Powered by Blogger.

Wednesday, June 23, 2021

Curtea de Apel Constanța a dat o decizie care poate face istorie în privința actualizării pensiilor militare pentru subofiteri și sgp-iști

112 comments

Un plutonier adjutant SRI  a solicitat Tribunalului Constanța să oblige Casa Sectorială a SRI să-i actualizeze pensia militară  dintr-o soldă de funcție care, potrivit HG nr. 1/2017, să nu fie mai mică decât salariul minim pe economie. 

Tribunalul i-a respins cererea din motive puerile sugerate și de Intâmpinarea CPS a SRI.

Domnul plutonier a avut norocul că a dat la Curtea de Apel Constanța de un complet dispus să examineze cererea prin prisma tuturor actelor normative  care erau in vigoare la data actualizării pensiei militare, nu numai cele invocate de apelant. A inceput cu OUG nr.1/2010 și L nr. 285/2010 și a încheiat cu Legea nr. 207/2017, de aprobare a OUG nr. 56/2017. 

Completul s-a raportat și la deciziile tangente cu cauza, date de ICCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Este prima hotărăre judecătorească de care eu am cunosțință  care aplică actualizarea pensiilor militare în baza Legii nr. 152/2017, așa cum a fost ea completată de OUG nr. 56 din august 2017 și de Legea nr. 207/2017, de aprobare a OUG nr. 56/2017, concluzionând că 

s-au produs, ca urmare a adoptării celor două acte normative (Legea nr. 152/2017 și OUG nr. 56/2017), două majorări: o majorare a soldei de funcție cu 15%, de la 30.06.2017, urmată de o nouă majorare a acesteia, de la 7.08.2017, cu diferența dintre majorarea cu 15% a soldei de funcție, adusă la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, și cuantumul primei majorări."

Așa se explică de ce CA Constanta obligă CSP a SRI să emită o nouă decizie de actualizare pentru  perioada de după 07 08 2017, data publicării OUG nr. 56/2017 în MO.

Nu cred că după noua decizie de actualizare subofiterul SRI va obține o pensie mai mare decât cea avută în plată la data de 30 06 2017, dar decizia Curții de Apel Constanța este folositoare de principiu pentru cei cu vechime mai mică, așa cum este @Flavius Ifrim, si a căror solda de funcție, chiar și în cuantum compus, este mai mică decât salariul minim pe economie. Nu e cazul ofiterilor din sistemul de apărare sau al comisarilor de poliție.

CA Constanta nu a folosit HG nr. 1/2017 ca temei juridic pentru a admite apelul ci, în principal, Legea nr.152/2017 completată de OUG nr. 56/2017.

Dacă veți citi articolele de pe acest blog de la eticheta Actualizare, veți constata că incă din 2018 vorbeam de o asemenea aplicare a OUG nr. 56/2017 in cazul celor cu solde de funcții in cuantum compus sub salariul minim pe economie.

Se pare că Ifrim al nostru nu a avut parte la Bacău de un asemenea complet de judecată precum cel de la Constanța.

Intreaga Motivare a Deciziei nr. 935/21 05 2021 a CA Constanța  în dosarul nr. 3391/118/2020 o găsiți pe ROLLI. ro

Mai jos public doar considerentele CA Constanța


2. Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că recalcularea soldei de funcție, conform art. II alin. 7 din Legea nr. 152/2017, se aplică doar în situația personalului militar în activitate. Conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 223/2015, la stabilirea bazei de calcul pentru recalcularea pensiei au fost actualizate, conform legislației salarizării în vigoare la 1.01.2016, numai elementele salariale ale soldei lunare brute efectiv realizate de fiecare beneficiar. De asemenea, intimata a prezentat mecanismul actualizării pensiilor militare de stat potrivit art. 60 din Legea nr. 223/2015, prin raportare la art. II alin. 3 lit. b) din Legea nr. 152/2017 și la modificarea adusă art. II alin. 7 din această lege prin Legea nr. 207/2017.

3. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza apelului:

1. Apelantul, fost plutonier adjutant, este beneficiarul unei pensii militare de stat, recalculate în condițiile Legii nr. 223/2015 prin decizia intimatei nr. _____/31.07.2017, începând de la 1.01.2016.

2. Face obiectul cauzei, în apel, cererea de actualizare a acestei pensii, potrivit art. 60 din Legea nr. 223/2015, având în vedere salariul minim brut pe țară garantat în plată de 1.450 lei, prevăzut de HG nr. 1/2017.

3. Legea nr. 223/2015 a prevăzut succesiv două modalități de actualizare a pensiilor militare de stat. Potrivit variantei inițiale a art. 60 alin. 1, „[c]uantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional și/sau solda de funcție/salariul de funcție al militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30 și 108 și în funcție de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie [...]”.

4. Această prevedere legală s-a aflat în vigoare până la 14.09.2017, întrucât a fost modificată prin art. VII pct. 2 și 3 din OUG nr. 59/2017, în sensul modificării art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015 astfel: Art. 59 - "Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul N_______ de S_________. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată." Art. 60 - "La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei."

5. Astfel, sediul materiei actualizării pensiilor militare de stat a fost mutat de la vechiul art. 60 la noul art. 59, înlocuind vechiul art. 59 referitor la o altă instituție juridică – indexarea pensiei, astfel încât noua variantă normativă a actualizării reproduce în esență vechea instituție a indexării.

6. Potrivit art. X din OUG nr. 59/2016, art. VII pct. 3 din acest act normativ (instituind noul art. 60 din Legea nr. 223/2015 – noua modalitate de actualizare a pensiilor militare de stat) a intrat în vigoare la 15.09.2017.

7. Prin urmare, orice operațiune de actualizare a pensiei militare de stat potrivit vechii forme a art. 60 din Legea nr. 223/2015 trebuie circumscrisă perioadei în care această prevedere legală s-a aflat în vigoare, anume până la 14.09.2017. De la 15.09.2017 este aplicabilă noua modalitate de actualizare a pensiilor militare de stat, care nu se mai raportează la evoluția salarizării personalului aflat în activitate, ci la rata medie anuală a inflației.

8. Actualizarea pensiei militare de stat, potrivit vechii forme a art. 60 din Legea nr. 223/2015, care face obiectul cauzei de față, s-a făcut sau trebuia făcută în măsura producerii evenimentului relevant descris în ipoteza normei: „ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional și/sau solda de funcție/salariul de funcție al militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special”.

9. Apelantul se prevalează în acest sens de art. 1 din HG nr. 1/2017, care a prevăzut următoarele: „Începând cu data de 1 februarie 2017, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri și alte adaosuri, se stabilește la 1.450 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,00 ore, în medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/oră”.

10. HG nr. 1/2017 a fost adoptată în baza art. 164 C. muncii, care prevede următoarele: „(1) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat. (2) Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară. (3) Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să își desfășoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepția grevei. (4) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este adus la cunoștința salariaților prin grija angajatorului.”

11. Chestiunea esențială pe care o implică analiza pretențiilor reclamantului este componenta salarială care nu poate fi mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, de 1.450 lei, valabil de la 1.02.2017 potrivit art. 1 din HG nr. 1/2017.

12. Din vechiul art. 60 alin. 1 din Legea nr. 223/2015, aflat în vigoare până la 15.09.2017, rezultă că pensiile militare de stat se actualizează „ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional și/sau solda de funcție/salariul de funcție al militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special”. Legea avea în vedere solda de grad, salariul gradului profesional și/sau solda de funcție, precum și salariul de funcție ale personalului aflat în activitate, care ocupă la data actualizării o funcție identică sau similară celei ocupate de pensionar în perioada de referință (cele 6 luni alese de acesta pentru calculul bazei de calcul a pensiei militare de stat, potrivit art. 28 din Legea nr. 223/2015). Astfel, actualizarea pensiilor militare de stat ale militarilor avea loc atunci când se majorau soldele de grad sau cele de funcție ale militarilor, iar actualizarea pensiilor militare de stat ale polițiștilor avea loc atunci când se majorau salariile de funcție ale polițiștilor.

13. Prin urmare, în cazul apelantului, care este pensionar militar provenind din rândul militarilor, incidența art. 1 din HG nr. 1/2017 în privința actualizării pensiei de serviciu trebuie analizată din perspectiva soldei militarilor aflați în activitate, exercitând funcția avută de acesta în perioada de referință pe care a ales-o pentru calculul bazei de calcul a pensiei militare de stat.

14. Așadar, trebuie analizat dacă, în perioada 1.02.2017 – 14.09.2017 inclusiv (de la intrarea în vigoare a HG nr. 1/2017 până la ieșirea din vigoare a vechiului art. 60 din Legea nr. 223/2015, adică până la intrarea în vigoare a OUG nr. 59/2017), a existat vreo dispoziție legală în baza căreia solda lunară, solda de grad și/sau solda de funcție a militarilor să nu poată fi mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Totodată, trebuie identificat care dintre acestea sunt supuse comparației cu salariul minim brut pe țară garantat în plată.

15. În regulă generală, art. 164 alin. 3 C. muncii prevede că „[a]ngajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară”. Prin urmare, ceea ce se ia în calcul, potrivit dreptului comun, este salariul de bază.

16. În cazul militarilor, art. 3 din capitolul 2 din Anexa VII la Legea nr. 284/2010 prevedea următoarele: „(1) Personalul militar are dreptul la soldă lunară. (2) Solda lunară se compune din solda funcției de bază, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale. (3) Solda funcției de bază este formată din solda de funcție, solda de grad, gradații și, după caz, solda de comandă. Pentru realizarea diferențierii soldelor funcțiilor de bază, se stabilesc clase de salarizare și coeficienți de ierarhizare pentru soldele de funcție.” Art. 10 alin. 1 din Legea nr. 284/2010, care prevede modul de calcul al salariilor de bază, al soldelor/salariilor de funcție și al indemnizațiilor lunare de încadrare, este un text general, de la care norma specială prevăzută de art. 3 alin. 3 din capitolul 2 din Anexa VII la aceeași lege derogă în sensul că solda de funcție este doar una dintre componentele soldei funcției de bază.

17. De asemenea, art. 93 alin. 1 prevedea astfel: „Drepturile bănești stabilite a fi acordate, prin alte acte normative, în raport cu solda de bază sau, după caz, cu solda lunară, se vor calcula față de solda funcției de bază.”

