Un produs Blogger.

luni, august 22, 2022

Lecție de constituționalitate susținută de Avocatul Poporului, inclusiv despre pensiile magistraților și militarilor

43 comments

 Nu este nevoie de schimbarea Constituției pentru modificarea pensiilor speciale ci este o problemă mult mai simplă, de reglementare a bazei de calcul, spune Avocatul Poporului.


Decalaj imens în sistemul de pensii

„Dar acum vorbim de acest decalaj, de această disproporție obscenă. Unul are zeci de mii de euro, altul are 500“, a spus Val Vâlcu.


„Aici, problema cea mare la magistrați a fost felul în care s-a ajuns la calcularea acelor pensii. Aici a fost marea greșeală. Eu înțeleg să pui 85%, dar 85% nu din veniturile din ultima lună, ci din venitul din ultimul an sau din ultimii 3 ani. Ei au spus din ultima lună și unii și-au luat atunci toate concediile lăsate din urmă și au ajuns la o cifră uriașă și s-a ajuns ca pensia să fie mai mare decât a fost salariul. Asta mi se pare și mie indecent, dar, sincer, nu știu cum se poate schimba“, a completat Renate Weber. 


„Ar trebui să schimbăm Constituția pentru asta? Cred că s-ar atinge cvorumul. Supărarea e atât de mare încât ar aduce la urne cele 3-4 milioane de ...“, a spus Val Vâlcu.


„Nu știu dacă ar aduce, dar nu e nevoie de schimbare de Constituție, ci strict de o bază de calcul. Eu cunosc oameni care au fost președinți de CJ și au pensii de 2-3000 de lei. Noi ne dorim să nu o aibă nici pe aia, ajungem la absurd.“, a adăugat Renate Weber.


„De ce la ei se poate iar la magistrați nu? Puterea judecătorească e ocrotită, cea politică nu e?“, a întrebat Val Vâlcu.


„Sincer? Pentru că așa a zis Curtea Constituțională și deciziile CCR sunt obligatorii. E o interpretare făcută pe baza locului pe care o are magistratul în ansamblul Constituției“, a spus Renate Weber.


43 de comentarii:

Brenda spunea...

De fapt ce se urmărește

Simdum spunea...

O RESETARE A TUTUROR BAZELOR DE CALCUL DIN TOATE SISTEMELE CARE SA IA CA BAZA , in functie de sistemul de pensii actuale de cel putin 36 de luni, poate ar rezolva ceva furtisaguri si inegalitati si ar crea oarece echilibru pe un deceniu, dar nu se doreste asta...

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Daca nu am avea o clasa politica analfabeta si majoritar penala, am fi avut azi o salarizare corecta si pensii asijderea la Curtea Constitutionala, dar frica de puscarie si de procese i-au pus sa-i indese cu drepturi pe alese, cu discriminari fata de celelalte clase, cu salarizari si pensionari asa cum ei vor!

Gigi spunea...

Da,la teorie e bună,mai rău cu practica! Parcă s-a pronunțat cu privire la o speță în ceea ce ne priveste pe noi,rezervistii militari.Vă aduceti aminte,am dezbătut si aici ce raspuns a dat! A aplicat intocmai "directivele" celor care au propulsat-o în jiltul comod de la AP. Să fie sănătoasă,nu ma interesază ce spune,mai ales ca nu poporul a ales-o ci a fost numită de politic si este lesne de înteles pe cine îi reprezintă.Cine nu s-a convins de aceasta tagmă
a politicului,e treaba lui,multi s-au convins,a se vedea cati i-au votat la utimile alegeri! Noroc cu pomenile astfel....

Marcel Orzan spunea...

La „Sincer? Pentru că așa a zis Curtea Constituțională și deciziile CCR sunt obligatorii.”

Ei, nu zau, da’ care e mai DEFINITIVĂ ŞI GENERAL OBLIGATORIE dintre astea doua:
a) DECIZIE nr. 871 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
DECIDE:
Constată că dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
DEFINITIVĂ ŞI GENERAL OBLIGATORIE.

b) DECIZIE nr. 873 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

DECIDE:
1. Constată că dispoziţiile art. 1 lit. a), b), d)- i) şi art. 2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale.
2. Constată că dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie.
DEFINITIVĂ ŞI GENERAL OBLIGATORIE.

Eu, daca as fi in legislative as allege pe prima, ca toti suntem egali in fata legii, fara discriminare!

