Un produs Blogger.

luni, mai 30, 2022

Dîncu bagă coaliția în ședință pentru soldele și pensiile militarilor

90 comments


Ministrul civil Dîncu s-a ținut de cuvânt și a acționat pentru mărirea soldelor  și pensiilor pentru militari, luîndu-i prin surprindere pe premier, fost șef SMA,  și pe  colegii din PSD.

-A semnat un proiect de ordonanță prin care soldele de grad și funcție ar urma să fie majorate de la 01  iulie 2022.

-A cerut sprijinul pesediștilor în ședința de bilanț pentru deblocarea proiectului de lege da la Camera Deputaților prin care se preconizează eliminarea discrepanțelor dintre pensiile militarilor.

Premierul s-a arătat mirat de inițiativa ministrului Apărării, el știe că în coaliție s-a aprobat doar majorarea cu 1/4 din ce spune Dâncu a soldelor de funcție pentru militari. 

Si PSD-iștii spun pe la presă că au fost luați prin surprindere  de solicitările lui Dîncu în ședinta de bilant.

Surse din A3 au aflat că în zilele următoare Coaliția urmează să tranșeze situația în care a fost pusă de ministrul care se pare că a înțeles matrapazlâcurile guleraților în gestionarea salarizării și pensiilor militarilor.

Dîncu nu va ieși prea bine din acest clinci, dar va  primi stima și respectul militarilor.

Vezi AICI

Comunicat al Sindicatului polițiștilor

MApN - titular al dreptului de inițiativă legislativă, la nivel guvernamental, în materie de salarizare și pensii militare -  a inițiat, în cursul săptămânii trecute, un proiect de ordonanță de urgență pentru îmbunătățirea unor prevederi din domeniul drepturilor financiare ale personalului din Sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională (a se vedea site-ul MApN, Comunicatul de vineri, 27 mai). Conform MApN, inițiativa urmărește eliminarea unor inechități și diferențe de tratament în ceea ce privește asigurarea drepturilor financiare ale familiei noastre ocupaționale, comparativ cu alte categorii de salariați din sistemul public.


Principala propunere concordă, în parte, cu revendicarea similară a SNPPC - de aplicare integrală a legii salarizării, de la 1 iulie 2022 -, în sensul că aduce modificări OUG nr. 130/2021, prin stabilirea cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie pentru personalul din instituțiile publice din SNAOPSN, începând cu data de 1 iulie 2022, la nivelul salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, pentru anul 2022. Spunem ,,în parte”, pentru că noi am revendicat inclusiv raportarea unor elemente salariale (sporuri și majorări) la cuantumurile pentru 2022 prevăzute în Anexele VI și VIII din Legea-cadru 153/2017, și nu la acte normative anterioare, care nu produc efecte pozitive din punct de vedere al venitului net, consemnat în fluturașul de salariu.


De asemenea, proiectul în cauză are în vedere  actualizarea, începând cu data de 1 iulie 2022, a cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional.


Sperăm - așa cum am mai afirmat public, în comunicatele SNPPC din ultima perioadă - să nu fie doar un joc politic, pe seama familiei noastre ocupaționale, pentru că, în contextul militar actual, de la granițele României și ale Uniunii Europene, este vremea deciziilor ferme, asumate cu prioritate, în ceea ce privește Apărarea, Ordinea Publică și Securitatea Națională!


BIROUL EXECUTIV CENTRAL - SNPPC



90 de comentarii:

Brenda spunea...

Așa va fi Dl Dâncu își asigură așa respectul militarilor și va fi votat la orice alegeri urmează ,felicitări și BAFTĂ

Cezar spunea...

Indiferent de rezultat..trebuie sa retinem ca ministrul Dîncu...ESTE SINGURA PESOANA POLITICA CE A INTRAT IN ADÎNCUL PROBLRMEI..A INTELES HOTIA SI VREA SA REZOLVE
Este de inteles ca nu poate singur
Cea mai mare opozitie vine de la pnl..si de la MAI..prin acoperitii pe care.i au peste tot
Sa.i tinem minte;pe domnul Dîncu cu stima si respect..pe ceilalti..vine vremea stiti voi
Vai de tradatori !

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Il iert de toate pacatele vietii, dar si eu imi cer scuze ca m-am indoit de domnia sa, se pare ca lucra in ascuns pentru noi sa nu-i sperie pe jegurile lui Malaimare Ciucălaie cu obraji de șoricioaie, astfel stimandu-l, aplaudandu-l si pretuindu-l pe Dl ministru, Dîncu, pentru ca are cuvant de onoare! Onorabile, dar si trimiterile mele in toata Europa nu-s de colo, pe langa Banca Mondiala, azi mai trimitand niste rachete fulger unde stiu eu ca doare! La ce trimit in tara nu prea pare sa-i miste, dar oricum nu stau cu labele in san de pomana, si am sa tot trimit si in engleza si in romana pana ii capiez! Felicitari, Dle ministru, Dîncu, cat si PSD, si multumim pentru actiunile Dv! Doamne, ajuta sa fie intr-un ceas bun!

Alexandru spunea...

Oare de ce nu mă miră cât e de mirat măturoiul-premier? Știți vorba aia- "apară-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă apăr singur". Culmea ar fi să mai existe încă, pe aici, colegi care mai au speranțe cu el...

Leon spunea...

Si politistii ies la pensie, numai in acest an au plecat din sistem 1600 si au intrat 1500.
SNPPC sustine demersul ministrului Dancu, ar trebui convins si ministrul Bode:
https://www.snppc.ro/27-05-2022-proiect-legislativ-ini-iat-de-mapn-pentru-mbun-t-irea-cadrului-de-salarizare-a-ntregului-personal-din-snaopsn-bd10939

Liviu PO spunea...

Pentru cresterea soldelor era nevoie de un simplu ordin de ministru.Pentru completarea legii 223 este nevoie de o OUG doar daca Parlamentul o lasa moale cu plx-ul ,iar dupa cum se vede va fi nevoie...Domane ajuta! Multumesc domnule Ministru!

Huhu Rezea spunea...

Liviu
Se poate ca tocmai d-ta vechi cititor al site-urilor militare să nu fi observat că după Legea nr. 153/2017 soldele/salariile de funcție nu au mai putut fi majorate nici prin HG, cu atat mai mult nu se pot majora prin ordin de ministru. Doar solda de funcție se poate majora prin HG, dar numai în condițiile art. 7 din Anexa VI a L 153/2010.
Este nevoie de o lege pentru majorarea soldelor de funcție.