18. Prin decizia preliminară nr. 51/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut „scopul Legii-cadru nr. 284/2010 reglementat la art. 5 lit. b), în sensul în care noțiunile echivalente salariul de bază, solda funcției de bază, salariul funcției de bază și, respectiv, indemnizația de încadrare sunt definite drept "principal element al câștigului salarial" (par. 101)”.

19. Rezultă prin urmare că, în cazul militarilor, „salariul de bază” la care se referă art. 164 alin. 2 C. muncii este „solda funcției de bază”. Potrivit art. 3 alin. 2 și 3 din capitolul 2 din Anexa VII la Legea nr. 284/2010, „solda de funcție” era o componentă a „soldei funcției de bază”, care la rândul său era o componentă a „soldei lunare”. Prin urmare, nu solda de funcție trebuia să fie cel puțin egală cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, ci solda funcției de bază (în care solda de funcție era doar o componentă).

20. Rezultă, prin urmare, că solda de funcție nu poate „echivalată”, sub imperiul acestei legislații coroborate cu art. 1 din HG nr. 1/2017, cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, așa cum a solicitat reclamantul. Pretențiile sale urmează însă a fi analizate, în continuare, prin raportare la legislația ulterioară, până la 15.09.2017, când vechiul art. 60 din Legea nr. 223/2015, care a constituit temeiul actualizării în urma majorărilor salariale aplicabile personalului în activitate, a ieșit din vigoare, fiind modificat prin OUG nr. 59/2017.

21. Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, „[î]n anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru” (adică Legea nr. 284/2010). Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2011, „[î]ncepând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%”.

22. Așadar, solda funcției de bază, incluzând mai multe componente salariale, alături de salariul de funcție, a fost majorată cu 15% de la 1.01.2011 și apoi a fost plafonată, prin dispoziții legale succesive, până la 1.01.2018, cu excepția majorării cu 10% a soldelor funcțiilor de bază, prevăzută de Legea nr. 293/2015.

23. Potrivit art. 4 alin. 2 din OUG nr. 9/2017, „[p]rin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna aprilie 2017, pentru personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din cadrul instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, sporurile, indemnizațiile și alte asemenea drepturi specifice acestui domeniu de activitate, acordate proporțional cu timpul efectiv lucrat - pe baza pontajelor, și care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază/salariul funcției de bază/solda funcției de bază, precum și drepturile salariale acordate pentru risc și suprasolicitare neuropsihică sau, după caz, pentru risc și pericol deosebit se determină prin raportare la salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție cuvenit, al cărei/cărui cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.”

24. Această normă are caracter special în raport cu cea generală prevăzută de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 9/2017, fiind de strictă interpretare și aplicare. Art. 1 alin. 1 prevede că, „[î]n perioada 1 martie - 31 decembrie 2017, se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna februarie 2017 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare lunară, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare”.

25. Ca normă specială, art. 4 alin. 2 din OUG nr. 9/2017 reglementează numai modul de calcul al sporurilor, indemnizațiilor și altor asemenea drepturi specifice, acordate proporțional cu timpul efectiv lucrat, precum și al drepturilor salariale acordate pentru risc și suprasolicitare neuropsihică sau, după caz, pentru risc și pericol, iar nu și modul de calcul al salariului de bază/soldei de funcție/salariului de funcție – care au rămas guvernate de norma generală prevăzută de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 9/2017, în sensul că s-au menținut în plată.

26. Excepție de la această normă generală au făcut, potrivit art. 2 din OUG nr. 9/2017, salariile de bază ale personalului prevăzut de art. 1 din OUG nr. 2/2017 (personalul plătit din fonduri publice din instituțiile și autoritățile publice ale administrației publice locale; personalul din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte) s-au stabilit „în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată”. Cum militarii și polițiștii nu au intrat în ipoteza acestei norme, ci doar în cea a art. 4 alin. 2, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată s-a luat în calcul, în cazul acestora, doar pentru stabilirea sporurilor, indemnizațiilor și altor asemenea drepturi specifice, acordate proporțional cu timpul efectiv lucrat, precum și al drepturilor salariale acordate pentru risc și suprasolicitare neuropsihică sau, după caz, pentru risc și pericol, în timp ce, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 9/2017, s-a menținut în plată cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare lunară.

27. În continuare, potrivit art. 7 lit. b) din Legea nr. 153/2017, „solda de funcție/salariul de funcție reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul militar, polițiștii și polițiștii de penitenciare, corespunzător funcției îndeplinite, stabilită/stabilit conform anexelor nr. I - IX, care nu poate fi mai mică/mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată”.

28. Cu toate acestea, potrivit art. 38 alin. 1 și alin. 2 lit. a) din Legea nr. 153/2017, „[p]revederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.

29. Prin urmare, art. 7 lit. b) din Legea nr. 153/2017 nu s-a aplicat în anul 2017. Totodată, abia de la 1.01.2018, când vechiul art. 60 din Legea nr. 223/2015 nu mai era în vigoare, ca urmare a modificării prin OUG nr. 59/2017, s-a aplicat art. 7 alin. 1 din OUG nr. 90/2017, în sensul că, „[p]entru personalul plătit din fonduri publice, cuantumul salariului de bază/soldei de funcție/salariului de funcție se stabilește în conformitate cu prevederile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, după aplicarea procentului de majorare de 25% prevăzut la art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”.

30. Potrivit art. II alin. 3 lit. b) din Legea nr. 152/2017, care a intrat în vigoare la 30.06.2017, „[d]e la data intrării în vigoare a prezentei legi se majorează cu 15% cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție ale următoarelor categorii de personal: [...] b) cadrele militare în activitate, precum și soldații și gradații voluntari, inclusiv personalul civil din Ministerul Apărării Naționale și instituțiile aflate în subordinea sa, cu excepția celor care au beneficiat de majorări potrivit Legii nr. 250/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative”.

31. Acest act normativ a fost completat prin OUG nr. 56/2017, introducându-se trei alineate la art. II, dintre care relevant în cauza de față este alin. 7: „Majorările acordate personalului din cadrul instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, potrivit alin. (3) lit. b), alin. (5) și (6), se aplică la salariul de bază/solda de bază/salariul de funcție cuvenit/cuvenită, al cărui/cărei cuantum nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, și se adaugă la acesta/aceasta.”

32. Această prevedere legală a fost modificată prin Legea nr. 207/2017, în sensul înlocuirii expresiei „solda de bază” cu „solda de funcție”.

33. Legea nr. 152/2017 a intrat în vigoare la 30.06.2017, astfel că majorarea soldelor de funcție ale cadrelor militare în activitate, potrivit art. II alin. 3 lit. b), a avut loc de la această dată.

34. OUG nr. 56/2017 a intrat în vigoare la 7.08.2017 (data publicării în Monitorul Oficial), astfel încât dispoziția ca majorarea soldelor de funcție ale cadrelor militare în activitate, potrivit art. II alin. 3 lit. b) din Legea nr. 152/2017, să se aplice la „solda de bază”, al cărei „cuantum nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată”, a devenit aplicabilă de la 7.08.2017. Fiind vorba despre majorarea soldei de funcție, al cărei „cuantum nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată”, rezultă că de la 7.08.2017 solda de funcție nu putea fi mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată – situația fiind fundamental diferită de cea rezultând din aplicarea art. 4 alin. 2 din OUG nr. 9/2017, potrivit căruia, așa cum s-a reținut mai sus, numai stabilirea sporurilor, indemnizațiilor și altor asemenea drepturi specifice, acordate proporțional cu timpul efectiv lucrat, precum și al drepturilor salariale acordate pentru risc și suprasolicitare neuropsihică sau, după caz, pentru risc și pericol, se făcea prin raportare la salariul minim brut pe țară garantat în plată, în timp ce, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 9/2017, s-a menținut în plată cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare lunară.

35. În sprijinul concluziei că art. II alin. 7 din Legea nr. 152/2017, introdus prin OUG nr. 56/2017, se aplică, în cazul militarilor, doar de la 7.08.2017 (data intrării în vigoare a acestui act normativ), se reține că, potrivit art. 15 alin. 2 din Constituție, „[l]egea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”. Așadar, în contextul aplicării acestui principiu constituțional, în măsura în care solda de funcție era mai mică decât salariul minim pe țară garantat în plată, s-au produs, ca urmare a adoptării celor două acte normative (Legea nr. 152/2017 și OUG nr. 56/2017), două majorări: o majorare a soldei de funcție cu 15%, de la 30.06.2017, urmată de o nouă majorare a acesteia, de la 7.08.2017, cu diferența dintre majorarea cu 15% a soldei de funcție, adusă la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, și cuantumul primei majorări.

36. Deși Legea nr. 207/2017, prin care s-a înlocuit expresia „solda de bază” cu „solda de funcție” în cadrul art. II alin. 7 din Legea nr. 152/2017, a intrat în vigoare la 4.11.2017, soluția legislativă menționată rezulta oricum pe cale de interpretare a art. II alin. 7 sus menționat, astfel încât a fost aplicabilă de la 7.08.2017, adică de la data intrării în vigoare a OUG nr. 56/2017. Astfel, chiar dacă Legea nr. 207/2017 nu ar fi fost adoptată niciodată, de vreme ce art. II alin. 3 lit. b) din Legea nr. 152/2017 a prevăzut majorarea cu 15% a soldelor de funcție, iar art. II alin. 7 din Legea nr. 152/2017, introdus prin OUG nr. 56/2017, a prevăzut că această majorare se aplică la „solda de bază”, al cărei „cuantum nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată”, iar noțiunea de „soldă de bază” nu avea reflectare în legislația care reglementa atunci salarizarea militarilor (art. 3 alin. 2 din Capitolul II din Anexa nr. VI a Legii nr. 153/2017 - „Solda lunară se compune din solda de funcție, solda de grad, gradații și, după caz, solda de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale”), singura interpretare rațională a art. II alin. 7 ar fi fost oricum aceea că se referă la „solda de funcție”, la care se referea și art. II alin. 3 lit. b) din Legea nr. 152/2017. Legea nr. 207/2017 doar a confirmat această interpretare a art. II alin. 7 din Legea nr. 152/2017.

