Powered by Blogger.

Monday, July 18, 2022

Pensiile militare nu sunt pensii ocupaționale, potrivit Legii nr.1/2020

114 comments

 Pensiile ocupaționale din România sunt reglementate printr-o lege recent adoptată de Parlament, lege care nu are nicio legătură cu legea specială care reglementează acum pensiile de serviciu pentru militari, așa cum le categorisește și CCR în numeroasele sale decizii în care a analizat constituționalitatea unor dispoziții din L 164/2001 și L 223/2017. 

Rezistența la reforma pensiilor militare a căpătat noi dimensiuni în ultimul timp, astfel că politicienii, guvernanții și parlamentarii actualei guvernări cad unii după alții , ca turma  după o oaie căpiată, în  minciuna, usor de demontat,  că pensiile militare sunt pensii ocupaționale și că numai de aceea ele nu trebuie  să fie reformate odată cu celelalte pensii de serviciu nominalizate de Ghinea în PNRR. Ultimul care a dat cu bâta în baltă a fost domnul Ciolacu, în această dimineață.

Lăsați sofismele domnilor politicieni... că vă puneți lumea în cap. O  să se  creadă că vă opuneți doar din cauză că Intâiul  ministru este beneficiar de pensie militară.

Nu este nicio nenorocire domnule Ciolacu dacă, potrivit reformei pensiilor,  din pensia militară de      18 000 lei a domnului Ciucă lumea va afla că pensia sa contributivă este numai 9-10 000 lei. Ce, se scandalizează cineva că sunt mii de magistrați care au pensia de serviciu de peste 15 000 lei și pensia contributivă de numai 3000 lei? 

Un procent de peste 68% din pensionarii militari vrea să știe și care este componenta contributivă a pensiei lor de serviciu.

Cine vrea să se convingă ce lucruri trăznite spun politicienii despre pensiile  militare și ce mare diferență este între pensiile militare reglementate de L 223/2015 și pensiile ocupaționale... să citească primele pagini ale legii pensiilor ocupaționale din România. Legea nr. 1/2020 .





114 comments:

Brenda said...

DleH, vă admir,santeti drept și nu va lăsați , scuzați, prostit, tare asi vrea să stați față în față cu unul din idioții ăștia care nu știu să interpreteze legi ,legile,și situațiile în care se găsesc fiecare din beneficiari de diferite pensii la această dată, Mă a tem că vor face nefavutey Oricum poate se va găsi cineva sa trimită ce postați dvs aci aici. Sa

Dancapitandeplai said...

Dle H, am o mare rugaminte. Nu mai utilizati repetitiv acel procent de 68% care nu reprezinta decat, drept urmare a unui calcul eronat si nerealist, justificarea domniei voastre de a va erija in lider sindical al cititorilor blogului, cu pretentia de a fi exponentul intregii mase a rezervei militare. Nu mai incercati sa promovati interesele unui grup ca si cum ar fi interes de masa. Daca tot aveti idei, viziuni si nemultumiri, actionati in consecinta, exprimati-va clar si concis, inclusiv in justitie, dar nu va mai arogati talente de lider spiritual, lovind cu ciomagul intelectual pe unde nimeriti. Astfel de apucaturi vor conduce la faramitarea unitatii, si asa vai-mama-ei, interesului rezervistilor militari. Aveti suficiente argumente pentru a demonstra caracterul unic si special al profesiei militare si cred ca aici trebuie sa bateti fierul. Cu stima

Huhu Rezea said...

Caputane
Te comporți că un sgp-ist
Procentul de 68% nenorociți de calculul pe La 223/2015 nu-mi aparține Este dat chiar de MApN Rostul documentului postat mai jos este tocmai pentru a demonstra autenticitatea informației. Știam că se găsesc clonțoși fricoși care sa conteste

Michel said...

Dle Huhu, nu ne explicați, și nouă, binefacerile aplicării contributivitatii și numai a acsteia, la calculul pensiei militare in condițiile luării in calcul a unui stagiu complet de cotizare de cele puțin 25 de ani pentru toți pensionarii militari, indiferent de anul trecerii în rezervă???

Liviu PO said...

Completare la postarea din topicul anterior.
Daca 98 de miliarde sunt cei 9.4% ale lui Ghinea,atunci pentru completarea celor aproximativ 4.3 milioane de pensii sub 3,000 de lei ,s-ar consuma 78 de miliarde.Cele 20 de miliarde de lei ramase sa fie varsate intr-un fond de investitii pentru pensii din care sa se acorde imprumuturi cu dobanzi mici (rata inflatiei) pentru fermieri,industria alimentara si afaceri de debut tip up nation axate doar pe probleme de agricultura.Trebusoara cu 9.4% sa fie o regula anuala pana in anul 2070.Banii nefolositi pentru plata pensiilor dintr-un an sa nu fie "dirijati" spre firme de consultanta de numarat firele din mustata lui Tiriac etc.,ci an de an sa fie cumulati in acel fond de investitii pentru pensii.In primii 20 de ani sa fie folositi doar pentru agricultura ,iar in anii urmatori si pentru infrastructura mare,energie electrica,prospectiuni etc.Vae Victis!!!
Daca cineva spune ca cei 9.4% nu sunt reprezentanti real,ci doar o bariera (aici intra si bugerul asigurarilor sociale de stat) in calea cresterii pensiilor ,pentru a putea plati datoriile imprumutului de 29 de miliarde de euro,atunci acest gHINEA sa faca bine si sa completeze pnrr-ul cu cresterea taxelor pentru multinationale,banci pana la 15% (procentajul convenit de toti in ue),cresterea incasarilor din tva pana la media de 35% inregistrata la nivel ue si alte masuri pe care doar un om inspirat ca domnia sa le poate emite...
ps.Pensiile ocupationale au stat la baza actualului sistem de pensii social.Ele au plecat din zona marinarilor prin secolul XVII.Revenirea discursului politic la astfel de trimiteri de breasla e ceea ce se numeste doar o involutie in gandirea umanitatii si totul din cauza LACOMIEI.Actualii guvernanti incearca sa mangaie pisica lui gHINEA prin aceasta trimitere spre o lege a nimanui si care nu va exista pusa in aplicare vreodata in aceasta tara,cum nu ar fi existat nici pilonul II,daca nu ar fi fost obligatoriu...

Dromihete said...

C.i.stule nu mai jignii oamenii care nu sunt de acord cu tine

Bruno Simba said...
This comment has been removed by the author.
Meriam said...

Da,sunt de acord cu dancapitandeplai, incetati cu obsesia de 68% de parca sunteti un USR-ist infocat. Am fost militar, am suportat multe restrictii si doresc ca majoritatea rezervistilor sa beneficiez de pensie militară. De altfel sunt doar cativa care vă tin isonul pe blogul ăsta . Faceți un blog despre pensiile contributive, eu oricum nu vă mai citesc, mă plictisesc mai ales sa citesc aberațiile unui tip Ifrim, el va tine cat de cat blocul activ.

GO said...

Da. Dar pot deveni oricand, astfel incat fie ministerele, fie insusi statul sa devina administratori de pensii ocupationale. Statul chiar este administrator in cazul pensiilor achitate de la buget unei categorii sau alta, doar ca nu a delimitat fondul de pensii de stat in cadrul bugetului de stat.

Isteria cu pensiile pleaca de fapt de la faptul ca nu toti cetatenii sunt obligati sa contribuie la sistemul public de pensii, nu? Dar nici avocatii si nici popii nu sunt obligati sa contribuie, avand posibilitatea de a-si deturna contributiile catre casele proprii. Si chiar o fac. Cu ei cum române? Dar militarii de ce nu pot face asa?

Asa ca indiferent cine si ce spune, tot sistemul de pensii a fost, este si va fi plin de exceptii.

Legat de pensiile militare, problema este simpla. Pensiile militare reprezinta un argument solid daca merita sa mai lucrezi sau nu in armata. Cam singurul pragmatic, ca in rest nu mai este niciunul. Cine isi asuma desfiintarea pensiilor militare, isi asuma si desființarea armatei. Ca doar nu mai este nimeni prost sa traga la o caruta unde se munceste si se trage la saiba de 2-3-4 ori mai greu ca la alte profesii, plus riscul de a iti da viata oricand. Pentru un salariu mai prost decat al unui profesor care o bate in cap 4 ore pe zi ca sa scoată esuati pe banda rulanta, si pe care nu il ploua si nu il ninge, iar de riscat viata nici atat!

Aceasta este situatia. Sunteti pe aici cativa care propavaduiti pensiile contributive la armata. Insa daca ati fi lideri si ati răspunde de armata, s-ar putea sa va treaca repede cand va veti trezi ca nu mai vine nimeni in armata. Asa ca mai ganditi si cu creierul, nu doar cu partea dorsala!

Bruno Simba said...

Atunci cand baza de calcul a pensiei militare va include toate veniturile din cariera,din prima zi de munca pana la incetarea activitatii,putem spune ca nu este pensie speciala.

Huhu Rezea said...

Documentul MApN, Amendamente la Plx 199/20120, cu procentul de 68% dintre pensiile militarilor micșorate în anul 2016, prin calculul potrivit L 223/2015, publicat pe blog, i-a speriat tare mult pe neterminații care s-au trezit cu pensii de nabab dar și pe cei care abia așteaptă s-o tulească din sistem ca apți limitat sau inapți cu pensii la fel de mari.
Auzi... că e de vină blogul pentru că subliniază importanța unui document elaborat de MApN!
Blogul ăsta s-a confruntat cu mulți cârnățari ca meriam, dan căpitan, buze, kis etc. Totuși, continuă să-și informeze cititorii!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Cei care sariti de curpeni in sus cu cei 68% DISTRUSI, cititi amendamentele clare din Plx 199 UNDE SCRIE CLAR CA PESTE 68% DINTRE REZERVISTI AU FOST BARBIERITI PE MINUS LA ACTUALIZARI-RECALCULARI SI SE ZBAT INTR-O CRUNTA MIZERIE SOCIALA, BOLOVANILOR!

Viorel said...

Dromihete. Când o să mă leg de fundul tău, atunci să behăi la poarta regelui Alexandru Macedon

Paul Puiu said...

Huhule, pe cei 68% la care te referi i-a afectat nivelul de salarizare pe care l-au avut si nu prevederile L 223/2015!!! In viata exista avantaje si dezavantaje, unii ne naștem mai devreme, altii mai tarziu si fiecare iese la pensie in functie de legislatia care este in vigoare, asta e din totdeauna regula!!! Asta se numește evoluție, nu poti pune pune pe cei 68% la acelasi nivel cu diferenta ca nu s-au nascut toti odata si nu au iesit in pensie toti la aceiasi data!!! Asa ca poate pentru unii a fost contributivitatea dar in prezent numai e valabila aceasta regula, asa ca e mai bine sa se termine odata cu contributivitatea!!!! Apropo Huhule L 19/2000 care a intrat in vigoare in Ianuarie 2001 ai studiat-o cu privire la introducerea sintagmei de contributivitate si de punere in aplicare pentru prima data in România?????

GO said...

Legat de pensiile contributive, eu i-as trage în țeapă pe toți care se ocupă de domeniu! Stiti de ce?! Eu nu am vazut salariat sa ajunga la varsta de 65 ani lucrand, cu exceptia a 2 profesori si a unui invatator, care fie vorba intre noi, la cele 3-4 ore de munca pe zi si 4 luni de concediu pe an, ar fi trebuit pensionati la varsta de 130 ani!

As vrea sa vad si eu o statistica, cati dintre beneficiarii de pensii contributive sunt pensionati la varsta de 65 ani? Sau la 63 femeile (fie vorba intre noi, asta cu femeile fiind o alta discriminare, in conditiile in care femeile au speranta de viata mai mare decat barbatii)? Pt. ca eu nu vad zidari, croitori, nici vanzatori, nici paznici, nici strungari, nici agricultori, nici soferi de taxi, sa mai lucreze la 64 ani si 11 luni!

Da, dar exista 5 milioane de pensionari. Eu nu cred ca sunt mai mult de 500000-750000 pensionati de drept. Dau pariu ca cei pensionati la 65 ani sau 63 ani femeile, sunt in principal, dintre breslele ferite de intemperii. Iar realitatea din jur demonstreaza ca cei mai multi pensionari in viata sunt femei, normal din moment ce nu au avut varsta de pensionare crescuta brusc ca la barbati la 65 ani, ci gradual de abia in 2030 ar atinge 63 ani.

