Powered by Blogger.

Tuesday, May 17, 2022

Surpriză: Prin concluziile scrise depuse la dosar, pentru termenul din 24 05 2022, în contenciosul cu CPS a MApN, Curtea de Conturi nu mai insistă în susținerea punctului 1/iii din Decizia nr. 4/ 2020

81 comments

Din conținutul Concluziilor scrise, Curtea de Conturi, cea care a controlat modul de actualizare a pensiilor militare din 30 06 2017 de către toate cele 3  case sectoriale, pare că și-a însușit algoritmul de calcul efectuat de CASA de PENSII SECTORIALĂ a MAI.  

Extras din documentul depus la instanță de Curtea de Conturi

"f. În consecință, procesul de actualizare a pensiei de la 30.06.2017 se realizează asupra cuantumului pensiei (sumă în plată la acel moment, respectiv la data de 29.06.2017) diminuat cu valoarea indexării de 5,25% din anul 2017, ceea ce echivalează cu valoarea cuantumului pensiei la data de 31.12.2016. 

IL 

Așadar, cuantumul pensiei ce urmează a face obiectul actualizării la data de
30.06.2017 este pensia neindexată în anul 2017, respectiv cuantumul în plată la data de 31.12.2016. 

Acest cuantum echivalează la rândul său cu pensia recalculată la 01.01.2016 (sau pensia stabilită în cursul anului 2016 pentru cei pensionați în 2016) la care s-a adaugat indexarea de 5% din anul 2016. 

Aşadar, actualizarea presupune translatarea creșterii soldei de funcție de la militarii activi către pensiile acordate conform Legii nr. 223/2015, prin utilizarea unui algoritm similar cu cel utilizat la momentul stabilirii/recalculării pensiilor. În fapt, majorarea soldei de funcţie (componentă ce a stat la baza determinării mediei soldelor/bazei de calcul) va determina o creştere a bazei de calcul (media soldelor în 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate), iar rezultatul obținut constituie noua bază de calcul (denumită bază de calcul actualizată). "


Soluția  ar fi concordantă cu tot ce am scris noi pe acest blog în ultimii 4 ani despre modul greșit în care Casele Sectoriale ale MApN și SRI au aplicat Legea nr. 223/2015, art. 60, în vigoare la data de 30 06 2017, în privința actualizării pensiilor militare.
Mulțumiri dlui CG!
Concluziile Curții de Conturi coincid de această dată cu POSTULATUL ACTUALIZĂRII din 2017, afișat de ceva vreme pe prima pagină a blogului, în partea dreaptă.

Toată stima pentru Csondor Attila Dezso, Seful Departamentului Juridic al Curții de Conturi, cel care semneză concluziile, pentru că a demonstrat că a înțeles instituția actualizării pensiilor militare, în sensul în care ea a funcționat și în legile anterioare, lăsând să se înțeleagă că numai partea din pensia militară rezultată din   baza de actualizare se plafonează la 85% si acest cuantum actualizat se translatează în cuantumul existent în plată la 31 12 2016, cuantum care conține deja indexarea de 5% din anul 2016.
Rămâne de văzut dacă și judecătoarea din dosar percepe schimbarea de macaz a Curții de Conturi.





 

81 comments:

Cornelius Flavius Ifrim said...

Daca se da o solutie pe aceasta rezolutie inseamna ca se vor recalcula si reactualiza pensiile militare, care au fost distruse de mafiile clocare, si se vor acorda sumele restante, dar ei se vor intinde cu restantele pe cinci ani din calendare conform legilor in vigoare... Sunt sigur ca fac ei ceva eu sa primesc pe dunga din trei pe aia mai lunga, dar tot lor in dos o sa li se infingă sa le ajunga in inimă!

vasile iosif said...

Dle H,
In situatia in care instanta se va pronunta in sensul concluziilor Curtii de Conturi prezentate in articol, ce trebuie sa faca militarii care au avut procese cu acest capat de cerere si au pierdut?
Care sunt sanctiunile pt.judecatorii idioti si "clocarii" din CPS uri?
Cu stima,

Huhu Rezea said...

@Iosif
Nu trebuie să facă nimic. CPS va emite decizii de revizuire a actualizării, obligată fiind de justiție, chiar și pentru cei care au pierdut anterior. Ne aflăm în altă situație juridică executorie.

Liviu PO said...

Asadar,cine i-a intaratat bine a mai facut!!! S-a vazut clar ca buna ziua ca doar printr-un razboi al elefantilor pot castiga si soriceii ceva...Poate s-o gasi cineva sa-i intarate si cu VRS-ul de 600 de lei neaplicat,cu toate ca ar fi trebuit inca de pe vremea mult iubitului si stimatului general Gabi...

Gigi said...

Sper,ca d ealtfel toti rezrvistii SNAOPSN,ca Justitia sa se treazeasca odata pt.totdeauna si sa judece cum trebuie,nu cum le serveste pe tava clocarimea,care a facut din legea pensiilor militare un talmes-balmes,aducând-o in stare inerta,ajungându-se in felul acesta de a se regasi pensii ale căror cuantumuri să fie duble,chiar triple cu toate ca individul se află in aceeasi situatie cu
omologul iesit la pensie mai devreme,dar pe altă lege/gi.Și.....,să fie clar,nu numai clocarimea este de vină,ci și politicul care a fost în cârdasie cu aceștia,care au aprobat tacit toate porcariile clocite prin birourile ministerelor.Să fie bine înțeles.Acuma,eu nu stiu daca se mai poate dezlega itele incurcate de ei,solutii sunt,dar se pare ca nu se vrea! Cred,sunt convns de asta,ca buboiul se va sparge odata si-odata,dar tare ma tem că pt.multi dintre noi va fi tardiv.Asta se va intâmpla numai si numai când vor veni la putere forțele adevarat democrate,care vor avea curajul sa i-a asupra-i destinele unei țari sătulă de minciuni,de subordonare,saracita si infometata.

Huhu Rezea said...

Primele semnalări despre calculul greșit al actualizării pensiilor militare au apărut pe acest blog pe la începutul anului 2019, când am corectat modul de calcul al unei decizii de recalculare care mi-a fost semnalată de un cititor.

https://www.huhurez.com/2019/03/sa-corectam-impreuna-o-decizie-de.html

Calinmihaib12 said...

..Deci:
1. SUBTEXTUL..din acest text al concluziilor..CC.,surpriză (!), e că și INDEXAREA din 01.01.2017= de 5,25 %
fiind..mare atenție: o procedură ANTE RIOARĂ (01.01.-30.06.2017..!) DE INDEX ARE, cu efectul: în spiritul = subcon știent(..!)al "concluziilor" C.C. = de "drept câștigat" ANTERIOR unei procedu ri..ÎNCĂ "NE-NĂSCUTE"(!)adică "ACTUALI ZAREA" din IULIE 2017.! = IMPUNEA = CRONOLOGIC și procedural: "începerea" ..PROCEDURII de ACTUALIZARE= de la CUANTUMUL PENSIEI AVUT la data de 30.06.2017..! = FĂRĂ TĂIEREA RETRO ACTIVĂ si ABUZIVĂ= a indexării PLĂTITE =din perioada 01.01.-30.06.2017..!,mai
ales că TOT CE S-A ÎNTÂMPLAT: adică 2 proceduri aplicate succesiv într-un an
= "așa"..ca în 01.01.2017= INDEXARE.., și apoi în 01.07.2017= ACTUALIZARE..=
a fost o situație fără precedent(.!),
în condițiile.."INEXISTENȚEI"..unei "metodologii" separate și CLARE de recalculare și actualizare a pensiilor stabilite anterior de apariția lg.223.
În contextul celor de mai sus=atitudi nea CURȚII DE CONTURI este DUPLICITARĂ
făcându-se că nu vede realitatea celor scrise mai sus(..!) și astfel face un compromis.."compromițător"..cu CASELE de PENSII aflate în.."eroare", cu sco pul de a le diminua..PAGUBELE comise.. din diverse motive (incompetență, rea-credință) și PLATA DIFERENȚELOR.. CUVENITE PENSIONARILOR PĂGUBIȚI..!
Restul..poveștii,și concluziile dezba terii..(la care s-ar adaugă și cele scrise mai sus..) = e ISTORIE..!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Asadar, dupa ce se termina acest tot acest avatar si calvar, voi scrie plângeri clar la DNA, dar si cel european, Parchetului General si militar sa intreprinda cercetarile necesare in fieff-urile mafiilor clocare sa descopere pe cei care au distrus pensiile militare, ca de cate ori i-am sesizat cu exemplificari concrete si concise mi-au fost neadmise si respinse! Ma tin tare de jigodii sa-i distrug cu un tavalug de actiuni judiciare sa-i vad bagati in tribunale si penitenciare si ascunsi dupa gratarelele din fiare, dar si sa plateasca daune materiale si morale! Ati auzit, mo, distrusilor si lichelelor? Tu-va rasa de la Malaxa ca o sa va pună justitia la toti capsa!

