Un produs Blogger.

duminică, iunie 27, 2021

Contenciosul CSP MApN - Curtea de Conturi este la poziția 3 la completul 22 fond

47 comments

Decizia nr. 4/2020 a Curții de Conturi

Mai sunt câteva zile până la termenul reprogramat al CA București și nu cunoaștem ce a cerut CPS a MApN instanței să respingă din Decizia nr. 4/20120 a Curții de Conturi și din Incheierea nr. 19/2020 a Comisiei pentru soluționarea contestațiilor.

Se pare că niciun petent nu a avut curiozitatea să citească dosarul 4241/2/2020 la Arhiva Curții de Apel București. 

Din câte cunosc eu, petenții, mai puțin unul, au interesul cerut de lege pentru a li se  admite cererea de intervenție principală. Unul dintre ei nu era pensionar militar la 30 06 2017, data de la care pensiile militare erau  actualizabile, potrivit Legii nr. 152/2017, sau la data de 07 08 2017, data publicării OUG nr. 56/2017.

După "trădarea" CPS a MAI, care nu a știut să numere zilele termenului în care putea să sesizeze instanța, după ce a primit Incheierea Comisiei de Contestații a Curții de Conturi, dar și după unele manevre de procedură inexplicabile ale completurilor inițiale, cu scopul de tergiversare a soluționării cauzei, sentința de respingere ca inadmisibilă a cererii, așa cum a fost reformulată de CPS, nefiind comunicată nici astăzi, ne putem aștepta la orice surpriză. 

Deși speranța de izbândă era in CPS a MAI, totuși, sunt suficienți intervenienți în dosarul MApN care pot dejuca alte manevre.


 Portal  > Curtea de Apel BUCUREŞTI  > Lista de şedinţă

Data


Lista de sedinta
NumarObiectMaterie JuridicaStadiu ProcesualOra estimata
5123/2/2019anulare act administrativContencios administrativ şi fiscalFond13:00
6385/2/2019contestaţie act administrativ fiscal dec>nr.-173/07.05.2019Contencios administrativ şi fiscalFond13:00
1082/2/2020contestaţie act administrativ fiscalContencios administrativ şi fiscalFond13:00
4241/2/2020litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992) ÎNCHEIEREA NR. 19/07.08.2020Contencios administrativ şi fiscalFond13:00
4255/2/2020anulare act administrativ decizia nr. 198/31.03.2020Contencios administrativ şi fiscalFond13:00
5583/2/2020anulare act administrativ notificare nr. P/4813/13.05.2020Contencios administrativ şi fiscalFond13:00
7592/2/2020anulare act administrativ NOT.P/4942/13/05/2020Contencios administrativ şi fiscalFond13:00
7654/2/2020anulare act administrativ decizia nr. 25470/27.11.2020Contencios administrativ şi fiscalFond13:00
436/2/2021anulare act administrativ ordin nr.4181/c/16.10.2020Contencios administrativ şi fiscalFond13:00
1035/2/2021anulare act administrativ dec.8021/16/06/2020Contencios administrativ şi fiscalFond13:00

47 de comentarii:

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Acest procest (in)digest n-are nici o tangeanță si importeanță pour moi la insteanță, dar cat a tras adminul sa va miscati cei interesati, si abia daca o mana de inimosi sau curiosi au avut initiative constructive sa depuna actele respective, cauzele a le sustine! Sa vedem cine castiga aceasta măligă: Lenea, care e cocoană mare, sau rezervele brotacare, greu de urnit in instantele judiciare pentru drepturile personale?!, si, cum dzicea si conul, @Lehonard, ca-n poezia ,,Sunt măr de langa drum si-s fara gard/Si-n mine poame rosii ard,'' ca ,,daca pe o actiune in instanta nu sunt cel putin 1000 de petenti-participanti, puteti sa va considerati niste perdanti!''

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Continui poezia: ,,Drumetule, sa iei fara sfiala/ Ca n-ai sa dai la nimeni socoteală!'' O sa ia, daca pentru saftea a depus la dosar ce acte trebuia, daca nu, atunci sa ia mana sa nu-l friga stampila!

Huhu Rezea spunea...

