Powered by Blogger.

Thursday, April 07, 2022

CSP a MAI a înaintat recursuri în contenciosul de la C Apel București, dar Decizia nr.5/22 10 2020 a Curții de Conturi este executorie din data de 09 12 2020

25 comments

   

      Curtea de Apel Bucuresti

Nr. unic (nr. format vechi) :7095/2/2020

 

Obiect:litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992) dec.5/22/10/2020
CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNEReclamant
CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEIPârât

Şedinţe

16.03.2021
Ora estimata: 09:00
Complet: 8-Completul 10 fond
Tip solutie: Respinge cererea
Solutia pe scurt: Admite excepţia inadmisibilităţii. Respinge cererea astfel cum a fost modificată, ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în
termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte soluţia dată cu privire la acţiunea în anulare şi în 5 zile de la comunicare în ceea ce priveşte soluţia dată cu privire la cererea de suspendare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 16.03.2021.
Document: Hotarâre  389/2021  16.03.2021

Căi atac

Dată declarareParte declarantăCale de atac
01/04/2022CASA DE PENSII SECTORIALA A MAI,Recurs
05/04/2022CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE,Recurs








Potrivit Legii de funcționare a Curții de Conturi deciziile acesteia sunt executorii în termenul specificat in cuprinsul lor dacă nu sunt contestate la Comisia de Contestații a Curții de Conturi.
Contestarea deciziilor ține loc de plângerea prealabilă prevăzută în articolele 7 și 15 din Legea contenciosului administrativ și atrage automat și suspendarea executării lor până la comunicarea Incheierii Comisiei de  Contestații, noul termen de executare fiind cel din Incheierea Comisiei de Contestații. Cu alte cuvinte, până la comunicarea  Incheierii Curții de Conturi, suspendarea executării deciziilor emise de această instituție de control nu este de competența instanței de contencios administrativ.
Impotriva Incheierii nr. 39/ 2020 a Comisiei de Contestații a Curții de Conturi, comunicate pe data de 09 12 2020, CSP a MAI putea face contestație la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile , contestație în care putea solicita atât suspendarea cât și anularea  Deciziei nr. 5/2020.  Până la pronunțarea Curții de Apel a rămas valabil termenul de executare stabilit de Curtea de Apel în Incheierea nr. 39/09 12 2020. Acel termen putea fi modificat numai de instanță.
Juriștii CSP a MAI au incurcat termenele speciale reglementate de Legea 94/1992 cu termenele prevăzute în articolele 7 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ astfel încât cererea de suspendare a fost declarată inadmisibilă, fiind promovată prematur, înainte de 09 12 2022, iar cererea de anulare a Incheierii nr 39/2022 a fost formulată tardiv, abia pe data de 19 01 2021.
In aceste condiții au rămas valabile termenele de executare comunicate în Incheierea nr. 39/09 12 2020. De neexecutarea Deciziei nr. 5/2020, nici până în prezent, sunt culpabile atât CSP a MAI cât și Curtea de Conturi, aceasta din urmă având în lege și în Regulamentul său de funcționare termene și instrumente eficiente pentru ducerea la îndeplinire a deciziilor.

Cu privire la recursurile pe care CSP a MAI le-a promovat pe datele de 01 și 05 04 2022, primul pentru suspendarea deciziei și al doilea pentru anularea decizie nr. 5/2020 a Curții de Conturi  și a Incheierii nr. 39/09 12 2020, acestea ar fi în termenele stabilite în dispozitivul Sentinței nr 389/16 martie 2021 numai dacă ar fi fost comunicate cel mai târziu luni, 28 martie 2022, pentru că este puțin probabil ca poșta sau curierii să fi lucrat sâmbătă 26 sau duminică 27 martie 2022. Dacă pe data de vineri 25 martie a ajuns comunicarea Sentinței la CSP a MAI, ambele recursuri sunt tardive. Cert este că Motivarea a fost înregistrată la dosarul nr. 7095/2/2020 pe data de 10 03 2022.
Cât privește motivarea și baza legală a recursurilor, CSP a MAI încearcă să convingă ICCJ că în speță ar fi aplicabile termenele din art. 7 și 15 din L 554/2004.
De menționat din nou că promvarea celor 2 recursuri, fie ele și în termen legal, nu suspendă automat și termenele de executare stabilite de Curtea de Conturi prin Incheierea nr.39  din 09 12 2022. Numai instanța, respectiv CA București ar fi putut  să le suspende. Prin respingerea ca inadmisibile a celor două actițuni, Sentința nr. 389/2021, au rămas valabile termenele srtabilite de Curtea de Conturi.
Nu discutăm în acest topic dacă decizia Curții de Conturi a fost în întregime corectă.
Am arătat în numeroase articole de la eticheta Curtea de Conturi și pensiile militare de ce este ilegal pct.1/iii din deciziile nr. 4 și 5/ 2020 ale Curții de Conturi pentru CPS MApN și MAI și din Raportul si protocolul de aplicare, administrate după controlul de la CPS a SRI.