Paul Puiu spunea...

Distrugerea L 223/2015 a fost inceputa de guvernul Ciolos in 2015 prin OUG 57/2015 si continuata de guvernul PSD prin OUG 59/2017 sau ordonanta LOR(Lia Olguta Vasilescu) si OUG 114/2018 sau ordonanta Marius Budai!!! Toate proiectele de refacere a L 223/2015 au fost blocate de deutatul Solomon Adrian de la PSD!!! Guvernul PNL sau cel in colaborare cu PSD mentin inechitatile existente in L 223/2015 care se vor accentua in continuare prin noua lege a pensiilor militare care urmeaza a fi adoptata potrivit obligatiilor asumate de guvern prin PNNR!!!! Incepand din 01.01.2023 pensiile militare vor fi recalculate pe contributivitate si aplicarea impozitului progresiv marca PSD!!! Un procent de 55%-65% din pensii vor fi diminuate prin noua formula de calcul si impozitarea progresiva!!!! La multi ani tuturor rezervistilor si in retragere cu prilejul Zilei Rezervistilor !!!!!

Brenda spunea...

Vedeți cum se obține respectul, cu un cuvânt dat și respectat,acum da vedem ce va mai face cei din PSD, dar cel mai tare ce va face CIUCA, că riscă să fie scuipat pe stradă. Foarte interesant ce va fii , mulțumim dluiH ca ne tine la curent cu evenimentele ce vor urma✌️

Huhu Rezea spunea...

@Puiu... sau cine zic cei de pe Curbă de nivel că ești.
Inechitâțile de după intrarea in vigoare a L 153/2017 au fost comandate din interiorul sistemului militar.
Imi pare rău să te contrazic, dar trecerea militarilor pe contributivitate, în sistem hibrid, va majora substanțial pensiile la ceva peste jumatatea pensionarilor MApN. Poate treimea beneficiară a degringoladei salariale din ultimii 10 ani, de până la L 153/2017, se va trezi cu pensiile actuale diminuate.

Calinmihaib12 spunea...

Domnilor:
..vă cam grăbiți cu "osanalele"..!
..aveți puțintică..răbdare,până se începe efectiv,punerea primului sac în căruță..!?

Leon spunea...

Solda de GRAD !
"(3) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional deţinut se actualizează proporţional cu evoluţia salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prin hotărâre a Guvernului."

Paul Puiu spunea...

Huhu, fara suparare te intreb: esti fan PSD???? Inseamna ca tot ce a facut rau PSD rezervisti e dupa opinia ta doar vina celor din sistem, psd sunt curati ca lacrima????? Cand iti spuneam ca oensiile militare vor fi cuprinse in recalculare potrivit obligatiilor asumate de guvern totla fel ma combate-i!!!! Din 2015 si pana in prezent cea mai mare perioada la guvernare s-a aflat PSD si asta-i rezultatul! Asta e opinia mea si cred ca multora care vor sa fie obiectivi si apolitici!!!!!https://www.facebook.com/vasile.hermeneanu/videos/2120343921328331/?fs=e&s=wa&d=w

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Onorabile, ca bine i-ati mai dres-o cu ciocanul lui Paul Puiu, dupa care o sa-i iasă prin ricoseu cucuiu' lui Moș Alecu, subtil pe poza de profil! Dar, si Ciolos Osderos, Lola Fiola, Star Streck, Falus Budigăi si oricare din ei prin cele ministeriale odăi au semnat ca niste boi acele acte si oug-ri de mutilat, de ce n-au controlat inainte de semnat sa stie ce fac?! Sau faptul ca acea croitoreasa adusa de ministresa de la ea, de la Cracovia, care de fapt ea a fost cea cu oug 57 si 59 de paradea, la propunerea clocarilor din cloaca sa, si a avut prioritate fata de acea necesitate de a se face dreptate cu recalculare si actualizare! Lola a si amenintat si a realizat ideea ei de a lovi in colonei, iar surioara de pahare si chiolhane de vădane a avut ce sa-i impingă, alaturi de stacane si pocale babane, acele acte paraditoare pentru semnare si pentru mutilare la penziile brotacare... Vinovatii nu trebuiesc feriti si cocolositi, ci loviti ca pe niste smintiti, caci suferintele ivite la toate rezervele brotacare au umplut cu miile toate tribonalele, spitalele, azilurile si cimitirile! Oricum, pe Lola Fiola, sa fiu eu acela in locul lui Mardel Colacu, as da-o la dalacu si as exclude-o din partid si din pipirig, de la Cracovia, unde cand ploua cu galeata inunda toata populatia din cauza ca un astfel de edil infertil, cu botelca gâl-gâl bâldâbâc, aninată de gât, uite așa, ca nu degeaba ii dzice Fiola, si de aia, hadale, n-are timp sa desfunde santuri si canale, ci sa distruga pensiile brotacare!

Mitica spunea...

Ăăă..... El nu știe nimic... Cât de... sa fii... Sa nu faci nimic pentru ai tăi.... Măciuca... Multă... Sănătate 🤣🤣

Gigi spunea...

Atunci când se va finaliza cele spuse de min.Ap,numai atunci vom fi cu adevarat foarte multumiti si îi vom tace statuie.Tare imi este teama ca pana atunci va disparea din p3isaj! Din partea lui Ciuca,dl.gl.Ciuca,nici o speranța.Numai atunci PSD isi va recastiga increderea rezervistilor.Nu suntem putini,cum a crezut o proasta mai ieri.

csej spunea...

Nu va grabiti la laudatiu.Acum si in viitor vom plati tribut hotararilor deosebit de proaste.Faptul ca stagiul militar nu este obligatoriu si ca s-a renuntat la pregatirea militara a populatiei lasa Romania cu capacitate de aparare zero dar si fara obiect de activitate a militarilor in general.Daca Ucraina intra in constelatia Rusiei va trebui sa cantam in ruseste. Ma uit la Polonia si Tarile baltice care privesc cu seriozitate problema in timp ce la noi e pace si prietenie.Cred ca ai nostri ca brazi si cu mucii pe piept sunt deja preventiv cu mainile ridicate.In 1968 parca eram mai barbati.

