Revista “Vitralii – Lumini și Umbre” numărul 43
52 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE, an XI, nr. 43, iunie – noiembrie 2020
Destinele participanților și martorilor la detronarea lui Cuza Vodă .... de Col. (r) conf. univ. dr. Aurel V. David
3.2. Militarii
Cei mai cunoscuți militari care l-au trădat pe Cuza Vodă au fost: colonelul Nicolae Haralambie, colonelul Nicolae Zefkari, maiorul Dimitrie Lecca, colonelul Dimitrie Kretzulescu, căpitanul Alexandru Candiano-Popescu, căpitanul Pilat Constantin, căpitanul Costescu Anton, căpitanul Lipoianu Alexandru.
- Nicolae Haralambie, 61 după suirea pe tron a Principelui Carol I, având gradul de colonel, a ocupat, la 6 August 1866, portofoliul Ministerului de Rezbel în cabinetul Ion Ghika; a păstrat această funcție până la 8 februarie 1867, când a demisionat din acel minister, iar în octombrie 1867 a demisionat şi din armată. După această demisie s-a ţinut cu desăvârşire departe de toate luptele politice, cu toate că prin situaţia eminentă pe care o avusese, putea să aspire la cele mai înalte demnităţi în Stat.
În timpul războiului de independență (1877-1878), a fost chemat în activitate, înălţat la gradul de general de brigadă şi a luat comanda Corpului al 2-a de armată, apoi comanda Corpului de Vest. S-a distins la atacul Inovei şi a Smârdanului. Prin faptele de vitejie din războiul de independenţă, a sperat că îşi va răscumpăra actul de trădare, dar va fi cuprins de remuşcări spre sfârşitul vieţii. După război s-a implicat în politică, fiind ales senator, apoi a făcut parte din coaliţia care a acţionat pentru răsturnarea guvernului Ion C. Brătianu, denumită „Opoziţia Unită”. Însă rolul său pe scena politică a fost mai degrabă pasager, căci nu s-a evidenţiat cu nimic deosebit în activitatea de politician.62
În memoriile sale, Constantin Argetoianu, înrudit prin mamă cu familia Haralambie, a schiţat un portret al generalului complotist: „Pe generalul Haralambie l-am cunoscut bine. Trăia în Bucureşti, unde a jucat rolul istoric ştiut la detronarea lui Cuza... Îmi aduc aminte de dânsul ca un om îmbătrânit înainte de vreme, ca de un om ros de remuşcare: conştiinţa nu l-a absolvit niciodată pe deplin pentru actul de trădare faţă de prietenul şi binevoitorul lui”. A murit în București, la 8 aprilie 1908, iar la înmormântarea sa în cimitirul Bellu
-----------
61 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.94-95.
62 Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, p. 351-353.
au vorbit generalul Coandă (din partea Armatei), Dimitrie A. Sturza (din partea guvernului) şi Costescu Comăneanu (vicepreşedinte al Senatului). Aceștia au încercat să-l apere de acuzaţia potrivit căreia şi-a călcat jurământul militar şi a contribuit la detronarea lui Cuza (din pasiune pentru o doamnă liberală).
- Alexandru Zefkari, 63 fostul comandant al garnizoanei București (având gradul de maior), a fost înaintat în anul 1869 la gradul de colonel, iar în anul 1875 la gradul de general de brigadă. În timpul războiului de independenţă a fost ataşat pe lângă Marele Cartier General al Comandamentului rusesc.
- Călinescu Athanasie64 a fost liberat din armată la 1869, iar în anul 1880 a fost avansat la gradul de general de brigadă în rezervă; În anul 1883 a fost numit inspector general al Gărzii Naţionale, funcție deținută până la desfiinţarea acesteia.