Marcel Orzan spunea...

Si la “în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie”:
ARTICOLUL 124
(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
ARTICOLUL 132
(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.

Eu chiar nu vad niciu RAPORT aici!!

Paul Puiu spunea...

Weber e pe o mana cu clasa politica, mai bine zis cu cei aflați la guvernare!!! Weber isi urmareste doar interesul personal!!! Din cauza lui Weber rezervistii si in retragere platesc CAS din Ianuarie 2022!!! Aceasta persoana incepand din anul 2020 de cand a fost amenințată ca va fi schimbată de guvernul Orban a intrat in pasivitate totala in legatura cu toate legile adoptate de guvernanti im legatura cu pensiile si salariile!!Singura grija a lui Weber este sa-si duca la capat mandatul si sa-si încaseze salariul de lux pentru functia de avocat a poporului in rest nimic toate legile sunt pentru ea constitutionale intrucat nu vrea sa deranjeze pe nimeni pana la finalul mandatului sau!!!

mosmartin16 spunea...

Dacă ne raportăm la BAZA DE CALCUL...pentru eliminarea în totalitate a inechităților enorme existente în prezent în domeniul pensiilor militare de stat și determinate de anul trecerii în rezervă...singura soluție - pe algoritmul de calcul rezultat din Legea 223/ 2015 - o reprezintă constituirea acesteia ( n.n. - a BAZEI DE CALCUL ) exclusiv din elemente salariale actualizate și comune tuturor militarilor, indiferent de anul trecerii în rezervă ! Care-s aceste elemente salariale comune ?! Fiecare le poate identifica cu un minim efort ! Restu-i...gargară, vorbărie ! Gând bun, oameni buni !

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Cu pensiile si salariile magistratilor, intangibilii societatii, ca si BOR, si un Dumnezeu super superior, nu stiu daca se vrea sa se elimine suprematia celor cu roba care incalca regula, ei reprezentatd Legea si iritand societatea, dar este foarte necesar sa se faca ceva, si doar aplicarea regulilor PNRR ar putea sa le schimbe formulele cu salariile si pensiile. Banca Mondiala nu este o sclavă si supusa acestor reptilieni si oligarhi legislativi, fara masura si fara nici o regula, si ar putea sa le bage pumnul in gura, nu numai pe o formula contributiva, dar impunand Guvernarnului si o regula care sa fie legislativa sau, daca se perpetuua situatia, sa se procedeze cu regula de o schimbare de formulari constitutionale, chiar daca s-ar impune pentru asta un referendum, chiar si acum, pana la Craciun. Daca si alesii din Parlamentul Europei fac presiuni pe cei care raspund de Romania, cred ca s-ar face ceva. Rares Bogdan, cel mai laudaros si vocal in campaniile electorale, unde a promis sa rezolve problema pensiilor speciale, in loc de a se lauda aiurea si ar fi facut practic ceva, acolo de unde isi ia miile de euroi, azi magistratii ar fi fost, poate, in rand cu noi, insa il opresc 'jdele de dosare penale, tinute prin dulapuri si sertare, in care este este acuzat pentru achizitiile de casoase stapanul si intaiul statator in gluga de coceni de la Cotroceni, asa ca fiecare politician are pus capacul la borcan cu cate un rahat cu care poate fi santajat, fara discutie, pentru inalta coruptie, deci o carne de tun brici pentru magistraturi sa-i bage la beci, si de aici si neputinta cu impotenta politica de a se mai face ceva! Nu-iasa?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Paul Puiu, chiar amu am ascultat-o pe Wember Greder Fara Creier cum se tanguia iu, iu, iu si fliu, fliu de colo colo la nasolo intr-un studio, parand ca e speriata, manipulata si chiar santajata, afirmand, fara nerusinare sau fro disimulare, ca nici o solutie de franare nu mai are pentru pensiile magistrale-speciale cu mai multe guri ale acestor lacome majistratiuri! N-a spus, podoaba, ca si ea are pe sub furou roba asijderea, ca si salariul, si poate ca si pensia, ,,saracan'' de ea!

Paul Puiu spunea...

Cand tu ca guvern sustii aberațiile CCR ca magistratii sunt ocrotiți de constitutie, de fapt se concluzionează clar legiferarea acestei tagme ca fiind mai presus de lege decat de restul cetatenilor de rand din acest stat, cu exceptia politrucilor care le-au creat aceste favoruri sau privilegii!!!!

