Powered by Blogger.

Saturday, July 10, 2021

Despre prostituarea meseriei de militar, de Marin Neacșu... în Ziua veche

108 comments


 Pentru că articolul Hai la lupta cea mare, publicat de Cuiul Cătării în Ziua Veche, nu se bucură de o prea mare audiență, are numai 60 de afisări în 24 de ore, și pentru că nici comentariile nu sunt publicate de acel site, ofer cititorilor acestui blog posibilitatea de a citi și comenta despre subiectele de mare interes, pentru militari și ziariști, abordate de olteanul din Bănie.

Public aici numai capitolul:

Cum să ajungi șef în armată fără să fii militar


Dar pentru că toate astea nu erau de ajuns, MApN a pregătit și pregătește niște legi și ordine care lovesc tot în militari, în noțiunea de militar profesionist și cariera militară. După apariția legii 168, făcută cam pe genunchi, deși a avut o naștere lungă, pusă în practică cu un ordin de ministru care după câteva luni a fost modificat pentru că fusese făcut tot pe genunchi, deși au avut timp să îl gândească 6 luni, nu 6 zile, alte proiecte au scos capul la lumină. A fost pus în transparență decizională proiectul noului statut al cadrelor militare. Eșec total, absolut toți cei care nu au lucrat la el sunt de acord că ar trebui retras, că a fost făcut nu pe genunchi ci „cu curul”, ca să folosesc termenul consacrat, dar se merge mai departe pe… scheletul  lui, deși e o porcărie și pe autorul lui, deși e vizibil că nu e în stare. Dar se aude că ar fi un fost coleg de clasă al ministrului ceea ce ar explica îndărătnicia dar nu ar justifica  menținerea, pentru că primordială ar trebui să fie competența nu relația. Se vorbește că ar avea loc o dezbatere publică, dar dacă vor fi adunați câțiva lideri de asociație servili sau care nu au avut nici măcar o poziție, fie ea și teoretică, declarativă, legată de proiect, ce rost ar mai avea? E nevoie de o discuție, de fapt de lucru serios, cu cei care au înaintat propuneri, nu avize de la șefi de asociații care doar lustruiesc clanțele ministerului și sunt recompensați cu fonduri ministeriale.

Și mai recent, a fost semnat un ordin al ministrului apărării naționale, ordinul M130/30.06.2021, pentru modificarea și completarea Instrucțiunilor privind recrutarea, selecția, formarea profesională și evoluția în cariera militară în Armata României, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.30/2012.Ce credeți că prevede ordinul? Păi alte facilități și avantaje pentru … civili, dar nu orice civili. Este știut că ordinul M30 din 2012, cel care introducea obținerea de grade și funcții militare pentru pupili și pupile direct din civilie, fără școlarizare, fără pregătire militară, prin ”filiera indirectă”, a făcut din armata o nouă vacă de muls pentru introducerea în armată a prietenelor, iubitelor, soțiilor, țiitoarelor, copiilor, rudelor, foștilor colegi, prieteni, vecini ai unor potențați militari și politici. Așa a început prostituarea meseriei de militar. Diverși specialiști și specialiste în lustruit bastoane și ouă au ajuns în armată, e adevărat, inițial pe funcții de ”execuție” dar apoi după ceva cursuri –făcute și alea la ff- au ajuns pe funcții de șefi de birouri, apoi șecții iar de acuma, gata, vor ajunge ce vor mușchii lor. 

Sub pretextul că suntem în criză, că nu putem ocupa anumite funcții cu ofițeri, că nu avem specialiști în anumite domenii, DGMRU a inițiat, iar ministrul a semnat, că doar nu era să-și refuze colegul, un ordin de modificare, ”îmbunătățire”a ordinului semnat de Oprea. Conform noului ordin se fac derogări și se creează posibilități pentru unele”arme” neacoperite de învățământul militar, după cum urmează:

Civilii cu licenţă de finanţe-contabilitate la o obscură facultate se fac militari de carieră  și  pot ocupa funcţii”de conducere și în următoarele domenii funcționale de sprijin: pensii militare și drepturi sociale, achiziții și prevenirea și investigarea corupției și a fraudelor.”

alţi amărâţi care trebuie să devină din civili colonei de armată:

” a) ofițerii confirmați în specialitatea militară justiție militară, în următoarele domenii funcționale de sprijin: administrație, secretariat, pensii militare și drepturi sociale, management resurse umane, achiziții și prevenirea și investigarea corupției și a fraudelor;

b) ofițerii confirmați în specialitățile militare jurnalism și relații publice, în domeniul funcțional de sprijin relații civili-militari;

c) ofițerii confirmați în specialitățile militare psihologie și sociologie, în domeniul funcțional de sprijin management resurse umane.”

Deci, DGMRU care este condusă la ora aceasta de un ofițer FĂRĂ STUDII MILITARE UNIVERSITARE (ADICĂ FĂRĂ ACADEMIA MILITARĂ) va putea fi condusă în viitor de un civil fără studii militare  și fără nici o legătură cu armata, dar cu o legătură foarte strânsă cu un politician sau militar de grad înalt.

Dacă înainte puteai fi activat pe un grad corespunzător vârstei, de acuma civilii (a se citi protejații) pot fi înaintați direct pe funcții și cu grade de colonel.

Jurnaliștii civili (mai ales dacă au scris despre Marele Război de eliberare din Nassiriah), pot ajunge colonei, șefi de secții, direcții, departamente, ca să pape și ei o pensie militară, că nu avem destui militari care să știe să pupe în fund în articole bine articulate.

Neveste și pupile cu o facultate de sociologie la SNSPA(fosta Ștefan Gheorghiu) sau la Universități și facultăți de cartier pot ajunge să conducă activitatea de cadre la diverse eșaloane, chiar dacă habar nu au habar nici de legislația corespunzătoare, nici de armată sau cariera militară.

Și toate aceste vânzări de posturi și funcții se fac în numele necesității. Păi domnule șef de cadre, domnule ministru, DE CE NU AVEM CADRE PREGĂTITE PENTRU ACESTE FUNCȚII CARE TOTUȘI SUNT PREVĂZUTE ÎN ȘTATE? CINE SE OCUPĂ DE PREGĂTIREA CADRELOR ȘI ORGANIZAREA ȘCOLARIZĂRII FUNCȚIILOR NECESARE ÎN ARMATĂ? Nu cumva tocmai DGMRU este cea care, conform art 10 din M30 al lui Oprea  trebuia să se ocupe de stabilirea necesarului de funcții și cadre în armată? Nu cumva șeful DGMRU este cea care trebuia să analizeze să stabilească și să asigure prin instruire și încadrare aceste funcțiile necesare armatei? De ce nu a făcut-o? De ce nu a fost reorientat învățământul militar și organizate cursuri de instruire pentru funcțiile cheie sau lipsă? Când s-a trezit DGMRU că nu are asigurate anumite funcții? După marea ”evadare” organizată prin OUG 59 ? Imposibil, pentru că la nici o lună, domnul ministru Țuțuianu anunța că are totul sub control, că are cadrele pregătite și instruite pentru funcțiile lăsate vacante de ”OUGEII” Olguței.

