In această dimineată, pe Autostrada Soarelui, în zona Medgidia, pe sensul de mers spre mare, în condiții de ceață intempestivă, s-au produs 3 caramboluri in care au fost implicate peste 150 de mașini.
Celebrul pilot Titi Aur a explicat de ce șoferii devin iraționali când conduc pe autostrăzi, spiritul lor de conservare sau de prevenire fiind anulat de imitarea stilului riscant al coparticipantilor la trafic.
"Explicația acestui accident este una singură: așa-numitul 'efect de turmă'. Acesta se produce, în 98-99% din cazuri, pe autostradă, acolo unde parcurgem o distanță lungă pe cel puțin 2 benzi. Eu, șofer, conduc defensiv, la o viteza de 90 km/oră, în condiții de ceață, la o anumită distanță față de mașina din față. La un moment dat, mă depășește o altă mașină cu o viteză mai mare. Subconștientul meu va spune că sunt cam fraier, de ce merg eu cu o viteză mai redusă decât cel care m-a depășit?! Prin urmare, măresc un pic viteza, fără să gândesc și logic. Pur și simplu, mă iau după cel de lângă mine. Și altul va proceda la fel șamd. Dacă am face o analiză, în aceleași condiții de vizibilitate și aderență, la intrarea pe o autostradă, de exemplu la intrarea pe autostradă din București, distanțele sunt destul de mari și viteza mică. Dacă parcurgi câțiva zeci de km, vom vedea că viteza este mult mai mare și distanța între mașini este mult mai mică tocmai pentru că după câțiva kilometri apare acest efect de turmă.', a spus Titi Aur.
'Despre efectul de turmă nu se vorbește la școala de șoferi, din păcate, pentru că nu avem școală de șoferi, ci școală de luat permisul. La cursurile de conducere defensivă se vorbește despre efectul de turmă, însă șoferii nu prea doresc să vină pentru că nu au ce să învețe, pentru că sunt prea buni șoferi cu o experiență de 10-15 ani... Dacă facem un sondaj, vom realiza că aproape nimeni nu a auzit de efectul de turmă.', a declarat Titi Aur.
'Ce trebuie să știi tu ca șofer? Indiferent de ce fac cei din jurul tău, tu trebuie să gândești logic, pentru siguranța ta și a celor din mașina ta. Să nu te iei de ceea ce îți dictează subconștientul! Nu trebuie să mărești viteza și să micșorezi distanța față de mașina din față. Ceea ce s-a întâmplat astăzi, pe Autostrada Soarelui, este exact efectul pe care l-am expus adineauri. Efectul de turmă se produce atunci când este aglomerat și se merge din ce în ce mai tare și mai aproape de mașina din față. Dacă tu nu cunoști acest fenomen, te va duce subconștientul, nu logica și șofatul tehnic, corect. Când apare o frânare mai puternică, toată lumea va frâna. Distanțele dintre mașini fiind mai mici, se va produce un carambol.', a punctat Titi Aur.
'De asemenea, în urma accidentului de azi dimineață, am auzit că sunt 5 copii răniți. Aș pune întrebarea: Oare câți dintre ei erau în scăunel și cu centură? Aș paria că niciunul. În concluzie, este nevoie de educație. Atâta timp cât autoritățile nu sunt interesate de victimele de pe șosea și nu se ia nicio măsură, vom 'beneficia' în continuare de numeroase tragedii.', a concluzionat Titi Aur, pentru DC News.