25 comments:

Cornelius Flavius Ifrim said...

Bla, bla, bla, oaca-maca, oaca-maca mi se sparge moaca-n cioaca cum se sparge-n bărci Șoșoaca dacă noi vom câstiga vreodată vre-un demers la Inalta Poartă, ca de cand ne trambalam si judecam mai nimic nu castigam, 'tu-le-n oase de actiuni neserioase si ostile de la institutiile civile, sustinute de partide cu salarii si pensioare speciale sa ne arda pe schinare la drepturile militare!

Cornelius Flavius Ifrim said...

'tui amnarul, decat sa dezbatem cazul cum ne freacă CSP-ul mai bine am rejudeca dosarul cu perdea in care a fost condamnata Mooe Woodrea, în pana mea, sa-i redefinim sentința cu putința ce s-ar vrea, si putem cumva sa vrem la sfarsit s-o grațiem, pe Băsău ca sa-l salvăm, ca daca ea la mititica isi haleste ca furnica arpacasul si orezul, lui o sa i se usuce vrejul si, odata cu vrejul iască uscat, si cu el s-a terminat, si e trist si adevarat, daca nu hiar si păcat, ca n-am mai avea dupa aceea chiar nimic de criticat!

Leon said...

Comisia de Aparare din CD se goleste de Militari !
Dupa plecarea Col.Sovaiala, a politistului Coarna, a col.Toba, din 05.04.2022 nici domnul G-ral Roman Nicolae nu mai este membru al acestei comisii..!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Leon, ma bucur ca un copil ca noile aspiratoate curata gunoaiele din Comisia Azil la modul absolul impecabil!

magda said...

Adevarul e ca oamenii aceia s au spetit pana acum in comisie incat cadrele militare active si rezerva sa o duca bine,adica nimic,este?
Cei care le vor lua locul vor face si mai mult...

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Magda, toti golanii astia umflați in buric ne-au pus drepturile pe dric, asa ca nu mai cred in nimeni si nimic, si e de ajuns ca m-am prins: Ei intra la o adica in marea politica, ca niste boi, nu sa ne ajute pe noi, ci sa-si alunge grijile aparandu-si pensiile si privilegiile si treburile fiind nasoale ca-si apara doar drepturile personale, pe noi sabotandu-ne si dandu-ne la gioale, asa ca parasesc orice idee solidara de a mai sustine orice panaramă, partid sau formatiune militara care se cred in situatia șucara de a ne vinde ca la școală castraveti erecți ca elevilor repetenti, caci toti la rand sunt o apa si-un pamant si cand ajung in politica ne parasesc si ne vând, ca niste otrepe șirete, caci in politica intra de foame si sete personal sa se indese la șosete! De acum, sincer v-o spun cand vad atatea baloane de sapun, ma las in voia Celui de Sus, nu mai cred in ce se promite si ce s-a mai spus, si faca-se borș cu pensiile lor de rahat de la stat, ca nu le mai dau nici o importanta, fiind sigur ca nu mai exista nici o șansă si nici o speranță! Siktir, panarame oportuniste ajunse in politica, si va intreb: De Dumnezeu nu va e frică ca ati ajuns acolo pe cai mari mintindu-ne ca niste râtani porcari si măgari?!, de v-ar veni la țintirim rândul si nu v-ar mai rabda pământul!

Brenda said...

A intrat cuiva la banca pensia

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Brenda, daca tot vorbeam deunazi: La ora 13.47 mi-a intrat pensia pe card la BCR. Deci, am avut dreptate ca ii baga azi.

M said...

Acum vreo 2 ore la Ing

Brenda said...

😘 la CEK NU asafac ăștia mereu

Leon said...

La CEC au intrat acum 10 minute !!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Brenda, si mama mea e la CEC, si stiu ca sunt cei mai neseriosi dintre toate bancile, ei dau cel mai tarziu dintre toti, sa zici merci daca da Luni, dar mai sigura sa fii pentru Mari sau Miercuri. Pune nepotul sa scrie la Casa de pensii sa te mute la o alta Banca, sau te ducu la o Banca serioasa si ceri sa-ti preia contul la ei prin transfer la cerere si termini cu neseriosii astia de la CEC! Eu, de un Craciun, parca acum doi ani, am primit chiar si pe data de 07 Decembrie pensia. Si ING Bank da devreme, si altele, vezi ca scriu colegii pe aici. CEC nu-i decat o cloaca de mafioti romani, pe cand celelalte banci sunt cu actionari si patronat din tari civilizate, europene, cu traditii.

Leon said...

@Brenda, nu te lua dupa Cornel, ..vorbeste prostioare !
CEC este o banca cu capital de stat Romanesc, este o banca Serioasa !!

Leon said...

Din raspunsul primit de la D-ul General Chelaru eu inteleg altceva:
"..Cu privire la situația pensiilor militare de stat ale cadrelor militare în rezervă și retragere, vă fac cunoscut că e un subiect care ne preocupă, sub toate aspectele, astfel încât această problemă să fie rezolvată.
În acest sens am inițiat demersuri legale, în calitatea mea de deputat, membru al Comisiei de Apărare Ordine Publica și Siguranță Națională.
Așteptăm decizia d-lui. Nicolae Ionel Ciucă, prim-ministrul României, Ministrului Apărării Naționale, și celorlalți factori de decizie.
O rezoluție definitivă se va da asupra problematicii în discuție prin Noul Statut al Cadrelor Militare.

Cu stimă,
General prof. dr. Mircia CHELARU,
Deputat"

Leo said...

Leon , individul pe care-l promovezi a reușit un singur lucru în toată activitatea lui și anume să introducă bărbile în armată și la propiu iar la figurat le-a ridicat la nivel de excelență.
Numai bărbile sunt de el și nu te mai uita în gura lui de oportunist și fripturist.
Numai monitorizarea prin PNRR mai are șanse ca să scoată la lumină pensiile militare.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Leon, respect maxim cu multumiri, dar eu pe acest om, Chelaru, nu-l cred, cum nu-l mai cred in veci nici pe Dâncu, pentru care aveam aprecieri si incredere la inceput, iar despre Ciucă, sa ma ierte Dumnezeu, dar nici macar om biped nu-l pot numi, daramite sa-i recunosc functia sau gradele, la cate crime a savarsit la pensiile militare, mai ales asupra invalizilor militari, altii in afara de mercenarii NATO, CAT SI FATA DE CEI CU CELE MAI MICI PENSII, INGHETATE DIN 2011, ca indexarile cu 1,5-3% nu sunt majorari ci bataie de joc, pe cand la generali s-au majorat efectiv anual si permanent pensiile militare! Eu deja dau verdictul pe acesta speta: Nu se face absolut nimic la pensiile militare, in cel mai rau caz cu promisiuni pentru 2024 cand jumate dintre rezervisi nici nu vor mai exista si doar ca sa-i votam o sa ne dea ceva marmelada pe paine uscata, dar nu majorarile asteptate sau dreptate cumva! De mincinosi, care ne duc de ani de zile cu zaharelul, sunt satul pana peste cap! Sa le fie rusine ca mai au tupeul sa distribuie comunicate incarcate de sperante mincinoase si inselatoare!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Leon, daca CEC e condusa de un fost General, cumva, imi dau seama cat de serioasa e! Ma mir ca s-au pacalit sa bage pensiile mai devreme, oricum multumesc ca i-am telefonat mamei ca s-au bagat pensiile si la CEC (Banc de pește prajit sau Banc cu Bulă!) Rau mai sunt si ma mai fac cu mafiotii din institutiile statului!

avianyc said...

Uite de ce sunt in stare rezervistii bihoreni cand le intra pensia pe card.
Tinerele vor lesina la auzul știrii!!!!

https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/simt-civic-un-colonel-in-rezerva-a-fugit-un-kilometru-dupa-un-tanar-care-a-furat-o-geanta-dintr-un-parc-din-oradea-3960555/&ved=2ahUKEwjzqN3e1oT3AhWJs6QKHa8vCgIQFnoECAQQAQ&usg=AOvVaw2FiGGgB6wTGThHetUCr0Lu

Cornelius Flavius Ifrim said...

O fi fost maratonistul grec din armata antica, cel ca a trigat ,,Am fost, am vazut, am învins,'' dupa care s-a prabusit si a mierlit! Lasand gluma deoparte, felicitari pt Dl Colonel, cinste si onoare pentru domnia sa! Daca eram eu, dupa 10 metri ma prabuseam, in bratele pagubitei! Rar, foarte rar sa mai sara in zilele noastre cineva in asemenea ipostaze nedorite!

Leon said...

Leo, si Ministerul Muncii confirma ce ne povesteai zilele trecute( preluat de la Sind.Diamantul):
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1800969663568472&id=251561955175925&m_entstream_source=timeline&__tn__=%2As%2As-R

Leon said...

Avia, fetele ca fetele, dar din cele 6 Comentarii, rezulta ca orice Fapta buna NU ramane nepedepsita!
PS. Daca te nimereai prin zona ,...puteai folosi Drona si-l prindeai mintenas..:)).

valica said...

La ora 16 , a intrat la BRD, pensia pe card

Cornelius Flavius Ifrim said...

Se vor scadea foarte putin pensiile generalilor de lut cu paie-chirpici; pensiile medii vor suferi mai mult decat Hristos pe Cruce; cele mici vor primi colostru la cartela, baut direct de la sursa: Vădane fătate!

Roby said...

Sunt V R si doresc sa primesc notificari.
Sunt col.r spp-man
robert.voicu@yahoo.com

Huhu Rezea said...

Bifați după comentarii butonul Anunță-mă!