Un produs Blogger.

sâmbătă, septembrie 17, 2022

Inspectoarea școlară "v-a primii" s-a adresat filosofului "înjurătura care ne unește"

12 comments

Gabriel Liiceanu a inaugurat o librărie Humanitas pe strada Lipscani în care, ca să ajungi la cărți, treci mai întâi printre standurile cu obiecte japoneze Takumi. 



Cu prilejul lansării librăriei, filosoful băsist a avut o intervenție orală în care s-a lansat în atacuri nimicitoare la adresa lui Iohannis și a premierului său.

Presa a reținut:

Programul «România educată» e o cacealma sinistră în care am crezut și l-am ales pe Iohannis.Asta ne-a păcălit pe o grămadă dintre intelectuali, care suntem conștienți că viața într-o țară depinde de nivelul culturii ei 

Această cacealma numită «România educată» n-a reușit să ridice cu nici măcar un centimetru educația, un program care a virat, cum a spus cineva, de la toleranță 0 față de plagiat la reacție 0 față de plagiat”.

„Avem un ministru al educației care este adus și pus acolo ca să-i apere pe cei care au furat timpul celor care au muncit ani de zile, hoți ordinari care merg de la personaje medii în ierarhia socială până la premieri. Acesta continuă să facă legi ale educației care creează o zarvă enormă și atât.”

„În clipa în care avem o clasă politică și, în general, o pătură administrativă, instituții ale statului în care sunt agramați, impostori, hoți de doctorate, vă puteți imagina vreo clipă că acești oameni vor putea face altceva decât un popor după chipul și asemănarea lor? Nici vorbă! Pentru că ei nu înțeleg de ce, dacă ei nu știu să vorbească, trebuie să știe alții? Dacă nu-și pun problema competenței sau incompetenței și ajung în postul ăla convinși că nu înseamnă altceva decât un post de căpătuială personală, de ce credeți că ar alege oameni în funcții altfel decât după chipul lor? Niciodată un om prost pregătit nu-și va aduce în jur oameni mai buni decât el.”

„Dacă acestea sunt mecanismele după care funcționează societatea română, nu există nicio speranță ca ea să fie condusă de oameni care au competența de a face treabă. Avem un premier care nu poate spune trei propoziții coerente. Deci ce sperăm plecând de aici?” 


„Acum câteva luni am primit o întrebare de la un inspector județean din învățământ. Scria așa: «Vă rugăm să ne spuneți dacă editura dumneavoastră va tipări manuale». A scris: «v-a tipării». Inspector școlar! Cum poate să fie inspector școlar o asemenea imbecilă? Cum? Cine a pus-o?”

12 comentarii:

Arfy spunea...

"Avem un premier..." restul nici nu nai contează! Eticheta de "băsist" este caducă! Aș vrea să-l văd pe general într-o dezbatere publică, fie și pe temă militară. Sigur n-ar ieși din incapacitatea lui de a exprima o idee în trei cuvinte, nu în trei propoziții coerente! Ce a făcut efectiv pentru militarii români activi sau în rezervă? Legea TO!

Alex spunea...

Bravo!Intr-adevar cu cat sunt mai prosti si mai inculti,cu atat ajung in functii mai inalte.Asta nu de azi ,de ieri.A devenit de multa vreme o moda ca cei mai "batuti in cap" sa fie numiti ministrii.Daca esti mai mut si vorbesti pe silabe,poti ajunge presedinte cu usurinta.Daca lungesti terminatia cuvintelor si intre ele faci pauze destul de lungi,adaugand si cate un " aaaaaaaaaaaaa.." ai mari sanse sa ajungi prim- ministru."Ghinionul"(vorba mutului)multora dintre noi ,este ca nu avem nici una dintre calitatile enumerate mai sus.Acum ma duc sa-mi iau "tricoiul"(cum a spus odata un fost ministru ) si plec sa fac putina miscare.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Tot ce a votat si cu cine s-a inhaitat acest ipocrit pe traseu s-au scrantit si s-au autonimicit, precum basismul, iohannismul, liberalismul si userismul, si pe toti i-a pupat, lins si a criticat, in numele ineptei drepte șirete, celelalte partide oponente. Cand a vazut ca la sugatoare n-a mai avut alimentare cu bunaciuni finaciare, ca haitele au fost indepartate prin optiuni electorale, s-a aciuat si adaptat imediat la altele, care sa-i ingroase iarasi veniturile, nu ca ar fi el musai nascut de ma-sa cu optiuni de dreapta, dar la stanga daca s-ar duce ar lua numai bumbace si scatoalce... E un fost propagandist pecerist, mare pincurist ceausist, si eu cred ca a fost si securist, si abia inainte de marea vanzolea scotandu-si la suprafata adevaratala față de tradator ordinar si samsar pentru binele personal, si deci trecand prin toate sistemele care au detinut puterile si de unde sa-si suga functiile si sa-si alimenteze generos tescherelele, fiind de fapt un troglodit prapadit si permanent in cautare de cercuri politice, prin intermediul vietii literare, destul de precare. Asa arata un neofascist #Rezist sub forma ,,superbă'' de scârbă politică si flegmă!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Licheleanu, răpănosul politic, care a umplut cu jăg ligheanul!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Catalin, sa stam pe burtica intrucat e apa mica si Bolos se refera la o cale de amputare a pensiilor care s-au rupt de șale de atata dotare! Dimpotriva, ca nu mi-e teama de jalonul 215 pe contributiva!