Iar dovedești că nu urmărești problemele juridice pe care le dezbatem aici.
Eu zic că acest contencios ar fi fost de interes și pentru dta, dacă îți majora solda de funcție pornind din salariul minim pe economie, așa cum reglementa OUG nr.56/2017, ordonanță pe care d-ta, în loc s-o invoci pentru actualizarea pensiei în 2017, așa cum am scris de atâtea ori pe blog,ai contestat-o ca neconstituțională.
Dacă la actualizarea conform OUG 56 2017 se adăuga și indexarea de 5% din 2016, pensia d-tale militară, recalculată și actuallizată, ar fi fost mai mare decât cea în plată.
Instanțele au identificat care soldă de functie se echivalează cu salariul mediu pe economie. Nu este vorba de solda de functie din 2009, calculată în CIF x 197,33, ci de solda funcției de bază în componența reglementată de OUG nr.1/2010 și Legea nr. 285/2010.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Astrologia sa-si spuna cuvantul cum un punct de sprijin poate sa rastoarne pamantul: Pozitia 3, ehei, tricorn de drăcărei, e cifra taiata fara efort in doua pe verticala din 8, care 8 pe orizontala este plus sau minus infinit cum am invatat la scoala, iar 3 este instabil cu temei, caci un tamburel crăcănel cu 3 craci pă el pică răsturnel, iar ce e fara soț poate fi cinstit sau poate fi hoț, dar niciodata o găină cu moț, mai ales de cand s-a votat guvernarea asta a fugit puiul cu ața... Ca noroc, 3 nu-i bun deloc pentru cei nascuti in zile fara soare cu cifre pare, fiind cu noroc celor nascuti in zile cu cifre impare si cu soare, dar se pare ca poarta noroc acelor barbati care raman gravizi-imbortosati, conform astrologului, Ciolososderos, cu fătăciunile pe din dos! Clocarii sa nu se culce pe-o ureche, caci 3 fara pereche le poate fi ca o streche, daca in data de 3 le calcă pragul DNA-ul sa le ia maul! Si, in fine, este bine cand numarati banii sa sariti gologanii la numaratoare de care se leaga cu temei cifra trei, trecand de la doi la patru, cei cu cifra 3 sa fie ai mei!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Multumesc, Onorabile, e foarte corect, dar intreb: Daca invoc pe alt temei cauza, pot sa deschid un nou dosar, invocand OUG NR 1/2010 si Legea 285/2010?

Margarit Fernand spunea...

Nu are nici o valoare rezultatul. Am intrat în posesia unor simulări privind pensiile militare în viitor și vă dau un singur exemplu: Lt. col: pensia actuală 4060, pensia pe simulare 3043. Menționez ca are vechime completă și ESTE ADĂUGAT OMM 20% . ÎN AMBELE CAZURI ESTE VORBA DESPRE PENSIA NETĂ!

Huhu Rezea spunea...

OUG 1/2010 si L 285/2010 ti le-au aplicat, dacă te uiti pe Nota de calcul a actualizării.Vezi cuantumul compus din Nota de calcul, care este mai mic decât salariul minim pe economie.
Nu ți-au aplicat OUG 56/2017 și art. 60 alin(3) din L 223/2017. Las-o așa până la viitoarele recalculari/actualizări.

Leon spunea...

Probabil ca aceasta simulare este NUMAI ptr.vechimea in serviciu militar, prin eliminarea stagiilor civile care se valorifica pe CONTRIBUTIVITATE la CNPP..!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Onorabile, OK! Sa mai indrazneasca pușlamalele sa spuna ca blogul @Huhu Rez nu le este de folos!

Huhu Rezea spunea...

Simulare după care text sau proiect de lege?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Margarit, hai sa va demonstrez tuturor ce pensie as lua cat de curand, pornind de la actuala de 1128 lei, daca va fi calculata pe Legea 127, adoptata, promulgata si neaplicata si la un punctaj personal de 23.19478 puncte, la VR 75 lei din Lg. 127: Deci 23.19478 X 75 = 1739,60 lei
Tinand cont ca din 2016, cand am obtinut toata vechimea pe ,,speciale'' de la ,,deosebite,'' as lua pentru asta 25,875898 puncte, deci 2.68110 puncte in plus, cu sanse sa se ridice la 1750 lei. Calculul fiind simplu, inmultindu-se totalul de puncte cu valoarea de referinta, caci asta se pregateste acum in mare secret in laboratoare, si puteti fiecare sa va faceti o noua recalculare!
Pana cel tarziu in Decembrie, Dumnezeu va hotarî ce si cum, si e posibil la invalidanti sa se acorde ceva maruntis, tot pe un calcul expres, dar asta ne asteapta pe toti, fiti siguri. De unde stiu? Pai, nu-s legitimat ca jurnalist si am acces la informatii si la bossi? Dati-va pe la perdele si ascultati vorbele mele!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Hai sa intelegem, inca o data, ca ce a facut Generalul, Gabriel Oprea, nimeni nu o sa mai faca asa de bine, niciodata! Daca era votat si in Parlament intrat, jur pe ce mi-e mai sfant ca in toamna asta chestia cu pensiile militare era rezolvata, iar altadata sa nu va mai luati dupa gloata si sa votati doar persoana cea mai indicata si care dreptate a mai facut din Parlament si altadata, asa cum a facut-o Generalul, Oprea!

