Teroristul Putin, un scelerat cretin, si-a trimis pe front toate drojdiile si scursurile, golind puscariile, care acum isi abandoneaza armele si munitiile in cantitati industriale, dar si rupti de foame, jefuind tot ce gasesc in cale! A ajuns cea mai mizerabilă, indisciplinata si flamanda armata din lumea ,,civilizata,'' demonstrand inca o data ca au ramas aceiasi amploiati inapoiați cum s-a mai intamplat in toata istoria lor de ratati indoctrinați! O sa-i bata Ukraina cu varf si indesat de o sa le sune votka si gărgăunii din cap! Slava Ukraina si Zelenski asupra rusilor flămânzi, jăgoși si in zdrente!
Ucrainenii acuzați că au colaborat cu rușii în Harkov și Donbas fug peste graniță Ucrainenii i-au arestat pe profesorii ruși care au încercat "rusificarea" în nord-est și îi amenință cu 12 ani de închisoare.
Foarte bine, @Onorabile, căci trupele ukrainiene doar nu aveau sa-i decoreze si sa-i inobileze pe aceste căcăreze găgăuze! In 12 ani au timp sa invete patriotismul de stat in tara natală in care mamele i-au fătat, i-au educat si au mancat pana au crescut si ca porcii s-au îngrașat din fondurile generoase tot de la acest stat! Viața si soarta tradatorilor vanduți dușmanilor si cotropitorilor e aidoma cu cea din mocirla din cloaca porcilor!
La Multi Ani colegilor nostri, POMPIERI MILITARI Activi, in Rezerva sau Retragere:
https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://www.isutimis.ro/index.php/despre-institutie/37-ziua-pompierilor-din-romania&ved=2ahUKEwjk45_f_5H6AhWk_rsIHfggDgwQFnoECAgQAQ&usg=AOvVaw3J1S9Jyjz0Avtwntokduja
Reprezentanţi ai autorităţilor ruse din Crimeea - peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014 - îşi evacuează de urgenţă familiile din regiune şi din sudul Ucrainei, potrivit unui raport publicat marţi de Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), transmite Agerpres, care citează agenţiile de presă EFE şi Ukrinform.
Vești bune !
@mosmartin
Numai rusofil să nu fii în zilele acestea!
Corect ! Rusofilii au cam redus "sonoru'" !
Focul arde la artificii si petarde ca astazi e mare sarbatoare! La multi ani, dragi activi pompieri-pionieri cat si voua șoimi pensionari militari! Sa sune sirenele, sa se invarta girofarurile si sa se desfasoare in suvoaie tulumbele cu șampaniile in cinstea la toate generatiile firii, pana la cea a eroilor din Dealul Spirii!
Numai rusofil debil sa nu fii cand vor veni hoardele de ieniceri si spahii de luptatori ukrainieni zurlii, in zeci de batalioane, cu rachetoaie americane si pe tancurile germane, in loc de lănci si iatagane să le-o tragă la gioale, sa-i înțepe în caftane si sa-i scurteze din turbane, coane, @Onorabile!!
Urări de bine tuturor pompierilor și multă apă!
... inclusiv @M-ului nostru, cel mai aprig susținător în online al armiei tulumbașilor!
Rusii au rămas ca sistem de lupta la nivelul din anii existenței Tratatului dela Varșovia.Adica chiar dacă e prost sa fie mult.Ideia cum ca o pregătire de 4 luni e suficienta pentru pregătire militara pica.Nici nu au înțeles că lumea s-a schimbat.Era imperiilor a apus.Uite ca SUA este mare putere si nu anexeaza teritorii.Nici China desi anexarea Taiwanului este legitima.
Rusia încă nu este învinsă.Mai este mult până departe..O intrare în teritoriul de drept al Rusiei este de nedorit si periculos.
Atenție! Eu urmăresc o grămada de canale Telegram, neoficiale, transmit imagini video oameni simpli de la fața locului. Am sesizat o faza nașpa. Rușii s-au retras practic fără lupta la Harkov, dincolo de râul Oskol sau in interiorul propriilor granițe. Si aici este faza. Acum 2 zile am văzut filmare in care zeci de elicoptere ruse (cred ca Mi-26), aduceau diverse mașini de lupta, transportoare etc. Încap in elicoptere, sa nu va hliziti, am salvat videoclipul. Si le debarcau pe niște câmpuri.
Bun! Dar cand am făcut un stop-cadru pe film sa văd ce debarca din elicoptere, am sesizat ca mașinile ale blindate au însemnele trupelor CBRN (NBC). Triunghiul morții, știți.
Si atunci am început sa fac legătura cu retragerea trupelor ruse fără lupta, după o bariera naturală (râul acela). Nu este in regula sa retragi trupele proprii, si sa aduci in zona apropiată trupe CBRN. Acest fapt m-a determinat sa cred ca rușii si-au retras trupele din Harkov, pentru a expune trupele ucrainene contra unor lovituri tactice nucleare (sau cu alte arme de distrugere in masa).
In paralel, un user din Rusia care pare sa fie sau sa fi fost militar, a scăpat o poza cu deplasarea unor rachete mobile rusești, intr-un poligon numit “404”. Am reținut ca este un poligon de testare armament nuclear, iar userul in cauza afirma cu apropo, ca acum este momentul prielnic pt. astfel de teste.
In fine, guvernatorul din Belgorod (regiunea rusa învecinată cu regiunea ucraineana Harkov) a evacuat toți locuitorii ruși din apropiere de granița cu Ucraina.
După mine, toate acestea sunt indicii asupra faptului ca rușii nu au fugit pur si simplu, ci au efectuat o manevra care sa le permită folosirea armelor CBRN.
Apropo! Ucrainenii au cumpărat sau au primit arme de tot felul! Pa greu. Dar gaze nema! Ce vor face la iarnă?S-or fi gândit la faza asta?
GO
Poti trimite clipul pe adresa huhurez2013@gmail.com
@Leon și Huhurez
Vă mulțumesc cu deosebit respect dragi camarazi! Și vă urez să nu aveți niciodată nevoie de noi! 🧑🚒
Oricum de pregătiți suntem pregătiți! Echipa ISU BIF a ieșit campioană mondială la acordarea de prim ajutor avansat în traumă.(acum câteva zile în Luxemburg)
@ Migălos cu e-mailul.
Canalul Telegram de mai jos, data 9 Septembrie. Ultimul clip al zilei! Cred ca transmite un reporter. Ca fapt divers, apare un alt indiciu dubios. In zilele urmatoare, tot la acele trupe de desant se referă. Iar in filmările ulterioare se poate sesiza ca au suprascris artizanal litera “V” peste triunghi.
Deci mai jos, ultimul clip al zilei de 9 Septembrie. Triunghiul morții pe mașini CBRN.
https://t.me/epoddubny
Ca fapt divers si in completare la ceea ce am spus. Demnă de reținut si afirmația comandantului regimentului special cecen “Ahmat”. Care a spus ca după experiența sa de lupta (si are gârlă, este rutinat în războaie), ministerul rus al apărării nu a retras trupele ruse din regiunea Harkov doar așa că să le retragă. Ci pentru a crea facilități pt. o manevră ulterioară. Nu a oferit alte detalii.
Eu unul urmăresc cu atenție evoluția frontului. Si după mine, rușii pregătesc ruperea Kievului de forțele ucrainene aflate in contraofensiva, pe mai multe direcții, cu lovituri tactice nucleare (alte ANM). Fără a lovi marile orașe ucrainene.
GO, Sub ciupercile nucleare ucrainienii vor citi carti beletristice si ziare, ca sub soare, dar fascistii rusi, care sunt ,,duși'' si nu sunt prea dispusi sa fie ghiduși si expusi, papaki sa se mai intoarca la inaintare cu incredere de frica de iradiere, bre! Eu cred ca ce au expus la vedere, e numai pentru intimidare si infricosare a trupelor adversare, sau sa-si faca radioscopii pulmonare, dupa atata stat saptamani la rand in mlaștini si pe sub pamant pana au dat, bre, in reumatisme si TBC!
-Paca, paca, paca cu mitraliera, ca la Apaca, cand muierile strigau lozinca: ,,Nu vrem lei, nu vrem valută, Petre Roman sa ne vută'':
-Alioșa, Serghei si Natașa, davai boamba atomica peste ulița la Ukrainaca ca ne-au sulănit cu baionta de ne-au spart turbinca si flașneta din cucuieta! Harașo, harașo ca o pârțoim acuma misto, Vladimir Vladimirovici Putina, colea, de-a-mpulea, doar pana s-o fierbe in cazane fasolea pentru toată mafoamea, si pe urma om trimite peste fascistii ucrainieni prima ghiulea-bombardea cu atomica!
G.O.
Ce ma ingrijoreaza este faptul ca SUA..cu satelitii si dronele nu au vazut nimic
La fel si satelitii lui E.M.a dat orbeala in ei
In rest o abureala de rusofil cu staif
Adevarul este ca rusii iau bataie de fug ca iepurii
Asta este!
@Stelică
Debitezi prea multe enormități pe fiecare propoziție ca să-ți public comentariul.
Nu te percepusem ca anti-nato.
@ Huhu Rezea. Pe e-mail nu pot trimite, depaseste 25 Mb, clipul are 61 Mb. Ca atare, ai primit link sa descarci de pe Google Drive.
Plus bonus, tot din zona aceea, cu niste masini de asalt agatate de elicoptere.
@ Cezar. Daca tu crezi ca cu satelitii si cu dronele, vezi insemnele de identificare su numarul de pe eticheta la chiloti, ai imaginatie bogata. Sa stii si tu apropo de sateliti, ca cu o perdea de fum deasupra, i-ai rezolvat definitiv. Noaptea oricum esti in ceata. Plus ca mai sunt si niste proceduri de proiectii false a mediului, multe chestii. Asa ca vezi-ti de infanteria ta.
Nici nu știu dacă sa mă bucur sau să îmi pară rău! Bieții ruși morți pentru visul unui om nebun îmi stârnesc mila.
Tot milă îmi stârnesc și propagandiștii ruși care cu disperare încearcă să mai bâguie niște cuvinte."A pictat dracii ăia de ucraineni Z", "rușii nu e moto, îi ține în viață dragostea de țară", "nu fug de rup pământul ci au plecat în permisie". 😁
Îmi amintesc că la 18 aprilie 1945, cu rușii la porțile Berlinului mai erau fanatici fasciști care credeau în victorie!
Eu zic să nu mai râdeți de bietul Olescu. E într-o situație grea și voi faceți mișto de el. Ce să zică și el, bietul? Că a doua armată a lumii după 200 de zile de ofensivă și 8 ani de război e cam tot acolo?
Mie chiar îmi pare rău atât de soldatul rus trimis să moară degeaba dar și de propagandistul care spune că fuga e o "retragere strategică"
Chiar credeți că Olescu nu realizează că e penibil în ce scrie? Realizează domnilor! Credeți că e prost? Nu e domnilor! Dar nu are puterea și verticalitatea morală să recunoască că a greșit susținând un stat fascist și terorist, dar mai grav impotent!
@Cezar. Si apropo de acuzatia de rusofilie. Ma lasa rece. Eu nu sunt rusofil, dar nici americanofil. Suntem multi care refuzam obedienta si supunerea, si nu facem diferenta intre stapani.
Legat de Ucraina, da sper sa ii bata rusii pana le suna apa in cap. Dar stii de ce? Pentru ca sunt roman si NU uit ca Ucraina detine 4 teritorii romanesti din vremea cand era mare republica sovietica in cadrul URSS, alaturi de Rusia. Nu fac eroarea sa confund URSS cu Rusia. Cand URSS a smuls Romaniei cele 4 teritorii, si RSS Ucraineana a fost agresor ca parte a URSS. Asa ca fac parte din categoria romanilor care nu ma las pacalit de ucraineni, indiferent cine si ce-ar spune. Ucrainenii sunt la fel de ipocriti si perversi precum rusii (normal, sunt acelasi popor la origini), dar in plus EU STIU ca acum Ucraina detine 4 teritorii smulse Romaniei.
Ce sa iti mai zic? Da, in 2004 am intrat in alarma din cauza ucrainenilor. Au bagat armata pe Bratul Chilia si au mutat balizele spre interiorul tarmului romanesc, ca sa isi extinda teritoriul pentru canalul lor Bastroe. Cand partea ucraineana a fost avertizata de partea romana ca Ucraine comite o agresiune teritoriala, ucrainenii au inceput sa isi etaleze amenintator navele militare si aviatia de lupta. Puțin a lipsit sa nu intram in razboi cu ei acum.
Asa ca Ucraina are prea multe antecedente negative in relatiile cu Romania, incat sa o pot sustine. Tu alearga dupa rusi, da-le incolo de teritorii romanesti stapanite acum de Ucraina!
-RuSSia e blestemată si proscrisă sa piarda aceasta actiune nesabuită si fascistă, indiferent de determnările cu care-si prezinta motivarile si inscenarile, atat de siropoase si de mincinoase, fiind prea slaba, prea imorala si prea criminală sa mai aiba de acum incolo vre-o victorie de seamă, daramite una finală...
-Tanarului militar rus nici macar nu i s-a spus unde va fi dus, si asta e doar una din lasitatile cu care s-a mers cu inversunare in aceste aventuri militare, care sa-i ducă la pierzanie...
-Din moment ce inarmat ai incalcat granitele altui stat, ignorand orice tratat, te numesti agresor si opresor si nimeni nu-ti mai vine in ajutor, tinerii refuzand recrutarile, inrolarile si sa mai sustina luptele, folosindu-se de orice ocazie sa fenteze cu non combat sau sa dezerteze, facand parte din generatia care adora frătia, linistea si pacea...
