Powered by Blogger.

Saturday, June 19, 2021

Noul statut al cadrelor militare diminuează indemnizația acordată potrivit Legii nr.8/2006, completată prin L nr. 83/2016

121 comments


Interpretarea excesivă din partea contabililor din structurile de apărare, cum că sporul OMM/SOSP este parte integrantă a cuantumului pensiei militare, a folosit celor peste 1100 de pensionari militari, membri ai uniunilor de creație de interes public, beneficiari ai indemnizației speciale de 50% din pensia militară, potrivit Legii nr.8/2006, completată de Legea nr. 83/2016, care a reintrodus pensionarii militari, dar a a inclus și ziariștii printre beneficiarii indemnizației.Inițial, indemnizația a fost considerată o măsură de protecție socială pentru completarea pensiilor mici ale unor cunoscuți artiști, fiind acordată în anul 2006 numai pensionarilor din sistemul public de pensii, membri ai uniunilor de creatori de interes public. Atunci erau numai 7 uniuni.In 2011 , prin transformarea pensiilor militare în pensii în sistemul public, Legea nr.8/20106 a devenit aplicabilă si pentru pensionarii militari.In 2016, când pensiile militarilor au ieșit din sistemul public, indemnizația nu a mai fost acordată pensionarilor militari, motiv pentru care a fost inițiată L 83/2016 prin care au fost "remituiți" creatorii din rândul militarilor și au fost "mituiți "pentru prima oară ziariștii din UZPR, uniune care a fost și ea declarată de interes public printr-o adresă a Ministerului Culturii către Casa Națională de Pensii.

Actualizare cuantum (13.01.2021)

Având în vedere dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 4/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40/13.01.2021, începând cu data de 13 ianuarie 2021 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 2.300 lei.

Indemnizația lunară prevăzută de Legea nr. 8/2006, republicată, reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăși două salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată.

În consecință, începând cu data de 13 ianuarie 2021, indemnizația acordată în temeiul Legii nr. 8/2006, republicată, nu poate depăși suma de 4.600 lei.

După cum vedeți, noul statut al cadrelor militare stabilește statutul de idemnizație neimpozabilă pentru drepturile acordate celor cărora li s-a conferit SOSP. 

In consecință, baza de calcul din care se calculează indemnizația de 50% pentru membrii uniunilor de creatori scade cu valoarea indemnizației SOSP. Nu că ar fi fost corect ca o indemnizatie să se calculeze si din sporul de pensie acordat potrivit altei legi(L 80/1995)





HOTĂRÂRE Nr. 960/2016 din 15 decembrie 2016
pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.650/2006
EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEIPUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 1034 din 22 decembrie 2016
 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. II din Legea nr. 83/2016 pentru completarea Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute capersoane juridice de utilitate publică, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. I Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.650/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 968 din 4decembrie 2006, se modifică după cum urmează:
 1. Articolul 1 va avea următorul cuprins: "ART. 1 Beneficiază de indemnizaţia lunară prevăzută de Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, republicată, denumită în continuare lege, pensionarii sistemului public de pensii şi ai sistemului pensiilor militare destat şi alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale, denumit în continuare sistemul pensiilor militare de stat, care suntmembri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute, potrivit legii, ca persoane juridice de utilitate publică, cetăţeni români, străini sau apatrizi cu domiciliul sau reşedinţa înRomânia ori, după caz, în străinătate."
 2. Articolul 2 va avea următorul cuprins: "ART. 2 (1) În cazul persoanelor prevăzute la art. 1, membri a două sau a mai multe uniuni de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, se acordă o singură indemnizaţie lunară prevăzută de lege. (2) În cazul persoanelor prevăzute la art. 1 care beneficiază atât de pensie din sistemul public de pensii, cât şi de pensie din sistemul pensiilor militare de stat se acordă o singură indemnizaţie lunară prevăzută de lege, calculată din cuantumul pensiei celei mai avantajoase." 3. Articolul 3 se abrogă. 4. La articolul 4, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Listele transmise caselor teritoriale de pensii şi caselor de pensii sectoriale de către uniunile de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cuprinzând membrii uniunilor având statut de pensionari ai sistemului public de pensii, respectiv ai sistemului pensiilor militare de stat, sunt actualizate ori de câte ori intervin modificări în structura acestora. Modelul tabelului nominal este prevăzut în anexa nr. 2". 5. Articolul 5 va avea următorul cuprins: "ART. 5 (1) Cuantumul indemnizaţiei lunare acordate membrilor uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică se calculează, conform legii, ca procent din pensia cuvenită sau, după caz, aflată în plată la data înregistrării cererii la casa teritorială de pensii sau la casa de pensii sectorială, după caz, în a cărei evidenţă se aflădosarul de pensie. (2) Prin pensie cuvenită se înţelege pensia stabilită prin decizia emisă de casa teritorială de pensii sau de casa de pensii sectorială, după caz, şi care nu a fost pusă în plată până la data depunerii cererii de acordare a indemnizaţiei lunare." 6. La articolul 6 alineatul (2), litera c) va avea următorul cuprins: "c) precizarea că mandatarul are obligaţiile ce revin titularului dreptului la indemnizaţie, inclusiv obligaţia de a anunţa în termen casei teritoriale de pensii sau casei de pensii sectoriale, după caz, orice schimbare intervenită în situaţia titularului, de natură să modifice sau să înceteze dreptul la indemnizaţie." 7. La articolul 7, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "ART. 7 (1) Stabilirea şi plata indemnizaţiei lunare se fac de casa teritorială de pensii sau de casa de pensii sectorială, după caz, în evidenţele căreia se află titularul pensiei, în a cărei rază teritorială titularul sau, după caz, mandatarul îşi are domiciliul ori reşedinţa". 8. La articolul 8, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins: "ART. 8 (1) Indemnizaţia lunară se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea, la casa teritorială de pensii sau casa de pensii sectorială în evidenţa căreia se află titularul. (2) Admiterea sau respingerea cererii de acordare a indemnizaţiei lunare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii sau de casa de pensii sectorială, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii. Modelul deciziei este prevăzut în anexa nr. 4." 9. Articolul 9 va avea următorul cuprins: "ART. 9 Suspendarea plăţii indemnizaţiei se face în situaţiile de suspendare a plăţii pensiilor, conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, precum şi în situaţia suspendării temporare a calităţii de membru, potrivit statutelor uniunilor de creatori". 10. La articolul 10, litera a) va avea următorul cuprins: "a) încetarea plăţii pensiei conform prevederilor Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare;". 11. Articolul 12 va avea următorul cuprins: "ART. 12 Uniunile de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică au obligaţia să anunţe în scris casele teritoriale de pensii sau casele de pensii sectoriale ori de câte ori intervin modificări de natură să conducă la acordarea sau încetarea plăţii indemnizaţiei lunare, în termen de 15 zile de la data producerii acestora." 12. Articolul 13 va avea următorul cuprins: "ART. 13 Indemnizaţia lunară se plăteşte personal titularului, mandatarului desemnat de acesta prin procură specială şi autentificată conform reglementărilor legale în vigoare sau reprezentantului legal al acestuia, în funcţie de opţiunea adresată casei teritoriale de pensii sau casei de pensii sectoriale, prin mandat poştal, cont curent sau cont de card, în condiţiilenegociate prin convenţiile încheiate de Casa Naţională de Pensii Publice, respectiv de casele de pensii sectoriale cu Compania Naţională «Poşta Română» - S.A., respectiv cu bănci." 13. La articolul 14, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Casele teritoriale de pensii sau casele de pensii sectoriale, după caz, recuperează sumele plătite necuvenit în baza deciziei emise de conducerea casei respective, care constituie titlu executoriu". 14. Anexele nr. 2 - 4 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 - 3 la prezenta hotărâre. ART. II Ministerul Culturii va furniza, la solicitarea Casei Naţionale de Pensii Publice şi a caselor de pensii sectoriale, lista uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică din domeniile prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică,republicată. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ
Să nu mai spună nimeni că ziariștii din Uniunea Ziaristilor Profesioniști din România  nu au pensii speciale! In baza L nr.8/2006 primesc, ca și celelalte categorii de  pensionari speciali, o componentă necontributivă care este echivalentă cu 50% din pensia contributivă, dar nu mai mare de 4600 lei în anul 2021

121 comments:

Viorel said...

Doar întreb: „desi numitul colonel (r) Dogaru a avut o contributie decisiva la obtinerea de catre jurnalisti a dreptatii legislative, prin convingerea comisiilor parlamentare ca, in baza cotizatiilor lor, acestia au dreptul, ca si scriitorii, la o indemnizatie de merit de la Uniune (care nu are nici o legatura cu idea de pensie ca drept patrimonial dobandit)”.
Inițiativa domnului Col.(r.)dr. Mircea DOGARU s-a răsfrânt asupra tuturor uniunilor, astfel:
Ministerul Culturii a comunicat lista uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, listă ce cuprinde un număr de 8 uniuni și anume:
- Uniunea Scriitorilor din România;
- Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România;
- Uniunea Artiștilor Plastici din România;
- Uniunea Teatrală din România;
- Uniunea Cineaștilor din România;
- Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România;
- Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România;
- Uniunea Arhitecților din România.
Poate să ne spună domnul Col.(r.)dr. Mircea DOGARU la ce fel de cotizații se referă ? Cotizații cum plăteam eu ca membru de partid, cotizația pe care o plătesc membrii din sindicatul dumnealui sau ce fel de cotizație (ca valoare) plătesc pentru a benefica de indemnizație în procent de 50% din pensie (un fel de impozit ? și dacă da, cât și pe ce, și aici mă refer la Of. și Sof. ce au încadrat Formațiuni de Muzici Militare / detaliez mai jos ?).
Cum este posibil ca un Sof. încadrat în Formațiunea de Muzici Militare promoție 1995 care a activat pe această funcțe timp de 7 ani pentru că din 2002 majoritatea Muzicilor Militare s-au desființat, Sof. fiind încadrat pe alte funcții (administrator, șef magazine, etc.) dar care în 2016 s-a înscris repejor în UCMR sau UCIMR, fără a produce nimic (șlagăr, imn, ceva înregistrat și omologat) întocmește dosarul (???), îl trimite la CPS a MApN și primește indemnizația. Ce au produs acești muzicanți care în afară de a cânta la festivitățile organizate cu ocazia Imnului Național, Drapelului Național, etc. și servicii în unitate, altceva nu au făcut ? Mai întreb încă o data. Ce cotizație / impozit au plătit ei și din ce ? Spuneți domnule Dogaru ca să înțeleg și eu și alții pe lângă mine. Valabil și pentru Presa Militară.

