Rodionov Dmitri Nikolaevici
mercenar rus. Aprovizionarea militanților formațiunilor armate ilegale. Provocator. Ukrainofob.
Politolog, șeful Centrului de Studii Geopolitice al Institutului de Dezvoltare Inovatoare, publicat sub pseudonimul „Dmitri Ogneev”.
A absolvit Universitatea Lingvistică de Stat din Moscova ca traducător și specialist în comunicare interculturală (2003). Din tinerețe, a devenit interesat de politică, a participat activ la campaniile electorale din anii 90 și 2000. Din 2003, este angajat profesional în consultanță politică, participând la crearea și promovarea diferitelor proiecte politice.
Scenariu publicat în Agenția de stiri politice, апн.ru, de analistul rus Dmitri Rodionov.
Părți ale scenariului sunt deja în plină desfășurare în zona Odesa, cu dezvoltare spre Transnistria și Republica Moldova.
Nu este timpul să remodelăm România?
14 mai 2014, ora 12:05Publicaţii00 Dmitri Rodionov 5
Recent, în legătură cu cea mai gravă criză politică din Ucraina, care se dezvoltă treptat într-o criză a statalității ucrainene, și odată cu anexarea Crimeei, problema anexării Transnistriei, pe care o pune de mult timp și în mod persistent pentru Rusia, a apărut din nou. Este clar că „problema transnistreană” trebuie rezolvată în paralel cu „problema ucraineană”. Într-adevăr, în cazul separării întregii Novorossie de Ucraina (nu contează dacă aceasta intră în Rusia sau devine un stat independent aliat cu noi), întrebarea va dispărea de la sine, deoarece în acest caz vom obține de fapt o graniță cu PMR. În cazul victoriei regimului de la Kiev și al înăbușirii rezistenței din sud-est, între Rusia și Transnistria se va ridica un zid sub forma unui stat ostil, ale cărui acțiuni vor exclude orice posibilitate de reunificare.
Cu toate acestea, „problema transnistreană” există încă de la prăbușirea URSS (sau mai bine zis, chiar din 1990) și chiar și pe vremea lui Iuşcenko, care a ajutat activ Moldova să sugrume Tiraspolul, era relevantă. Cât de relevantă a fost „problema moldovenească”. Trebuie menționat că în toți acești 23 de ani în Rusia au existat două puncte de vedere opuse. Potrivit unuia, PMR este „avanpostul nostru occidental”, care nu ar trebui să fie predat în niciun caz. Conform acestei logici, atragerea Moldovei în UE, fie singură, fie ca parte a României, va elibera în cele din urmă Transnistria și va deschide calea recunoașterii acesteia. Este și mai de preferat ca parte a României, pentru că România revendică de multă vreme anexarea Basarabiei (Moldova), și în același timp Bucovina de Nord și Budzhak (Basarabiei de Sud) - teritoriul Ucrainei. Transnistria propriu-zisă (cu excepția Bender-Tigina) nu a făcut niciodată parte din Principatul Moldovei, nici România, nici în perioada de ocupație, nu au nevoie de aceste pământuri, ba mai mult, nu se vor lupta pentru ele. Totuși, aderarea Moldovei la UE (sau chiar doar o asociație) ca stat independent o va smulge și de Transnistria. Elita politică moldovenească a perceput de mult malul stâng al Nistrului ca pe o ancoră care nu-i lasă să intre în Europa și, fără prea multe regrete, se va despărți de el sau chiar se va da Rusiei, desigur, protestând de dragul aparențelor.
După al doilea punct de vedere, avem nevoie de „avanpost” de întreaga Moldova. Tocmai în această calitate (aliat al Rusiei, participant la procesele de integrare eurasiatică) este prezentată de opoziţia moldovenească reprezentată de PCRM, care însă, aflat la putere, şi-a demonstrat deja nesiguranţa politică. Desigur, plata pentru loialitate ar trebui să includă și Transnistria, pe care ideologii naționalismului moldovenesc o consideră principalul argument în confruntarea naționalismului românesc: fie Moldova este un stat independent la granițele RSSM, fie Basarabia este subiectul unor dispute teritoriale de secole. intre Rusia si Romania.