Lucian spunea...

https://sentinela.ro/2022/05/29/intre-lipsurile-armatei-promisiunile-lui-dincu-si-stupoarea-lui-ciuca/?amp

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Ce petitii am trimis si voi mai trimite masiv, national si international, in engleza, o sa-i zboare visul Dnei Andritoiu de a mai fi avansata general, dar ii pregatesc terenul sa fie zburata si din functie inainte de pensionare, sa nu mai viseze cai verzi pe pereti si la o pensie mare! Am sa le rascolesc toate crimele de la pensiile militare, toate abuzurile si furturile si le voi dezvalui public peste tot, @Onorabilul stie despre ce vorbesc! Sa stie ca doar ce am iesit la incalzire, si cine deja este general sa nu creada ca vor iesi din acele functii la pensie sau pensiile ce si le viseaza, asa cum m-au zdrobit ei pe mine dar si pe camarazi, si vreau sa se incheie cu o ancheta masiva in Casa de Pensii a MApN! EU NU MAI AM NIMIC DE PIERDUT LA CAT M-AU DISTRUS, URMEAZA CA EU ACUM SA-I FAC PRAF SI PULBERE! PE RAND AM SA-I IAU PE TOTI LA BANI MARUNTI SA-I DAU IN GAT, CUM MI-AU JURAT EI MIE PENSIA INGHETATA IN VECI! I iau eu si cu doctoratele si cu toate, asa pe rand, incet si taios sa nu aiba nici o sansa de scapare! Sa-i fereasca Dumnezeu de cel care nu mai are nimic de pierdut pentru ca a pierdut totul, inclusiv sanatatea!

gigi 2 spunea...

Are dreptate Huhu Rezea , cred ca, noua lege va fi benefica ptr. multi militari si va aduce un pic de ordine la pensiile militare. Unii cand sunt contrazisii sinu le convine ceva, repede ca Iohannis pesedeèe, pesedeee.

ifrim spunea...

Chiar de nu reușește din motiv că-l schimbă Dâncu merită respectul nostru măcar pentru inițiativă,incisivitate.Ciucăăa dom'Dâncu este sociolog și CIVIL iar d-ta g-ral cu 4**** ajuns cu sprijinul militarilor pricepi?

Trofin spunea...

Pensiile militare devin avantajoase numai în situația în care se abrogă OUG59/2017 . Dacă nu se abrogă OUG 59/2017 , pensiile militarilor , în marea lor majoritate , devin avantajoase dacă se aplică principiile legii pensiilor publice chiar și în forma actuală. Aș dori să fim mulțumiți de ministrul actual al apărării dar am o mare rezervă , orice faptă bună va fi umbrită de o altă faptă rea, impozitarea diferențiată, impozitare care îi va afecta și pe cei care îmbrățișează sistemul militar de pensii. Aș vrea să mă înșel dar am mai bine de 20 de ani de când aștept ceva bun și nu mai apare.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Camarazi, va ador atitudinile combative, si-l felicit pe @Nebun ca-i mai nebun decat mine, brava si lui @God is busy, ca le-o mai da si el la buci-buci pana crapă, chiar daca pare o joacă! Eu va spun sa le-o tragem, ca la Verdun, tare ca piatra, iute ca sageata, adanc ca găleata, la anul si la multi ani si bani la viitoarea recalculare la pensiile militare!

Leo spunea...

Din terminologia vedetelor lui Flavius,
- Aluna Burghiu
- Rașpinca Turban
- Ramses Bolovan
- Mardel Colacu
- Falus Budigăi
- Lola Fiola Gladiola
lista rămâne deschisă...........

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Azi am inceput cu plangerile, chiar adineaori, la Procurorul General si Parchetul General, nu va pot spune si persoanele care cer sa fie anchetate, dar am probe beton de inginerii financiare, deci coruptie! Sa dea Dumnezeu sa vedem descinderi in forta la Casa de Pensii, caci in paralel, ca sa merga bine anchetele, trimit si la DNA EUROPA & personalitati politice, ca sa intareasca controlul magistratilor, adica sa li se impuna sa se faca anchete, sa nu fie musamalizate, made marca Romanistan! Lasa ca le dau eu numai inghetari de pensie a mea si ale altora in vecie de o sa ma tina minte cat or trai!

Styx spunea...

https://politicaapocalipsei.net/2022/05/30/tristetea-sociologului-de-la-aparare/?fbclid=IwAR0EHM8c7onQd96rSJBNrjHlmgJsXGlDsuM8HS_204NcIEN1qdCWrS9D-v4

Viorel spunea...

Domnule Leon. Având în vedere că aveți relații în armată și politică, vă rog să-i trimiteți domnului ministru Dîncu un email prin care solicitații să citească cu atenție Legea nr. 168/2020, în special art. 14 lit. (b / conținutul de la această literă să-l CITEASCĂ CU MARE ATENȚIE pentru că acolo se duc o groază de bani pe degeaba / 120 de zile de misiune și timp de 10-35 de ani primești 25% din salariul minim brut pe economie, adică anul acesta = 638 lei lunar neimpozabili) și (c / aici lăsăm de la noi acea 1.000 lei) denumită printre activi (vorbesc activii), LEGEA CIUCĂ, asta în situația în care încearcă să-i pună piedici cu Proiectul de OU privind acordarea de la 1 iulie a majorării integrale a soldei de funcție conform Legii nr. 153/2017, a cuantumului soldei de grad și introducerea PLx-199/2020 spre dezbatere și aprobare în Camera Deputaților. Mulți parlamentari nu au citit legea când a fost aprobată. Dacă ar fi citit conținutul art. 14 lit. (b), acesta era anulat din start. Dacă domnul Ciucă și-a făcut propria lege, de ce nu ar avea și domnul ministru Dîncu propria lege să-i rămână ca amintire (dânsului și nouă). Dacă domnul Ciucă nu vrea, să găsească metodele legale prin care această Lege 168 să fie abrogată. Astfel se elimină o parte din inechități, la activi (TO / în țară = Cap. cu o misiune = Soldă mai mare decât Sof. rămas în țară) și pensionari (cei din TO=1.000 în plus la pensie față de fraier ca i-a făcut treaba prin cumul).

reddog spunea...

CFI
Săpați puțin și despre Rambo și Cezar.
Am observat că și ei va cam ataca.
Salutări din Delta Dunării lui Anilu!
Forza DINAMO!

Leo spunea...

de completat pe listă
- Mălaimare Ciucălae
- Fasole Dînsu

Ein Stein spunea...