-Indiferent de cat ne-ar fi suparat ucrainienii, oricum nu au fost mai porci decat rusii, asa cum ii îi urăsc si îi cunosc prea bine toti romanii, in a doua conflagrație mondială fiindu-ne calaul nostru de schingiuiala si jefuială pentru o generatie intreaga, asa cum am simtit-o si eu pepielea mea, ducand in anii '50 si '60 saracia si foamea, alaturi de familia si toata tara noastra si-a mea!
-Rusii merita sa ramana intr-o izolare si ignorare, totale, față de toate tarile europene si internationale care astazi sufera datorita actiunilor sale teroriste si criminale, asa ca orice asociere sau simpatie cu acest balaur salbatic cu apucaturi turbate trebuiesc combatute si criticate, nicidecum sustinute sau admirate, mai ales in randul activilor si rezervistilor fortelor noastre armate!
@OMG
„Sa stii si tu apropo de sateliti, ca cu o perdea de fum deasupra, i-ai rezolvat definitiv. Noaptea oricum esti in ceata”.
La finele lui 2022 un „ofiter NATO autointitulat de ELITA” ne spune ca miile de sateliti de spionaj, avioane, drone, submarine, senzori de tot felul, agenti etc., etc., nu fac doi bani in fata unei perdele de fum si toate astea pe timp de zi ca noaptea sunt inutilizabile oricum. Nu rideti ca e de plins.
@CFI. De ce vezi doar agresiunea Rusie contra Ucrainei? Si nu vezi si agresiunea Ucrainei contra României, din vremea când era aliata cu Rusia?
Bun, deci Ucraina este stat agresor al României. Ai afirmat: “ Din moment ce inarmat ai incalcat granitele altui stat, ignorand orice tratat, te numesti agresor!”. Perfect.
In anii 1941/1945, Ucraina ca măreață republica in cadrul URSS, nu doar ca a încălcat granițele României, ci a anexat Bucovina de Nord (cu orașul Cernauti unde a locuit si Eminescu), Ținutul Hertei si Bugeac (sudul Basarabiei unde se găsește si Cetatea Albă - acolo unde Ștefan cel Mare se războit cu turcii). Aceste teritorii sunt si azi la Ucraina.
In 1948, URSS din care făcea parte si RSS Ucraineana, a mai anexat de la România si Insula Șerpilor si care tot la Ucraina a ajuns.
Așadar? Ignoram istoria? Vedem ca rușii ii agresează pe ucraineni? Dar nu vedem ca ucrainenii dețin 4 teritorii smulse României din vremea cand erau aliați cu rușii?
G.O.
Mai bine taceai
Ai incercat sa demonstrezi ceva si nu ai facut decit sa-ti etalezi..lipsa de gindire strategica la zi ..
In general etalezi lipsa de discernamaint...
Mai alaltaieri erai ...(B)...elita ..natoista
Cum era..???
Armata ucraineană ar trebui să intre în Transnistria, pentru a asigura integritatea teritorială a Moldovei și, drept urmare, a forma precedente pentru Georgia. Declarațiile sunt făcute de fostul lider de la Tbilisi, Mihail Saakașvili, el declarând că o asemenea operațiune ar putea avea loc până la sfârșitul anului. Conform lui, armata rusă care staționează în stânga Nistrului nu va putea fi aprovizionată de Rusia pentru mult timp. În context, el face referire la ofensiva ucraineană în Ucraina, informează Realitatea.md.
Putin a fost înfrânt pentru prima dată, nu a mai avut ieșire şi a trebuit să accepte planul de distrugere a infrastructurii. Secretarul Consiliului Național de Securitate al Ucrainei, Oleksiy Danilov, a declarat că „Ucraina nu va mai fi mulțumită cu predarea Crimeei și Donbasului, nici cu reparațiile pentru invazie ci vor cere capitularea completă și demilitarizarea Federației Ruse!”. Iată de fapt adevăratul plan al Occidentului.
Bilanțul victimelor este totuși defavorabil Ucrainei: peste 4000 de morți și 6000 de răniți. Poate părea impresionant, însă la Kiev nu impresionează pe nimeni deoarece s-a inversat raportul de forțe: Ucraina are 1,5 milioane soldați, în timp ce Rusia se încăpățânează să mențină în zonă 150 000 soldați, fără suplimentări.
În același timp s-a deschis al doilea front Armenia-Azerbaijan. Atât SUA, cât şi Rusia au cerut celor două ţări să se abţină de la activităţi militare. Dacă toți ar face război, nu ar mai exista atâtea forte de lupta în lume sa acoperi toate fronturile și ele se consuma singure fără hegemonia vreunei superputeri. Asta e un semn ca lumea luata ca glob a început sa scape de sub control.
Și după o înfrângere a lui Putin, prima REALA! nu alea lu' Radu Tudor, ne vom afla direct în meetingul Putin-Xi.
Ceea ce este și va aduce o schimbare majora dar neprevazuta. Xi călătorește în Uzbekistan săptămâna aceasta, marcând prima sa călătorie în străinătate de la începutul pandemiei în urmă cu doi ani. Uzbekistanul găzduieşte joi şi vineri cea de-a 22-a reuniune a Consiliului șefilor de stat al Organizației de Cooperare din Shanghai, oferindu-i șansa de a-l întâlni personal pe Putin, pentru prima dată de când Moscova a început invadarea Ucrainei în februarie.
GO:
..ești rupt de realitate..!, acoperind adevărul cu sofisme și chiar minciuni patente..!,cu scopul iluzoriu,printre altele.., de a justifica "nejustifica bilul" = adică..CRIMA..!
Ce se întâmplă în VECINĂTATEA noastră
nord-estică..asta este: CRIMĂ..!(și nu de azi, de ieri, ci de secole..!)
..iar textul ce l-ai scris mai jos, cuprins între semnele ROȘII, frizează. .alienarea..!
CITAT din comentariul tău iresponsabil (23.09.2022/23:19'):
❗"Legat de Ucraina, da sper sa ii bata rusii pana le suna apa in cap.❗ Dar stii de ce? Pentru ca sunt roman si NU uit ca Ucraina detine 4 teritorii romanesti din vremea cand era mare republica sovietica in cadrul URSS, alaturi de Rusia. Nu fac eroarea sa confund URSS cu Rusia. Cand URSS a smuls Romaniei cele 4 teritorii, si RSS Ucraineana a fost agresor ca parte a URSS. Asa ca fac parte din categoria romanilor care nu ma las pacalit de ucraineni, indiferent cine si ce-ar spune. Ucrainenii sunt la fel de ipocriti si perversi precum rusii (normal, sunt acelasi popor la origini), dar in plus EU STIU ca acum Ucraina detine 4 teritorii smulse Romaniei.
....."
Încheiat CITATUL,
Ești în EROARE: în secolele XIX-XX, și chiar XXI, când au fost RAPTURILE teri toriale românești,..repetate,..HOȚUL.. era RUSSIA ȚARISTĂ și/sau "COMUNISTĂ"= "URSS"..!; în URSS/CSI, sau ce-o fi.., COMANDA și POLITICA..erau/sunt..la MOSCOVA (!),ca și ÎN PREZENT, și nu în "TERITORIILE" anexate, zise:.. "inde pendente", infiltrate cu RUȘI sau pro-ruși autohtoni=trădători sadea..!
În concluzie, "diferendele" între.. vecini se rezolvă pașnic,nu prin CRIME ..botezate.."operațiuni" sau "război"
prin care se distrug sustematic: vieți
omenești, orașe și sate, economii,etc. ..!
@ Cezar. Tu vorbești de lipsa de discernământ? Alergi după rusi, in timp ce ucrainenii dețin 4 teritorii smulse cu forța României de când erau măreață republica in cadrul URSS. Care este discernământul tău in privința celor 4 teritorii românești deținute de ucraineni? Sa ii sprijini pe ucraineni ca poate iau si restul Bucovinei? Sau cum?
GO, agresiuile Ucrainei din timpurile trecute trebuiesc uitate, fiind sub o autoritate si instrumentate de doctrinele si fortele sovietice.
GO
Pe vremurile acelea din anii 1940 Ucraina era și ea o țară ocupată de Rusia și băgată sub umbrela URSS.
Tu ești un susținător fanatic, adică irațional, al Rusiei precum golanii suporteri ai echipelor de fotbal.
@ Huhu Rezea. Ucrainenii sunt același aluat cu rușii privind expansiunea teritorială. Ei își revendica Transnistria si odată intrați in R. Moldova, nu ii mai scoate nimeni de acolo, vor păstra Transnistria pentru ei.
Sa nu uitam un fapt puțin cunoscut la noi, din cauza ca este puțin mediatizat. In 1989 - 24 Decembrie, când noi eram Ocupați cu revoluția, ultimul soviet suprem al fostei URSS a denunțat Pactul Ribbentrop ca fiind nul. Deoarece nu fusese niciodată ratificat de Sovietul Suprem al URSS, pactul fii d catalogat ca o simpla înțelegere intre Hitler si Stalin, ca strategie de război. Urmare denunțării pactului era revenirea la fostele granițe ale statelor fostei URSS, de dinainte de Pactul RM. Acel pact nu a afectat doar România, ci si alte state precum Polonia, Slovacia, țările baltice etc.
Ghici care este singura fosta republica a URSS care s-a opus denunțării Pactului RM? Nu Rusia, nici Kazahstan, ci … Ucraina. Votul contra al Ucrainei oricum nu a contat, ultimul soviet suprem al URSS, luând decizia de anulare a Pactului RM, cu 14 voturi pentru ale fostelor republici sovietice si un singur vota contra al … Ucraina. O Ucraină care in cadrul URSS a beneficiat de cele mai mari extinderi teritoriale, cu teritorii anexate cu forța de alte state, printre care si de la România.
Așa ca eliminând subiectivismele, tendința de rusobie si psihoza antirusa, Ucraina apare in toate splendoarea ca stat agresor nu doar la fel de vinovat ca Rusia. Ci mai mult, din moment ce tine cu dinții de teritoriile smulse altor state, din vremea când era republica a URSS.
@ Calinmihaib12. Spui numai absurdități si ești si greu de urmărit cu trimiterile tale la nu știu ce dicționare. România Mare 1918 includea Bucovina de Nord, Ținutul Hertei si Bugeacul. Unirea a fost recunoscuta internațional. Azi cele 3 teritorii sunt la Ucraina. Probabil ca nu știi, dar Ucraina dupa ce si-a declarat independența, nu si-a înregistrat granițele la ONU. Din cauza ca are granițe extinse cu teritorii smulse cu forța din România, Polonia, Ungaria si Slovacia, din vremea când era republica sovietica. Si Ucraina știe bine ca liderii din cel puțin 3 state (nu este clar si cu trădătorii care conduc România), nu vor recunoaște ca legitima anexarea cu forța de către RSS Ucraineana de când era in URSS, a unor teritorii din statele vecine.
Ca fapt divers, nici România nu a renunțat oficial la teritoriile smulse de Ucraina, deși joaca la 2 capete. Mulți știți ca prin Tratatul cu Ucraina din 1997 (vezi ca este legea de ratificare pe internet), România a semnat ca nu are ligii teritoriale cu Ucraina. La prima vedere, asta înseamnă ca România a renunțat la cele 4 teritorii românești smulse de Ucraina sovietica. Dar nu este așa, pt. ca Art. 27 din tratat, precizează ca tratatul a fost încheiat doar pt. ….. 10 ani, cu … posibilitatea de prelungire din 5 in 5 ani. Oricare parte având posibilitatea sa … denunțe tratatul, încă din …. 2007.
Iar eu ca român patriot vreau denunțarea tratatului, nu vreau sa recunosc granițele unui stat extinse artificial cu cuceririle unor teritorii românești. Nu vreau sa trădez România, de dragul Ucrainei, așa ca tine. Ai ceva contra?
GO
Ucraina nu este stat agresor față de România.
Ca succesor al URSS, Ucraina este stat deținător de teritorii românești anexate cu forța de către URSS și apoi recunoscute ca aparținând URSS prin tratate internaționale.
Ucraina a dat semne de democratizare în ultimii ani. Cu o Ucraină democrată și europenizată se poate discuta. Cu Rusia nicevo y nikakda.
@Huhu Rezea. Cum sa fie in 1940, Ucraina o țara ocupată de Rusia? Când Ucraina a fost republica cofondatoare a URSS, încă din 1922? Alături de alte 3 republici (Belarus, Tuva si Transcaucazia). Cum sa fie ocupată o țara ca Ucraina de Rusia, când in WW2, RSS Ucraineana avea propriile armate pe front, alături de cele ruse. Nu așa am învățat, cu Armata 3 Ucraineana etc. Cum sa fie ocupată Ucraina de Rusia, din moment ce Rusia a donat Ucrainei după WW2, Crimeea?
Cum sa fie Ucraina ocupata de Rusia, din moment ce 3 președinți ai fostei URSS, au fost ucraineni din RSS Ucraineana: Hrusciov, Cernenko si Brejnev? Nu, Ucraina a fost republica-sora a Rusiei, cu aceleași apucături ca ale Rusiei. Si din multe puncte de vedere, cu apucături agresive si posesive mai mari ca ale Rusiei.
@Huhu
👍
Un teritoriu poate trece la altă țară în două moduri: ca urmare a unui război sau prin voința puternică a locuitorilor acelui teritoriu!
Eu zic să excludem războiul cu Ucraina (mai ales văzând cum se descurcă rușii acolo).
Chiar și în cazul voinței locuitorilor, mai degrabă teritoriul devine independent decât să fie alipit (vezi Iugoslavia - Kosovo - Albania).
Cu o Ucraină cu aspirații europene se poate discuta! 👍👍
PS - mi se pare chiar haioasă insistența rușilor în a vorbi despre "teritoriile românești ocupate de alții". E ca și cum americanii ar tuna și ar fulgera împotriva "țărilor care au folosit arme atomice"!
Ca si concluzie generala legata de razboiul Ucraina-Rusia. Alkan pare sa sesizeze esentialul. Asa vad si eu acum, ca ambele natii sunt victime ale unui plan mult mai amplu. Nici nu are cum sa fie un plan simplu, la o asemenea anvergura.