Asa ca sunt absolut sigur ca cei mai multi
pensionari contributivi, sunt pensionati anticipat pt ca nu ii mai tineau bracinarii si pensionari pe motive de boala. Si atunci tot sistemul contributiv este o ipocrizie! Pt. ca nu este legat de speranță de viata si de viata sanatoasa precum in alte tari! Sistemul este de fapt o mare economie morbida realizata de stat, pe vietile si pe sanatatea sclavilor fraieri!

Ce s-ar intampla daca s-ar implementa sistemul contributiv si la armata? Este clar ca tot ca la civili. Peste 90% ar pleca din sistem mai devreme de limita de varsta, tot pensionati anticipat ca nemaitinadu-i bracinarii si tot pe motive de boala. Si asa sistemul face o si mai mare economie pe spatele sclavilor.

GO said...

@ Cornelius Flavius Ifrim. Eu sar de cur in sus! Stii de ce? Pentru ca este o ipocrizie modul agresiv si fara scurpule, in care va aparati interesele. La cei 68% v-a diminuat pensiile si la propriu cineva, asa cum au facut cretinii de Boc/Basescu/Oprea cu ceilalti 32%? Nu! Si atunci ce mai sariti de cur in sus? Ce mai ziceati daca va diminua si la propriu cuantumurile, macar pentru 3 ani asa cum au patit ceilalti? Ca apoi, dupa 3 ani sa va reintegeasca cuantumurile sa nu mai faceti gat, dar sa nu vi le mai indexeze si sa le actualizeze ca la ceilalti? Ca asa s-a intamplat in 2011 cu ceilalti 32%.

Ei, nu este tarziu ca in noua lege sa se intample si astfel si sa nu mai fie mentinut in plata cuantumul avantajos! Legea 223/2015 este chiar boiereasca, din moment ce pastreaza in plata cuantumuri mai mare decat cele care ar fi cuvenite! Si le mai si indexeaza ca si cum ar fi cuvenite!

Dar asta este, cand nu lasi pe guguman sa moare, nici el nu te lasa sa traiesti!

Huhu Rezea said...

@Puiu
Ințelepții spun că ce a fost va să mai fie! D-ta nu pari a fi un înțelept.
Nu toți se pot pensiona odată, dar, în viitor, cuantumul va fi calculat la fel pentru toți... tot potrivit legii pensiilor în vigoare.
Unui nemernic nu-i pasă că el are pensia militară mai mare de trei ori față de alt canamarad cu același grad și aceeași funcție... dacă el a prins turma învârtiților din sistem.
Era celor care au creat dezmătul de salarizare din anii 2010-2015 și apoi au dat L 223/2015, pentru a beneficia și la pensie de dezmăț, se încheie în acest an!
Nu mai dai nicio veste celor care își deschid drepturile de pensie acum și ilegal, ziceai d-ta, li se actualizează baza de calcul potrivit articolului 28? După cum vezi, nu s-a alertat nimeni pe blog de alarma falsă pe care ai tras-o!
Mie imi vorbești, istețule de L 19/2000, dacă eu am fost beneficiar al L 119/2010, lege care a aplicat și militarilor principiile sistemului public de pensii?

raul said...

Huhule,cu regret iti spun ca deja ori caldura ,ori poluarea de pe Valea Oltului ,nu-ti fac bine!Ia o pauza si aeriseste-ti mintea si plamanii prin alte parti,ca deja persisti in aiureli!Pa!Sa fii iubit !

Dromihete said...

Va rog sa invatati putina istorie incurcati anii bine ca nu m ati trimis sa spre Brazda lui Novac

GO said...

Legat de pensii, o vad astfel iesirea din impas asupra careia nu ar mai carai nimeni! Ma refer la crizele facute de unii din societate si de unii politicieni, legat ca toti pensionarii ar trebui sa fie contributivi. De acord, sa fie! Insa, in acest caz, pentru a nu da in fascism, trebuie lege speciala compensatorie care sa compenseze toate interdictiile impuse unor cetateni sau altii, de a contribui liber. Ceva in genul:

1)

- cetatenilor carora le este interzis prin lege dreptul de a contribui si din alte activitati, precum din activitatile de administrare a unei firme, beneficiaza la pensia contributiva de un spor compensatoriu in valoare de ..., calculat din ...;
-cetatenilor carora le este interzis prin lege dreptul de a contribui si din venituri asimilate detinerii unei functii politice (primar, presedinte, parlamentar, ministru, eruparlamenta, consilier etc.), beneficiaza la pensia contributiva de un spor compenatoriu in valoare ..., calculat din ...;
- cetatenilor carora le este interzis prin lege dreptul de a desfasura activitati de afiliere sindicala, si care reprezinta un instrument uzuale al angajatilor ce determina cresterea veniturilor salariale si implicit a contributiilor la pensie, beneficiaza la pensia contributiva de un spor compensatoriu in valoare ..., calculat din ...;
- cetatenilor carora le este interzis prin lege dreptul de a desfasura greva, si care este un instrument uzual ale angajatilor ce determina cresterea veniturilor salariale si implicit a contributiilor la pensie, beneficiaza la pensia contributiva de un spor compensatoriu in valoare ..., calculat din ...;
- cetatenilor carora le este interzis prin lege dreptul de a desfasura activitati considerate nedemne - desi legale (doar in statutul cadrelor militare era posibila o asemenea jignire la adresa altor profesii), in conditiile in care si profesiile nedemne contribuie la cresterea veniturilor salariale si implicit a contributiilor la pensie, beneficiaza la pensia contributiva de un spor compensatoriu in valoare ..., calculat din ...;

2) Cetatenii pensionati care pot fi obligati prin lege sa indeplineasca obligatii militare si dupa pensionare, beneficiaza la pensia contributiva de un spor compensatoriu in valoare ..., calculat din ...;

SI ASA SE FACE SI DREPTATE SI SE ASEAZA CU BOTUL PE LABE, TOTI CLANTAII CARE TUNA SI FULGERA CONTRA PENSIILOR MILITARILOR, DAR SI ALE MAGISTRATILOR SI TUTUROR BENEFICIARILOR DE PENSII SPECIALE CARORA LI SE LIMITEAZA FIE DREPTUL LA CONTRIBUTIE, FIE AU OBLIGATTII MILITARE SI DUPA PENSIONARE, FIE AMBELE. LA O ASTFEL DE LEGE, NU MAI POATE AVEA NIMENI NIMIC DE CARAIT. TOTI AR FI CONTRIBUTIVI, DAR UNII ...UTUTI LA CONTRIBUTIE IN ACTIVTATE, AR BENEFICIA DE COMPENSATII. IN PLUS CA AR APAREA SI COMPENSAREA INDREPTATITA PENTRU PENSIONARII DIN ARMATA - SINGURII PENSIONARI INHATATI IN CAZ DE RAZBOI!

Leo said...


"Era celor care au creat dezmătul de salarizare din anii 2010-2015 și apoi au dat L 223/2015, pentru a beneficia și la pensie de dezmăț, se încheie în acest an!"
Aşa să fie.
Totuşi , există o piedică care se numeşte dottore ĂĂĂ...ÎÎÎ...

Calinmihaib12 said...

Bruno Simba:
CITAT:
"Bruno Simba spunea...

Atunci cand baza de calcul a pensiei militare va include toate veniturile din cariera,din prima zi de munca pana la incetarea activitatii,putem spune ca nu este pensie speciala.

18 iulie 2022, 15:47"
ÎNCHEIAT CITATUL,

..Cineva spunea că legea 223..ar fi de vină că pensiile militare recalculate ar fi mici,dar..Alcineva..spunea că nu legea..223 e de vină,ci că adevăra tul vinovat e..NIVELUL RELATIV MIC al SOLDELOR/SALARIILOR MILITARILOR plăti te în timpul activității..!, iar eu cred că ADEVĂRUL e..pe la mijloc..pe undeva..!; de ex.: pe legea 223/2015, pensia mea STABILITĂ ERONAT pe legea 164/2001, în urma RECALCULĂRII=..chiar ERONATĂ= prin FURTUL..din elementele salariale din structura SOLDEI LUNARE BRUTE BAZĂ DE CALCUL și prin alte "MALVERSAȚIUNI".."contabile", totuși a
fost MAJORATĂ..cu câteva sute de lei
(la brut)în 2016..!; majorarea "ASTA"
ar fi fost..și mai mare: dacă legea 223/2015..NU AR FI FOST MODIFICATĂ de OUG.57/2015= SCOȚÂND din VENITURILE INCLUSE în BAZA DE CALCUL(=din art.28)
sume importante, cum ar fi (=în cazul meu..!): vreo 16 milioane de lei ROL= 1.600 de lei RON (=adică vreo 266 de lei/lună "aleasă") ="SUMĂ CUVENITĂ pt. CONCEDIUL NEEFECTUAT" în anul pensionă rii (..2004)..! Această SUMĂ(=ca și altele asemenea!): pe legea 119/2010, OUG.1/2011 și legea 263/2010= INTRA în
BAZA DE CALCUL..!,adică și ÎN PENSIE.!
Dar e adevărat și că soldele/salari ile militarilor..au fost RELATIV MICI:
de ex.: în cazul meu: PUNCTAJUL ANUAL
(FĂRĂ GRUPE DE MUNCĂ și PENSIE SUPLIME NTARĂ ntară..!) în 32 de ani vechime efectivă (!) e cam : "1,50" puncte..!,
având în vedere că în activitate funcția deținută a fost în cea mare parte..de timp: de LT.COLONEL MEDIC..!
(și numai scurt timp: funcția de Mr. MEDIC la MAXIM..!).

GO said...

Sunt multe chestiuni care in Romania nu functioneaza datorita parsiveniei la nivel inalt, dar si datorita analfabetismului la toate nivelurile. Plus frica in oase existenta in oasele romanilor. Dau exemple:

1) Auzim peste tot de existenta a 2 puteri in stat: legislativa, executiva si judecatoreasca. Dau nici Constitutia, nici o alta lege, nu spune ca cele 3 ar fi puteri in stat. Acest fapt se deduce eventual din textul Constitutiei. Dar, tot din textul Constitutiei se deduce in clar cf. Art. 118 (1) ca si armata este putere in stat. Culmea, ca este singura autoritate investita de Constitutie sa garanteze ... suveranitatea Romaniei si democratia constitutionala. Suveranitate nu inseamna ocupatie armata - aia este independenta. Suveranitate este de exemplu, si executarea ordinelor Bancii Mondiale sau ale CE. Iar legat de garantare democratiei constitutionale, este clar ca armatei i-a fost atribuit rolul de garantare in priuml rand a drepturilor si libertatilor ceteanesti!

Si acum! Cum garanteaza de exemplu armata, dreptul si al militarilor, la greva, garantat tuturor cetatenilor - inclusiv militarilor, de Art. 43 Constitutie?

2) Un militar isi exercita dreptul la greva, ca tot ii este garantat de Constitutie. Si ce sa vezi? Primii care sar pe el sunt niste sefi din armata. Apoi urmeaza justitia care ignora Art. 43 Constitutie, si il judeca dupa o lege care interzice dreptul la greva garantat si militarilor.

3) CCR. Stabileste cu seninatate ca pensiile militarilor pot fi desfiintate si li se poate pune in plata un cuantum mai mic, ca este constitutional. Dar nu vede ca Art. 43 din Constitutie acorda drept de greavs i militarilor.

Si atunci, cu atata ipcrizie, falsitate, minciuna si denaturare, noi ne mai miram de ce unii si altii fac bambilici cu pensiile militarilor? Mai crede cineva in etica, in echitate, in dreptate in Romania?

Au dreptate popoarele din statele cu situatii asemantoare cand pun mana pe furci si coase, ca sa indrepte lucrurile? Au precis!

Paul Puiu said...

Huhule cand te apuci sa faci si o apologie legată de salariile sau indemnizatiile compensatorii de care cei pensionati dupa data de 15.09.2017 au fost privați???! De ce nu faci o expunere a celor care au beneficiat de aceste indemnizatii compensatorii, scopul pentru care au fost acordate si pana la ce data s-au bucurat acesti rezervisti care au nevoie in prezent de actualizarea pensiilor si de ce nu militezi si pentru acordarea acestor drepturi in continuare si celor care nu au mai apucat sa beneficieze de aceste indemnizatii ca sa nu fie nicio discriminare intre generații la fel ca si in cazul actualizarii pensiilor si sa numai existe inechități ???!!! Daca tot sustii dorința de actualizare a pensiilor militare, de ce nu sustii si ideea acordării OMM sau SOSP la pensia neta asa cum au beneficiat toti rezervistii pana la 15.09.2017 ca sa numai fie nici un rezervist discriminat???!!🤫🤫🤫🤫

Cornelius Flavius Ifrim said...