37. Este adevărat că majorările prevăzute de art. II alin. 3 lit. b) și alin. 7 din Legea nr. 152/2017 s-au aplicat soldelor de funcție ale personalului militar aflat în activitate. Însă la vremea respectivă (7.08.2017) era încă în vigoare vechiul art. 60 din Legea nr. 223/2015, care impunea intimatei să actualizeze pensia de serviciu a apelantului în acord cu aceste majorări salariale ale personalului aflat în activitate. Această actualizare trebuia a fi făcută, în măsura în care solda de funcție era, în cazul apelantului, mai mică decât salariul minim brut pe țară garantat în plată, sub ambele aspecte mai sus arătate: majorarea cu 15% a soldei de funcție, de la 30.06.2017, și majorarea acesteia, de la 7.08.2017, cu diferența dintre majorarea cu 15% a soldei de funcție, adusă la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, și cuantumul primei majorări.

38. Din buletinul de calcul (filele 18-20 din dosarul primei instanțe), anexă a deciziei intimatei nr. _____/15.11.2018 rezultă că aceasta a realizat actualizarea pensiei ca urmare a majorării soldelor lunare potrivit art. II pct. 3 lit. b) din Legea nr. 152/2017, de la 30.06.2017, dar cuantumul actualizat al soldei de funcție, majorat, este chiar și în continuare între 1.072 lei și 1.245 lei, deci mai mic decât suma de 1.450 lei, reprezentând salariul minim brut pe țară garantat în plată, de la 1.02.2017, prevăzut de art. 1 din HG nr. 1/2017. Rezultă prin urmare că intimata nu a efectuat actualizarea pensiei apelantului și prin raportare la art. II alin. 7 din Legea nr. 152/2017, raportat la art. 1 din HG nr. 1/2017, în sensul că nu a aplicat majorarea de 15%, de la 7.08.2017, asupra soldei de funcție care nu poate fi mai mică decât suma de 1.450 lei.

39. În ceea ce privește identificarea soldei de funcție care este supusă comparației cu salariul minim brut pe țară garantat în plată, Curtea are în vedere că aceasta este solda de funcție actualizată (potrivit art. 28 din Legea nr. 223/2015) și majorată (potrivit Legii nr. 293/2015), întrucât raportarea se face la soldele actuale ale militarilor activi, iar nu la solda avută de pensionar în perioada de referință, aleasă de acesta potrivit art. 28 din Legea nr. 223/2015.

40. În ceea ce privește situația sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu, despre care apelantul susține că ar trebui excluse din solda de funcție, art. 6 alin. 1 din OUG nr. 1/2010 a prevăzut următoarele: „În cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea.”

41. De asemenea, potrivit art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010, „[î]n salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.”

42. Din analiza acestor prevederi legale rezultă că sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit OUG nr. 1/2010, au fost incluse în solda funcției de bază, care, în contextul oferit de art. 164 alin. 2 C. muncii și de art. 3 din capitolul 2 din Anexa VII la Legea nr. 284/2010, citate anterior, a constituit elementul de comparație cu salariul minim brut pe țară garantat în plată. Sensul tezei finale a art. 6 alin. 1 din OUG nr. 1/2010 este că sumele compensatorii nu s-au luat în calcul la determinarea sporurilor, indemnizațiilor sau altor elemente salariale care se stabileau în funcție de solda funcției de bază. Astfel, sporurile, indemnizațiile și alte elemente salariale nu se determinau și ca procente asupra sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu. Însă acest mod de calcul al sporurilor, indemnizațiilor sau altor elemente salariale nu schimbă faptul că sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu au fost incluse în solda funcției de bază, deci implicit și în solda de funcție. Astfel, regimul juridic al sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu a fost diferit de cel al sporurilor, indemnizațiilor sau altor elemente salariale calculate asupra soldei funcției de bază, respectiv asupra soldei de funcție: cele dintâi s-au luat în considerare cu ocazia verificării conformării față de nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

43. Singurul motiv pentru care s-au acordat sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, potrivit art. 6 din OUG nr. 1/2010, aferente drepturilor salariale care nu au mai fost prevăzute de Legea nr. 330/2009, a fost acela ca, la punerea în aplicare a acestei legi, cuantumul total al drepturilor salariale să nu se diminueze. Natura juridică a sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu nu a păstrat însă nimic din natura juridică a drepturilor salariale care nu au mai fost prevăzute de Legea nr. 330/2009, întrucât voința legiuitorului, exprimată prin această lege, a fost să nu mai acorde aceste din urmă drepturi salariale; nu se poate reține o simplă omisiune a legiuitorului de a le reglementa, așa cum a susținut apelantul, o astfel de interpretare neavând niciun suport legal. Cu titlu tranzitoriu, doar pentru a nu scădea cuantumul total al drepturilor salariale, s-au acordat sume compensatorii, incluse în salariul/solda de bază.

44. Aceeași concluzie rezultă din decizia preliminară nr. 15/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că „orientarea instanțelor de judecată spre o anumită interpretare a normelor juridice pe care instanța de trimitere le indică este în sensul că analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu cel al salariului de funcție al polițiștilor se face fără excluderea din salariul de funcție a sumelor compensatorii tranzitorii aferente sporurilor care nu se mai regăsesc în actuala reglementare - Legea-cadru nr. 284/2010 -, dar care au fost păstrate, virtual, ca drepturi câștigate” (par. 67).

45. OUG nr. 75/2020, adoptată în baza deciziei nr. 51/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de apelant, nu au legătură cu cauza de față, de vreme ce reglementează măsuri salariale aplicabile de la data intrării ei în vigoare (14.05.2020), când vechiul art. 60 din Legea nr. 223/2015, care constituie temeiul juridic al actualizării care face obiectul pretențiilor deduse judecății, nu se mai afla în vigoare, fiind modificat prin OUG nr. 59/2017.

46. Faptul că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, se face deosebire între salariul propriu-zis și drepturile salariale secundare, iar sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu fac parte din cea de-a doua categorie, prezintă importanță exclusiv din perspectiva înțelegerii domeniului de aplicare a protecției constituționale a salariului, ca parte a dreptului la muncă, prevăzut de art. 41 din Constituție. Astfel, Constituția protejează dreptul constituțional la salariu, dar nu și la „drepturi salariale secundare”. Așa se explică, de exemplu, că dreptul legal al sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu nu beneficiază și de protecție sub imperiul dreptului constituțional la salariu, așa cum rezultă din decizia Curții Constituționale nr. 51/2020, par. 15: „este de competența legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără ca aceasta să aibă relevanță constituțională, astfel încât abrogarea art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 nu este discriminatorie și nu afectează dreptul constituțional la salariu”.

47. Dar această distincție între salariul propriu-zis, care poate fi echivalat cu salariul de bază, solda funcției de bază, solda de funcție, indemnizația de încadrare, și drepturile salariale secundare, precum sporurile, indemnizațiile și alte adaosuri, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, nu prezintă relevanță din perspectiva protecției lor legale. Legea protejează toate aceste drepturi salariale în egală măsură. Mai mult decât atât, distincția mai sus menționată, care conturează nivelul protecției constituționale a dreptului la salariu, nu înlătură opțiunea legiuitorului de a include în salariul de bază diverse sporuri, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu – sub rezerva, exprimată prin decizia Curții Constituționale nr. 667/2016, ca acestea din urmă să se calculeze cu respectarea principiului egalității în fața legii: dacă, de exemplu, un spor se calculează de regulă la salariul de bază, nu se poate crea un privilegiu pentru o anumită categorie de personal plătit din fonduri publice în sensul ca, pentru aceștia, un anumit spor să se includă în baza de calcul a altor sporuri. Această situație nu este însă incidentă în cazul sumelor compensatorii, cu privire la care s-a dispus prin art. 6 alin. 1 din OUG nr. 1/2010 că „nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea”.

48. Faptul că sumele compensatorii pe de o parte fac parte din salariul de bază, din solda funcției de bază, din salariul funcției de bază sau din indemnizația de încadrare, iar pe de altă parte nu se iau în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea, nu înlătură, ci chiar presupune concluzia că aceste sume compensatorii se iau în considerare cu ocazia verificării încadrării salariului de bază, soldei funcției de bază, salariului funcției de bază sau indemnizației de încadrare, din care fac parte, în nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată. Această verificare nu se circumscrie noțiunii de „determinare a altor drepturi de natură salarială”, prevăzută de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 1/2010.

49. Având, așadar, în vedere că intimata nu a efectuat actualizarea pensiei apelantului și prin raportare la art. II alin. 7 din Legea nr. 152/2017, raportat la art. 1 din HG nr. 1/2017, în sensul că nu a aplicat majorarea de 15%, de la 7.08.2017, asupra soldei de funcție care nu poate fi mai mică decât suma de 1.450 lei, așa cum s-a reținut anterior la punctul 38, sentința apelată va fi reformată sub acest aspect.

50. În consecință, constatând, în limitele învestirii prin cererea de apel, că sentința apelată este în parte netemeinică, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., Curtea va admite apelul formulat în cauză, va schimba în parte sentința apelată în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată și va obliga pârâta să emită o decizie de actualizare a pensiei de serviciu cuvenite reclamantului, începând cu data de 06.08.2017, cu utilizarea sumei de 1.450 de lei drept cuantum actualizat al soldei de funcție majorate, pentru fiecare lună a intervalului septembrie 2003 – februarie 2004 (perioada de referință aleasă de acesta potrivit art. 28 din Legea nr. 223/2015).

51. Totodată, pentru recuperarea prejudiciului produs apelantului prin omisiunea actualizării pensiei de serviciu, Curtea va obliga intimata la plata către acesta a diferențelor de pensie rezultate în urma emiterii deciziei de actualizare, precum și a actualizării cu rata inflației și, în baza art. 1535 alin. 1 C. civ. și a art. 2 din OG nr. 13/2011, a dobânzii legale penalizatoare calculate asupra diferențelor de pensie de la scadența fiecărei obligații lunare și până la plata acestora, și va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,


DECIDE:


Admite apelul civil declarat de apelantul reclamant A_______ A____, domiciliat în C________, _______________________ C, _____________, ____________, județul C________ împotriva sentinței civile nr. 3391/11.12.2020 pronunțată de Tribunalul C________, Secția I civilă în dosarul nr._____________, în contradictoriu cu intimata pârâtă B___ B_ B_____ B_________ B B__________ B____ B_ B_________, cu sediul în sector 1, București, ___________________. 4.


Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată.


Obligă pârâta să emită o decizie de actualizare a pensiei de serviciu cuvenite reclamantului, începând cu data de 06.08.2017, cu utilizarea sumei de 1.450 de lei drept cuantum actualizat al soldei de funcție majorate, pentru fiecare lună a intervalului septembrie 2003 – februarie 2004.


Obligă pârâta la plata către reclamant a diferențelor de pensie rezultate în urma emiterii deciziei de actualizare, precum și a actualizării cu rata inflației și a dobânzii legale penalizatoare calculate asupra diferențelor de pensie de la scadența fiecărei obligații lunare și până la plata acestora.


Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.


Definitivă.


Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.05.2021.


Președinte,


I_____ Minaev


Judecător,


M_____ S_______ S__

112 comments:

Cornelius Flavius Ifrim said...

Oare ce as mai putea face acum? Se pare ca n-am iesit din termen pentru Curtea de Apel, ca la Tribunal m-au parlit!

Huhu Rezea said...

Când ți-au comunicat Sentința?

Cornelius Flavius Ifrim said...

Nu cred ca am o luna si am amestecat Decizia prin hartoage, trebuie s-o caut! Am renuntat vazand lovitura, fraierul, macar din complezenta sa fi continuat!

spiritul lui Haret said...

Diverse.Tot mai multi subofiteri si SGV activi din MApN se gandesc serios sa aplice pentru pensionare.Multi au fost 1la 2 ori prin Afganistan si Irak si si-au trantit cate un viloi la tara in apropierea oraselor si s-au apucat de treaba.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Oricum, sunt pe termen depasit, nu pot sa mai fac nimic! E a patra Hotarare dintr-o Curte de Apel de acest fel cu deriva pe definitiva pe reusită. Eu m-am enervat tare cand am vazut-o trantita pe o motivare fara o replica de rezolvare, si am stopat cursul firicel catre Curtea de Apel, ca la Bacau sediile celor doua institutii sunt in frății ca de nunți si miri in luna de miere, in aceiasi cladire, si n-ai ce le cere cand ei isi beau cafelele si isi fac unul la altul si cu placere blatul, asa ca o las morții de actiune nenorocita ca pana-n toamna se vrea pornită si hotarată o actiune politica cu catare pe actualizare, caci astea prin tribonale sunt apa de ploaie cu click al norocului ca la loto si loz in plic! Pacat ca nu mai este ca inainte, cand o Hotarare pe o speță de dreptate uniformiza hotararile toate si din toate tribonalele si Curtile ca sa nu existe inechitate! In Romania Ulpia Traiana Satana, Injustiția Justitia e licheaua, Jaga, rusinea si paria slută in proportie de peste 80%! Care mai sunteti in procese, va doresc ca hotararile sa nu sufere de decese!!!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Am o sursa militara si bucuresteană de mare valoare, care m-a asigurat ca acum se lucreaza secretos la o Lege pentru pensiile speciale si cele militare, pentru ACTUALIZARE, trebuind sa fie gata taman pana cel tarziu la sfarsit de an, caci este deosebit de critica presiunea politică! Rugati-va la Iisus si, TOATE PANZELE SUS, ca eu ridic catargul unde-i mai atragator si fierbincior pentru cârnăcior, hogeagul!

Gigi said...

Aşa este,foarte bine motivata Decizia,adevarati profesionisti!Bravo şi trebuie felicitati! Asa trebuie judecata o acţiune! Acum,prin prisma acestei decizii,ne dãm seama cum am fost lucraţi de imbecilii care nu au avut mama,dar nici tatã şi tot ce am spus noi aici se adevereste.Întrebarea este: Cine rãspunde de tot rãul fãcut nouã pensionarilor? Oare va rãspunde vreodatã cineva? Ce au de spus Asociatiile,dar ministrii,politicienii
care au girat magariile şi porcariile celor de prin ministere,aşa zişii guleraţi.In orice ţara civilizata din lumea asta,acum erau chemati sã dea cu subsemnatul şi sã rãspundã in faţa legii.Ori legile sunt fãcute doar pt.cei neajutorati,nu şi pt.cei care ar trebui sa le aplice? Astea sunt unele dintre întrebãri care ar trebui sa raspunda cei care sunt platiti cu bani grei de cãtre noi,din banii noştrii dupã o viaţã de muncã şi multe,multe privatiuni.Treziti-va cã am dormit destul,suna un indemn,astfel vom ajunge sã murim de foame.Astia vor sã ne aducá in stadiul de Asistaţi Sociali,asta urmaresc,dupã o viaţã în care am suportat privatiuni militare pe care le stim. Cu ce ne-am ales in schimb? Cu bãtaie de joc,ci nu numai!

Alexcta said...

Cred ca si ofițerii - studenți (anii V si VI) de la Medicina Militara au dreptul la o solda de funcție la nivelul salariului minim brut pe țara. Ei nu au solde lunare in cuantum compus.

micutzul said...

Sa ma scuzați dar neavând studii juridice , atâtea trimiteri m-au băgat in ceață....Până la urmă suma de 1450 reprezintă solda de functie sau solda functiei cu tot cu grad, gradatii etc. ?
Având in vedere această hotarare definitivă ne putem prevala de puterea lucrului judecat in procesele in curs sau viitoare ? Pentru că este mai mult decât aberant ca in aceeași țară să existe decizii contrare pe aceeași speță.

Leon said...

@Huhu Rezea, conform acestei Decizii a CA Constanta, inseamna ca Pensionarii militari care in urma Actualizarii din 30.06.2017 au in Decizii, Solda de Functie in cuantum compus mai mica de 1450 lei, pot atasa aceasta Decizie a CA la Dosarul eventualului proces pe rol cu MApN, sau POT SOLICITA LA CPS, REVIZUIREA cf.art.65 din L.223/2015..!?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Leon, ar fi ca un ponton pentru cel speriat si in pericol de inecat, dar clocarii, ca magarii si criminalii, vor face tot ce le sta in putere sa puna ideii bariere! Daca s-ar putea, ar fi culmea, la cate s-ar indrepta cu Hotararea asta celor cu pensii de cotei, de la 480 lei pana in 1500 lei!

Huhu Rezea said...

Ai citit altundeva, in afara de acest blog, în ultimii trei ani, că la actualizarea din 2017 trebuia aplicată și OUG 56/din 07 august 2017, data in aceeași zi cu OUG 59/2017, neafectată de acesta, pentru că prin număr era anterioară celei care a anulat actualizarea?
Doar Biluță Maciu a scris tone de cerneală prin care infiera "prostiile" care se scriu pe acest blog.
OUG 56/2017 a adus completarea că solda de funcție in cuantum compus(CIF x 197,33, plus componentele introduse în ea de OUG nr. 1/2010 și L 285/2010) nu trebuie să fie mai mică de salariul minim și că la această valoare adusă la salariul minim se aplică majorarea de 15% prevăzută de L 152/2017.
De aceea spune Completul că prin completarea adusă de OUG 56/2017, soldale de funcție(mici-nm) au fost majorate de 2 ori, nu cum au batut câmpii gulerații din toate Casele Sectoriale că aducerea soldei de funcție la nivelul salariului minim nu ar fi o majorare care să implice aplicarea actualizării pensiilor militare.
Baza legală a aducerii soldelor de funcție(desigur, în cuantum compus) la nivelul salariului minim nu este HG nr.1/2017, ci OUG 56/2017.
Este greu pentru grangurii structurilor asociative să înțeleagă asemenea finețuri juridice!
Repet, se pot prevala de aceasta hotărâre pentru a initia actiuni pe obligatia de a face sau pe revizuirea din art 65 din L 223/2015, doar subofiterii si sgp-istii, dar nu toti, ci numai cei care au soldele de funcție în cuantum compus mai mici decât salariul minim pe economie din acest an.
Nu există ofițeri ale căror solde de funcții în cuntum compus actualizate să fie mai mici decât salariul minim pe economie.

Huhu Rezea said...

@micutzul
Stai cuminte, solda d-tale in cuantum compus este mai mare decât salariul minim pe economie. Dacă nu mă crezi, citește Nota de calcul a deciziei de actualizare din 2017.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Catalin, care i-au mai votat pe cretinii useristo lăbarali o vor mai face si in alti ani, la alte electorale, pentru ca in creierele lor au doar paie goale si gunoaie!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Bravo, felicitari, si fii tare, @Legionare! Putini care lupta cu o asemenea fervoare, pentru ca lenea e cocoană mare, si mai toti se lasa pe tanjala sa apara decizii care sa-i avantajeze si pe ei la pensiile militare! Eu m-am zbatut cat am putut si pe toate le-am pierdut, dar nu-mi pare rau ca doar am luptat pentru un drept al meu. Succes, camarade!

M said...

@Cornelius Flavius Ifrim

În orice societate există un reziduu de frustrați de vreo 15%. De obicei gălăgioși și agresivi.

Nu ei sunt de vină! Sunt niste nefericiți!

Lincoln zicea:
Poți să păcălești câțiva oameni tot timpul și toți oamenii o perioadă, dar nu poți să păcălești toți oamenii tot timpul. 😁 Asta ca să mă scuz față de Huhurez.😁

De vină e lenea celor normali care nu au mers la vot!

Huhu Rezea said...

Catalin
Tie nu ți-e nițel rusine?
Vezi titlul topicului?
Ai suficiente articole dedicate despepților de coronasceptici.
Te-a pus cineva să bruiezi subiectul?

Luc 3 said...

Sindicalistii din MAI vor să meargă în capitalele europene ca să depună plangeri împotriva Guvernului,si să sesizeze problemele din sistem!Polițiștii de la SNPPC,alături de Cartel Alfa,vor face prima oprire la Budapesta,destinația finală fiind Bruxelles!

Leon said...

Leonard, pe unde umbli dragul meu ?
Astept un pdv din partea ta la aceasta Decizie a CA C-ta..!

ifrim said...

Dacă te-ai întâlnit cu tehnocrat în București și ai informația de la el este clar!

