La multi ani de Sf Stefan! E si ziua mamei mele, Fănica. Cioc-cioc am inchinat paharul virtual in cinstea sarbatoritilor!
Ciucălău a bagat o Generalesa secretar de stat in Guvern, uurmand sa mai bage slugi, lingai si pupincuristi apropiati, cu grade de Jenerali de paie, si poate asa scapam de rosieni, jigăeni si alti jigodeni! Ei vor cumula salariile de la Harmata cu cel de la Guvărn... Trai pe vatrai, nenică! Camarazi, la ei sunt banii Dv!
Chiar dacă este pe lângă subiect, să nu uităm artiștii care pleacă, prea repede, de lângă noi.
A plecat dintre noi și marele om de scenă, VICTOR SOCAIU.
A rămas o chitară singură, uitat în colțul unei odăi.
Dumnezeu să-l aibă în pază!
Oameni de zăpadă... câteva versuri dintr-un cântec, ce duc spre veșnicie.
„Ninge sfânt și păgân,
Numai ochii ne rămân,
Despărțirea s-o mai vadă.
Că în rest, noi ne-am stins
Și-am ajuns de-atâta nins
Niște oameni de zăpadă.
Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
Ninge peste îngeri, ninge peste văi.
Ninge peste clopot, ninge peste ape,
Ninge incredibil peste ochii tăi.
Ninge ca-n Esenin și-n poemă rusă,
Ninge fantomatic și bacovian.
Ninge că sunt rece, ninge că ești dusă,
Ninge că la moartea ultimului an.”
VICTOR SOCACIU a fost dezamăgit și învins, ca și noi, de boli și de politruci.
Mama lor
...„Bună țară, rea croială Fira-ar ea de rânduială.
Ăia hoți, ăștia hoți, Mama lor la toți.
Vin ai noștri, pleacă ai noștri
Noi rămânem tot ca proștii.
Ăia hoți, ăștia hoți, Mama lor la toți.”...
...si Ștefan Apetrei, din Humulesti, cu pupăza cuibărită prin... Blănești, sic!
A zburat lin, catre portativul constelatiilor din ceruri, un alt inger cu aripi matasoase si Luceafar stralucitor al muzicii folk romanesti, Victor Socaciu! Dumnezeu sa-l ierte si sa-l binecuvanteze in neuitare si pretuirea unui trecut de basm! Pacat... De la un timp incoace, ninge numai cu fulgi negrii peste plaiurile mioritice, albite de lacrimile romanilor, intristati de atatea pierderi de vieti omenesti intr-o pandemie blestemata si fara de sfarsit...
Vorbești prostii.ala daca era securist era ceva dar e un cretin și un idiot
Brenda
Ce parere aveti despre conflictul Rusia-Ucraina?
Dar fara dulcegarii gen "Make Love not War"!
Multumesc!
Sper ca acest PNRR sa faca ce se promite de mult timp.Sa stiti ca eu unul imi doresc ca in baza acestui PNRR sa faca ceva cu pensiile militare pentru ca pe unii legea 223/2015 i-a imbuibat iar pe altii i-a lasat de izbeliste.Ce lege normala e aia care ii da pensie uriasa unuia ca s-a nascut in 1960 iar altuia ii da pensie de mizerie ca s-a nascut in 1950.
Cei care au adus legea 223/2015 in forma finala ar trebui judecati pt. genocid.
@Brenda daca jupanul ar fi avut pensia egala cu a omologului lui pensionat in 2015 acum ai fi fost o vaduva ultrabogata.
Daca unui politician ii vine ideia tampita sa anuleze principiul cuantumului cel mai favorabil multi inclusiv tu ar ajunge sa ceara ajutor dela Omenia.Sa te bucure abrogarea legii actuale a pensiilor militare .
Kis eu unul nu inteleg dece nu-l contactezi personal pe Marcel Ciolacu?Eu am impresia ca tu ca pilot ai avea succes sa fii primit si sa-l documentezi cu decizia ta de recalculare in baza legii 223/2015 ce porcarie s-a facut.Daca vede inclusiv decizia de pensie a tatalui sau e imposibil sa nu vada ne nedreptati a creiat aceasta lege.
Eu voi incerca sa-i explic pe facebook dar nu sunt convins ca sunt luat in seama.