Despre ce este vorba? Stim ca lumea economica occidentala este in prabusire libera cu vreo 2-3 ani inainte de pandemie si cu vreo 5 ani inainte de razboiul din Ucraina. Prabusirea s-a accentuat dramatic in urma pandemiei. Nu mai iese banul companiilor, nu mai pot fi asigurate resursele bugetare si automat, apare riscul prabusitii statale in lant. In aceste circumstante, este clar ca lumea occidentala are nevoie pentru redresare, de resurse si teritorii imense si care nu pot fi decat ale Rusiei. Fapt pentru care Rusia trebuie cucerita efectiv. Dar cum?
La acest cum, lumea occidentala a gasit ca Rusia trebuie intai sa fie epuizata militar de cineva, cumva - dar musai din afara lumii occidentale, ca apoi SUA si aliatii occidentali, doar sa ii dea lovitura de gratie. Asa a fost gasit ca stat opozant al Rusiei, un alt stat Ucraina, care ca si duritate de natie si conceptie, nu este decat Rusia in oglinda. Si ortodoxe ambele, pe deasupra. Ucraina este statul-victima perfect care sa fie bagat in fata de occident, pentru vulnerabilizarea Rusiei. Conflict conceput ideal. Si asa a inceput razboiul. Ucraina s-a dat initial putin la Rusia (iritarea Rusiei cu perscutarea etnicilor din Donbas), iar Rusia a luat-o in serios momeala. Dinapoia culiselor, papusarii occidentali pandesc insa descoperirea si uzarea militara a Rusiei, pentru a-i da lovitura de gratie. Intereseaza pe cineva de occident despre faptul ca de exemplu, la iarna, ucrainenii nu au gaz deloc? Pe nimeni absolut, occidentul livreaza doar arme Ucrainei, nu si gaze.
Element neprevazut! Rusia a realizat prima miscarea - este drept ca dupa ce a inceput razboiul - dar a realizat, de aceea nici nu a intrat la distrugere totala in Ucraina, ducand un razboi mai mult de lasa-ma sa te las. Daca cineva crede ca Rusia a implicat sau a expus mai mult in acest razboi, mai mult de 10-15% din capabilitatile sale militare reale, este complet naiv. Si mare parte dintre ucraineni au realizat miscarea perversa si faptul ca Ucraina este folosita de occident, insa Kievul are ordine precise sa uzeze si sa expuna cat mai mult Rusia, pentru a fi create premisele distrugerii Rusiei prin interventia militara directa a SUA si aliatilor sai.
Cam acesta este scenariul. Ceea ce este ca trebuie sa urmeze un moment culminant de impact si care nu poate fi decat atacarea Rusiei de catre SUA si aliatii sai. De ce asa? Lumea occidentala este in pragul colapsului statal. Suntem in 2022!Ce inseamna asta ca in superavansata Italie, sa fie facute rationalizari de consum curent electric? Si sa stinga complet in orase intre orele 21.00-06.00? De ce? Curent au garla. Dar nu il mai plati oamenii. In Franta la fel. In Germania si Elvetia, indicatii de stat ca temperatura in locuinte iarna sa nu depasesca ... 19 grade! Pai la 19 grade iti curg mucii garla, ganditi-va ca unii au si copii mici. Plus chestia de la UE cu consum gandaci, viermi si altele. Plus exemplul sefei UE de a nu consuma apa, opresti chiuveta in timp ce te freci sapun etc. Ce sunt chestiile astea, decat pe de o parte, caderea in lant a lumii economice occidentale. Dar ... apare si pregatirea psihologica a populatiei occidentale pentru a-si asuma un atac asupra Rusiei. Sub pretextul ca resursele Rusiei ar readuce vremurile bune in lumea occicentala.
Cam acestea sunt lucrurile. Asistam la un scenariu mult mai complet si mai periculos, care alimenteaza conflictul Rusia-Ucraina, nu este deloc ceea ce pare.
Mister Gelu Olescu (GO) scrie prostii din neștiintă!
Ceea ce spune dânsul este o prostie....Nu fugi si abandonezi tehnica grea, modernă ca să organizezi și să execuți tu, RuSSia o c/lovitură viitoare! Astea sunt declarațiile propagandei de la Kremlin...
Patrulele de Cc/CBRN fac parte din rezerva de Cc de arme întrunite ale CA/AAÎ/Regiunii Militare si nu ele sunt destinate intrebuințării mijloacelor CBRN....
Indiciul clar de întrebuințare a mijloacelor CBRN, în orice armată a lumii, este unul singur, nu va luati dupa cititorii de net:
-scoaterea mijloacelor/muniției CBRN din depozite!
De ce? Pentru ca decizia politică a fost luată și niciodată nu va fi reintrodusă în depozit. Indiferent ce mijloace sunt: fugase incendiare, iperită, fosgen, sarin, muniție N, viruși...etc, pentru artilerie începând cu calibrul 122 mm, bombe si rakete de aviație si terestre...
*În sud, comandanșii de teren ruși negociază retragerea din poziții cu abandonarea tehnicii, sub masca unor atacuri locale, prin ”surprindere”.....au ințeles că nu este războiul lor! Nu vor să moară prosteste....
Go
Ultimul Tratat internațional care a recunoscut apartemența Basarabiei, Bugeacului , Bucivinei de Nord și Herței de Uniunea Sovietică a foat cel de la Paris din 1947, după al II-lea Război Mondial. Asta ca urmare a nerecunoasterii statutului de țară cobeligerantă de către țările aliate, pentru că România in loc să opună rezistență la ultimatumul sovietic din 1940 a atacat ulterior, declarând război Uniunii Sovietice în 1941.
GO, indiferent cum o tot învarți...pe timpul URSS deciziile majore se luau la Moscova, nu la Kiev !
@ Huhu Rezea. Tratatul din 1947? Si atunci ce trebuie facut, intrucat URRS nu mai exista de 31 ani. O refacem ca sa fie valabil tratatul sau cum?
@ Viorel. Tu in afara de A3, de unde te informezi? Unde vezi tu ca rusii au fugit si si-au abandonat tehnica? Ai verificat ce prezinta ucrainenii si mass media din Romania copiaza de-a 'mpururea? Arata tehnica ruseasca pretins a fi abandonata - dar la o privire mai atenta, vedem ca intre tancurile si transportoarele acelea abandonate, sunt o gramada si cu insemne ucrainene. Ca sa descoper realitatea, eu folosesc vreo 50 de canale Telegram si posturi TV credibile - din cele aproape 1000 de programe TV prin satelit. Si acolo am vazut care era faza! Tehnica aia prezentata ca abandonata de A3, era de fapt un parc rusesc de reparatii tehnica militara din Crimeea. De aceea, erau si blindate ucrainene acolo la gramada cu cele rusesti, erau blindate fie abandonate in 2014 de ucraineni, fie capturate in luptele de acum. Tu nu intelegi ca posturile TV si mass media din Romania, prezinta exclusiv imagini care sa denigreze Rusia si sa creeze o asa o aura de legenda si de victima, Ucrainei?
Hai, sa te verific, sa iti arat ca esti bâtă! Pe Telegram, posturile TV din Turcia - din Asia in general si care mai prezinta si succese rusesti, face ravagii o filmare cu drona la joasa inaltime, cum ucrainenii au fost facuti salam la Pisky (Peske), pe acolo prin Harkov. Vezi transmis in Romania treaba asta? Batalie filmata de sus, in direct si foarte clar. Au venit ucrainenii in orasul acela cu T 72 si niste MLI, niste trupeti si pifa, au intrat in Pesky si la un moment dat au fost tocati efectiv cu artileria, de se vede groapa langa groapa la 1-2 metri? Numai cadavre peste tot, tancuri arse etc. Unde vezi tu chestia asta la mass media din Romania?
Dar harta operatiunilor o cunosti? Toata media romaneasca, vorbeste de nu stiu ce succese ucrainene pe frontul ingust din Harkov, din nord. Fic pix, 3000 km patrati recuperati de ucraineni, inseamna un patrat de cca. 55/55 km. Dar nu vedeti ca rusii inainteaza de la est la vest, pe directia Bahmut-Soledar? Dar ca in sud, dupa ce i-au tocat rusii la Herson pe ucraineni, sau enervat rusii si acum inainteaza catre Nikolaev, asta nu vedeti?
Dar ... STRATEGIA rusilor IN ANSAMBLU, o vezi? Nu se angajeaza in contact direct, cand risca pierderea frontului. Pur si simplu se retrag sau se consolideaza pe un aliniament favorabil si toaca de la distanta cu artileria, aviatia si rachetele, tot ce se poate toca. Chiar daca trebuie sa astepte luni de zile pe pozitii, asta este tactica lor. Cat pot in aceste conditii sa mai afluiasca si ucrainenii, si de unde?
Dar altceva foarte important, vezi? Vezi ca ucrainenii separatisti din Donetk si Lugansk, si-au tras propriile republici si au propriile forte armate? Infanterie, mecanizate si artilerie. Ucrainenii astia se bat in principal cu trupele de la Kiev, adica cu ucrainenii cu ucraineni. Rusii sunt smecheri si cum ne asistau pe noi de la distanta (cu artilerie pe atunci) la Oarba de Mures - in timp ce ai nostri mureau de gat cu nemtii, asa fac acum si rusii cu separatistii ucraineni din Donetk si Lugansk. Amaratii aia de ucraineni din Donetk si Lugansk se lupta in principal cu trupele ucrainene regulate de a Kiev, iar rusii ii asista cu aviatia, rachetele si artileria de mare calibru. De treaba asta de ce nu zice mass media nimic, si anume ca ucrainenii se bat cu ucraineni? Stiai ca majoritatea pierderilor atribuite Rusiei, sunt de fapt ale republicilor separatiste Donetk si Lugansk, adica sunt tot ale ucrainenilor, dar din tabara ostila Kievului?
Lăsați!
"Capitalismul e muribund și în putrefacție" de vreo 100 de ani!
Soluția e simplă la conflict: rusnacii să se întoarcă în grămada de bălegar pe care ei o numesc țară! Care e problema? Nu au spațiu? Nu au resurse?
Nimeni nu vrea să cucerească Rusia! Să își vadă dracului de ale lor! E doar demența în capetele rusnacilor!
Cum e asta? "Mă duc să îl bat pe vecinul că se uită la locul meu de parcare și precis vrea să mi-l ia!"
Numai un rusnac dement poate să creadă că Ucraina se pregătea să atace Rusia!
@ Vorel. Si apopo de nestiinta. Esti monumental in analiza informatiilor tactice si strategice.
Asadar, avem trupe ucrainene in Harkov, la dreapta raului Oskol. Rusii nu doar ca s-au retras pe malul stang al raului Oskol. Dar ... si-au adus cu frenezie trupe CBRN (chimice, nucleare, bacteriologice) la limita de contact. Iar dupa tine, au adus astfel de trupe ca deh ... fac parte din rezerva si trebuie carate pe hartie. Si cu elicopterele, adica in regim de urgenta. M-ai terminat cu explicatia asta! In primul rand ca rezerva la nivel de armata, este la zeci de kilometri inapoia dispozitivului aflat la contact, adica nici nu trebuiau dislocate din Rusia in Ucraina. Mai ales ca discutam de trupe CBRN.
Cum sa aduci, bre, trupe CBRN pe aliniamentul de contact? Ii ataca ucrainenii nuclear pe rusi de dupa raul Oskol, si trebuie ca trupele rusesti sa procedeze la decontaminarea propriului personal sau cum? Nu vezi ce logica ai? Acele trupe au clar indeplinirea unor misiuni CBRN ofensive, la semnal. Aceasta este logica, nu cu rezerva si ce mai spui tu acolo.
As dori sa reliefez inca o data, o chestiune vitala legata de Ucraina. Ce vor face ucrainenii la iarna? Gaze nu au si banuiesc ca rusii nu le vor da de mila. Hai ca nemtii etc. - cum necum, au dat la pace cu Rusia si si-au facut ceva stocuri. Dar Ucraina, nema gaze, nema stocuri de gaze. Au facut stocuri de arme, dar nu de gaze.
De ce ma intereseaza acest aspect. Pentru ca o Ucraina inghetata sloi - poate fi ocupata si de garda lui Ontanu - aia cu politisti comunitari. Iar eu sunt sigur ca strategia oarecum expectativa/pasiva a rusilor are legatura mare si cu iarna care vine. Deja temperaturile au scazut, in estul si nordul Ucrainei, mai rau ca la noi. Peste o luna va fi imposibil de trait fara caldura de la sursele pa gaz.
@ M. Cu mine cred ca discuti. Nu am afirmat ca "Capitalismul e muribund și în putrefacție" Ci doar lumea occidentala. Una este una, alta este alta. Si rusii sau thailandezii sunt capitalisti, dar nu sunt occidentali.
Mai afirmi ca "Soluția e simplă la conflict: rusnacii să se întoarcă în grămada de bălegar pe care ei o numesc țară!" Oare? Rezolva chestia asta faptul ca italienii au intrat fortat la economie de curent, intre orele 21.00-09.00? Sau problema ca UE ne indeamna sa mancam gandaci si viermi? Sau ca nemtii se pregatesc de iarna cu maxim 19 grade in locuinte? Nicidecum!
Asa ca este cum am spus eu. Miza a ceea ce se intampla in Ucraina, este cucerirea de catre SUA si statele satelit a resurselor rusesti, prin forta armata, la momentul optim. De aceea aceste state alimenteaza Ucraina la maxim, sa uzeze si sa expuna armata rusa, pana cand SUA si statele aliate vor considera ca poate sa intervina direct in Rusia.
Doar acapararea resurselor rusesti va permite revigorarea economiilor occidentale, ca italienii sa nu mai intrerupa curentul pe timpul noptii, ca nemtii sa aiba si ei macar un 21 de grade in case la iarna, si ca UE sa scape de bunatile cu gandaci si alte larve. Acesta este adevarul gol golut despre acest razboi.
M...eroare!
Si G.O.
Go
Păi tu vorbesti de obligativitatea Tratatului de la Versailles din 1919 și pui în discuție tratatul de la Paris din 1947?
Tratatul din 1947 este valabil si după 1991 pentru toate țările succesoare ale URSS. In 1991 a ieșit din Federatia fiecare stat component, în granițele avute în interiorul Federației declarate, în realitate fiind un imperiu. Ce granițe mai voiai să declare la ONU?
Sa cititim si parerea unui om avizat ! Delirul lu G.O..produce greata !
Gen. Ben Hodges: E posibil ca în 2023 Rusia să piardă Crimeea. Scenariul era inimaginabil la începutul invaziei
DefenseRomania Team / 14 sep 2022, 13:08
Facebook Twitter WhatsApp Email
Celebri „omuleți verzi” ruși, apărând în 2014 sediul Parlamentului din Crimeea, alături de un semn pe care scrie „Crimeea Rusia”, sursă foto: NATO
Celebri „omuleți verzi” ruși, apărând în 2014 sediul Parlamentului din Crimeea, alături de un semn pe care scrie „Crimeea Rusia”, sursă foto: NATO
Generalul-locotenent (ret) american Ben Hodges, fost comandant al Forţelor Terestre ale SUA în Europa (USAREUR), în cadrul unui interviu, a surprins cu o previziune sumbră pentru Federația Rusă: Nu e exclus ca în 2023 Moscova să piardă Crimeea.
Analizând succesul contraofensivei ucrainene din sud (Herson) și mai ales nord-est (Harkov). generalul Ben Hodges, în cadrul unui interviu acordat publicației americane Newsweek la finalul săptămânii trecute, precizează că prin dârzenia cu care au rezistat în fața ocupantului și prin devotamentul cu care luptă, „ucrainenii și-au salvat țara”.
„Actualele operațiuni militare ucrainene creează condițiile pentru restabilirea în totalitate a suveranității iar aici includ și Crimeea. Cred că e posibil anul viitor” a precizat generalul american Ben Hodges.
Peninsula Crimeea a fost anexată ilegal de Federația Rusă în 2014.
Un foarte bun cunoscător al regiunii Mării Negre, expertul militar american amintește că o asemenea previziune era de neimaginat în urmă cu 6 luni, mai exact pe 24 februarie 2022, ziua invadării brutale, totale și neprovocate a Ucrainei de către forțele ruse de ocupație. Generalul Ben Hodges a ironizat și „a doua armată a lumii”, devenită a doua armată din Ucraina.
„Iată-ne la jumătate de an de la începerea invaziei ruse la scară largă în Ucraina iar presupusa a doua armată a lumii a devenit a doua armată din Ucraina. După 6 luni de invazie Rusia controlează sub 20% din teritoriul Ucrainei iar capacitatea Armatei de a conduce operațiuni ofensive e aproape epuizată în totalitate”, a arătat Ben Hodges.
Generalul american atrage atenția că războiul e departe de a fi pierdut de ruși și e momentul ca Occidentul să ofere Ucrainei un sprijin mai mare militar și moral pentru ca aceasta din urmă să poată obține victoria.
Rușii au fost luați prin „surprindere” de ofensiva din Harkov
Amintim că în urma unor contraofensive fulgerătoare în sud (Herson) și pe direcția nord-est (Harkov), ucrainenii au reușit să preia inițiativa și să avanseze nesperat de mult.
Forțele de ocupație ruse s-au axat pe pregătirea ofensivei ucrainene în sud, neglijând Harkovul, punct în care Ucraina a reușit ruperea frontului. Pentru a evita încercuirea rușii s-au retras în grabă.
În presa mainstream rusă nu se precizează nimic despre acest lucru, doar un comunicat sec al Ministerului Apărării de la Moscova care spune că forțele sale s-au „regrupat” pentru a continua ofensiva în Donețk.
Cert e că în est ucrainenii au recucerit orașele Kupiansk și Izium, puncte strategice care au fost cucerite de ruși cu pierderi mari în ceea ce privește resursele și factorul uman, în urma unui asediu de aproape o lună.
Recucerirea acestor orașe strategice pun momentan punct planului rus de a „elibera” întregul Donbas și deschid ușa pentru recucerirea Severodonețkului, și ulterior a Lysychan
https://www.defenseromania.ro/gen-ben-hodges-e-posibil-ca-in-2023-rusia-sa-piarda-crimeea-un-asemenea-scenariu-era-inimaginabil-la-inceputul-invaziei_618151.html?fbclid=IwAR19X9jgouqjzp0__V7IVyncvQuMmvPdryPKXH4LBJLCMDWyV7XBrEmco9U#:~:text=Gen.%20Ben%20Hodges,la%20curent%20cu
GO, unde a îndemnat UE să mănânci viermi și gândaci? Se mănâncă în România puișori de baltă, fructe de mare, șerpi etc fără să fie îndemnați de către cineva!?! Se mănâncă! Se mănâncă în țările asiatice tot felul de fripturi de lighioane? Se mănâncă! Ceea ce spui tu este despre cererea unui comerciant pentru a putea fi produs și comercializat în UE. Cum ar cere Cezar să-și împacheteze brânza din lapte de oaie în burduf exterior de berbece! Te arunci militarește după fentă și faci niște analize economice, tactice etc de te ia durerea de cap. Dacă ar citi ucrainienii ce afirmi s-ar fi predat din prima zi! Unii care au făcut școala sub tratatul varșovian nu vor sa accepte dezastrul produs armatei roșii și tactica bătăușului din curtea școlii, loveste-l pe cel slab ca să te lauzi că ești puternic. De data asta rușii au luat-o rău în freză! Este adevărat că sunt pierderi mari și de partea cealaltă și ușoare seisme pe piața internațională. Aceste lucruri se vor așeza mai repede decât crezi tu. Fii optimist!
@GO
Eu spuneam că de o sută de ani rușii prevăd dezastrul altora! Vedeți-vă de treaba voastră, nu mai muriți de grija altora!
Lasă-i pe italieni, nemți sau uzbeci! Ce să spun!? Filorușii nu mai pot de grija altora!
Cauză - efect!
Cauza a fost și este războiul fascist al Rusiei!
De ce "fascist"? Pentru că are la bază teoria că poporul ucrainean nu există sau nu trebuie să mai existe.
Să îți fie clar: dacă Ucraina ataca Rusia și spunea că poporul rus nu există eram de partea rușilor! Mai discutăm dacă ești de acord că rușii nu au ce căuta pe teritoriul suveran al Ucrainei! Apoi discutăm despre greșelile Ucrainei și contextul în care au fost făcute! Altfel vorbim discuții!
@CEZAR. Generalul ala destept al tau, in afara de faptul ca bate campii cu Crimeea, nu a sesizat esentialul. Ca pe rusi ii doare in basca de zona Harkov. Rusii nu si-au propus sa ocupe Ucraina. Tu si generalul ala, neglijati un amanunt. In Ucraina, sunt create 2 republici separatiste: care au armate si administratii proprii. Este vorba de Donetk si Lugansk, care de fapt au locuitori ucraineni insurgenti. Inarmati pana in dinti, pe o parte de rusi, pe de alta parte - au sute, mii de tone de armament si munitii occidentale capturate de trupele ruse de la armata regulata ucraineana.
Regimul de la Kiev, are probleme cu cele 2 republici rebele, de dinainte sa intervina armata rusa direct. Rusii ce au facut concret in Ucraina? Stii? Iti spun eu. In republicile Donetsk si Lugansk, nu au facut nimic, i-au lasat pe ucrainenii de acolo sa se rafuiasca cu trupele ucrainene regulate. Rusii doar i-au spijinit de la distanta cu ce nu au ucrainenii rebeli din Donbas (aviatie, rachete de inalta precizie etc.). Pe de alta parte, rusii au intrat la ... asigurarea operatiunilor militare - asta ai invatat si tu. Adica sa asigure atingerea obiectivului de catre luptatorii republicilor separatiste. Asa au ajuns rusii in Harkov, Herson etc. Pot sa plece oricand, este treaba lor. Dar greul operatiunilor a fost si va ramane pe umerii ucrainenilor rebeli din Donbas.
Ca fapt divers, tu si generalul ala destept, nu sesizati ca ucrainenii de la Kiev au avut succes doar contra rusilor din Harkov si care nu este obiectiv de ocupatoe al rusilor, dar nu au avut succes niciun metru in Donbas, contra militarilor aflati la contact ai celor 2 republici insurgente? Din contra, prin zona Soledar-Bahmut, insurgentii inaiteaza ei, mai au cativa kilometri sa atinga granita asa numitei republici Donetk.
Presupunem ca prin absurs, diseara pleaca toti rusii din Ucraina? Ce se va intampla? Pai pleaca rusii, nu si ucrainenii rebeli din republicile separatiste Donetk si Lugansk, care in continuare vor fi separatiste si se vor razboi cu Kievul. Asta tu si generalul tau, nu vedeti? Ca in principal, ucrainenii se bat cu ucrainenii? Ca aici este esenta conflictului?
@ CEZAR. Kupiansk și Izium nu prea au fost cucerite. Au fost efectiv abandonate de rusi. Si automat, oricine intra in satul fara caini. Cucerire presupune batalii aprige etc. Dar la Izium cel putin - ca acesta este oras mare din regiune, ucrainenii nu au gasit niciun rus in oras.
Sa retii ce am spus anterior. Rusii s-au retras de la un obiectiv pe care nu si-au propus sa il apere. Nu sesizezi ca ucrainenii nu reusesc sa intre un metru in Donbas? Si nu din cauza rusilor, ci din cauza ucrainenilor inrolati in armatele republicilor rebele. De aici porneste contraofensiva adevarata. Iar aici, vitejii ucraineni de la Kiev nu reusesc sa treaca de vitejii ucraineni din Donbas. Ba din contra, tot ultimii avanseaza spre Soledar-Bahmut. Vezi harta cu regiunile Donetk si Lugansk. Acolo este greul pentru Kiev, nu la avanposturile ruse din Kupiansk și Izium.
CITAT din "CSEJ spunea..."
"Rusii au rămas ca sistem de lupta la nivelul din anii existenței Tratatului dela Varșovia.Adica chiar dacă e prost sa fie mult.Ideia cum ca o pregătire de 4 luni e suficienta pentru pregătire militara pica.Nici nu au înțeles că lumea s-a schimbat.Era imperiilor a apus.Uite ca SUA este mare putere si nu anexeaza teritorii
.❗Nici China desi anexarea Taiwanului este ⁉️legitima.⁉️
Rusia încă nu este învinsă.Mai este mult până departe..O intrare în teritoriul de drept al Rusiei este de nedorit si periculos. "
"13 septembrie 2022, 20:46"
Încheiat CITATUL,
CSEJ:
..o observație:
Ce scrii între semnele ROȘII, privind CHINA și.."dreptul"/"legitimitatea" ei de a.."ANEXA"(o formulare=oximoronică) TAIWANUL, NU E ADEVĂRAT, atât timp cât TAIWANUL nu dorește..⁉️ANEXAREA⁉️.., cum altfel (?) decât prin..FORȚA MILI TARĂ = CRIMĂ,DISTRUGERE..etc., în loc de..UNIREA PAȘNICĂ..!
@ Huhu Rezea. 3 chestiuni:
1) Tratatul de Pace de la 1947, nu este cumva si cel care a stabilit granitele fostei Iugoslavii? Dezmembrata si dizolvata in 1992, iar unul dintre succesori - adica Serbia a fost atacata de NATO - adica de o gramada de state semnatare ale Tratatului de Pace de la 1947, ca sa ii schimbe granitele, prin smulgerea regiunii Kosovo?
2) Legat de Romania, eu nu prea am gasit la modul explicit decat faptul ca "Frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 Iunie 1940 şi cu Acordul sovieto-cehoslovac din 29 Iunie 1945". Ca atare, daca ACORD nu este sau este denuntat, nimic nu este. In plus ca entitatea URSS cu care a fost incheiat acordul, NU mai exista. Nicaieri in tratat NU scrie ca Tratatul de Pace de la Paris din 1947, se aplica si dupa sucombarea URSS, statelor succesoare. Motic pt. care cred ca si NATO a smuls Kosovo Serbiei, intrucat NU ataca Iugoslavia, ci un oarecare stat numit Serbia care nu exista ca stat de sine statator in 1947.
3) Dar cu Insula Serpilor cum mai este? Ca aceasta a fost anexata in 1948, dupa tratatul de pace din 1947. Si care pierdere a insulei, a schimbat granita Romaniei in favoarea URSS, si care in final, tot la Ucraina ajuns. La fel ca Pactul RM, tratatul prin care Romania a cedat URSS Insula Serpilor, nu afost niciodata parafat nici de Sovietul Suprem al fostei URSS, nici de Marea Adunare Nationala a RPR (ulterior RSR). Cu asta cum mai faci?
GO
Mai fabulează fanaticii susținători ai unei cauze dar nici chiar așa!
Din prima lună a agresiunii, rușii au abandonat intenția principală de a acupa Kievul. Acum părasesc Harkovul, sperând să-i oprească pe ucrainieni pe bariera naturală a Râului Don.
Dacă pierd în sud Hersonul si Melitopol, vor fi nevoiți să plece și din Crimeea.
Coaliția internațională acționează pentru alungarea rusilor din teritoriile ocupate, dar nu dorește să atace niciun centimetru din Federația Rusă. Ii țin în frău să n-o facă nici ucrainienii.
Pe Putin îl vor răsturna și judeca tot rușii, așa cum au pățit-o și Ceaușescu și Miloșevici. Bineînteles... de societatea civilă rusească influențată de propaganda occidentală.🤔
Tine minte acest comentariu!