Alkan said...

Se îndreaptă o eroare.

reddog said...

CFI
Plângerile astea tot așa în rime le veți face?
Daca era Codruța la DNA poate se rezolva ceva.
Avea și sprijinul Corsarului Invincibil cândva.

Huhu Rezea said...

@Alkan
Din solidaritate instituțională, seful Departamentului juridic nu putea să spună direct că punctul 1/iii din Decizia Curții de Conturi este greșit sau că privește numai cuantumul rezultat din noua bază de actualizare, cuantum care se translatează în cuantumul în plată la 31 12 2016. Pur și simplu... nu a mai insistat să susțină o măsură din Decizia nr.4/2020, pct. 1/iii care și el exceda legii pensiilor militare.
Dacă judecătoarea din dosar nu înțelege noua abordare din documentul depus la dosar de Curtea de Conturi și decide sec, că respinge în întregime cererile CSP a MApN , nu am realizat nimic.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Ar trebui ca socio...patul ala jăgos, cu mustangul stufos si păros de sub bornăul ghebos, specialist in amanari si mintit odios ca face majorari, ca un grohăitor codoș si jăgos, s-o dea jos pe doctoreasa colonăleasa-burlănoasa, ciocănitoarea Woody Făloasa, adusa de Lola Fiola Penala din Cracovia, fromoaxă ca moartea cu coasa, colectionara de doctorate copy paste pe baza tavalirii cearceafurilor apretate, si care e insurubata la Conacul Bensiilor Brotacare in fruntea mafiilor clocare sa le dea kakiilor veterane lovituri nimicitoare ca sa cada din picioare direct in gropile țintirimurilor brotăcare! Pe langă duamna care e pupătoare si sorbitoare de scame din dulame corditoare, mai trebuie intrat tare si in haitele astea gulerate si mafiote, impopoțonate ca niște cocote, indopate porceste prin cele popote bine dotate in meniuri selectate si rasate cu de toate, cu bănat aratand ca niste scroafe si porci de Gostat pusi la ingrasat, avand doar o singura menire si strategie, si asta de mult se stie, sa distruga, violeze si sa saboteze ca juntele din junglele congoleze tot ce tine de drepturile rezervelor brotacare, pana cand si ultimul mohican dispare! Măi, belea, Putinea, n-ai tu o bombardea mai ca lumea sa trimiti plocon una bucata de ghiulea peste aceasta sandrama, transformata de cartel in bordel!?

Leo said...

Concluziile scrise nu trebuie să aducă aspecte juridice noi , sau să contrazica susținerile din actele de procedura anterioare. Consluziile scrise au rolul de a sintetiza solicitările și pretențiile deja făcute precum și considerentele pe care se sprijina. Consluziile Scrise de fapt trebuie sa fie cuvântul scris la dezbaterile pe fondul cauzei. Daca ele se depun înaintea ședinței de judecata se numesc Note Scrise care trebuie sa aibe aceleasi caracteristici juridice.
Deci partea care nu mai insistă , în conscluziile scrise , se pare că nu au fost susținute nici la dezbaterea orala și atunci judecatorul poate sa le înlăture ca pe o formă de renunțare la o pretenție.

Trofin said...

Să presupunem ca se va revizui modul cum s-a făcut actualizarea PMS în anul 2017.
Dacă se va aplica iarăși procentul de 15% doar cuantumului compus al S.F. , nu s-a făcut nimic. Trebuie aplicată majorarea de 15% S.F. reală din baza de calcul și aplicarea acestei majorări la toate componentele care depind de S.F. Chiar și modelul de calcul prezentat în materialul publicat este neexplicit când se vorbește de actualizarea bazei de calcul respectiv : gradații, solda de comandă , solda de merit, îndemnizația de dispozitiv și Alte elemente , așa cum se prezintă structura bazei de calcul în deciziile de pensie emise anterior datei de 30.06.2017.

Huhu Rezea said...

Leo
Amânarea pronunțării pentru 24 mai a fost justificată tocmai pentru ca părțilă să poată depune concluzii și în scris, astfel încât instanța să poată decela susținerile părților prin raportare la dispozițiile legale.
Nu trebuie să omitem constatarea instanței din Motivarea respingerii cererii de suspendare a Deciziei nr. 4/20120 că este neclară dispoziția art. 30 din L 223/2015, astfel cum a fost modificată prin OUG 57/2015, cea cu privire la modul cum se aplică plafonarea de 85% în cazul actualizării.
Vezi Sentința 1602/2021 a Curții de Apel București:
https://www.huhurez.com/2021/12/sentinta-16022021-curtii-de-apel.html

Huhu Rezea said...

@kis
Ca de obicei, ești magar! Aici ai dat proba dublicității prezenței tele pe site-urile rezerviștilor.
Dacă tu ai indicații să trolez subiectul cu bălării... apoi să știi că nu ți le public.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Leo, hando iaso cașto, baftales si misto, mo, amigo ca la Braila, ca bine ai dat cu caramida sa se striveasca omida si palamida care au distrus recolta cu bobul mare din Insula Mare si gradina rezervelor brotacare! Si eu am înțeles ca petentii implicati in acest proces sa intreprinda imediat si urgent actiunile acestui demers cu Note Scrise, pentru ca viitoarele sedinte premergatoare de sentinte sa le aiba in atentie si pendinte cuprinse sa influenteze viitoarea hotarare, caci orice nota scrisa este o portita deschisa spre a fi luata in atentie de presedintele de sedinta, ca sa incline balantele cu probatiuni grele impotriva clocărimii cu gulerele albe, singurii sabotori fascisti neonazisti din sistemele de aparare, ordine publica si aparare care au distrus rezervele militare! Da, Doamne, sa castigam, sa avem motivații suficiente cu plăcuțe suedeze super altoite sa-i saturam, pana îi inecăm!

spiritul lui Haret said...

Magar-nemagar dar probabil s-a saturat si el de multipla furtuna intr-un pahar cu apa.Pensiile militarilor raman precum valiza in Gara de Nord.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Am primit confirmarea scrisa ca familia mea a fost inscrisa in recensamantul populatiei si locuintelor, dupa ce am completat formularul lor conform cerintelor si indicatiilor!

M said...

@Huhu Rezea

"....astfel încât instanța să poată decela susținerile părților prin raportare la dispozițiile legale."

Sper ca onorata instanță să fie atentă! Am întâlnit multe cazuri în care pur și simplu ignora asemenea Note scrise. Să vedem!

Huhu Rezea said...

Dacă saturația este generală, schimb profilul blogului și nu mai scrie nimeni un cuvințel despre pensii.Aud?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@M. Notele mele din instantă n-au avut nici o importanta, desi explicate si argumentate cu legalitate, ca la carte, dar cand ordinul este sa nu se faca dreptate din cauza unor intelegeri secretizate, n-ai, ca sa mai faci, frate! Probabil ca suntem singura tara europeana care mergem pe acesta siretenie vicleana cu interventii in magistraturi cu diferite proceduri politice si intelegeri debile care sa stopeze si sa incurce procesele din tribunale, oricare ar fi ele, caci politicul este cu banul care majoreaza magistratului salariul, si care impune judecatorului sa puna botul ca petentul sa piarda totul si statul sa ia tot potul, ca la poker, ca statul e stapanul cel mai nemernic ca e jmeker!

Cornelius Flavius Ifrim said...

MARE, MARE ATENTIE LA CE A SCRIS @LEO DESPRE NOTELE SCRISE CE TREBUIESC ACOLO CUPRINSE SI DEPUSE IN TERMENELE IMPUSE, CA SA NU FIE RESPINSE, CACI REGULILE SI SANSA NOROCULUI NU TREBUIESC SCHIMBATE IN TIMPUL JOCULUI, NOTA SCRISA SA NU IASA DIN TIPARUL CELOR CU MENTIONARE IN CEREREA DE JUDECARE, DACA SE VREA SANSE MARI DE CASTIGARE!