CEZAR said...

Ifrime..esti tot mai perspicace.....am ceva pentru tine...:
Cam tirziu i-ai mirossit...pe pitifelnicii astia !

Gigi said...

Nu,nu am vãzut pe niciunde! Am mai spus-o şi o mai repet,fãrã sã se creadã cã sunt vreun lingusitor sau altceva,d-voastra sunteţi Mana Cereasca pt.suflarea rezervistã. Bine,sunt mulţi tâmpiti care va invidiaza,îi stim pe unii,dar câţi n-or mai fi,nu va invidiaza de altceva,ci din alte considerente,
tipic ROU.
Lasand la o parte aceste considerente personale,pot spune cã aceastã decizie a CA C-ţa ne-a deschis calea spre adevãr,toatã clocarimea este în alerta maximã!
Da,este prima decizie definitiva emisa de vreun complet de judecata, Pânã se dezmeticesc clocarii,cei care au dreptul apucativa de treabã.Nedreptatea şi minciuna nu pot dura la nesfarsit!Sa fie clar!

Leon said...

Oare fostul Presedinte Petrov, va ramane fara Indemnizatie, fara casa de protocol si fara masina cu sofer SPP..?
http://www.cdep.ro/comisii/juridica/pdf/2021/rp058;1.pdf

Gigi said...

Pt.a nu lasã loc de critici,rectific:"apucaţi-vã".

Leo said...

Leon ,
Practica judiciară în această cu această speță este F.F. săracă.
Totuși , există câțiva LUPTĂTORI cu acest obiect , unul este cel prezentat în topic , altul este Flavius și mai sunt încă 2 dintre care unul a ajuns pe "poteca mai lungă" la CCR cu dosarul 2262D/2020. LUPĂTORUL din Constanţa de la SRI , a avut noroc şi parte de faptul că însăşi instanţa de apel a reţinut în Deciyia DEFINITIVĂ , că termenul de "soldă de bază" a susbstituit nelegal termenul de soldă de funcţie. Substituirea în textul oug 56 alin 7 , s-a făcut intenţionat de LICHELELE GULERATE ca să încurce actualizarea din 07.08.2017 la SF de 1450 lei.
VELA MARE SUS !

Huhu Rezea said...

Nu-l mai lăuda pe Flavius pentru ca s-a lenevit. S-a înecat tocmai la mal.
Pe @Iosif nu am reușit să-l conving că interpretează greșit HG nr.1/2017.Cred că acum studiază cu creionul roșu decizia de la Constanța.
Speța se adresează numai subofiterilor si sgp-istilor care au avut vechime mică la actualizarea din 2017.
Râileanu de la Constanța cu cei 45 ani vechime a avut o pensie contributivă pe care nici actualizarea dispusă de instanță nu o poate depăși.
Să mai aud vreunul că Legea 119/2010 a fost rea!
Ba...neterminații au voie să cărcotească.

Iulian Mareș said...

Stiu ca este judecata calitatea lui de informator? Cum a rămas cu procesul?

Leo said...

Flavius este UN LUPTĂTOR. L-au mâncat judii de BC , deși pădureanul red, și-a rupt căciula de bancă în primele ședințe de judecată.
Pe aceeași acțiune cu a lui ,un alt LUPTĂTOR a ajuns la CCR cu dosarul 2262D/2020 iar încă doi sunt pe drum.............
Ia să fi fost cam 1000 de acțiuni adică 1000 de luptători ca Flavius, să fi văzut cum se lua în serios problema și la instanțe și la LICHELE.
Iosif nu a auscultat să lege treaba de legea 85 art. 9lit. a parcă și și-a minimizat șansele. Dar și Iosif este un LUPTĂTOR.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Tiz, in viata lui n-a avut Gâgă baci relatii si colaborari cu oameni de valoare din politica sau cu inalte grade, iar lui ii miroase doar a vodcă! Sunt pe cai mari in a primi informatii de la oameni de bine, foarte importanti, nu viseaza el la asa ceva! Dar sunt si onorabili dintre noi, foarte educati si de un bun simț coplesitor, pe care-i respect pana la Dumnezeu! Noi mirosim bine, el a căcăreze de caprine!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Felicitari, @Gigi! Asa este, si doar domnia sa, @Onorabilul, ne-a deschis ochii in toate situatiile, fiind cel mai informat sa ne informeze pe noi, la obiect, fara artificii si latraturi ori boceli, ci constructiv sau critic la obiect, cand e cazul! Daca am pierdut, am pierdut pe instante corupte si lenese sa judece corect, nici macar nu catadicsesc sa citeasca actiunile sau notele scrise, la mine cu zecile, dar mai ales supuse politicului sa nu castigam!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@M, Perfect adevarat! Multumesc pentru opinie!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Onorabile, pana in ultima clipa au fost juristii mei cu mine, oameni profesionisti cu inima mare, oameni care nu au pretins financiar nimic de la mine, in viata mea nu i-am vazut real si nici nu stiu real cine sunt, dar au fost langa mine clipa de clipa si au actionat la unison sa ne prezentam cu acte bune in procese, de neatacat, un pas n-am facut fara ei, pana la ultima suta de metri, am facut demersuri pana la ICCJ, ce n-am facut noi, insa clar s-a vazut ca exista indaratnicie, cardasie si solidaritae de breasla, atunci cand un judecator greseste sa sara toti sa-l scoata din penibil! Cu ei, cei care mi-au fost avocati am fost de acord si am renuntat la Curtea de Apel, intrucat epuizasem absolut toate argumentele cele mai solide, pe Lege si eram ignorati total de parca nu depuneam nimic la dosar, dandu-ne seama ce cloaca e acolo, ca mai pierdusem pt CCR si la recalculare in cel mai penibil mod pentru ei, pe fata vazandu-se cardasia si solidaritatea de a ne prosti calcand legea, bunul simt si dreptatea in picioare. Bacaul e o cloaca si o infectie la care daca ajungi esti sortit de a pierde totul! Am luptat cheltuind sume mari de bani, timp, kilograme de hartie, zeci si zeci de note scrise, de probe, etc, dar toate s-au lovit de un zid al incapatanarii si coruptiei totale, sunt sclavi politici si n-am avut nici o sansa! E cred cu tarie in acele circulare secretizate care sa ne tranteasca procesele! Eu cred cu mare tarie ca luptatorul nostru de la Iasi este un bun atacator ofensiv, @Palagheanu Legionarul, dar cardasia si fratia mafiota din Justitie actioneaza demolator, cum s-a intamplat la mine! Le multumesc tuturor celor care m-au ajutat in aceste procese, timp de doi ani, incepand cu @Onorabilul, si n-am gresit macar cu un rand, dar traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul si viata cu coruptia, oriunde te-ai afla si in orice ai actiona!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Da, Leon, o sa ramana de la toate gol acest vagabond turnator, Petrov!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Sansa mea era daca aceasta Hotarare venea inaintea Hotararii mele de la Tribunal si le bagam asa ceva in Apel, ca le inchideam gura! Nu a fost sa fie, dar nu-mi pare rau, pentru ca, oricum, pana la sfarsitul anului va aparea o noua Lege la Pensiile Militare si cele speciale, in mod sigur, si ce o fi, o fi, si cum mi-a fost scris!

Ein Stein said...

Punctul 19 este cri-mi-nal!!! De acest punct ar trebui sa se foloseasca toti cei in activitate pentru a recupera sumele de care au fost talhariti de bandele de contopisti prin tot felul de inginerii financiare. Rahaturile cu cuantumuri compuse si compozite si tot felul de inventii, contra legii, ar trebui puse in bratele contopistilor si apoi fuga cu ele procuratura. Noi pensionarii vom fi ingnorati in continuare dar cred ca cu activii nu prea ar fi loc de intors.

Huhu Rezea said...

N-ai înteles nimic dacă spui că sunt niste rahaturi cuantumurile compuse ale soldelor de funcție.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Ein stein tare, tare de tot, fara nici o intentie de interventie in stil mafiot, un judecator genial, incoruptibil moral si merita aprecierile si aplauzele noastre, cat si pentru intregul material cu aceste opinii maiastre, bine punctate! Rusine pentru cei corupti si incapabili, care ne-au trantit procesele intr-un mod incalificabil, nici macar sa citeasca cererile, ci doar ordinile sa fim busiti si neîndreptatiti!

Leon said...

,,Pe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – instanţa de fond – a admis acţiunea CNSAS şi a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au avut nevoie de nouă luni pentru a motiva această decizie, iar în iunie 2020, dosarul a ajuns la Instanţa supremă – Secţia de contencios administrativ, după ce Traian Băsescu a formulat recurs. Această secţie a stabilit un prim termen al procesului pe 16 octombrie 2020, pentru desfăşurarea unei proceduri de regularizare.

Ulterior, Secţia de contencios de la Instanţa supremă a dispus ca procesul să înceapă abia la 5 noiembrie 2021, la aproape un an şi jumătate după ce a primit dosarul de la Curtea de Apel Bucureşti.,,(National).

spiritul lui Haret said...

Chiorul este asigurat din pacate fiind europarlamentar.Are talent de reptila stiind sa se strecoare.Pe multi i-a pacalit in 2004.Um individ fara onoare.Nu am asteptari nici dela cei prezenti si nici dela viitori.
Intrebare.In conditiile in care se dispune actualizarea daca pensia rezultata este mai mica decat cea in plata ce se intampla?

Huhu Rezea said...

Ramâne in plată cuantumul mai avantajos, in cazul lui Răileanu, pentru ca a avut peste 30 de stagii anuale de cotizare.

Leon said...

Bravo Leo, ai prins spilul..:)).

Viorel said...