- Dimitrie Lecca, 65 în 11 februarie 1866 era Ministru de Război, deținând acest portofoliu până în 11 mai 1866, când a fost avansat la gradul de lt. colonel şi a primit comanda Regimentului 7 din linie. În anul 1876 a fost ales deputat de oraşul Bacău, și, în acelaşi timp, vicepreşedinte al Camerei. În timpul războiului de independenţă a fost numit comandant al Diviziunii a 4-a, şi a luat parte la luptele de la Lom-Palanca, Smârdan, Vidin. Dimitrie Lecca a mai fost ministru de Război şi de la 11 iulie 1879 până la 29 Aprilie 1880, având gradul de colonel. Apoi a fost înălţat la gradul de general, reluându-și locul în Cameră, iar dar mai târziu i s-a dat comandamentul Diviziei a 4-a. În anul 1883, a fost ales Preşedinte al Camerei, ocupând această demnitate până la moartea sa. A încetat din viaţă subit, la Radomireşti (Bacău), în 4 iulie 1888, când încă nu împlinise vârsta de 60 de ani!
- Dimitrie Kretzulescu, 66 fostul şef al Diviziei teritoriale cu reşedinţa în București, a fost trecut în neactivitate în anul 1869. În anul 1870 a fost reprimit în activitate, iar în 1 ianuarie 1871 a fost înaintat la gradul de general de divizie. Peste câteva luni a fost trecut iarăşi în neactivitate şi apoi la pensie. A încetat din viaţă în 12 aprilie 1874.
________________
63 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.203.
64 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.40.
65 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.114-115.
66 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.110.
54
- Alexandru Candiano-Popescu67 a demisionat din armată în anul 1867, a fost ales deputat şi a fondat două ziare: Perseverenţa și Democraţia în care apăra idei democratice înaintate. În memoriile sale a justificat astfel participarea la complotul împotriva lui Cuza Vodă: „Politicienii, cum am mai zis mai sus, aveau și interese de stat și interese personale ca să răstoarne pe Cuza. Interesul meu personal era ca dânsul să stea pe tron cât mai mult. Dar interesul meu nu se potrivea cu cel obștesc. Mie îmi mergea bine, țării însă îi mergea rău. […] Cu sufletul înecat în amărăciune și în mâhnire, am intrat în conspirație împins de cea mai desăvârșită dezinteresare și împlinind cea mai grozavă jertfă pe care un om poate să o împlinească. […] Câte nopți n-am dormit! Ce chin, ce luptă înverșunată s-a petrecut cu mine! Trebuia să mă hotărăsc. Am ales țara.”
Fiind agitator politic foarte îndrăzneţ,68 Candiano-Popescu a fost închis de trei ori. În anul 1868 a fost arestat în Ungaria şi închis în cetatea Arad mai multe săptămâni ca agitator Daco-Român. În anul 1870, fiind deputat, a luat parte în oraşul Ploiești la „insurecţia” care avea ca scop răsturnarea dinastiei Hohenzollern. Mişcarea revoluţionară este însă înăbuşită şi Candiano-Popescu arestat dinpreună cu 40 alţi acuzaţi și dat în judecata juraţilor, dar a fost achitat de Curtea din Târgovişte.
În 24 mai 1875 și-a pus semnătura, alături de Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gheorghe Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Alexandru Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gheorghe Chitu, C.G. Pascov și N.C. Furculescu, pe un program politic care atesta fondarea Partidului Național Liberal.
În anul 1877, la izbucnirea războiului contra Turciei, CandianoPopescu, deşi era deputat, s-a înrolat în armată, a luat parte la asaltul redutei Griviţa 1, conducând Batalionul al II-lea de vânători, drept pentru care a fost decorat cu ordinul Sfântu Gheorghe de către împăratul Rusiei. Pentru comportarea avută la comanda Batalionului 2 Vânători, generalul Alexandru Cernat, ministrul de război, l-a citat pe ordin de zi al armatei, apreciind că acesta, înrolat ca voluntar în război, s-a oferit să conducă batalionul „nefiind
_________
67 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.41.
68 Vezi, pe larg, Alexandru Candiano-Popescu, Amintiri din viața-mi, Nota asupra ediției, adnotări, transcrierea și îngrijirea textului de prof. univ. dr. Constantin Corbu, Editura Eminescu, vol. I (1998), vol. II (1999).
55
chemat la comanda acestuia”. Pentru faptele sale de arme a fost avansat la gradul de locotenent-colonel și decorat cu înalte ordine și medalii.