Nu cumva noile proiecte de legi, a pensiilor, salarizării și statutul (pe care mulți din interior deja le cunosc), a creat o nouă hemoragie? Păi cine e de vină ? Nu cumva tocmai cei care au inițiat legile? Nu cumva noile prevederi, ca și noul statut, ca și recentul M 130 oferă facilități doar civililor și își bat joc de militarii de carieră? Nu cumva noile legi privind pensiile militare și salarizarea oferă avantaje doar celor intrați în armată pe ușa din dos? Și ne mai mirăm că ne pleacă oamenii din armată, iar tinerii  nu îmbrățișează cariera militară? Păi  domnule ministru, vă pun o întrebare de logică, dar nu ca la milițieni: de ce să mai intre cineva în școala militară, să aștepte stagiile în grad, să se lupte cu alții pentru promovare, să lupte în Africa pentru interesele francezilor, dacă poate face o facultate la mișto și obține o diplomă pe bani, un doctorat pe plagiat, o funcție de lipitor de afișe la un partid, apoi șofer personal al unui șef de partid, sau secretar(ă) care să îi asigure o funcție de șef de secție și gradul de colonel în DGMRU  sau CPS fără nici un efort? Vă mai întrebați acuma de ce nu vin tinerii în armată și ies toți meseriașii  la pensie ? Din cauza acestor legi tâmpite. NOI, (A SE CITI CONDUCEREA ARMATEI) ÎI ÎNDEMNĂM SĂ ALEAGĂ ACEASTĂ CALE, NOI LE FACILITĂM ACCESUL LEJER FĂRĂ EFORT,  NOI NE VINDEM ONOAREA ȘI RESPECTUL PENTRU HAINA ȘI CARIERA MILITARĂ, PROTEJÂND INCOMPETENȚA CELOR CARE AR TREBUI SĂ SE OCUPE DE POLITICA DE CADRE. Această politică și aceste ordine, disprețul pentru haina și cariera militară, nepăsarea față de pensionarii militari sunt cauza, duc la aceste efecte. Legea pe care tocmai ați semnat-o domnule ministru, este nu salvarea, ci cauza lipsei de cadre. În loc să acoperiți incompetența, și să promovați nonvalorile,  scoteți-le din armată, dacă vreți ca tinerii să vină în armată. PROTEJAȚI ARMATA, NU O DISTRUGEȚI, POPULÂND-O CU NULITĂȚI INTRODUSE LA INTERVENȚII ȘI PE RELAȚII, DACĂ ȚINEȚI LA EA. Îmi e teamă că prins în jocurile politice, poate din dorința de a dovedi colegilor de partid că vă meritați locul și poziția în partid, ați uitat să mai vedeți ce e prin armată.V-ați lăsat pe mâna unor ”specialiști” în armată, crezând că dacă vă sunt ”apropiați”, dacă îi cunoașteți din primii ani de carieră, vă sunt și devotați și sunt și competenți sau suplinesc incompetența cu fidelitatea. Uite că nu e așa. Vaccinarea și partidul, campaniile prin toate zonele țării în care colegii de partid nu vor să meargă, folosindu-vă drept mână de scos castane din foc, sau făraș pentru cenușă fierbinte, v-au depărtat de armată. Ați pus prea mare accent pe activitatea politică și prea puțin pe cea ministerială, neglijând nevoile reale ale armatei, în detrimentul nevoilor de partid. Un om de partid, așa cum sunt ei, nu veți fi niciodată și nici nu vă doresc, dar mă tem că vă pierdeți treptat calitatea de militar alergând după cea de om de partid. Păcat, pentru că nu veți câștiga nimic. Cine vă îndeamnă și sfătuiește să urmați această cale nu vă e prieten. Eu chiar nu înțeleg de ce țineți cu tot dinadinsul să luptați pentru un partid care se luptă să dispară ?


 

108 comments:

Laleaua neagră said...

O fi facut de cel ce dormea in cortul nesimțirii..

Iulian Mareș said...

Să și-l asume!
Sub descalecatul acestui ipokimen s-au produs cele mai monstruoase ordine cu M în față..., iar unii ii făceau termenele prin interviuri de casă, în fapt sprijinind cultul personalității!
*Partea buna: s-au demarat akizitii de tehnica militară!
*Partea reală: de la asta i se va trage!
*Partea ciudată: cunoscând 95% urmașul nu pot desluși drumul pt că ceea ce a stricat umflatul se poate repara doar între 5-10 ani, dacă nu 15!

Cezar said...

Astept cu interes comentariul plin de savoare..al m.Alului🤣🤣🤣🤣😛😛😛

Leon said...

Pai ce facusi nenea Ciuca, Comandantul Suprem ne indeamna pe noi, Rezervistii militari, sa convingem Tineretul sa urmeze cariera militara, si d-ta vii cu Ordinul M 130/2021, prin care ne aduci civilii in armata si le dai si gradul de Colonel ?

M said...

Dacă o să cumpere de la partenerul strategic nu o să pățească nimic. Mai știe cineva ceva de furtul cu EADS?

Nu se mai poate repara niciodată!!!!!!! Am trecut prin asta la MAI. Parașute aduse din viața civilă direct pe funcții de general. Abia după un an de "comandă" au învățat ce e ăla OZU.
Am invidiat colegial mereu MApN pentru că la dumneavoastră nu ajunsese mizeria asta.

Ehei ... Sunt multe de spus.... Cât e "angajamentul de confidențialitate"?😁

Iulian Mareș said...

Leon,
Eu sunt contrariat și bulversat de repoziționarea autorului fata de temenelele de acum câțiva ani!
A avut ocazia și a ratat clipa...
Mai nou se vehiculează teza ca gratie lui nu vor scădea pensiile...etc!
Nici nu ma interesează întrucât ei sunt deja vii morți! Iar el se pricepe la politică cât baba la mitralieră!
*Și ca sa nu îți faci întrebări fără răspuns, numirea actualei Director al CSP/MApN este numai și numai dorința lui...
În definitiv si-a ales bine habitatul...Balot-ești!
Cunoscandu-l nu am avut iluzii...le-am și postat, însă acum m-a descumpănit total și încerc sa fiu reținut în exprimare, însă nu știu dacă merită efortul lingvistic!?

Cornelius Flavius Ifrim said...

Despre curvele politice cu epoleti se poate discuta mult si bine in closetul de baieti, mai ales cand sunt acoperiti, dar cand apar si pe tava publica atunci putem sa vorbim de golanii din politica, strecurati in viața cazonă direct din viata si lumea boema, sau ca pensionari brotacari cu interese de spagari din diferite comisioane pe fiare vechi sau avioane casate... Nu mai dau nume, caci sunt cunoscuti si rascunoscuti ca niste ciufuți, asa cum il stiti pe Malaimare Ciucale care s-a bagat ca un gîgă in politica sa ne distruga pensiile militare din cortul nesimtirii totale...

Huhu Rezea said...

Ce cititori comozi am!
Din 630 de accesări ale acestui topic doar 33 s-au învrednicit să citească întreg articolul din Ziua Veche, dând un simplu clik pe linkul din topic, ce se ascunde sub titlul Hai la lupta cea mare.

Paul Puiu said...

asa au facut si cu statutul polițiștilor ca sa aducă politruci in sistem pe care sa-i facă sefi in scurt timp!?! va dați seama angajați direct din civilie comisari si in maxim 3 ani ajung sefi de servicii sau birouri!!!

Cezar said...

Neacsu..face greata !

Cezar said...

@/m.Ale,
Vezi cum ajung - cum au ajuns unii..colonel??🤮🤮🤮🤮

spiritul lui Haret said...

Ne-au devansat in timp alte componente ale ordinii publice si sigurantei nationale.Ca se acopera gratuit necesarul de anumite specialitati militare inteleg dar nu inteleg dece trebuie facuti ofiteri-colonei-si nu raman civili angajati.Angajaza-l domnule ca civil ca oricum cauta cu lupa un loc de munca bine platit ,intr0du-l in planul de mobilizare si fa-l acolo general.Trebuie sa recunosc ca suntem vinovati noi cei mai in varsta pentru prostia celor de acum.Inainte de anul 2000 aveam in plan pregatirea militara a angajatilor civili fie barbat fie femeie si va asigur ca se facea cu responsabilitate.Ca individ care am intocmit sau verificat in unitati planuri cu principalele activitati stiu ce spun.Baietii acestia de azi ori nu au minte ori sunt rauvoitori.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Onorabile, Am distribuit pe grupurile militare de pe fb, si poate ca vor fi si comentariile sperate... Se merita!