@busy God
E o minciuna gogonata in raspunsul ala, daaaaar, uimitor, am intrat pe site-ul mmps si culmea, astazi au actualizat COR-ul, astazi !!!!

https://mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/munca/c-o-r?id=46:cor-isco-

Nici cel mai mare site de consultanta in domeniul muncii nu a avut timp sa actualizeze COR.

https://www.rubinian.com/cor_1_grupa_majora.php

E un semn! Palid.
Dar mai e un hop, maaaare, atat timp cat e Ciuca la butoane nu cred ca se va petrece ceva bun.
Ca fapt divers, la Grupa 0: Fortele Armate sunt mentionati si aia de la ordine si siguranta publica. Ceva tipic romanesc, o golanie, in ISCO 08 sunt exclusi toti ceilalti care nu fac parte din Fortele Armate:

Excluded from this group are:
▪ jobs held by persons in civilian employment of government establishments concerned with defence issues;
▪ police (other than military police);
▪ customs inspectors and members of border or other armed civilian services.

Deci o frectie la picior de lemn, doar sa inchida gura, fara nicio finaliate, de aceea scriu de atat timp, recunoasterea ocupatiei de militar este esentiala, ce au facut ei este o hotie.
Niste jigodii, poate intelegi de ce s-au opus din toate puterile la completarea COR.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Reddog, vad ca ai zălog pe doi sa-i lasi repetenti in catalog, dar eu nu vreau sa-i sangerez la varice cu ace, brice si carice, pentru ca @Rambo mi-e un bun prieten, amice, iar @Cezar are ocupații mioritice, ancestrale, si nu-l deranjez cu hangarale pe baciul, vraciul si nașul acum cand se prepară urda si cașul, problema mea fiind altoiala la clocărimea care se ocupă cu paradeala la pensia mea sau a altuia!...

Cezar spunea...

@/Catelul puricos..paznic de puscarii
Da.ti adresa exacta
Sabrina Brunooo...vrea sa.ti trimita prima transa vu ajutoarele la pensionare
Un cargoboot..plin cu restantele ..dar iute ca ia apa la pupa..🤣🤣🤣🤣

spiritul lui Haret spunea...

CFI mai bine i-ai face o plangere penala Umflatului pentru furt intelectual pe principiul cartile din carti se fac.
Numai PNRR va aduce schimbari in sistemul de pensii.Intrebarea este daca schimbarile vor fi in bine sau in rau.
Dupa ce va preda functia de prim-ministru lui Ciolacu liberalii il vor arunca pe Umflat ca pe o masea cariata.
In alta ordine de idei Totul e minciuna.Tari membre NATO se sterg la cur cu mainile ucrainienilor.Ii compatimesc pe ucrainieni.
Ma suntem nebuni.30% al importului Romaniei de petrol este din Rusia.Rau am ajuns.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Reddog, salutari din colonie din Noua Caledonie, unde ne facem vacanța exotică intr-un loc de o frumusete unica, si anume in arealul Onestiului, sub acoperisul blocului, in varful patului, ronțaind cu mare zor fel de fel de pilule roz bombon in față la televizor, caci fara ele n-am mai apuca ițirea in zare si călare a majorarii pensiilor militare pe Dealul Perchiilor de la poalele Carpatilor, tooocmai la pastele cailor! PS: Anilu e imbotoșită ca i-a picat echipa rouge canină favorita in liga falită!

Huhu Rezea spunea...

Icepar, mentalitate de laș!
Ce trebuia să facă ucrainienii în fața invaziei golănești a rușilor, după mentalitate unui profil de trădător?
Să se dea la o parte si să spună: luați mă Ucraina ca să nu moară oameni!
Dacă ucrainienii nu opuneau rezistență, azi urmăream pe youtube defilarea rușilor la Kiev pe data de 01 03 2022. Uniformele de paradă erau în dotarea militarilor din primele coloane militare care se apropiau de Kiev.

Leon spunea...

@Viorel, daca citesti Raportul Comisiei de Aparare din CD o sa observi ca in proiectul initiat de senatorul Tit Brailoiu(PSD) NU erau cuprinse aceste facilitati !
Art.12 a fost modificat si completat de deputatii acestei comisii iar Raportul este semnat de Secretarul D-tru Lupescu(USR) si Presedintele Ion Mocioalca(ProPonta):
http://www.cdep.ro/comisii/aparare/pdf/2020/rp264_19.pdf
Deci d-ul Nicolae Ciuca nu era nici Deputat si nici Senator la data adoptarii L.168/2020..!!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Mărite Spirite de pe totemul incasilor cu piramide, deocamdata e data de mine urat in gât croitoreasa copy paste...gatte pentru colectia de doctorate furate in miez de noapte, pe tupilate in patru labe lăbărțate si pe la spate, ca sa explice in Trebonal cine i le-a copiat ca un papagal ordinar fara sa plateasca pagubitilor nici un ban de buzunar, si pe urma ma ocup si de Malaimare Ciucălaie, sa coincida cu campaniile electorale, să i le dau de-a dura la vale!

reddog spunea...

Cezar
Le poate trimite la Cercul Militar Constanta, str.Traian nr.29
Le poate lăsa afara langa ușă, ies eu din când în când.
Sau poate mă duc eu la Veneția la Sabrina Salerno. 😁

Viorel spunea...

Domnule Leon. Cu atât mai rău. Vorbim de ani de zile despre GULERAȚII DIN MApN. CARE IMPUN POLITICULUI PROIECTE PRIVIND SALARIZAREA ȘI PENSIILE. CINE A FOST GULERATUL ȘEF TIMP DE 6 ANI DE ZILE PÂNĂ A TRECUT ÎN REZERVĂ, DECI, CINE I-A INFLUENȚAT PE ACEȘTI DEPUTAȚI ȘI SENATORI CÂND S-A CLOCIT LEGILE nr. 223/2015, 153/2017, 168/2020 și OUG care au schilodit Legea pensiilor militare ?

Huhu Rezea spunea...