Deși participase la mișcarea antidinastică, între anii 1880-1892 el a fost adjutant al regelui Carol I. Această numire a fost comentată de Mihai Eminescu în ,,Timpul” din 9 decembrie 1880: „Când un om ce, după propria sa mărturisire, soldat fiind, a luat parte la răsturnarea suveranului său și care, după știința tuturor, a proclamat răsturnarea domnitorului la Ploiești, devine sub domnul Brătianu adjutant domnesc, atașat ca om de încredere pe lângă suveranul pe care a voit să-l răstoarne, domnul Brătianu va permite tuturor rebelilor libertatea de-a conchide că impunitatea unui atentat la siguranța statului și a formei de guvernamânt e, sub domnia sa, un titlu de recomandație pentru a înainta pe scara ierarhiei sociale.” Alexandru Candiano-Popescu a îndeplinit funcția de adjutant al regelui Carol I vreme de 12 ani. În anul 1879 a fost numit prefect de Poliţie al Capitalei, funcție deținută timp de 4 luni, iar în anul 1894 a fost înaintat la gradul de general de brigadă în arma cavaleriei. A murit subit, la Târgoviște, în 25 iunie 1901, în contextul unei drame familiale cauzate de fiul său Alexandru-Ștefan.
- Pilat Constantin, 69 unul dintre cei trei ofiţeri care au intrat în iatacul lui Cuza Vodă și l-au obligat să semneze abdicarea, în anul 1870 a plecat în Franța, s-a angajat în armata franceză şi a luat parte la războiul contra Germaniei. Fiind înrolat fără autorizarea guvernului, a fost şters din controale. În anul 1877, izbucnind războiul între România şi Turcia, a fost reprimit în oştire cu gradul de locotenent-colonel şi avansat, în anul 1877, la gradul de colonel. În timpul războiului a fost sub-şef de Stat-major. În anul 1883 a fost înaintat la gradul de general de brigadă, în anul 1893 a comandat diviziunea din Dobrogea, iar în anul 1896 pe cea din Galați, unde se găsea și în anul 1898.
- Costescu Anton, 70 unul dintre cei trei ofiţeri care au intrat în iatacul lui Cuza Vodă și l-au obligat să semneze abdicarea, a fost înaintat, în anul 1867, la gradul de maior, iar în anul 1870 la gradul de locotenent-colonel. În anul 1877, a fost numit în funcția de comandant al Regimentului de artilerie din garnizoana Iaşi. A murit în orașul Iași, în anul 1889.
___________
69 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.150.
70 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.57.
56
- Lipoianu Alexandru, 71 unul dintre cei trei ofiţeri care au intrat în iatacul lui Cuza Vodă și l-au obligat să semneze abdicarea, a fost înaintat în 10 mai 1866 la gradul de maior, însă în anul 1867 a fost pus în neactivitate. În anul 1868 a fost rechemat la „front”, a înaintat până la gradul de colonel şi apoi a dimisionat. A ocupat şi mai multe funcţiuni civile sub diferitele guverne liberale, între care prefect de judeţ şi director al Poştelor şi Telegrafelor.
- Gheorghe Anghelescu, 72 maior din anul 1865 (francmason), în anul 1870 a ajuns colonel. În timpul războiului de Independență a comandat cu gradul de colonel Divizia 3-a la atacul de la Grivitza, şi la Plevna, iar cu gradul de general de brigadă, Divizia 4-a de infanterie la Smârdan-Vidin. Din 25 ianuarie 1882 a fost câteva luni ministru de război în cabinetul Ion Brătianu; în anul 1891 a fost înaintat la gradul de general de divizie, comandant al Corpului I de armată. În anul 1894 s-a retras din armată, în urma „punerii sale în disponibilitate”. În anul 1895 a fost ales senator.
- Gheorghe Slăniceanu, 73 căpitan (francmason), maior din anul 1864, colonel în anul 1870 și general în anul 1880. În timpul războiului de independență (1877-78) fiind şef de stat-major, a fost numit comandant al Corpului de observaţiune pe Isker. A fost însărcinat cu atacul Rahovei, trupele de sub comanda lui s-au distins cu deosebire la 7 noiembrie 1877. Fiind colonel, Gheorghe Slăniceanu a fost ministru de război în perioada 26 aprilie 1876-2 aprilie 1877, apoi în perioada 20 aprilie 1880-9 iunie 1881.