Leon said...

L-am citit Huhule, un articol foarte bun si destul de curajos, spune lucrurilor pe nume, il critica meritat pe ministrul Ciuca si conducerea Armatei !
Si are dreptate Marin Neacsu, Generalul Ionel Ciuca se ocupa mai mult de politica si mult mai putin de militarii activi si in Rezerva, la fel cum face si Premierul Florin Catu, a lasat Guvernarea pe mana Secretariatului General al Guvernului...!
PS. Am si Votat varianta c) la chestionarul din Ziua Veche !

Leon said...

https://lege5.ro/gratuit/haydsobwgmzq/ordinul-nr-m130-2021-pentru-modificarea-si-completarea-instructiunilor-privind-recrutarea-selectia-formarea-profesionala-si-evolutia-in-cariera-militara-in-armata-romaniei-aprobate-prin-ordinul-minist

monteoru said...

Rezea@citit anticipat direct sursa.Modelul de completare cu resurse umane din miata civila este copiat dela structuri ale ordinii publice si siguranta nationala.Inteleg necesitatea dar dece trebuie sa devina cadre militare?
Avianyc@ma repet poate iti intra in cap.Scoala militara superioara de ofiteri era echivalata functie de specialitate cu 3 ani facultate.La terminarea scolii puteai continua functie de PCR la Directia cadre si invatamant la ATM sau in viata civila cu scutire de frecventa.De regula se aproba cu greu fiindca sistemului militar ii era frica ca pleci in viata civila.

Leon said...

Iulica, urmeaza modificarea Art.16 lit.b) din Legea pensiilor militare, prin care Vechimea in serviciu scade de la 15 ani, la 10 ani...!

Iulian Mareș said...

Cred ca autorul articolului poarta vina!...

Viorel said...

Domnule Iulian Mareș, dânsul a dat ordine monstruoase cu M, îi / le transmitem și noi tuturor celor ce și-au bătut joc de noi activi / pensionari din cadrul ministerului, urarea noastră M..e suedeză. Tot cu M este.

M said...

@Paul Puiu

Doar șefi de birouri? Înseamnă că erau mai fraieri!

Mizeria la MAI a început cu epoca de tristă amintire Boc-Basescu. Dacă până atunci la schimbarea regimului se schimbau ceva șefi mari, secretarii de stat și ceva inspectori șefi în guvernarea Băsistă (fir-ar numele lui blestemat în veci vecilor) nu mai promova nimeni șef de post sau șef de echipaj dacă nu avea recomandarea filialei locale a PD. De șefii mari nici nu mai era vorba.
Atunci au introdus în statut tot felul de mizerii să își aducă plozii, nevestele și amantele!

Domnul Mareș, optimist, zice că se mai îndreaptă lucrurile în 15 ani. NU SE MAI ÎNDREAPTĂ! Odată acceptată porcăria nu mai iese!

Numai un bou se mai duce să candideze la o școală militară! Părerea mea.... 😁

Huhu Rezea said...

Nu e de vină Neacșu de ce prostii tolerează Ciucă în domeniul salarizării și pensiilor militare, dar prea târziu și-a dat seama că pe acest fost sef al MStM il interesează doar cariera lui politică.
Putea să-și dea seama de când sub pulpana lui Klaus l-a sfidat pe fostul pastor ministru al apărarii.



Viorel said...

Domnule Leon, dacă tot sunteți în temă cu ce urmează să se modifice în anumite legi ce ne privesc, trimiteți și propunerea de modificare a art. 65 din Legea nr. 223/2015 introducând textul prin care s-a modificat art. 107 din Legea nr. 263/2010 prin Proiectul de lege PLx-609/2020: „(21) În cazul în care, din cauza unei erori materiale intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare și redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, prin derogare de la dispozițiile alin. (2), termenul general de prescripție nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către organul administrativ competent.”

ifrim said...

Aiurea!Așa este ordinul dat de partenerul strategic pentru a justifica externalizarea serviciului de apărare a granițelor de genul:Nu aveti tehnică performantă,nu aveți militari capabili pur sânge ci surogaturi așa că marcați banu' iar noi vă asigurăm democrația Coca-cola!

Viorel said...

Foarte mulți politicieni care deși aveau cap (bun sau de formă), fiind luați de valul grandomaniei politice au uitat de unde au plecat, nu au făcut nimic și nici nu au lăsat nimic în urma lor. Va veni timpul când și domnul ministru Ciucă își va da seama că în urma dânsului au rămas doar promisiuni deșarte. Când „Vulturul” își va ridica aripa de pe capul dânsului, va păți ca și Mihai Viteazu la Turda sau poate va avea norocul să urmeze Drumul oaselor pentru a servi un pahar cu vin la „Beciul Domnesc”. Unii nu înțeleg că mai devreme sau târziu toți vor plăti pentru greșelile făcute „de bună voie și nesiliti de nimeni”. Oare.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Daca se face o cercetare ale celor angajati fara examene de capacitati si abilitati profesionale cat si fara scoli militare, surprizele vor apare: Sotii, fii si fiice, năsei si nășice, amante si amanti la greu pentru munca la separeu, interventii politice pentru ratati si retardati care n-ar fi apti nici ca soldati, ba chiar si avocati sa-i apere prin tribunale pentru actiunile lor penale, iar Malaimare Ciucale si-a angajat toate neamurile si odraslele familiale sa-i creasca veniturile globale, financiare!

Leo said...

ĂĂĂÎÎÎÎ , nu le tolerează , ci le INIȚIAZĂ , interesîndu-l pe el și pe cloaca lui , numai portofelele lor.
Dar nu e vina lui ĂĂĂÎÎÎÎ a cloacei lui, ci este vina politicienilor din parlament și guvern , incompetenți și interesați la fel tot de portofelele lor.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Spiritul lui Haret, s-a dus naibii dreptatea si asa-i, Dle, si imi place sinceritatea, ca daca inainte se mai admitea angajari pe cumetrii, aia nu erau ageamii, ci pe bune profesionisti si specialisti, dar neamurile, beizadelele si amantele de azi, niste indivizi insipizi si stupizi, dupa cum vad, fac in Ministerul Apararii prapad!

spiritul lui Haret said...

Ifrim nu amesteca politica.Nu crede prost partenerul strategic.El are tot interesul sa aiba putere la flancul estic.Ursul rus este si a fost interesat de influenta fie ca a fost feudal,tarist,sovietic si ce o fi acum si va fi peste o suta ani.

Cornelius Flavius Ifrim said...

,,Greseala'' domniei sale a fost ca a crezut in Ciucale, ca un om de buna credință si cu speranță ca un camarad poate avea bun simt si obraz subtire, dar n-a fost cu intarziere sa-i dea o loazba sa-l atinga la fiere! Si, ca orice boss, nu va simti nimic prin soriciul gros!

Gigi said...

Am citit încã de când a apãrut art.respectiv! Chiar l-am felicitat pe Autor,pe blogul dânsului.
In ce priveşte acest Ordin cu angajerile directe,cred cã nu este dat aşa de florle-marului,stim foarte bine cum s-a procedat şi la MAI pe timpul comicilor de trista amintire,când intr-un an doi au dat peste cap un întreg aparat,cum bine a aratat şi @M."Roadele"au fost culese şi le culegem in continuare! Şi.. înca ceva,pe care vãd cã nimeni nu vrea sà le spunã,dar toţi se intreaba care este scopul acestor angajeri directe,eu am mai spus-o cândva îmi aduc aminte,acuum 2-3 ani.Pai care sã fie? Aducerea in continuare in aparat a p.r.c,a clientelei politice etc. si...ce este mai important va las pe d-voastra sã ghiciti!!!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Marele spanzurat, din inaltul prepeleac, si-a schimbat poza de profil debil pentru amatorii de feisbuceală, sa dea bine la cei nascuti pentru slugareala si pupincureală insă, minunăție mare, ca nu mai e nici un prostan care sa-i mai viziteze sutele de hectare de sheruială si vizualizare care, odinioară erau numai o viermuiala si inghesuiala pentru pupincureală! S-au prins si ei ca berea si acei mititei le-au adus zile grele pentru buzunarele, disparand si lozincariile ce le repeta șnapanul cu ,,Schimbam pas cu pas Romanistanul'' sau ,,Romania lucrului bine facut'', aparand acum cea cu ,,Dupa ce m-ati votat si iar am castigat inaltul prepeleac, ca la barbut, sunteti buni 4 ani in gur sa va vut!''