Cornele, poate că și judecătorii de la Curtea de Apel București vor judeca în spiritul și litera legii (vorbe pompoase însă în multe procese fără valoare și cu un final nefericit) procesul dintre CPS a MApN și Curtea de Conturi. Dacă am fi fost susținuți de cei cu gura mare am fi avut mai multe șanse de succes. Dar totul este pentru ei și numai pentru ei. Un department juridic al unei Asociații (nu mai bag în seamă sindicatele) cu experiență și argumente și aici mă refer la Asociația ROMIL (bravo lor) pot înclina balanța în favoarea pensionarilor militari. Depinde ce solicită și ce respinge. Sper să fie în asentimentul nostru. Să susțină pct. 1i și 1ii și să conteste pct. 1iii din Decizia nr. 4 a Curții de Conturi.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Ein Stein, aici e buba si trebuie sa se faca ceva cu cei ,,neâmpliniti'' din cauze care nu a fost din vina pensionarilor, iesind cu ordonantele, in invaliditati sau fortuit ca erau platiti pe functii mici la gradele mai mari. Pe contrivutiva va fi jale ca nu ramane cuamntum avantajos, dar pe o lege a pensiilor militare va ramane cuantumul avantajos, si sigur va fi o lege a pensiilor militare, asa s-a promis si n-ar permite Generalii, in primul rand, sistemul contributiv. Ceva va fi, dar nu stim exact, dar voi afla pana la urma, doar traim in tara in care rasufla tot!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Viorel, sa dea Dumnezeu si Maica Domnului, si sper sa fie judecatori incoruptibili, nu ca cei majoritatea teritoriali! Cei de la Constanta merita statui si pensii speciale!

Iulian Mareș said...

Leon,
mutarea si sau amanarea spun multe!
Mulțam frumos!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Mi s-a certificat si azi ca ca se lucreaza intens si in mare secret si la rezervisti pe contributivitate, pe puncte. La Lg 263 am obtinut, tin minte, 23.19478 puncte, insa cu toate grupele deosebite, dupa iesirea in limita m-au scos cu toate grupele speciale, si ar mai adauga foarte putin, n-as depasi 1650-1750 lei, dupa parerea mea.

Cezar said...

"Neterminatii"
au primit..compensatorii..pensie..pe uuultima luna si dreptul la munca in viata civila
Le ajunge...najoritatea sînt melionari..antreprenori de succes stc.
No..mai sînt si unii fara minte la purtator...
Au cumparat..un jaf din Germany...de regula sa fie cît mai mare hoasca si sa scoata cît mai mult fum
Acum o evalueaza ..pentru fier vechi..😀😃😄
Dar nu sînt multi...maKis si inca vre.o trei patru..miii

ifrim said...

Încercăm să gândim pozitiv ,dar cum am întâlnit creșteri negative tare mă tem de actualizare pe minus!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Hai ca se apropie de departe, din strainatate, ziua platii serviciilor de sanatate, ca deja s-a facut primul pas spre acest parastas! Mai indesati-va sa votati dreapta, cu gloata, fruncea fiind Harmata, ca o sa va treziti ca niste sarmale indesati in vagoane si basculati in lagarele de concentrare, sa aiba natiunea sopun de spalat pe popou si picioare, care din ei or mai ramane pe verticale fiind pupincuristi haimanalelor uzerist lăbărale!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Ir rad de mă sparg de ,,danșii'' scremuți pe la gard: @Rezistii ies diseara ca sa zghiară la proteste in Bucale impotriva penziilor speciale!

Calugarul said...
This comment has been removed by the author.
Leon said...

In ziua de 23 iunie, 23 de Procurori si-au parasit meseria si au preluat Functia de Judecator, cu exceptia a doua persoane care au ales Pensia de Magistrat !
Sa vedeti ce Decizii corecte o sa dea acesti Judecatori cand s-au transformat din Acuzatori in Jurati ( ar fi culmea ca la unii, calculatorul sa le dea pe mana chiar dosare instrumentate in calitate de Procurori..!)

Cezar said...

Taiati pensiile speciale
Sînt furtisaguri..din banii poporului!

CEZAR said...

Poate ca era de la Casa de vara de la Stina Of Caprine....!!!

Iulian Mareș said...

tehnocrat,
La orele de limbi a participat, însă si-a pierdut gustul! Eu cred ca acel jeg de calorifer a ruginit de la lins și salivă densă; ce vrei, oile nu ling sare?
*La REMAT nu i-l primește pt că este nespălat...
*...nu i-au spus cine sau ce! Păcat!

Iulian Mareș said...

Daca vrea poate...

*CCR s dat de pământ cu cel mai hidos, prost, corupt, idiotăn guvern, Guvernul Mău!

"CCR dă dreptate Avocatului Poporului în ceea ce priveşte legea bugetului.
Curtea Constituţională obligă Guvernul să aloce fonduri pentru funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
Decizia CCR este definitivă."

Huhu Rezea said...

Cum să câștigi procese cand d-ta nici atâta nu stii... că decizia de la Constanța are autoritate de lucru judecat doar pentru Răileanu?

Gigi said...

Aaaaşa,nu-i slabi deloc😀Vezi cã mosA este pe lugime de undã cu noi şi nu te vãd bine😂😂😂

Huhu Rezea said...

Gigi
Biluță nu are habar de OUG 56/2017 și s-a trezit măcănind că instanța de la Constanța nu știe legile. Mai măcăne că CSP ar trebui să-i micșoreze pensia în plată lui Răileanu. Parcă știa câte ceva despre cuantumul mai avantajos.

Ein Stein said...

@Huhurez
Am inteles foarte bine, probabil m-am exprimt gresit, partial. Am sa explic altfel. Curtea de Apel a facut lumina ce este solda functiei de baza, lucru foarte important, referindu-ne la obligativitatea platii salariului minim pe economie, legea spune ca cuantumul salariului minim este de 2 300 lei brut, FARA SPORURI sau alte adaosuri. Cu alte cuvinte solda functiei de baza nu poate fi mai mica decat 2 300 lei. Daca solda functiei de baza se calculeaza inmultind coeficientul de ierarhizare cu VSR si rezulta o solda a functiei de baza mai mica decat 2 300 lei, atunci, legea te obliga sa calculezi respectiva solda inmultind salariul tarifar/ora cu un minim de 169 ore/luna. Rahaturile raman rahaturi. Ia in calcul o situatie ipotetica, un militar cu un grad oarecare, incadrat pe o functie fara absolut niciun spor sau indemnizatie. Ce vor adauga bandele de contopisti la coef.ierarh X VSR ca sa atinga salariul minim? Toate mizeriile s-au putut intampla deoarece contopistii au indus ideea ca nu solda functiei de baza trebuie sa fie cel putin egala cu salariul minim si au inventat tot felul de termeni, impotriva legii. Curtea de Apel spune altceva.

M said...

@Iulian Mareș

Schimbă Avocatul Poporului și se rezolvă.
Tot așa au făcut și cu transferul de bani către spitalele private (Weber a câștigat la CCR, au dat-o afară și a doua zi au dat iar ordonanța pe care nu mai poate să o atace nimeni)

Îl pun pe Gyula ăla care e un ultranaționalist ungur și care toată viața a militat pentru ruperea Transilvaniei de România.

Chiar nu găseau un ungur mai moderat???

Huhu Rezea said...

Einstein
Ai rămas pironit în solda de funcție din 2009 si nu vrei deloc să înțelegi OUG nr.1/2010 și L 285/2010 și nici nu vrei să te străduiești să decelezi cum face L 153/2017 trecerea de la solda de funcție in cuantum compus, impusă în anul 2010, la solda de funcție calculată unitar ca produs intre Coeficienții din Anexa IV a L 153 și salariul minim pe economie.
Nu greșește cu nimic CA Constanta!

Gigi said...

Au şi din ãştia "mai moderati"? Pãi dacã aveau şi doreau sa-l puna,îl puneau şi gata.
Eu cred cã....au greşit intentionat!😀

Gigi said...

😂

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Sfintia ta, aia cu praful saharian au strecurat-o banal, in subsidiar, doar o data ca sa nu fie governarea autista deranjată, deci mass media fiind șpaguita si maniPULAtă trebe sa taca... Am citit ,,Fabrica mortii'' cam prin 1965'' in casa unui unchi cand eram pici si nu prea intelegeam ce vedeam si citeam, apoi iar prin anii '70, cand am inteles cum sta treaba cu acei morti, iar azi pot sa spun si hoardei reziste ca prin ei traim vremurile fasciste si in loc de fabrici de gazare ne ucid prin scumpiri, taieri de drepturi, inghetari si infometare!

M said...

@Gigi

😂 Să fim cinstiți! În orice grup sunt unii mai radicali dar sunt și unii mai moderați.

În altă ordine de idei tocmai s-au terminat "manifestarea" Declic. Au rumegat aceleași inepții cu "pensii pentru care nu s-a contribuit".

Mă întreb: de ce aplicăm contributivitatea numai la pensii?
Învățământul să fie pe categorii de plătitori de taxe.
Să fie spitale separate pentru cei care plătesc mai mult.
Cărți de identitate de platină, de aur, de argint și de bronz - după cât impozit plătești.

Sau cei cărora nu li s-a virat contribuția să NU IA PENSIE! Nu? După cât ai contribuit!!


Când mă gândesc că unii visători de pe aici și-au dat datele personale pe site-ul Declic! 😂😂😂

M said...

@Cornelius Flavius Ifrim

Au fost fix 28 de amețiți (la 19:04) care țineau de niște cârpe întinse pe jos și cam 50 de ziariști care pozau, luau interviuri și mediatizau rezistenții.

Dacă te uitai atent unii rezistenți aveau coadă, altul două coarne și una o serie de minim 6 guși. Asta de la ADN-ul schimbat de gazele jandarmilor în 10 august.😂😂😂

spiritul lui Haret said...

Comentarii cu un finantist .Indeamna iesirea la pensie.Zice el ca pe activi nu ii asteapta lucruri bune.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Daca nu posta un omagiu adus Zilei Drapelului National, Dl General, Gabriel Oprea, nu stiam ca azi este aceasta zi foarte importanta! La multi ani Tricolorului romanesc, La multi ani, Romania!

ifrim said...

Poate a fost zi festivă la Bălăceanca,Obregia,Socola ,cantina sărakilor!

Leon said...

https://m.dcnews.ro/a-inceput-primul-protest-rezist-care-se-vede-din-avion-impotriva-guvernului-citu_826350.html

M said...