Huhu Rezea said...

Din 2016 lista uniunilor de interes public cuprinde și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Ca să fii membru al unei uniuni de creatori e suficient să plătești o cotizație ca la partid, după ce te-au admis ca membru.

Viorel said...

Ce ne spune Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România:
„Trebuie sa platesc taxe sau cotizatii?
UCMR-ADA nu percepe taxe de adeziune sau cotizatii anuale.
Cheltuielile de colectare a remuneratiilor si costurilor de functionare sunt suportate din comisionul de administrare prevazut de statut.
Comisionul se aplica remuneratiilor colectate si repartizate. Potrivit statutului contributia membrilor la fondul social cultural este de 2% din remuneratiile colectate si repartizate, rezultate dupa retinerea comisionului administrativ. Adunarea Generala a membrilor UCMR-ADA poate decide retinerea unui comision de maxim 10% pentru acoperirea unor cheltuieli comune”.
Pentru cei menționați în comentariul anterior, totul este un fals.
Sof. cu 1.800-2.000 lei indemnizație pentru o cotizație de 2% plătită probabil din buzunar pentru că nu au participat sau creat nimic în cadrul Uniunii (au bifat la minim ca să poată deveni membru și să beneficieze de indemnizație). Nu i-am văzut pe nici unul din foștii muzicanți încadrați în U.M. din garnizoană la vreun spectacol organizat de UCMR sau UCIMR la Casa Sindicatelor, Casa Tineretului sau cu alte ocazii. Poate au cântat în T.O.

Leon said...

@Huhu Rezea, interesanta, dar corecta, observatia ca OMM/SOSP nu va fi luata in acordarea celor 50% pentru aceasta Indemnizatie, dupa ce acest proiect va deveni lege !
Aceasta Indemnizatie a fost introdusa de la 01.01.2007 de Legea nr.8/2006, pensionarii militari au beneficiat timp de 5 ani in perioada 01.01.2011- 31.12.2015, recuperata din 7 mai 2016 prin publicarea in MO nr.341/04.05.2016 a Legii nr.83/2016..!
Din cate imi aduc eu aminte, Col.Dogaru are meritul ca s-a luptat pentru adoptarea Legii 83!
Sa urmarim reactia dumnealui la prevederile acestui proiect !

monteoru said...

Aberatii peste aberatii.Greierele din famfara militara primeste venit lunar egal sau ceva mai mare decat comandantul de regiment.

Viorel said...

Continuațivă romanul, nuvelele și poeziile pe care le scrieți, nu aveți grija altuia (întrebările sunt pertinente iar domnul Dogaru poate răspunde personal pe blogul SCMD) și nu mai folosiți un vocabular de maidanez (îmi cer scuze domnule H.R.). Recunosc, este un istoric și tot ce vreți dar mai ușor cu armata, nu o spun eu ci alții care au mai multe cunoștințe despre trecutul dânsului (cum a devenit Of., etc.) și care au postat unele comentarii în în ultimii 2 ani în anumite situații privind participarea și aportul la discuțiile dintre politc / Sindicate, Asociații și rezultatul final, adică 0 (zero).
Toată pregătirea civilă și militară nu are nici o valoare fără bun simț. Citiți Suferințele din Ardeal de Vasile Stoica (citită la îndemnul domnului Iulian Mareș), uitați-vă în oglindă și vedeți cine sunteți la origini (nu generalizez). În padoc ați aterizat dv. după pensionare coborând din farfuria zburătoare MI-8. Mă repet, un simplu pilot ca oricare altul.

Viorel said...

Domnule monteoru, Sof. de Muzici Militare ieșit la pensie în anul 2016, funcție desființată în 2002, încadrat administrator și casier până la trecerea în rezervă are pensia de 3.200 lei și indemnizație de 1.600 lei. În total 4.800 lei (fost toboșar). Fostul meu șef de Personal ieșit la pensie în anul 2002 are pensia 3.800 lei. Vi se pare corect ? Și asta se datorează (după cum se laudă și bate cu pumnul în piept) domnului Col.(r.)dr. Mircea DOGARU susținut de aviația militară de pe MI-8.
Îl întreb pe domnului Col.(r.)dr. Mircea DOGARU și MI-8, pensionarii militari care au depășit datorită vechimii în armată procentul de 85% de ce nu li se plătește separat (tot ca o indemnizație) pensia suplimentară de 3-6-9% din pensia militară ? Ascult, MI-8.

Negritoiu said...

Tehnocrat,
Insotitorul de caine,cum il numesti tu,pune niste intrebari de bun simt .Ca unii nu gandesc cand comenteaza pe marginea lor,este alta treaba! De ce nu il contrazici daca nu are dreptate? Din pacate,are! Te simti vizat? Nu astept raspuns din partea ta. Daca totusi o faci,fi atent la ce scri.Eu nu sunt Viorel sau Cezar care sa-ti permita orice marlanie! Da dovada ca te ridici la nivelul studiilor pe care te lauzi ca le-ai absolvit. Nu ma face sa cred ca faci confuzie intre nenumaratele licente,cu care te lauzi,si vizitele medicale periodice pe care le faceai anual!
P.S.-Pot sa-ti trimit comentariul in maghiara,engleza sau germana.

Leon said...

Cornele, sa-l feliciti pe Gabita pentru ca a fost Initiatorul completarii L.8/2006 prin introducerea ZIARISTILOR intre beneficiarii acestei Indemnizatii !
Citeste Expunerea de motive la Pl x nr.813/2015 si pe locul 1 la Semnaturi este Senatorul PSD-UNPR, Gabriel Oprea !
Deputatii PSD si PNL din Comisia de Munca din CD au introdus si MILITARII in Legea 83/2016, raportul fiind semnat de Adrian Solomon..!

Leon said...

https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://www.cristoiublog.ro/ludovic-orban-a-dat-spaga-presei-libere-200-milioane-lei-iar-jurnalistii-de-buna-credinta-devin-in-urmatoarele-patru-luni-agentii-electorali-ai-pnl/&ved=2ahUKEwjd-vSPm6TxAhWPHHcKHQapA6QQFnoECA4QAQ&usg=AOvVaw0yn-Hpg0xStFWiqVfjc1_q&cshid=1624123735016

spiritul lui Haret said...

Viorele@fii mai explicit cand te referi la "seful de personal".In 2002 sef de personal era la nivel de UM ,functie de maior,la nivel de mare unitate ,functie de lt.col. iar la nivel de Armata,colonel.Exclus ca maior pensionat in 2002, posesor fericit de pensie de 3800 lei .Daca ti-a spus el cred ca nu a vrut sa se puna intr-o pozitie delicata.
Lasa-l pe Dogaru si Pricina ca ei s-au calificat ca militari la locul de munca.
Tehnocrat(MI-8) vrea si el,scriitor doar ca poeziile lui -te las pe tine sa le apreciezi.
Privind pensia suplimentara,au fost legi in care se platea separat.Vezi decretul impuscatului si legea 164/2001.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Coane, honor, Leoane, nu-s tromboane ca lui Oprea i-a fost varata politic sub nas la semnat, pe chestia ,,noi iti aprobam ce-ti doresti, dar si noua ne aprobi ce dorim, ca de-l nostru esti,'' iar expunerea de motive in favoarea amploiaților si lălăitorilor apartinand consilierilor, ca n-avea el timp de poeți si poiate, lautari, lautare si țârcovnici de altare!

Calinmihaib12 said...

Spiritul lui HARET:
. funcțiile de care vorbești..au fost tăiate de la nivelul de LT.COL.la MAIOR..începând cu luna IUNIE 2002..!; deci în funcție de ACEASTĂ LIMITĂ..a DATEI PENSIONĂRII ..,acele funcții..în structura SOLDEI LUNARE BRUTE..erau de lt.col.= înainte.., și respectiv..maior..= începând cu luna iunie 2002..!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Leon, parol d'honnor, cele mai mizerabile procedee sunt spagile date presei libere, insa de data asta va conta prostul, nu presa, caci in cadrul unui partid de dreapta primeaza prostul si prostia si nu omul cu valoarea, ori in cazul celor doi candidati, Organ si Cîțosul, nici unul nu reprezinta valoarea si valorosul, si nu mai conteaza pentru nimeni cine candideaza, cine voteaza sau, in lupta apriga, cine pierde sau cine castiga, caci conform principiului vanarii de vant ambii candidati-nulitati sunt la pamant!

Calinmihaib12 said...







Spiritul lui HARET: P.S.:
Comentariul meu complet,nefinalizat la.."publicare" era:
Funcțiile de care vorbești..au fost "tăiate" de la nivelul de LT.COL. ..la MAIOR..începând cu luna IUNIE 2002=prin REDUCEREA SOLDELOR DE FUNCȚIE din statele de organizare.!; deci în funcție de ACEASTĂ LIMITĂ..a DATEI PENSIONĂRII..,acele SOLDE DE FUNCȚIE..în structura SOLDEI LUNARE BRUTE..erau de LT.COL. = înainte.., și respectiv..MAIOR..= începând cu luna iunie 2002..! Militarii care au fost în situația asta: a reducerii funcțiilor lor în IUNIE 2002..nu mai puteau fi încadrați pe acele funcții reduse,trebuind să:1.se mute la o ALTĂ UNITATE..pe o funcției cel puțin egală cu a GRADULUI DEȚINUT (..cum a fost..și cazul meu),2.să se PENSIONEZE (..anticipat..sau..NU..!) sau: 3. să.. plece..în REZERVĂ..!
Cât privește PENSIA SUPLIMENTARĂ: ea era..înainte de legea 164/2001 egală cu 25 % din CUANTUMUL PENSIEI( cel puțin: la pensionarii militari de după 1990, cu vechimea necesară pensiei la limită de vârstă!),iar pe legea 164..PS.SUPL.era procentuală:
= 3-6-9 % din cuantumul PENSIEI de SERVICIU: stabilită,act./rec...!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Sa fie foarte clar: Ideea nu e nouă ca, daca castiga Organ, PNL se rupe in doua, fiind partea conservatoare, Cațosul formand un nou partid cu asa zisa parte ,,reformatoare,'' dar nu stiu exact daca amandoua vor ramane in continuare si la guvernare, insa sunt de parere ca ambele vor avea soarta PNT-cd!