Paul Puiu, am 1241 lei, si ca mine, cu pensiile proaste, in diferite cuantumuri de rahat, sunt toti cei 68%! E bine asa sa fie? Nu-i corect sa fie corect pentru toti, decat sa se returneze anual, la sfarsitul anului, bani inapoi la buget, acei bani care ar fi trebuit sa fie alocati in pensiile celor 68%? Noi n-am ,,fura'' de la nimeni caci banii exista! Numai clăpaugii politici nu stiu asta si cred ca trebuie alocate noi sume de bani, cand de fapt banii exista mereu, ramasi in urma crimelor cu actualizarile! Teama ca se vor taia pensiile unora sa creasca altora induce prostia cu ura pe cei 68%, cand de fapt banii exista căcălau si anual sunt returanati la buget. Oameni buni,intelegeti situatia si lepadati-va de ura si prostie caci dauneaza coeziunii noastre si bunului simt! Ce naiba e asa de greu de inteles asta?

GO said...

150.000 de pensionari militari cer dreptate Preşedintelui României

https://adevarul.ro/news/eveniment/150000-pensionari-militari-cer-dreptate-presedintelui-romaniei-1_62d524bb5163ec4271bbebb5/index.html

Calinmihaib12 said...

(!) GO:
..Civilii care "plecau" BENEVOL la.. pensie..ANTICIPAT, pe legea 19/2000,
se puteau angaja..apoi din nou,având și PENSIE..și..SALARIU = LEGAL(!)..!, ceea ce NU MAI PUTEAU pe legea 263/ 2010!(=dacă nu greșesc?); Deci.., dacă se pensionau BENEVOL=ANTICIPAT, înseam nă că aveau UN/mai multe MOTIV/E:
=fie se angajau în munca "la negru",as umându-și toate implicațiile negative,
=fie plecau..în străinătate la..D-zeu
mai știe la ce..!,
=fie alte motive..?!

GO said...

Dîncu promite echitate le pensiile militare în sesiunea parlamentară viitoare. Până atunci, cel mai probabil că PSD o să îi pună de p excludere

https://www.dcbusiness.ro/ce-se-intampla-cu-pensiile-militare--dincu--idee-scandaloasa--nu-putem-fi-de-acord_646309.html

Leo said...

Mircea a decis.
LUPTA PAS CU PAS !
http://sindicatulcmd.blogspot.com/

GO said...

Asa, administratore! Sa cenzurezi stirile oficiale de interes pentru militari. Noroc cu grupurile de Facebook si ca acest blog tine captivi sub 10 pensionari militari.

Apropo, am fost contactat ca daca doresc sa fac parte din viitoarea conducere a viitorului sindicat al M.Ap.N. Cica trebuie sa se miste repede dupa promulgarea noului statut care nu mai interzice sindicatele la armata!

Laurentiu said...

Ati vazut genul asta de stiri care incep cu “Secretul pe care vi-l ascund toti”?
Hai sa va spun si eu un secret pe care vi-l ascund toti politicienii. Inclusiv marii judecatori din CCR.
In tara asta, nu exista pensii contributive ( adica pensiile pentru care se plateste CAS).
Toate pensiile sunt speciale! Toaateeee!
Stagiul complet de cotizare in sistemul public de pensii este de 35 ani. Contributia angajatilor la pensie s-a infiintat de abia in 2001, prin legea 19/2000.
Din 2001 pana acum sunt 21 de ani. Deci nimeni in tara asta nu are pensie “contributiva”, pentru ca nimeni nu a cotizat 35 de ani.
Mai mult, o pensie real contributiva ar trebui sa fie achitata doar din fondul special constituit in acest scop, din contributiile achitate timp de 35 ani.
Insa partidele, pentru ca pensionarii sunt un electorat enorm ( cca cinci milioane ), se intrec in a oferi majorari peste majorari ale pensiilor contributive care le transforma, de fapt, in pensii speciale. Pai ori facem pensii din ” contributivitate”, ori le facem din ajutoare de la bugetul de stat si din ” majorari”?
Mai vreti? Bugetul de asigurari nu poate acoperi din contributii, sumele necesare pentru plata a 5 milioane de pensii “contributive”. Ca nu au existat contributiile alea. Nu suficient. Deci in fiecare an, se varsa banet de la bugetul mare, catre bugetul de asigurari sociale. Daca politicienii cresc pensiile “contributive”, creste gaura la bugetul mare.
Ca sa ascunda lucrurile astea, politicienii ipocriti s-au gandit sa mistifice un pic realitatea si sa pretinda ca pensiile politistilor si militarilor sunt de vina, pentru presiunea asta pe buget. Noi suntem raul, cei care dezechilibreaza bugetul! Desi politistii platesc si ei 25% din salariu, CIB. Adica, teoretic, doi politisti activi platesc pensia unui politist pensionar. Ati auzit vreun politician care sa afirme in spatiul public ca politistii platesc 25% din salariu, contributie la bugetul statului, egala in cuantum cu CAS? Toti tac morti. Ori sunt prosti si poarta ” ciasuri” toti, ori stiu dar tac, pentru ca au nevoie de niste tapi ispasitori, pentru politica lor ieftina.
Va e clar? Pe cine alegi sa superi? 5 milioane de pensionari “contributivi”? Sau cateva sute de mii de politisti si militari? Cine vrei sa te voteze, ca sa ramai la ciolan? 5 milioane sau 200.000 de politisti si militari?
Cand au dat atat, in dreapta si in stanga, unde vreti sa taie, sa inghete? La prostii care stau cuminti, care nu au drept la greva. Care au fost dresati sa respecte legea! Nu, nu! Nu ma refer la magistrati ! Ma refer la politisti si militari!
Ba da prosti ne cred astia! Unii sunt, sa fim seriosi. Dar nu suntem chiar toti!

Ionel said...

@ pt Paul Puiu - Apropo de salariile compensatorii. Eu am luat salarii compensatorii in 2009, cca 18 000 de euro. Un coleg de al meu, pensionat in 2016, nu a luat salarii compensatorii, insa la aceiasi functie si vechime are aproape 800 de euro in plus fata de mine. Intr-un an, adica in 2007 a luat in plus aproape 10 000 de euro, iar in cei 7 ani te las pe tine sa faci calculul!!! Crezi ca mai este cazul sa ii ceri lui Huhu sa se apuce "sa faca si o apologie legată de salariile sau indemnizatiile compensatorii de care cei pensionati dupa data de 15.09.2017 au fost privați???! " . Si apropo, au fost privati toti cei pensionati dupa 2010 nu dupa 2017, dar ca la noi, ma intereseaza doar de mine, de restul...............

M said...

Pe oficiosul USR subiectul cu pensiile militare a atins un record de comentarii!
Cum cei care comentează sunt susținători ai partidului neo-marxist putem să ne facem o idee de cum ar fi dacă ăștia ar avea puterea (și cine sunt cei dintre noi cu afinități de extremă stângă.... mai pidosnice) 😂

https://www.g4media.ro/ciolacu-sustine-ca-pensiile-militarilor-si-politistilor-nu-sunt-pensii-speciale-excluderea-din-categoria-pensiilor-speciale-inseamna-ca-nu-vor-fi-supraimpozitate-pensiile-desi-depasesc-veniturile-d.html

M said...

@Laurențiu

Nimic de spus în plus! 👍👏

Huhu Rezea said...

Laurențiu
Legea 19/2000 a introdus plata pentru prima oară a CAS pentru toți angajații civili din Romănia și calculul pensiei din puncte lunare de pensie pe întreaga activitate prin raportarea salariului brut la valoarea salariului mediu pe economie.
Procedeul de calcul a fost denumit convențional contributivitate.
Așa că... lasă dracului filosofeala despre contributivitate pentru că nu ai apucat să mănânci din ea.
Cum vrei să garanteze statul dreptul de pensie dacă, precum prost spui, pensiile contributive ar trebui plătite numai din CAS?

Brenda said...

Dece nu se ia exemplul cum de pensionau militarii înainte 1989? Pe legea 3/77 cu decretul parcă214? Și nu ar mai fi nici o galceava

2022 said...

Salarii compensatorii? Asta este un subiect care nici macar nu ar trebui abordat. De ce? Iar uitam pincipiul de baza: salarii compensatorii s-au dat si la stat si la privat pt. ca ai fost dat afara. Si se acorda si azi. Vedeti la Dacia cum iau azi cei care pleaca 26000 euro. Nu inteleg de ce trebuie sa ceri ca vrei salarii compensatorii daca nu te da nimeni afara? Rolul compensatoriilor este sa iti ofere angajatorul o suma ca sa te dea afara, si care oricum este infima decat daca te-ar tine pana la pensie. Castiga angajatorul.

Huhu Rezea said...

Ionel
Sunt prea proaspeți noi neterminații, apți limitat sau inapți, care se leagă de sumele compensatorii primite de vechii pensionari militari! De unde vrei să știe ei că ajutoare și sume compensatorii nu s-au mai acordat după OUG nr. 1/2010 și L 285/2010? Doar cei care au trecut in rezervă sub incidența L 138/1999 au primit asemenea drepturi salariale, nu de pensie, altele decât cele reglementate de ordonanța 7/1998.

2022 said...

Laurentiu are dreptate. Eu abordez altfel. Cei cu contributeala, sunteti perfect amuzanti! Ce ati spune daca statul va pune in brate sumele cu care ati contribuit si nu va mai da nici o pensie? Asta bineinteles, dupa ce deduce sumele deja acordate si daca mai ramane ceva de restituit? Ce ziceti, cam cate pensii medii pe economie ar permite sa fie achitate din contributia personala a celor care o invocati? Pentru 2 ani, 3 ani, 4 deja este prea mult? Ca (!) cam aici se raporteaza contributiile de o viata a unei persoane.

Pentru ca notiunea de pensie contributiva este falsa. Niciodata pensia pensionarului din sistemul public nu se raporteaza la sumele cu care a contribuit. Ci la o formula facuta din pix, pensiile asa zis contributive urmand sa fie achitate de copiii nostri, angajatii de azi, care nu au nicio treaba cu contributiile noastre la pensii. Dar care sunt fortati sa le achite, ei necontribuind la randul lor nici un leu pentru ei, sperand doar ca cineva le va achita si lor pensiile.

Asa ca cei cu contributeala, nu faceti decat sa cersiti ca angajatii momentului si copiii nostri, sa va plateasca niste pensii voua! Eu asa as face, cum am spus la inceput! As pune la fiecare contributia in brate - restul daca mai este ceva din ea dupa ce as scadea sumele pentru pensiile deja achitate, ura si la gara! Auzi la ei! Vrem pensii contributive, dar musai ca ele sa fie achitate de altii!

Huhu Rezea said...

Olescule
Ce compensații ai vrea să-ți mai acorde statul dacă pe lângă pensia contributivă corespunzătoare soldelor brute din întreaga carieră mai primești și un supliment necontributiv?

M said...

@GO

Dascălii sunt niște nefericiți. Vai de capul lor. Le crapă capul de plictiseală.

Salarii? Pai să vedem!

Mitrea Ioan Liviu - director SDMV USAMV București - 832.820 lei - conform declarației de avere. Acolo.... 14.000 de euro pe lună. Și noi facem criză pe solda lui Ciucă!!!!!! Păi se compară?

Nu am nimic cu dascălii. Să fie sănătoși! Au salarii grase, 4 luni de vacanță, șpagă legală sub formă de meditații....
Chiar și faptul că ne înjură pe forumurile lor poate fi trecut cu vederea!
Niște mediocri, frustrați și complexați!

Dacă se calculează pe oră/muncă sunt cei mai bine plătiți bugetari dar tot smiorcăie ca niște patetici ce sunt!

Dar faptul că anual sunt arestați cam 10 dascăli pentru pedofilie mi se pare groaznic.
Mai ales că ai lor colegi de fac că nu văd!

Cum zice "known"? "Meseria nobilă"? Îmi vine să vomit!
Cum să lași bă un coleg de-al tău să violeze o copilă??? Să îi spui lui Mutu' că nu știau! Lasă dracu, într-o școală de știe totul, cancelaria find un cuib de bârfă!

Imensă scârbă față de "nobilii" pedofili!


PS - recunosc că am o ură pe pedofili. Îmi cer scuze! Știu că "spiritul lui Haret" este mai îngăduitor dar eu mă ofer voluntar pentru plutonul de execuție dacă introducem pedeapsa cu moartea pentru pedofilie!

Viorel said...

Domnule G.O. Foarte interesantă și bine punctată petiția adresată de către domnul Col. (Rtr.) Marian TUDOR adresată Președintelui României. Păcat că nu i-a solicitat și o întrevedere pentru a-și exprima sau să-i înmâneze un proiect privind punctele de vedere și soluțiile pertinente pentru rezolvarea inechităților dintre pensiile militare.

Alexandru said...

@PaulPuiu- n-o să primești răspuns sincer și la obiect
@Ionel
Las-o așa că măcăne. Ce simplu minimizați voi, cei care ați luat acele salarii compensatorii, valoarea și importanța a 20000€. Au luat unii și bine de tot peste această sumă. Sunt sigur că te-ai comparat cu un coleg cu vechime și condiții similare. Dacă nu înțelegi, te întreb altceva: eu m-am pensionat anul acesta, în ianuarie. 29 ani și 5 luni militar, 52 cumulați cu grupele. Tu ești colegul cu aceeași vechime, pensionat în 2009 și cu salarii compensatorii. Acum presupun că vrei (și la nivel pur teoretic ar fi normal) să avem aceeași pensie (parere personală, așa ceva nu se va întâmpla, contrar părerilor unora care speră). Tu te-ai pensionat pe o lege, ai luat și bănuții ăia (un mărunțiș, știu), eu pe altă lege. Cât de logic și normal crezi că este ca din 01.01.2023 să avem aceeași pensie? Nici un guvern (mai ales român) nu ne va pune niciodată pe aceeași treaptă. Situația este atât de încâlcită între generații diferite de militari încât nu avem la ora asta factori de decizie competenți și hotărâți să o descâlcească. Și orice mai spun unii optimiști pe aici, nu o să se întâmple nimic magic nici anul acesta, nici începând de anul viitor. Nu e cu ce și nu e cu cine. Vom trăi și vom vedea.

spiritul lui Haret said...

1)nu nivelul de salarizare a determinat pensii calculate pe legea 223/2015 mici ci faptul ca cei trecuti in rezerva inainte de 2010 nu au beneficiat de sporurile activilor cu toate ca au muncit in aceleasi conditii.Aici este hiba.Daca noi cei care in 2010 nu eram activi am primi sporurile voastre v-am egala sau depasi.Ia sa va scoata sporurile si Oskarul sa vedeti ce mai guitati ca vreti o tara ca afara.
2)Tantalaul vorbeste de sistemul de invatamant fara sa aiba habar.Codul muncii si Statutul cadrelor din invatamant obliga activitate 8 ore zilnic timp de 5 zile.Norma de 4 ore la catedra si 4 ore pregatire.Depinde de directorul scolii daca accepta ca pregatirea sa se faca in scoala sau ori unde in alta parte.Si durata concediului este statuata.Este fals ca un cadru didactic beneficiaza 4 luni de concediu legal.Tantalaul inainte de a afirma niste tampenii sa faca bine sa citeasca legile si ordinele de ministru.
3) numai folositi ca argument restrictiile.Au dreptul sa se planga de restrictii cei ce in 1995 erau activi pentru ca lor le-au fost impuse pe cand cei ce au venit in armata de buna voie si nesiliti de nimeni dupa 1995 au stiut ce-i asteapta si le-au acceptat.
4)renuntati sa mai folositi ca argument starea de rezervist.Priviti la Ucraina.Au mobilizat toti barbatii fosti si nefosti militari pana la varsta de 60 ani.Probabil ca la nevoie vor urca varsta.Cine ar impiedica statul roman ca in conditii extreme sa nu procedeze la fel?
5)numai folositi ca argument juramantul militar.Toti cei ce au satisfacut stagiul militar ,militar de carier sau civil au depus juramantul militar
6)ne place sau nu ne place primim pensii speciale.Avocatii primesc pensii ocupationale.Nu au treaba cu statul.Nu primesc pensii din bugetul de stat.Am avut si noi o pensie ocupationala (contributia la pensia suplimentara) dar statul a pus curul pe ea.
7)ganditi-va la argumente care sa stea in piciore .Statul ne da bani de la el si ne urca sau coboara dupa cum vrea.Asa zice CCR.

Laurentiu said...

Stimate domnule administrator de blog, eu nu mă duc după fentă și intru la deposedare. Altul era sensul comentariului meu.
Știu că sunteți fanul contributivizării pensiilor militare și este dreptul fiecăruia la opinie.
Eu însă, spre deosebire de dumneavoastră, mă uit pe textul Legii, bună sau rea. Astfel, constat că legiuitorul a explicat cu claritate, in legea 223 din 2015, de ce se acorda celor din SNAOP, PENSII MILITARE DE STAT și nu pensii contributive.

Lege 223 din 2015:

Art. 1. –

Dreptul la pensii și asigurări sociale pentru militari, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare este garantat de stat și se exercită, în condițiile prezentei legi, prin sistemul pensiilor militare de stat și alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, denumit în continuare sistemul pensiilor militare de stat.

Art. 2. –

Principiile de bază ale sistemului pensiilor militare de stat sunt următoarele: f) principiul recunoștinței față de loialitatea, sacrificiile și privațiunile suferite de militari, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și familiile acestora pe timpul carierei.

Art. 4. –

Sistemul pensiilor militare de stat acoperă riscurile activității specifice sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, interzicerea sau restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți din Constituția României, precum și pierderile de venituri datorate invalidității, bătrâneții sau decesului.

Este simplu, nu? Ce treabă avem noi cu contributivitatea???

2022 said...

@ Huhu Rezea. Tu te referi la probabilitatea de pensie mixta. Componenta contributiva + o indemnizatie militara. Problema este ca daca componenta militara nu este bine argumentata in lege si bagata motivatie de genul sacrificiu si alte frectii, astia or sa proroge acordarea componentei militare pana la Sf. Asteapta! Asa cum au fost diverse beneficii pentru armata. Si doar magistatii o sa isi ia bine mersi componenta necontributiva, iar militarii de caruta.

Asa ca cel mai bine este o lege separata, care sa ii vizeze pe toti, magistrati, militari, politisti etc., carora li se interzice sa contribuie si din alte surse. Iar pentru fiecare drept obstructionat la contributie, sa se acorda procent din ... salariul mediu pe economie, de exemplu sau minim. Sau din solda/salariu.

De exemplu? Cine nu are dreptul sa detina firma si sa contribuie si de acolo? Sunt doar militarii? Nu, sunt si politistii si magistratii, dar si unii functionariipublici. Si pac, la toti - 25% in plus din salariul mediu (sau din salariul fiecaruia) pt. interzicerea dreptului de a detine, respectiv de contribui si de la o firma.

Alt exemplu? Cine nu are dreptul sa fie afiliat la un sindicat sa poate sa aiba venituri mai mari si respectiv contributii la pensii mai mari? Militarii si magistratii. Politistii au dreptul, functionarii publici si toti ceilalti au dreptul. Si pac, la militari - inca 25% in plus din salariul mediu (sau din salariul fiecaruia) pt. interzicerea dreptului de a afiliere sindicala.

Asa trebuie facut daca se merge pe contributiva plus componenta de stat. Statul sa plateasca pentru fiecare drept interzis sau restrictionat si care are legatura cu contributia. Iar daca legea este unica, atunci va fi foarte greu de doborat, intrucat sunt cointeresate in aceeasi legi, mai multe categorii de cetateni, aflate in aceleasi situatii: interzicerea sau obstructionarea contributiei!

Asa daca bagi la militari in lege diferita fata de alte categorii, dupa cate am patit, astia or sa proroge aplicarea doar la militari! Si atunci or sa ramana doar cu contributiva!

Esenta este importanta! Fiecare interdictie de a contribui si din alte venituri, trebuie nominalizata si compensata!

Huhu Rezea said...

@2022 pe șa.
Păi... toate celelalte pensii de serviciu au deja măsurată componenta contributivă. Nu ar fi nicio discriminare dacă și pensiile militare ar avea o componentă contributivă! Ar intra și ele în rândul pensiilor e serviciu cu componentă contributivă.
Așa cum am mai scris, dar noua pleiadă de neterminați nu este capabilă să înțeleagă, uită-te cât de virulent se apără, că evidențierea componentei contributive ar ridica nivelul pensiilor în plată pentru vechii pensionari, nu le-ar micșora lor pensia militară dar ar diminua presiunea mediatică asupra pensiilor militare, presiune generată în special pentru a lovi în Ciucă.

Viorel said...

2022. Ai vorbit atunci când trebuia să taci. Având în vedere că în conformitate cu legile și regulamentele în vigoare din trecut sau din prezent și după cum afirmă mulți dintre Președinții de Sindicat, Asociații sau Ligi, precum că noi nu desfășurăm munci ci executăm activități la ordin 24 de ore din 24, 7/7, te întreb. Ce ar fi dacă STATUL mi-ar înmulți Solda cu 3 (8 ore x 3 = 24 x 28, 29, 30 sau 31 în funcție de zilele lunii). În loc de 5.000 lei să-mi dea 15.000 lei / lună. Acest calcul să-l facă de la prima soldă primită și până la ultima când am trecut în rezervă cu drept la pensie militară. Că STATUL chipurile nu a emis legi din care să rezulte că eu am contribuit la sistemul de pensii asta este treaba STATULUI. Și-au ușurat munca spunând că se ia dintr-un buzunar și se pune în celălalt, deci nu mai facem nici o lege iar astăzi îmi reproșezi că eu nu prea am contribuit. Apoi, la sumele oprite pentru CAS pe care tu ca STAT ai fost nevoit să le investești pentru a produce alte valori îmi adaugi DOBÂNDA aferentă sumelor adunate în timp.
Tovarășe 2022. Aduți aminte ce dobânzi erau în perioada 1991-2002 când inflația era cuprinsă între 256,1 la 22,5. Și cum speranța de viață în România la bărbați este în prezent de 74,2 ani (statistică 2021) – 5 ani pentru cei din SNAOPSN datorat stresului și condițiilor vitrege, rezultă că ar trebui să mai trăiești 15 ani. Să-mi dea STATUL banii respectivi și ajutoarele la trecerea în rezervă (la toată lumea) și voi avea eu grijă să mii drămuiesc pentru a trăi în condiții decente 10-15 ani sau cât ne-a fost scris la fiecare ca să trăim și nu ca astăzi, mai rău ca pe timpul lui Nea Nicu. Curent și gaz cu porția, produse sunt dar nu ai bani, până și apa ți-o dă cu rația în unele localități.

GO said...

@Known. Valabil si pt. Șprițu' lui Haret! Hai, lasati-ne cu profesorii. Tot ce vedeti si bine, dar si rău în țara asta, este făcut de cetățeni care au trecut prin învățământul acelor profesori. Totul este învătământ. Politicienii sunt rezultatele invatamantului. Podul de la Neamt daramat este rezultatul invatamantului. Milioanele de romani alungati de foame in afara sunt rezultatele tot ale învățământului.

Cioroianu este singurul din breaslă care a spus lucrurilor pe nume. Ceva în genul că profesorii de azi sunt la fel de analfabeți funcționali ca și elevii/studenții scoși de ei. Cautati pe net si gasiti.

Tot respectul pt. învătământul de altadata, dar acum este strand total. Invatamantul de astazi este pur teoretic. Cel tehnic, ingineresc si care este de baza intr-o societate dezvoltata, este pus pe butuci. Exista doar pe hartie. Inginerul auto care a facut Politehnica, este reprezentant de vanzari la BMW, in loc sa faca motoare. Nici nu stie cum arata un motor inauntru. Cel care a urmat la Energie, face facturi, nu stie cum arata un generator de curent. Iar cu produse ale învățământului non-tehnic, se vede unde am ajuns: poezii cu marketing, avocati, studii politice si alte frectii care doar consuma banii societatii.

Medicina care este produs tot al învățământului, s-a dus si asta. Au venit noile generatii care stiu sa manipuleze aparaturi moderne, stiu aparatele ce ai, dar dupa care medicii in cauza nu stiu care tratamente eficiente trebuie date. Experimenteaza pe pacienti. Pe cand un medic de peste 50 ani varsta, te repara din prima, fara RMN si altele.

Regret, dar tot ce este in jurul nostru, reprezinta rezultatul invatamantului! Inclusiv angajatii justitiei strambe.

M said...