Leo spunea...

Din cuprinsul link-ului
https://tomisnews.ro/bolos-de-la-fonduri-europene-a-fluierat-in-biserica-pensiile-militare-ocupationale-toate-sunt-speciale-zelca-snppc-iesirile-astea-politicianiste-in-decor-atrag-valuri-de-plecari/
se poate desprinde un planning privind JALONUL 215.
1. Pe 21 Sept. 2022 , Ciucă a impus ca la ședința de Guvern să fie finalizate aspectele pt . jaloanele care urmează.
2. Pe 29 Sept. 2022 , Boloș a spus că este termenul limită pt. ca să fie strânse informațiile și documentele necesare la NEGOCIERILE cu Comisia UE privind pensiile speciale (JALONUL 215).
3. Totodată , se deduce că Boloș nu va mai participa în Sept. 2022 la dialogul cu Brussel-ul privind avansarea JALONULUI 215, dialog care era programat de mai mult timp. Se înțelege că după evenimentele din 21 Sept. și 29 Sept. va fi dialogul cu UE.
VELA MARE SUS !

Sorin spunea...

V-a primii? Ei lasă, ca și pe aici sunt vreo doi care scriu v-a în în loc de va, particula a viitorului. Constant.

Leo spunea...

LICHELELE GULERATE, vor, încearcă şi fac lobby la politicieni ca totul să râmână neschimbat la pensiile militare.
Altfel spus , VARȘOVIȘTII să rămână cum sunt acum. Numai ei să progreseze.
De aceea au și introdus obligația semnării unui angajament de CONFIDENȚIALITATE , personalului militar care se pensionează în prezent pt. a nu divulga METODA DE CALCUL a pensiei militare din prezent.
Va fi o luptă grea , deoarece dottore e din gașca lor și nici nu are vre-un interes ca să se elimine INECHITĂȚILE , atâta timp cât el și cristinucă-sa beneficiază de METODA DEC CALCUL SECRETIZATĂ.
Iar PARCHETUL MILITAR SE FACE CĂ NU VEDE NIMIC.

Huhu Rezea spunea...

@Leo
Eu nu cred în povestea asta cu semnarea unui angajament. Ca să ce? Să nu arate Decizia de pensionare sau nota de calcul? Din acele documente se poate deduce în amănunt algoritmul de calcul.

Leo spunea...

DA , DA , DA ,
este EXACT așa cum ai spus H-ule.
Cei care se pensionează în prezent (și cam de 1+1/2 ani în urmă) , sunt obligați (printr-un document pe care-l semnează) ca să nu divulge Decizia de pensionare cu cuantumul pensiei și nici METODA DE CALCUL a pensiei din decizie. Altfel spus , indirect deciyia de pensionare a devenit un document confidenţial , nepublic şi nepublicabil.
Este un fapt deosebit de grav , care scoate în evidenţă faptul că sistemul are de ascuns METODA DE CALCUL A PENSIILOR MILITARE din prezent.
Astea sunt FAPTE reale, indiferent dacă crdem sau nu , iar ADEVĂRUL va ieși la lumină .

Alexandru spunea...

Leo cu părere de rău dar informația pe care o răspândești este falsă sau fack news, mai nou.
Am ieșit la pensie începând cu 31.12.și nimeni nu m-a obligat să semnez așa ceva iar în teancul de documente pe care fiecare viitor pensionar militar îl semnează nu am identificat nici un astfel de angajament de confidențialitate
Deci, ori preiei ceva de undeva fără dovezi ori te bagi în seamă,de altfel că mulți alții care postează pe aici
Duminică plăcută tuturor

Arfy spunea...

Sorin, nu suntem inspectori școlari! Sesizezi diferența?