Powered by Blogger.

Sunday, May 16, 2021

Agentul sef principal să nu cheltuiască pensia stabilită greșit de Tribunalul Brașov

33 comments

 Au mai pățit-o și alții din cauza unor judecători care încă nu au invățat la Institutul de Magistratură, institut care mai nou dă și directive pentru instanțe, prin formatorii săi de opinie, că o hotărâre de Guvern, cum este HG nr.1/2017, nu poate modifica prevederile din Legea 285/2010 în privința componenței soldei/salariului de funcție.
Orice dispoziție de rang inferior legii, care stabilește un cuantum al soldei/salariului de funcție, până la aplicarea integrală a Legii 153/2017, se referă la cuantumul compus al soldei/salariului  de funcție, nu la solda/salariul de funcție din anul 2009 , exprimate prin relația CIF x 197,33 lei. 
După aplicarea integrală a L 153/2017 sau a celei care o va înlocui/completa,  solda/salariul de funcție vor avea din nou un cuantum unitar, stabilit după formula coeficient x salariul minim pe economie.
CPS a MAI a formulat apel la Curtea de Apel Brașov și sunt șanse mari ca sentința tribunalului să fie infirmată.
Fiind o hotărâre executorie, evident că CPS a MAI a emis decizie de actualizare, termen impropriu folosit de instanță și insușit de Casa Sectorială.
In astfel de situații, L 223/2015 prevede revizuirea pensiei militare.
Semnalizatorul cazului insista pe punerea în evidență a mărimii pensiei militare pentru un agent șef principal de poliție.
Este de discutat, în condițiile în care un colonel ieșit la pensie înainte de 2010 abia ajunge la o pensie pe jumătatea celei acordate agentului de poliție.


Nr. unic (nr. format vechi):2779/62/2020
SIMINESCU DUMITRUReclamant
CASA DE PENSII SECTORIALĂ A M.A.I., PRIN REPREZENTANT LEGALPârât

Şedinţe


22.12.2020
Ora estimata: 09:00
Complet: MAS6
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile speciale, excepţia prematurităţii, invocată de către pârât Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, prin întâmpinare. Admite acţiunea formulată de către reclamantul Siminescu Dumitru, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, şi în consecinţă: Obligă pârâta la actualizarea pensiei militare de serviciu prin echivalarea salariului de funcţie cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată, care nu include sporuri şi alte adaosuri, în valoare de 1450 lei, potrivit H.G. nr.1/2017. Obligă pârâta la plata diferenţelor de drepturi de asigurări sociale rezultate din actualizare, sume care urmează a fi acordate actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, la care se va adăuga dobânda penalizatoare începând cu data de 01.02.2017 şi până la data plăţii efective a diferenţelor de drepturi cuvenite. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 22.12.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Document: Hotarâre  1276/2020  22.12.2020


33 comments:

Skoda 4x4 said...

Domnilor ,faptul ca acel agent a trecut in rezerva in noiembrie 2016 nu ridica intrebari? Cum sa beneficieze de HG.1/2017 ?
Adica fiecare din cei pensionati...2008 sa zicem,2017,2019 sa beneficieze de drepturile ptr.anul urmator 2009,2018,2020 ? daca poate cineva sa lamureasca legal ,chestia asta..tot respectul.

Huhu Rezea said...

Nu domnule Skoda!
Aici este vorba de revizuirea deciziei de actualizare din anul 2017, urmare a majorării soldei de fucție în cuantum compus cu 15%, prin L 152/2017.
Hg 1/2017 se aplică tuturor salariaților,dar pentru militari și polițiști majorarea se referă la cuantumul soldei/salariului de funcție în cuantum compus, așa cu a fost ele definite prin L 285/2010.

Leo said...

S-a emis decizie de actualizare și nu decizie de revizuire , deoarece obiectul cauzei conform principiului disponibilității a fost obligație de a face (actualizarea pensiei de serviciu) și nu obligația de a face revizuirea pensiei de serviciu , astfel cum s-ar întâmpla dacă cineva ar câștiga la CCR treba cu art. 7 din oug 59......( av. Valică)

Huhu Rezea said...

Păi se dăduse o decizie de actulizare în anul 2017, pe care beneficiarul putea s-o conteste sau să ceară revizuirea pensiei actualizate,dacă decizia de actualizare devenise definitivă prin necontestare.
In cazul nostru, obligatia de a face se năștea din refuzul CPS de a admite cererea de revizuire.

Leo said...