Ianuarie - profesor și educatoare Suceava
Martie - profesor Arad
Aprilie - profesor Brașov

"spiritul lui Haret" sare în apărarea pedofililor! De ce zic că "sare în apărarea pedofililor"? Pentru că face mizeria să ocolească subiectul referindu-se la cele două argumente perfect valabile!

1. Dascălii și-au trecut la vrăjeală că au 8 pe pe zi! Mint cu nerușinare! Își bagă "ore de pregătire" și se cară acasă!
Ce plm pregătire mai face un profesor de matematică? Ce? S-a descoperit că Teorema lui Pitagora nu mai e valabilă?

2. Dascălii AU 4 luni de vacanță pe an. De ce? Pai pentru că 4 luni nu au obiectul muncii! La pompieri ar fi cam așa: 4 luni închidem tot pentru că prin lege nu mai sunt incendii sau accidente. 😂

Cunosc mai bine decât crede apărătorul pedofililor cum e treaba cu dascălii.
Se duc frumos cu șpagă la profesorul care face orarul să îi înghesuie orele în 3 zile (câte 4 ore pe zi - gata norma didactică de 12 ore).

Dacă dă șpagă bine are ore marți, miercuri și joi iar de joi după-amiază până luni seara este într-un meritat weekend prelungit de 4 zile.

Am să tot repet: anual, în medie, 10 profesori sunt arestați pentru pedofilie! Niște animale care își bat joc de copiii pe care noi îi trimitem la școală, la ei!

Un profesor ranjeat spunând: "ce dacă avea 12 ani. A fost de acord să o f#t! Știți cum arată căprițele astea la 12 ani? Sunt femei domnule! Au nevoi!"

Da, știu, NOBILA profesie de dascăl. Iar de maximă greață e că evită să își recunoască această problemă! Bagă mizeria din preș și cer măriri de salarii!

Normal! Patru luni de concediu sunt costisitoare!!

Gata subiectul. Mi se face greață vorbind de dascăli!

GO said...

@ akord 75. Interpretarea cu sindicatul iti apartine. Nu poate exista conducere sindicala numita. Ca doar nu o fi ca PCR pe vremuri.

Ion Oblemenco said...

Legea 223 / 2015 prevede calculul pensiei militare prin alegerea a 6 solde consecutive din ultimii 5 ani .in aceste condiții ,, meseriașii ,, pot să-și ,,cosmetizeze ,, pensia . Întrebare , nu ar fi mai corect și echitabil că pensia sa fie calculat conform legii care sa din 6 luni consecutive din primi 5 ani de activitate , atunci când un ,, BOBOC ,, nu are posibilitatea și puterea pentru aranjarea pensie ?!?!?!

sosaro said...

GO spunea...
Foarte corect ceea ce spuneti dumneavoastra.
Studiile efectuate pe tema motivaţiei tinerilor în alegerea carierei militare au evidenţiat
că principalele motive ţin mai mult de caracteristicile vieţii socioeconomice decît de cele profesionale.
Astfel, motivele enumerate au fost:
– siguranţa serviciului (56,2 %);
– salariul (38,9 %);
– obţinerea independenţei faţă de părinţi (34,7 %);
– plăcerea de a lucra într-un mediu organizat (30 %);
– din cauza şomajului din viaţa civilă (28,15 %) ;
– dorinţa de a călători / de a zbura / de a sări cu paraşuta (27,8 %);
– datorită onoarei şi disciplinei militare (25,3 %);
– dorinţa de a fi în slujba patriei (19,1 %).

Margarit Fernand said...

Toată chestia cu contributivitatea este o ”bazaconie” ! Unul care a ieșit la pensie în aprilie 2001 cu 35 de ani vechime de fapt NU A CONTRIBUIT CU NIMIC, față de un militar care cel puțin a avut contrbuție pentru pensie suplimentară. În România NIMENI nu are o contribuție mai mare de 21 de ani și cu toate astea aud de 35-40 de ani de contributivitate! Unul, ieșit la pensie odată cu mine în 2005 are 4 ani de contributivitate, iar pensia lui a fost umflată artificial prin creșterea punctului de pensie înmulțit cu un punctaj fictiv deci a lui este ”mai specială” ca a mea fiindcă eu cel puțin am contribui 25 de ani la pensia suplimentară! Nimeni din presa asta ”infectă” nu spune asta, ei spun, citez : ”tata are 40 de ani de contributivitate și ia mai puțin ca un militar care nu a contribuit deloc”, dar de fapt tată-su pensionat în 2002 are o contribuție mai mică decât orice militar, indiferent de anul pensionării!

micutzul said...

Asta miroase a ceva de genul...'' mie să-mi fie bine , pe ceilalti 32% dă-i in ....mea''! Din fericire sunt generali care pierd mult pe contributivitate și ei aruncă zarurile.
Azi va da 6 puncte că s-ar împărții la 20 , apoi apar niste mu..ști si zic de ce să nu se împartă la 35. Și ajungeți la 4 puncte....

spiritul lui Haret said...

In prezent in armata se lucreaza 8 ore.A trecut vremea cand lucrul era de 24 din 24.Ce trece de 8 ore se plateste sau se recupereaza prin libere.Inclusiv pompierii.Discut cu ei.Spre edificare vorbiti cu activii.
Cand ma refer la situatia cadrelor didactice vorbesc pe litera legii.Ca in Romania nu se prea respecta legea este alta problema.
Sunt profesori si profesori precum militari si militari.Nu exista padure fara uscaturi.
Interpreteaza continutul Statutul militarilor in proiect.Ce sindicat e acela unde nu ai dreptul la greva?E o gluma,pensionarii si lupta sindicala.Va imbatati cu apa chioara.
2022@ daca in Elita te sustineam regret ca acum nu.

Leo said...

Deci , în acest moment pensiile militarilor se pare că vor fi pe o lege specială. Urmează să vedem cum va fi decizia politică din toamnă.
https://www.g4media.ro/ciolacu-sustine-ca-pensiile-militarilor-si-politistilor-nu-sunt-pensii-speciale-excluderea-din-categoria-pensiilor-speciale-inseamna-ca-nu-vor-fi-supraimpozitate-pensiile-desi-depasesc-veniturile-d.html

Huhu Rezea said...

@Leo
Am scris și în topic că acest Ciolacu a fost ieri ultimul politician care a dat cu bâta în baltă despre pensiile militare... care ar fi pensii ocupaționale.

Huhu Rezea said...

Mărgarit
Ti-am mai spus că doar denumirea este de contributivitate! Calculul este în funcție de soldele tale brute din întreaga carieră și salariul mediu pe economie.
In realitate, d-ta te agăți de denumire dar te deranjează calculul.

Alexandru said...

@Ion Oblemenco
Foarte bună ideea! Eu propun să ne alegem 6 luni cele mai bune din alocația de când eram mici. Era un dobitoc de top care a debitat expresia "să fim prietenoși cu bugetul". Unii știu ce zic. Chiar nu mă miră ce ni se întâmplă. Toate categoriile socioprofesionale trag pe turta lor, noi... Râd civilii de noi și cu curul.

Margarit Fernand said...

D-le Huhu, știu foarte bine cum se face calculul ”pe contributivitate”, mai am încă ”sistemul de calcul” al d-lui Trofin publicat prin 2008 și nici nu mă deranjează pentru că mie îmi iese cam aceeași pensie, poate ceva ( neglijabil) mai mult, dar mă deranjează modul în care se pune problema, în general! Am un vecin de vreo 78 de ani pensionat în 2007 și ”trîmbițează” că el a contribuit 40 de ani și eu deloc și de fapt el a contribuit 6 ani cu ”nimica toată” că avea salariu minim și în niciun caz suma contribuită de el nu se ridică la suma contribuită de mine la pensia suplimentară în cei 25 de ani de militar ( nu pun cei 17 ani lucrați după pensionare) și atunci întreb eu, care e de fapt ”ghidușia” cu contributivitatea? De ce unul care a fost obligat de Ordonanța 7 să plece la pensie trebuie să trăiască cu 1800 de lei sau mai puțin desi contribuția lui este mai mare ca a unui învățător pensionat în 2003?

Alexandru said...

@Huhu Rezea
Nu mai e nici psd-ul ce-a fost. În vremurile lui bune, când chiar avea destui oameni pregătiți, Ciolacul nu prindea nici rândul 2, era de nivel 3-4 încolo, îl trimiteau la cumpărături eventual. Țara are conducătorii pe care-i merită.

M said...

Calculul este în funcție de soldele tale brute din întreaga carieră și salariul mediu pe economie.

Și iar ne întoarcem la dezechilibre, la diferențe între generații! Asta pentru că am fost plătiți pe legi diferite de salarizare. În unele mai bine, în altele mai prost. Un secretar BOB aceea solda egală cu comandantul unității.

Domnul comandor dat aici exemplu cu un punctaj mediu de 7,2 cât ar mai avea pe frumoasa lege 153? Vă reamintesc că Salariul Mediu Brut e de 6.095 lei.
Ia calculați!!!!!

Câți au o soldă medie de 30.000 de lei???? Câți? Și e soldă medie!!!!!!

Ar accepta domnul comandor, recalculat pe contributeală, să renunțe la jumate din pensie ca să nu o aibă mai mare decât unul pensionat recent?

M said...

@Mărgărit Fernand

Foarte bune întrebări!!!

Eu aș mai întreba care ar mai fi diferența dintre un militar și un fotoreporter de trage în poză artiștii la petreceri?

Pai diferența se face prin OMM pentru noi 20% și în cei 50% pe care îi ia "eroul digital" după numai 15 ani.

Huhu Rezea said...

@Mărgărit
Pe acest blog s-a dat pentru prima dată peste bot celor care au răspândit prostia că numai militarii nu au plătit CAS?
Cu documente am demonstrat că până la aplicarea L 19/2000, nimeni în Romînia nu a plătit contribuție individuală pentru pensie; nici militar și nici civil.
Pentru aducere aminte;

https://www.huhurez.com/2015/11/evolutia-cotelor-cas-platite-de.html


nr. 1 said...

Se pare ca speriati ca de bomba termobarica de perspectiva apropiata a reformei pensiilor militare cf PNRR , stimabilii cu 5 cifre la aktiv au inceput sa faca lobby la ministrul Apararii pentru aplicarea cat mai rapida a PLX 199/2020! Ei au realizat ca reforma va veni si orice varianta s-ar aplica , pensioarele alea de 15.000 ( doar unii le merita pt ca au avut functii mari nu de trepadusi ghidusi) se vor topi in canicula asta! Dar spune ministrul: sistemul actual de pensii militare este afectat de o serie de inegalitati si trebuie, cu adevarat, adus la principii de echitate!Sunt preocupat permanent pentru o corecta stabilire , recalculare si-sau actualizare a pensiilor militare de stat in raport cu evolutia sistemului de salarizare iar pe alta parte , echilibru si echitate intre nivelurile pensiilor militare. Asadar, vedeti dragilor ca problema cu pensiile militare ca ar fi specile, ca nu sunt speciale, ca sunt ocupationale, ca sunt de serviciu bla bla bla devine secundara, in fond era doar o diversiune ieftina ca braga a imbuibatilor peste 15.000 lei ! Pensiile vor fi judecate dupa cuantum si situiatia juridica , in special pensiile de peste 12.000-15.000 dintre care putine apartin celor cu functii si grade foarte mari in Armata!

GO said...

Am lasat aseara tarziu, un comentariu deosebit de important pt. viitorul sistemului public de pensii contributive. Nu stiu de ce nu a aparut. Comentariul a fost pe baza unei stiri de TV de la miezul noptii. Cf. careia liberalii anuntau colapsul actualului sistem public si ca element de noutate ca pe viitor, se va schimba totul in sensul ca pensia fiecarui contribuabil se va raporta strict la depozitul sau personal masurat in bani deousi cash de-a lungul vietii, creat la fondul public de pensii.

Stirea este o adevarata bomba si este extrem de posibil sa aiba legătură cu noua lege a pensiilor in sistemul public convenita prin PNRR.

Margarit Fernand said...

D-le Huhu,la vremea respectivă nu l-am citit ( sau nu eram membru) și acum link-ul nu se mai deschide ( cel puțin la mine), dar această chestiune ar trebui să o spună nemernicii din presă, că din această cauză civilii cred, cum spunea ieri unul pe Facebook : ”MAN fabrică de pensionari necontributivi”!

BatistaPeTambal said...