Toți cei 23 de ani de istorie recentă, niciunul dintre aceste puncte de vedere nu a fost dominant, niciunul dintre vectori nu a fost decisiv în politica rusă. Adică, desigur, Rusia a încercat mereu să pretindă mai mult - pentru toată Moldova, așa că vântul și-a schimbat direcția, în funcție de conjunctura politică de la Chișinău. În ciuda faptului că armata rusă a oprit efectiv războiul pe scară largă de pe Nistru, Moscova a recunoscut întotdeauna oficial integritatea teritorială a Moldovei, protejând în același timp Transnistria ca pârghie de presiune asupra Chișinăului. Când comuniștii loiali Moscovei erau la putere, a apărut Memorandumul Kozak, care ar fi creat un singur stat federal moldovenesc, dacă nu ar fi fost politica „multi-vectorală” actualizată brusc a lui Voronin. Intractabilitatea autorităților moldovenești în toți acești ani a fost cea care nu a permis Kremlinului să ia vreo poziție fără ambiguitate cu privire la „problema moldovenească”, care a ținut situația în loc timp de 23 de ani. Mă refer nu doar la „înghețarea” conflictului moldo-pridnestrovian, ci și la lipsa în Moldova însăși a unei înțelegeri clare a cine sunt ei: moldoveni sau români. Cu toate acestea, acum odată cu semnarea acordului de asociere cu UE și decizia de a acorda Republicii Moldova un regim fără vize, problema începe să se rezolve. Și evident nu în favoarea susținătorilor „Moldovei unite”.
Deci, ce ar trebui să facă Rusia? Concentrați-vă pe Transnistria (desigur, după soluționarea „chestiunii ucrainene”) sau continuați să păstrați toată Moldova, mizând pe bună dreptate pe faptul că „ororile integrării europene” în viitorul apropiat pot duce la o schimbare de putere. la Chișinău și o inevitabilă schimbare de curs?
Trebuie înțeles că, chiar dacă forțele pro-ruse vor ajunge la putere în Moldova, rup de Europa și aderă la Uniunea Vamală, România nu va renunța la revendicările sale teritoriale. Pentru ei, până la urmă, întrebarea „întoarcerii Basarabiei” este același pilon al ideii naționale, ca și pentru naționalismul moldovenesc, reintegrarea Malului Stâng. Și acum, când Ucraina s-a zguduit serios și lista „dorințelor” Bucureștiului poate fi completată cu Bucovina și Sudul Basarabiei, problema „refacerii dreptății istorice” va deveni deosebit de relevantă.
Aici merită să reamintim că Rusia, ca parte a soluționării „Chestiunii Răsăritene” (problema izgonirii Imperiului Otoman din Europa), încă din secolul al XVIII-lea, dorea să creeze un stat tampon unit din principatele dunărene - Dacia. . Totuși, primul rezultat intermediar al războaielor ruso-turce în această direcție a fost anexarea Basarabiei și protectoratul Rusiei asupra restului Moldovei și Țării Românești. De altfel, Rusia a fost, prin mâna contelui Kiselyov, cea care a făcut pași serioși spre crearea unei viitoare Românii. Ulterior, însă, s-a decis accelerarea procesului de izgonire a Turciei din Balcani, care a avut ca rezultat intrarea trupelor ruse în 1853 și începutul războiului Crimeii. Cum s-a terminat acest război, știm cu toții. Dar nu toată lumea s-a gândit la asta că pierderea protectoratului rus asupra Moldovei și Țării Românești a dus în cele din urmă la unirea principatelor după un alt tipar și la realizarea unui proiect cu totul diferit, un proiect orientat spre Occident spre deosebire de Rusia. Până și numele a fost ales pro-occidental – România. Să vă reamintesc că primele cercuri ale intelectualității „române”, care au vizat eliberarea tocmai a „României” (și nu a Moldovei și a Țării Românești, și cu atât mai mult nu a Daciei) au apărut cu mult înainte de unire, nu oriunde. , dar la Paris. Iar după înfrângerea Rusiei în războiul Crimeei, principatele dunărene au devenit direct dependente de țările din Occident, care au realizat efectiv unificarea.