E mâine! Pe 26.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Tiz: S-a dat coraslă de la stană, de la sugel! Ce-o hi fost la botul lui, ghietul de el, caci baciul e primul cu sugaciul!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@M, am vazut ametitii de rezisti rasfirati sa para mai multi, mai toti dupa o doză pe-o nară, sau dupa o tigara ,,medicinală'' sa poata sa zghiară, dar canicula le-a luat chițcuiala! Au lipsit Chirilă gurilă, ce se dozează pe morfină, cat si morfolitu' de Caramitru cu vodca la litru, ca daca erau si ei se forma o echipa logistica de derbedei si de belea sa prizeze si la lulea cu toata gasca!

Leon said...

https://www.mapn.ro/cpresa/17033_ziua-drapelului-national

Cornelius Flavius Ifrim said...

Doua ventilatoare zumzaie de la amiaza, pentru Ani ca ii e rău de la caldura si diabet, dar tot 28 grade in camera, iar afara, acum, 29 grade... Ce-om face toata vara?! Eu n-am nici pe naiba: Sunt militar, ce PLM! Urati-mi spor si bucurie ca prajesc pestele pentru maine si e 35 grade in bucatarie, dar pentru mine e prilej de mare veselie, caci ce alt rau poate sa-mi fie mai mare decat bulirea penziei brotacare, mai ales in instantele judiciare romanistane?!!! Haida-ha cu heringul si macroul de la Cherhana in tigaia mea, ca eu nu-s barosan ca Ciucale sa halesc scrumbioare, pastravioare si calamar pe gratare!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Multumesc pentru erata la erată, stiind ziua toata ca azi e in 26, dar Ziua Tricolorului Tarii si-a poporului, pentru cei care sufera de prefacute amnezii trebuie sa le-o amintim in fiecare zi, ei fiind acei microbisti neo fazciști @rezisti, multi fiind ,,helitiști'' din compot de import, precum primarul mutant, Clocotita Harmand!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Buna dimineața, stimati asistati social, cu penzii sub soldat si caporal si situați bine ca o paria si o rusine in cadrul soțietății țivile, dupa ce Harmata si statul ne-au exploatat, uzat, storsi de vlagă si bolnavi ne-au ejectat la gonoi, lepadandu-se de noi ca de moroi, cu porecle legale de rezerve brotacare si penzii de mare răhățare, aruncate precum nește lăturoaie in padocurile cu animale! Sa aducem cu prinos un inalt Onor la romanescul Tricolor, cu un genunchi ihipt in glia Țarii si buzele sarutand faldurile tricolore, caci pana la ultima picatură de viață amara noi vom fi patriotii si adevaratii luptatori si ostasi in aceasta Țară, nu trădătorul, Ciucale Malaimare, mercenarii si banii, vai de ei, care valorează si au caractere de decreței, obtinute pentru somn rusinos in cort cu cei 1000 de lei de paparude si iude... La multi ani Romania, camarazi si romani, oriunde v-ati afla!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Tehnocrat, cred ca aerul conditionat nu ne este recomandat, daca de pomana nu ne este dat de catre un om bogat, asa ca, medical vorghind, cand un bogatan am sa-l prind o pomana cu un aparat am sa-i pretind! Lasand gluma deoparte, astept ca Malaimare Ciucale sa-mi faca dreptate pe contributivitate, si dupa ce mi-o face mare, ca la buhaiul de comunale cu tot septelul laptos in subordonare, am sa-mi cumpar un aparat de conditionare si mai raman si bazi sa platesc alimentarea pe electrificare! Traiasca Romania Mare cu Harmata zdrentoasa si flamanda din dotare!

Periamu lucica said...

Cu toate ca se spune meteu ca pensiile militate nu sant speciale ,adineuri la Antena 3 se plang ca nu le-a desfiintat si le adrea Deci dece nu ii injurati cumva .

Periamu lucica said...


Nu este hartuire ca tot ponenewc de militari ar fi.bine sa ii cheme sa faca putina insyructie cu ei ...idioții.

Cezar said...

M taci mai papagal..fara pene
Produci numai scîrba cu latraturile tale..si cu schimonosirea limbii romăne..!!
Tu vorbesti...de patriotism..etc..etc..

Cezar said...

Mai majur de neam de manivela
NU TI.A PUS VALERIAN VREME.. AER CONDITIONAT IN PENTHOUSE.UL..PE CARE IL DETII FARA FORME LEGALE
MARE NEAM PROST!
ASA.I CU BASISTII ASTIA SCÎRBOSI...

Iulian Mareș said...

De ce îl ironizezi? Ești sadic?

Iulian Mareș said...

Nu înțeleg tot, dar te susțin!

Cezar said...

Erata
Mai taci....
Ma adresez majurului cu turba in cap...

Cornelius Flavius Ifrim said...

Bai, ciobene, drojdier de cartier, prost crescut si fara creier, muta-ti starvul si papucii, ia-ti si turma si berbecu' pe unde-ti curg si intinzi tu mucii pe bloaga lui mos Alecu, ce te tine ca pe o sluga, instigandu-te cu ura si stiindu-te prost de gura, sa lovesti ca o lăoaza si cu nasul in găoază postatorii educati, manierati si loiali blogului si Onorabilului, scazandu-i accesarile si vizualizarile! Din cauza ta si maniera de a te purta, ca o pingea si lichea, a scazut drastic pe acest blog audienta!

Huhu Rezea said...

Cornele, măsori cumva audiența după numărul de comentarii? Pe multe, care nu concordă cu ce discutam noi aici, nu le public eu.
Ai vazut bine câte ziceri folclorice ți-am ras...

Iulian Mareș said...

Din ciclul USR-iștii este proști!
*Primarul Timișoarei sta ca prostul până la miezul nopții în așteptarea tramvaiului cumpărat de la TUR cu 2 mil €; când cumpără Firea era de porc, acum, când cumpără ei este de kkat?
**Cel mai bine plătit PROST din ROU, Ghinea a inventat al 28-lea stat UE, în textul PNRR!...🤣😂😱🤬👿😈👹
***Rectoficare! Totuși, sa fim corecți, nu Ghinea este cel mai incompetent/prost din țară ci șeful/șefii lui, până la cel mai înalt nivel al statului român!
GHINEA ăsta este pe invers?...si dacă DA, cu cine trăiește de nu i se dă un șut în cur idiotului ăsta slinos?
Râd și copii de clasa a IV-a!

Leon said...

S-a votat in aceasta saptamana la Senat o initiativa foarte utila pensionarilor(civili), L 179/2021.
Cei care primesc pensia in Cont bancar, pe Card sau Nu, si solicita, acest lucru la CNPP, vor primi pe E-mail TALONUL de pensie(nu se mai sta dupa Postas) !
La cele 3 Case Sectoriale NU s-a gandit niciun Senator !
Proiectul ajunge la CD si va fi adoptat in sesiunea din toamna..!

Cezar said...

@/majurul cu turba in cap
🤣🤣🤣😛😛😛😛😛😛

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Iulian, toti sunt ai govărnului Plavan, si Ghinea prostul e pe listra de remaniere a lui Câlțosu, pana atunci decarneaza el tot osul si isi impanează cu kintale de parale toate conturile bancare, caci se pare ca-s prosti doar in exprimare, nu si in inginerii si furtisaguri financiare si bancare din gestiunile nationale!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Onorabile, asta o stiu si ma doare cand dau in strachini cu cate-o postare, dar fara sa-mi atac camarazii cu afirmatii nasoale, de măgar pe modelul Cezar, dar haideti sa desprindem postarile desuiete de cele care saboteaza rezervele militare sau blogul cu rautate, mai ales cand drojdia e pe terminate si sevrajul se manifesta cu acte lipsite de educatie si demnitate!

Huhu Rezea said...

Aș elimina complet astfel de comentarii, dar am constatat că există cititori care sunt mai interesați de asemenea discuții decât de tematica dspre pensii pusă in dezbatere.

Cezar said...

NB
@/majurul neam de manivela cu turba in cap
Cum adica baa..asistati sociali?
Poate tu si nu gresesti!
Dar uita.te la "m.Alul fara scoala militara"..14 mii de lei....aud?
Dar asta a luptat bai pentru tara..cel mai mult in Congo îi adevarat..🤣🤣
Riscuri bai sofer -prost(tu ai rasturnat si amarîta de basculanta)
Daca lua asta vreo boala venerica exotica...daca îl inghitea un piton...
Uita.te.si la viiitorul nostru romancier(🤣🤣🤣🤣😛😛😛)..5000..pe luna..
Noroc cu tractorul cu helice.Mi.8...ca ducea si betivii la bord...cccp..normal
Vezi si melitienii bai..unul nu bate sub 6000...dar munca frate
Tu crezi ca.i usor..sa imparti pe juma cu infractorul..te insala banditul instant..😀😃😄😂😂😛😛😛
Ai inteles..ca doar tu care.i.ai dat cu capul in buric lu vreme basistul scirbos..ai ramas..muritor de foame?
Asta este....si asta va sa fie..pîna o sa zica popa..bine ca s.a dus si asta..ca iar fac munca patriotica....!!!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Lucica, pana la sfarsitul anului la pensii se sparge basica si cica vor face dreptate pe contributivitate! Eu nu nu sunt adept al vreunui subiect ce si cum sa se aplice cu o metoda anume la cuantum, decat sa mi se dea ce mi-e in drept, si abia astept, pana la sfarsitul acestei toamne, sa se ia taurul de coarne, daca clasa politica nu doarme, sau nu au alta foame de investit fondurile in cine stie ce alte programe, cum lătra adormitul Ciucale pe la forumurile rezervelor brotacare! Clocarii si guleratii stau pitiți si ciuliți, ca soldatii, sa atace la baionetă orice ,,vendetă'' menită sa ne ajute la toamnă, ca s-o termine cu o lovitura mortala orice initiativă posibil buna si laudabilă ce se vrea, cel putin in situatia mea...

Iulian Mareș said...

Poate sunt și unii fără căsuța de mail, dar cu calorifere ruginite, împuțite, marca anilor 70! Ei le pot pune în foto pe FB?...precum kelu ăla pt care școală militară a fost maximul de educație... In fapt el a fost un rebut!

Viorel said...