@REDDOG, Ce sa stie bunicuța Brenda la modul ambiguu de la aragazul la foc continuu, gatind bunaciuni pentru copchii si nepotei, cand nici nu se uita pe tv-ul cu șărchi cu clopoței?! O mai intreb pe mama de politica, cateodata, si pe urma imi pare rau de intrebarea mea idioata, ca saraca ce sa stie din serialele la care nu ma mai uit din copchilărie?! La multi ani, draga Brenda, si sa ti se cante frumos plugusorul si colinda!
DE căte ori să va mai explic că nu legea pensiilor militare a creat atâtea nedreptăți... pe cât a creat sistemul de salarizare din SNAOPSN, incepând din 2010 până la intrarea în vigoare a L 153/2017?
Doar actualizarea pensiilor militare la nivelul salarizării reglementate de L 153/2017 pentru anul 2022 ar putea elimina o bună parte din inechitați. Inceputul ar putea fi preconizată recalculare din anul 2022
@/ monteoru..cu cap de ghiata
Categoric..te va crede un imbevil care ai tras..metilic..pe nas...🤣🤣🤣🤣😛😛😛
Buna ideia sa.l bagi pe MaKiss in fata
Asta face cît doi ..imbecili...🤣🤣🤣😛😜🤪😝🤑
Monteoru. În ultimii 32 de ani, liderii partidelor politice care prin majoritate / impuse de moguli (partid) au fost de acord cu constituirea unor alianțe prin încheierea unor protocoale și programe de guvernare și nu după mult timp s-au șters la cur cu ele pe românește făcând și desfăcând fiecare ce a vrut în cadrul coaliției (ducând la divorț). A se vedea doar 2-3 ex.: Alianța DA, USL, PSD+UNPR+CD, etc. PSD-ul dacă are sânge în vreasc (cred că vreasc= uscat are cel ce conduce partidul findcă nu a luat și nu ia atitudine, rămânând supus Împăratului Romanilor) de ce nu solicită UE renegocierea PNRR-ului (și în loc de 9,4% din PIB să solicite un 11-12% / să nu exagerăm cu 13 ca și la ei deși nu văd de ce nu ar fi legal și moral, doar vorbim despre viața părinților și bunicilor noștri pe care astăzi îi ai iar mâine dispar și nu mai creează probleme guvernanților / ministrului muncii) ? Nu le convine celor de la PNL, să fie sănătoși. Pentru binele poporului și înflorirea României Socialiste (de la PSD=Social=Socialist), la Bruxelles, TOT ÎNAINTE. De ce Ungaria sau Polonia își pot impune punctul de vedere în N probleme ce nu le convin și noi nu ? Nu vrea KWI ca să nu supere UE / Germania ? Vântul bate din toate părțile, deci orice este posibil. Principalul este să vrei. Iar dacă vrei, poți. Când ești slab, neputincios și nepregătit stai tot timpul în genunchi (nu în biserică). Când ești prost, face altul ce vrea cu tine și tu râzi crezând că-ți face bine.
Craciun fericit, Huhu ! Perfect adevarat ceea ce spui privind faptul ca ...doar actualizarea ar putea elimina...macar partial..inechitatile din sistemul pensiilor militare de stat !
Si continuand cu ceea ce ai aratat intr-un topic anterior...dar poate mai pe intelesul celorlalti...iti trimit - pe e-mail - o analiza cu care...de crezi de cuviinta ..poti crea un alt topic ! Respect si sarbatori in tihna...binecuvantate !