Cornelius Flavius Ifrim said...

Apropo, baro: Daca prin boborul rus s-a ajuns la urs, cand mai scot hienele austriece lemne cu vagoanele, la fiecare vagon dus sa ne ia si cate un urs! Va dati seama ca, la atatea vagoane, o sa ramanem si fara temutele lighioane?!

Iulian Mareș said...

M,
Numai ca ...partenerul strategic cam pierde terenul numit EU! Nu zic ca este bine sau rau.... Incerc sa descopar ceva bun prin aducerea atator nulitati in sistem..., pe principiul atractiei dintre polii magnetici!

V,
constat ca esti un altruist, asa cum sunt si eu!

Iulian Mareș said...

Padina,
uite ca mie nu mi-a fost dat sa cunosc astfel de ofiteri si in domeniul meu nu am interactionat cu acest gen; inclusiv la PR erau militari de cariera cu studii si aptitudini necesare: Nezir, Spanu, Fratila, Flutur ... etc!

Iulian Mareș said...

Huhu,
acum devii si avocatul lui Neacsu, minimalizand? Cumva ne ataci memoria, sau ai uitat cand scria foiletoane cu vizita lui si interviul in exclusivitate la Ciuca? Si ca o sa fie bine si la vara cald, ca sa nu fie rau!? Cine facea propaganda si se prostitua atunci?
*Am scris retinut dar clar: Nu am asteptari si nu va rezolva nimic! Nu este locul sa si demonstrez afirmatia! ...in rest, portofele, mangealac, case, nevasta si rude inteligente...etc, NU MA INTERESEAZA PT CA ARE CINE SA FIE INTERESAT LA MOMENTUL POTRIVIT!
**VORBA CUIVA: DACA EL NICI MACAR ”NU VEDE CA PARTIDUL ASTA (PNL) SE KINUIE SA MOARA” SI CREDE INTR-UN OM, CARE VA RAMANE SINGUR DIN 2022, EU CE SA-I FAC? SA-I ADUC EU MOMEALA PT PESCUIT IN BALTA DE LA BALOT_EȘTI?

Iulian Mareș said...

M,
nimeni nu-i perfect! ...exceptia este avianyc, care a fost in toata viata lui cate putin din ceva, deci nimic!
Sunt optimist si poate, uneori imi impun asta...
Ma doare sufletul cand vad cum putregaiul este adus de capii armatei!

Iulian Mareș said...

Nu asa! Spune-i simplu ca are mintea calata: 3 ani + 2 sau 3 ani = 5 sau 6 ani!
Oful lui: a fost doar sing, nu a mai mers la continuare si a dat-o in drept!

vasile said...

Acesta este inceputul sfarsitului. Dupa modelul distrugerii si pierderii increderii in MAI se doreste si politizarea MApN. Primul pas fiind facut, vor urma apoi incadrari din randul inginerilor, pentru deservirea tehnicii sofisticate care va intra in dotare. la un cadru cu pregatire in domeniu vor fi 4-5 incadrati care nu vor sti ce cauta pe acolo, dar vor avea pretentii de accedere in functiile de comandanti. Armata romana nu merita asa ceva. Trebuie sa-si creasca singura personalul dupa regulile stricte consacrate.

M said...

@Iulian Mareș

Credeți că eu nu am crezut asta privitor la MAI? "Lasă că trece și revenim la normal!"

Când un ministru a dat ordin celor de la circulație să sancționeze mai ales cadrele MAI (aveau normă de amenzi date) credeți că a fost întâmplător?

Spiritul de camaraderie, capacitatea de a ne ajuta unii pe alții au fost lovite la rădăcină.

Iar apoi, când vine unul cu "agricultura" și îl pune direct șef peste un absolvent de Academie de Poliție...cum e?
Dar fiți sigur că ăla cu agricultura, rămas în sistem, va promova tot impostori, tot oameni ca el.

Cu ordinul ăsta de duce dracului și Armata Română. Nu am niciun dubiu!

Liviutatarush said...

Sper sa castige Orban lupta interna din PNL, Citu sa plece le treaba lui (asa ar fi normal si nici useristii nu-l mai vor) si sa ne rugam sa vina la M.Ap.N. un ministru cu drag de armata, atat cat a mai ramas din ea. Nici nu-mi aduc aminte care a fost ultimul ministru care a incercat sa faca ceva pentru noi, poate va aduceti voi aminte. Tare imi e ca si in cazul unui nou guvern presedintele sa-l vrea tot pe Ciuca! Si atunci ne mai vedem peste trei ani. 2024 va fi anul cu patru randuri de alegeri, europarlamentare, locale, parlamentare si prezidentiale.

Iulian Mareș said...

Dacă A este prieten cu B și C, înseamnă că C este prietenul lui B!

Puteți înlocui literele cu orice nume....

https://m.facebook.com/Anchetatorii.RO/videos/312450243893602/?extid=NS-UNK-UNK-UNK-AN_GK0T-GK1C&refsrc=deprecated&_rdr

M said...

O instituție, oricare instituție, este reprezentată de CULTURA ORGANIZAȚIONALĂ, RESURSA UMANĂ și RESURSA TEHNICĂ.

Cel mai grav este distrugerea CULTURII ORGANIZAȚIONALE (setul de reguli scrise și nescrise ce guvernează activitatea instituției respective). În cazul nostru e vorba de legi, regulamente, ordine, cutume etc.

Dacă ai să zicem tancuri învechite nu e problemă. Faci 2 ani investiții, încă un an de pregătire intensă și au rezolvat problema.

Dacă însă distrugi resursa umană și afectezi cultura organizațională și nevoie de 15-20 de ani (practic o întreagă generație) să o recuperezi.

Cariera militară nu mai este o carieră sigură și dezirabilă. Intenționat a fost făcută așa. Eu atrăgeam atenția că după Poliție o să urmeze Armata pe calea disoluției. La sfârșit probabil vor fi serviciile.

În Ucraina mor zilnic soldați ucraineni uciși de armata rusă. Hotelurile și barurile din Bulgaria, Grecia și Muntenegru sunt pline de ucraineni care se distrează.

Leon said...

Si Televiziunea Romana, confirma apetitul lui Ciuca pentru politica( la care nu se prea pricepe !) si superficialitatea gestionarii ministerului pe care-l ocupa temporar.
In emisiunea Pro Patria de astazi, ministrul Ciuca n-a mai fost deloc in prim plan, niciun interviu, niciun cuvantel macar in cele 30 de minute..!

Iulian Mareș said...

Nu sunt angajați asa, aiurea! 8ntai s-a creat cadrul normativ și apoi s-au folosit de el! Nimeni și nimic nu-i poate acuza, doar f greu și acuza morală nu-i deranjează!

Iulian Mareș said...

Credeți că cei cu capul mare au minte multă?
Din slugă cel mai des și ușor va ieși valet!

Gigi said...