@ Huhu Rezea. Ca fapt divers, ceea nu știi tu si alții este ca Crimeea NU a fost regiune in cadrul Ucrainei. Ci … republica autonomă. Si-a declarat independența fata de Ucraina, la fel cum au facut si republicile autonome ale fostei Iugoslavii. Ca mai departe Republica Autonomă Crimeea a reintrat in cadrul F. Ruse alături de alte republici autonome ale F. Ruse, nu mai contează la nimic. Contează doar ca RA Crimeea a îndeplinit procedurile internaționale pentru desprindere de Ucraina.
A tine Crimeea cu forța in cadrul Ucrainei, este ca si cum Serbia ar tine cu forța R. Muntenegru sau pe Slovenia in cadrul Iugoslaviei.
@Arfi. Te prind acum. Lasă rușii! Ce părere ai de ucrainenii din regiunile Donețk si Lugansk, care si-au declarat propriile republici, independența fata de Kiev, si care au trupe proprii care se bat de la egal la egal, cu trupele ucrainene ale Kievului?
Nu de alta, dar toți care susțineți Kievul vedeți doar rușinare se bat cu ucraineni! Dar pe ucrainenii care se bat cu ucraineni, de ce nu ii vedeți? E adevărat ca CIA vrea sa ne prezinte un popor ucrainean patriot care lupta compact cu rușii, dar nu este așa. Ce faci cu ucrainenii din sud-est care se lupta cu cei de la Kiev? Care sunt buni si care rai? După ce criterii? Ca ucraineni sunt si unii si alții?
Eu țin cu ucrainenii, ca si tine! Dar cu cei din sud-est! Na, ca ți-am rupt concepția pro-ucraineana!
Autonomă sau nu, Crimeea a fost în perioada 1991-2014 parte componentă a Ucrainei. Cum rușii au luat-o cu forța în 2014, acum ucrainienii o pot readuce tot cu forța la Ucraina.
Ca fapt divers, rușii au schimbat strategia. Au ferit cat au putut infrastructura civilă. De care însă s-a folosit armata ucraineana. La acest moment TV de pe satelit arată distrugerea de către rusi a unui baraj de acumulare de pe Râul Ingulets. Si care in afara de faptul ca inunda căi principale de afluire a trupelor ucrainene spre sud, lasa fără apa potabilă toată regiunea Krivoi Rog.
Rușii afirma ironic ca i-au copiat pe ucraineni care au făcut la fel când încercau rușii sa ajungă la Kiev! La televiziuni pe satelit arată cum ucrainenii din regiune își umplu găleți cu apa care abia mai țârâie la chiuveta. Poduri si resturi plutind si albii inundate.
GO:
Iar faci uz de SOFISME: cum stabilești ..că "ucrainienii" din estul Ucrainei=
ANTI-UCRAINIENI (și nu numai) sunt.. cel puțin etnic.. "ucrainieni", și nu "RUȘI" sadea..?? (citești și scrii..de pe.."prompter"-ul ..moscovit.., sau de pe .."telegramul" ..RUSESC../sau FALS ..britanic..?).
[Dacă are bani "suficienți",cam orici ne poate înființa o firmă de orice fel ,inclisiv de PROPAGANDĂ în: SUA,UK,EU .etc.,cu scopul..credinilizării firmei
si ÎNȘELAREA..naivilor/credulilor).!].
@ Calinmihaib12. Hai, ca esti fantastic. Intra pe televizunile din satelit - vezi ca Republicile Donetk si Luhansk au si propriile televiziuni, si vezi cu ochii tai. Cei de acolo sunt nascuti in Ucraina, deci sunt ucraineni. Ca sunt si cati or fi etnici rusi dintre ei, nu ne mai intereseaza. Cs si noi avem etnici gramezi, dar oficial sunt cetateni romani.
Adica, toata lumea stie ca ucrainenii din sud-est sunt contra Kievului si lupta armat contra Kievului - inca din 2014, si vii tu acum cu teoria chibritului.
Strict catre ce care va dati mari tacticieni, strategi etc. si subapreciati forta Rusiei si supraevaluati armata ucraineana. Comiteti o mare eroare. Rusia nu a lovit pana astazi niciun obiectiv strategic si in care intotdeauna este mixt, adica de interes si militar, dar si civil. Iar strategia si tactica au ca prime repere in cazul unui razboi total, adevarat, real, distrugerea lucrarilor de baraje, a viaductelor, a centrelor energetice etc. etc.
Pana acum cand au lovit barajul de pe Krivoi Rog (asta este orasul natal al lui Zelensky), rusii s-au limitat strict doar la obiective militare. Fara a lovi obiective strategice. Nu ca nu au putut, nu au vrut. Au facut acest lucru, cel mai probabil, din motive sentimentale, ca ucrainenii sunt tot de ai lor, ca ei rusii ar fi baieti buni etc. etc.
Insa, fiti siguri ca daca in locul Ucrainei, ar fi Romania, Polonia etc. Rusii nu ar mai fi sentimentali ca cu ucraineii si ar face ceea ce ar face oricare stat care urmareste un razboi total: prima data distruge obiectivele de interes strategic si abia apoi se angajeaza la contact, daca mai are cu cine. In razboiul din Ucraina, rusii pana azi nu au procedat asa. Adica - i-au batut putin la fund pe ucraineni, dar nu incat sa ii stranguleze. Azi le-a dat insa o palma ruseasca!
Exemplu din Romania. Distrugerea Barajului Vidraru, rade orice este viu pe o lungime catre aval de cca. 50 kilometri. Nu mai zic ca si Bucurestiul desi nu ar fi distrus, ar ramane fara apa. Restul ca sa va faceti o impresie, cititi aici
https://substantial.ro/de-a-dreptul-ireal-ce-s-ar-intampla-daca-s-ar-sparge-barajul-vidraru-cu-siguranta-nu-te-asteptai-la-asa-ceva-video/
@go
Mă distrez că ție nici nu-ți trece prin minte că poți și tu, la rândul tău, să fii manipulat de televiziunile și site-urile pe care le urmărești.
Nu sunt atât de proști rușii, ca să acționeze cum ai vrea tu.
Rușii, în special Putin, fac ce pot pentru a nu provoca Occidentul astfel încât acesta să nu găsească motive pentru o intervenție militară directă pentru eliberarea Ucrainei.
● CITAT nr.1 din "GO spunea..."
(14.09.2022/23:23')
Pana acum cand au lovit barajul de pe Krivoi Rog (asta este orasul natal al lui Zelensky),⁉️ rusii s-au limitat strict doar la obiective militare. ⁉️Fara a lovi obiective strategice.❓ Nu ca nu au putut, nu au vrut.❗❗ Au facut acest lucru, cel mai probabil, din motive sentimentale, ca ucrainenii sunt tot de ai lor, ca ei rusii ar fi baieti buni etc. etc."
ÎNCHEIAT CITATUL nr.1,
● CITAT nr.2: din "GO"..scria...":
"Ca fapt divers, rușii au schimbat strategia. ⁉️Au ferit cat au putut infrastructura civilă.⁉️ De care însă s-a folosit armata ucraineana. La acest moment TV de pe satelit arată distrugerea de către rusi a unui baraj de acumulare de pe Râul Ingulets. Si care in afara de faptul ca inunda căi principale de afluire a trupelor ucrainene spre sud, lasa fără apa potabilă toată regiunea Krivoi Rog.
Rușii afirma ironic ca i-au copiat pe ucraineni care au făcut la fel când încercau rușii sa ajungă la Kiev! La televiziuni pe satelit arată cum ucrainenii din regiune își umplu găleți cu apa care abia mai țârâie la chiuveta. Poduri si resturi plutind si albii inundate. "
"14 septembrie 2022, 21:33 "
ÎNCHEIAT CITATUL nr.2 ,
G0:
1.Ai luat-o..pe întinsele stepe..ruso- baikale.!:ai văzut ce aiureli ai scris
(..?): O LUME ÎNTREAGĂ VEDE că RUȘII DISTRUG OBIECTIVE CIVILE = adică orașe și sate întregi și ASASINEAZĂ oameni.!
..și tu "aperi"cu sofisme și minciuni ASASINUL..!
● CITAT nr.3 din "GO spunea...":
"Calinmihaib12. Hai, ca esti fantastic. Intra pe televizunile din satelit - vezi ca Republicile Donetk si Luhansk au si propriile televiziuni , si vezi cu ochii tai. Cei de acolo sunt nascuti in Ucraina, deci sunt ucraineni. Ca sunt si cati or fi etnici rusi dintre ei, ⁉️nu ne mai intereseaza.⁉️ Cs si noi avem etnici gramezi, dar oficial sunt cetateni romani.⁉️❗
⁉️Adica, toata lumea stie ca ucrainenii din sud-est sunt contra Kievului si lupta armat contra Kievului - inca din 2014, si vii tu acum cu teoria chibritului. " ⁉️
"14 septembrie 2022, 22:54",
Încheiat CITATUL nr.3 ,
GO:
Din ce scrii,rezultă că NU ÎNȚELEGI.. ROMÂNEȘTE..ce am scris destul de clar, /limpede, pt. ca un simplu cititor de texte să înțeleagă cele citite, altfel nu ai fi scris acele comentarii, mai ales pasajele dintre semnele de punctu ație ROȘII..(❗):..cum adică nu contea ză "etnia" = RUSĂ a celor care sunt MANEVRAȚI..,inclusiv MILITAR..de către RUSSIA..= ÎMPOTRIVA PROPRIEI ȚĂRI (!)= în ciuda faptului că sunt "ucrainieni" ,așa cum spui că ei sunt..?!(adică = sunt TRĂDĂTORI și ASASINI..ai ȚĂRII și concetățenilor lor..!).❗❗
..iar ANALOGIA "NEFERICITĂ"= chiar tragică,pe care o faci cu ROMÂNIA = în pasajul de mai jos, citat..din "GO":
⁉️""Cs si noi avem etnici gramezi, dar ❓oficial❓sunt cetateni romani.""⁉️..
..este ANTOLOGICĂ..prin IMPLICAȚIILE.. SUBLIMINALE..pe care nici nu le visezi
..!, dar le-ai INDUS.."poate" fără "voia" ta..!, și mă fac să te întreb: ce s-ar întâmpla dacă si cetățenii noș tri (nu contează etnia..!)..AR PROCEDA ..asemenea cetatenilor ucrainieni estici, invocați în finalul comentariu lui din..CITATUL nr.3..❓
(08:48'/15.09.2022)
@ Huhu Rezea. Poți sa distrezi, dar rușii tocmai au acționat. Caută Krivoi Rog pe net, arată acum ca Veneția. Insurgenții din Donețk si-au tras conducta separată.
Mai am ceva si cu asta închei. Privindu-i si pe rusi si pe ucraineni, cazi intr-o capcana in care cad toți, inclusiv analiști, politicieni, mass media de top, nu doar oameni simpli. Neavând contact direct cu ei, nu știți cum gândesc si de aici pornesc erorile de analiza. Eu spun din experiența de contact cu ambele nații, observațiile mele:
1) Si unii si alții se cred buricul planetei. Rușii de exemplu, se cred cei mai tari d.p.d.v. militar de pe planeta. Nu le este teama de SUA, cum zici, absolut deloc. Privesc UE ca pe un singur stat oarecare, nu sunt impresionați de nr. de stătulețe componente. NATO = SUA. NATO/UE/SUA = imoralitate, gay, LGBT …, droguri, sălbăticie socială . In caz de război, rușii susțin ca vor învinge mereu, deoarece spre deosebire de americani care lupta doar plătiți, rușii intra in război din convingere.
Ucrainenii, cam aceeași îngâmfare militară. De altfel, oficialii lor tocmai au susținut ca niciun stat NATO nu are pregătirea de război a Ucrainei.
2) Ambele nații degaja o superioritate morală față de alte nații. Dacă rușii si-o maschează, ucrainenii nici nu încearcă. Am ajuns odată in Ucraina sa văd Cetatea Albă. Pur si simplu, te tratează cu …urul dacă ești străin, mai ales străin neslav.
3) Ucrainenii se considera inferiori rușilor, iar rușii se cred superiori ucrainenilor. Cu toate acestea, in relațiile tensionate cu terțe nații, sunt capabili sa se unească ucrainenii cu rușii sau invers.
Si acum in acest conflict, doar Zelensky ii mai tine sub papuc pe ucraineni, sa nu fraternizeze cu rușii. Dar Zelensky nu este etern.
4) Oficialii rusi nu sunt interesați de părerea altor nații despre ei, ci doar de părerea rușilor. Se tem doar de rusi si atât.
5) Militar, ambele state sunt dispuse sa meargă la extrem, decât sa piardă. Nu ar ezita - dacă se simt încolțiți, sa utilizeze armamente nucleare etc. Ucrainenii neavând nucleare, își pot asuma inclusiv rolul de kamikaze.
6) Ambele nații au anduranța extrema la factori de stres. De aceea aliați fiind, au si câștigat al 2-le-a război, pe cel cu Napoleon etc
Cum sa închei? SUA, NATO, UE comit o eroare extrema sprijinind regimul din Ucraina. Ucrainenii sunt pro-ruși in esența lor. Si vor trăda SUA/NATO/UE imediat ce vor scapă de Zelensky. Cu o experiența militară greu de egalat, dar si cu armele si procedurile însușite de la occidentali. Element care va face Rusia si mai puternica.
@GO
Excelente caracterizările, dar foarte proaste concluziile.
Zelenschi este produsul naționalismului ucrainian, naționalism născut din aversiunea față de ruși, dar și față de alți vecini. La fel este și Putin. Fiecare dintre ei poate fi înlocuit cu alți politicienii reprezentativi pentru orgoliul lor național.
Este o iluzie să mai crezi că ucrainienii se vor mai întoarce vreodată sub papucul rușilor, mai ales după ce au simțit gustul libertății dar și solidaritatea cu ei a celorlalți vecini.