S-a intamplat o mare catastrofa nationala, ce mai, o stire senzationala cum ca un irlandez beat rangă l-a sarit pe Capitanul Gărdescu Caprarescu si intr-un slalom in ixulescu a agiuns la Șparlament unde, ca un dement, a dinstrus un ochiuleț de gemuleț fâșneț, si asa crăpat de la un stranutat de defutat, si el candva rangă beat, dupa care a purces la culcare intr-un somn cataleptic pe intuneric, drept pentru care garzile meletare au purces in cautare sa vada cine este impricinatul care a violat Șparlamentul cel mai mare de pe meridiane intr-un atac, fara precedent si dement si fara pic de harmament sau granade de bombardament! Stirea a șocăcat lumea, jurnalistii intrand in alarma de tip ,,Stefan Cel Mare in sandale greco-romane si clăpari cu clăpare, catarame si balamale,'' azi fiindu-i si ziua de nastere si aniversare cu beutura si mancare si alte potoale cu friptane si sarmale, apoi contingente si divizii de tancuri inarmate au incercuit zona declarand-o ca fiind de mare calamitate, faxuri, tv-uri si ziare imprastiind stirea care a ingrozit omenirea, infractorul dus la bulau si interogat tare rau, dar fiind atat de mangă si rangă l-au dus pe targa la soileală pana la trezeala cu moare de varză, iar dupa 8 ore regulamentare de bugineala, l-au luat iar la ischiteala si suduiala cum de a reusit el sa violeze un intreg Șparlament, fara nici un sculament, ghivent, boambă sau harmament... Intr-un final, au aflat si s-au cutremurat, la modul cel mai adevarat, ca el hotelul cu Șparlamentul l-a confundat, ca un soldat cand se duce prima data la un bordel si isi baga zcula direct in sifonier, sau in frigider, in loc s-o potriveasca intre etajul unu si parter! Cercetarile continua, zice un comunicat, cu individul incatusat si legat, deosebit de periculos si fioros, ptiu, ce va fi jupuit de viu, judecat si apoi spanzurat, pentru ca in viitorul apropiat alesii nostrii, cu suflet nobil si cinstit, sa nu mai aiba motive de suferit de pe urma vreunui neavenit! Cat priveste paguba de 2 lei, cu geamul spart, fiind o catastrofa nationala si un pacat, un specialist optician va avea la el cam fro trei ani de reparat, dar va fi inlocuit cu unul blindat si securizat, dupa toate normativele militare, sigurantei nationale si de stat, dupa care, cu o racheta intercontinentala de cateva sute de ori si in poligon testat! Doamne, fereastră, sa nu fie la MIJloc o șopârlica ruseasca de la care al 3 lea Rezbel mundial sa pornească!
Nu mai vorbi prostii, Stelică.
-Decizia Curții de Conturi era executorie până la 31 06 2021, așa cum s-a decis in Hotârărea Comisiei de Contestații a CC.
CPS este deja în culpă.
-Punctul 1/iii nu spune că se aplică valoarea indexării din 2016 in limita procentului de 85% din baza de calcul ci se aplică cu respectarea plafonului de 85% ceea ce este altceva. Pensia actualizată in 2017 nu s-a indexat cu 5% ci la ea s-a adăugat o valoare care venea din cuantumul pensiei indexate anterior actualizării.
Doamne, ajuta!
Comisia de Contestații a prelungit termenul de executare a celor trei măsuri din Deciziei nr. 4 până la 31 06 2021.
Nerespectarea termenului a fost tolerată chiar de fostul ministru al Apărării, actualul premier.
Huhu Rezea actualizarea presupune cheltuieli in plus.Cine crezi ca accepta asa ceva?Sistemul nu va accepta decat o alta lege si cu eliminarea expresa a principiului cuantumului cel mai favorabil.
Viorel@ tu beneficiezi de avantajul oferit de legea 223/2o15 si te inteleg ca vrei schimbare dar sa nu sa schimbe nimic.PNNR va merge pe modelul haiducesc.Vezi CASS.
Tehnocrat@ vezi ca Pricina are unchi ,matusi in Basca Chiojdului.Poate dai de el pe acolo.
În armată când săvârșești abateri (încalci prevederile art. 47 din RDM=M-64/2013) disciplinare, ești tras la răspundere și pedepsit.
Păcat că pentru fostul ministru al Ap., actualul prim ministru în persoana domnului Ciucă nu se regăsesc prevederi care să se răsfrângă și asupra civililor (dânsul pentru noi ca ministru a fost un fel de Personal civil contractual pentru că funcționar public este prea mult).
Poate aplicăm una din prevederile art. 70 la 81 din Ordinul nr. M-17/2012 - Pentru aprobarea regulamentului de ordine interioară aplicabil personalului civil din MApN. Îi aplicăm una din sancțiunile stabilite chiar de către dânsul (ministrul Ap. la vremea respective / 2012). Glumesc. Cred și sper ca instituțiile statului să ia măsurile legale în acest caz. De ce omul de rând să fie taxat și fostul ministru tolerat în neexecutare de ordine și prevederi legale emise de o instanță de judecată ?
