unui procent mai mare nu va veni la pachet cu miliarde de euro in minus...si asa multe jaloane stau sub semnul intrebarii in ceea ce priveste atingerea lor/