Meciul de tenis dintre Djokovic și Nadal, din sferturile de la Roland Garros, început la sfîrșitul luni mai și terminat la începutul lunii iunie, a durat 4 ore, scor 3-1 pentru Nadal, a fost printre ultimele, dacă nu ultimul, dintre cei 2 mari jucători, având în vedere vârsta lor de peste 35 ani. Păcat că spectatorii francezi au fost peste măsură de neciopliți față de tenismenul sârb, huiduidu-l încă de la intrarea pe teren. Novac a răspuns în oglindă, fără a schița un salut către public la părăsirea arenei Philippe Chatrier.
Nadal a repetat și în acest meci, până la exasperare, panoplia de ticuri. Dacă cineva ar cronometra ritualurile de așezare pe zgură a două sticle cu răcoritoare, înainte de a părăsi banca de odihnă, tragerea pantalonilor de zona fundului și a șlițului, urmată imediat de atingerea repetată a nasului, frunții, urechilor, obrajilor, tragerea de mânecile și gulerul tricoului în timp ce bate mingea de pământ ...înainte de a servi, ar constata că timpul consumat pentru toate aceste ticuri este de cca 1/2 de oră.
Întrebat de un ziarist de la Corriera Della Serra despre ticurile sale, Rafael Nadal respinge ideea de superstiție. Pentru el, gesturile enervante pentru adversari dar și pentru public, unele chiar indecente, depășesc cu mult această idee:
„Nu sunt superstițios, altfel mi-aș schimba ritualul cu fiecare înfrângere. Nici măcar nu sunt sclavul rutinei: viața mea se schimbă mereu, mereu în preajmă, iar competiția este foarte diferită de antrenament. Ceea ce numești tu ticuri este un mod de a-mi pune ordine în cap, pentru mine, care în mod normal sunt foarte dezordonat. Ele sunt modalitatea de a concentra și de a reduce la tăcere vocile din interior. Nu asculta vocea care îmi spune că voi pierde sau vocea și mai periculoasă care îmi spune că voi câștiga”.