Dle M, d-ta chiar ai niste probleme. Si nu cred ca doar cu dascalii. Un colonel rezervist, fost coleg de-al meu, este acum profesor de tehnologie la un liceu bucurestean. D-ta de ce n-ai facut asa? Competente utile in viata normala 0?
Ai gasit o justificare a urii patologice in pedofilia lor. Din sute de mii, cateva zeci or fi. Sa-i gaseasca si condamne, la puscarie cu ei. Cred ca stii ca majoritatea cadrelor didactice sunt femei. Dar si astea-s curve, nu?
P.S. Pacat, am citit si postari pertinente ale d-tale.

Brenda said...

DLE H DL DOGARU A DAT IN JUDECATĂ TOATE CASELE DE PENSII PENTRU MULTELE ALTELE poate vedeți dvd daca cum a făcut actiunea se va putea rezolva ceva,

monteoru said...

Stimabililor luati la lins legile legate de pensii.Veti avea surpriza sa constatati ca in cazul civililor era specificat ca ,contributia pentru pensie e ra platita de unitatile economice.In cazul militarilor in nici o lege nu era specificat asa ceva..Cu alte cuvinte civilii au platit contributie.Cititi nu scoateti din burta.

M said...

@BatistaPeTambal

Hai să încheiem subiectul!!! E de ajuns, nu credeți?

Nu "m-am făcut profesor" pentru că nu am vrut! Nu am ABSOLUT nimic cu profesorii, fratele meu e profesor la Cluj deci.... Dacă a ales să fie profesor să fie sănătos!

1️⃣Când eram activ, Institutul de Prevenire al Poliției a făcut un studiu care arăta că pedofilia este o problemă în școlile românești și că am fi pe primul loc în Europa la procentul de profesori acuzați de pedofilie. O fi bine?

Din toți polițiștii, într-un an, un singur an, un jeg uman, subofițer de poliție a fost acuzat de pedofilie. Demisii, lături aruncate asupra tuturor, o condamnare de 20 de ani (prea mică după mine) pentru că a pupat în lift niște copii.

Profesor, a făcut SEX cu o fetiță de 12 ani, eleva lui, în mod repetat, a primit 2 ani cu suspendare și să nu mai poată profesa timp de doi ani. Deci în curând e din nou la catedră!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Dacă pe domnia ta nu te revoltă atunci nu ești om!

2️⃣Faptul că majoritatea sunt femei și tot au 10 cazuri de pedofili pe an ESTE CHIAR MAI GRAV!!!!

3️⃣Intră pe site-ul edupedu și vezi ce jigniri ne aduc dascălii, cum compară ei salariile lor "de mizerie" cu "soldele grase pe care le ia orice tablagiu analfabet". NU VĂD de ce noi să stăm mereu ca ghioceii!
Nu ai să vezi că își pun problema să facă un pic de curățenie printre pedofilii lor!

4️⃣Și acum o chestie subiectivă: când văd că unul le ia apărarea ignorând realitatea (chiar au 4 luni de vacanțe pe an, chiar au 12 ore de muncă pe săptămână, chiar au un procent îngrijorător de pedofili) recunosc că devin mai vehement. Dacă "spiritul lui Haret" lăsa postarea inițială ("ministrul Educație anunță creșterea salariilor profesorilor cu 43% ajungând la o medie de 9.300 lei în timp ce pentru SNAOPSN mereu nu sunt bani")deci dacă lăsa postarea să treacă așa... ca o nemulțumire generală dar inofensivă......EU NU REVENEAM LA SUBIECT!

Când văd însă că sare să îi apere acolo unde nu e cazul... mă mai aprind și eu!

Paul Puiu said...

Huhule, autotstiutorule de unde ai aflat tu ca pensiile se vor recalcula la fel ca in 2011, erau pensiile militare si atunci in PNNR??? Tu nu vezi ca Ciolacul nu stie ce sa intamplat prin OUG 59/2017 cu pensiile militare??? El sustine ca nu se doreste ca sa mai existe pensii mai mari ca ultimul salar net, dar in realitate nu i-a spus nimeni ca aceasta problema a rezolvat-o PSD-ul in 2017!!! Acuma deja iar li se pare la unii ca pensiile militare sunt prea mari, probabil făcând referire la pensiile militare mari ca ale unora ca Ciuca sau a unora care au fost mari sefi de trib prin armata, penitenciare sau politie, dar oare cati au fost ca ei??!! Normal cand ai ocupat o functie de sef si ai mai prins di un spor de comanda de 35% si un Oscar de 50% poti striga ca vrei pensie pe contributivitate dupa ce iti va fi si actualizata pensia, dar contributivitatea asta pe care o vor elabora actualii experti nu va mai semăna cu cea din 2011 pentru ca se va introduce si supraimpozitarea si multi vor intra pe minus!!!!Asa ca cel mai bine este ca sa ramanem in forma actuala si sa ne multumim fiecare cu pensia pe care o avem!!! Nu prea cred ca alianță PSD+PNL doreste sa creasca vreo pensie potrivit obligatiilor asumate de Ghinea in PNNR , eventual doar cele cateva in cuantum net de 1800-2000 de lei dar nu si restul pensiilor militare pe care unii le vad nesimtite!!! Huhule de aia ti-am atras atenția daca ai studiat L 19/2000 privind introducerea obligativității platii contribuției pentru pensii care a intrat in aplicare din Ianuarie 2001 pentru ca nu exista militar sau politist avantajat de contributivitate in conditiile acestui act normativ!!! Tu o tii pe contributivitate dar contributivitatea din 2011 nu va mai fi aceiasi pentru ca daca era pe placul politrucilor nu se adopta L 223/2017!!!! Sunt convins, fara sa sperii pe nimeni Huhule ca noua metodologie de calcul a pensiilor militare nu va aduce beneficii rezervistilor si in retragere ținând cont de contextul actual si de experienta politrucilor care au avut tendința in ultima perioada doar de stagnare sau reducere a pensiilor militare!!!! Pun pariu Huhule ca multi gandesc ca mine si sunt sceptici in legatura cu marea contributivitate pe care tu o tot sustii, la fel ca actualizarea pensiilor!! Apropo Huhule cand faci si un articol in legatura cu susținerea reintroducerii îndemnizațiilor la trecerea in rezerva pentru cei care nu au beneficiat de aceste privilegii, de OMM sau SOPS care se impune a fi introdus dupa stabilirea pensiei nete si pe care cei trecuti in rezerva dupa data de 15.08.2017 l-au pierdut prin plafonare ca si pensia suplimentara si vechimea peste cei 25 de ani!!! Huhule iti spun o vorba veche: ,,fii atent la ce iti dorești” pentru ca nu exista moneda cu o singura fata si s-ar putea sa primesti ceea ce nu iti dorești, adica nu un happy end!!!!!

GO said...

Crestere spectaculoasa de salarii la armata si politie! Un soldat va primi 1000 euro! Desigur ca nu in România!

https://flux24.ro/ungaria-creste-din-nou-salariile-soldatilor-politistilor-si-granicerilor-o-crestere-medie-de-30-44-la-subofiteri-si-de-18-25-la-ofiterii-de-politie/

M said...

Domnul ministru Dîncu a fost întrebat de ce vin oamenii la recrutarea în Armată.
Domnia sa a numit două motive:
1. STABILITATEA - să îi întrebe cum e pe zecile de mii de disponibilizați (MApN și MAI)!
2. SALARIZAREA - să citească mai cu atenție legea 153! Dacă se face și majorarea cu 43% pentru cei mai onorabili și mai muncitori dintre bugetari, dascălii Patriei (e bine așa?) atunci SNAOPSN trece de la "râsul curcilor" la "fraierii universului"! 😂

Huhu Rezea said...

Iceparule,
De ce îți prinzi tu pușcoacele patriotice în lucruri pe care nu le înțelegi?
Unitățile socialiste, toate, nu numai cele ecconomice, plăteau contribuții la fondul de asigiurări sociale dar nu plăteau angajații contribuții individuale. Abia prin aplicarea L 19/2000 angajații au început să plătească CAS.

Cezar said...

Monteoru...
Sa nu fi idiot!
Sclerozat se intelege ca esti!
Afectat de ..METILIC...SE VEDE CLAR!

Gigi said...

In zilele marilor evenimente din Dec.'89,intr-o "sceneta" regizată in direct,dar scenariul adaptat pe loc,cineva spunea:"Mircea,fă-te ca lucrezi",ulterior plecând de la aceasta celebra "sceneta",românul i ventiv cum îl stim,a scos zicerea:Cu televizorul a ti mintit popo rul!
Am facut aceasta introducere pentru a intra in subiectul acestei postar i,reamintind cum ne-au mintit pe noi,rezervisti, din 2017,ca s o iau mai de aproape,cu toate ca au trecut aproape 5 ani de atunci.
1. Legea 153/2017,ce spunea ministrul de atunci,d.na Vasilesco.Militarii nu vor beneficie de actualizarile pensiilor,datorita faptului ca pensia ar depasi Soldele/Salariile celor in activitate.A fost sustinuta si de P.M.de atunci Tudose.
Întreb:Aveam noi cei iesiti pana in 2015.dec.31 pensia mai mare ca soldele celor din activitate?Sigur nu aveam,poate cei iesiti in 01.01.2016 odata cu legea 223/2015.Vă aduceti aminte ce asalturi erau atunci pe toate posturile TV,in special al postului de casa al PSD?

2. Iata,d.lor rezervisti,ca se apropie anul 2023,an in care de la 01.01.2023 ar trebui sa se treaca la actualizarea pensiilor noastre((conform art 38 din l.153),amânate cnf.OUG.59/2017,ulterior de OUG 114.Întreb:Vor purcede onorabilii nostrii stăpânitori,la actualizarea pensiilor noastre,ca asa epune ordonanta 59,nu? Pai,ve ti spune,stai putin ca au pârghiile prin care sa o prelungeasca cu o alta,cum se intâmpla cu Ajutoarele neacordate din 2011,spre satisfactia unora.

3. Au incercat in aceasta perioada(2017-2022)sa ne adoarmă prin emiterea unor proiecte de legi,cele mai celebre fiind Plx 221 & 199,avand termene de aplicare in totalitate prin 2026 toamna.Iata ca deja au trecut aproape 2-3 ani si suntem in acelasi stadiu.
As putea sa continui,dar as plictisi auditoriul,care si asa este destul de plictisit!Cred!

nr. 1 said...

Ca dl Puiu ne-a obisnuit cu adanci cujetari asta se stie inclusiv una de milioane privind cauza pentru care cca 68% la recalcularea pe L223-2015 , admirabila de-a dreptul si de-a stangul. Spune admirabilul ca * pe cei 68% cu pensia scazuta dupa recalcularea pe L223/2015 i-a afectat nivelul de salarizare pe care l-au avut si nu prevederile L 223/2015!*Acum sa facem un mic exercitiu de gandire logica:f multi dintre ei aveau calculata pensia pe L263/2010 deci se tinea cont de salariile /soldele avute de-a lungul carierei nu ultimele 6 luni! Rezulta ca pe L223 salariile /soldele ar fi mai mari decat cele pe 263! Insa la cei pensionati inainte de 2016 pensiile au fost mai mari cele calculate pe legea contributiva nu pe adorabila L223! Paradox ! Stimabilul nea PUIU uita sa spuna ca pe real pensiile alea babane pe L223/2015 data pentru smecheriti in buna parte provin din sporuri peste sporuri incluse multe la pct G , Oskar , spor de cifru, spor la munca , spor la plecat in co samd........Concluzia lui Puiu: asta se numeste evolutie, asa v-a fost soarta cu alte cuvinte, v-ati nascut prea devreme, cine e di vina? Dar dl Puiu , nea Puiu mai popular, ne mai uimeste inva o data declarand , textual: & Asa ca cel mai bine este ca sa ramanem in forma actuala si sa ne multumim fiecare cu pensia pe care o avem!!!& Deci, dragilor comentatori , multumiti-i lui nea Puiu pentru acest sfat popular si prietenesc si multumiti-va fiecare cu cea aveti acum in traista ca nici nu stiti ce pierdeti! Unii cu 3000, altii cu 2000, unii cu 10.000 , altii cu 15.000 samd. Bag seama ca nea Puiu al nostru o fi beneficiarul unei pensioare dragalase de 15.000 lei ca prea le zice!

Gigi said...

PS,la postarea de mai sus,la noi se potriveste cel mai bine zicerea:Ati mintit rezervistii cu promteristii! Îmi cer scuze,dar n-am gasit alta rimă mai potrivită!

Viorel said...

G.O. Care sistem public de pensii. Cel pe care îl fură ei și societățile / băncile care îl administrează ?

Dromihete said...