- Acea decizie de actualizare viz alt eveniment normativ ( L 152/2017) și avea deci alt obiect și altă cauză față de obiectul cauzei în discuție pe blog. Omul a cerut ACTUALIZARE și ACTUALIZARE a primit de la Tribunal. (Valică)
- Sunt mari șanse ca în apel , Mitică să aibă soarta lui Claudiu.
Isif nu a ascultat ca să-și mărească șansele în Apel și nu a legat cauza de Art. 9 , lit. a) din LEGEA nr. 80 din 1995......

Skoda 4x4 said...

Dl. H...va rpg sa cititi motivarea h 1276/2020 a Tb. Brasov in dosarul 2779/62/2020 a dl. poate gresesc eu...

Huhu Rezea said...

Sentința este complet greșită, Tribunalul ignorând complet Legea nr. 285/2010 care a suspendat, începând cu data de 012 01 2011, aplicarea majoritații dispozițiilor legi cadru privind salarizarea, respectiv L 284/2010.
Acea lege a stabilit caracterul compozit al soldei/salariului de funcție, compozitie care nu putea fi anulată printr-o hotărâre de guvern. Hotarârea de guvern putea stabili cuantumul soldei/salariului de funcție, nu si compozitia soldei/salariului.
Nici CSP a MAI nu a stiut să insiste pe prevederile L 285/2010.
In majoritatea cazurilor, asemenea decizii ale tribunalelor au fost desfiintate de Curțile de Apel.
Celebru este cazul Comisarului Ionescu Claudiu de la Hunedoara.

Cornelius Flavius Ifrim said...

La penzia asta plină de scame si colesterol, Casa Memorială de demolat penzia meletara o sa-i dea un medicament pe baza de formol si alcool, sa-i moara domol, cat si cu anghirol, cu efecte de chișătoare, sa slabeasca la cam jumatate din valoare, caci la aceasta ingrăsare adaugandu-se si pozitia coitală 69 se percepe ca ar fi doua, din care una e cu lingueta-rașcheta si respectiv cu botul in ouă, si Casa Memoriala cu dileală, care omoară si nu scoală, nu permite pe langa pensia militara sa ai si o dublă placere zeczuala de curatenie sectorială sub puală, ca nu cumva sa-l doară pe posesorul de penzie meletară zeczuală si duplicitară! Asta-i ratiunea cu care este privită toată actiunea, si nu cu ce-si da cu parerea pe aici natiunea, si deci as merita o primă de instalare intr-un hotel cu regim de bordel la Mare si o promovare de calculator la penziile meletare in una din Cazele de dinstrus destinele si penzionarii prin infometare!

micutzul said...

158 de jandarmi activi au câștigat ,definitiv, calcularea soldei de functie in baza HG 1.... nu compusă ci efectiv solda de functie.

Leon said...

http://portal.just.ro/42/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=10500000000152891&id_inst=42

Viorel said...

Domnule Cătălin, copiați linkul în întregime după care postațil pe blog. Cred că este parte din el pentru că ceea ce ați postat nu se referă la pensii înghețate până în 2024.

Viorel said...

Scuze domnule Cătălin, am luat linkul și cu 2024

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Tehocrat, tare păcat ca, la un car de oale sparte tare, i se mai da si-o măCIUCĂ, căcacare in cărare este si un pupicurist si-o o slugă lingătoare de dosnice si picioare uzerist lăbărale!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@ Leonard, poate fi si o oiste-n gard, ca una este zocoteala de acasă si alta la Culpa de Abel pe masa s-o dea intoarsă printr-o hotarare aleasa dupa directiva subteran secretoasă! Vorba aia de la Strehaia, ca daca e gâganc ateu sa nu aibă incredere in noi, in afara de bulibașa si șoșoi!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Tehnocrat, stii despre ce vorbesc fara pacat: Azi un loz răzuibil am luat cu 5 lei si am castigat 10 lei, deci nu mai am mult sa adaog si din alte castiguri din urmatoarele decenii sa-mi cumpar o Casa de pariuni cu har sa devin milionar! Dacă Măciucă se scoala din iurtă si aprobă o minuta in Postul Crăciunului sa-mi creasca fara drojdie Viagra si branca ursului, imi angajez o dama de companie s-o tin la mine fara chirie sa-mi faca doar un serviciu cu placutul supliciu, pe care il stiu numai ciobanii, sa-mi numere ouale din incubatoare si banii!

Leo said...

Ciucă , să și vrea nu poate face nimic altceva decât MIMĂ.
Dar el nici nu vrea și nici nu poate, având ghiulelele sinecurei legate de picioare. În plus , el și-a rezolvat tot familionul (inclusiv pe cristina) , iar acum îl doare în m... (membru)

vasile iosif said...