Trofin
Abrogarea OUG nr. 59/2017 în părțile care privesc pensiile militare nu abroga și articolele din OUG 114/2018 privind pensiile militare.
Soluție este un act normativ, lege sau ordonanță de urgență, care să înlocuiască actualul art 60 din L 223/2015, așa cum a fost mofificat prin ordonanțele 59 si 114 și reintroducerea în lege a fostului articol 60 referitor la actualizarea pensiilor. militare.
In felul acesta ordodanța 59/2017 este anihilată în privința pensiilor militare.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Daca as avea pensia mai mare, l-as trimite pe Catafalc Malaimare Ciucale la un logoped pentru scolarizare si alfabetizare, sa-l invete cursiva citire pentru a-l dezbara de buchisire pe litere cu poticnire si balbaire, fiindu-i natiunii rusine cu un asemenea analfabet functional cu gradene de mareșal marțial si doctorate copy paste de canal, mârlite penal, numit in foncția de prompter de partid levier peste un Governer mixer cu un partid de cartier si unul de caracter, dar care nu e in stare sa fie cu hărnicie, la statutul său de statuie si tămâie, sa buchiseasca pe litere mărite cateva cuvinte fara sa se balbâie ca un papagal arestat in colivie... Ooo, temporaaaa mooore, calaule si lingăule malac, dar cum dreack de râtan indopat cu nap si cozonac poti sa te opui majorarilor zoldelor si penziilor de brotac sinistrului Dînsu din al brotacilor prepeleac inarmat cu salată, lobodă si spanac, dand cu papagalul un hotarat, ,,NUUU, ZERO BARAT LA MAJORAT,'' mai rapid decat helicopterul, dupa ce si-a luat zborul intrecandu-se cu avionul, sau ca harbaleta cand si-a slobozit harponul să strapunga paltonul!?

spiritul lui Haret spunea...

Huhu Rezea ai inteles gresit.Ucrainienii sunt eroi.Lasi sunt cei ce ii cauta in coarne lui Putin.Auzi justificare.Nu va dam armament cu bataie lunga ca loviti pe teritoriul Rusiei.Nu instituim embarbou total Rusiei pentru ca....si tot asa.
Poate inteleg si ai nostrii ca e bine sa fii pregatit sa te scarpini singur.

Huhu Rezea spunea...

@akord și @icepar, membrii ARLUS, își dau mâna pe tema agresiunii rusești asupra fraților lor ucrainieni.

CEZAR spunea...

Ce insemneaza RUSIFICAREA UNOR INDIVIZI pina la dementa..
Toata lumea stie ce ne-au facut orcile in istorie !
Acum ataca o tara independenta si suverana cu TOATE FIERATANIILE lor..
Nici unul nu poate sa.si imagineze cam ce ne-ar fi facut noua...si nu-i timpul trecut
Ameninta omenirea cu holocaustul nuclear etc..
Ei o dau inainte ..Batman..batman..orcile este bune...
Astia nu sint oameni..cei care mai acorda credit..orcilor
Sint putregaiuri...
NB
Coalitia impotriva ORCILOR cuprinde peste 90 de tari
Bai intelegem ca sinteti redusi mintal..dar macar uitati-va in jurul vostru

M spunea...

Eu am mai spus că rachetiștii români sunt cei mai incompetenți sau cei mai mincinoși!!!!!

"Deșteptul și competentul" blogului, ăla care le știe pe toate și dă lecții tuturor se face iar de rahat!

"Vestita racheta dirijata Stugna-P(de productie sovietica) e o vechitura care iti explodeaza in brate.

Adevărul:

Stugna P a fost dezvoltată în 2010 (intrată în serviciu în 2011) de către Biroul de Design Luch cu sediul în Kiev.
Este o armă performantă, la nivelul armelor occidentale.

Pentru cei alfabetizați:
https://www.armyrecognition.com/ukraine_ukrainian_army_vehicle_missile_system_uk/stugna_stugna-p_anti-tank_guided_missile_technical_data_sheet_specifications_description_information.html

Pentru incompetentul blogului:

NU TE FORȚA! NU EXIȘTI! TE FACI DE RÂS ZILNIC!!!! FRAIEREEEEEEEEEE!!!!!

marvas66@yahoo.com spunea...

Pe Ucrainieni ii ataca rusii iar pe noi ciuca si trepadusii politici. Daca Ucrainienii spera sa scape de rusi cu ajutorul international, noi nu avem nicio sansa...tradatorii armatei si-au facut cuib in toate institutiile de decizie sub cluta...ciuca...

totoiany48@gmail.com spunea...

De ce nu exista preocupare printre postacii blogului sa analizeze si atrocitatile comise de ZELENSKY din 2014 pana în prezent in republicile proruse . ? Dar de laboratoare ? Dar de criminalii adevarati SUA si NATO in IUGOSLAVIA, IRAK, SIRIA etc ?

Leon spunea...

Astazi a fost publicata in MO, OuG.nr.72/30.05.2022, prin care pensiile si indemnizatiile pana in 1500 lei vor beneficia de vaucere electronice de 250 lei/2 luni
pentru a cumpara alimente de baza..!!

Huhu Rezea spunea...

@tototany
Când citești propaganda de tip "Vorbește Moscova" te tampești și nu mai înțelegi realitatea?
Republicile acelea erau cumva in Federația Rusă sau în Ucraina?
Dacă acuzi NATO in Iugoslavia, acuză și atrocitățile sârbilor asupra bosniacilor, asta pentru paritate cu atrocitațile ucrainiene.

reddog spunea...

Pe Dinamo o ataca Huhu. 😁
Ar mai fi câțiva dar sunt cantități neglijabile.
Forza DINAMO!

M spunea...

La mulți ani! Azi e Ziua Rezervistului Militar!!!!!

În rest ... Fiecare cu gândirea lui! Eu, până de curând amețit de propaganda sovietică, îi învinuiam pe americani pentru Vietnam. Asta până am citit despre cum a început războiul!
Observ cum implicarea rusă în Kosovo Irak sau în Siria e complet ignorată de postacii pro-ruși! Interesant!!!!!
Sârbii sunt de partea Rusiei în acest război. Asta spune multe! Cred că ori sârbii consideră normal un război pentru protejarea minorității (și atunci e normal că au fost bombardați de NATO) ori au niște repere morale discutabile.

Brenda spunea...

Vor primi aceste tichete sau cum le zice,și pensionariiilitsri care se încadrează,

Brenda spunea...

Vor primi aceste tichete sau cum le zice,și pensionariiilitsri care se încadrează, Prrcum și cei700,in iulie

Leon spunea...