Viorel said...

Domnule spiritual lui Haret, în anul 1997 când m-am mutat în garnizoana X, la U.M. Y, l-am găsit și avut ca șef la Biroul personal, evidență soldați-gradați și organizare mobilizare (parcă așa suna denumirea) pe un domn Mr. promoție 1977 care a ieșit la pensie în în luna martie sau aprilie a anului 2002. Era foarte supărat și dânsul și alții aflați în aceeași situație pentru că nu au avut posibilitatea să mai rămână în sistem câteva luni (până după 23 august 2002) pentru a avea 25 de ani de activitate ca să poată beneficia de Ordinul „Meritul Militar” clasa I (spor 20%). În anul 2016 când s-a trecut de pe Legea nr. 263/2010 pe Legea nr. 223/2015, în urma recalculării pensia i-a fost mărită de la 1.900 (și ceva) la aproape 3.200. Cu indexările din 2017, 2019, 2020, eliminarea CAS și reducerea impozitului de la 16 la 10% începând de la suma de 2.000 lei, are în momentul actual o pensie cu puțin peste 3.800 lei. Ne întâlnim uneori (lucrează la o bancă) când sunt în trecere, în plus vorbim la telefon. Îl respect enorm pentru că dânsul dintr-un intendant (izmenar, vorba unora) m-a învățat tot ce se putea învăța pe linie de personal, evidență soldați-gradați, mobilizare, atât pe linie militară cât și civilă (P.c.c. contracte, trepte de salarizare, carnete de muncă, etc.). Am ajuns ca în timp să învăț și eu pe alții și nu numai Sof. ci și Of. pentru că în 20 de ani de personal am avut șefi numiți pe funcții care au luat-o de la zero ca și mine și nu le-a fost rușine să mă întrebe când nu știau sau înțelegeau ceva.
Cât despre pensia suplimentară, ar putea foarte bine ca prevederile art. 78 din Legea nr. 164/2001 să fie reintroduse în legea actuală (dacă vor să o modifice) sau viitorare (dacă vor să o schimbe). Cum au făcut trecerea ajutoarelor de pe o Lege a salarizării (284/2010) pe Legea viitorului statut (bonificații de fidelitate) sau Uniunea X (din afara ministerului) eliberează o adeverință și CPS a MApN plătește din fondurile proprii aceste indemnizații, pot să revină și cu pensia suplimentară (drept furat) la normalitate.
Domnilor Dogaru, Priscină, Tehnocrat și le urez multă sănătate și putere de muncă în tot cee ace fac pentru pensionarii military din toate structurile.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Ungurii si polonezii, ca pekinezii, au scos la suprafata faptul ca fotbalul nu mai este ce a fost o data, cand bunica era fată si eu roboteam in armată, ca bolovanul mic rastoarna carul mare cu vedetele milionare, si ca Ronaldo, in fata germanilor, n-a fost nicidecum un ,,el pericolosso diabolo, perro commo palavras: la vida or la muerte,'' ci doar un ,,el semper latinno, unno anonimo lento et unno el fugitivo della muerte, amigos muchachas!''

Iulian Mareș said...

Nu cumva puteau ramane si pe functia noua, kiar daca era mai mica, pentru un an, cu drepturile Fi avute anterior?....si ”acel an se tot prelungea anual”!
Hai, nu te mai victimiza si baga din top!....
*Doar cei nou numiti in functie erau taxati cu noile dispozitii, adica un mr era numit pe functia de mr si platit pe mr, nu cum un anterior era platit tot pe lt col, kiar daca functia s-a transformat in mr.
Eu asa stiu! Nu cred ca inventez de dragul de a te contrazice intrucat nu am facut obiectul si nu castig nimic, insa mi se pare corect sa spunem tot adevarul!

Iulian Mareș said...

Haret....,
rectificare!
La nivel de CA era de Col, la Nivel de AAÎ era tot col sau gl? Eu parca...sa zic ca era de gl, insa neavansabila!

Iulian Mareș said...

Ice,
nu era domnule ”Greierele din famfara militara” a RMc, pe care nu prea îi mai controla nimeni dupa 89! ... nunti, botezuri, inmormantari, baluri, formatii prin restaurante, taximetrie....ce bine a fost fara aparatul PCR!!!!

Cornelius Flavius Ifrim said...

A venit, Doamne, ciclonul umflat cu chișălau, ca balonul, de i-a dat Romanistanului pe nări cu năvală bulionul, si-i lumea spăriată, disperată si agitată, țâpând in gura mare dupa grabnică salvare de la crunta innecare, vai si amar ca zghiară saracanii ca magarii in zadar, insa nimeni in agiutor nu le mai sar, durandu-i pe lăbărali in lule, libelule si celule de ghiata, disperata si spărieta lume, mai preocupati fiind de cei doi catindați la electoralele interne, că cine sa poarte cea părechea de izmene de șăfie răhățate cu pacate si ciolane incărcate din inalta soțietate penelistă, o liotă mafiotă si cardistă, in cârdasie cu ceardașa neofascistă, useristă... Te compatimesc, rumane, n-am ce spune si plâng sincer păntru tine ca te simti singur pă lume, dar sa ma iete Dumnezău ca daca acum iti merge rău e pentru ca ai votat orbeste pentru un mic, bere si-un pește buruiana si eczema lăbărală care nu li se mai scoală lor de treabă sa te-ajute sa te scoată din noroaie si din apă, caci se stie de cand lumea: Nu e prost cel ce-i votat, ci acel ce a votat, si ce a votat cred ca asta a meritat, ca pe viitor sa se invețe si sa stie ca nu burta si nu gura sa voteze lăcomia, ci doar creierul, conștiința si cu mâna sa voteze cu ștampila omul bun cu bunăstarea si omenia, provenit din partidele de stanga, cei cu banii si cu painea!

monteoru said...

Viorel omul in viata are de invatat.Nu poti sa le stii pe toate.Chiar si dela un asa zis prost ai ceva de invatat.
Cine crede ca are raspuns la orice intrebare are cap sa nu-i ploua in gat.
Nu am apreciat pozitiv munca celui dela personal,nici a celui dela evidenta sau a celui dela mobilizare.Din pacate in armata in peste 30 ani am facut de toate.Numai popa si propagandist nu am fost.

Huhu Rezea said...

Ei, nu spune! Ce le mai băgai d-ta în cap propaganda post comunistă, cu kalașnikov-ul, dacă era cazul, securiștilor de la Buzău!
Nici noul brat înarmat al clasei muncitoare din perioada Ceaușescu nu se putea plânge că nu ai implementat corespunzător politica PCR printre luptătorii gărzilor patriotice.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Woow!!!! Atenție la poartă, ca e un quine la pândă care manancă, doarme, mușcă si nu latră rău ca a băut apă plată fentată cu secărică dă Buzău, caci cât e Si(c)riul de mare numai doamne pensionare cu doliu pe vrăbioare de la soții care se indeasă la bârdane cu tării superioare, măi Buzău, Buzău... Melodramă-șlagăr national de Begonie Simulescu in Spital)

Calinmihaib12 said...

..Da: e adevărat că puteau rămâne pe funcția nouă..cu solda avuta,atunci neredusa,dar,ca să nu lungesc comentariul anterior..nu am făcut precizarea=..importantă = pt.intelegerea situației concrete: că M.U.si U.U.M.din subordine urmau să se desființeze..în 2004;
..o parte din personalul militar din M.U.(Bg.) funcționau..de câțiva ani,în situația pe care ai invocat-o, după ce M.U.=C.A.= anterioară = a..mai ..fost "redusă"..!(în 1990..era.."D"..care:
până în 2004..a "suferit"..transformările succesive amintite..!
Eu nu mă victimizez, ci pur și simplu am descris situația.. limită.. în care..am fost toți cei dinanul 2002,la a 3-a (sau a 4-a restructurare)a.. statelor deorganizare ale..UUM..!,COMBINAT:cu..existența și aplicarea ghidului carierei militare(.!)
..situație în care eu medic ("As.Md.Sn") de B în 2002,ajuns Md.S. Bg..până în 2004,(precum și Cdt.UM= B= COL.:în 2002= care a ales opțiunea pensionării ..) am "ales"(.!??) unica varianta posibilă pensionării la "5.x" de ani,înainte de .."scadență"..!( alta varianta =TEORETICĂ= ar fi fost "găsirea" unei.."funcții libere"..de LT.COL. MEDIC..prin ARMATA ROMÂNIEI..dar numai până.la vârstă d: 53 de ani,conf."Ghidului carierei militare".. amintit..!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Art 75, al. 1, pct. c. la trecerea in rezerva ca inapt militar, ar fi trebuit si propun sa fie complectat cu drepturi de subzistentă-cosul zilnic pentru sustinerea afectiunilor invalidante si de trai, in cazul celor cu invaliditati capatate in timpul si din cauza indeplinirii indatoririlor militare de serviciu.
Dle ministru al Apararii, Nicolae Ciucă, Dle Jianu, Dle Rosu, Dna Sarbu si toti cei responsabili cu pensiile militare, daca cititi sau aveti la cunostinta despre acest blog, direct sau prin interpusi, considerati ca oportuna propunerea mea de mai sus in acest sens, si abia atunci putem considera ca acel Departament creat sa creasca grija pentru situatia sociala, materiala si finaciara ale rezervistilor in dificultate isi poate justifica activitatea.

Viorel said...