Mareş@ Edificator acest reportaj,se vede cã este fãcut de profesionisti!Întrebarea este dacã aude sau vede cineva! De auzit şi vãzut sunt convins cã,da,aude şi vede multã lume,care se uimeste ce spune cel/cei care a facut reportajul, rau este cã tocmai ãia care ar trebui sa auda şi sã vadã nu aud şi nici nu vãd. De ce? Este simplu şi lesne de înţeles de ce nu se întâmpla lucrul acesta. Şi când de gândesti ca nouã ne spun cã nu avem fonduri pt.o amarâta de indexare de 2%,mai cã îti sar dracii,nu d-aia,dar te prostesc in faţa. Cã,tarisora noastrã,
poporul nostru,a fost furat de secole o stim prea bine,dar nu se putea infaptui acest furt dacã la conducerea statului nu am fi avut oameni de tot rahatul,care împreunã cu pupincuristii locali au reusit sã acceada in frunte. Am mai spus-o şi o mai spun odatã,noi,cei care am dat girul sã se intaple aceste orori,
generaţiile viitoare nu ne vor ierta in Veci. Da,noi am fãcut posibila ceea ce se intîmplã azi,iar acum suntem şi umiliti,fiindcá,aşa este,ne meritàm soarta! Sã fie clar! Este un blestem pe capul poporului,care nu-l va spala toate apele şi multe generatii de acum înainte,

M said...

Ca să iau drept linie călăuzitoare istoria MAI înseamnă că acum urmează la MApN o "reorganizare", posibilitate excelentă de a încadra tot felul de parașute și parașuți! 😁

Acum mulți ani am fost în schimb de experiență la un minister de interne german. Cei de la Resurse Umane puneau pe intranet previziunile de locuri libere. Luau în calcul că ieșirea la pensie se face după 25 de ani de carieră și scriau: "peste 3 ani se preconizează eliberarea a 2 posturi la juridic. Aveți nevoie de următoarele studii....
Peste 4 ani se eliberează un post la Relații Publice. Aveți nevoie de...."

Am făcut raport și am propus așa ceva și la noi... 😂 Eram încă un optimist, ca domnul Mareș.... Acum mor de râs gândindu-mă că visam să fiu luat în serios!

Viorel said...

Liviutataruh, dacă SUA îl va ține în brațe pe Ciucă la fel ca și pe fostul ambasador al României la Wașhington (G.M.) care a sfidat de 2 ori Parlamentul refuzând să se prezinte la raport, s-ar putea ca Ciucă să rămână și 2 Cincinale indiferent ce partid / coaliție ar fi la putere.

Iulian Mareș said...

În căutarea teslei si locului de dat cu capul...

COMENTARIU Marius Oprea: Iohannis, Cîţu, vă iubesc! Dar lăsaţi România în pace!

Toţi oamenii simt şi ştiu în sinea lor că ne aşteaptă vremuri grele, dar tac. Ştiu că trăim în valuri după valuri de minciună politică, o minciună care nici măcar nu se mai străduieşte să se ascundă. România nu ne mai aparţine şi de ceva vreme în ţară s-a reinstaurat frica.Iohannis şi ”guvernul său”, mai ales cel actual, dar şi precendentul, au îndatorat România într-atît, încît datoria externă a sărit de jumătate din PIB, ajungînd la 110 miliarde de euro, cu cei 3,5 miliarde împrumutaţi la mijlocul săptămînii trecute, de pe piaţa bancară externă. Asta s-a întîmplat, în vreme ce alte state din UE se pregîtesc să-şi primească banii din PNRR.

După 50%, grad de îndatorare, regulile europene spun că îngheaţă salariile. Au fost îngheţate deja. După 55%, îngheaţă toate cheltuielile cu asistenţa socială – nu mai e mult pînă atunci. Aaşdar, nimeni să nu se aştepte, cumva, la creşteri de pensii. La peste 60%, România ar putea intra teorietic în incapacitate de plată a unei datorii externe atît de mari şi sub administrare fiscală.

Iulian Mareș said...

Leon,
Este la pește ..., să ia lumină!

Calinmihaib12 said...

M:.."dacă".."ucrainienii" (="cetățeni".. ucrainieni..!?)sunt de etnie..RUSĂ..,ai o variantă de "răspuns" ..la situația descrisă..privind "ucrainienii petrecăreți..!"
..așa ceva se poate "petrece"..și prin.. zona noastră..!

Leo said...

Na fost el.
Dar au fost trompetele lui.
ăăăîîî începe să fie cunoscut la ce-i poate pielea (era să zic șoriciul)

Gogu Pintenogu said...

NU uitați! Cristina Ciucă, nu este colonel incă. Oricum vârsta și talentul o recomandă pentru o funcție de general.

avianyc said...

Hai la bârfa oltenească !!!!!!!!!!
Daca pornim de la ideea ca fara ”Studii militare ” gen ”Academia Militara” nu poti poti ocupa functii de conducere in armata in anumite domenii ,inseamna ca suntem tributari unor idei retrograde ca căprarie absurdă.
Sa zicem ca lucrurile sunt clar cusute cu ata alba prin acest ordin,insa pornind de la ideea de bune intentii precum ca incadrarile s-ar face strict pe competente profesionale ,fara ”necurate” la mijloc, intreb si eu doar, din care din ”Academiile Militare” putem incadra specialitatile de mai jos daca necesarul ar fi de ;
- licentiati ASE ,facultati de comert exterior ,relatii economice internationale , cibernetica ,etc
- licentiati ai facultatilor tehnice cu predare in limbile germana ,franceza ,engleza ,chineza (dau cazul Universitatii Cluj _B_B care pregateste astfel de specialisti si sunt foarte cautati si bine platiti de firme ). Credeti cumva ca nu avem nevoie de astfel de specialisti ,mai ales ca tehnica militara actuala si documentatia aferenta provine din tari vorbitoare de aceste limbi straine. Poti negocia un contract sau exploata fara obstacole majore aceasta tehnica daca nu cunostt sufiecient de bine termenii tehnici de specialitate,etc.Plus ca trebuie sa fii la zi cu noutatile tehnice din domeniul militar la nivel mondial.
-licentiati in domeniul stiintelor juridice (Hai sa zicem ca s-ar putea aloca locuri la Academia de politie ,Facultatea de drept si pentru nevoile MapN)
-licentiati in jurnalism (probabil sa mintă mai frumos !!!!!)ca si o paranteza ,ușor de pregatit oriunde chiar si in ”Academii” !!!!!!
- psihologi (cu ei sau fara ei tot medicul pshiatru este de baza)
Astept raspunsul la intrebarea ;
Care Academie Militara este indrituita de M Invatamantului sa pregateascaste astfel de specialisti ,mai mult sau mai putin necesari??????
Concluzia la care am ajuns de foarte mult timp este ca invatamantul militar este doar la nivel declarativ unul laborios,aceleasi specializari din fostele scoli militare uneori cu specializari dublate ( vezi mai nou ing pregatit de ATM si ing artilerie pregatiti de Sibiu ,etc) prin unele noi ”Academii ” care nu prea se adapteaza cerintelor.
O chetuiala inutila ar fi si in domeniul liceelor militare. Cel putin cei de la MAI au transformat liceele MAI din Buzau si Ploiesti in licee cu profil de specialitate ” ”Administratie publica si stiinte juridice” pana sa le desfinnteze in 2009. Din astea te alegeai cu ceva util , o meserie de slujbaș in administratie putand fi incadrat direct pe functii fara SS In MAI ,pe cand din cele militare dupa 4 ani cu BAC te alegi cu praful de pe tobă. Oricum dupa absolvirea academiei nu esti cu nimic mai ofiter decat cel provenit din absolventul de liceu civil.
De fapt ce sunt liceele militare . Licee cu programe de invatamant civile dar cu incadrare si specific militar. Cui foloseste atata timp cat la admiterea in ”Academii” se prezinta si absolventi de licee civili care fac fata cu brio programei de invatamant si devin ofiteri competenti pe functii ,similar cu absolventii de LM . Sau poate chiar mai competenti.