Cine a urmărit România TV de la ora 19 pentru că pe burtieră scria mare și tare printre altele: SCHIMBĂRI MAJORE LA PENSIILE MILITARE. Pentru cei ce urăsc animalele, păsările și tot ce este viu, inclusiv oamenii, le transmit că nu am văzut emisiunea pentru că l-am plimbat pe domnul Rex. L-am rugat pe un coleg să urmărescă emisiunea și să-mi spună dacă apare GURĂ BOGATĂ. Cică mai important este meciul Ț. Galilor-Danemarca decât pensile militare. S-a săturat de minciuni și papa lapte care doar dau din plisc.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Iulian, adica un banal, anormal si inutil șpan, iar in lumea turmelor ovinelor se cheama catâr sau măgar, slugi la cioban, caci in ziua noastra ciobanii au carte pe rupte, frate, toti cu facultati si masterate, nu rable din harmată, ratate!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Din cauza acestui meci, urmarit de doamna mea, n-am putut nici eu emisiunea de a o vedea, asa ca cine a urmarit-o la un pahar de ,,Valea calugareasca'' il rugam sa ne-o spovedeasca!

Iulian Mareș said...

M,
Am avertizat ca la Declic sunt niște alea nedormite, școlile pe la Spiru și SNSPA!

Iulian Mareș said...

Huhu,
ăsta, cum îl keama, Mezar parcă, kiar este delfinul tau?
Uite cat il duce mintea...exact ca pe ”inteligentul asimptomatic” Cristian Ghinea, ”ministrul” investițiilor și proiectelor europene!

Mezar debiteaza șpan:
”Taiati pensiile speciale
Sînt furtisaguri..din banii poporului!”

*”Taiati pensiile speciale”, enuntul este in aer, nefinalizat prin niciun semn; categoric se impunea ”!”.
**”Sînt” vs Sunt! cred ca autorul este pașoptist! :))
***”..” este incorect! Ori un singur ., ori 3 ..., ori 2, dar asa :, ori un rand intreg!

***Nu ma obosesc sa analizezi prostiile aruncate de kel, intrucat pt a intelege cate ceva i-ar fi trebuit continuarea scolii militare, asa cum au facut toti din MApN, MI si SRI! Alea, cel mult 2 cursuri de cariera, amarate, vai mama lor la timpul lui, au avut rolul lumanarii la capataiul unui mort: l-au luminat, dar nu l-au desteptat!

Pol said...


Situaţie surprinzătoare în Guvernul României, unde, potrivit declaraţiilor de avere depuse de demnitarii ce alcătuiesc Cabinetul lui Florin Cîţu, unul dintre miniştri are o pensie de serviciu mai mare decât salariul pe care-l încasează de la Palatul Victoria.

Este vorba despre Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naţionale. Demnitarul este militar de carieră, fiind prezent la numeroase misiuni militare în afara ţării, precum Irak, Afganistan sau Bosnia. Ciucă a devenit general de brigadă în octombrie 2010, iar cea mai importantă funcţie deţinută de acesta a fost cea de şef al Statului Major al Apărării.

Revenind la declaraţia sa de avere, Nicolae Ciucă a încasat, între 1 ianuarie şi 31 decembrie 2020, un salariu total pentru funcţia de ministru al Apărării de 168.613 lei (adică peste 14.000 de lei pe lună).

Însă pensia de serviciu primită de şeful MApN este considerabil mai mare decât salariul. Vorbim despre o pensie de 215.880 de lei pe an, potrivit declaraţiei de avere (adică aproape 18.000 de lei lunar).

Soţia lui Nicolae Ciucă a primit şi ea o pensie de serviciu din partea MApN de 59.772 de lei în anul 2020. Potrivit ultimelor informaţii, Maria-Cristina Ciucă ar fi lucrat la Direcţia Generală de Informaţii a Apărării.

Anul trecut, Nicolae Ciucă şi-a cumpărat un autoturism Toyota RAV 4 (an de fabricaţiei 2020). În plus, el mai deţine o Toyota Corolla (an de fabricaţie 2006).

Ministrul Apărării deţine peste 111.000 de lei în conturile bancare şi mai bine de 80.000 de lei în fonduri de investiţii sau pensie. El mai are şi trei credite la Banca Transilvania, două contractate în 2016 şi unul în 2020, în valoare totală de 230.000 de lei.

Nicolae Ciucă deţine o casă în Baloteşti, judeţul Ilfov, de 232 mp, alături de un teren de aproape 600 mp, precum şi un teren de 2829 mp în comuna Pieleşti din judeţul Dolj.

Capital

M said...

Foarte bine! Sa fie sanatos!

Ma intreb de ce fiecare dascal sau medic nu este analizat pana la ultimul cent?

Sa dea toti declaratii de avere publicate pe net sa vedem si noi daca din salariile lor se pot achizitiona averile fabuloase cu care se afiseaza!

60% din elevi recunosc ca au facut meditatii, cel putin la o materie. Cate din acestea au fost declarate la fisc?

M said...

@Huhurez

Aș elimina complet astfel de comentarii, dar am constatat că există cititori care sunt mai interesați de asemenea discuții decât de tematica despre pensii pusă in dezbatere.

Momentan tematica legata de pensii este in stand-by. Cateva procese (de la care nu am absolut nicio speranta), un proiect (Plx 199 in stare de moarte clinica) si cam atat.

Un pic de vanzoleala pe site-urile sponsorizate ori de Mama Russia ori de neo-marxistii autohtoni care incearca sa resusciteze subiectul "pensiilor speciale" cand romanii se gandesc mai mult la propria masa sau la vacanta.

E. Cristescu said...

@M: Pe mine, ca pensionare militar, ma intereseaza mult mai putin cat are pensia un medic sau un profesor. Dar chiar vreau sa stiu cat o are ministrul apararii, care pretinde ca face demersuri pentru imbunatatirea salariilor activilor si a pensiilor militare. Si cu ce salariu o cumuleaza. Daca sunteti invidios pe veniturile medicilor si profesorilor, de ce n-ati urmat o astfel de cariera?

M said...

@E. Cristescu

Incep sa cred ca chiar aveti o problema!

Am zis doar ca "ma intreb de ce veniturile medicilor sau ale dascalilor nu sunt analizate"!
Incepi sa ma enervezi cu ideea fixa ca dascalii sunt deasupra legii. Uite si eu vreau sa stiu cat are fiecare profesor platit din impozitele mele, cat a fraudat neplatind impozit pe meditatii, de ce spaga sub forma de "cadouri" date "duamnei" nu este sanctionata cu puscarie?!

Ia de aici:"Un profesor de matematica pensionar, condamnat de Tribunalul Bucuresti la sapte ani de inchisoare pentru agresarea sexuala a unor eleve pe care le medita, a primit in final o pedeapsa de trei ani de inchisoare cu suspendare. Judecatorii au motivat reducerea pedepsei prin faptul ca inculpatul este in varsta si este profesor pensionar."

Cu suspendare??????? Baaaaa nenorocitilor!!!
Politistul ala nenorocit care a pupat 3 copii in lift a luat 19 ani cu executare!!! Cu executare Cristescule!!! Ai tai ne violeaza copiii pe care noi ii trimitem la scoala sau la meditatii si scapa cu suspendare!!!!

Vreau egalitate!!! Pentru fiecare analiza a unei declaratii de avere a unui militar vreau sa vad una a unui dascal si una a unui medic!
Vreau ca dascalii care ne violeaza copii sa fie condamnati cel putin la fel de dur ca un politist! Sa nu scape de pedeapsa pe imunitate de dascal!

Bine, acum Cristescu o sa se supere ca e dreptul dascalilor sa abuzeze "caprite" si ca de ce nu m-am facut dascal?
Nu am vrut, Cristescule!

CEZAR said...

Are dreptate Melitianul "M"

Leon said...

Initiativa legislativa a ajuns astazi la CD si are nr.Pl x nr.294/2021 !
In expunerea de motive se arata ca 40% din cei 4,66 milioane pensionari civili primesc deja pensia prin Virament bancar ! ( deci NU sunt 5 mil.de pensionari civili ).
Doamna Turcan cand spune ca trebuie sa ia la mana peste 5 mi.de dosare in vederea RECALCULARII, cu siguranta se refera si la pensiile militare, deci GRUPUL de lucru de la Ministerul Muncii exista si.... se face ca lucreaza..!

Iulian Mareș said...

Leon,
D-nei Țurcanu ii place sa ia cât mai mult la mâna!
Ea nici nu știe xate pensii plătește casa de pensii...

Iulian Mareș said...

M,
Macar cei cu indemnizație de conducere, asa cum prevede legea...

Gigi said...

Când a venit la putere actula cualitie,atât in campania electorala cat si dupã,când a preluat guv.ne spunea prin diverse voci ale partidelor respective cã vor lua mãsuri pentru a combate coruptia in primul rând,si implicit Evaziunea Fiscalã care este tot o forma de Coruptie,cã vor elimina incompetentii de prin administratie prin org.de testari etc.Sa nu mai vorbesc cã dupã ce ne indreptam spre al 2-lea an de guv,sincer spun cã nu am vãzut nimica in acest sens.Cineva spunea cã dacã s-ar stopa numai cu 30% a banilor care se sifoneaza ar fi suficienti pentru cresterea sal.si pens.
In loc sã se ocupe de aşa ceva,ei se leaga tot de pensii,doar,doar prin inghetari şi taieri mai ar face de doi lei la buget.
Cã tot veni vorba de sal.dascalilor,de meditaţii şi alte ocupatii extraprofesionale ale acestora,cã bine le zisã,@M,doar atâta mai vreau sã completez,cã tot se vor egalii SNAOPSN, ore lucrate/an,ce venituri au din meditaţii şi cât impozit platesc la stat.Atata doar şi comparati apoi cu un Snaopsn-ist.
Pãi,mai fratilor,sã nu se creadã cã am ceva cu aceastã categorie de bugetari,dar nu pot sã nu spun ceva ce este limpede ca lumiba zilei,4 luni vacante,25 de ore/saptamâna,sarbatori legale duium,sambetesi duminici libere etc.
In timp ce un Snaopsn-ist nici prin visele celeai bune nu beneficiaza de asemenea tratamente.Stiti ce vã spun eu,mãcar taceti dracului din gura nu va mai luaţi şi nu va mai comparati cu noi,cã deveniti penibili.Noi putem sà facem ce faceţi voi,poate chiar mai bine,insa voi nu puteti ce am fãcut noi dintr-un singur motiv,aveţi doar 6 luni armatã,altii nici mãcar atât.