Dle Frank,
Puteam sa o leg si de Mama Legilor.
Daca plicul galben circula si se bea un sprit la hotel Hilton cu formatorii de opinie rezultatul este ...previzibil.
Cu stima,

Cornelius Flavius Ifrim said...

Rog resectuos pe oricine poate sa ma ajute si sa-mi trimita pe adresa de mail ifrimcorneliu@yahoo.ro adresele de mail ale domnilor combatanti in tribunale, IONESCU CLAUDIU si EMIL PASCUT de la Sindicatul ,,Diamantul,'' sau Hotararile in dosarele 4115/97/2018-Ionescu Claudiu si 448/98/2018-Emil Pascut, ambele fiindu-mi foarte necesare intr-un proces la Curtea de Apel! Multumesc anticipat pentru intelegere si sprijin! Jos mafia, sus Patria!

Huhu Rezea said...

Le ai pe blog la eticheta solda de funcție.
D-ta ești in altă situație juridică, în care chiar solda de funcție în cuantum compus a fost la actualizare mai mică decât salariul minim pe economie.

Leo said...

Camarade Iosif,
Puteai dar nu ai făcut-o , deci nu poți știi.
Mai sunt și judecători corecți cu frică de DIVINITATE prin jurământul cu care s-au legat.
VELA MARE SUS !

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Tehnocrat, linqul e blocat!

Leo said...

Flavius, Nu hotărârile ci CERERILE de SESIZARE a ÎCCJ + Excepția de neconstituționalitate........

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Onorabile, va multumesc frumos! Solda, da, este mai mica decat salariul minim pe economie. Pai, toata pensia, la un loc, e 1.128 lei si la data aplicarii legii legii salariul minim pe economie era 1450 lei!

Leo said...

Mircică îi sare în ajutor lui Ionică ("măciucă mică")..........
http://sindicatulcmd.blogspot.com/

Leon said...

Leo, vezi ca articolul de astazi NU este compus de Mircica, ci de col.Stefan TUDOSIE, care este altceva, mult mai aplecat spre realitatea zilelor noastre..!

Leo said...

Ți-am trimis ceva cu "maşina timpului"........

Gigi said...

Sãri pe ei,ce mai astepti? Asta o spunem de vreo 2 ani,dar d-ta eşti preocupat cu altceva.

Calinmihaib12 said...

HUHU:.am o intrebare:ai primit e-mail-ul cu cele 3 (sau 2) pagini= copii xerox după NORMELE METODOLOGICE de APLICARE a LEGII 164/2001,trimise dimineața asta ..?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Frank, multumesc frumos pentru corectie!

Huhu Rezea said...

Le-am primit, dar pe blog sunt in toate variantele.

Gigi said...

Domnilor,am mai spus,repet: Cei care am ieşit la pensie pânã la 31.12.2015,avem pensiile calculate pe mai multe legi,cele in vigoare in anul când s-au îndeplinit condiţiile. Recalculate,evident, pe actuala lege.
Cei care au ieşit la pensie începând cu 01.2016,au pensii duble faţã de noi,aproape duble,chiar dacã legea 223/2015 a fost modificata prin OUG 57 & 59. Din aceastã cauzã nu binevoiesc sã ne Actualizeze pensiile.Pai va daţi seama ce pensii vor ava cei ieşiţi dupã 2015? Ideal ar fi sã ne aducã pe toti la acest nivel,dar nu se vrea. Aşa ca,pânã nu se va gãsi o modalitate sã impace şi Capra,dar şi Varza,nu se va misca nimic.
Era bunã Plx 199,cu cele 3 faze,dar sa-mi fie cu iertare,nu se putea realiza niciodatã,adicã nu se putea aplica in totalitate,datoritã faptului cã l.153 se modificã şi ţinând cont si de termenele mari de aplicare a celor 3 faze,nu se putea aplica niciodatã.
Sã nu se creadã cã am ceva cu cineva,adicã cu cei care au ieşit dupã anul 2015,nu ei sunt de vinã,dar din aceastã cauzã se intarzie Actualizarea. Cu toate cã iarãşi vor trece ani şi ani,dar o nouã lege este necesara,pt.a descurca iţele.

Teo Braileanul said...

Nea Cornele ești bun bre.Îți mulțumesc.Nu am mai ras cu lacrimi de mult.Umor,umor dar plină de înțeles postarea lui matale.🤣🤣🤣

Leo said...

Lupta e la baionetă...............
http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=9800000000048778&id_inst=2