Eu ma feresc sa spun ca rusii sunt terminati. Am urmarit si eu stiri despre ofensiva ucraineana si am observat ca au succese in zona Harkov. Adica nu la Herson sau Donbas. Dar mie imi pare ca au inaintat unde au putut, nereusind unde au vrut.
E o lovitura de imagine, dar Putin n-a anuntat niciodata ca operatiunea lui vrea orasul Harkov.
@Alkan
Ești și d-ta lovit de microbul rusofil!
Rusia ar dori ca toată Ucraina, nu numai Harcov, să-i fie ascultătoare. Altfel nu pornea războiul.
Determinarea ucrainienilor de a se elibera de ruși este foarte mare ca să nu aibă și succes, mai ales că au ca aliați țările NATO și UE.
Rușii trebuie să fi învățat din al II-lea război mondial cât de mult a contat ajutorul american.... ca ei să se elibereze de trupele lui Hitler.
Debarcarea americanilor în Normandia în 1944 pare să fi fost motivată mai mult de pericolul ca întreaga Europă să cadă sub comuniști. La momentul debarcării rușii respinseseră trupele germane pe aliniamente din Polonia si România.
@ Huhu Rezea. Atenție, nu exista naționalism ucrainean, cel puțin nu la nivel compact. Exista 2 curente radical opuse:
- unul pro-vest format in jurul stapanitilor ucraineni cândva de polonezi/slovaci/maghiari/austrieci din vest (origine - Galicia).
- unul pro-rus format in jurul ucrainenilor din est, mai exact in jurul cazacilor ucraineni si care au fost mereu gărzile Rusiei la granița de est.
Si unii si alții au avut avantaje in trecut, in funcție de cine i-a alimentat financiar.
Cele 2 curente exista de peste 100 ani. S-au războit între ele direct si in WW 2, când cei din vest au luptat de partea Germaniei, iar cei din est de partea Rusiei. Si acum fac exact la fel.
Între cele 2 curente exista desigur populația de rând, despre care cum am sesizat intr-o secvența difuzată pe rețelele de socializare, are in permanenta 2 steaguri sub saltea: unul ucrainean si unul rusesc. Si pe care le flutura după cum
sunt evenimentele.
Soluția problemei este una singura: divizarea Ucrainei. Lucru neacceptat de curentul din vest, dar încurajat de curentul din est. Însă, curentul din vest nu ii va putea tine pe ucrainenii din est sub papuc. Si nici invers. Lucru neacceptat de curentul din vest. Cine nu accepta existența celor 2 curente opuse, înseamnă ca nu înțelege nimic din caracteristicile Ucrainei. Si nici nu vede ca acum in Ucraina, unde sunt create deja 2 republici separatiste ucrainene - 3 cu Crimeea, 4 cu Herson care acum se oficializează si mai urmează vreo 2-5 astfel de republici.
Rușii - dacă nu ar fi avut drept baza faptul ca parte din ucraineni sunt nemulțumiți, nu ar fi intrat in Ucraina. Dar au intrat si se stabilizează acolo unde are susținerea curentului naționalist pro-rus.
@Huhu Rezea. Ai afirmat: “Determinarea ucrainienilor de a se elibera de ruși este foarte mare ca să nu aibă și succes!” Dar despre determinarea ucrainenilor din Donbas care lupta tot la fel de determinați contra trupelor ucrainene de la Kiev, nu zici nimic? Ca si-au tras republici independente si au si armate proprii. Ăștia sunt in linia 1 in Donbas, nu rusii!
GO, aceeași părere pe care o am despre Mihai Viteazu, Ștefan cel Mare, Țepeș etc, cei care s-au bătut cu armate formate cam pe aceeași limbă chiar dacă li se spuneau moldoveni, ardeleni, munteni etc. Separatiștii celor două regiuni au fost susținuți logistic de către Rusia. Încă din 2014 am susținut ca acest tiran numit Putin este un dictator feroce! Știi ce spuneau unii colegi pro ruși? Un Putin ne-ar trebui și nouă! Doamne ferește! Ofensiva Ucrainei trebuie dusă dincolo de granițele țării, cel puțin cu câteva sute de km... parcă așa spuneau specialiștii în războaie! Aștept cu interes judecarea vinovaților în crime de război începând cu Putin și continuând cu alți înalți demnitari care i-au "suflat" în ureche! Un singur argument sa-mi spui, dar legitim, din care să reiasă începerea acestui război de către Rusia! Bine, operațiune specială! În război militarii au ceva drepturi în plus...
O replica pentru Mister G.O.
Nu este corect sa scrii despre nivelul operativ si strategic cand nu stapanesti nici pe cel tactic (companie, batalion, brigada). Sunt curios care ar fi frontul de atac al unei BgMc organizata pe BGT sau cum spun altii, adica cei care le-au teoretizat si care au si operat cu ele, Battlegroup/UK sau Task force/US? In replica, RuSSia a ramas tot la Regiuni Militare de SUD, NORD, VEST....ca in 36!
1. Atat de pregatiti au fost comandantii grupurilor de lupta incat au ordonat punerea in aparare a unui aliniament din padurea contaminata N de langa centrala Cernobîl; dar, aceasta dispunere a fost avizata de esalonul superior, adica RMc/BgMc si aprobata de DMc/CA. Vedeți cata prostie in Armata Rosie?
2. Mobilizarea si pregatirea armatei ukrainene a durat ceva, insa au realizat rapoarte de forte de 8/1 in sectoarele de rupere, iar daca luam in calcul motivatia si rapoartele calitative, prin mijloacele de lupta din Vest, veti intelege lesne ca rusii sunt in raport subunitar! *Deja fug multi si din Crimeea, iar misiunile de lovire ale aviției ucrainene sunt mult mai vizibile si constante!
3. Referitor la patrulele CBRN, puteti nominaliza macar cate 3 misiuni ale acestora in aparare, ofensiva, retragere, lupta pe aliniamente intermediare, c/atac sau c/lovitura? Mijloacele de lupta CBRN ”clasice”, inclusiv cele termobarice sunt la trupele CBRN, insa privind pe cele N (la care faceati referire) am mari indoieli, sustinute de faptul ca fortele N sunt considerate strategice si au statut de categorie de forte cu un statut si misiuni deosebite. **Sper ca nu va imaginati ca aeronavele care pot lansa bombe/rachete cu ”clasicele STL” sunt tot la UM/MU CBRN?
4. Da rusii nu fug din fata inamicului! Asta suna precum zicerea: Seful nu doarme, el executa program de odihna/somn/refacere! :))
5. Lumea buna intelege adevarul, care este total diferit de cel al Kremlinului mediatizat de troli! va dau 3 link-uri, fara pretentia ca reflecta 100% adevarul, insa daca numai 50% este corect, atunci acceptati ca RuSSia este in mare kkat:
S-a jmecherit Viurel...se vede ca l-am dadacit bine ...:D..:D..
Continuare la replica pentru Mister G.O.
https://liveuamap.com
numai de ieri pana azi au peste 40 Tc scoase din lupta:
https://www.oryxspioenkop.com/2022/02/attack-on-europe-documenting-equipment.html?m=1
si o analiza, nu foarte originala, (parca asta conteaza?), dar este o analiza a unui grup de lucru multidisciplinar, pe informatii :
https://www.comisarul.ro/articol/colaps-total!/un-colonel(r)-roman-a-facut-o-radiog_1410315.html
PS-nu mai scriu intrucat mi-a intrat ”fumul” ăla de combatere si orbire a satelitilor de spionaj in oki...., probabil ca au si ei tot lunete LOTA -:))
https://www.wikiwand.com/ro/TAB-71
***Oricum sa retineti un lucru: Putin/RuSSia a facut pasul de la SUVERANISM (alaturi de China, Brazilia, India si inca cateva ”Mari Democratii”) la INFERN, pentru ca nu Ucraina a fost agresorul si nimic din Lumea Buna nu a autorizat-o sa calce frontierele unui stat recunoscut ONU! In rest, daca a mai ramas ceva, putem detalia despre modul de inregimentare a Ucrainei in URSS si de ce nu despre mandria comunista: HOLODOMOR și GULAG!
Sau: „Ați știut și ați tăcut. În termeni juridici, se numește complicitate…”
Pentru mine conteaza mai mult cea mai eleganta definitie a democratiei, apartinând lui Ion Raţiu: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“
Don Cezare. Aveți dreptate. Unde mai găsesc eu un lector atât de capabil și bine pregătit ca și dumneavoastră. Cred că în Povestiri (Prostia omenească) ale lui Ion Creangă când unul arunca nucile în pod cu furca iar altul căra soarele de afară în casă cu oborocul.
..adică din toată.."excelenta analiza"
+ "concluzii" nu rămâne NIMIC..,decât
"confirmarea"..SĂLBĂTICIEI ATAVICE..!
@ Viorel. De unde stii tu ce spanesc eu? Mai baiete, din experienta mea militara, iti spun ca ceea ce insiri tu acolo sunt doar niste jaloane expirate. Iti dau un exemplu, intrucat am si alte treburi. M-am dus eu in mare exercitiu aplicativ NATO intr-o alta tara, la nivel brigada, cu adancime, tot tacamul etc. Si mi-au ..utut aliatii directia - nu mie neaparat, eu ma adaptez foarte rapid la schimbari, ci coloneilor si generalilor constipati cu adancimea, directia de ofensiva, aliniamentul de aparare etc. Stii cu ce? Ne-au dat raion de operatii, nu directie si nema aliniamente. Ceva in genul, bai baieti, dreptunghiul asta este al vostru, misiunea este asta, recuperarea in raionul X, descurcati-va! Si ne-am descurcat! Initiativa, initiativa, multa flexibilitate, plus chestiile tehnice de rutina. Mai greu cu coloneii si generalii care erau fixati tot pe niste directii si aliniamente, noroc ca erau ascultatori si faceau ce ziceam cei mai tineri decat ei. Si am luat si calificativ maxim
Unde vreau sa ajung? Chestia cu raioane, ne-a scos din cap tot ce invatasem in armata romana. Asa ca eu ce vrei sa iti spun? Te intrebi care este frontul frontul tactic al unei Bg. Mc. organizate pe BGT? Dar intrebarea principala de ce nu ti-o pui? Dar unde actioneaza acea Bg. Mc.? In teren deschis ca la Calarasi, in teren intens impadurit si deluros semiinalt cum este zona Donetk de nu treci cu brigada decat de pe drumuri amenajate? Cumva este zona impanzita cu localitati? Sau mlastinoasa asa cum este cea a Niprului? Din start ai gresit intrebarea. Plus faza care ti-am spus-o cu raionul, ce front de atac mai ai cand ofensiva se duce contra unor trupe care se apara in raion, si nu pe aliniamente de apararea frumos desenate la infanterie?
Asta ca mi-am adus aminte de un "mare" general de la noi, ajuns sef la SMFT care a reusit performanta ca la o aplicatie cu armata - eu fiind sef de stat major de batalion independent la acea aplicatie, sa ne puna in fata conceptia tactica aprobata si avizata de el, in care tancurile nu stiu carei brigazi date in sprijin, trebuiau urcate ... pe Fagaras.
@ Viorel. Nu stiu ce vezi tu senzational pe acolo. Eu vad intreaga harta a operatiunilor si care nu are nicio modificare spectaculoasa de la o zi la alta. Ocupatia rusa in Ucraina (si a trupelor insurgente din Donetk si Lugansk - pentru ca nu doar rusii se lupta cu Kievul, ci si ucrainenii din Donetk si Lugansk), acopera cam 120 000 kmp.
M-am uitat mai atent cu ce se lauda ucrainenii cu contraofensiva din nordul frontului, din zona Harkov. Ca in est si sud o iau vesnic in freza. Bat la ei si trupele rebele din Donetk, si cele din Lugansk, si trupele ruse din Herson, cu ceasul de la gara. Nu reusesc sa faca nimic. Asadar, micul succes al ucrainenilor este doar la Harkov, in nordul frontului. In primul rand ca suprafata eliberata este derizorie, 3000 kmp inseamna cu aproximatie un patrat cu latura de 54x54 km. Hai sa luam maxim dat de surse, 6000 kmp (desi nu ies pe harta) = 108x108 km.
M-am uitat insa si mai atent, si acolo unde au fugit rusii si s-au ascuns, am descoperit un rau Oskol ii zice, foarte lat in acea zona pe langa Izium - cam ca Dunarea, cred ca este o salba de lacuri inlantuita, baraje etc. Cand ucrainenii au iesit la contraofensiva, rusii au trecut raul Oskol pe malul de est, situat spre granita lor. Si au opus raul intre ei si ucraineni. Stop! Pai stii ceva? Dar si eu as fi procedat la fel. De ce sa imi uzez trupele aiurea de gat cu ucrainenii - eu avand misiune cu obiectiv limitat, cand pot sa stau pe malul opus al raului si sa le trag la greu ucrainenilor, bombardele peste rau. Ceea ce se si intampla acum.
Acum ucrainenii vad ca insista sa treaca raul Oskol, poduri nu mai sunt ca le-au distrus si ei si rusii. Si se chinuie sa faca treceri pe pontoane.
Bun! Sa zicem ca trec ucrainenii raul Oskol. Ii spulbera pe rusi. Dar unde ajung, ca imediat spre est, este granita cu Rusia? Ce vor sa faca, sa ii atace pe rusi in Rusia sau cum? Ca sa elibereze Ucraina - acesta fiind scopul, armata de la Kiev tot trebuie sa intre la contact cu armatele republicilor separatiste Donetk si Lugansk si din nou cu trupele ruse din sud de pe linia Mariupol-Herson. Dar au contact permanent si acum dinspre centru Ucrainei spre est si spre sud, si nu reusesc nimic.
