Felicitări domnului col(r) Petrean Ioan, presedintele Sucursalei Bihor a ACMRR din SRI, pentru că a făcut public acest demers necesar.
Totuși, nici în acest document nu se face vreo referire la trocul de anul trecut dintre CPS a SRI și Curtea de Conturi, urmare a controlului efectuat de CC și la această Casă Sectorială, troc potrivit căruia CPS a SRI a acceptat, fără să conteste, adăugarea indexării din anul 2016 la cuantumul actualizat la 30 07 2017, în baza L nr. 152/2017, dar numai în limita plafonului de pensie de 85% din baza de calcul, invocându-se greșit art. 30 din Legea nr. 223/2015, așa cum a fost modificat prin art. 40 al OUG nr. 57/2015. Astfel, CPS a emis, potrivit unei informari a Curții de Conturi, nu a SRI, un numar de 468 de decizii de revizuire, prin care a acordat parțial sau total indexarea din anul 2016 numai pensionarilor SRI care la stabilirea sau recalcularea pensiei militare li s-a calculat un procent de pensie (generat de vechime + sporul pentru pensia suplimentară) mai mic de 85% din baza de calcul.
Celelalte 2 case sectoriale au ales să se judece în contencios administrativ cu Curtea de Conturi.
Pe larg, despre acest subiect am relatat anul trecut, în august, AICI
ASOCIAŢIA CADRELOR MILITARE
ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE DIN Exemplar nr. __
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII
Sucursala Bihor
2021
Către,
A.C.M.R.R. din S.R.I.
– Comitetul Executiv B U C U R E Ş T I
Urmare a discuțiilor avute, pe forumul intern, cu membrii ACMMR – Sucursala Bihor, referitoare la problemele cu care se confruntă pensionarii militari, au rezultat următoarele:
1. Membrii asociației sunt profund nemulțumiți de faptul că și în acest an, pensiile militare de stat nu se majorează sub nicio formă – indexare, actualizare -, deși pensiile civile cresc, având în vedere majorarea punctului de pensie de la 1265 lei la 1442 lei, valoare stabilită prin OUG nr.135/2020, respectiv creșterea salariului de bază minim brut pe țară de la 2230 lei la 2300 lei conform art. 1, alin. (1) din HG nr. 4 din 13.01.2021.
- conform art.59 din Legea 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, ”Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată.”.
- conform art.74, alin. (2) din Legea 223/2015, ”Nu constituie modificare a drepturilor de pensie măsurile de indexare şi actualizare a pensiilor generate de evoluţia estimată a indicelui preţurilor de consum corelată cu creşterile medii salariale, acordate prin hotărâri ale Guvernului, cu excepţia primei actualizări reglementate de art. 60 alin. (1).”
- conform art.7, alin. (3) din Legea 153/2017, ”Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional deţinut se actualizează proporţional cu evoluţia salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prin hotărâre a Guvernului.”
- în Nota de fundamentare a HG nr.4/2021 se prevede că la stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2021 s-au avut în vedere, printre altele, inclusiv evoluția indicelui prețurilor de consum, respectiv că la stabilirea valorii de 2.300 lei s-a avut în vedere o formulă de calcul care ia în considerare rata inflației de 2,2 % și 0,8 % creșterea reală a productivității muncii pe persoană pentru anul 2020.
- evoluția indicelui prețurilor de consum, - cea mai utilizată masură a evolutiei generale a preturilor, indicele preturilor de consum este adesea folosit in contractele incheiate in mediul de afaceri si de catre guvern pentru ajustarea veniturilor, pensiilor si/sau taxelor, cu scopul de a lua in calcul evolutiile preturilor;
- cu toate acestea, în art. VIII, alin. (7) din OUG nr.226 din 31.12.2021, se prevede că ”Prin derogare de la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2021 pensiile militare de stat stabilite în condițiile legii nu se indexează cu rata medie anuală a inflației.”.
- menționăm că ultima majorare a pensiilor militare a avut loc în anul 2017, dar nu pentru toți pensionarii militari, prin aplicarea majorării cu 5,25% din luna ianuarie ca urmare a prevederilor art.12, alin. (1) din OUG nr.99/2016, ori aplicarea începând cu luna iunie 2017 a majorării de 15% a soldei de funcție.
Referitor la faptul că nu pentru toți pensionarii militari (în special cei trecuți în rezervă în anul 2016) au fost majorări efective în anul 2017 – culmea că urmare a aplicării majorărilor s-a diminuat în fapt cuantumul pensiei în plată -, apreciem că aceasta s-a datorat aplicării incorecte a prevederilor legale prin eliminarea abuzivă a majorării de 5% acordată în 2016 conform art.14 din OUG 57/2015 (vezi și Raportul de control a Curții de Conturi la Casa de Pensii Secorială a MApN).
- salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată a crescut de la 1450 lei în anul 2017, la 2300 lei în anul 2021, iar valoarea punctului de pensie a crescut de la 917,5 lei în ianuarie 2017, la 1442 lei în septembrie 2020.
Deși aceste elemente au crescut în fiecare an, pensionarii militari nu au beneficiat de nicio majorare, creându-se astfel o discriminare între militari și civili.
2. Ceea ce ne întristează și mai mult este faptul că ACMRR SRI nu a luat nicio poziție/atitudine în acest sens deși, conform Statutului, primul punct din obiectivele asociației îl reprezintă apărarea și promovarea drepturilor și intereselor membrilor săi, iar între scopuri avem la primele două litere reprezentarea membrilor Asociaţiei în relaţiile cu instituţiile administraţiei publice centrale şi locale, în vederea obţinerii şi promovării, în condiţiile legii, a drepturilor cuvenite acestora, respectiv apărarea drepturilor fiecărui membru la o pensie stabilită în condiţiile legii, precum şi a altor drepturi de asigurări sociale.
Așteptam de la conducerea centrală a Asociaţiei o prezenţă mult mai activă/vocală în relaţia cu factorul politic, mai ales în acest context în care sunt afectate drepturile tuturor membrilor, iar perspectiva adoptării unor acte normative care să elimine discriminările din sistemul pensiilor militare de stat este puţin probabilă.
Membrii sucursalei își pun serios problema rostului înființării acestei Asociații, respectiv a necesității existenței acesteia pe mai departe.
3. Membrii ACMRR, din toată țara nu sunt informați, în niciun fel în legătură cu activitatea Asociației, cu demersurile conducerii / reprezentanților acesteia în relațiile cu instituțiile administrației publice centrale și locale ori în relațiile cu structurile associative similare din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Conform site-ului ACMRR singurele postări se referă la Revista Vitralii iar pe site-ul SRI, secțiunea dedicată pensionarilor, ultima, de altfel și singura postare se referă la precizările CPS-SRI din 21.04.2011.
Este rușinos acsest fapt, comparativ cu site-urile asociaților din MApN și MAI, unde se regăsesc toate activitățile pe care acestea le desfășoară, ba mai mult, au și forumuri de discuții.
Cu speranţa că aspectele semnalate vă vor trezi interesul şi vor duce la găsirea unor soluţii viabile, benefice cadrelor militare în rezervă şi în retragere din Serviciul Român de Informaţii, şi nu numai, vă asigurăm de întreaga noastră consideraţie.
Cu desosebit respect,
Preşedinte.
Colonel (r Petrean Ioan