Continuare in comentariul urmator

avianyc said...

PS
continuare comentariu anterior

Pareri si justificari pro si contra vor exista tot timpul insa mai ridic doua intrebari ;
- de ce sa mai cheltuiasca MapN cu scolarizare, masa ,cazare ,etc gratuite etc si sa-i nui ia aceste specializari deficitare direct din mediul civil gata pregatiti pe cheltuiala lor sau a statului
- credeti că puteti mentine in armata un specialist civil profesionist din cei cautati pe piata pe o remuneratie de civil fara acordarea unui grad militar de of. activ care sa-l motiveze. Sa-u il angajati ca civil si apoi faceti angajari pe post din an in an ca la militarii profesionisti.
Vedeti cate drepturi s-au acordat in ultimul timp militarilor profesionisti ca sa-i determine oarecum sa nu plece din armata.
Ca atare ce variata ramane de ales ?
Ne adaptam cu invatamantul militar specialitatilor mediului civil ca sa facem fața concurentei si etapei de dezvoltare tehnico-economica ,administrativa ,informationala ,diplomatica, etc si pregatim in ”Academii ” astfel de specialitati cum sugereaza autorul cu un val consistent de chetuieli in plus sau ii luam gata pregatiti si pana la acordarea gradului ii trecem printr-un minim curs de militarie ”universitara” ca sa poata prin diverse alte cursuri și avansa in functie -visul oricarui angajat profesionist in domeniu.



Frumos scris articolul dar dupa raspunsul la aceste intrebari se poate reanaliza ,completa ,modifica si rescrie de la inceput.
Americanii merg pe noile fronturi deschise in majoritate covarsitoare cu rezervisti de la soldat la ofiter. Este o moda care da rezultate si-i scuteste de cheltuieli majore in plus.

spiritul lui Haret said...

Degeaba vorbim aici ca nu ne asculta cel din fruntea MApN si grupul lui.Interesele lui si lor nu coincid cu cele ale armatei.Pe el si grupul lui intereseaza gusa plina,ceafa ca de bou,scaun solid.Fum mult,zgomot mare,regie cat cuprinde.Daca nu facem ca sa-i fuga lui AAAIII si ai lui pamantul sub picioare nu se va trezi la realitate.

Huhu Rezea said...

Dacă il întrebați pe @ice, paznicul de securiști de la Buzău, vă va spune că serviciile recrutau ofițeri cu studii superioare din civilie chiar și înainte de 1989.

Leon said...

@Avia, îi poti recruta dupa obtinerea licentei si-i faci locotenenti, dar nu îi aduci in sistem la 45-50 de ani si le dai gradul de colonel..!!

Iulian Mareș said...

Gigi,
Din tot blogul, numai ăla insemnatu, cu studii civile, care se crede și singurul, care este mai dobitoc decât un brad tăiat, spelunca aia de om, cosmopolitul ăla jegos, ne poate răspunde, căci el este și avocat și economist și libresse!
Îi știi numele...mie mi-e sila sa-l și scriu. Oricum, mi-am propus sa-i pun o veveriță pe kelie în vara asta...

Iulian Mareș said...

La noi exista încă un ordin de ministru cu un document, BIA, în care se publica toate funcțiile libere, cerinta de studii și lingvistica și faci raport.
Nu este exclus sa modifice cerință din stat și sa vedem la planificarea operațiilor intrunite, de nivel operativ profesori de sport, cu măiestria luată în în șah!

Iulian Mareș said...

Tu știi cine prospecteaza piața și este abilitat sa învețe contracte? Știi sau scrii sa impresionezi? Tu ai impresia xa la engleza o știu doar 2-3? În plus instrucțiunile se traduc...

Iulian Mareș said...

Parțial color...
Specialiștii enumerați nu sunt regăsiți în mod obișnuit la structuri mici, B, Bg ci de la D în sus...
Ok, înființezi un compartiment, Birou la Bg, Birou evaluare psihologica, funcția de xat o facem? Mr, lt.col? De ce ofițer? De ce sa nu urmeze cursuri trimestriale de xate o săptămână la AFT sau SMFT pt pregătirea militară a individului? A învățat în facultatea civila noțiuni de psihologie de luptă, tratamentul socatilor, a celor reveniți di TOpEx? A învățat despre paza, misiuni izolate...etc?
Nu contest aducerea din viata civila, ci pregătirea lor specifica intensiva și printr-o programa analitica realista!
Aviano,
Nu cumpără tehnica nimeni de capul lui...sunt deja structuri bine înfipte pt asta...
O ști ala cu ISE la Sibiu ce transportoare le sunt necesare SMFT și nu știm noi?
Exista o întreaga structura centrala cu ing FB pregătiți care cunosc ce iese pe piața și dacă le dai banul îți aduc tipla! Nu de specialiști duce lipsa armata ci de GOLANI! Sa nu ne dam pe după brazii tăiați...

Leon said...

https://www.stiripesurse.ro/scriitorul-alexandru-petria-vant-bun-din-pupa-viktor-orban_1889969.html

Leo said...
This comment has been removed by the author.
Iulian Mareș said...

Armata nu a mers bine pt că nu a avut specialiști licențiați Spiru, Miru, Piru!
Voi va dați seama ce susțin unii?
Asta cu dreptul în cioc nici nu știe cât câștiga un inginer adevărat care este angajat la o firma DEU, US și lucrează de acasă? As trece suma, dar moare economistu lui Pește...
Nici nu vrea sa audă de armată...

Calinmihaib12 said...

Gigi:
Vorbești de"blesteme"
asupra noastră,a românilor..!
Pe lângă PROXIMITATEA noastră..oarecum imuabilă.,unul dintre .."blesteme".. ni-l.. ALEGEM..NOI:"POPORUL" ..!,..SINGURI..(sigur=.."ajutați" și de..PROPAGANDA..BINE STIPENDIATĂ..!), de 31 de ani, MASOCHIȘTI =INCURABILI..!,MERGÂND LA VOT..și votând= fără discernământ.. ceea ce se..culege
..! (valabil și..viceversa ..!).

Leon said...
This comment has been removed by the author.
Viorel said...

BIA este o broșură intitulată Buletinul Informativ al Armatei, se publică lunar și cuprinde mai multe capitole: Componența Comisiilor de selecție pe structuri / eșaloane, Funcții vacante cu toate elementele din statul de organizare (inclusive garnizoana), Avansări, Treceri în rezervă și Evenimente deosebite.

Leon said...

https://m.ziare.com/lucian-bode/850-de-concursuri-pentru-functii-in-mai-1689950

M said...

@Iulian Mareș

Da, asta e ok. Nemții au trecut mai departe și făceau previziuni ca să îți dea posibilitatea să îndeplinești condițiile. Adică degeaba îți spune: "e liber postul X, îți trebuie cursul Y care durează 1 an". La nemți îți spune asta cu să zicem 2 ani înainte să ai timp să faci cursul până se eliberează postul.

La MAI au redus succesiv condițiile de ocupare a unei funcții de conducere. Inițial să zicem șef de birou era cu vechime minim 3 ani în sistem, șef de serviciu 5 ani, șef de direcție 7. Apoi au zis 0 șef de birou, 2 șef de serviciu, 4 șef de direcție. Și tot așa. Acum șef de direcție poate fi pus direct unul de pe stradă și cum condițiile sunt prin ordin de ministru, cine a dat ordinul poate să dea și derogare.