@Brenda, un pensionar militar cu o pensie de 1500 lei, prin aceste vaucere, plus 700 lei, pana la sfarsitul anului se poate considera, aritmetic vorbind, ca va avea in plus inca 240 lei( 125+115)/luna !
Sigur ca este putin, dar totusi ceva este totusi..!!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Din senin, parlamentarii au votat azi majorarea 15% cu pana la 25% clientelei de partide din ministere, stiindu-se ca acolo lucreaza amantele lor, rudele lor, slugile lor de partide, golanii, si eu mor cu 1.200 lei pensie inghetata din 2011! Niste porci! Deci bani de majorat pensii militare, kanci, pentru slugi avand in draci!

Ionel spunea...

Este o actiune de fatada !Sper ca majoritatea rezervistilor nu au timp sa ii creada pe Vasile si Ionel ! Oameni buni, lucrurile sunt simple : ce partide conduc acum Romania ? cine a majorat pretul la energie, benina/motorina, gaze ? Evident ca statul condus de aceste partide. ATUNCI IN 2024 SA VOTATI TOT ACESTE PARTIDE !

Gigi spunea...

Un razboi,fie el de aparare,de agresiune,cum este acesta din Ucraina,este Mana Cereasca pentru marile puteri ale lumii.Nu trebuie sa mai spun de ce,este bine stiut de ce.Un lucru este limpede ca apa unui rîu de munte,unii au de câstigat pe spinarea populatiei acelui stat,in timpul războiului,dar si dupa ce s-a incheiat războiul.Ce mă face sa cred este ca unii,militari fiind,percep acest razboi in calitate de chibiți,ci nu in calitate de militar.Si aici vad ca sunt impărtiti in doua tabere si se comenteaza ca și cum s-ar afla la o întrecere sportivă.În ce ne priveste pe noi,țara UE si NATO,este cum vom ieși din acest conflict,pe plus sau pe minus,că teritoriile ocupate de sovietici in trecut se afla pe teritoriul statului agresat si itrebarea este: unde vor rămâne dupa incheierea conflictului aceste teritorii 100% românești!

Alexandru spunea...

Gata, din 1 iulie parlamentul a hotărât mărirea salariilor bugetarilor. Pensionarii militari 👎 rahat turcesc, ăștia își bat joc de noi, in ultimul hal. Ciucă fiind șeful contrabandiștilor.N-am văzut și n-am auzit până acum, ca un fost militar, sa fie împotriva camarazilor săi de breaslă, in acest hal. Sa se ducă unde a înțărcat mutul iapa, el și toată familia lui, de jigodie,parșiv și curva ce este.

Leon spunea...

https://www.stiripesurse.ro/usr-ataca-la-curtea-constitutionala-cresterile-de-salarii-in-sistemul-bugetar_2408760.html

Brenda spunea...

Pai au zis de creșterea soldelor........

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

La pensii sa le spunem vai, vai, vai aiurea-n tramvai, goodbye my love goodbye, asa cum cantă un frumos vals elinesc artista, Kiki Cordalis, pe strune rimate de vers in arpegii din al muzicii ceresc univers... M-am lecuit de acum, dragi băieți, care inca in minuni puteți să mai credeți, sa mai vizez bureți, gogoși calde, castraveți si cai verzi pe pereti...

Paul Puiu spunea...

Cea care fac parte din marea epurare uita ca au primit in totalitate drepturi compensatorii pentru trecerea in rezerva care la data respectiva aveau valori semnificative cu care puteau sa-si achizitioneze case, apartamente, masini, sa-si deschida firme pentru afaceri!! Toti erau la data respectiva adica la trecerea in rezerva cu pensii avand cuantumuri mari comparativ cu civilii!!! Acuma la mai bine de 10 ani toti vor sa aiba pensii la nivelul celor care au iesit din 2020 pana in prezent dar omit sa uita ca in cei 10 ani ca au primit aproape indexari si chiar actualizari care le-su modificat cuantumul pensiilor nete stabilite la trecerea in rezerva iar de sumele compensatorii pentru trecerea in rezerva au uitat de mult!!!! Pai daca ar mai fi stat inca 10 ani ar fi avut vechime si ei de 30 de ani, ma refer la cei iesiti prin 2010 si pensiile de acum!!! Am omis sa precizez ca in cei 10 ani multi din rezervisti s-au si angajat si nu au trait numai din pensii!!! Ar fi mai bine sa inlaturam vrajba si sa ne multumim cu ce avem ca o sa ne primim cu totii la sfarsitul anului pensiile pe contributivitate in functie de vechimea lucrata in sistem si multi vor constata ca contributivitatea le-a decimat si cat au avut in plata pana atunci indiferent cand au trecut in rezerva!!!! La urma diminuarea cuantumului va fi afectata de initiativa PSD, adica de impozitul progresiv care va fi introdus asa cum a fost si cu CAS!!!!!!

Leon spunea...

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=19762

Brenda spunea...

Da de,Leon, așa zic și eu , dar Dl IFRIM tot el supărat, să vedem ce va face Dl DANCU...sa vedem ,eu cred că,Mingea evin curtea lui CIOLACU PE

John spunea...

https://www.romaniatv.net/noi-cresteri-de-salarii-pentru-bugetari-votate-de-parlament-romanii-care-ar-putea-primi-bani-in-plus_6530608.html

https://alephnews-ro.cdn.ampproject.org/c/s/alephnews.ro/educatie/guvernul-anunta-ca-va-distribui-milioane-de-vouchere-sociale-de-la-1-iunie-tichetele-au-valoarea-de-250-de-lei%EF%BF%BC/amp/

totoiany48@gmail.com spunea...

Cu atât mai mult ca repubblicile respective erau în componenta Ucrainei nu trebuia sa omoare asa de mulți copii,un cimitir plin,unicul din lume ! Cu sârbii este o alta poveste ,dar în cazul de fata se susține Rusia pe modelul atacului asupra Iugoslaviei,adică Putin a intervenit când cele stabilite la Minsk au fost încălcate. Ma abțin sa răspund la unele ...aprecieri la persoana .

Huhu Rezea spunea...

@toto
Vezi-ți dracu de dsezinformârile rusnace! Tine-le pentru tine și nu mai da pe aci cu damf de vodcă.

Andrei spunea...

Totusi, nimic concret despre pensii...actualizare cu indice inflatie macar
..

Leon spunea...