Leon spunea...

Cornele, refa calculul cu un VRS = 58 lei, NU 75..!

Gigi spunea...

Cornele@,îmi pare rãu cã te dezamagesc! Da,aşa o fi,dar VRS-ul ãla cum îi spui d-ta,nu va mai fi =75XNr.puncte,ci mult mai mic,cam între 50-60. Aşa se vorbea încã de când au venit ãştia la guv. S-a mai discutat aici,acum un an parca.Cã se fac simulãri in draci încã de acum un an,este adevãrat,am spus-o atunci când se dicuta de ptoiectul P.la X 199.

Cezar spunea...

Majurule...esti bolnav!
Basca faptul ca esti deosebit de prost!!!
Oprea in Parlament..avea 1.(unu)vot..deci facea uu KK.T..MAAARE CÎT ROATA CARULUI
TI.L DADEA TOT NUMAI TIE..CA SA FIE CLAR
DE CE NU S.A LIPIT DE ..AUR..?
STRICA IMAGINEA Si NU A FOST PRIMIT? TE CRED!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Leon, sa ne lumineze @Onorabilul cu valoarea de referinta. Se pare ca cea cu 58 lei nu mai este de actualitate, pe Lg 263, aici fiind vorba de Lg. 127

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Tehnocrat si @Gigi, nimic nu-i batut in cuie, e adevarat, de aceea apelez la @Onorabilul, nici domnia sa nefiind prea strain de niste foieli legislative, in miscare! Pana se fixeaza, se lucreaza!

Huhu Rezea spunea...

Chiar dacă mulți se vor supăra, constat că tare grei la scăfârlie sunt zeci de mii de pensionari militari.
Le-au luat Casele Sectoriale câte 2-300 lei pe lună, timp de 3 ani, pentru că nu au fost în stare să facă o regularizare contabilă potrivit art. 60 alin(3), și,acum, când Curtea de Conturi s-a băgat să facă lumină, așa cum percepe ea situația, ei stau de lemn Tănase, cu mâinile încrucișate, și așteaptă ca alții să se zbată pentru ei.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Stiu ca s-a mai discutat despre valoarea de referinta, si imi amintesc ca @Leonard spunea atunci, parca el si daca nu ma insel, de acesta valoare de 75, sau poate ca altcineva, dar ce am primit eu mi-a venit pe 75, si chiar mi s-a repetat!

Viorel spunea...

Domnule Cezar. Câți din multitudinea de senatori și deputați din vechea gardă (sună pompos) nu strică imaginea unor partide prin dosarele avute și uitate cu anii prin sertare, măgăriile făcute și șterse cu buretele. Marea problem nu este Gl. Oprea ci politicienii din tânăra generație care făceau pe ei la „Revoluție” și acum ne conduc destinele. Astăzi sunt, mâine dispar dar legile, HG și OU date rămân, cu efecte negative asupra vieții românilor și greu de remediat în timp. 2016-2020= un cincinal. Cât mai trebuie să așteptăm și să răbdăm ? Cât despre AUR, ar fi fost singurul care ar fi stricat imaginea partidului ?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@Te pricepi la capre si cacareze, nu la cifre! Ia fa o socoteala pe roatele de branza, ce rezultat iti iese ca sa stii si cate cacareze!?

Huhu Rezea spunea...

Unu la mănă:
-nu s-a decis desfiintarea pensiilor militare si cred că mai sunt oameni responsabili în țara asta ca să nu lase România fără armată, poliție și servicii, cum și-ar dori progresiștii, adusi la putere, ce-i drept si cu votul iresponsabil al militarilor de toate felurile.
Doi:
-nici L 127/2019 nu este bătută in cuie. Ați uitat că uituca națională lucrează la modificarea ei?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Sa nu se excluda TESTAREA noastra, aruncandu-se pe piata anumite ciorne reale si apoi sa se vada reactiile! V-ati gandit la asta?

Huhu Rezea spunea...

De la modificările aduse PLx 199/2020 eu nu am mai văzut alt draft privind pensiile.

Cezar spunea...