Grav nu e încadrarea din sursă externă! Grav e că:
1. Nu urmează obligatoriu un stagiu de pregătire (la nemți puteai să fii doctor docent emerit în economia mondială și galactică, mergeai să faci școala ca un simplu absolvent de liceu, 2 ani. Apoi 3 ani lucrai ca și cadet cu cursuri o dată la un trimestru, apoi 2 ani în unități operative sub tutelă. Abia apoi puteai aplica pentru o funcție la economic).
2. Nu intră pe funcția minimă ci "sare" etape (vezi ce am zis mai sus)
3. Capacitatea de asimilare organizațională este de sub 2%. Adică nu poți să aduci din viața civilă mai mult de 2% din efectiv/an pentru că se pierde cultura organizațională.
Personal cred că și 20% în 10 ani e mult.

😂 Cerințele de lingvistică urmează să fie scoase. Ce vreți? Parașutele nu știu limbi străine!

M said...

@Iulian Mareș

Psihologul poate să fie foarte bine un militar care să facă apoi facultatea de psihologie și să obțină atestat.

E cam greu să lucrezi cu PTSD dacă maximum de pericol prin care ai trecut e că te-ai dus la magazinul din colț după ora 22.

Funcțiile asta pot fi foarte bine ocupate de militari care din diferite motive aleg asta.

Desfid pe cineva care îmi spune că un militar sau polițist se duce la un psiholog care habar nu are cum e să tragă unul cu un AKM către tine sau cum e să intri peste niste traficanți de droguri.

Trebuie să ne lămurim dacă MILITAR este o profesie sau o ocupație!

Iulian Mareș said...
This comment has been removed by the author.
Calugarul said...

La noi prostituția la militari se subînțelege din fisa postului...

avianyc said...

Multa sanatate Benone Sinulescu!

https://youtu.be/O6OEndDUjV0

Iulian Mareș said...

M,
domnule, crezi ca eu ma iau dupa toti rasuflatii care au fost ejectati din sistem de 20-21 de ani si care s-au jucat modeland vaselina? Exista o structura serioasa, stiintific structura, cu specialisti alesi, cultivati si pregatiti ani la rand:
Direcţia generală pentru armamente, cu o agentie subordonata: Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare.

https://www.dpa.ro

*Joaca-te putin pe oficial site si te vei convinge....

**”Trebuie să ne lămurim dacă MILITAR este o profesie sau o ocupație!” ... noi cunoastem adevarul, GOLANII asijderea!

Iulian Mareș said...

Sunt unii care, pe lângă faptul ca habar nu au avut in activitate, după 20-21 de ani de la Eject mai și scriu debitând tabla de 2 mm cu dintzii: "Americanii merg pe noile fronturi deschise in majoritate covarsitoare cu rezervisti de la soldat la ofiter. Este o moda care da rezultate si-i scuteste de cheltuieli majore in plus"
Idiotăn Suprem:
Tu știi ceva despre modelul din US? Ai auzit în ureki de Garda Națională? Știi cum funcționează sau îți inkipui asa ca si madam Țurcanu cum este cu munca?
Vrei sa știi, întrebi! ... dar nu scrie ce crezi sau ce îți inkipui tu, la 21 de ani după ieșire. Pai tu sistemul nostru nu îl stăpânești...dar al altora!
Aici e treaba grea nu este cu vaselina, 2 kei tubulare și un ciocan fabricat în 47!
*Bafa la cap: si US rotea militarii in Irak, precum noi, insa ei au venit la o rotatie cu ekipaje pentru elicoptere de transport si/sau lupta din voluntari ai Garzii Nationale, intelegi ceva? Au baze aeriene cu F-16, platesc bine voluntarii din GN, care sunt obligati prin lege sa participe la activitati militare majore trimestrial/anual, in afara de antrenamentul cotidian! Pe scurt, ca sa nu te obosesc: la o aplicatie mare, Bg/D, poti vedea ofiter din GN care vine pentru 10-15 zile si ocupa o functie la operatii, stie ce are de facut (anterior vine la pregatirea specifica a activitatii) si-o indeplineste, este apreciat pt asta si isi primeste si cascavalul!
*Este adevarat ca au si ei ofiteri si subofiteri pe filiera indirecta, insa acestia nu pot promova decat pana la un punct (Ex: functie si grad de maior), in anumite domenii (evidenta militari, personal, ofiter cu numar-cum am zice noi-, ajutor...etc)!
**Ia tu un inginer constructor si fa-l seful geniului la o Bg sau D! .... reusesti poate, dar nu in viata asta!

Iulian Mareș said...

Esti rautacios....! Poti argumenta? Ai semnat cu LC o fisa a postului? Ai intocmit asa ceva?
crezi ca in Fisa Postului se trece orice prostie? Nuu, exista un document stiintific, care te calauzeste si se numeste Cartea Posturilor! Acolo gasesti raspunsuri la toate situatiile!

*Singurul lucru la care suntem tributari, din acest pdv este intelesul cuvantului ^CUMUL^!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Din pacate, aseara doua ciocolate au decis cum se poate pierde un meci pe gazonul verde... La acest campionat, si la alte meciuri ciocolatele au dictat negativul rezultat cand echipe de valoare au picat! La Roma s-a cantat, zbierat si dansat, la Londra sticle s-au spart si pe capete s-a arestat! Pacat.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Culmea prostiei si idioteniei in numele democratiei: La ce a folosit genocidul hamerecan din Afganistan, ca de altfel si in Vietnam, Irak sau Liban? Mercenarii romanistani s-au dus pentru si din lacomie de bani, ucigand ca niste lei sa ia la pensie, pentru aceste crime, in plus 1000 de lei? Ia zi-ne, Dle Ciucale, ce faci cu 1000 de lei dumitale, cand saracii handicapati ai Armatei cu 470 lei-1000-15000 lei mor de foame?

Cornelius Flavius Ifrim said...

Rectificare: 1500 lei, ca daca erau 15.000 lei, amaratii astia ,,voiosi'' erau acum si sanatosi!

Huhu Rezea said...

De ce din păcate? Dupa cum s-a calificat Anglia, cu un penalty dubios, am putea spune că s-a făcut dreptate. Contează culoarea ratangiilor?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Onorabile, am zis ca pacat de comportamentul necivilizat al englezilor, care sticle si lucruri au spart, dar eu si familia am sustinut si tinut cu cizma, Italia, tagma noastră latină, nicidecum britanico-celtică si saxonă, latinofoba, desi au fost si ei din tagma de sub sandaua romana!

Calinmihaib12 said...

..FIȘA POSTULUI: ca document distinct..nu există înainte de ..'89 ..!..în armata română ..!
Atribuțiunile funcționale erau prevăzute atât în Regulamentul de ordine interioară: la cele mai multe funcții.., cât și în regulamentele de specialitate..!

Cornelius Flavius Ifrim said...

La pensii paduchele e in frunte caci va conta nr de puncte, nu stagiul de cotizare, @Mezare, care esti sustinatorul pensiilor militare șuntate pe contributivitate! Vrei, nu vrei, asa au hotarat cei din banda de jăfuitori useristo- plusisto-penelei!

Gigi said...

Cu toate cã nu mã omor dupã italieni,m-am bucurat cã au câstigat. Eu,sincer o spun cã am ţinut la acest campionat cu Danemarca,dar cum au fost facuti de englezi cu ajutorul unui arbitru excroc,am ţinut cu Italia. Chiar şi cu VAR,dacã vor sã te facã,te face. Danemarca merità sã joace finalã şi...cred cã o şi castga.Cred!

Gigi said...

Cornele@ Şi stagiul de cotizare conteazã! Din acel stagiu se obţine nr.de puncte. Conteazã la cât se imparte acel nr.de punte.Daca ar fi rãmas formula Lov,era bine,dar în schimb ãştia,stapânirea,vor sã schimbe formula de calcul.Poste sã fie la:25,30,ba chiar unii spuneau la 35. Deocamdatã,e linişte,nu se stie.

monteoru said...