Domnule monteoru, nici eu nu i-am iubit pe cei de la Personal, dar viața îți oferă în marea msajoritate a cazurilor exact ceea ce nu îți dorești. Promoție 1983, căsătorit 1985, apar 2 băieți 1986 și 1987. În 1988 – 1990 mutat la U.M. 02666 București (lucrări Casa Poporului). Soția rămasă cu 2 copii mici bagă divorț. Se finalizează în 1992. Băiatul (Alin / 1986) mi-l dă judecătorul spre creștere și educare (formula de atunci), (Rober / 1987) este dat fostei soții, deși în instanță i-am cerut pe amândoi fără pretenții la plata pensiei alimentare (specificat în Hotărârea de divorț; divorț din vina ambelor părți). M-am chinuit cu el 1 an (lăsat singur în cămin, încuiat în cameră cu mâncare și olița lângă el / baie comună). Avea doar 6 ani. L-am dat la școală la 7 ani și ceva, apoi ne făcând față situației a venit o soră, l-a luat și l-a crescut / dat la școală. Revin la Personal. În fiecare an, 5 ani de zile am solicitat prin raport scris să mi se aprobe mutarea din garnizoana GL în garnizoana BT. pentru a-mi crește copilul în condiții normale cel puțin cu un părinte lângă el. De fiecare data, NU SE POATE. Câtă ură am adunat atunci în mine. Am fost inclusiv în audiență trimis special de către Locțiitorul pentru logistică la șeful personalului, domnul H. Nu se poate. Era zi de audiență și apăruse la poartă un Of. de infanterie înalt care aproape m-a luat la șuturi folosind expresia: „În ce bază ai părăsit garnizoana (eram legal), vezi că atunci când ajungi la unitate ai nota cu 5 zile de arest pe masa Cdt.”. M-au mutat în 1997 domnule monteoru și unde credeți. La Compartimentul Personal. Funcție liberă de 2 ani. Se înființase Batalioanele de infanterie în 1995.

Iulian Mareș said...

Nu vad de ce nu ar fi pozitiva activitatea privind resursele umane, completarea și/sau regenerarea forței! Kiar au baze științifice și matematica la baza! Poate se refera la ceva sforari, însă asta tine de om nu de domeniul în sine!
Eu cred ca nea Ixe ar fi dorit sa lucreze la HR, însă nu a fost sa fie...

Gigi said...

După cum spune cel care a postat cele de mai jos,trebuie adus și la cunoștința:basiștilor,lovistilor,cîtoistilor,dar și guleroistilor!

https://www.facebook.com/groups/138215299958175/permalink/1209510359495325/?sfnsn=mo

Calinmihaib12 said...

CFIFRUM:ți-am scris, acum câteva zile,un comentariu în care pomeneam cam cum ar trebui să fie reglementată situația militarilorpensionați pe..CAUZĂ de INVALIDITATE: "..în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare.."!;
..pe scurt:
= pensie de limită de vârstă, corespunză toare situatiei de.. sănătos,nu de invalid..,indiferent de momentul accidentării..!
=plata unei "rente"lunare = asigurare = de invaliditate..!
= plata tratamentului special al invalidității..,protezări eficiente,după caz,..!
= ameliorarea condițiilor de muncă..(= condiții sanogene..!),..etc.

spiritul lui Haret said...

Viorel, Galati garnizoana extra.Daca faceai frumos la Platica in 24 ore erai in Botosani.
Detaseri in economia nationala au distrus familii.Au fost femei care nu au inteles ca s-au casatorit si cu armata.
Mares dece ma provoci sa-ti dau din casa?Recunosc ca sunt sulfan batran uns cu toate alifiile.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Nashpa, @ Gigi, de asta dată, ca postarea-i cenzurată!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Calin Mihai, multumesc, si am citit acea postare, dar se pare ca intentiile de bine pentru ei sunt o rusine, sau ar vrea, ma degraba, sa ne vada dusi gramada la gazare in lagarele de exterminare pentru a fi un bun de consum pentru fabrici de săpun, caci, pentru clocarii gulerati din harmata, gloata neputincioasă cu handicap trebuie toata cu banat dusa la exterminat!... Bune propuneri, daca ar avea de la Minister sustineri!

merlot said...

Huhule se vede ca nu prea le ai avut cu armata militara.Una era sa faci lectii politice si alta era sa fii incadrat pe functie de politruc.Spre stiinta ta inclusiv comandantul de pluton tinea lectii politice cu militarii in termen.
Voi securistii cu exceptia ceistilor si celor de la trupele de securitate nu ati stiut decat sa va atrageti ura si dispretul populatiei.

Gigi said...

Cornele,întreaba adminul,pe dl.H,de ce este cenzuratã! Am trimis la zeci de camarazi şi nu am primit reclamatii in acest sens!
Este vorba despre o decizie de pensie emisa de MApN unui militar în anul 1943.Decizia respectivã este postata in linkul respectiv.
Poate ne face o surpriza dl.H şi o publica aici.E interesant(ã).

Huhu Rezea said...

Politruci încadrați au fost numai in perioada 79-89.
De ce te mai dai mare anticomunist, ipocritule, dacă ai propovaduit la greu politica partidului printre luptătorii gărzilor patriotice?
Erai turnător la CI-st? Ala nu era securist?

Cornelius Flavius Ifrim said...

Monteoru, zis Merlot, nu-s Mafalda sa stiu tot, dar întrucat am stat mereu deoparte fata de Securitate, ma refer la activitate, si n-am purtat in pantof bilețele ca Petrov, pot sa spun ca in bloc aveam doi vecini cu acest hram, Plutonier si Capitan, chiar prieteni de familii cu care scoteam copiii duminica in Parc la joaca, iar noi la o petreacă cu beri, mici si voie bună, vara, saptamana de saptamana, dar nici unul n-a indraznit sa ma ia la spovedit si clevetit pe vreo tema serioasa cu tinta sa ma descoasa, iar la meciuri importante imparteam cu bucurie victoriile castigate in cate o sufragerie, ori la mine ori la ei, tot cu beri si mititei, printre noi fiind boier si-un Maior de pompier, Comandantul la acea vreme la Braila, cu o mustata de haiduc si un om tare vesel si placut, dupa 1989 conducand cu prestanta pompierii din tot Judetul Constanta, dar atunci a fost cu prinos intre noi mereu frumos, si parea mea de acum si dupa ani e ca erau oameni normali, cu nimic sa iasa in față cu vreo greață, sau sa urmareasca cu ceva sa ma loveasca pentru bancuri si afirmatii care sa fie compromitatoare si pasibil de inchisoare, asa ca ura despre care se vorbeste, cu rumoare si proasta considerare, e fabricata in laboratoare liberale, dornice ca sa-si razbune anii lor de inchisoare pe motive de clase exploatatoare, astazi cu vadită relevanta dandu-si iarasi importanta de stapani peste ,,landrele de caini!''

Cornelius Flavius Ifrim said...

!Gigi, cu toata pretuirea, insa domnia sa este admin, cum sunt si eu pe fb pe grupul ,,Corneliu Ifrim si prietenii.'' Nu-i cenzura, si pot sa va destanui tuturor ca doar in 2 zile cam patru pamflete nu mi le-a publicat, si nu ca nu vrea dinadins, ci pentru ca este raspunzator pentru ce postam noi aici, un astfel de blog fiind foarte valoros din multe puncte de vedere, inchiderea acestuia pentru incalcarea normelor consfintite de Google ar fi mai mult decat catastrofala pentru noi, toti, iar motivele pot fi de la neîcadrarea in subiectul topicului, atacuri la persoane, afirmatii fara acoperire, lipsa de respect si decenta si pana la dreptul personal de a decide ce si pe cine sa publice pentru a nu afecta mediul de dialog constructiv si productiv in folosul nostru, eu stiind de fiecare data ce si cum am gresit de nu am fost publicat si niciodata nu am revendicat asta, stiindu-ma cu musca pe caciula si ca sunt un bun saritor de cal breaz si capra balistică ce pot afecta activitatea blogului! M-as bucura daca ar gasi-o interesanta postarea amintita, sa ne acopere curiozitatea istorica, dar si pentru un altoi generos la clocarime, dar numai daca se cadreaza la normele de publicare ale domniei sale, eu fiind doar un fleac de postator, mai vehement si mai ciudat decat ceilalti!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Viorel, l-ai cunoscut la Botosani pe Plt major, sau adjutant, Morosanu Fănică, infanterist? Ca si mine, se pare ca si el a divortat, dupa stagiul minier, avand atunci o fetita. Cu el impreuna ne-am mancat zilele in Valea Jiului, plus Lt Maj, Romeo Murariu, azi Maior, dar cu Fanica am impartit aceeasi camera, in aceeasi Cp si Bt, intram in mină si supravegheam militarii, impreuna am facut arest cate 10 zile pt fapte de vitejie, dar ca sa nu impartim si alte fapte acolo la bulau, ca sa ni se mai altoiasca inca alte zile, eu le-am savarsit la Tg Jiu, el la Dej, eroic si cu demnitate, drept pentru care am fi meritat toate acele medalii si zorzoane, pe care sefa clocarilor le poarta azi pe chiept, doar pentru mutat hartii in detrimentul nostru, pe cand noi am fost revoltati de niste stari anormale si nedreptati, peste care am turnat focul catorva actiuni care i-au scos din sarite si ne-au altoit ca sa devenim eroi! Toti trei prieteni am dublat situatia demografica a Vaii Jiului, in putinul timp avut la dispozitie, ADN-ul nostru dainuind, peste veacuri, in toata Valea Momarlanilor, cu cinste, demnitate si onoare militara, astazi acele femei dornice si darnice la trup si suflet, fiind mame eroine, iar copiii niste genii realizate! Astazi, Romanistanul se plange ca a scazut natalitatea: Dle Ministru, nu ne mai trimiteti, inca o data, detasati in Valea Jiului la minele de carbuni ca sa triplam sau sa impatrim natalitatea, platiti fiind doar cu pensiile actualizate legal, ca la moca nu functioneaza pompa!?

Iulian Mareș said...

Ice,
Esti uns cu multe alifii, cum sa nu fii! ...am cunoscut ultimii ”cadristi” cum le zici, pe stil veki, proveniti din aparatul PCR, toti gl/cam: unii stiau carte, altii..., insa erau sefi de rang 1 si 2 care nu se sfiau sa le dea in foanfa! Cel mai drag îmi era gl.(Av) Orzeață, care nu avea retineri in a da pe rever! I-am și spus: ”Sunteti cel mai terestru general aviator!”

ifrim said...

Tizule dacă zici că ești pamfletar,ai scris la ziar în Onești ,n-ai încercat și tu să plătești cotizație la Uniunea ziariștilor să beneficiezi de indemnizația aia de care se face vorbire?

Vasilescu Vasile said...