Leon said...

NU se poate Domnule, tocmai acum cand Premierul Ciuca poate obtine eliminarea PMS din procentul de 9,4% si doreste sa-si tina promisiunea prin aprobarea in CD a Pl x nr.199/2020..??

Huhu Rezea said...

Am înțeles!
Și tăcerea este un răspuns.Mă voi conforma .

reddog said...

Putem vorbi despre ajutoare și solde compensatorii.
E o idee.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Onorabile, cat si ceilalti camarazi in postat pravile pentru dezbatere, saturatia nu e data de acest blog slobod la darlog sa ne dezvotam pe opinii si dialog, e data de clasa politica generala cat si mafia clocara, ca ce poate sa saboteze un blog care, onor, e deschis sa dezbată pocinog dupa pocinog cu care ne-am ales permanent si fiecare la pensiile militare, asa ca tot fiecare trebuie sa inteleaga ca noi avem vina de a nu ne implica cu incisive si staruitoare actiuni petitionare catre clasele conducatoare, ca daca erau cu milioanele sa le fi zdrobit postalioanele azi eram rezolvati si la pensii asezati linistiti... Eu, personal, am trimis sute si sute de petitii, unele prin repetitii, dar ii mai stiu si pe cativa altii, trimitand si tarilor exterioare, dar peste 90% nu se implica, asa ca ce pretentii sa mai avem la o adica daca clasa politica nu este sesizata cu ce ni se inampla pentru ca, deh, vezi, Doamne, ca lenea e cocoană mare!?!

doru said...

Domnule Ifrim ! As vrea sa va trimit un document datat 19.04.2022. Privind recalcularea pensiilor militare! Documentul primit de la un coleg din Bucuresti nu are nr. ,xeea ce ma duce cu gandul la un proiect! Altii care l-au citit, spun ca e O.G..VA ROG SA- MI DATI O ADRESA DE E.MAIL SAU DE MESSENGER SA -L POT EXPEDIA ! CU STIMA! IONITA

M said...

Ce să mai zicem de pensii. S-a stabilit deja aici cum TREBUIE să fie. Orice părere care nu corespunde este deci neavenită!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@God is busy, cui nu-i place, pa si pusi pe blogul de papușari si păpuși, unde docții, versus exacții, lucreaza gestiuni matematice cu distractii, ca gestionarii de la Horeca, unde un Moș Salam Alecu Alpaca cu pixu' le dă cărel poteca celor care nu-i intretin Discoteca cu calcule din Algebra lui Gheba! Si cam ce sugerezi dumneata ca as putea posta p-acilea, ca sa multumesc toata audienta la sistemul de glandă pineală cu secretia responsabila cu fericirea, de a se incadra in alba-neagra teoremelor lui Pitagora?, caci la aptitudinile mele cu versurile rimate in pamflete pot multumi toate ifosele si pretentiile desuete si critice, dar nu pot sa scot si ideile fixiste, cand sunt izvorate din doctrinele si dogmele rusist putiniste! Sa auzim numai de bine, fiind multumiti de toti si de toate, in deplina sanatate sub a cerului seninătate de PACE!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Reddog, Numai cel care da la manivela e super ..cazzo durro'' in daravelă!

Calinmihaib12 said...

HUHU:
Asa cum știi, CPS-urile includ în
" "%" de calcul""(art.29),limitate la max.= 85 %..(art.30),din baza de calcul(art.28)= la cei cu vec hime "mică"= ILEGAL(!)= pt.că nicăieri, în legea 223, nu scrie că "%" de PENSIE SUPLIMENTA
RĂ..se adună la ..art.29= adică
la "%"="procentele de calcul".. rezultate din transformarea VECHIMII CUMULATE în "%"de calcul; cele 3-6-9 % de P.SUPL.=
rezultate din CONTRIBUȚIE EFECTIVĂ în timpul activității ( cu 5 % din S.L.B...!) ar trebui =LEGAL,și implicit= chiar dacă art.108 a fost "maltratat" ( prin OUG.57 / 2015) =astfel încât.. acele 3-6-9%..să poată fi mani pulate discreționar: adică .. ILEGAL = să fie:..ADUNATE la procentele de vechime, parțial sau total, sau să fie= tot așa:.. TĂIATE..!,în ciuda faptului că Ps. SUPLIM. = e un DREPT CUVENIT= LEGAL = ÎN INTEGRALITATEA..lui..!
În plus: nici cei ÎN DREPT și PUTERE să..limpezească.. apele, într-un sens sau altul.. adică PARLAMENTARII..NU AU FĂCUT NIMIC..BUN..ÎN ACEST SENS: ..din 2015..încoace..!
Sigur, art.30= special a fost.. rescris..confuz, ( ca și alte articole..!), încălcând INTENȚIA INIȚIALĂ a..legiuitorului/"pro mulgatorului"..LEGII 223 ORIGINARE ,cu scopul, printre.. ALTELE.., de..."a ne da nouă, de..atâția ani.. subiecte de.. necaz și dezbatere"..!( ca să mai fac haz de necaz..!)

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Reddog, păi, am inteles, ma rog, ca din urma nu vor sa dea deloc ca li s-au pus ajutoarelor si compensatelor zalog, ca sunt amanate, ca nu se mai poate... Trebuie sa va uniti toti in aceasta speță cu restanță si sa cereti dreptate in instanță, dar, n-ai vazut bine ca, in afara de tine, care de subiectul in sine se tine ca scaiul in blana de caine, nici unul nu mai vine sa ridice aceste reale probleme cu scuza si din cauza suferințeor de lene, exact cum am patit anterior in cazul recalcularilor si actualizarilor? Orice schilodire si paradire date pensiilor, cu vadita intentie sa n-o ducem prea bine sa nu prindem grasime, o data date cu atata rautate, greu mai pot fi reparate si indepartate! Inchiriaza un utilaj de la o societate cu puțuri, pickammere si foreze si roaga-i sa le faciliteze clocarilor si politicienilor plăcuțe suedeze, calibrate pe ale lor cavitati de proteze!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Doru, din start stiu ca este o facatura a unui grup de gropari, daca o fi cel pe care-l stiu vanturat pe retelele de socializare, gasca din cimitir urmarind sa-si promoveze scopurile personale, chiar eu eram sa cred, daca nu-l citeam cu atentie si nu-l trimiteam @Onorabilului sa-l vada si domnia sa, ca atare mailul meu poate lamuri problema: ifrimcorneliu@yahoo.ro
PS: Cand o scrie, printre multe alte gogoși, ca aia care au lucrat detasati in ramuri ale economiei nationale, precum ,,Romavia.'' dupa 1990 trebuie ploconiti grasoi cu drepturi in avalanse, iar cei care au fost invalizi si inca sunt de fapt, trebuiesc potcoviti cu 1%/an pe minus la vechime, aia provine de la groparii din țintirim! Multumesc pentru incredere!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Doru, din start stiu ca este o facatura a unui grup de gropari, daca o fi cel pe care-l stiu vanturat pe retelele de socializare, gasca din cimitir urmarind sa-si promoveze scopurile personale, chiar eu eram sa cred, daca nu-l citeam cu atentie si nu-l trimiteam @Onorabilului sa-l vada si domnia sa, ca atare mailul meu poate lamuri problema: ifrimcorneliu@yahoo.ro
PS: Cand o scrie, printre multe alte gogoși, ca aia care au lucrat detasati in ramuri ale economiei nationale, precum ,,Romavia.'' dupa 1990 trebuie ploconiti grasoi cu drepturi in avalanse, iar cei care au fost invalizi si inca sunt de fapt, trebuiesc potcoviti cu 1%/an pe minus la vechime, aia provine de la groparii din țintirim! Multumesc pentru incredere!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@M, sa nu fim nici prea seriosi si nici prea malițioși, dar tare tind sa cred ca prea frumos visam ca procesul asta o sa-l castigam, cand vedem curat ca toate procesele din jurul nostru pe pensii s-au ruinat in neant si nimeni nimic n-a castigat... Ce pacat!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Călin, bine ai zis ,,pro mulgatorului'' ca numai promulgare nu e la o lege care ne mulge banii din buzunare! Asta, da, de dat gaz la haz in necaz!

