Conducerea Asociației Ofiterilor în Rezervă din România se consideră discriminată de OUG nr. 130/2021, pentru un act de înțelegere pe care ordonanța îl face pentru amărâții de pensionari militari cu pensii mai mici de 2500 lei, acordându-le o indexare de 10%, în timp ce pensiile militare mai mari au primit indexarea legală pentru anul 2022, de 2,6%. Zic îmbuibații: de ce nouă ne acordați indexarea legală iar astora cu pensii mai mici le indexați pensiile cu 10%?
Pe aceeași logică egoistă a fost torpilat și PLx-199/2020 de cei care au salariile/soldele deja actualizate la nivelul, chiar peste, prevăzut de Legea 153/2017 pentru anul 2022. Aplicarea acelui proiect ar majora substanțial pensiile militare mici și mijlocii nu și pe cele ale lor.
Este al treilea an de când Curtea de Conturi se zbate să îndrepte erorile comise de 2 Case Sectoriale în actualizarea pensiilor din anul 2017, ca urmare a majorării soldei de funcție cu 15% prin Legea nr. 152.
CPS a MApN si-a permis să nu adauge nici măcar un leu la 99% din pensiile militare... deși majorarea era 15% a soldei de funcție în cuantum compus ... iar structurile asociative, din solidaritate cu conducerea Casei Sectoriale, nu au intreprins niciun demers în sprijinul acțiunii Curții de Conturi. Nu strica nici măcar o intervenție la Curtea de Apel București, chiar dacă ar fi fost respinsă. Ca s-o declare inadmisibilă, instanța trebuia s-o citească și afla astfel dimensiunea prejudiciului pe care CPS a MApN și CPS a SRI l-au creat la zeci de mii de pensionari militari.
CCR are numeroase decizii prin care a respins excepțiile de neconstituționalitate care au avut ca obiect modificarea legilor organice prin ordonanțe de urgența și jurisții acestor asociații continuă să ocupe timpul instituțiilor statului cu aceasta eroare de interpretare a Constituției.
Pensiile militare stabilite în ultimii 7-8 ani au cuantumul dublu sau triplu fată de cele ale camarazilor lor cu aceleași funcții, vechimi și grade, dar pensionați anterior, din cauză că pensiile nu au mai fost actualizate din iunie 2017. In loc să pună pe primul loc ACTUALIZAREA, structurile asociative ocupă agenda consultărilor cu conducerea instituțiilor militare cu diverse revendicări neimportante sau care privesc un număr restrâns de pensionari.
Cum să invoci legea contenciosului administrativ ca baza legală pentru a cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională?