Mai mult de jumatate din pensiile militare recalculate potrivit Legii nr. 223/2015 au primit un cuantum mai mic decât cel contributiv.
Pensiile militare astfel recalculate in anul 2016 au fost inghetate la actualizare de aproape 4 ani. Între timp, valoarea unui punct de pensie a crescut de la 1000 lei la 1442 lei.
Suma punctajelor anuale in cazul revenirii la pensii contributive va rămâne aceeasi cu cea din deciziile de stabilire/recalculare pe Legea 263/2010.
Cuantumul pensiei revenite pe principiul contributivității va depinde de valoarea coeficientului cu care va fi înmulțită suma punctajelor anuale, coeficient care va fi stabilit prin legea de modificare a Legii 127/2019.
Dacă acel coeficient va fi de 58 lei, cum se vehiculează pe surse, o pensie contributivă cu suma punctajelor anuale de 90 puncte va avea un cuantum de 90 x 58=5220 lei, făra sporul OMM. Cu sporul OMM pensie va fi 5220 +20/100 x 5220 =6264 lei.
Aceeași pensie recalculată potrivit Legii pensiilor militare abia ajunge la 4-4500 lei
Contribuțiile pentru pensii, de 25% din solda lunară brută, plătite în prezent de cadrele active, vor ajunge la Fondul pentru pensii, gestionat de Casa Națională de Pensii. In prezent nu este o gestionare transparentă a acestor încasări.
Fondurile pentru plata pensiilor pentru militari nu vor mai fi suportate din bugetele instituțiilor militare, ci vor fi virate de Casa Națională de Pensii către Casele de Pensii Sectoriale. Va dispărea astfel corul de văicăreți care în ultimii 7 ani a mințit că pensiile militarilor consumă prea mult din bugetele militare. Gulerații din instituțiile militare nu vor mai putea să facă jonglerii cu cuantumul net și cuantumul brut sau cu plata impozitului pe pensie din bugetul de stat.
Cuantumul pensiilor astfel calculate/recalculate reprezintă un drept câștigat potrivit tuturor deciziilor CCR în domeniu.
Pensiile astfel recalculate vor avea un cuantum la exact valoarea contributivă, cuantum până la care poate fi cobărât orice cuantum în plată de pensie de serviciu, inclusiv cel al pensiilor magistraților. Așa că nu mai este nevoie de păstrarea cuantumului mai avantajos.
Trecerea de la pensiile militare la pensii contributive în condițiile Legii 263/2010, adică cu aceleași stagii complete de cotizare ca la civili, presupune aplicarea și a indicelui de corecție corespunzător anului de recalculare, întocmai cum a decis CCR pentru situația in care pensiile de invaliditate devin pensii de serviciu la implinirea vârstei standard de pensionare.
In cazul aplicării coeficientului de referință potrivit Legii nr. 127/2019 dispare indicele de corecție.
Așa că nu este prea mare supărare...și nici lovitură cruntă, cum interpretează site-ul bugetul.ro declarația ministrului Năsui.
Vor avea ceva de pierdut superpensiile militare calculate în ultimii 3-4 ani, mai ales ale celor care au plecat neterminați din armată.
Dintr-o dată se va rezolva și stabilitatea cadrelor militare în instituțiile militare. Nimănui nu-i va mai conveni să se pensioneze înainte de termen.