Gigi said...

D.le H,mai incerc sa scriu,sau sunt blocat? Macar sa stiu,sa nu mai ma obosesc degeaba!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Mamoș Alecu, stiu ca ne spionezi cuibul asiduu si singur precum cucu, cu pohtă de a mai depune p-acilea un ou de piu piu sa ne chițcuie pâna noaptea tarziu formule si calcule ce ce le stiu preoții si docții in inepții, ce ne trimit rezultatele sa le cautam in pustiu, dar ia zi-ne, bre, din toate calculele, care dezvaluie predictiile si premonițiile, cum se va termina cu procesele curtii de Conturi cu actualizarile si pe care ne-am axat dezbaterile? Cum ies cărtile, ghiocurile, globurile, zațul si bobii din calculelele trigonometrice, geometrice si matematice ca sa coincidă tabla spiritelor cu vraja cositoarelor turnate în undele apelor, dupa ceea ce au prezis ghionoaiele, baba Vanga sau mama Omida? Putem deja sa ne pregatim chimirile, gentile, sacosele sau camioanele sa ne incasam restantele, pe care ni le vor inmâna conacele clocare de pensii brotacare, dupa care sa-si bage ghearele de fiare in fecale sau in cofrajele inghinale sa le scrobuiasca de ciudă si indignare pe noi si pe organele judiciare?! Promit ca facem o chetă-brichetă cu picaturi din pipetă in eprubetă, daca ne trimiti o astfel de rachetă nedectată cu radarul, cu care e dotat meapeneul-balaurul, daca bunghesti din regula de trei simple direct intre vintre adevarul-Zeus, ascuns sub Muntele lui Venus!

M said...

"Astăzi, un pompier argeșean a pierdut lupta cu viața în timpul intervenției pentru stingerea unui incendiu de vegetație.

În timpul misiunii, unul dintre membrii echipajului din care făcea parte l-a văzut căzut la pământ.

Imediat au fost efectuate manevrele de resuscitare.

În același timp, două echipaje SMURD de prim ajutor calificat și de terapie intensivă mobilă s-au deplasat în sprijin, însă, cu toate eforturile depuse, nu au reușit sa îl readucă la viață.

Circumstanțele producerii evenimentului sunt în curs de stabilire de către organele abilitate în acest sens.

Suntem alături de familia îndurerată și le vom acorda suportul necondiționat pentru depășirea acestui moment atât de dureros pentru noi toți!

Dumnezeu să îl odihnească în pace"
, au scris cei de la MAI pe Facebook.

Să îi fie țărâna ușoară! A murit în timp ce își făcea datoria!

M said...

@Cornelius Flavius Ifrim

Era un răspuns plin de amărăciune la postarea stimatului Huhu:
Dacă saturația este generală, schimb profilul blogului și nu mai scrie nimeni un cuvințel despre pensii.Aud?

Da, am mai scrie despre pensii, au mai fi niste zvonuri interesante dar dacă deja s-a decis, aici, pe forum, cum TREBUIE să fie, de ce să ne pierdem vremea?

Am să mai comentez despre pensiile militare când proiectul la care se lucrează o să fie public doar ca să mă amuz de oftica unora!!!!!!! 😂😂😂

Până atunci mai vorbesc despre muzică, trenulețe, Eurovision, istorie....

Cornelius Flavius Ifrim said...

Amin. Sa te auda Dumnezeu, cu iertare pentru bietul camarad!

Leo said...

Amabilule , dacă schimbi abea atunci îi vei da satisfacție lui BILUȚĂ poreclit și Mamoș Alecu care din lipsă de idei preia subiectele tale cu jignirile troglodite la adresa comentatorilor gazetei H.

Dan B. said...

@CFI:

Ai turbat și muști?
În primul rând, eu ar fi trebuit să beneficiez de legislația curentă, privind detașarea mea în economia națională, potrivit art 28 aln 5 din formatul vechi al legii, dar cum m-am aflat pe „lista neagră” a conducerii MApN, ca și în „vizorul păsăricii zăpăcite”, nu am reușit să mă aflu printer cei „ploconiti grasoi cu drepturi in avalanse”.
Este o culpă a beneficiarului că legea a prevăzut așa, legiuitorul neavând habar de ulterioarele cifre? Sau că, undeva, într-un colț de țarăl este unul cu infirmitate, căpătată pe timpul prestației muncii, din culpa sa sau nu, care vrea „să mânce și gura lui” ceva mai mult
În al doilea rând, ca să fi făcut parte din „lotul” Romavia, inclusiv ca șofer de camion sau de autobuz, trebuiau îndeplinite numeroase criterii profesionale, intelectuale, de moralitate, de securitate și de sănătate, pe care, în opinia mea, nu cred că le îndeplineai în totalitate.
Îți reamintesc că marea majoritate a personalului a fost încadrată în fosta flotila prezidențială, ale cărei atribuții au fost trecute parțial și licența de organizare și funcționare VIP a RA Romavia SA.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Dan B, eu zic ca n-am muscat nimic, doar am relatat o stare de fapt, caci la interese fiecare lupta sa-i iese cu voie de tot ce are nevoie, si in cazul asta n-am dat nici un nume tocmai ca a dori ceva nu-i interzis sa ai voie, si acum ma refer doar la mine: Nu exista varianta de ordonanta elaborata de catre orice gasca privata, formatiune anjajata sau sindicală angrenata sa nu loveasca o anume parte vatamata, si anume pe cei care au fost in invaliditate, fiind si cadrele rezerviste cele mai sarace, mai toti cu boli grave si dezvoltate, si aceste formatiuni bagandu-i in si mai grele privatiuni cu actiuni punitive si depunctive sa-i linseze si lichideze, de parca ar fi indraciti sau ciumati si trebuisc lichidati, ca daca o suma de rezervisti sunt revoltati dar cu pensiile din dotare nu prea mor de foame, ba chiar au destul sa se duca in excursii in strainatate, statiuni cu cheltuiala mare, la munte si la mare, dar astia chiar ca mor de foame, si pe pielea mea stiu asta din 2011, de cand n-am mai primit nici o majorare sa-mi tina de foame, ca dovada pensia cu cei 1200 lei!! Se mai poate trai azi cu ei, fata de cel cu 5000 de lei? N-am lovit in nimeni cu nici o vorba, insa este o mare ura si vomă pe cei etichetati ca saraci, si, cand se formuleaza o noua lege sau ordonanta, toti se reped catre aceasta categorie defavorizata sa le zdrobeasca si ultima speranta! Pai, decat ură cu cheltuielile sa li se majorareze si lor pensiile, nu e mai bine sa li se pregateasca lagarele, dușurile, Cyclon B si cuptoarele eficiente de eliminare, germane?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Doru, avand multa treaba n-am avut timp sa decriptez mesajul stufos cu acea presupusa ordonanta, asa ca am trimis-o catorva colegi si poate ca din ce se lamuresc sa tragem impreuna o concluzie, eu ramanand la parerea ca este ceea ce am banuit. Sa fim optimisti numai cand sunt elaborate oficial si semnate! Respect pentru increderea acordata si voi scrie si eu aici dupa ce voi trage o concluzie, impreuna cu camarazii carora le-am trimis criptograma, cat mai repede posibil! Sanatate!

Dan B. said...

@CFI:

Dacă, pentru promovarea interesului tău, invoci legislația favorabilă altora (nume, companii, etc), nu-i fair-play.
Și reddog are un lait motiv, salariile compensatorii, care au fost anihilate, dar el o ține mult și bine cu ceea ce-și dorește, dar apreciez tenacitatea și perseverența sa.
Cu atât mai mult, a trebuit să-mi protejez interesul propriu (și nu numai!), cu atât mai mult cu cât și acum legislația prevede ceea ce-am cerut, dar mai toți de pe aici au stigmatizat opțiunea mea.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Dan B, sunt de acord cu opinia, chiar ma angajez sa sustin ideea asta, dar si orcare alta care priveste tot ce ar avantaja pe cineva daca i s-a furat sau nu are ceva, fiind un drept intim si legitim, ca la pe Reddog care are un drept facut zob isi cauta si el o alinare cu rezolvare cu drepturile furate de mafiile clocare!

Burebista said...