Pentru cei care nu au fost in armata, dar dau sfaturi...
Politruci incadrati pe functii politice - loctiitori ai comandantilor- au fost inca de prin 1949 (nu numai intre 1979 - 1989).
Aceste functii erau de la unitati (inclusiv batalioane si companii independente) in sus, si aveau, tot pe functii clar definite, si "aparate" de partid!
A se vedea la https://www.academia.edu/6428063/AC%C5%A2IUNI_ALE_APARATULUI_DE_PARTID_DIN_ARMAT%C4%82_%C3%8EN_ANII_1954_1960?auto=download

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Tizule, daca stiam de acest avantaj bun de ham, cotizam, habar n-aveam ca ce puteam sa castig, azi la carlig, fiind la un loc, propriuzis, fro 10 ani de scris... Cine sa-mi deschida ochii, cand in ziua de azi toti deschid doar portofele si dau jos chilotii, ca fanariotii, in loc sa-si ajute compatriotii!?

Huhu Rezea said...

După plecarea consilierilor sovietici si după 1965 nu au mai exitat locțiitori politici plătiți.
Abia in 1978, după tradarea lui Pacepa, Partidul a reintrodus funcția de locțiitor politic, ocupată de activisti de parid.

Boby said...

Nu aveti alt subiect de discuții?Dați apa la moara și idei la rău facatori.

Huhu Rezea said...

Este o consecință a proiectului, nu mai este nevoie de sugestii. Cântăcioșii și scriitorașii trebuie să știe ce-i așteaptă.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Legionare, mustiucul cu doua aripioare e la mine, dar sa si-l indese bine sa nu-i cada in mancare!

Vasilescu Vasile said...

Consilierii sovietici au plecat in 1958.
Care este semnificatia anului 1965?

Mai sus reintroducerea functiilor de secretari de partid loctiitori ai coamndantilor) s-a facut in 1979... acum in 1978???

In anul 1972, care este intre 1958(1965) si 1979(1978) chiar si la securitate existau functii de "Secretar al comitetului de partid (si loctiitor politic al comandantului". Tot asa era si in armata.
A se vedea la http://www.cnsas.ro/documente/acte_normative/7397_013%20fila%20216-222,%20226-257.pdf

Asa a fost de prin 1950 pina in dec.1989!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Boby Moore, jur ca vor dispare toate aceste plocoane si miloage venituri care le intra in desage, cum mai sunt doctoratele plagiate si tinichelele ruginite si platite pentru actiuni pustii de mutat hartii, caci toate la un loc e o cheltuiala de sarantoc pentru maini intinse la milogeală, peste niste venituri de cateva ori mai mari ca la saracani, cei cu 480 lei-1500 lei, din 2011 pensiile inghetate si neactualizate, iar ei nu se mai satura sa ia pe indesate niste milogeli nejustificate...

Huhu Rezea said...

D-ta n-ai prea auzit de Declaratia din aprilie 1964 si nici nu ai perceput modificările de după Constituția din 1965.

Huhu Rezea said...

Doar sovietofilii au spus la rebeliune că după 1965 în Romania nu a fost nicio schimbare.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Vasilescu Vasile & Onorabile, ceva de cantabile: Abia acum realizez de ce politrucii de unitate ma milogeau, si ma rugau cu promisiuni de premiere, sa versific scenete de brigazi artistice militare, sau coruri cantabile, sa concureze cu alte unitati brotacare din garnizoana si alte garnizoane, pana la faza ,,nationale,'' caci ei primeau grosul cu folosul si eu doar cateva amarate de sutare, dupa atata amar de sudoare, plus ca erau patiti ca politruci, dar pe atunci nu stiam si nu realizam si singur ma pacaleam ca ma supuneam la ham, si deci nimic eu nu castigam ca doar pe ei ii imbogateam! Bai, politruci babalaci, cat banaret cu saftea ati luat de pe munca si de pe schinarea mea, de n-ati mai avea tiutiun in ciobul de lulea?!! Ha, ha, ha, etcetera, ca eu îs fraierul cu paguba...

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Onorabile, Dupa ,,Declaratie'' s-a trecut la reformarea partidului si schimbarea rusofililor, mai intai din Partidul Muncitoresc Roman in Partidul Comunist Roman, apoi dupa Congres de la Republica Populara Romana la Republica Socialista Romania, au fost eliberati detinutii politici din inchisori, desfiintandu-se lagarele de munca fortata, reabilitarea unor personalitati din societate, eliberarea din gulagurile din Baragan si altele ale celor cu domiciliu fortat, reforma teritoriala de la regiuni la judete, trecerea la un liberalism fara incorsetari politice, masurile fiind foarte multe dar nu-i loc sa ma intind pe aici, terminandu-se cu un Plan de Dezvoltare Economic multilateral dezvoltat, etapizat, cu intindere pana in anul 1990 si chiar, ulterior, pana in anul 2000, s-au scos insemnele distinctive de la uniformele cazone si la Interne care aveau tenta sovietica sa iesim din tiparul sovietic, s-a permis invatarea si a altor limbi in scoli, in afara de rusa, s-a declarat independenta si suvernanitatea cu dreptul la autodeterminare, care i-au infuriat pe hrusciovisti si brejnevisti, etc... Ttaia Ifrim stie multe, desi n-am fost grangur de partid, decat simplu membru, cu membru la purtator sa ma ajute sa nu mor din amor!

Viorel said...

Domnule Cornelius Flavius Ifrim,cu regret dar nu i-am cunoscut. A fost un Moroșanu Cristi (M.M. bucătar) care s-a mutat la Bacău la aviație iar despre Murariu, îl cunosc doar pe fratele lui, Decebal mutat la ISU.

Calinmihaib12 said...

..În anul 1972 am fost militar în termen într-o U.M. din ARDEAL: în care exista FUNCȚIA de: locțiitor politic al Cdt. Rg.,..și exista și OMUL:..Col. "C"..!;
..după încorporare..în primele zile se organiza o adunare, pe "platoul de adunare", a întregului efectiv de recruți și li se prezenta conducerea
U.M.: Cdt, Șeful de stat major și.. următorii locțiitori ai Cdt-lui UM.,precum și..Conducerea Ministerului apărării naționale..!

Iulian Mareș said...

O țară tristă de atâta veselie...

Un turist străin este intervievat la plecare, pe aeroportul Otopeni!
-Cu ce asemănați România, acum după o lună de ședere la noi?
-Cu un sanatoriu de psihiatrie în care cei mai pastilați pacienți au pus mâna pe conducere!

Calinmihaib12 said...

..la care "rebeliune"(?): căci dacă e vorba de.."dec.1989":..a fost o LOVITURĂ DE STAT.!.."cu tot tacâmul" ..de rigoare.(?) administrată, în principal de..SOVIETICI..în favoarea .."sovietofililor"..de cetățenie română..din ROMÂNIA..!
..altă "rebeliune"..publică de amploare ( cu excepția revoltelor: STUDENȚEȘTI:1945 din Cluj= cu iz etnic, si 1956= din Timișoara,
a minerilor din 1977..și a revoltei brașovenilor din 1987..!)..nu a mai fost..după câte știu..!

Iulian Mareș said...

Albă ca Zăpada, Degetica și Baba Cloanta Cotoroanta merg pe drum.
Albă ca Zăpada spune:
- Sunt cea mai frumoasă.
Degetica spune:
- Sunt cea mai mica.
Și Baba Cloanta Cotoroanta spune:
- Și eu sunt cea mai urâta, imputita și hidoasa fiinta de pe pamant.
Mergand asa văd Ministerul Adevărului lângă drum si o firma luminoasa "Raspundem la orice intrebare"
Intră Albă ca Zăpada, dupa ceva vreme iese plângând:
- Nu sunt cea mai frumoasă, Frumoasa din padurea adormită este mai frumoasă decât mine.
Degetica intra si ea si iese deprimata:
- Nu sunt cea mai mica, cica exista un băietel, Tom degetel, care este mai mic decât mine.
Intra si Baba Cloanta Cotoroanta si iese plina de spume, dand cu piciorul in tomberoane:
- Cine este Clotilde Armand?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Gelu Olescu, respect si multumesc frumos pentru mail! Am trimis propunerea la proiectul de Statut! Doamne, ajuta!
@Tehnocrat, sa-mi dea si un găgat uscat pentru festivalurile ,,Găgarea Romaniei,'' dar sa-l dea sa-l vand tot lor pentru ingrasat florile Ministresului!

Calinmihaib12 said...

În ROMÂNIA..după înscăunarea lui Ceaușescu în 1965..părea că bate .. "the Wind of..change.."( din celebra melodie..a.."SCORPIONILOR"):
..cu o "deschidere".."culturală": import de carte..și presă scrisă străină: (vestică)..care..a ținut..până în 1971..,după care treptat s-a "închis"..până prin 1979-1980..,după suprimarea.. "mișcării transcedentale"= văzută ca un pericol(real..!) de atac asupra "orânduirii socialiste"..!, dar și industrială: cu contractarea de credite externe,specializări profesionale..în vest,creșteri relative ale nivelului de trai..etc.
În anii de după 1980..a urmat.. INCHIDEREA..și tot restul..!

Iulian Mareș said...

Conferința de presă la P. Cotroceni! Ieșit din comun, Președinte (?) KWI răspunde la întrebări.
Ziarista de la Jurnalul de Sibiu intreaba:
-Domnule Președinte, ce va oprește sa atingeți ținta de vaccinați anticovid, pe care v-ați asumat-o?
-Daa, așaa este, ne mai trebuie 6,5 mil de mici!
-Atât?
-Ar mai fi cevaa! ... doar 3,25 mil de scobitori și nu vrea Cîțu să se mai împrumute, ca să le cumpărăm din Trinidad-Tobago...

Huhu Rezea said...

Propaganda internaționalist-postcomunista nici nu vrea sa auda de acele evenimente.
Pentru ei e bine să-i pună în cârcă lui Ceausescu si perioada de ocupație sovietică.
Suveranismul lui Ceausescu le pute!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Iulian, se discuta despre un nucleu, parca din partea Câțosului, care ar vrea sa-l debarce pe Marele Parazit. Daca s-ar face Referndum de debarcare, ar face campanie anti Parazit. Cica sa-l debarce, dar cum, fara Referendum?

Iulian Mareș said...

În orice stat de pana prin 1998 seful de stat major era și prim locțiitor al Cdt și șef al întregului personal.
Ulterior au intervenit unele skimbari, în sensul ca a apărut functia de Loct al Cdt, ceilalți fiind locțiitor pt..., sau Sef al...
Da, secretarul ComitetulyiPCR/Consiliului Politic era și Locțiitor politic al Cdt.
Eu am prins mai puțin, însă asa îmi amintesc...