- Constantin Budişteanu, 74 căpitan în anul 1866 (francmason), a fost avansat în anul 1867 la gradul de maior, iar în anul 1876 colonel. S-a distins pe câmpul de luptă în războiul de independenţă (1877-1878). Fiind numit comandant al Brigadei 2-a infanterie din Corpul I de armată, a fost greu rănit pe când îndrepta focul soldaţilor la atacul Plevnei de la vestul redutei (octombrie 1877). În 1883 a fost înaintat la gradul de general de brigadă, iar în 1892 la gradul de general de divizie. În octombrie 1895 a intrat în Cabinetul liberal de sub președinţia lui Dimitrie Sturza ca ministru de război, până în 25 noiembrie 1896. În 1 aprilie 1897, a demisionat din armată, spre a trece la pensie.
__________
71 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.117.
72 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.11.
73 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.170-171.
74 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.38.
57
- Mihai Radu, 75 căpitan în 10 februarie 1866, în anul 1867 a fost avansat la gradul de maior. Însă, în anul 1869 a demisionat din armată. Peste câţiva ani, a intrat în administraţie, iar în anul 1876 a fost numit prefect al judeţului Brăila. A ocupat acel post până după izbucnirea războiului de independență, când a fost chemat la București, iar în anul 1878 i s-a încredinţat Prefectura Poliţiei Capitalei. În anul 1884 a fost avansat la gradul de general de brigadă și trecut în rezervă. În 2 februarie 1885 a fost numit Ministru al Lucrărilor publice. A îndeplinit acea funcție până în 17 octombrie 1886, când a trecut la Interne, în cabinetul de sub presidenţia lui Ion Brătianu. A ocupat acel post până în 1 martie 1888, când a demisionat. A murit în 8 aprilie 1894.
- Berendei Anton,76 (locotenent în 11 februarie 1866), era maior în anul 1868 și colonel în anul 1877. În anul 1885 a fost înaintat la gradul de general de brigadă și a condus lucrările de fortificaţii din jurul Bucureștilor, fiind numit inspector general al Geniului. În anul 1895, a fost înaintat la gradul de general de divizie, încredințându-i-se comandamentul Diviziei din Craiova. A fost în diferite rânduri secretar general al Ministerului de Război, iar în timpul războiului de independenţă a fost însărcinat cu stabilirea podului peste Dunăre şi a luat parte la luptele din faţa Plevnei unde comanda Geniul. În 25 noiembrie 1896 a intrat în guvernul P.S. Aurelian, luând portofoliul „resbelului”, pe care-l deţinea și în anul 1898, în cabinetul condus de Dimitrie Sturdza.
- Grigore Serrurie, 77 a devenit unul din membrii devotaţi ai partidului liberal. A fost amestecat în mişcările revoluţionare de la 1848, 1866, 1871. A făcut parte ca deputat din toate Camerele liberale până în anul 1888, şi a fost adesea membru în Consiliul comunal al Bucureștilor. A încetat din viaţă în București, în ianuarie 1892.
- Ștefan Fălcoianu, 78 în anul 1869 a fost trecut în neactivitate, însă în aprilie 1877 a reintrat în activitate, cu gradul de colonel. După izbucnirea războiului de independență, a fost numit şef de Stat-major general al armatei române de operaţiune. În această calitate, el a format coloanele de atac înaintea Plevnei și înaintea Vidinului; a negociat predarea Vidinului, a subscris convenţiunea de predare a acestei cetăţi către armata română. În anul 1883 a
-----------
75 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.158.
76 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.26-27.
77 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.169.
78 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.72-73.
58
fost înaintat la gradul de general de brigadă, iar în 23 iunie 1884 a fost numit ministru de război în cabinetul Ion Brătianu. A deținut această funcție până în 13 ianuarie 1886, când a demisionat. În 1892 a fost înaintat la gradul de general de divizie, reluându-și funcția de şef al Marelui stat-major al armatei. În anul 1895 a trecut la pensie.