Ce înțeleg eu din explicațiile curții de conturi. Actualizarea pensiei nu este același lucru cu recalcularea sau stabilirea .
Dopa 30.06.2017 pensiile militare în plată, trebuiau să aibă în componența fata de cuantumul pensiei în plată de la data de 31.12.2016 ori indexare de 5,25% ori valoarea creșterii rezultate din majorarea cu 15% asupra soldelor de funcție (solde din 2016 , practic diferența dintre pensia rezultată prin aplicarea procentului de 85% asupra noii baze de calcul actualizate in 2017 și pensia rezultată în procent de 85% din baza de calcul 2016 ) .
In exemplul dat de la cps nano , pensia din 2016( 85% din baza de calcul ) a fost 3666 lei . Pensia din 2017 rezultată din actualizarea bazei de calcul datorita creșterii soldelor de funcție cu 15% ( tot în procent de 85% din baza de calcul actualizată) 3957 lei .
3957 - 3666 = 291 lei suma rezultată din creștea SF.
Acum pensia militară cu OMM in 2016, 3666+733= 4399 + indexarea de 5% (2016)= 4619 pensie valabilă la 31.12.2016 .
La actualizarea de la 30.06.2017. trebuia acordată în plus ori indexarea de 5,25% adică 242 lei și pensia ajungea 4861 lei (pensie ce a fost plătită până în luna iunie 2017) ,ORI SUMA REZULTATA DIN CEESTEREA SOLDEI DE FUNCTIE ADICA 291 LEI SI PENSIA BRUTA IN PLATA AR FI AJUNS INCEPAND CU LUNA IULIE 2017 4619 + 291 = 4910 .... DECI O DIFERENȚĂ DE 49 LEI IN PLUS AR FI TREBUIT SĂ PRIMEASCĂ CEL DIN EXEMPLU .

Cezar said...

SI AGENTII ..GRU PRIMESC PENSIE MILITARA DE LA RO ARMY?

Huhu Rezea said...

@Burebista
Prin exemplul de calcul dat, se vede că de data aceasta, grație Sefului Departamentului Juric, Curtea de Conturi nu mai restrânge, precum în decizie și în Intâmpinările depuse la dosar, includerea valorii indexării de 5% din anul 2016 în cuantumul total actualizat... numai în limita procentului de 85%.

Huhu Rezea said...

Calculul prezentat in Concluzii este exact calculul Casei de Pensii Sectoriale a MAI>

Burebista said...

Curtea de Conturi nu a mai dat încă un exemplu de calcul, ci doar a explicat ce însemna de fapt acel procent de la punctul iii.
Transpunand în calcule cum spune ca era corect sa se facă actualizarea se ajunge la rezultatul dat de mine mai sus. Care nu este nici ca la SRI, Mapn sau MAI... Creșterea nu este spectaculoasa.
Singurii care au câștigat ceva mai mult sunt cei pensionați după 1 iulie 2017 pana la intrarea în vigoare a oug 59, care pe lângă pensia militară stabilită ca procent de 85% din soldele și bazele de calcul mărite + Omm au primit și indexarea de 5,25 % din 2017. Practic același pensionar din explu dacă s ar fi pensionat după 1 iulie 2017 pana la oug 59, ar fi avut pensia brută 4748 + 5,25% = 4997....

Burebista said...

Negativ..
La MAI la pensia de 4748 lei au adunat indexarea din 2016 de 220 lei rezultând pensie brută în plată 4968 lei...

Huhu Rezea said...

Bure
CC nu a prezentat alt calcul, dar corecția calculului efectuat de CPS la zeci de mi de decizii de actualizare este influențatâ de calculul efectuat de MAI și de explicațiile CPS a MAI în răspunsul interpelării deputatului Laurentiu D .
După actualizarea MApN din 30 06 2017 au crescut numai cele o mie si ceva de pensii, adică cele deschise n perioada 01 01-30 06 2017, pensii care potrivit art. 59 nu puteau beneficia de indexarea din anul anterior.
Pensiile deschise in perioada 01 07 - 07 08 2017(data publicării în MO a OUG 59) nu au mai făcut obiectul actualizării conf L 223/2015, majorarea lor cu 15% operând potrivit legii salarizării. Intr-adevăr, au fost majorate cu 5,25%, noul articol 59 al legii intrând in vigoare pe 07 08 2015, dar ele nu intră în categoria pensiilor militare actualizate în anul 2017.

Burebista said...

Eu am scris ca nici cum a procedat mai nu a fost corect după cum a spus Curtea de Conturi. Vedeți rezultatele calculelor mai sus. La MAI a ieșit cu vreo o 58 lei ma mult decât cum zic eu ca ar fi calculul corect după explicațiile Curții de Conturi 4968 lei fata de 4910 lei.
La Mapn și SRI a rămas în plată 4861 lei...

Huhu Rezea said...

Burebista
Acum observ că în calculul prezentat mai sus nu ai făcut bine translatarea cuantumului actualizat si limitat la 85% din baza de actualizare în cuantumul în plată la 31 12 2016.

Ai retinut următorul calcul pentru pensia în plată la 31 12 2016;
3666+733= 4399 + indexarea de 5% (2016)= 4619 pensie valabilă la 31.12.2016 .

In acest calcul trebuia să inlocuiesti suma de 3666 lei cu noua suma de 3957 lei (rezultată din actualizare), păstrai valoarea indexării din anul 2016, de 210 lei, si suma ambelor o înmulțeai cu procentul de OMM.
Pensia actualizată la 30 06 2019 este
(3957 lei + 210 lei indexare 5%) + 20% spor OMM= 5000,4 lei.
Ai pierdut din vedere că si diferența de 291 lei, (corect calculată) creste cu sporul OMM de 20%.
Să auzim de bine!

ifrim said...

@Stelică cu geamantanu' poți detalia te rog?

Burebista said...

Citiți cu atenție ce spune domnul Aka de ka CC... Actualizarea în urma creșterii soldei de funcție se face doar la pensia militară rezultate din baza de calcul, fără Omm.
La pensia stabilită în 2016 cu tot cu omm se aduna indexarea din 2016 și apoi la 30 iunie 2017 se alege dintre indexarea 2017 și diferența dintre creșterea pensie militare datorita creșterii bazei de calcul ( prin creșterea soldei de funcție cu 15%) fără Omm.
Vedeți ca, CC spune ca pensia militară este doar cea rezultata din baza de calcul, iar sporul pentru Omm și indexarile sau actualizările sunt elemente care se adaugă la pensia militară devenind drepturi de pensie brută în plată...

Huhu Rezea said...

Stelica
Nu te entuziasma, este vorba de varianta rebut a PLx 221/2020, repusă în circuit pentru zăpăcirea naivilor de către postacii ligii și sindicatului.

Huhu Rezea said...

@Bureb
Da, pensia rezultată din baza de actualizare inlocuieste pensia rezultată din baza de recalculare din componența pensiei în plată la 31 12 2016. Adică se translatează.
In final,suma rezultătă din pensia actualizată conf art. 60 alin (1) si indexarea cu 5% din 2016 se majorează cu 20%, sporul OMM.
Din calculul d-tale lipsește tocmai 20% din 291, adică 59 lei. Ai lăsat diferența dintre 3957 si 3 666 nemajorată cu 20%.

Burebista said...

Nu este așa. Numai în cazul stabilirii sau recalculării pensiilor noi, baza de calcul actualizata înlocuiește vechea baza de calcul.
Omul de la CC susține ca la actualizare asa cum era prevazut atunci în lege noua baza de calcul actualizata din care se stabilește procentul de maxim 85% se calcula numai pentru ca prin scăderea din aceasta a valorii pensiei vechi din 2016 fără Omm sa rezulte diferența care trebuia comparată cu valoarea în lei a indexarii de 5,25 și sa fie acordata cea mai mare la pensia în plată valabila la 31.12.2016.
Vedeți ca scrie ca orice indexare sau actualizare se făcea prin adăugarea acelor sume la pensia veche și nu cum s a făcut în 1 ianuarie 2016 recalculare sau stabilire.
În prezent articolul cu indexarea este schimbat și aceasta mărește practic valoarea bazei de calcul din care se stabilește procentul de 85% pentru pensia brută dar se calculează și solda netă corespunzătoare noii baze de calcul indexate care se compara cu pensia netă rezultata după impozitare și taxare.

Huhu Rezea said...