Deocamdata 1-0 pentru Ciuca in disputa cu Dancu:
"De la 1 iulie 2022, pentru toți bugetarii o majorare cu 1/4 din diferența dintre Solda/Salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017 pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021"..!
Deci in loc sa dea cele doua patrimi, nu se da nici macar o patrime, se da un Sfert din Diferenta !
Exemplu de calcul:
Un militar ar beneficia de 2000 lei in anul 2022 fata de dec.2018, pana in prezent a beneficiat de 1000 de lei( 2 transe cate 500 lei).Diferenta de 1000 lei(2000-1000) se imparte in 4 parti egale, si din iulie militarul va primi in plus 250 lei brut( varianta Dancu era de 1000 lei)..!
Eu asa am inteles !
Dar sa vedem ce va zice si CCR, deoarece "pretenii" nostri de la USR au promis ca vor ataca aceste modificari!!

Calinmihaib12 spunea...

Totoian"y"48..:
.."MINSKUL"..= a fost un DICTAT de tip TERORIST,în care țările europene demo cratice?,dacă tot au participat,nu ar fi trebuit,sub o formă sau alta,să accepte "condițiile" impuse UCRAINEI ..!
"dictatele"..de acest tip, NU TREBUIE RESPECTATE..de" VICTIMĂ(E), mai ales când,ele victimele, sunt ȚĂRI PAȘNICE,
"independente"?, amenințate cu forța și invadarea..!
..Dacă se continuă..în "cheia"..ASTA..
,EUROPA UNITĂ va deveni..poveste și VIITORUL OMENIRII..va fi...sumbru..!

M spunea...

Măcar pe pagina pe care ai fost prins iar mințind ca un ordinar ar trebui să taci din gură!
În rest, rămâne cum am stabilit: nu îți citesc minciunile! Ai fost și ești o viață irosită!! De câte ori a fost nevoie de tine în toată cariera ta patetică???? ZERO!!!

NU TE FORȚA! NU EXIȘTI! TE FACI DE RÂS ZILNIC!!!! FRAIEREEEEEEEEEE!!!!!

Unknown spunea...

Concret, care vor fi beneficiile pecuniare pentru pensionarii militari?

monteoru spunea...

Totoianu@atitudinea ta este periculoasa. Vezi ca Putin copiaza la indigo actiunea Germaniei naziste cand a ocupat Cehoslovacia.Cum ar fi sa ne trezim si noi ca rusii ocupa Dobrogea de dragul rusilor lipoveni?Pretexte se pot inventa.Cozi de topor nu e greu de gasit.
Nimic nu justifica anexarea de teritorii pe planeta Pamant.
Istoria a determinat ca fiecare stat sa piarda si sa castige teritorii.Ce facem acum?Generam un razboi mondial?Ne-am tampit complet?Cu tot respectul dar
rationamentul tau e lipsit de logica.

Huhu Rezea spunea...

Acest proiect este de interes pentru cei în activitate, dar comisia de buget întârzie nepermis depunerea Raportului.

https://www.huhurez.com/2022/03/comisia-din-aparare-propune-amendamente.html?m=1

totoiany48@gmail.com spunea...

Dle H,scuze daca minipostarile mele, in afara temei , v au produs un mic discomfort .Acest lucru nu justifica replicile dumneavoastră suburbane ,in lipsa unei argumentatii oarecum decente . Repet , scuze pentru neplaceri !

Leon spunea...

Amendamentul Comisiei ptr.Aparare din Pl x nr.52/2022 l-a preluat Solomon (cel cu Sfertul academic!) in Pl x nr.21/2022 si nu cred ca va mai apare in Raportul comun la Buget si Munca !
Dar ...poate se adopta proiectul de OuG-Dancu..!!

Gabi maresalu' spunea...

Scriitorul Mihail Sebastian scria în 1944: „Soldații ruși violează femei, opresc mașini în stradă, dau jos pe șofer și pasageri, se urcă la volan și dispar. Magazine prădate. După-masa, la Zaharia, au năvălit vreo trei și au răscolit casa de fier, de unde au luat ceasornice (…) azi-dimineață o tanchetă sovietică fugărind o mașină particulară pe care voia s-o confiște. Incidentele de stradă continuă. Trecători busculați ca să dea ceasul. Ceasul e ideea fixă a soldatului rus’.

La Oarda, sovieticii au ajuns în sat deşi era în afara şoselei Sibiu – Cluj, în perpetua lor căutare de femei, oi, vite şi ceasuri. Martorii evenimentelor îşi aminteau că teama era de nedescris, ”mai ales după ce un rusnac, cu ochii lunguieţi şi tuciuriu, a intrat într-o casă unde a dat peste un bătrân cu nora acestuia, având copil mic. A încercat să o violeze. Bătrânul a luat o furcă şi a sărit să-l lovească. Rusul l-a împuşcat cu o rafală de armă, apoi, la împotrivirea femeii şi ţipetele copilului mic, i-a împuşcat (…) Pe o tânără ieşită cu flori la poartă au luat-o pe tanc, la Oarda de Jos. A fost găsită moartă, violată şi împuşcată, la Sântimbru”.
„Rău a fost cu «was ist das»
Da-i mai rău cu «davai ceas»
De la Nistru pân la Don
Davai ceas, davai palton
Davai casă si moșie
Harașo, tovărășie!’

Gabi maresalu' spunea...

totoiany48@gmail.com

Da, toti sustinatorii violatorilor si criminalilor de copii jegosi din hoarda imputita care se numeste armata rusa ne produc scarba - care e un fel de disonfort care produce voma
rusia este imperiul jegului, minciunilor, crimei si violurilor - evident pentru orice individ care apreciaza orice interpretare corecta a empatiei si civilizatiei

pentru tine si pentru toti sustinatorii jegurilor lui putler am un palton, un ceas si o sticla de spirt...plus un sut in cur care sa va ajute sa mergeti in siberia unde e loc destul pentru animale ca voi

Gigi spunea...

Da,am auzit de la bunici si alti oameni ai vremii despre mai multe atrocitati comise de soldatii rusi si mult mai greve decât cele aratate de @Gabi m. Bine si cele ararate sunt din cele mai grave,va dati seama ca cele auzite de la diversi cetateni cum aratau? Nu le spun,ar fi ceva horror.

totoiany48@gmail.com spunea...

Pt dl Gaby ..., mie imi produce aceiasi stare atrocitatile savarsite de AZOV, singurul cimitir plin de ingerasi este in repub,icile proruse . Nu ma simt comfortabil in prezenta unora cu un IQ indoielnic ,are si tupeu sa si adauge la pseudonim ...soldat !