@/majurul neam de....
Inteligentule...cum ai sesizat..numai tu esentialul😀😃😄
Se vede ca i.ai dat cu fruntea in buric..basistului vreme...😂🤣😂🤣

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Mie mi s-a trimis ca fiind acum in lucru-testare! Pana la sfarsitul anului trebuie sa finalizeze o varianta s-o accepte guvernarea, dar tot ea lucreaza la varianta... Mi s-a spus scurt, fara explicatii. Nimic nu-i batut in cuie! Generalii sunt toti pe redute sa nu pice pe minus ceva pentru ei, asa ca vor lupta ca la Verdun sa se ia de la cei cu mic si mediu sa aiba ei, dar cum asta a fost pana acum, o data vede nașul vrabiuta finei! Uita ca lozinca noua este pentru adaugat cazurilor sociale si cele medii, presupun ca prin scaderi din partea contributiva de la ei, conf Dec. CCR, fondul de pensii fiind fix, acelasi.

M spunea...

Eu voi spune peste tot că, lăsând la o parte competența indiscutabilă în materie de pensii militare, domnul Huhurez este un visător și un optimist incurabil.

În Cel mai iubit dintre pământeni e un personaj, eminent profesor, care spune că "indiferent de puterea politică mereu țara va avea nevoie de oameni de cultură, de oameni de știință". Peste câteva zile era arestat ca "element subversiv" și trimis la Canal.

Pe de altă parte Huhurez identifică în mod corect "inamicul" respectiv mișcarea #rezist și, adaug eu, aripa politică a acesteia, USR.
Acestea au un prim obiectiv în decredibilizarea armatei, poliției și serviciilor. O armată/poliție/serviciu prost plătit, demotivat, prost încadrat, lipsit de autoritate și prost finanțat este un prim pas în atingerea obiectivelor de anarhie și anomie socială.

Leon spunea...

Referitor la Procesul din 29 iunie( de Sf.Petru si Pavel..!) cu siguranta va fi amanat pentru lunile din toamna, deoarece urmeaza o pauza de 60 de zile de Vacanta Judecătorească...!

Huhu Rezea spunea...

Sedinta din 29 iunie este rezervată audierilor în vederrea admiterii sau respingerii cererilor de intervenție principală.
Se va acorda un nou termen, timp până la care instanta va comunica actele de la dosar intervenientilor admisi... iar părțile inițiale ale procesului vor depune Intâmpinări la cererile intervenienților.
Sper că nu te așteptai să rămână în pronunțare după 29 iunie!

Huhu Rezea spunea...

Dacă ai scris tot așa de împrâștiat ca în celelalte procese, în care ai cerut de toate pentru toți, mai ales că nu te prezinți la proces, s-ar putea ca instanța să nu aibă răbdare să identifice care ti-e interesul si să-ți respingă cererea.

Viorel spunea...

Domnule Huhu Rezea. „Se pare că niciun petent nu a avut curiozitatea să citească dosarul 4241/2/2020 la Arhiva Curții de Apel București”. În toate procesele avute la Tribunalul X sau C.Ap. Y, la Citație mi se anexa un talon cu o parolă pentru a putea intra și studia date din dosar. La cele 2 Citații trimise de către C.Ap.B. nu am primit nimic. Care era modalitatea pentru a putea citi conținutul dosarului mai sus amintit ? Întreb pentru că nu știu. Trebuia să mă prezint la Arhiva C.Ap.B. ?

Huhu Rezea spunea...

Da, sau plăteai un avocat care să te reprezinte.
După admiterea cererii, instanța este obligată să-ți comunice documentele de la dosar.

Huhu Rezea spunea...

Eram sigur că ai depus la dosar o ciorbă de multilegume.
Aplicarea OUG 56/2017 pentru majorarea soldei de funcție dintr-o valoare egală cu cel puțin salariul minim nu face obiectul contenciosului cu Curtea de Conturi.
Contenciosul privește doar excluderea indexării de 5% din anul 2016 din cuantumul de după actualizarea din 2017.

Huhu Rezea spunea...

Tot ce nu are legătură cu acordarea indexării de 5% la actualizarea din 2017 nu intereseazâ contenciosul cu Curtea de Conturi.

Huhu Rezea spunea...

Nu mai insista ca spui prostii!
Ai interes de intervenție in contenciosul dintre cele 2 instituții numai dacă la actualizare din 2017 nu ți-au păstrat ân cuantumul actualizat și indexarea de 5% din anul 2016.
Pentru alte cereri litigioase din ciorba d-tale te adresezi Tribunalului, nu direct Curții de Apel.

Huhu Rezea spunea...