@Bure
Ia creionul chimic si analizează literar si gramatical textul din concluzii pe care l-am reprodus cu roșu.
Nu baza de calcul se translatează ci cuantumul actualizat potrivit art 60 alin (1) se translatează în locul cuantumului calculat din baza de recalculare din anul 2016.
In exemplul dat de d-ta cuantumul actualizat este cel de 3957 lei, rezultat din aplicarea procentului de 85% la baza de actualizare, bază calculată prin majorarea soldei de funcție cu 15%.
Pentru calculul cuantumului final actualizat, suma de 3957 lei înlocuiește cuantumul recalculat de 3666 lei, se păstrează valoarea indexării de 210 lei și totul se majorează cu 20%, sporul OMM.

Burebista said...

Dacă s ar face asa cum spuneți dvs, ar ieși o pensie mai mare decât cea a odată de CPS MAI....ori Curtea de Conturi au spus în decizia 4 ca nici ăia nu au calculat bine ca au dat prea mult...
Translatarea creșterii soldelor activilor în cuantumul pensiei militare valabile la 31 decembrie 2016 nu înseamnă înlocuirea bazei de calcul din 2016 cu cea de după 30.06.2017.
Sporul pentru Omm nu se acordă după ce se adaugă indexarea ci înainte și apoi se adaugă prin adunare valoarea indexarii sau a actualizării.

Calinmihaib12 said...

BUREBISTA:

CITAT:

"Calinmihai spunea...

Cifrele din DECIZIA DE RECALCULARE PENSIE 2016 = Grad: =COLONEL(c=1,80)
= FUNCȚIE:=LT.COL.MEDIC
= VRS. = 197,3387 lei
......................................
a. S.F.(c.=4,40)= 869 ⁉️,
(LEGAl.min.= 4,62= 4,20+0,42)
....................................
b. S.G.(c.=1,70)= 336 ⁉️,
c. GD. (42%) = 707 ⁉️
d. S.C-dă(35%) = 304 ⁉️,
(LEGAL=40%/SF)total =1.347⁉️
.....................................
e. S.M. = 174 ⁉️,
f. I.D. ........= 598 ⁉️
total = 772 ⁉️
.....................................
total:a-f = 2.988 ⁉️
g.1(10%) = 299 ⁉️
g.2(OG.74/2014) = 100
.....................................
h (s.a+..+s.f) = 2.988 ⁉️
h.1(a+e+f) = 1.641 ⁉️
h.2(h1+b+c+d) = 2.988 ⁉️
h.3(h1×25 %) = 2.051 ⁉️
i.(h3+b+c+d).. = 3.398 ⁉️
j.(g.1×25 %) = 374 ⁉️
(g.2).........= 100
K.( i+j)........= 3.872 ⁉️
......................................L. 3.872×5,5 % = 213
2.988×110%×5% = 164
213+164...... = 377
3872-377=.... =3.495
4.495 ÷ 84%... =4.160,(7)
L.=4.160-3.872.. =288 ⁉️
......................................
T.(K+L):3.872+288 =4.160 =⁉️

LEGAL: la minim: =4.468 lei !4️⃣4️⃣6️⃣8️⃣
Cifrele cu SEMNE ROȘII:de EXCLAMAȚIE și ÎNTREBARE, PLĂTITE..până în prezent sunt..ERONATE=..FURATE..DELIBERAT.❗❗


"11 mai 2022, 11:14'"
ÎNCHEIAT CITATUL,

SOLDA BRUTĂ de la lit."T"= "4.160" lei
rezultată la RECALCULAREA din 2016 devine:
4.160 × 85 % = 3.536 (=PS.SERV.),
3.535 × 20 % = 707 (= OMM) +=4.243
4.243 × 5 % = 4.455 (= P.B.-Ix./2016
4.455×5,25 %=234+=4.689 lei,(=P.B-
Ix. 2017= RĂMASĂ IN PLATĂ..după ACTUALIZAREA SOLDEI DE FUNCȚIE CU 15 % ,începând cu data de: 01.07.2017..!
Solda de funcție compusă de la lit."h1" a fost întâi RECALCULATĂ și apoi ACTUALIZATĂ astfel(=în DECIZIA de ACTUALIZARE din 2017): la lit."h3":
1.641 × 25 % = 2.051
2.051 × 15 % = 2.359 (= + 308 lei),
..care în final la lit."T/M" = a ajuns = "4.486" lei =B.C.act.,care a devenit:
4.486 × 85 % = 3.814 (=PS.SV.-ACT.)
3.814 × 20 % = 763 (OMM)+=4.577 lei
⭕= "4.577"⭕ (=P.B.-ACT.)⭕ =.. NEINDEXATĂ, astfel că AM RĂMAS cu PENSIA BRUTĂ INDEXATĂ cu: 5 %, și respectiv: 5,25 %..= ÎN PLATĂ..până în ..2019 = 4.689 lei..!
ÎNTREBARE:
După cele ce scrie în topic..și comentariile..multiple.., mai mult sau mai puțin "divergente", SUMA de "212" lei adică:INDEXAREA din 2016 se adaugă
..UNDE..(?),adică:..la:
1.=la suma de⭕ 4.577⭕..+"212"=4.789
devenind:=P.B.-ACT-Ix= *️⃣"4.789"*️⃣, SAU în altă parte?, adică la :
2. la suma ="3.814"(=P.SERV.) +
....+ = "212" + = 4.026, după
care: 4.026 × 20 % = 805 × = 4.831
..+ = 805 (OMM) × =
..+ =��4.831 lei��= Ps.B-Act.+Ix.(2016)..; diferența dintre cele 2 variante:..*️⃣/��..e de 42 de lei lunar..!; mulțumesc anticipat pt. precizări..!
P.S.:Am reluat citatul din topicul din 11 mai,pt.a se putea înțelege comenta riul actual..!

Huhu Rezea said...

Calin
Formula de calcul a cuantumului total actualizat este:
(Cuantumul actualizat in 2017 + indexarea din 2016) +20% OMM

Transpus in cifrele prezentate de tine
Indexarea din 2016 este 3536 x 5%= 179 lei.
(3814 + 179)+20%= 4792 lei---> cuantum brut actualizat la 30 06 2017
Sporul OMM se calculeaza din cuantumul total calculat/recalculat/actualizat/ revizuit potrivit L 223/2015.

Brenda said...

Faceți un calcul și la o pensie de 1300 sau cea a d-lui IFRIM

Huhu Rezea said...

@Brenda
Tot n-ai înțeles că recalculații din 2016 care au rămas în plată cu cuantumul contributiv mai avantajos nu au fost afectați de calculul greșit efectuat de Casele Sectoriale MApN și SRI?
Chiar și cu majorarea de 15% a soldei de funcție în cuantum compus pensiile actualizate corect nu depășeau cuantumul in plată la 30 06 2017, poate doar cele care au avut numai câteva zeci de lei în plus fată dfe cuantumul recaculat.

Burebista said...

Nu are nicio legătură ce scrii dumneata. În 2016 la recalculare pe 223 cei care au avut vechime mică, gen Cornelius nu aveau cum sa câștige ceva... Nici cei care în cele 6 luni alese au avut solde mici sau din comoditate. Nici nu au ales cele 6 luni și le-au fost recalculate pensiile după ultimele 6 luni din activitate...
Calculul dumitale este total greșit. Nu se poate adăuga la pensia militară cea în procent de 85% maxim, suma inflației și apoi sa se acorde încă 20% pentru Omm...
Asta spune și decizia CC. Nu se recalculează pensia în totalitate sau la fel ca la stabilire. La pensia veche se adaugă prin adunare indexari sau actualizări. Se fac calcule separat pentru a vedea diferența de solda și ce alte elemente a afectat iar acea diferența se aduna la pensia veche fără sa i mai fie adăugat procentul pentru Omm.
În exemplul dat de la CPS MApN la pensia brută din decembrie 2016 se adaugă fie inflația de 5,25 fie creșterea soldei și a celorlalte elemente ce au crescut. În cazul nostru creșterea de solda a produs suma de 291 lei față de 242 lei cât a fost indexarea 2017.
Numai în cazul recalculării pensiilor se reia aceeași metodologie de calcul identica cu cea de stabilire a pensiilor și diar atunci se înlocuiește în totalitate baza de calcul veche cu cea nouă.
Nu mai dați speranțe deșarte oamenilor. Eu știu ca aveți darul contrazicerii dar uneori nu aveți dreptate. Dacă ar fi fost cum spuneți dvs ar fi însemnat ca cei de la CPS MAI au greșit în defavoarea pensionarilor ceea ce nu a spus CC la control. Au spus ca au dat prea mult. Diferențele nu sunt mari dar sunt. Cei de ka cps Mai au actualizat ca și cum toți s ar fi pensionat în 30.06.2016 și peste pensie sporul Omm, apoi au adăugat și indexarea din 2016 ca sumă fixa.. Adică la pensia brută de 4748 cu tot cu ommau adăugat în suma fixa indexarea din 2016 de 220 lei și au ajuns la drepturile de pensie brută 4968...
Ori dvs a-ți ajuns la 5004 lei, mai mult decât au plătit cei de la CPS MAI.. 🤣

Huhu Rezea said...