Avianyc@daca privesti simplist gasesti ca sunt inutile LM.Crezi ca statul e asa de prost?
Retine ca armata nu e la fel de atractiva precum politia.
Rezea@n.In ultimii ani DSS cam renuntase a face ofiteri din sursa externa.Baneasa fratele meu,4 anisori.Va cam stateau in gat si va-ti facut luntre si punte sa scapati de ei in 1990.Un ofiter dela MApN specialitatea cercetare eventual cu curs de atasati militari putea sa faca ce faceati voi pe cand voi nici in vecii vecilor nu.Am cunoscut pe cei dela voi ce lucrau pe sectorul economic.Inutili.Nulitati.Muncitorii ii priveau cu ura .Conducerea agentilor economici ii dispretuiau.

un oscar = o pensie said...

Salut camarazi,
hai sa va mai inveselesc putin
am aflat ca un coleg de scoala militara cu mine are o pensioara babana comparativ cu mine
eu am iesit in vara lui 2019 iar el in vara lui 2020
acum stati pe scaun- are 1400 mai mult decat mine (ce credeti din cauza Oskar-ului)
hahahaha,ce mai ziceti acum?
este ca mine? un oscar= o pensie (pensia lui Ifrim)

Iulian Mareș said...

Au mai îngenunchiat la începutul meciului, într-un gest de o prostie fără margini ce a cuprins toată zona semidocților!
Poate mai are cineva curiozitatea sa afle cine erau acei negustori de sclavi, adică cărei seminții aparțineau ei? Cred ca ar fi un mare ghișeft ...

Huhu Rezea said...

După mintea ta de patriot gardist, ofiterii de informții din obiectivele economice, cei mai mulți fiind ingineri de profesie, ar fi trebuit să fie iubiți de muncitori și de conduceruile agenților economici?
Muncitorii, luați de propaganda post comunistă, i-au urât până când au trecut în șomaj și Roman a vândut mormanele de fier vechi.

un oscar = o pensie said...

si o completare-a prins o marire in 2020 si a avut ceva ore weekend mai mult decat mine ,dar totusi....

Gigi said...

Nu numai englezii se ocupau,dacã pot spune aşa,ci toate care erau popoare cotropitoare şi erau în cautare de noi colonii. Prin gestul lor de a ingenunchia au decis sã îşi ceara iertare. Gestul lor vine cam târziu,dar mai târziu decât niciodatã!😀

M said...

@Iulian Mareş

😁 Nu eu am comentat de DGArm.

Fiecare cu meseria lui. La revoluție îmi amintesc cum ne-au oprit niște camarazi de la MApN să cărăm cu autospecialele de pompieri niște materiale. Credeau că mașinile noastre sunt goale, ca nişte camioane. 😁

Viorel said...

Și une este umorul ca să ne înveselim puțin sau nu știi cu ce se mănâncă. Findcă nu prea ai mai apărut în ultimul timp pe blog, am crezut că te-ai dus la muncă în vest. Cât despre pensia colegului mai taie din ea. Poate dacă a avut misiune în TO și a primit cei. 1.000 plus 400 (să spunem) majorarea de 25% / 2020 mai treacă meargă, în rest îți cam crește nasul ca lui Pinochio. Să spun ha ha ha, sau să mă opresc ?

Iulian Mareș said...

Gigi,
Gestul cu ingenunkiatul este de un fariseism fără margini, o prostie stradala, începută în US cu niște actrițe și actori XXX!
*Dacă recitești enunțul meu cu negustorii de sclavi vei înțelege cine erau aceștia...

Iulian Mareș said...

M,
Am bătut și eu șaua ca să înțeleagă Martoaga jur8sto-economico-aviatoare!

*In tinerețe aveam la B/Bg o autospeciala cu tun de apa; nu mai știu ce piesa era defecta, nu arunca jetul de apa, nu ni se asigura și era la număr...
Cel care voia să care saci cu autospeciala de pompieri era sigur un Mezar!..🤣😜🤪

Iulian Mareș said...

Doctore,
Afirmativ 100%!
Fisa Postului, Cartea Posturilor, Regulamentul de Ordine Interioara (ROI) pe specificul fiecare UM au apărut mult după 90!

Iulian Mareș said...

Viorel,
Poți îngrădi dreptul unui asa onorabil domn în a scrie orice ii trece prin fruntea îngustă? Nu vezi ca pentru unii blogul este un fel de cenaclu psihiatric?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Stiu, Gigi, stiu, dar e rau!

Gigi said...

Oskar@ Colegul,a prins marirea de 25% + ore suplimentare la greu + samb.& dum.+ OSKAR etc d-aia are 1500 in plus.A stat un an(baiat deştept) şi a reusit.Cinste lui,s-a orientat Stii cum se spune,5' sã fii deştept in armata!😀Nu a dat el pe acasã 1 an,dar are 1500 in plus😀👏👏👏

Huhu Rezea said...

Bine punctat, Gigi!
Ca să înțeleagă și @Oscar că nu înțelege că diferența între el și colegul, care a mai lucrat un an, e făcută și de eliminarea actualizării pensiilor militare.

un oscar = o pensie said...

am precizat,ore de weekend am bagat si eu cat am am avut voie,colegul a avut vreo 10 ore de weekend mai multe sa zic,ca sa va dau mura in gura cred ca ,grosso modo, a luat vreo 400 de lei marirea de 25% ,vreo 200 de lei la orele de weekend in plus si vreo 800 de lei la Oskar,alt coleg iesit in 2020 ,cu marirea de 25% dar ceva ore de weekend mai putine decat mine are doar 300 mai mult decat mine,deci concluzia Oskarul sa fie bine primit(asa pomana mai rar)

Viorel said...

Mai scade din Oscar Pinochio pentru că un Sof. nu primește mai mult de 25% din solda de funcție. Dacă era Mr. mai ziceam. Cred că ai încurcat și colegii și gradele și toate cele precizate de tine și adunate la un loc. Rușinică.

Iulian Mareș said...

Viorele,
omul tau, pe care iti dau 1 leu, vorbeste de o cu tot alta lume...in istemul nostru nu ”nu-ti bagi ore in wek”...

ANALIST said...

Domnilor mai usor cu latinitatea pentru ca,noi suntem balcanici.
Sa lăsăm sicanarile si sa ne axam pe ce ne doare.

Iulian Mareș said...

*Balcanici sau ”balcanici”?
**”Limba protoromână[1], numită și română comună[2], română primitivă[3], română primitivă comună[4], străromână[5], romano-balcanică sau tracoromanică[6] este considerată de lingviști o limbă unitară din care s-au desprins ulterior idiomurile considerate de unii lingviști[7] limbi aparte: româna, aromâna, meglenoromâna și istroromâna, iar de către alți cercetători[8] – dialecte ale limbii române: dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân.

Protoromâna s-a format pe un teritoriu și într-o perioadă controversate. Ceea ce este cert, este că a evoluat din limba latină vulgară numită dunăreană. Nu este o limbă atestată, trăsăturile ei fiind considerate cele comune idiomurilor romanice de est actuale.”
***”Familia limbilor italice a limbilor indo-europene are două ramuri:

grupul sabellic (osc-umbrian)
limba oscă (sau oscană), limbă dispărută;
limba umbriană, limbă dispărută, care nu trebuie confundată cu dialectul modern umbrian al italianei.
limba latină - care a înlocuit pe celelalte
limba latină cultă - folosită de clasa superioară a societății romane: patricieni, senatori, scriitori, etc.
limba latină vulgară - folosită de oamenii obișnuiți, din aceasta au evoluat toate limbile romanice.
limbile romanice
limbile creole bazate pe limbi romanice”

Periamu lucica said...

Numaj vorbe....de 10 ani ..

Calinmihaib12 said...

Iulian MARES:
.. e adevărat:până prin 1990 nu era "ROI"= regulament de ordine interioară,ci "RSI"= Regulamentul serviciului interior, în care erau scrise și atribuțiunile funcționale ale multor funcții..!