@ Cornelius Flavius Ifrim. Domnule, nu va suparati, sunteti romancier cumva? Am citit mai multe topicuri, si daca majoritatea userilor spun de bine de rau cateva ceva tehnic, dumneavostra bagati niste foiletoane, de parca ati fi de pe alta lume. Multumesc!
@ED, ca fost jurnalist, cochetez cu plăcintăria literară, pamfletaria, ferindu-ma sa fiu pamblicar!
@Stelică
Am stabilit că cei 1395 de câștigători ai actualizarii din 2017 nu pot fi alții decât cei care s-au pensionat între 01 01 2017 și 30 06 2017, pensionari care nu aveau dreptul să primească indexarea din 2016, tocmai dreptul eliminat abuziv de CPS celor care aveau dreptul să -l primească în Baza OUG nr. 57/2015.
In al doilea rand, obligația de revizuire a fost stabilită de Curtea de Conturi.
CPS a contestat obligația stabilită de CC, cerând anularea actului constataor si, în prealabil, suspendarea aplicării lui.
Instanța nu va institui altă obligație pentru CPS ci va valida/infirma în total sau parțial obligațiile stabilite de Curtea de Conturi.
Cătălin, se pare că ...în capul tău...atunci cand ești de acord cu cineva...asta înseamnă că ești..."poetul" lui !! Oare ți se trage de pe timpul lu' Ceașcă ?! Intreb ! Și intreb asta pentru că...eu am avut destule puncte de vedere diferite cu ale lui Huhu, dar ...cand constat că are dreptate...are ! Poate nu te referi la mine...dar..."civilizat"...chiar înseamnă bunsimț, educație...7 ani cat a stat mama și tata să ne dea ..."obraz subțire" ! În rest...putem "să ne radem" pe spate ...dacă atat ințelegem !!
@Tehnocrat, foarte corect explicat, si asa ar fi, zău, daca n-ar fi sfiintii de-a curmezisul in drumul spre Dumnezău!
Domn poet Stelica, domn colonele, schimba poza de profil fiindca arati ca un pirat. Si incearca sa fii mai serios, schimba si urechile caci par a fi antene si nu mai rade necontrolat
Dan 65. Moldovenii prin natura lor sunt poeți. La nevoie putem deveni și pirați având în vedere cele 2 râuri ce străbat Moldova. Siretul și Prutul, râul cu cel mai mare debit de apă din țară. Pornind de la nord, oricând putem ajunge cu corăbiile în Delta Dunării apoi în Marea Neagră pentru al speria pe Putin. Omul prea serios moare repede, așa că fii și tu mai hazliu. Îmbină plăcutul cu utilul, o să trăiești mai mult, o să ai pensia mai mare și cardanul mai tare. Urechile își au rolul lor / antene cum zici tu, adică, în calitatea de Comandant de vas, ele captează tot ceea ce vorbesc rușii cu ucrainienii între ei. Văd că ai uitat ce scria pe stațiile radio: „Atenție, dușmanul ascultă”. Omul râde când vrea și de cine vrea. Nu-l poate opri nimeni. Nu ai sesizat un lucru. Acel râs este o ironie la adresa ta pe care nu ai înțeles-o. Dacă ar fi fost un râs necontrolat, l-ar fi înlocuit pe Arthur Fleck în rolul principal din filmul Joker în regia lui Todd Phillips. (Arthur Fleck suferă de o boală rară care se manifestă prin râs incontrolabil și care este o consecință a sindromului pseudobulbar / tulburare neurologică). Nu este cazul la STELICĂ. Este perfect sănătos și vaccinat. Am văzut Dan 65 și am confundat 65 cu 69, cum ai confundat și tu detaliile cu realitatea în comentariul tău. Imediat mi-am zis. Mare pervers acest Dan. Îi plac numai pozițiile de bordel.
Decât pensii militare neactualizate de 7 ani, mai bine pensii pentru militari în sistemul public.
Cu excepția cazului în care este menționat expres altfel, conținutul original al acestui site poate fi folosit liber, cu citarea sursei, sub o licență Atribuire 4.0 Internațional (CC BY 4.0) - huhurez.com