Apoi a fost formarea paralelă a două comunități politice - Moldova (ca parte a Imperiului Rus, apoi URSS) și România, două națiuni și chiar două limbi. Permiteți-mi să vă reamintesc că înainte de unirea principatelor, atât limbile moldovenești, cât și limbile muntenești aveau grafică chirilică, iar la numai trei ani de la unire a avut loc trecerea la alfabetul latin - care s-a făcut și cu unicul scop de a apropiind ţara de Occident şi smulgând-o de mediul slav). În același timp, planurile napoleoniene pentru crearea unei „Românii Mari” se nasc constant în România. După ce au primit la sfârşitul secolului al XIX-lea mai întâi nordul, iar la începutul secolului al XX-lea Dobrogea de sud (bulgară), iar apoi Transilvania maghiară, Crişana, Banatul şi sudul Maramureşului, revendicările teritoriale au rămas doar împotriva Rusiei, şi România le-a implementat de două ori, profitând de războaiele mondiale și de slăbiciunea Rusiei, după ce a ocupat Basarabia şi Bucovina în 1918 şi în 1941. După prăbușirea Uniunii Sovietice, revendicările de anexare a Moldovei au răsunat în societatea românească cu o vigoare reînnoită, care a fost alimentată de vocea unioniștilor de pe malul opus Prutului, sponsorizată cu generozitate de România, al cărei scop este „întoarcerea Basarabia”, și de tot Occidentul, străduindu-se să smulgă în cele din urmă Moldova de Rusia.
Cu toate acestea, în ciuda înfrângerii Rusiei în Războiul Rece și a mâinilor aparent dezlegate ale României, nimeni nu îndrăznește să rupă „status quo-ul” care s-a păstrat încă de pe vremea URSS. Între timp, în locul valului de românism care s-a potolit brusc după înfrângerea din conflictul transnistrean, devine tot mai răspândit naționalismul moldovenesc, care, de altfel, este susținut activ de minoritățile naționale: ruși, ucraineni, găgăuzi - toți cei care o fac. nu vreau sa merg in Romania. În același timp, în regiunea istorică românească a Moldovei a apărut o mișcare de oameni, autointitulându-se moldoveni și moștenitori ai principatului moldovenesc, care cred că România este o uniune artificială impusă lor de către munteni (Bucureștiul este capitala Țării Românești, chiar şi limba română este în esenţă o limbă modernizată a valahilor) şi pledând pentru secesiunea de România şi reunificarea cu Moldova.
Acum este la modă să te angajezi în tot felul de futurologie politică, să fandezi despre geopolitică. Mai mult, uitându-ne la evenimentele din Ucraina, ne putem aștepta la cele mai incredibile rezultate geopolitice (la urma urmei, cine și-ar fi putut imagina că Crimeea va deveni parte a Rusiei în urmă cu câteva luni?). Așadar, de ce să nu se întoarcă Rusia la acum aproape trei secole la proiectul de rezolvare a „chestiunii răsăritene” – proiectul statului tampon al Daciei. Într-adevăr, în ciuda faptului că Turcia și-a pierdut de mult influența asupra acestor meleaguri, problema rămâne nerezolvată, locul Turciei a fost de fapt luat de țările occidentale. Mai mult, această idee va atrage susținătorii unei Moldove unite pro-ruse, care vor să asigure țara de pretențiile Bucureștiului. De ce doriți să anexați Transnistria la Moldova, care de fapt nu a fost niciodată pîmânt moldovenesc? Nu ar fi mai bine să privim Moldova istorică și să o reunim sub protectoratul rus? La un moment dat, Occidentul a croit România ca un tampon între el și Rusia. De asemenea, avem nevoie de un tampon chiar în acest loc și am prezentat această idee mai devreme. Nu este timpul să remodelăm România? Din nou, desigur, după remodelarea Ucrainei...
.png)