Iulian Mareș said...

Lucrurile sunt ceva mai complexe...vizita în Coreea comunistă, FMI-ROU a fost inițiatoare, fondatoare, vizita și apropierea de Libia, proiectul băncii pt tarile în curs de dezvoltare, cultul personalității, ozitia rebela în blocul comunistă, apariția rusului pătat în cap, unii zic și ceva despre capacități de răspuns N, resurse importante și rare, cercetări privind lovitura volumetrica...., DAR ÎNTR-UN CUVANT SUVERANISMUL SI PATRIOTISMYL TARANULYI OLTEAN. NU MAI REPRODYC APRECIERILE LUI ȚUȚEA...MAI CEVA CA RAMSES!
*REVOLUTIILE ISI DEVOREAZA FII!...IAR EL A FACUT UNA INDUSTRIALĂ SI CULTURALĂ! MAURUL PUTEA MURI...

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Calin Mihai, inseamna ca ai varsta de... 69 ani?! 69 reprezinta Alfa si Omega, Negativ si Pozitiv, Yang si Yeng, alb si negru, plus sau minus infinit, perpetuum mobile, rostogolul, tumba la baluba cat si pozitia pentru Judecata de Apoi! Pana atunci, mai am 2 ani si deja ma pregatesc pentru intanlirea cu aceste mari confruntari!

Iulian Mareș said...

Pac/Bum?
Ni cred...ce a mai făcut Cîțu ca să facă ceva? Plus ca asta este arta, știință, experienta în crearea și managementul crizelor, a alegerii momentului de inflamare și densității critice.
Dacă sclavii romani nu se bășică că li se taie alocațiile plopilor, eu ce pot face!
Le urez succes și sa le însamânțeze USR pe toate sclavele sclavilor. Am ales acest exemplu pt că este cel mai recent, clar și de gâgă!

Iulian Mareș said...

Erata..
Plopilor > plozilor

Iulian Mareș said...

https://m.mediafax.ro/social/prezentul-fara-perdea-marius-oprea-pensiile-de-la-minciunile-ministrului-turcan-la-minciunile-privind-asaltul-decreteilor-singurii-decretei-sint-generalii-pensionati-in-floarea-virstei-20149150

Nu uitați: guvernul pnl-usr-udemr va vrea reci! ...si cu lumina la cap!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Ceausescu, un țăran pur, dar inteligent si vizionar, s-a lasat pradă Elenei si l-a stricat, l-a distrus, i-a modificat constiinta, l-a inrait dupa tiparul ei si l-a dus la pierzanie... Era șantajat seczual ca nu-i da seara vrabiuța, daca nu-i ascultă clanța ziua! Nu fabulez, e chiar real...

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Iulian, nu Câtu, el habar nu are ce fac căteii, ci nucleul! Ei l-ar insuruba pe Cățu, iar Câțu e un habarnist tocilar, neatent si aerian cu se se intampla in jurul lui, la ce fac cățelandrii sa-l miruiasă cu functii, de fapt lachei care urmaresc scopuri banoase prin inlocuirea Marelui Inutil!

spiritul lui Haret said...

Mares tu o tii langa.Daca ai avea o pensie de milog nu ai mai face deosebire intre asa zisa dreapta si asa zisa stanga.Tu nu vrei cu nici un chip sa accepti ca in Romania sunt doua grupuri politicienii si restul.Succint politicienii functioneaza precum mainile.Se spala una pe alta si impreuna spala fata.

Retrotikitaka said...

Am renununtat sa mai comentez si nu voi mai comenta pe acest blog , deoarece oricat de doct ai fi intr-un domeniu sau altul esti pus la zid de semidocti juridici sadea .
Art 79 din preconizatul” Nou Statut al Cadrelor Militare” publicat pe aici nu este nimic altceva decat influenta lui ”Avianyc” care in nenumarate randuri arata cu demonstratii clare pe acest blog, ca art 11 din L80/95 introduce OMM/ SOPP în cuantumul pensiei militare ,pensie militara supusa apoi plafonarii prin OG 59,art 60.
Propunerea lui Avianyc de modificare a art 11 si folosirea in loc de termenul ”spor ” a termenului de ”INDEMNIZATIE„ a fost ,bănuiesc, culeasă de arhitectii intocmirii noului ”Statut” de pe acest blog (fiindca nimeni in alta parte sau prin n de multe asociatii neimplicate decat in interese proprii, nu a fost sesizată) a fost insusita sub aspect juridic si materializată in art 79 ,care art 79 scoate practic OMM/SOPP de sub incidenta plafonarii prin OG59 ,art 60 , acordându-se separat de pensia militara de serviciu ca INDEMNIZATIE neimpozabilă.
Ca atare OMM/SOPP neimpozabil prin acest proiect nu mai face parte din pensia militara de stat si nu se mai supune niciunei plafonari.
Probabil ca in viitoarea formula de calcul pensia militara de stat + OMM /SOPP nu va depăsi netul avut la iesirea la pensie.

Spunea Avianyc in repetate rânduri si sub diferite forme in multe comentarii;

””avianyc22 decembrie 2020, 07:51
Cu parere de rau ,vreti nu vreti ,va trebui să constatați că singurul care a interpretat corect in spiritul legii art 11 din L 80 si art 60 din OG 59 ,coroborate cu L223 a fost avia-avianyc.
În rest doar pălăvrăgeală pe lângă interpretarea corecta a legii.
Probabil că sa se interpreteze cum ne dorim cu toții, dupa cum spunea avia-avianic ar trebui modificata legea 80 art 11 si acel spor mentionat de art 11 sa fie transformat in indemnizație.
Indemnizația are o cu totul alta conotație juridică si nu intra sub incidenta OG59 art 60.
Se pare ca avia-avianyc le cam stie destul de bine in orice domeniu.””

Poate din curiozitate si spre adevar cititi comentariile lui Avianyc si raspunsurile primite din topicele ;

https://www.huhurez.com/2020/12/scurt-istoric-al-ommsosp-si-
al.html#:~:text=Scurt%20istoric%20al,COMMENTS

https://www.huhurez.com/2020/12/semne-proaste-pentru-sporul-omm.html#:~:text=Semne%20proaste%20pentru,COMMENTS

Huhurez multumesc pentru felicitari ......!!!!!! nu trebuia !!
Evitarea .....prin invidia pe cântekaci si umplutori de maculatură cu pareri si pareri prin edituri nu ne aduce niciun beneficiu material.
Daca asa cum spuneam tot pe aici candva ,atata timp cat militarii primesc ”soldă ” si sunt considerati ”necontributivi ” ci doar impozabili(asta este firescul) ,admiterea propusa de mine candva ca acel CAS de 25% sa nu mai fie retinut din solda brută ar aduce la un net mult mai favorabil noului pensionar. Militarul este in slujba statutului ,are si a avut soldă si pensie de serviciu impozabile si atât.
Poate decidenții vor citi si materializa si asta candva daca ramane in piciore sistemul actual sau unul similar algoritmului L223 -adica pensii sistem NATO cum este firesc.

Huhu Rezea said...

Este o formulare in continuarea recentelor formulări pentru veteranii decorați cu OMM/SOSP sau a indemnizației de 1000 lei pentru veteranii de modă nouă din teatrele de operații.
Formularea il scutește pe oricare slab de minte să nu mai comită confuziuni între un drept de asigurare socială, cum e pensia militară, si un drept recompensatoriu, cum este sporul/indemnizația OMM/SOSP.

Leon said...

@Avianyc, vezi ca te contrazici !
Pai daca Indemnizatia NEOMPOZABILA ptr. OMM/SOSP este data de Statut, se adauga la Pensia stabilita de Legea nr.223, NU intra in Pensia NETA..!
In rest, iti recunosc meritul cu transformarea Sporului in Indemnizatie, dar Neimpozitarea acesteia am sugerat-o si eu..!

Retrotikitaka said...

@ Huhurez
Multumesc ca in subintelesul comentariului recunoașteți in parte corectitudinea afirmațiilor facute de "avianyc" pe acest subiect incepand cu mult timp inaintea aplicării drepturilor pentru veterani.
"Avianyc " in stiinta lui de drept cerea in comentarii modificarea art 11 din L80/ 95 in sensul inlocuirii
termenulul " SPOR" " cu termenul "INDEMNIZATIE" Notiunea de " INDEMNIZATIE" a fost introdusă de "avianyc" in premiera cu mult timp in urma pe acest blog si nu-i puteti contesta meritele.
Dar precum " mos Alecu" o dati mereu după casa nanasului ca sa iesiti la suprafață......

monteoru said...

Huhule se vede ca nu ai depasit nivelul de ofiter de securitate specializat printr-un curs de 3 luni la Baneasa.Esti glumet.Nu a existat ceist sa-mi ceara sa -i devin colaborator.Stii ce inseamna spate tare?.La voi erau colaboratori.Privind voi.Erati mai vunerabili decat mine.


Ein Stein said...

Daca-ti zic ca esti naiv, mi se pare cam putin asa ca am sa-ti zic ca esti natarau. Tu crezi ca OG59 e precum Constitutia sau este etern, ca maine dau alt oghe si-ti baga in coma prostia cu indemnizatia. Cei care s-au "inspirat" din izvorul nesecat de intelepciune, pe care pretinzi ca-ti apartine, nu sunt departe de tine. Important este daca vor sa dea sau nu acele procente, daca vor pot sa-l numeasca cum vor, perimetru, indemnizatie, angoasa, etc. Dar nu vor! Pricepi? Art.11 este foarte limpede, d-aia au si venit cu OG59, sa nu-l dea. Tu crezi ca se incurca ei de o denumire?
Apropos, militarii nu sunt in slujba statului, ca tot zici ca le ai cu legile.

Huhu Rezea said...

Adresa UZPR semnata de Doru Dinu Glavan nu poate să fie o dezmintire ca nu primește indemnizația, ci este o confirmare că domnul Dogaru este membru UZPR, oricând putând să ceară la CSP acordarea indemnizației de 50%.

Huhu Rezea said...

Trebuie să fii tare îngrâmadit dacă, citind zi de acest blog, timp de 8 ani, nu ai reușit să înțelegi care este pregătirea și specialitatea militară a autorului care administreaza blogul.
Mă voi inscrie și eu în Uniunea Ziariștilor profesioniști din România.