Huhu Rezea spunea...

CCR nu susține nicio aberație privind dreptul la pensie de serviciu al magistraților. Toate deciziile CCR subliniază intangibilitatea dreptului de pensie de serviciu al magistraților, dar nicăieri nu spune că este garantat și cuantumul pensiilor de serviciu.
Politicienii se fac că nu pot să înțeleagă sensul deciziilor CCR.
Insăși Weber dă soluția unei noi reglementări privind stabilirea bazei de calcul, ceea ce echivalează cu posibilitatea recalcularii cuantumului tuturor pensiilor speciale.
Mai mult, în Decizia 900/2021 CCR a sugerat posibilitaea stabilirii unor cuantumuri minime și maxime ale pensiilor de servici.

Huhu Rezea spunea...

Habarnistul de tigrișor a prins din zbor câteva informații... dar nu le înțelege.
Unui pensionar din anii 2000 nu-i poți baga în baza de calcul elemente salariale pe care nu le-a avut cât a fost în activitate.
Incă din Plx 199/2020 MApN a propus calcularea uniformă a cuantumului tuturor pensiilor militare la nivelul mediei soldelor lunare nete actualizate din cele 6 luni alese pentru baza de calcul.

nr. 1 spunea...

Cred ca totul se rezuma acum la discutii , colocvii, variatiuni pe aceeasi tema. Zarurile au fost aruncate, toate pensiile civile , militare, speciale, ocupationale, de serviciu si ce-o mai fi vor intra in valtoarea PNRR si vor fi recalibrate . Recalibrarea va afecta pensiile de peste 8000-9000 lei, posibil chiar sa se intre in span de pe la 10.000 in sus, cu precadere cele peste 15.000 lei vor suferi oarece modificari la cuantumurile deja excesiv de avantajoase!

Simdum spunea...

BRENDA: se urmareste ca tu si eu sa nu mai fim vocali prin expprimari
pertinente

Simdum spunea...

mosmartin16 spunea...
Dacă ne raportăm la BAZA DE CALCUL...pentru eliminarea în totalitate a inechităților enorme existente în prezent în domeniul pensiilor militare de stat și determinate de anul trecerii în rezervă...singura soluție - pe algoritmul de calcul rezultat din Legea 223/ 2015 - o reprezintă constituirea acesteia ( n.n. - a BAZEI DE CALCUL ) exclusiv din elemente salariale actualizate și comune tuturor militarilor, indiferent de anul trecerii în rezervă ! Care-s aceste elemente salariale comune ?! Fiecare le poate identifica cu un minim efort ! Restu-i...gargară, vorbărie ! Gând bun, oameni buni !

SUNT TOTAL DE ACORD!!!

Simdum spunea...

o baza de calcul cinstita si in acord cu NATO e 36 de luni sau coeficient de 2,000 sau 2,5 din solda de functie care e um mare rahat acum la care se adauga CONDITIILE DE MUNCA
DACA SE VREA


Huhu Rezea spunea...

Văd că mulți au și uitat elementele salariale care intrau în baza de calcul a cuantumului minim, prima etapă de aplicare a Plx 199/2020.
Cam acolo vor merge și viitoarele reglementări dacă vor rămâne în picioare pensiile militare.

ANALIST spunea...

Cine ar fi vorbit despre inechitati daca astăzi am fi sărbătorit 23 August ?😂

Leon spunea...

"Aici, problema cea mare la magistrați a fost felul în care s-a ajuns la calcularea acelor pensii. Aici a fost marea greșeală. Eu înțeleg să pui 85%, dar 85% nu din veniturile din ultima lună, ci din venitul din ultimul an sau din ultimii 3 ani. Ei au spus din ultima lună și unii și-au luat atunci toate concediile lăsate din urmă și au ajuns la o cifră uriașă și s-a ajuns ca pensia să fie mai mare decât a fost salariul. Asta mi se pare și mie indecent, dar, sincer, nu știu cum se poate schimba“, a completat Renate Weber"
In anul 2004, cand a aparut Legea 303, procentul de 80% se calcula din MEDIA VENITURILOR BRUTE DIN ULTIMILE 12 LUNI DE ACTIVITATE, ulterior s-a redus la ULTIMA LUNA !
Asa de mult doresc sa elimine aceasta "indecenta" incat in noile proiecte propuse de ministrul Justitiei, ramane batut in cuie tot ULTIMA LUNA de activitate.
BRAVOS NATIUNE..!!