Huhu Rezea spunea...

Toto
Nu cred că tu ești mlitar!
Cum să nu se mire civilii când văd că exită militari care se lasă îndoctrinați, ca niște tăntălăi inculți, de propaganda rusească.

totoiany48@gmail.com spunea...

Dle H,nu aveți scoala Militara cât am eu .Cred ca nu aveținici jumătate.
. Nu sunt îndoctrinat ca dumneavoastră, gândesc , nu l copii pe RADU AUTOSTRADU.

Huhu Rezea spunea...

@toto
Dacă ai gândi nu ai fi rusofil!

M spunea...

@Huhu

Am urmărit un video gen "Vocea străzii" făcut ieri în Moscova. Se punea o întrebare:
- Credeți că situația din Ucraina putea fi evitată?

Cam 80% au dat următoarele răspunsuri:
1. Am fost obligați să reacționăm (ori pentru că erau neonaziști, ori pentru că urmăreau să atace Rusia, ori pentru că vroiau sa intre în NATO etc.)
2. Nu e treabă noastră, a simplilor cetățeni să punem la îndoială deciziile conducătorilor!!!


Cam asta e Rusia de azi! Vă provoc să găsiți un singur român care să spună că "deciziile le iau cei din conducerea țării, au ei motivele lor, eu sunt un simplu cetățean și nu pot să îi contrazic!"

reddog spunea...

Ciuca și Dincu nu sunt politicieni.
Au ajuns acolo în urma unor conjuncturi.
Dar în timp ce Ciuca e la categoria așa Nu Dincu e la așa Da.
Oricum, un popor își merită liderii.
Credeți că Dincu va fi sprijinit la greu de către rezerviști? Mă îndoiesc!
Daca le da ceva unora apoi își poate rupe capul, nu cred că-i interesează prea mult pe micuți. 😁
Ciuca seamănă cu unii de pe aici.
Mai mult, unii de pe aici ar fi chiar mai periculoși și arivisti decât unul că Ciuca. 😁
Noi sa fim sănătoși! 🏖️🍺
Forza DINAMO! 💪🐕

Niky spunea...

Așa cum spunea cineva mai sus, nu vă grăbiți cu “osanalele”, parcă văd că la pensionari vor da tot “firimituri” și inechitățile tot așa se vor păstra! Haideți să vedem, oricum singura speranță este PSD, peneliștii sionist-globaliști nu sunt în stare decât sa asculte ordinele externe care bagă țara în criză.

Contellecv12 spunea...

MODEL ACTUALIZARE PENSIE:
11.000.000,00 : 9.211.000,00 = 1.19 x 6095 = 7253,05 unde 11.000.000,00 suma din decizia de pensie din 2005, 9.211.000,00 salariul mediu brut pe economie din 2005, 1,19 suma rezultată, 6095 salariul mediu brut pe economie pe 2022, 7253,05 pensia rezultată din calcul. Deci nu trebuie nici o majorare de pensii, ci doar o actualizare anuală a pensiei conform formulei mai sus menţionate.
Decizia de pensionare este valabilă şi este legală?
Salariul mediu brut pe economie este legal?
Deci şi procentul din calcul este legal.
Dacă în anul 2005 statul a calculat că poate plăti o pensie de 11.000.000,00 şi în anul 2022 poate plăti o sumă echivalentă de 7253,05 lei nu cu 60 la sută mai mică faţă de anul 2005, deci în ce cont ajunge diferenţa de 60%, şi nu în contul celui care are dreptul.
Până în anul 1990 nici o pensie din România nu se impozita, acum de ce se impozitează.
Atunci calculul este corect, legal şi trebuie cerut instituţiilor care emit decizii de pensii şi nu vor să îl aplice. Cine are curaj să solicite?
În anul 2005 am ieşit la pensie conform legii pensiilor militare, iar în 2010 se emite o lege care anulează dreptul câştigat în 2005, adică în 2005 mi-a calculate pensia din 80% din salariu, iar în 2010 vine şi îmi calculează din 60% din salariu. De ce?
Orice lege nu se aplică retroactiv, adică un drept câştigat nu se pierde.
La o discuţie avută cu un expert contabil mi-a spus că în anul 2010 a ieşit la pensie prin decizie cu 1900 lei iar acum în anul 2022 are conform cuponului de pensie, o pensie în sumă de 4183 lei.Cum i s-a majorat pensia şi la militari nu se poate? Eu am primit o majorare de 2,4% adică 68 lei. Corect?
Cu cât au contribuit pensionaţii sociali la fondul de pensii?
Aceasta deoarece în România, dacă mergi la medic, trebuie să plăteşti, pe lângă faptul că eşti asigurat.

M spunea...

@Contellecv12

O idee de bun simt si pe care am mai citit-o. Singura obiectie ar fi ca cei pensionati mai demult ar avea pensii mai mari decat actualii activi sau cei pensionati in ultimii ani pentru ca soldele, pe medie, au scazut raportate la SMB.

Vorbea cineva pe aici de un punctaj mediu anual de 11,4 (adica venitul mediu al domnului comandor era de 11,4 ori SMB-ul din acel an).
Pentru anul 2022 SMB e de 6.095 lei. Cati tovarasi credeti ca au acum solda bruta de 65.000 lei?

Calinmihaib12 spunea...

1. Paul Puiu:
(31 mai 2022, 14:10)
..Plățile compensatorii nu erau atât de mari încât să permită achiziția de
.."apartamente"(?),ci,în cel mai bun caz..doar vreo garsonieră de confort: 2-3..!(eu,cu funcție de lt.col.medic am primit cam 300 de milioane lei ROL= lei vechi, vreo 20 și ceva de solde nete(= 12,x..milioane lei net/lunar)= care erau cam 10.000 de euro în 2005, cam cât prețul unei garsoniere, așa cum am scris mai sus..,și atât..!
2. Contellecv12:
..pe "algoritmul" acesta..simplu, cal culat la BRUT,raportat la pensia brută din 2005,așa avea coeficientul de multiplicare= 1,94(!),iar la net: cam= 1,33(!);(în prezent,raportul este.. SUBUNITAR ..!); dar sunt 99,99 % sigur că tovarășii..nu au de gând să aplice vreodată..așa ceva..!

Petrut spunea...

Ca si ceilalti factori de raspundere sant sigur ca mimeaza simpatia cu pensionarii militari...