Pompilică, pompilică, știu că reprezinți contabilii cu cotiere de prin ministere.
Nu prea ai habar de comutativitatea operațiunilor de inmulțire.
Ai pe blog, la etichetele ACTUALIZARE și CPS a MAI, suficiente decizii de actualizare ca să te convingi că greșești.
5004 lei, cuantum total actualizat, se compară cu cuantumul în plată la 30 06 2017.

Brenda said...

Nu la pensia mea,mă întrebam dacă cei cu pensii mici au ceva de câștigat am o ruda cu pensia de laMAPN de 1400,.... poate că ar mai misca o puțin ,apropo ăștia primesc ajutorul ăla de 50euro.....

Calinmihaib12 said...

HUHU și BUREBISTA:
..Cifrele date de mine sunt cele din DECIZIA DE ACTUALIZARE,emisă după 01.07.2017..!(așa cum am scris în comentariile anterioare..!).
În 2017=ACTUALIZAREA PENSIEI RECALCU LATE în 2016 a urmat..CALEA COMUNĂ a RECALCULĂRII..până la lit. "h3": în care S.F.majorată cu 25 % = la persona lul medical a fost "actualizată"cu 15 8% astfel:
1.641 X 25 % = 2.051 = S.F.C.-Maj.
2.051 X 15 % = 2.359 = S.F.C.-Act.
BAZA DE CALCUL ACTUALIZATĂ(=B.C.-act) cu cele 15 % de majorare ale S.F.COMPU SĂ de la lit."h3",în cascada algoritmu lui CPS/M.Ap.N. a devenit =4.486= de lei, apoi a început procedura de.. CALCULARE a CUANTUMULUI PENSIEI ACTUA LIZATE: în ordinea care urmează:
4.486 X 85 % = 3.814 lei,
3.814 X 20 % = 763 lei = OMM,+ =..
=PS. BRUTĂ ACT.= 4.577lei..❗⭕,pensie brută actualizată, NEINDEXATĂ și.. NEPLĂTITĂ =.."ANULATĂ"!,fiind MAI MICĂ decât PENSIA BRUTĂ RECALCULATĂ și INDEXATA de 2 ori: în 2016 și în 01.01.2017..!,așa cum am scris în comentarii..!
Eu cred,deși TEXTUL din topic al CC nu e prea clar,(lăsând în "coadă de pește "..EXACT ALGORITMUL de ACTUALIZARE.. despre care "vorbim"..) că CPS/MApN ar fi trebuit..SĂ ADUNE: SUMA de "212" lei = care este rezultatul indexării cu 5 % a PENSIEI BRUTE RECALCULATE în 2016..la Cuantumul PENSIEI BRUTE ACTUA LIZATE în 2017, așa..cum urmează:
4.160 X 85 % = 3.536 lei= Ps.SERV.
3.536 X 20 % = 707 lei = OMM + =..
......= 4.243 lei = PS.BRUTĂ,
4.243 X 5 % = 212 lei = SUMA..
indexării din 2016..=DE ADUNAT LEGAL
la Cuantumul PENSIEI BRUTE ACTUALIZATE
din 01.07.2017: adică:
4577 + 212 = 4.789 lei= Ps.BR.ACT.
Deci nu e vorba de. SUMA de "177" de lei rezultată din indexarea PENSIEI de SERVICIU de..3.536 lei cu 5 %..!= fără OMM, ci de SUMA de "212"= rezultatul indexării cu 5 % a PENSIEI BRUTE care conține și OMM-ul,pensie egală cu = 4.243 lei..!
Greșesc..oare..?

Alexcta said...

Avem și concluziile CPS.

Huhu Rezea said...

@Călin
Atentie ca suma reprezentând indexarea din 2016 să n-o mărești de 2 ori cu sporul OMM.
Sporul OMM este același și in 2016 și în 2017. Dacă ai mărit-o în 2016, o adăugi, așa mărită, la cuantumul translatat în pensia în plată la 31 12 2016, cuantum pe care-l majorezi separat cu sporul OMM.
Dacă suma reprezentând indexarea nu ai majorat-o cu sporul OMM in 2016, o aduni cu cuantumul indexat translatat si suma rezultată o majorezi cu sporul OMM.


Dan B. said...

@Aurică Geamantan:

Este posibil ca Cipu să fi realizat cât de proști sunt subordonații săi (am avut ocazia să-i aud în instanță), motiv pentru care, la o cauză așa complexă, în care nu pot circula „plicurile kaki”, este posibil să fi angajat o casă de avocatură.

Viorel said...

Domnule Huhu Rezea. Toată stima și mândria pentru domnul Csongor Attila DEZSO.Or fi bine venite aprecierile dumneavoastră și a altor colegi, mă întreb însă, cele prezentate în „Scrisoarea a III-a” de ce nu au fost gândite și redactate în Raportul de control nr. A-1464/16.06.2020 (atunci și nu acum, nu aveau pregătirea necesară ?) pentru a face parte integrantă din proces ? Dacă între timp s-a luminat (luând lumina sfântă din seara de Înviere), de ce nu a trimis aceste Concluzii scrise până la data de 10.05.2020 pentru a avea timp și judecătorii să se dumirească ? De ce timp de 2 ani de zile nu a prezentat (pentru a înțelege tot prostul și parte dintre noi și cei din instituțiile statului) cum se interpretează pct. 1/i, 1/ii, dar în special pct. 1/iii pentru a nu mai lăsa loc de interpretări nici nouă și nici judecătorilor de la CApB cum dealtfel și dv. ați specificat: „Rămâne de văzut dacă și judecătoarea din dosar percepe schimbarea de macaz a Curții de Conturi”. Cele scrise de către domnul Csongor Attila DEZSO în momentul de față nu mai au nici o importanță pentru instanță, nici ce a mai depus astăzi la dosar CPS. Vax albina. Verdictul a fost creionat deja iar umplutura lor nu-și mai are rostul, în special a CPS care se chinuie ca „broasca” la mal poate, poate va scăpa cu fața curată. V-a fi greu pentru instanța de judecată motiv pentru care finala se va juca la ÎCCJ. CApB se va gândi cum justifică un verdict în contradictoriu cu Tribunalele și CAp. care au dat sentințe nefavorabile pensionarilor în cele 140 și ceva de dosare cu care se laudă CPS. Cum am mai spus. La stână și la toamnă vom afla un răspuns pentru că vine vacanța judecătorească (iulie-august) și cea parlamentară (idem). Avem timp de așteptat că doar suntem pensionari.

Huhu Rezea said...

Concluziile sunt depuse la cererea instanței. Instanța nu are voie să dea pronunțarea înainte de 24 mai, dar poate să mai amâne pronunțarea.

M said...

@Catalin

Nu ai să vezi! În apărarea lor stau chiar deciziile amețite ale CC.

Calinmihaib12 said...

A. Redau 2..CITATE din 20 mai a.c.:
"1.Calinmihai spunea.."
"ÎNTREBARE:
După cele ce scrie în topic..și comentariile..multiple.., mai mult sau mai puțin "divergente", SUMA de "212" lei adică:INDEXAREA din 2016 se adaugă
..UNDE..(?),adică:..la:
1.=la suma de⭕ 4.577⭕..+"212"=4.789
devenind:=P.B.-ACT-Ix= *️⃣"4.789"*️⃣, (SAU în altă parte?, ..)"
"20 mai 2022, 06:53"

2. "HUHU Rezea spunea...