Cezar spunea...

Mosu Martin viseaza inca la L.223
MoSule cred ca ai stat in HIBERNARE ADINCA..16 ANI..SI TE.AI TREZIT RUPT DE REALITATE
L- 223..A FOST SI ESTE INAPLICABILA ORICUM AI PERIA.O MATALE CU LABUTA DE URS...
MSI VISEAZA..MAI TRAGE O HIBERNARE SI VOM VEDEA...🤣🤣🤣🤣

mosmartin16 spunea...

Cezărică tată,Legea 223 e din 2015 nu de acum 16 ani, cum faci tu trimitere ! Cât despre hibernare...oare nu ar ok ca tu să fii cel care "belește ochii" si să pricepi care sunt acele elemente salariale comune tuturor militarilor, indiferent de anul trecerii în rezervă...iar apoi să înțelegi ce bază de calcul ar rezulta din aceste elemente comune...atenție actualizate conform Legii 153 din 2017 ?! Hai...studiază ! În rest...cu sănătate !!

mosmartin16 spunea...

Cezărică, eu am înțeles că faci referire la acel 16 din numele meu...dar...vezi ce ți-am zis anterior ! Hai studiază...pentru că...de io-s în hibernare de 16 ani...s-ar putea să constați că tu ești în hibernare de vreo două milenii...de pe timpul acelui împărat roman ! Ha,ha,ha...

spiritul lui Haret spunea...

Cat timp asa zisul avocat al poporului e numit politic acesta este orice mai putin al poporului.Puteti sa numiti un fost Avocat al Poporului care a facut ceva pentru popor?
Baba asta, Weber nu a reusit prin partidul lui Tariceanu sa ajunga parlamentar sau europarlamentar si ca sa nu ramana pe dinafara PSD in cardasie cu balamaua Tariceanu au cocotat-o in functia de Avocat al Poporului.
Ca Avocat Poporului sa fie cu adevarat al poporului acesta ar trebui sa fie ales prin vot popular iar stabilitatea lui in functie ar trebui sa depinda de majoritatea din popor.
in alta ordine de idei. Degeaba despicati firul in patru foste legi si actuala lege a pensiilor militare.Aducerea o modificare in bine a legii pensiilor militare este dependenta de amploarea unor proteste de amploare de ordinul a peste 100000 de mii de protestanti .Daca activii ar trece peste teama,daca jandarmeria ar avea o atitudine evident pasiva,daca politia ar fi sprijinita ,daca pensionarii militari impreuna cu membrii lor de familie ar iesi la protest in fata guvernului si parlamentului,daca si daca atunci sar schimba multe.Daca sar trece la forme de protest deosebite,gen greva foamei in masa poate am misca ceva.Cert este ca cei mai tineri pensionati sunt multumiti si nu doresc sa se schimbe ceva.Numai atunci cand va ajunge la toti cutitul la os se vor misca lucrurile.
S-a format o patura asa zisa clasa politica in care intra mai marii politicieni insotiti de progeniturile lor,neamurile lor,amantele lor etc ,efectiv o caracatita.Cat timp capul caracatitei este in putere nu este bine.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Discomfortul hemoroidal se trateaza legal cu dalta, ciocanul nu cu Guvernul penal si sistemul constitutional, deci medicina aplicativa poate fi substituita cu cea alternativa, si incazul pensiilor militare sa lasam daltile si ciocanele sa regleze recalcularile si actualizarile in detrimentul si paguba acelor supozitoare sau clisme chinuitoare cu pojarniță si cicoare, scaunul pensiilor militare sa fie gingas pufos si moale, ca obrajorii de fata mare, care se mai gasesc cu mare greu la Muzeu sau la Ateneu, in antreu!

Viorel spunea...

Băi Cezare fără cap dar cu picioare. Cum adică: „L- 223..A FOST SI ESTE INAPLICABILA ORICUM AI PERIA.O MATALE CU LABUTA DE URS...”. Păi bine mă loază. Personalul din SNAOPSN în ce bază a ieșit și iese la pensie din 01.01.2016 și până va apare o nouă lege, dacă apare sau modificăti și completări la actuala ? Răspunde-i lui moșmartin16 tovarășe Cdt. BIMc/GAZ.

Huhu Rezea spunea...