- Ipătescu Grigore79 a ajuns maior în anul 1866, colonel în anul 1874 și general de brigadă în anul 1883. A luat parte la războiul de independenţă din anii 1877-1878, fiind comandant al coloanei de atac la reduta Griviţa. În anul 1890, a fost numit comandant al Diviziei din Dobrogea. A încetat din viaţă în București în 1895.
Concluzii
La 14 ani de la producerea evenimentului, gazetarul Mihai Eminescu scria în presa vremii că respectiva conspiraţie „n-ar fi izbutit nicicând dacă o seamă de naturi criminale, care spre ruşinea ţării şi a oştirii, făceau parte din puterea armată, n-ar fi ridicat cu laşitate mâna lor nelegiuită contra Domnului ţării”. El aprecia că „Actul de la 11 februarie, participarea gardei Palatului la răsturnarea Domnitorului, a fost o infamie și o lașitate”, afirmând că „Vor trece veacuri și nu va exista român căruia să nu-i crape obrazul de rușine de câte ori va răsfoi istoria neamului său la pagina 11 februarie”. El avea să constate (în Mss. 2255, 417 r.): „Dacă vom cerceta istoria răsturnării lui Cuza , vom afla că aproape toţi conspiratorii răsturnării lui Cuza, afară de câţiva amăgiţi, erau străini. Străinii au adus un străin”; în Mss. 2257, 421, „poporul românesc nu e capabil nici de trădare, nici de infamie (11 februarie n-au fost românii, Candiano grec, Pilat grec, Leca bulgar)”.80
Este cunoscut răspunsul pe care l-a dat Mihai Eminescu discursului public al lui Vasile Boerescu, ţinut la 14 februarie 1882, în sala Ateneului, şi publicat de oficiosul „Românul”. Sub titlul Momente din viaţa lui Cuza Vodă, Mihai Eminescu a publicat în ziarul „Timpul” din 27 februarie 1882, un comentariu încheiat astfel: „...stigmatizarea acelei negre felonii va răsări pururea în memoria generaţiilor, precum în orice an răsare iarba lângă mormântul vândutului Domn”.
_________
81 79 Dim.R. Rosetti, op.cit., p.105.
80 Mihai Eminescu, Fragmentarium, Editura Știinţifică şi Enciclopedică, București, 1981, p. 563.
81 Mihai Eminescu, Opere, XIII, p.64.
59
În 1898, I.G. Valentineanu, fostul șef al Siguranței Statului, i-a prezentat astfel pe „conspiratorii militari”:
- Colonel Haralambie, astăzi general pensionar;
- colonelul Dimitrie Crezzulescu, mort general;
- colonel T. Călinescu, general în retragere;
- maiorul D. Lecca, mort general;
- căpitan Lipoianu, astăzi colonel în retragere;
- căpitanul Mălinescu, mort prin sinucidere;
- căpitan Pilat, astăzi general-comandant;
- capitan Handoca, astăzi major în retragere;
- colonel Berendei, astăzi general ministru de resbel;
- colonel Georgiu; - căpitan Costescu, mort colonel;
- căpitan Candiano Popescu, general aghiotant al regelui Carol.
I.G. Valentineanu, avea să scrie că:
„în istoria națiunei române, numele lui Alexandru Ioan Cuza va ocupa una din paginele cele mai frumoase, și se va cita alături cu al Domnilor mari cari au ilustrat țara și Domnia Română. Cuza a fost un Domn mare. Meritele pentru patrie și românism, îi asigură gloria și nemurirea”.
Col. (r) conf. univ. dr. Aurel V. David
* *
Intregul articol poate fi citit la pag, 26 în nr. 43, online, al revistei Vitralii-Lumini și Umbre, AICI
Intreaga Colecție a revistei Vitralii - Lumini si Umbre poate fi lecturată online pe pagina ACMRR din SRI AICI
Osemintele fostului Domnitor al României au fost strămutate de mai multe ori: în anul 1907 au fost puse în cripta amenajată în biserică, într-o cutie de argint aşezată într-un sicriu de stejar; în primăvara anului 1944 au fost scoase din biserică de către un soldat din Ruginoasa şi duse la Mănăstirea Curtea de Argeş; apoi, în anul 1946, au fost depuse în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, unde s-a amenajat o criptă
.png)