Gelu glad menumorut si apoi cu imperiul vlaho bulgar

Leo said...

Din ultimile 2 mesaje ale lui Mircea ( LUPTA PAS CU PAS + Alte acțiuni de pichetare erc.. ) reese uun singur lucru , acela că TREBURILE NU "MERGE" BINE.
Păi cum să mergă bine cu dottore şi gaşca lui de influenzeri la butoane.

spiritul lui Haret said...

Huhule noteaza legea nr.3 din 30/6/77.art.3 al.2"fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurari sociale de stat se constituie din contributiile pe care le platesc unitatile socialiste"
Asa am spus si la 19.07.22 10.54.Nu-mi pune in gura ceeace nu am spus.
Vezi ca patronul de capre a si sarit de cur in sus.

M said...

90% din români sunt convinși că militarii nu plătesc nimic pentru pensii. Restul de 10% sunt militari. 😂

Când i-am povestit unuia de plata pentru pensia suplimentară nu a vrut să mă creadă nici cu dovezi!!!! "Nu e adevărat domnule! E fals! Toți știm că nu plătiți nimic!"

Cel mai vehiculat este paragraful din programul USR. Ceva de genul: deși nu au plătit în viața lor un leu pentru pensiile nesimțite pe care le au, noi, cei de la USR, în mărinimia noastră, le vom acorda niște pensii ca și cum ai contribuit, drept pomană pentru acești milogi în uniforme.

Reacțiile susținătorilor USR fiind: dă-i bă dreacului, nicio pensie! Știm noi că nu au plătit nimic, a zis și Năsui, a zis și Ghenosu'.... deci să ia m#ie!

Viorel said...

2022. De ce nu le pui întrebarea privind salariile compensatorii și magistraților. Sunt cumva fugăriți din sistem ? Bine că te iei de fundul nostru după ce ți-ai văzut sacii în căruță. Legea nr. 303/2004: Art. 81.
(1) Judecătorii şi procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile, de o indemnizaţie egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii.
(2) Indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se acordă o singură dată în decursul carierei de judecător sau procuror şi se înregistrează, potrivit legii.

Gigi said...

Citind comentariile tuturor comentatorilor,este lesne de dedus faptul ca unii dintre ei au interese ascunse,pe româneste...trag spuza pe pita lor! Ma face sa-l cred pe adminul acestiu Blog cand ne spune ce este adeptul cuvântului ala pe care nu-l suport(contrib....).
Cea mai neserioasa pensie este cea care iti alegi BC din ultimile 6 luni,unde inainte de inplinirea sorocului cu 6 luni înaite ai posibilitatea sa o gonflezi cum vrea muscchii tăi.Stim cum se procedează,nu are rost sa mai spun acuma! Chiar daca o să ma injurati,nu pot sa nu spun adevarul,asta e realitatea.Astfel nu ar fi aceasta diferenta atât de mare intre ei si cei iesiti inainte de 01.01.2016.
Măi fratilor,voi chiar ne credeti prosti?Macar taceti din gura nu mai faceti valuri!
Ia sa v i se calculeze pensia,sa vi se faca punctajul ptr.intreaga activita,dupa sa se împarta la luna si anul nasterii,atunci sa vedem daca v-ar conveni.Asa,d.le Puiu,sa ramâna asa nu? Da-i incolo pe ăilalti! Câta ipocrizie,domnule!!!
Da,d.le Huhurez,mi-am echimbat parerea,cand vad asemenea specimene hraparete!

Petrut said...

Apropos de M....Pentru comentariul USR oare Dl. Ciuca s-a autosesizat ,caci cred ca a fost si el inclus in categoria respectiva ....."noi, cei de la USR, în mărinimia noastră, le vom acorda niște pensii ca și cum ai contribuit, drept pomană pentru acești milogi în uniforme."

Michel said...

Vai săracii dascali care se pregătesc zilnic patru ore! Hai să le plângem de milă. Se pregătesc atât de bine încât la examenele de titularizare mai bine de jumătate dintre ei nu iau nota cinci.

Gigi said...

Un preot binecunoscut care fiind mai de viata ca sa zic asa si le spune pe fata,indiferent din ce clasa sociala fac unii parte,printre altele a spus una tare de tot:Unui Măgar poti sa pui pe el cel mai scump costum,cele mai tari bijuterii,el tot magar este!Imi cer scuze ca nu imi amintesc cum il cheama pe Sf.Sa,dar mare dreptate are!Asta apropo ce au zis cei din partidul ăla,ca ne da de pomana,daca au zis,o iau si eu de buna de cel care a postat!Vedeti d.lor rezervisti,ptr.cine ne-am sacrificat noi tineretile si toata viata dedicata armatei?Rusine,impostorilor!

M said...

@Petruț

😂 Bine observat! I-am reproșat Domnului Ciucă, atunci când era militar activ, tendința de a juca politic. Demnitate, onoare, respect ar trebui să fie punctele cardinale ale unui ofițer.

Acum ce să zic? Eu un om politic, nu? Întrebarea ar fi dacă mai e militar? Nu știu! Chiar nu știu!
Ceilalți politicieni îi reproșează că ar fi! 😁 Pe cale de consecință, știind că politicienii mint, înseamnă că nu este!

M said...

@Known

Potolește-te! Am zis că încheiem subiectul!

Ce tot îi dai cu pedofilii? Nu mai ai alte idei?

CE TOT AM CU PEDOFILII? TU EȘTI DUS CU CAPUL?

Sunt cele mai mari jeguri!

Domnul Reddog - vă rog frumos să îi povestiți stimatului apărător al pedofililor cam cum sunt tratați aceștia în pușcărie! Până și printre pușcăriași există o formă de onoare!

Să aprecieze ceilalți comentatori, oameni cu părul alb ca și mine, dacă există faptă mai oribilă decât să îți bați joc de un copil care se uită la dascăl cu admirație și respect!

Aveți nepoți!!!! Serios! Ce ați face dacă nepoțica voastră ar veni acasă după ce a fost violată de un dascăl?
CE AȚI FACE???????


Să încheiem acest subiect rușinos pentru țara noastră!

SorinDaniel said...

In învățământ lucreaza peste 270000 de angajați,noi nu suntem 270000 cu MI,STS, SRI,ganditiva la voturi, vin banii,gastile cauta sa asigure supremația in parlament sa sifoneze banii.Tactica PSD-ului marim salarile la bugetari dam si la pensionari civili si hop majoritate,fac masterplanuri si dispar gologani noi ramanem cu masterplanuri.Lor le trebuie analfabeți functionali, sa voteze la comanda ,sa ii ai trebuie sa creezi un sistem de învățământ,,performant".Ca sa vedeți unde merge dispretul azi la un examen nu dau date ,un reprezentant al autorității statului a vazut diploma si cu un ton ironic a comentat in gura mare: ia uite ba locotenent de artilerie,care esti ba....nu mai comentez mai departe ,ura care au sadito acele personaje din gasti împotriva militarilor.Cum vreti sa nu plece din armata când un lucrător resurse umane dintr o primărie de comuna are peste 4500 net si citez:m-am apucat sa invat limbi straine sa treaca timpul.Trageti concluzia si voi.


Paul Puiu said...

Sorine, bravo ai inceput sa pricepi stilul sau conceptul mărcii PSD-iste care sunt groparii pensiilor militare si care vor sa realizeze păcăleala cu contributivitatea asa cum au facut-o si cu plafonarea si abrogarea actualizarii pensiilor!!! Toti banii pentru campania electorală de unde ar putea sa ai absoarbă oare, bine-nțeles de fraierii de rezervisti si in retragere cu pensii nesimtite potrivit imaginii create de politruci la fel ca in 2017!!! De ce oare nu s-au plafonat si taiat actualizarile pensiilor magistratilor, pentru ca drepturile lor sunt garantate de constitutie??? Nimic mai fals, tuturor cetatenilor romani le sunt garantate de constitutie drepturile iar drepturile magistratilor pentru pensii sunt reglementate de legea 303/2004, adica tot de o lege speciala ca si in cazul pensiilor militare!!! Prosteală CCR si a avocatului poporului, doua instituții politizate in principal din randurile PSD-ului, ca drepturile legate de pensii ale magistratilor sunt garantate de constitutie este o manipulare grosolana care este susținută de politruci pentru ca sa atraga fonduri pentru clientela politica care este usor de manipulat cand li se acorda privilegii la salarii si pensii!!!

Cornelius Flavius Ifrim said...

*Putin imi pasa de profesorii actuali, care nu sunt nici emeriti si nici geniali, ci niste reminiscente obosite, de alte sisteme de angajare respinse si ocolite, caci la pregatirea lor precara sunt potriviti doar la ,,scola'' actuala, neprofesionala, eminamente capo del fine elementara si de chierdut timpul dă pomana, adicatelea un imens focar de analfabetism functional bun de scurs la canal, dar cu pretentii dă salarizare pentru rebuturile scolare si de studii superioare flecare si particolare, universitare, cat ar hi sa lucreze in centralele nucleare hamerecane, sau cu mofturi peste cadrele meletare, cand de fapt s-ar alinia la rupatorii de belete prin trolee si tramvaie!... Oare, un bonus apriorori cu un cap in mestecatori i-ar mai trezi din pacla de ceață a lungii vieți de continuă vacanță?!
**Am tension roz bombon de 13/5, caci de trei ori pe zi la clinci, dimineata, la pranz si la amiaza dupa ora cinci imi iau lingura cu pomadă pe lunjimea esofagiană, o lovitură de ciocan destul de baban găbuită sa-mi vad situatinea cardiaca mai repegior lecuită! Deci, da rezultate, si Dv sa va dea Dumnezeu, @Onorabile, viata luuunga si sanatate! Asa voi lua primele borcane de cate 850 de grame, dupa aceeea ma voi alinia la o lingura dimineata, pana voi curata toata instalatia! Din trei linguri n-am nici pă dracul, ci doar asa sa-mi aflu leacul, caci ce rau pot face niste bulihoace cu găoace si niste zamarcă brună la o curcă decatană batrană?! Sanatate tuturor si sa mai taiem din greața mofturilor cu gusturi de sunci si jambon!

M said...

@Gigi

Sunt un tip riguros. Dacă era citat puneam ghilimele!!!!!! Eu am citit capitolul despre pensii respectiv și am făcut o descriere a lui.... ca orice descriere și a mea fiind subiectivă.

Căutați programul USR, căutați capitolul, citiți-l și apoi cred că veți avea aceeași impresie! De fapt toți militarii care l-au citit s-au simțit jigniți de modul de a pune problema! OK?

M said...

S-au trezit și aviatorii. 😂

Cum, spre deosebire de alții, eu nu mă percep la toate, de la fizică atomică la pus varză murată, adaug aici linkul pentru ca cei pricepuți să vadă argumentele aviatorilor pentru pensiile lor speciale.

https://m.dcnews.ro/pensiile-aviatorilor-pilotul-osiceanu-daca-se-continua-cu-aceste-dezinformari-si-basme-s-ar-putea-sa-zburati-voi-in-locul-nostru_879840.html

Viorel said...

Dromihete. Eu m-am adresat adevăratului Dromihete (la figurat / „Dromihete a fost conducătorul geților din nordul Dunării în jurul anului 300 î.Hr. Cronicarii antici au consemnat victoria geților conduși de Dromihete împotriva lui Lysimachus, Regele Traciei, fost general al lui Alexandru Macedon”.) și nu mascotei lui din zilele de astăzi care și-a luat pseudonimul de Dromihete însușindu-și victoria împotriva marelui Alexandru Macedon, întreaga lui viață, carieră și domnie.

Viorel said...

Known. Nu te mai lua de domnul M pentru că nu ai dreptate. M-ai dat gata cu expresia
„Ai prestat cumva în teatrele de operații?”. Voi ce trișca mea ați făcut în T.O. dacă ați venit cu coada între picioare ca Tom în lupta cu Jery. V-ați dus pentru bani și cu asta basta. Cine nu voia să meargă se dădea lovit sau solicita să fie numit în altă unitate. Deci, vorba doamnei parlamentar, „Ciocul mic”. Cât despre profesorii pedofili îți dau exemplu concret. În satul meu. Profesorul de matematică de la Școala generală nr. 1 Costești (ți-am dat și localitatea dacă te interesează autenticitatea celor spuse), 50 de ani, divorțat, face un copil la o colegă (profesoară) apoi se ia de 3 fete din clasa a IIIV-a (3 deocamdată au avut curajul să-l reclame la poliție). Este arestat de 3 luni, și câși ca și dânsul nu or mai fi. Militarii pompieri se luptă zi de zi cu focul. În TO dormeați în cort cum spun unii dintre voi. Alții nici nu ieșeați în misiuni pentru că nu era domeniul vostru. Cei care ieșeau, asigurau cercul 3 în cadrul misiunii. Un fel de pază la N km de inamic. Cercul 1 și 2 era realizat de americani, englezi, portughezi sau batalionul sub tutela căruia executați misiunea. Când plecați în T.O. porțile unității se încuiau cu lacăt și dădeați drumul la câini sau rămâneau cadre care nu mai aveau loc de voi (cu abonament contra cost) și vă executa atribuțiunile.