Cezar se referă la inaplicabilitatea L 223/2015 în forma inițială, aia din înainte OUG 57/2017, așa cum mai rage falsete și tigrișorul nostru, ținând isonul lui Mirciulică de la SCMD.
Aplicarea acelei legi inițiale, după 7 ani de aplicare în formă modificată de ordonanțe, ar echivala cu o recalcuare.

Cezar spunea...

@/ Huhu..multumesc !
Ai inteles Viurel prostovane..majur la C.I. ??🤣🤣🤣🤣🤣🤣
@/ Mos Martin...valabil si pentru laba..domniei voastre 🤣🤣🤣🤣
In rest sanatate si virtute...!!

mosmartin16 spunea...

Huhu, nu știu dacă la asta s-a gandit Cezar ! Am rezerve ! Eu cand vorbesc de o lege ( fie că e 223 sau alta ) mă refer la forma existentă și in vigoare ( cu eventualele modificări și completări ), nu cum a "născut-o măsa" în forma inițială ! Seară cu bine !

Viorel spunea...

Domnule Huhu Rezea. Dacă la art. 123 din Legea nr. 223/2015 ar fi scris: Prezenta lege intră în vigoare în momentul publicării în MO nr. 556 din 27 iulie 2015 sau începând cu data de 01 august 2015 și nu cu data de 01.01.2016, legea era perfectă în forma inițială (art. 29=80% din baza de calcul prevăzută la art 28, etc., etc.).

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Dati-o ciumei pe Legea asta 223, care ne-a lasat fara fofei pulei la tescherei, ca daca eram pe Legea 263, ni se facea dreptate la toti si la toate si azi eram departe, poate puhoi si cu tot cu trupele Ukrainei la portile Moskovei, sa-l belim pe Putina de trei randuri de piei, ca pe miei! Dati-ne, băi, moșmondiților, prapadiților si fleoștorogiților SMT-ul Legii 263 inapoi, cum se dă caraba de la cimpoi înapoi, ca foile la cepoicand cand ii mirioase a mierloi si cand se cântă a doua inviere pentru strigoi si moroi in toiul verii, ca sa participe Sarbatorile sanzienii si la Festivalul berii pentru toti locatarii din varful pipirigului, in curtea țintirimului, din crucea nopții si pana la strigatul cucurigului!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Mardel Colacu, saracul, s-a jurat pe nafura, aghiasma si ortul, care împopoțonează mortul din Nassiria, si care isi duce veacul in mizeria de pe catafalcul din cortul Palatului Victoria, ca de la anul ne pupa pe portofele cu banul, cum ii creste la militian pulanul cand isi ridica salariul, ca ne va majora pensiile in raport cu rata inflației, ca sa opreasca la pensionari gradul de raspandire a inaniției-subnutritiei in urma distribuirii cupoanelor sociale, care au bagat pensionarii mai mult in sete de tuici, vinuri si bere, decat in hoame de carne, Duamne!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Oameni buni, sa cititi ce dracovenii de proteste cu nebunii au pregatit politistii de luni, fiind un caz de o sa le pice guvernantilor lâna din nas de necaz!!! Ce mai, parol d'honnore, ca o sa hie ceva special si horor!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Măi, Viorei, mă omorâsi, brei: Nu mai vorghi de tovarașei, cand ei se afla azi numai in bordei la Guvărn si la gâtlegău cu cate-un ceatârn cu doua fructe de prun, si in față, pe masa, cu linguroaiele intr-un ceaun cu tot ce e mai bun, si cum sa fim noi tovarașei, ca ei sau cu ei, cu ceaunul gol si cativa pulei din care n-ai ce face cu ei, cand ei nu ajung nici macar pentru un calup de sapun si-un curmei?! Hotarat lucru ca nu o sa traim mai mult decat nucul, dar o sa-i vedem unul dupa altul, sau toti laolaltă cu dracul, in groapă, cu ce averi se vor duce pe lumea cealalta?!

spiritul lui Haret spunea...

Comunismul in Romania a falimentat prin masurile de austeritate impuse de Ceausescu.Odata cu prabusirea marii industrii clasa muncitoare numai exista.Taranime foarte imbatranita.Romania este o tara depopulata.Diferenta enorma intre bogati si saraci.Capitalism de cumetrie.Fostii guvernanti si actualii guvernanti au fost si sunt mai intai pentru ei.Infractionalitatea la ea acasa.Nu ne asteapta nimic bun .Poate ceva supravietuire.Pe scurt asta-i Romania.

