Pensionarii militari cu cuantumuri apropiate de numere cu 5 cifre... sau peste se amăgesc cu citate din diverși politicieni sau ziariști care le șoptesc că pensiile militare n-ar fi pensii speciale.
Pensiile militarilor vor intra în reforma PNRR... nu pentru că sunt militare, speciale sau de serviciu. Vor fi raționalizate pentru că sunt plătite în întregime din fonduri bugetare și au diferențe colosale de cuantum pentru situații juridice similare ale beneficiarilor.
In disperare de cauză, cei pensionați anticipat, ca inapți sau apți limitat, ignoră chiar declarațiile premierului Ciucă.
Declarația de luna trecută a lui Ciucă la Institutul de Criogenie Rm Vâlcea:
"La nivelul Coaliției am decis ca tot ceea ce înseamnă reglementarea salariilor și a pensiilor să constituie activitatea de analiză în interiorul grupurilor de lucru care vor lua ființă la nivelul Ministerului Muncii, din care vor face parte atât reprezentantii structurilor guvernamentale cât și reprezentanții patronatelor, sindicatelor, societatea civilă astfel încât să avem până la finalul anului ceea ce va reprezenta îndeplinirea jalonului nostru din PNRR și pentru salarii și penstru pensii.”, a declarat joi premierul Nicolae Ciucă la Râmnicu Vâlcea."
Pentru cei care nu cred, am rugămintea să reasculte pe viu, așa cum poate vorbi Ciucă, declaratia de la Rm Vâlcea.... de la min 27, 00.....