Retrotikitaka said...

@ Leon
Cu tot respectul.
Tocmai asta spuneam si eu. OMM nu mai intra in componenta pensiei militare de stat in baza art 79. Nu faceti confuzii si deturnări spusele mele.
Nu vreau sa scriu mai mult si sa spuna cineva că le dau idei dar presimt că formula noua va fi tocmita in asa fel ca un oarecare procent din net plus OMM impozabil sa nu depaseasca ca venit 100% netul sau media seturilor.......din momentul ieșirii la pensie.
Adică pensie militara de stat = x % din net
Total drepturi =
X% din net impozabil + OMM neipozabil < sau = cu netul la ieșirea la pensie.
Cu regret ,dar nu cred ca este cazul sa credeti in himere cu OMM peste net sau media neturilor.....avute în momentul ieșirii la pensie.
Bine ar fi sa nu fie asa si bine ar fi sa se elimine acel CAS de 25% retinut din brutul soldei ca sa creasca netul. Studiati bine propunerea asta scrisa si in primul comentariu si bateti moneda pe ea pe la ușile împărăției.
Indemnizația pentru veterani este cu totul altceva si probabil depășește netul.
Dar ea este o răsplată pentru participări in teatre de război unde si riscurile sunt ridicate.
Cum si in baza caruia algoritm au stabilit-o exact 1000 lei ramane o necunoscută.

Viorel said...

Domnule Cornelius Flavius Ifrim. Nici acum nu-i târziu, aveți doar 65 de ani. Citiți ce scrie HotNews.ro, astăzi 21.06.2021 orele 06:11: „ În fiecare zi, speranța de viață din România crește cu peste 5 ore. Asta datorită traiului bun oferit de Guvernul meu condus de domnul Orban și Cîțu. Cum te-ar putea afecta asta la pensie. Vezi și câți ani trăiește un român pensionat la 60 de ani”. În anul 2019, speranța de viață în România la bărbați era de 72,5 ani. Mergeți repejor la Uniunea competentă domeniului dv., vă înscrieți iar prin septembrie începeți și vă faceți dosarul. Ați spus că ați fost ani de zile gazetar de Bacău (sau Onești). Se vor găsi câteva manuscrise publicate, le decupați și atașați câte mai multe la dosar. Cum pot unii, de ce nu și dv. ? Ani de trait mai aveți destui. Dumnezeu să vă dea viață lungă. Ce noroc și cu statul acesta / Guvernarea că ne mai dă și câte zile de viață în plus la pensie. Dacă înmulțim 5 ore cu 365 de zile=1.825 ore : 24 = 76 de zile pe an. În ritmul acesta și conform statisticii prezentate cred că speranța de viață în România va atinge 100 de ani. Ce invidie pe europeni.

Viorel said...

Domnule spiritul lui Haret, v-am răspuns la comentariul postat dar fiind un pic mai detaliat, presărat și cu alte amănunte, s-a oprit la barieră. V-am spus acest lucru pentru că la un comentariu, din respect trebuie să răspunzi.

monteoru said...

Huhule si cu GP o dai in bara.Spre stiinta.Apartenenta la GP nu era pe criteriul de apartenenta la PCR.In conditiile apararii de intregul popor trebuia sa se pregateasca militar si cel cu barba sura si cel cu tata in gura.

Iulian Mareș said...

Putând sa ceara...!
Dacă nu a cerut și omul da public asta, care este problema?
Este una gheboasa, ca tot zice unu ca a lipsit de pe blog și fără el a murit juridicul.
Când ai folosit atâtea nume cine sa te mai creadă? Iohanis?!
Ăla care citește și nu înțelege o iota?
Din 80 mkd promise și campanie de idiotăn, au ajuns apoi 40, 30 și în fapt 29 mld de €, din care 1/2 sunt împrumuturi.
Deci, au mâncat kkat cu linguroiul și au băut prea putina apa...
Iluminatul guvern ce va face cu milioanele de vaccinuri? Le cumpără ca să le arunce? Pai, sa le plătească Dulapul, căci asta kiar e o problema de CSAT!

Iulian Mareș said...

Baga-i sarma în rât, căci este mistreț bătrân ce știe orice...
Oare ce cauta el în viata lui?

Viorel said...

Domnule Cornelius Flavius Ifrim, ca un bun creștin ce sunteți trebuia să spuneți (Apocalipsa 1:8-10):
„Eu sunt Alfa şi Omega[a], zice Domnul, Dumnezeu, Cel Care este, Care era şi Care vine, Cel Atotputernic!“ sau Prima şi ultima literă din alfabetul grecesc: „ Dumnezeu este Începutul şi Sfârşitul ” (vezi 21:6). Deci gândițivă la cele sfinte, nu la poziția 69 „în gimnastica ritmică”.

Iulian Mareș said...

Ice,
Dacă te prind la seminar îți dau un doi, 2, cocoșat!
Este ca te-ai păcălit votând tâmpiții, adică USR?

Viorel said...

Domnule Cornelius Flavius Ifrim, fiți realist. În România în proporție de 75% în casă cântă GĂINA. Cocoși suntem doar la crâșmă și între prieteni la bârfă. Ceaușescu era condus de Elena și totuși a făcut lucruri mărețe. Președinții de după 1989 (parte) de care neveste au fost șantajați de am ajuns în situația aceasta ? Sau e vorba despre:
„Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus ?...
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus ?”
Și eu continui: România, ne-a distrus. Asta a vrut acel Apus.

Huhu Rezea said...

Este dreptul sau să ceara indemnizație, dar să nu incerece să ne prostească cu adrese de pe la UZPR.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Monteoru, serios ca cine a pus informatia pe tava ca @Onorabilul e securist a facut-o din prostie si, pentru calm, doar atat iti spun ca a fost, la inceputuri, Lector la o Scoală Militara MApN din orasul ,,X,'' dar sub nici o forma nu in MAI! Parol d'honnore! Sa mai spun ca securanii au scos-o ca e securan? Nu fi mirat, stimabile, caci sunt printre noi!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Viorel, multumesc pentru bunele intentii! Spune-mi pe nume, Corneliu, ca aici nu facem instructie si educatie militara, suntem bosorogi si au disparut insemnele de carpe, stele, table si tot felul de zorzoane, care-s nule, fiind toti cu ajutoare sociale, nu pensii sau grade militare! Alea le au mercenarii cu plus la venituri de 1000 lei! Nu mai fac nimic, m-am saturat de toate demersurile, mai am niste procese cu niste tipi din Casa de Pensii sa-mi dea socoteala cum au obtinut niste drepturi, sa-mi probeze cum le-au obtinut si pe urma ii dau naibii cu procesele lor, ca pe celelate le-am pierdut pe linie, ca pe sarmale, fiind vadit ca e ordin sa nu castigam nimic! Nu vreau averi, nu vreau bani in banca, decat sa mananc si sa-mi platesc chiria si utilitatile, plus medicamentele. Nici carpe pe mine nu mai vreau, ce am imi ajung. Orice am incercat sa obtin am ratat pentru ca asa e ordin sa nu obtinem nimic! Multumesc pentru sfaturi si multa sanatate!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Viorel sincer le am si le stiu si pe astea! Dar, este o litera greceasca, psi, care este un Y cu inca un betisor sus pe mijloc: Ala daca era trecut pe tastatura o puneam cand era vorba de clocari, reprezentand psi...hiatria! Merita, mafiotii!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Viorel, Perfect adevarat, si la mine cam canta gaina, macar din complezenta sa n-o supar la cate boli are, si din respect! Eu sunt calm si ursul merge, cainii latra! Rar imi ies di pepeni!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Iulian, pentru o tuica ii votam si eu, dar nu au dat in judetla noi fiind seceta, dar cica pe Siriu la vale au dat din borhotina de Pietroasele!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Viorel, Murariu Romeo asta de care zic nu are frati, acum e in Bacau, realizat foarte bine, s-a insurat dupa Mină si Canal, unde am stagiat amandoi, fiind de loc din Piatra Neamt, dar am lucrat amadoi la Artilerie de coasta, APR-uri si rachete Braila, un baiat de 10, cei doi frati sunt altii, iar Fanică se pare ca a lasat nevasta pentru o coafeza din Lupeni, dupa iesirea la pensie s-a mutat la ea, dar la cat beau amandoi impreuna, presupun ca au ramas doar amintirile din ei!

Un pensionar said...

Îmi este scârbă de tot ceea ce se întâmplă referitor la pensiile militare nu este normal că un sergent angajat să aibă pensia egală plafonată cu un subofițer mai nu este normal că un cfrist să aibă pensia mai mare că un polițist. Întrebarea mea este către Iohannis de ce avansează pe banda rulantă tot felul de Chestori , exemplul IPJ Timiș Petecel mutat disciplinar la Dolj avansat Chestor care sunt meritele Iohannis semnează tot ce i se pune sub nas Cât de grețoși puteți să fiți când toate televiziunile dau exemplele cu Chestorul Alexe păi nu tot voi ați promovați sau au uitat președintele .Nici la ora actuală nu sa pus în aplicare OUG 75 câtă nesimțire.Iohanis a spus în alegeri că vrem o țară că afară cum când o grămadă de instituții fac legile cum vor ei? MAI și-au bătut joc de toți angajații salarii de mizerie cum ar fi săi dam in judecată pentru miile de ore când băgam acțiuni săptămâni la rând fara să fie plătiți.Orcum Ciucă și Brbeceanu au fost cooptați pentru voturi. Da sa dat legea cu teatrele de operațiuni toți s-au dus pentru bani noi am rămas în țară din trei în birou am rămas doi să suplinim și lucrările celui plecat super. Dar mineriada din 90 pacea de la Costești nu a fost considerată misiune? Toate evenimentele festivaluri votări care nu au fost plătite nu au fost misiuni pe teritoriul Țării.Noi ceilalți poate nu am știut engleză dar am rămas în țară să suplinim lipsa celor plecați.Oricum nu cred că se va rezolva ceva cu inchitațiile întâlniri de ani de zile cu asociațiile doar un blat bla.Rusine domnilor Ciucă și cel de la interne. Cred că e prea mult săi fac domni.Iohanis sper să aibă aceeași liniște la pensie cum avem noi de patru ani mințiți.

raul said...