"Calin
Formula de calcul a cuantumului total actualizat este:
(Cuantumul actualizat in 2017 + indexarea din 2016) +20% OMM

Transpus in cifrele prezentate de tine
Indexarea din 2016 este 3536 x 5%= 179 lei.
(3814 + 179)+20%= 4792 lei---> cuantum brut actualizat la 30 06 2017
Sporul OMM se calculeaza din cuantumul total calculat/recalculat/actualizat/ revizuit potrivit L 223/2015.."

"20 mai 2022, 08:41"..,

ÎNCHEIAT CITATELE,

Dacă observi,CALCULELE NOASTRE,oarecum diferite,DAU ACELAȘI REZULTAT..!(acolo unde ai scris "179" lei= indexarea de 5 % a PENSIEI de SERVICIU RECALCULATE de 3.536 de lei= s-a strecurat o mică eroare: 3.536 × 5 % =176,8..= 177 lei! ,nu.."179"..!); suma de ❗3.814❗ lei = cuantumul PENSIEI DE SERVICIU ACTUA LIZATE + 177 lei și apoi calcularea OMM-ului,rezultă=❗4.789❗de lei= PENSIA BRUTĂ ACTUALIZATĂ și"indexată " (prin însumare) cu indexarea din 2016!
[(3.814+177)+20%= 798=❗4.789❗ lei],
..apropo' de proprietatea comutativită ții înmulțirii, de care ii pomeneai cuiva,într-un alt comentariu recent..!
..🧠..🙏..🤝..!
TOTUȘI..așa cum am mai scris,RĂMÂNE NECLARĂ..LEGAL(!) SITUAȚIA ATIPICĂ, FĂRĂ PRECEDENT..a indexării de 5,25 %
din 2017.., ANTERIOARĂ..cu 6 luni a procedurii de ACTUALIZARE, INDEXARE care= cred că..EXCEDE..art.60, alin.3 din lg.223,și care= fiind un DREPT CÂȘTIGAT,trebuia și (el="dreptul")= EA
(INDEXAREA de 5,25 %..) INCLUSĂ în pensia actualizată în 01.01.2017..!, și.. nu..TĂIATĂ..ABUZIV (=ILEGAL!).

B. Cu referire la "Hotărârea..C.APEL BUCUREȘTI de azi privind Decizia CC. 4 ,nu mă surprinde..de loc:"conspirația"
.."spălării mâinilor"..tuturor CELOR implicați..!, pt.un motiv extrem de.. simplu..= BANII (..!)=care au fost,sub o..multitudine de forme, perverse și concomitent PERFIDE [=nu sunt sinonime ,deși așa par..!(PERFIDIA presupune un mare grad de RĂUTATE,TICĂLOȘIE="VECINĂ "..cu CRIMA,..ATAVICĂ..!] = FURAȚI din
..SALARIILE și PENSIILE MILITARILOR, de-a lungul anilor..!, BANI, pe care AUTORITĂȚILE ROMÂNE..implicate= NU VOR SĂ-I RETROCEDEZE..PĂGUBAȘILOR..!

fiducius55 said...

CALIN
AM ASCULTAT DE SFATUL DUMNEAVOASTRA SI AM STUDIT MENORIU ORIGINAL.IMDEMNIZATIA PENTRU RESPOSABILITATEA ACTULUI MEDICAL PRIN ADAGAREALA COEFICIENTULI DE FUNCTIE A 0/1 LEGIFERAT DE LEGEA138/1999 ANEXA I LITERA J CF=3 +0,1NU ESTE RECUNSCT DE CMJ HUNEDOARA.METODOLOGIA SPORURILOR 15% PEBTRU CONDITII DEOSEBITE INTREGULUI PESONALUL AL CABINETELOR MEDICALE MApN
drbudau@yahoo.com www,facebook.com/bpgh55 0723854485 DEVA NIHIL SINE DEO

Calinmihaib12 said...

Fiducius55:
Vă întreb (pt.că nu rezultă clar din comentariu..) CUM SCRIE în: "SITUAȚIA cu VENITURILE REALIZATE în cele 6 LUNI
ALESE.." la lit."a": S.F.= SOLDA DE FUNCȚIE =..: "3,OO + O,10 = 3,10"= ILEGAL(!),..sau: 3,00 + 0,30 = 3,30 =
LEGAL=(!);
Trebuie să știți CĂ..CORECT(����)legal
"coeficientul" = "0,10" din nota 4 de la ANEXA 1 din legea 138/1999 înseamnă
..a 10 (zecea) parte din "unitate"= 1, sau DIN ORICE ALTĂ VALOARE care consti tuie "UN ÎNTREG"=adică,în cazul nostru
..din SOLDA DE FUNCȚIE de LT.COLONEL =
3,00, din care 1/10 înseamnă = "0,30" care se ADUNĂ cu S.F.=3,00+0,30=3,30.!
sau,altfel: 3,00 X 0,1=0,3 + = 3,30..!
, ceea ce e..ALTCEVA..!(ceea ce..eu,.. atunci:NU AM FOST ATENT,și NEȘTIUTOR)!
,pt.că "atunci"..nu-mi imaginam că STATUL ROMÂN..ÎNCALCĂ GROSOLAN, "LA VEDERE"..propriile "legi"..!
Am mai scris că NOTA 4 amintită(citiți -o cu atenție mare..!) E FORMULATĂ.. PERFID:cu 2 unități de măsură diferite
= fracția zecimală = "0,10"..și cele
100 = "%"..!,în loc de a fi formulată
CU BUNĂ-CREDINȚĂ, ONEST..și CLAR: 10 %
..și respectiv: 100 %..!!
Formularea ASTA..CONFIRMĂ..ATITUDINEA și INTENȚIA..PERVERSĂ/PERFIDĂ= NECINS TITĂ,TICĂLOASĂ (de-adreptul!) a (ne-) "LEGIUITORULUI" ROMÂNIEI (..!),(atitu dine contestată,..de ce oare,în ciuda EVIDENȚEI.., de unii..?!) față de anumite categorii socio-profesionale, (și nu numai..!) care si-au făcut treaba,cel puțin..ONEST, LOIAL..etc..!
Am mai scris: că în acest mod ticălos
.."cam" TOȚI MEDICII MILITARI contempo rani AU FOST FURAȚI: cel puțin din anul 12/1999 și până în prezent = atât din SOLDELE LUNARE BRUTE, cât și din PENSIILE LUNARE BRUTE..!
Revenind: în DECIZIILE DE RECALCULARE/ ACTUALIZARE..din anii 2016-2018, la lit."a": S.FUNCȚIE scrie: "coeficient"
și "suma"..,= plătită și actualizată la data aplicării legii 223..= mare atenție: prin RAPORTARE la parametrii funcției similare la data de: 31.12. 2009, deci "PRIN..RAPORTARE LA..",și nu:.."LA DATA DE..", cum a aplicat PRACTIC..CPS/MApN.(sau "ar fi trebuit" să aplice CPS..)= conform propriilor "reglementări": "..M.25../2016"; cu alte cuvinte:ELEMENTELE SALARIALE (de la lit."a".."f" din DECIZII) din SOLDA LUNARĂ BRUTĂ=PLĂTITE= la data de 31.12.2009 (în 6 SOLDE ALESE, sau în PENSII..) trebuiau ACTUALIZATE la data
APLICĂRII legii 223..adică după 01.07.2016 (sau după data apariției normelor de aplicare a acestei legi= adică cel mai devreme..după 90 de zile
,..cam după 01.04.2016..!
DECI: VERIFICAȚI ce "coeficient" și "sumă" al S.F.CUMULAT cu"coeficientul" (=10 %/S.F.) "SPORULUI pt.RESPONSABILI TATEA ACTULUI MEDICAL", la lit."a":.. au trecut în DECIZIILE de: STABILIRE, RECALCULARE și ACTUALIZARE a pensie d-voastră..?!; de asemenea verificați și procentul SOLDEI DE COMANDĂ care LEGAL = 40 % din S.F.CUMULATĂ CU SPORUL pt. Resp.Act.Med..!(cf .O.G.56/2006..!).
Sporul acesta= specific medicilor mili tari,nu se trece la lit."j"= sporurile ="g"..!
Despre sporul de 15 %..pt.condițiile de muncă= pe care-l citați, nu știu nimic..,și nici dacă mi s-ar aplica,fiind pensionar don 2004..!