Practic, contraofensiva ucraineana din zona Harkov nu conduce nicaieri. Numai daca nu isi propun, sa o continue in mod edit si sa recucereasca metru cu metru, ... 1000 kilometri liniari. Coborand de la Harkov la Lugansk si apoi sa o tireze spre vest la Herson. Atatia kilometri sunt, 1000 km liniari.
Undeva ceva nu are deloc logica. Asa ca mie imi iese ca actiunea contraofensiva din Harkov este de fapt o pleasna mediatica, pentru ca actiunea in sine nu conduce absolut nicaieri. Decat numai daca, ucrainenii vazand ca tot nu reusesc sa faca nimic in Donbas si in sud, sa incerce sa intre efectiv peste rusi in Rusia, ca exercitiu de imagine, pentru ca oricum ar fi sinucidere curata.
@ Arfy. Mi-ai zis sa iti spun un singur argument, ar legitim, din care să reiasă începerea acestui război de către Rusia!
Ma faci sa zambesc! Este ca si cum eu te-as intreba pe tine sa imi dai un singur argument legitim, pentru care NATO a bombardat Serbia, care a incercat sa se opuna declararii independentei de catre provincia Kosovo? La operatiune a participat si Romania, nu eram in ANTO, doar parteneri si am pus la dispozitia spatiul aerian pentru bombardarea Serbiei.
Situatia din Ucraina, este Kosovo in oglinda. 2 regiuni si-au declarat independenta prin 2014, se numesc Lugansk si Donetk. Ucrainenii s-au opus armat, din 2014 pana au in 2022 cand au venit rusii, tot ii bombardeaza pe cei din republicile separatiste, ii schingiuiesc cum ii prind, ii vaneaza, gropi comune etc. Dar NATO nici gand sa intervina ca in cazul Kosovo, sa asigure si acolo independenta republicilor Lugansk si Donetk. Si atunci, a intervenit Rusia.
Care este greseala Rusiei in acest caz? Ca a imitat NATO la faza cu Kosovo, la fel ca maimuta?
@Calinmihaib12. Vad ca ma tot tachinezi. Afirmi ca "O LUME ÎNTREAGĂ VEDE că RUȘII DISTRUG OBIECTIVE CIVILE". Trecem peste faptul ca obiectivele civile sunt atinse in orice razboi. Nu neaparat cu intentie. De exemplu, si NATO in Serbia a lovit diverse obiective civile. Nu ai cum sa nu lovesti un obiectiv civil, care este folosit ca infrastuctura de armata. Dar sa stii ca in principiu, tie ti se arata de mass media din Romania - doar distrugeri provocate de rusi, ca asa este ordinul pe NATO. In realitate, daca dai pe televiziuni prin satelit din Ucraina, vei constata ca asfaltul este mai bombardat in Romania decat in Ucraina. Ca si ucrainenii bombardeaza obiective civile - de exemplu alaltaieri au ras un colegiu, din eroare probabil, dar au ucis niste copii. Ca si rusii distribuie alimente si inca frecvent in zonele ocupate.
Apoi, tu ai facut tactica? Sa zicem ca esti comandant militar nr. 1 si intram in razboi cu Ungaria! Ce faci, alergi dupa militarii unguri, care daca intra intr-un club - hopa, gata focul, ca este obiectiv civil? Sau daca trag cu aruncatorul ascunsi dupa un spital, ce faci, ii lasi sa te nimiceasca, ca nu cumva sa lovesti spitalul?
Pe de alta parte, in tactica si strategia si a noastra si a rusilor si a americanilor, a oricarui, orice razboi are ca prioritate distrugerea unor obiective strategice. Un pod poate fi obiectiv strategic, un baraj de acumulare, o statie de distributie energie, o sosea etc. Nu este nicio crima de razboi, sunt proceduri elementare folosite in ducerea actiunilor de lupta. Nu ai tinta directa pe civili, dar infrastructura care deserveste si armata, poti sa o distrugi linistit - chiar daca deserveste si civilii, este primul lucru care se face intr-un razboi. In caz contrar, nu mai este razboi, ci ceva in genul joaca de-a hotii si vardistii.
Apropo, esti politist cumva? Nu de alta, dar un militar chiar si din tactica generala si indiferent de nivel, cunoaste ca in razboi, distrugerea infrastructurii care deserveste si armata sau care poate ingreuna actiunile militare ale adversarului, este vitala. Cum sa nu distrugi un pod pe unde vine coloane de tancuri spre tine? Sau un baraj, in conditiile in care deversarile bruste si inundarea tereneului, pot scoate din lupta o armata intreaga? Chestiile astea se invatau inca de la nivel comandant de grupa, nici nu mai zic de alte niveluri.
@ akord 75. Eu mi-am format imaginea. Razboiul este prelungit cu intentie de SUA, prin alimentarea Ucrainei cu armamente si munitii. In loc sa le dea gaze ca ucrainenii mor de frig la iarna, le dau arme. Iar scopul prelungirii contactului ucraineano-rus, este uzarea si descoperirea cat mai mult a trupelor ruse, in scopul lovirii militare la timpul si momentul oportun, a Rusiei de catre SUA. Inca nu a sosit acel moment, dar nu este nici prea departe.
De exemplu astazi, trupele ruse l-au lichidat pe propriul teritoriu in zona de granita Sumi-Kursk (N-V Ucrainei), pe un membru al trupelor speciale ucrainene (ii arata pe Telegram poza si datele de identificare), care facea parte dintr-o echipa infiltrata pe teritoriul rusesc. Asadar, razboiul acesta nu este ce pare. Mie ambele natii imi par victime. Rusii s-au prins de faza, de aceea nici nu insista sa se descopere si sa se uzeze mai mult. Ucrainenii nu s-au prins ca sunt folositi de SUA, iar care s-au prins, nu au putere de decizie.
Acum (~22,21') la DIGI TV "se arată"..
cum "ditamai"..PUȚIN, e ținut.."în pi cioare" și.."în scurtă așteptare" de către președintele..Kirghistanului..!, fapt ce ar putea induce "suspiciunea rezonabilă"..că în CSI se schimbă.."RA PORTUL DE FORȚE" în detrimentul RUSIEI (!) și în..favoarea CHINEI, țară și PUTERE=pe post de "SIRENĂ"..care vrea (și poate a și reușit..) să atragă/=să "pună mâna" pe TOATE TERITORIILE cu "populații"de tip ..sinofon,mongoloid, turcic,..etc. din cadrul..CSI (și nu numai..)..!
Oare greșesc "citind" astfel"tratamen tul" aplicat tovului PUȚIN..? de către cei 2 președinți de țări din sfera de interes a RUSSIEI..?
@GO
Tu ești normal la cap, ca militar, când acuzi o țara că nu cedează și lupta pentru eliberarea teritoriului național? Lasă dracului rusismele și apreciază lupta de eliberare națională cu care ucrainienii impresionează întreaga lume.
CITAT din "Akord zicea..."
"Calin
transmite-i lui Ben Hodges ca e un dobitoc si a fost intotdeauna.Pune mana si citeste mai mult dar in limba romana nu in pasareasca aia in care scrii
PS1 Vrei sa stii cine castiga razboiul???? Uita-te la cursul valutar euro vs $ in ultimele 4 luni(o crestere a $ cu peste 23% comparativ cu euro ) si la goana nebuna dupa resurse energetice.Si e valabil pe toata planeta la toate monedele nationale.Si voi o dati in labareala cu sentimentalisme ieftine si cu strategii de bodega
Si ca sa incheiem optimist:)))
Citat:Ca "m-a omorat" Calin asta cu citatele lui:))
"Pana mai ieri alaltaieri trebuia sa stam la doi metri distanta.
Acum trebuie sa facem dus impreuna"
:).."
"15 septembrie 2022, 10:33"
Încheiat CITATUL,
Akord:
Ești .."confuz"..!;
1. Eu nu am pomenit numele generalului american Ben HODGES..,și nici nu ma interesează părerea lui..!
2.1.Nu sunt expert în domeniul cursulu
i valutar.., dar îți spun că creșterea
curssului $ față de cel al monedei €, ochiometric, nu e de 23 %, ci (mult) mai mic, și 2.2. cursul acesta..NU E în INDICATOR DIRECT ȘI RELEVANT..ca să poți prognoza cine va câștiga..CE..?
2.3. Unde vezi "sentimentalisme" în comentariile mele pe acest subiect..?
2.4.iar..cât privește "dușul în 2 într -o cadă",e PROPAGANDA UNOR OBSEDAȚI(și ..sexuali..!)..din politichia și mass-media..ROMÂNEASCĂ..!
@ Huhu Rezea. Eu nu doar ca sunt normal la cap, ci si extrem de echilibrat in analiza. Deoarece eu ii văd si pe ucrainenii din Donbas (si din alte regiuni din sud-est) care lupta de 8 ani sa se desprindă de Kiev. De 8 ani lupta contra Kievului, de dinainte de invazia rușilor. De 8 ani ucrainenii din Donbas care vor independența sunt macelariti de regimul de la Kiev.
Nu ai cum sa judeci corect situația din Ucraina, cat timp nu admiți ca o parte dintre ucraineni lupta contra celorlalți ucraineni. Regimul de la Kiev lupta compact contra Rusiei, dar ucrainenii se lupta si intre ei.
S-au gasit DOI STRATEGI sa ne lumineze cu ..becul negru !
Doi PRORUSNACI..Akord si G.O.
Doi tembeli...
Sa vedeti cum dispar acusica..
https://www.facebook.com/photo/?fbid=5417080148328202&set=a.1119349564767970&__cft__[0]=AZXHvBQguG4mCjqmImIHyEnoT6a_XgTD2CbIozIXgKQ7bknRGXNTw9d0IyUM5RBwOgyvwG6lc5KsOgkGqRwXP8n1dh-IfMGLgZDLCMRN6XjdcFdcvQ7gFsqU_d-ck8nsGSvHrHajUk9wKG0FIhC3EbLaq_kVljN-bbZsqNSS9iNTcVraULdp_1xUE39Px3AWsi0&__tn__=EH-y-R
https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fwww.digi24.ro%2Fstiri%2Fexterne%2Fgroapa-comuna-cu-440-de-cadavre-descoperita-la-izium-zelenski-rusia-lasa-in-urma-numai-moarte-trebuie-trasa-la-raspundere-2084319%3Ffbclid%3DIwAR3qDBt2TcqiBRBWAXsnASwD1IwZRHZenBMuPrNTo24pHzDrDwbn1MP9IAc&h=AT1T85D1HlBLT5xaJHrmzzrFXTJpmPfgUZre_Cjs57QfPl2V7LOAInrOo6NbePEYqsUTijeCViqXnFguPV067iB5JuPRu9k63TscUdzOfp2CE5TSHLIkihr1cakuArX4IoQdFzk9jqjWVDQc9BYf&__tn__=H-R&c[0]=AT1IUc8tXYkmT5tz0cWZLiRbNnbmYjfjAyagb-Dj3Ao7bg96QQgMIrIspU_xF6bF6NWbkU22JSng7DCKylw8v8ZWLxNjtCDaVxVHAYakqJSPpFuaVOQi7M0y0Q3bY-ywmdAha21pJiOsciPDQNtIPQvC_osEgxAUOTV0F5fAsryqOmOk26AFoN0gw8QcuW2EeX08rT3SL--UY8E
GO
Nu ai auzit că prin Donbas și Lughansk sunt foarte mulți etnici ruși? Ce tot îi dai cu ucrainieni contra ucrainieni?
Mister G.O.
*Da, Cp.-B.-Bg.I./Tc/VM/Pșt. poate primi un raion, numit de responsabilitate, insa in cadrul acestui raion mereu va exista o directie principala de interzis sau o directie de ofensiva a carei dezvoltare in Sectorul de Rupere variaza intre 1-3 Km la Bg.Mc/Tc., iar in sectorul de rupere densitatea de forte si mijloace poate ajunge si la 20/1; ulterior, parte din fortele din FAI executa manevre de forte si foc, de flanc si spate (COOPERAREA), ajutand prin rasturnarea frontului inamic progresia fortelor actionale din FAI, forte care actioneaza la C+3h (un exemplu).
Daca sunteti citit rog explicatii: ce este FAI si cum este organizat el?
PS: - Modul de actiune in teren mlastinos, impadurit, accidentat, culturi inalte se studiaza la Pl si Cp, maxim B, insa nu inseamna ca sunt neglijate in luarea deciziei esaloanelor Operative sau Strategice;
-categoric ca au cazut in lupta si militari ucraineni, dar Armata RuSSiei, a RuSSiei nu a Mongoliei, a pierdut in 6 luni 8 generali (opt), iar inca 9-10 au fost destituiti, pe langa 1130 Tc, Vehicule blindate de luptă 583, MLI și TAB 1500, Autoturisme de teren blindate (stii pt cine sunt) - 127, mijloace mobile de comunicatii (tip CRMC si mai sus)142, Vehicule și echipamente speciale de geniu 203, Sisteme de rachete antitanc autopropulsate 25, Vehicule și echipamente speciale pentru artilerie 59, Artilerie tractata 90, Artilerie autopropulsata 202, Lansatoare multiple de rachete-GRAD-URAGAN-TORNADO-TOS 109, Sisteme de rachete sol-aer 72, Radare 15, 16 sisteme de bruiaj si inselare, Aeronave cu aripa 56, Elicoptere 48, UAV 127, Nave 11, Trenuri logistice 3, Camioane și jeep-uri 1571!
-Militari? Sa-ti spuna Putin....! -toate aceste informatii sunt verificate prin foto, iar militarii ruși din zona recent eliberata au parasit tehnica (sute de transportoare si Tc in perfecta stare, fara a le avaria) si au fugit peste granita imbracati in civil! Tare, nu?
-Cine v-a spus ca ”Hoholii” vor forta raul Oskil, atat timp cat au in Sud orasul Kramatorsk la ei? Ataci de la Sud la Nord si pe malul aparat de naparci doar îî fixezi, fortand cand si unde se poate la C+2/3 zile, functie de succesul din Sud! Insa asta nu se invata la FĂGĂRAȘ!”