Ok,Huhule!Adio si-un praz verde!

Huhu Rezea said...

@Flavius
Nu este o rusine să fii ofiter de informații sau polițist. Niște zurbagii ca Iceparu, Serban Doru sau kis se dau mari anticomunisti, dar ei au ceva complexe fața de asemenea ofiteri.
Hu-i obliga nimeni să citească blogul, dacă nu le place, dar se pare că se chinuie să-l frecventeze pentru că au ceva sarcini de la gulerați pentru discreditarea lui.

Huhu Rezea said...

Avea vreo legatura articolul semnalat cu topicul?
Ai normă să faci reclamă pentru national.ro?

M said...

@Iulian Mares

😂

Mai erau unii camarazi pe diferite grupuri cazuti in kur de maretia lui Rodrigo Duterte, presedintele Filipinelor. Ce reforme a facut el, ce ordine a pus in tara, cat de corect e... imposibil sa nu fi intalnit asemenea postari.

Mai nou, Duterte ameninta antivaccinstii cu puscaria:
"„Voi alegeți, vaccin sau închisoare. Nu mă înțelegeți greșit, țara este în criză. Sunt exasperat că filipinezii nu ascultă ce le spune guvernul”

E si asta o metoda!

M said...

@Viorel
Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus ?...
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus ?”
România, ne-a distrus. Asta a vrut acel Apus.


Lasa ca si noua ne-a placut!!! Ca Apusul a vrut sa distruga si Polonia, Cehia sau Ungaria si nu prea le-a iesit!

monteoru said...

Mares retine ca nu fac parte din cei ce semnalizeaza la stanga si o iau la dreapta.Am capacitatea sa discern ce e bine pt. mine si ce nu.
Observ cu amaraciune ca sunt pe aici nostalnici.Baieti aveti grija ca ce va doriti se poate intampla.Nu va desmintiti precum ca neamul nostru are memorie scurta.
Huhule @iti place mai mult umbre nu lumini.
Referitor la Secu.Sotii si de ofiteri MApN,fii de ofiteri MApN,scoliti in MApN,Antitero scoliti in MApN,ceisti in mare parte proveniti din ofiteri cercetare . Din pacate unii securisti erau proveniti din civili doritori sa manance si ei o paine mai alba.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Eu n-am fobii la securisti sau politisti, avand cu ei relatii foarte bune, niciodata pe grupurile lor nefiind jignit de cineva, cum sunt pe grupurile militare, si poate ca uscaturile cele mai mari sunt la noi, in Armata, ei fiind mai uniti si sar unii pentru altii sa se ajute si sa se apere, coeziunea fiind mai mare la ei ca la noi, care ne mancam unii pe altii, precum cainii! N-am vazut atatea insulte, jigniri, reprosuri si actiuni de umilire la altii cum e la noi! La noi, multi inca se mai cred activi, bosi, stapani, vatafi si cu sceptrele in mânuri, parca si acum ravnind la bastoanele de Generali sau Maresali... Uita ca acestea sunt bine definite si incotopanite in dosul prohaburilor, caci, in afara de acestea, altele mai sunt cuiele ce o sa li se bata pe capacele coparseurilor... Domnilor, acum trebuie sa ne mandrim cu educatia, bunul simt, decenta, demnitatea, onoarea si prestanta de calitate din societate, caci nimeni nu mai da doi bani pentru ce am fost si ce am facut, ci pentru ce suntem acum, cu moralitate si bun simt! Cu cat exteriorizarile si manifestarile degradante si imorale ale unora sunt mai vehemente si pline de ura, invective si trivialitati grobiene, cu atat se autoeticheteaza si se demasca limpede ca ar fi pacienti , sau ar trebui sa fie, ai psihiatrilor sau psihologilor, cauza fiind indubitabil, la majoritatea, abuzurile etilice si boala de șefie la cei care se manifesta din randurile celor care s-au ridicat de la coada vacii, cu greierii cantandu-le intre crapaturile din calcaie! Omul cu bun simt si educat este asa si cand e sef, dar si cand si-a primit palaria si bastonul de pensionar, dar care e mitocan si badaran, asa v-a muri, indiferent cat ai vrea sa-l educi sau sa-i constientizezi negativismul comportamentului parsiv! Domn te-ai nascut, domn mori! Porc te-ai nascut, porc mori!

Huhu Rezea said...

Măi... grămadă de Siriu, ai și tu o strelice de ideee despre statutul cadrelor militare?

raul said...

Nici unul din articolele semnalate nu erau de pe site-ul national .ro!La unul se mai putea destinde lumea si la altul mai avea ceva de invatat ,de altfel fiind in continuarea politicii si acestui site de dezavuare a politicilor de asa zisa ,,political correctness" sau cum mai zic altii ,,politically corect"!Dar ma rog ,tu esti sef pe site-ul tau!Sa fii iubit!

M said...

Comentariile mele la proiectul de statut sunt mai mult generale.
1. Dacă avem o lege UNITARĂ a salarizării, politicienii vor și o lege UNITARĂ a pensiilor atunci de ce să avem STATUTE DIFERITE?
2. prevederile statutului ar trebui legate între ele: adică ăla care vorbește de pensii militare de stat să fie legat de articolele care vorbesc de obligații după trecerea în rezervă.
Ai una, atunci ești obligat la ailaltă! 😁

Retrotikitaka said...

@ CFI
Mda ,Huhurez a fost probabil lector de ”Socialism stiintific” la vreo sucursală de la ”Stefan Gheorgiu” sau invitat sa predea aceleasi cursuri si la postliceala AMG -facultatea politică si arme intrunite.
Pacat că ”Ceparu de Buzău” nu l-a prins si a ramas neconvertit. In schimb Mareș si alti lăudaci ai lui de pe aici l-au prins si au ramas convertiti din plin la dogmele patriotismului si suveranismului social-democrat.
Lipsit de catedra acum preda materia pe blog . Mareș ,ein stein ,Viorel si alti convertiti sunt numai ochi ,urechi si aplauze la adresa lectorului. Mai ales cand le preda dupa indrumarul de la Antena 3 .......

@ Ceparu de Buzău
Să stii ca cei de la ATM si Medicina Militara pe langa carnetul de serviciu unde figurau ca elev aveau si legitimatii de student . Chiar o pastrez ,vizata pe 5 ani .....consecutivi.

ifrim said...

Dar cine-l oprește pe Klaus six house să decreteze în CSAT pe motiv de siguranță sanitară naționala obligativitatea vaccinului anticovid?Societatea civilă?Mira-m-aș!In șc.gen.veneau doamnele în clasă ne făceau antipoliomielitic,antirujeolic,anti TBC și ce ne mai făceau ele acolo,unu' nu mișca în front!

Iulian Mareș said...

În prima mea unitate era un ofițer, nu era kiar prostan, însă bea cam mult și în momente nepotrivite, era cât de cam 8-9 ani, Cdt. Pl. Trs./B.I. A făcut ciroza și nu a mai băut...apoi l-au făcut membru PCR în noiembrie 89! Dar tot a plătit 2 cotizații! 🤣🤪😜

Iulian Mareș said...

Ice,
USR și PNL îți face bine? Ca apa alcalina?....Sau ai hemoroizi?
Sunt și voi rămâne un suveranist social-democrat care este preocupat de adevărul MLR.

Iulian Mareș said...

M,

Pai nu se mândrea el ca înainte de a fi Prezidente era Justițiaro și încălcând pe motor executa cu pistolul vânzătorii de droguri?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@M, am trimis propunerile lui Gelu @Olescu, care sincer si la moduri juridice ating punctele critice, dar am trimis si ale mele personale, care se refera la acele pensioare cu care se moare de foame.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Avianyc, tocmai cei cu Stefan Gheorgiu, si nu numai eu stiu, erau elitele, erau patriotii si culmile invatamantului si educatiei, exemple de urmat in societate, iar despre @Iceparu glumim șugubăț prieteneste, dar a fost in functii foarte importante, cu inalte raspunderi si competente in cadrul Div. 67 Mecanizate, functia la Garzi fiind datorata si rezultata calificativelor exceptionale si permanente, caci unde a lucrat in tinerete domnia sa nu oricine obtinea usor functia!

M said...

@Cornelius Flavius Ifrim

Se pare că nu am fost atent pentru că nu am reținut propunerile stimatului domn Gelu Olescu.
Experiența personală a domniei sale precum și modelul Statutului Militarului Rus cu care probabil este familiarizat sunt convins că au adus clarificări importante la acest proiect.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@M, cred ca scriptic nu-i apartine, si vad bine ca este elaborata la modul realist de un bun jurist...

Ein Stein said...

@avia
"< sau =", mai zici ca ai facut ATM-ul.
Mai omule toate abramburerile alea pe care le subliniezi ca "stiinta juridica" nu faci altceva deacat sa le contrapui parlitului de OG59. Tu nu vrei sa pricepi ca oricand pot veni cu alt OG care sa dea peste cap tot esafodajul de "idei" si propuneri geniale. Apoi ce ai sa faci? Ai sa stai pe pietroi si ai sa te scarpini in varful capului nevenindu-ti sa crezi ce se petrece.
Recunosc, esti bun la matematica, se si vede din comentariile anterioare, asta chiar mi-a placut "< sau =".
Deci te mai rog inca o data, fa niste calcule, respectand legislatia actuala, L223 si L80 art.11 si explica cum nu se poate acorda legal "sporul" OMM la pensie si cum este el inclus in plafonare. Presupun ca tu stii ce este un cuantum. Ia sa te vad. Presupun ca nu ai sa dai curs rugamintii cum nu ai facut-o nici in celelalte randuri. Daca nu ai sa raspunzi nu esti decat un palavragiu.

Periamu lucica said...

Dece va mirati domnule?,de poate ca la o lege umitara se bor face norme de aplicate asa cum dau facut si in 2010 la legea 263 deci norme de aplicate confirm statutului la cate se lucreaza si nu e rau asa se va diferentia de civili!!!!!

Leon said...

Cine este interesat de cumulul pensie-salariu, sa urmareasca Proiectul de lege trimis de Guvern si inregistrat la Senat cu L nr. 229/22.06.2021 repartizat la comisiile avizatoare si pentru Raport la Comisia de Munca..!

Leon said...

https://www.senat.ro/Legis/PDF/2021/21L229FG.pdf