CEZAR spunea...

ESTE CLAR - mosmartin16 este rupt de REALITATE !
@VIUREL majurul de la C.I.- asa.i el,adica cu intelectul mai jos decit catelul care-l scoate la plimbare...!!!
NB
UN INDICIU..
Are cineva curajul sa calculeze asa ipotetic..o pensioara a unui COMISAR SEF..sa zicem dupa L-223 INITIALA..?
Cind vom avea rezultatul ..va intelege si cel mai retardat individ care circula pe aici plimbat de catei..adica Viurel Majurul de la C.I cum sta ..cestiunea ..care va sa zica !!!
Mos Martin ...nu ..caci a reintrat la Habar - nare..sic ..!!

Brenda spunea...

Nu mai spune nic DL DÂNCU ..îl schimba cu ..cel ce a semnat.. porcăria făcut de OLGUTA

M spunea...

@Viorel

Legea 223 era gândită in contextul legii de salarizare in vigoare la acel moment!

Am spus de o mie de ori: schimbi legea de salarizare, schimbi și legea pensiilor!

Actualizarea pensiilor, păstrarea puterii de cumpărare și a echilibrului între generații se poate face și altfel decât raportându-ne la soldele activilor!

Legea (de fapt actualizarea) a fost blocată tocmai din cauza legăturii directe dintre pensiile rezerviștilor și soldele activilor!

mosmartin16 spunea...

Cezarica tata, inainte de a arunca cu laturi ...nu ai vrea tu sa si gandesti nitel ??!! Eu am spus doar asa ... Vezi Legea 223 ( nu initiala cum o tooot tii langa, ci cea in vigoare din prezent, cu toate completarile si modificarile la zi )...vezi care sunt elementele salariale comune tuturor militarilor, indiferent de anul trecerii in rezerva...vezi cat inseamna fiecare dintre ele, actualizate conform Legii 153 / 2017....vezi ce baza de calcul ar rezulta...iar in final aplica algoritmul din 223 si vezi ce pensie ar rezulta !! Dar de...tie iti e greu sa citesti...darmite sa si intelegi ! Si inca ceva ...daca vei continua sa jignesti...afla ca si eu o pot face...si inca mult mai dihai ! Capisci ? Fii sanatos...deschide ,,cartea,,...,,ceteste,,...pricepe...s-apoi glasuieste !

CEZAR spunea...

DECI LA CARE LEGE FACI REFERIRE..??

mosmartin16 spunea...
Dacă ne raportăm la BAZA DE CALCUL...pentru eliminarea în totalitate a inechităților enorme existente în prezent în domeniul pensiilor militare de stat și determinate de anul trecerii în rezervă...singura soluție - <<<<<<<<>>>>>, indiferent de anul trecerii în rezervă ! Care-s aceste elemente salariale comune ?! Fiecare le poate identifica cu un minim efort ! Restu-i...gargară, vorbărie ! Gând bun, oameni buni !

22 august 2022, 21:59

Cezar spunea...

Scuze..c/p...a iesit defectuos!
A se vedea comentariul Mosului de la data..mentionata jos !
22 august 21:59

Viorel spunea...

Cezare. Oi fi eu prostovan cum afirmi tu (nu te întrec), dar oricum, comparativ cu tine știu cel puțin să scriu un comentariu și nu arunc frânturi de cuvinte. Stai ca șobelimeai după colț și ataci mișelește fără subiect și predicat anumite subiecte postate pe blog. Te-am rugat (ca să-ți demonstrez diferența dintre mine și tine) cu ceva timp în urmă să-ți postezi pe blog cuantumul net al pensie în calitate de fost Cdt. BIMc./GAZ să vedem care stă mai bine apoi mai vorbim. Tu nici nu știi cu ce se mănâncă Legea nr. 223/2015.

Leo spunea...

Tot despre Constituție , pt. dottore ĂĂĂ..ÎÎÎ...și pt. toți dottorii de la UZINA de doctorate CAROL I , de Dunări de sus / jos , de la Șpiru Haret , Bioterus de Caracal , Corabia , Tunari etc.. și câte alte fabrici de dottore or mai fi.
https://www.g4media.ro/document-curtea-constitutionala-motiveaza-decizia-ca-titlul-de-doctor-sa-poata-fi-retras-doar-daca-nu-a-intrat-in-circuitul-civil-anularea-tezelor-intrate-in-circuit-civil-poate-fi.html