Negritoiu said...

Domnule M ,
Nu inteleg de unde ura asta a USR-istilor fata de militarii activi sau in rezerva . Oare ce o fi zis Nasui-senior cand a citit ca va primi pensie din mila lui Nasui-junior? Milogi in uniforma? Mai Nasui junior,de ce nu-ti vezi tu de treaba si-ti bagi nasul in fundul calului? Daca nu era taticutul ''milog in uniforma''(dar fara uniforma-intelegi ce vreau sa spun)erai un neica nimeni. Ia spune tu,concret,ce pregatire ai si unde ai lucrat. Dar real,nu dupa autobiografia legenda. A lui taticutu e clara: fara uniforma.Si oricum nu are nevoie de pensie. De ce va framanta pe voi pensiile militarilor? Voi sunteti adevaratii milogi:traiti din banii acordati partidelor si din afacerile mai mult sau mai putin corecte.

avianyc said...

Cer senin temerari ai vazduhului !
Principiile care stau la baza zborului sunt unice atat pentru aviatia militara cat si aviatia civila. Evident ,fiecare parte cu particularitățile si riscurile specifice.
Nerespectarea procedurilor ,cedarile de material ,erorile tehnice ,etc au dus la evenimente de zbor soldate cu victime in ambele tabere.
Liantul puternic intre aviatia civila si cea militara a fost creat prin faptul ca pana prin 1984 pilotii civili se formau la Scoala Militara de Ofițeri Aviatie Boboc, la absolvire primind gradul de locotenenti in rezerva.
Nu o spun cu ironie ,vreau doar sa spun ca daca la civila naviganti ultima medie de intrare in scoala anilor 80 era peste 8.50 la militara naviganti se intra si cu media ​6.00.

Au fost cativa ani cand sef de promotie in urma calculului mediei generale au iesit naviganti civili.
​Niciodata nu au fost trecuti pe placa de marmura cu absolventi din holul scolii ,cu excepția anului in care a absolvit scoala Nicu Ceausescu ,an in care figurau pe placa doi sefi de promotie.O chestiune regretabila pana in ziua de azi.

In Scoala militara prin suportarea privatiunilor si conditiilor inumane de la Boboc ( izolare ,lipsa caldura in dormitoare si sali de clasa iarna
) s-au creat legaturi de prietenie durabile pana in ziua de azi intre pilotii militari si civili ,intre controlorii de trafic militari si civili.
Ca fost ing de exploatare si lector in scoala de la Boboc prin anii 80 pot spune ca mi -am castigat respectul atat al pilotilor militari cat si civili si am legat prietenii care m-au ajutat ca dupa trecere in rezerva sa- mi i-au brevetul pentru ATPL si sa devin copilot pe B 737 la compania Blue Air ,alaturi de alti militari .
Din acele generatii de absolventi au facut parte piloti de exceptie de care m-au legat si ma leaga inca pritenii atat militari cat si civili precum Iovan ( RIP),Osiceanu ,Dobrowolski ,Ion Chiriac ,Mircea Briceag si multi altii din av. civila ,Eugen Valeriu Maxim - pilot militar azi pilot pe B 767 cargo Canada , Dorel Luca ,Daniel Vardol ,Constantin Filip si multi altii din aviatia militara.
Ca sa va faceti o imagine mai clara despre competentele aviatorilor formati la Boboc vedeti profilul fb al vecinului meu si mentor in ale aviatiei civile Dumitru Oprisiu,unul din cei mai titrati piloti romani care a zburat incepand de la Tarom ca si comandant de aeronava pe cele mai puternice aeronave civile (B787)si in cele mai dificile zone de pe planeta la companii de renume precum Air France ,Quatar Airwais .
Felicitari aviatiei romane!
Traiasca fratia respectul si spiritul de colegialitate intre aviatorii militari si civili.
Am fost si vom fi mereu in galeria elitelor oricat ne-ar cauta nod in papura unii priceputi la toate.

monteoru said...

Avianyc de acord ca pilotajul aerian,o meserie foarte periculoasa.Cand eram pe cai mari aveam o dactilografa care inmormantase 2 tineri piloti.Rodica Radasanu.Femeia asta a avut numai necazuri.Nici parasutistii nu sunt ocoliti de risc..Daca luam la bani marunti cam fiecare specialitate militara impune riscuri.

M said...

@Negrițoiu

Eu am simpatizat cu USR la începutul lui ca mișcare și apoi ca și partid. Chiar cunosc,(și m-am întâlnit deseori) cu fruntași ai acestui partid. 😁 Asta mi-a adus la acel moment critici din partea domnului Huhurez.

La un moment dat doctrina partidului s-a schimbat. Au adoptat de exemplu prevedea statutară cum că foștii ofițeri de informații nu pot fi membrii de partid. Mie mi se pare o discriminare. De fapt după fuziunea cu Plus o serie de foști lucrători de informații au fost "demascați" și excluși.

Părerea mea e că USR a încercat să ocupe o zonă liberă a eșichierului politic, extrema stângă, neo-marxistă. De aici și identificarea militarilor români și a Armatei României ca inamic (similar cu bunicii lor veniți pe tancurile sovietice).

Programul lor politic, în materie de pensii, subliniază că militarii nu au plătit NICIODATĂ contribuții și, cu toate astea, USR le va permite să aibă pensie. De aici am subliniat eu postura de "milogi în uniformă" în care ne vede acest partid.

Ionel said...

@ Alexandru - Sa tii minte intrebarea asta "Cât de logic și normal crezi că este ca din 01.01.2023 să avem aceeași pensie? " Si te rog sa ti-o pui si tu peste 15 ani ...prin comparatie cu unul care va iesi in 2037 !? Crezi ca este ok ca seful de stat major din 1995 sa aibe o pensie de trei ori mai mica decat cel de acum, PREMIER !? In orice caz, ITI DORESC SA FIE LUNGA PENSIA SI SA TE BUCURI DE VIATA !

Outlander said...

Se pare că este clar!
Au pus cruce reformei recalculării și actualizării pensiilor militare!
Rămâne cum am stabilit!
Guvernanți mizerabili!
Cei pensionați după 01.01 2016 puteți dormi liniștiți!
Vi se vor îndeplini visele și dorințele!
Bucurați-vă! Ați învins pe cei 68% !
Și Budăi a fost adus la aterizare!

Marius Budăi: Nu cred că pensiile militare sunt pensii speciale. Comisia Europeană a înţeles că pensiile militare nu au cum intra în această categorie.

Sursa de informare: https://www.g4media.ro/marius-budai-nu-cred-ca-pensiile-militare-sunt-pensii-speciale-comisia-europeana-a-inteles-ca-pensiile-militare-nu-au-cum-intra-in-aceasta-categorie.html

Outlander said...

Legea 223/2015 - o lege cu dedicație, care a șantajat și ticăloșit mentalitățile gregare ale multora dintre cadrele militare, un produs specific unor structuri de conducere anacronice, profund corupte, duplicitare, cu ignorarea realității evidente a decalajelor, inechităților și nedreptăților evidente a ceea ce a generat această lege!

Huhu Rezea said...

Outlander
👍👍

Alexandru said...

@Ionel
Sunt perfect conștient că peste 15-20 de ani voi fi exact în aceeași situație. Dar știți ce? Eu știu la ce să mă aștept și nu mă vait. Sunt la fel de perfect conștient că trăiesc într-o țară de mâna a 3-a, într-un stat care mă fură și mă faultează, cu legea în mână, pe unde mă prinde. Legal, nici nu-mi bat capul "luptând" prin tribunale pentru că lupta e pierdută din start. În schimb, am și eu ceva "contramăsuri" care mă ajută să supraviețuiesc.

Viorel said...

ŞTIRIASTĂZI, 10:34
Marius Budăi, vești pentru militari și polițiști: Pensiile militare nu au cum să intre…
Ministrul Muncii, Marius Budăi, le dă vești bune militarilor și polițiștilor.
ŞTIRIASTĂZI, 10:34
Marius Budăi, vești pentru militari și polițiști: Pensiile militare nu au cum să intre…
Ministrul Muncii, Marius Budăi, le dă vești bune militarilor și polițiștilor.
Budăi a declarat că, în opinia sa, pensiile militare nu sunt pensii speciale.
Drept urmare, șeful Ministerului Muncii a anunțat că va discuta cu Comisia Europeană, pentru ca acestea să nu fie incluse în reforma asumată prin PNRR.
Astfel, Marius Budăi a explicat că pensiile speciale vor fi „taxate cu un impozit foarte mare pentru că nu este normal ca acestea să fie mai mari decât veniturile obținute în timpul activității”.
„Eu nu cred că pensiile militare sunt pensii speciale. Nu cred că vor intra aici pentru că noi vom discuta cu Comisia. Au înțeles că pensiile militare nu au cum intra în această categorie. Sunt chestiuni diferite. Vom încheia discuțiile cu Comisia”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena 3.
https://www.botosaneanul.ro/stiri/marius-budai-vesti-pentru-militari-si-politisti-pensiile-militare-nu-au-cum-sa-intre/

Liviu PO said...

@Huhu
Bine ar fi sa reveniti la setarile raspunsurilor la comentarii imediat dupa comentarii.Nu se poate urmari firul conversatiei.Or parea mai multe comentarii in acest fel actual,dar scade calitatea...De asemenea ar fi cazul sa se poata si modifica comentariile de cei care le-au initiat,pentru ca de multe ori intervin niste greseli care pot fi interpretabile in actuala conjunctura legislativa si comentariul trebuie eliminat cu totul.

Huhu Rezea said...

@Liviu
De regulă cititorii urmăresc care sunt ultimele comentarii la un topic. Imprăștierea lor printre toate comentariile face greoaie identificarea lor. De aceea am preferat ordinea cronologică.
Pentru rectificări de comentarii dai copy-paste, deschizi din nou chenarul de comentarii, plasezi acolo comentariul și poți să-l rectifici. După ce îl publici poți să-ți ștergi comentariu inițial din butonul de stergere pentru propriile comentarii.
Dacă vrei să rectifici imediat comentariul, din PC dai pagina înapoi si apare comentariul in forma nepublicată. Il rectifici acolo, il publici din nou si stergi comentariul initial.

Cezar said...

Vedeti cuvîntul lu don ministru Dîncu (interviu) dezvolta mult mai bine chestiunea !
Firul rosu": legea care exista deja pentru modificarea l.223 in ideia de crestere a pens.mici si medii - repararea inechitatilor !
Este vorba de Plx-199..se pare imbunatatita
Adio Oskar..Viurel majurul de la C.I.
🤣🤣🤣🤣

Cezar said...

Vedeti cuvîntul lu don ministru Dîncu (interviu) dezvolta mult mai bine chestiunea !
Firul rosu": legea care exista deja pentru modificarea l.223 in ideia de crestere a pens.mici si medii - repararea inechitatilor !
Este vorba de Plx-199..se pare imbunatatita
Adio Oskar..Viurel majurul de la C.I.
🤣🤣🤣🤣
INTERVIUL CU OCAZIA ZILEI OBSERVATORULUI MILITAR !

Viorel said...

Băi Don Cezare. Vezi ce înseamnă să nu ai habar de ceea ce vorbești pentru că nu citești și calculezi ? Mi-am calculat pensia pe variant PLx-199/2020 încă de acum aproape 2 ani când era postat pe blog topical cu acest Proiect de lege (cum era ea vehiculată) și-mi ieșea o pensie destul de satisfăcătoare. Acum vii tu și spui că PLx-199/2020 este și îmbunătățit. Deci, pensia va fi mult mai mare. Pe varianta PLx-199/2020, Oskarul nici nu avea cum să intre în calcul. Mai învață și gramatică maiorule. „PLx-199/2020 îmbunătățită = ÎMBUNĂTĂȚIT bibane pentru că se referă la Proiectul PLx și nu la OAIA TA DE LA GAZ”.