LADPM se laudă intr-un comunicat ca are miercuri un proces la CA Bucuresti,in care a dat de-a-mboulea în judecată cele 2 case sectoriale care nu au păstrat indexarea din 2016 în actualizarea din 2017.
Tribunalul București i-a respins actiunea pentru lipsa calitate procesuală activă.

Iulian Mareș spunea...

Adica mai mult decât Mezar?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

@ Onorabile, cu pretuire trebuie de data asta sa va complectez, daca nu cumva sa va corectez ca lauda LAPDPM cu actiuni bâl-bâl cu giudecata a cauzat-o canicula, berea si friptura, dar si stirea ca Euro v-a depasi 5, lei iar acei corifei de la BNR la rupere au luat urgent legatura cu tavarasci Putina sa ne livreze 5 tigri siberieni, castrați si împăiați din Muzeul Universitatii Lomonosov din Moscow, sa contracareze atacarea leilor de catre euroi la modul balșoi cu mitralierele Kalasnikov, tragandu-le gloanțe de cauciuc in popou, aducându-i in stare de snagă, sa scadă pana vor fi rastigniti pe targă si cărați inapoi la Uniunea Europeana! Respingerea actiunii s-a datorat faptului ca Cererea nu a specificat pentru sindicate sporurile de fidelitate pentru bautura si bucate, neavand si un puternic temei sa li se acorde de pe centura niste fomei pentru prestatii socio-culturale dedicate bossmanilor si membrilor de honoare ale sindicatelor brotacare, carati pe targi, impinsi in carucioare sau sprijiniti in bastoane! Intelepciune ne indeamna sa avem compasiune pentru cei aflati in situatiile din aceasta dificilă stare si, ca atare, sa facem donatii in numar cat ma mare, pe langa contributiile de cotizare, pentru ca si recesiunea, bat-o Daogaru si Pricina, le-a afectat grav rezervele de beutura si potoale pentru apetiturile rafinat culinare! Multumesc pentru intelegere pentru greaua saracie si incercare prin care trec sindicatele brotacare si, multa fericire si sanatate, Onorabile!

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Un scandal actual: Liderul rezist, Zbaarna, sustine sus si tare la pensiile militare sa se recalculeze pe contributivitate ca la toate celelalte, Bode de la Interne si Ciucale de la Aparare il contrează si-l faulteaza la gioale ca la aceste institutii statale nu poate fi halit si amestecat compotul, cozonacul si sarmalele in strachina cu fasole... Ce haimana si lichea e individul asta neofascist, Zbarna! Ati uitat, dreptacilor si uitucilor, cand pe Huhu Rezea va dadeati jos chilotii si de crucea mortii, spunandu-ne sa va votam acesti mafioti cuibariti in celulelele cu acesti păduchi? Eu, si pe contributivitate pot avea de ceva bunaciuni parte, dar sunt militar sadea, ce PLM sa-mi neofascistul ala ce vrea cu statut pingea de civilea?!!!

M spunea...

@Cornelius Flavius Ifrim

Barna e un idiot! 😂 Daca e dreptate pe lumea asta o sa ii duc pachet la Rahova! Dupa pedofili, pe locul doi in ierarhia infractorilor pe care am boala sunt cei care profita de persoanele cu handicap. Cat de josnic sa fii?

spiritul lui Haret spunea...

Nu se schimba nimic.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

,,Sa vedem mai intâi,'' zise orbul!

Huhu Rezea spunea...

Intrucât cea de-a 5-a zi a termenului de atacare a Incheierii CA Bucuresti în dosarul 4241/2/2010 a cazut în zi de duminică, calea de atac poate fi exercitată si luni 05 07 2021

Huhu Rezea spunea...

Termenul se implineste pe 05 iulie pentru intervenientii care au fost prezenti pe 29.
D-ta zi ceilalti absenti sunteti pierduti pentru cauza. Veti primi comunicarea dupa termenul din oct.

Iulian Mareș spunea...

Referitor la Barna & Co, în legătură cu votarea lor din lipsă de ofertă..., eu as mai adaugă și din abundenta de prostie în formă pura, condensata!
Ce putea da SB? O proasta care nu știe când a fost fatata, 2 hoți și un dobitoc de av-ec-avocat-ing-ciripitor-politician și regizor!...un ăla, Nicu de la scularie, ce cara span cu roaba.

Iulian Mareș spunea...

Pariu ca îi va respinge pe toți?

Leo spunea...

Stelică ,
O Încheiere care se atacă separat conform legii, trebuie atacată ân termenul prevăzut și precizezi că o vei motiva după apariția conținutului acelei Încheieri. Motivarea căii de atac a Încheierii care se atacă separat , o depui după ce apare Încheierea.