CITAT din GO spunea:
"Situatia din Ucraina, este Kosovo in oglinda. 2 regiuni si-au declarat independenta prin 2014, se numesc Lugansk si Donetk. Ucrainenii s-au opus armat, din 2014 pana au in 2022 cand au venit rusii, tot ii bombardeaza pe cei din republicile separatiste, ii schingiuiesc cum ii prind, ii vaneaza, gropi comune etc. Dar NATO nici gand sa intervina ca in cazul Kosovo, sa asigure si acolo independenta republicilor Lugansk si Donetk. Si atunci, a intervenit Rusia.
Care este greseala Rusiei in acest caz? Ca a imitat NATO la faza cu Kosovo, la fel ca maimuta?"
15 septembrie 2022, 21:54"
GO spunea...
@Calinmihaib12. Vad ca ma.."
Încheiat CITATUL,
GO:
1..nu sunt polițist,ci medic militar.!
2.Greșești..cu premeditare..,sau din
"neștiință": situațiile din KOSOVO și UCRAINA nu sunt DELOC.."în oglindă"..!
2.1.KOSOVO=fostă "regiune autonomă",
ca și VOIVODINA),=atașate SERBIEI, în
cadrul RSFI=federației jugoslave,are
populație majoritar(90%) ALBANEZĂ, în
timp ce în estul UCRAINEI,acele zone
aveau,afirmativ, populația SLAVĂ:
ucrainieni și ruși..!(cam ca la noi:
(ardelenii+muntenii+moldovenii);
ucrainienii și rușii,"afirmativ",se
înțelegeau și trăiau PAȘNIC, până la
un moment dat,fatidic în care NEBUNIA
ATAVICĂ a rușilor..a dat în "clocot"
de ură și dispreț față de "rațiune".!
(eufemistic exprimat..!).
2.2.În rest,nu mai comentez,pt.că mi-
am mai expus opinia despre subiectul
KOSOVO,aici,pe blog: de repetate ori
și de mai mulți ani..!
3.Faci pe.."niznaiul"..?!; nu e vorba
de.."tactică = atunci când (așa cum
am scris..și te faci că nu înțelegi!)
RUȘII DISTRUG OBIECTIVE CIVILE: sate,
și orașe: case și blocuri de locuințe
și OMOARĂ/ASASINEAZĂ cu PREMEDITARE POPULAȚIA CIVILĂ (Dumnezeu știe CIFRA REALĂ a MORȚILOR, dar după nivelul/can titatea distrugerilor..,cred că sunt ZECI DE MII sau chiar peste SUTA DE MII de MORȚI..în UCRAINA AGRESATĂ..!
1️⃣ Situatia din Ucraina, este Kosovo in oglinda. 2 regiuni si-au declarat independenta prin 2014, se numesc Lugansk si Donetk.
Nici pe departe!!!!!!
Iugoslavia, ca stat, era în disoluție. Deja mai multe părți se rupseseră (Croația, Slovenia etc.) Tensiunile interetnice începuseră în anii 80 iar Kosovo a cerut independența totală față de statul federal sârb!!!!!
NU ARE NICI O LEGĂTURĂ CU UCRAINA! Rușii tot propagă această minciună josnică!
2️⃣ Să mai vedem o afirmație a propagandei russești:
De 8 ani ucrainenii din Donbas care vor independența sunt măcelăriți de regimul de la Kiev.
Raportul OFICIAL pentru anul 2021!!!
Un total de 110 victime (25 morți și 85 răniți) de AMBELE părți în scădere cu 26% fașă de anul precedent și marcând CEL MAI REDUS NUMĂR DE VICTIME CIVILE DE LA ÎNCEPUTUL CONFLICTULUI!
https://ukraine.un.org/en/168060-conflict-related-civilian-casualties-ukraine
Problema fasciștilor de la Moscova era că acest conflict se ducea spre o liniștire și nu mai putea fi folosit pentru a motiva un ataca sălbatic și criminal!
3️⃣ Mă cutremur că un așa zis militar român poate justifica distrugerea unui baraj prin deversarile bruste si inundarea tereneului, pot scoate din lupta o armata intreaga?
Normal că pentru trupele naziste Convențiile de la Geneva sunt hârtie de șters la kur! Este justificată uciderea unor copii pentru că aceștia vor crește și vor deveni militari inamici!
Nu rusnacule!
Ia de aici deși nu cred că ești în stare să citești!
“Works and installations containing dangerous forces, namely dams, dykes and nuclear electrical generating stations, shall not be made the object of attack, even where these objects are military objectives, if such attack may cause the release of dangerous forces and consequent severe losses among the civilian population. Other military objectives located at or in the vicinity of these works or installations shall not be made the object of attack if such attack may cause the release of dangerous forces from the works or installations and consequent severe losses among the civilian population.”
Article 56 of the 1977 additional protocols
„Lucrările și instalațiile potențial periculoase, respectiv baraje, diguri și centrale nucleare, nu vor fi considerate ținte legitime, chiar dacă aceste obiecte sunt obiective militare, dacă un astfel de atac poate provoca degajarea unor forțe cu potențial periculos și, în consecință, pierderi grave în rândul populației civile. Alte obiective militare situate la sau în vecinătatea acestor lucrări sau instalații nu vor fi făcute obiect de atac dacă un astfel de atac poate provoca degajarea unor forțe cu potențial periculos din lucrări sau instalații și, în consecință, pierderi grave în rândul populației civile.”
Articolul 56 din Protocolul Adițional I
Singura situație în care barajul putea fi bombardat era dacă el nu era folosit pentru destinația lui civilă ci era folosit într-un mod regulat, semnificativ și direct drept suport pentru operațiunile militare! (ex. Barajul de la Hwachon în timpul Războiului din Coreea care era folosit de nord coreeni pentru a inunda valea și a opri astfel înaintarea trupelor UN respectiv să oprească curgerea apei pentru a permite trecerea trupelor proprii)
Așa că să îți fie rușine pentru vrăjeala CRIMINALĂ cu deversarile bruste si inundarea terenului, pot scoate din lupta o armata intreaga?
Dacă erai polițist ai fi învățat ceva și despre Tratatele de la Geneva - așa trăiești în întunericul ignoranței!
PS - știe cineva dacă ruSSul GO s-a lămurit cu pașapoartele kosovare?
akord 75. Vreți și acum să vă umplu portbagajul ca pe timpuri când mergeați în control ? Așteptați până la Crăciun pentru a avea un motiv personal și pentru a respecta (fostul) Planul Pregătirii pentru Luptă (cum era pe timpul dv.) pentru a avea și baza legală pentru deplasare în Garnizoana Botoșani.
@ M. Stai jos.
1) Iugoslavia a fost o federatie cu 6 republici: Serbia, Slovenia, Macedonia, Bosnia, Muntenegru si Croatia. Asa cum si URSS a vut 15 republici. Fiecare republica fosta iugoslava a avut subdiviziuni: provincii, judete, regiuni etc.
Kosovo a fost provincie a Serbiei, adica subdiviziune a Republicii Serbia. La fel cum Donetk si Lugansk au fost regiuni, adica subdiziuni ale Ucrainei.
Mai departe, NATO a intervenit contra Serbiei, astfel incat subdiviziunea/provincia Kosovo sa se rupa de Serbia, sprijinind declararea independei Kosovo. Iar Rusia a face acelasi lucru, intervenind in Ucraina pt. ca sa sprijine declararea independentei regiunilor/subdiviziunilor Lugansk si Kosovo.
In final NATO si Rusia, au procedat identic, in situatii identice, dar cu subiecti diferiti.
Orice alta interpretare este subiectivism, deformare a realitatii, rea credinta sau analfabetism functional.
2) Legat de baraje ai citat in mod inutil un articol la fel de inutil si atat de interpretabil, incat il intoarce cum vrea invingatorul. Distrugerea barajului nu a provocat pierderi grave in randul populatiei civile, nu a fost raportata chiar nici macar o victima. Din contra, ucrainenii au linsat 6 copii ucraineni, bombardand cu sau fara intentie, un colegiu, adica un obiectiv civil.
3) Daca ar intra Romania in razboi cu din astia ca tine, ar pierde tot si in aparare si in ofensiva. De teama protocolului universal. Obiectiv civil este si guvernul care ordona invazia unui stat. Sau parlamentul acelui stat.Iar dupa tine, nu pot fi bombardate ca sunt obiective ... civile. La fel si intreprinderile civile de producere si furnizare armament. Pe de alta parte, in razboi nu este ca la militie. Cand un stat intra un razboi contra altui stat, inclusiv populatia civila a statului agresor este parte a agresiunii contra statului agresat. Nu doar guvernul sau armata statului respectiv, ci intreaga populatie.
Pe vremuri, cand intrai in armata, legat de distrugerea barajelor, orice subofiter si ofiter invata inca din primul an, ca barajele constituie obiective prioritare. AN-4 ii spunea la acel regulament, element care se ragasea repetat si la esaloanele mai mari, repsectiv AN-3 si AN-2. AN = apararea nationala.
@ Calinmihaib12. Furnizeaza o adresa de e-mail sau si mai bine un link de Facebook, si vei vedea cu ochii tai cum si ucrainenii OMOARĂ/ASASINEAZĂ cu PREMEDITARE POPULAȚIA CIVILĂ ostila regimului de la Kiev. Si exista astfel de populatie in Ucraina.
@ Viorel.
1) Nu am frecventat Fagaras. Eu nu am fost infanterist. Am frecventat Predeal si Buzau. Fac parte dintr-o arma si specialitate, renumita ca au cei mai buni tacticieni. Am pierdut multi pifani in aplicatii, se rataceau imediat cum ieseau in afara lanurilor de grau.
2) Legat de montarea pontoanelor pe raul Oskol de catre hoholi, da-mi o adresa de e-mail sau de FB, si vei vedea cu ochii tai, ce nu vezi la Digi 24 sau la A3. Rusii au evacuat deja si 2 localitati de pe malul estic al Oskolului, au mai facut un pas spre propria granita. Ca sa evite incercuirea dinspre sud.
Legat de incercuire si asa ca discutie, pana acum, ucrainenii au furat-o de 3 ori la rand, dupa acelasi tipar. Rusii le-au deschis culoar pe 20-30 kilometri in adancimea propriului lor dispozitiv. Ucrainenii s-au aruncat in culoar ca fata mare la maritat. Iar dupa ce erau lasat sa avanseze pana spre 30 km in inima dispozitivului rusesc, rusii inchideau brusc culoarul din 3 directii (cu artileria de pe margine si frontal cu trupe) si ii maturau inapoi pe ucraineni care mai apuca sa se intoarca. Ei, rusii, numesc chesta asta "cazan". Ucrainenii au muscat-o astfel la Lisiciansk, Horlivka si Herson. Iar acum eu am impresia ca o vor musca si a 4-a oara la Oskol acolo, si tot dupa acelasi tipar.
@GO
E deja plictisitor să dovedesc de câte ori minți! Oricum Tratatele de la Geneva sunt "inutile". Amețești istoria la fel ca stăpânul tău de la Moscova.
A existat un moment în care rușii puteau forța desprinderea celor două regiuni, la momentul destrămării Uniunii Sovietice. Au preferat însă să semneze un tratat care recunoștea granițele Ucrainei.
Este clar că nu ești capabil să înțelegi noțiuni de drept internațional deci nu îmi mai pierd timpul! Nu mai compara NATO cu Russia! Nu există comparație între NATO și grămada aia de bălegar slav!
Doar pentru informarea celor care gândesc: art. 56 la care făceam referire este dedicat explicit celor 3 elemente (baraje, diguri și centrale nucleare). Olescu cu șmechereala specifică rusnacilor face comparația cu "clădirea Guvernului".
Tratatul nu se referă nici la mori de vânt, nici la bordeluri ci EXPLICIT la cele 3 elemente baraje, diguri și centrale nucleare.
NU AI VOIE SĂ LE ATACI! PUNCT!
Înțeleg însă fasciștii asta? NU! Iar Olescu are o gândire fascistă!
Te întreb totuși ai înțeles măcar cum e cu recunoașterea pașapoartelor kosovare de către statul român (că și acolo băteai câmpii cu acest tupeu incredibil).
Încerc să te educ dar văd că e tare greu!
@GO
Ești plătit în ruble/postare că văd la tine o disperare să postezi! 😂
În rest ești îl mai mare militar de pe planetă! Păcat că inutilă vreo 60 de ani! Asta dacă nu punem eroismul vostru la depănușatul porumbului unde precis ai avut "alte condiții"!
Ia gândește! Ai putea tu să lauzi inamicul NATO dacă ai locui acum în rahatul numit Russia?
Ce bine e să te bucuri de libertatea protejată de NATO și să îi înjuri lăudând fascismul jegos! Bine că sunteți puțini! Țara asta nu are nevoie de trădători!
Gata... hai pa că am treabă!
@ M. Eu nu am stapan. Fac parte din categoria acelor putini militari, care nu vrem sa o sugem nici la rusi, dar nici la americani. Spre deosebire de tine, care pari rutinat sa ai mereu o suzeta in gura. Parca mai conteaza daca e rusesca sau americana, tot oral ii spune.
@ M. Stai ca ma faci curios? Adica statul roman ca NU a recunoscut statut Kosovo oficial, iar s-a ..acat pe el prin politica externa duplicitara, si recunoaste pasapoartele emise de un stat pe care nu il recunoaste oficial?
@Profesoraș
Normal! GO îți șoptește ce vrei să auzi....
Decât pensii militare neactualizate de 7 ani, mai bine pensii pentru militari în sistemul public.
Cu excepția cazului în care este menționat expres altfel, conținutul original al acestui site poate fi folosit liber, cu citarea sursei, sub o licență Atribuire 4.0 Internațional (CC BY 4.0) - huhurez.com