Powered by Blogger.

Tuesday, April 20, 2021

Pensiile speciale trec pe contributivitate până la sfârșitul anului

102 comments

 Coaliția neomarxist-neobăsit-udemeristă nu s-a înțeles în multe probleme privind guvernarea, dar a stabilit să termine cu pensiile speciale până la sfărșitul anului.

Mulți pensionari militari se culcă pe urechea care aude că pensiile militare nu sunt categorisite de unii politicieni ca pensii speciale, dar uită că recenta decizie nr. 900/2020 a CCR a definit regimul juridic al pensiilor militare  ca fiind foarte apropiat de regimul pensiilor speciale. Vezi AICI

Extras din Actul adițional la Programul de guvernare semnat astăzi de liderii coaliției, coaliție în care premierul  a fost tratat cu fundul la conferința de presă:

UPDATE
Ministrul Justitiei, Stelian Ion, a avut luni o intalnire cu ministrul Muncii, Raluca Turcan si reprezentanti ai sistemului judiciar pe tema pensiilor magistratilor si a afirmat ca pensia nu poate depasi cuantumul unui salariu in niciun stat care functioneaza pe principii sanatoase.

"Sunt recunoscute anumite probleme care exista in legislatie si care trebuie, as pune eu, grabnic corectate. In cadrul acestei formule, intr-un dialog absolut normal intre Guvernul Romaniei, intre ministerele care au legatura cu acest subiect si sistemul judiciar putem gasi aceste solutii. Conturam principiile, in primul rand corectam aceste situatii. Recunoastem faptul ca in niciun stat care functioneaza pe principii sanatoase nu poate pensia sa depaseasca cuantumul salariului", a declarat Stelian Ion la Ministerul Justitiei.

Din comunicările Caselor de pensii către CCR, în anul 2020, consemnate de Ziare.com

-4 097 magistrati cu o pensie medie de                     19 221 lei/lună
-1 423 personal aeronautic civil cu pensie medie de 11 336 lei /lună
-   603 Curtea de Conturi cu o pensie medie de          8 164  lei /lună
-   833 Corp diplomatic și consular, pensie medie      5 750  lei/lună  
-1 784 grefieri, pensie medie                                       4 792  lei/lună
-   790 parlamentari, pensie medie                               4 765 lei/lună, pensii eliminate în ianuarie 2021

Cea mai numeroasa categorie a pensionarilor speciali, desi beneficiarii lor o numesc pensie ocupationala (In acceptiunea Comisiei Europene, orice pensie platita de stat, care presupune cel putin o discriminare pozitiva fata de sistemul general de pensii, este o pensie speciala), este cea a pensionarilor militari:
-88 500 pensionari MAI cu o pensie medie de           4 132 lei/lună
-83 170 pensionari MApN cu o pensie medie de       3 415 lei/lună
-11 792  pensionari SRI cu o pensie medie de           5 040 lei/lună
- 1 392  pensionari STS cu o pensie medie  de          5 748 lei/lună, pensii plătite prin CPS a MApN
- 1 095  pensionari SPP cu o pensie medie de.          6 457 lei /lună      "             "    "                "
- 1 718 pensionari SIE cu o pensie medie de             6 218 lei/lună       "             "                     "
-10 190 pensionari PENITENCIARE, pensie medie.  3 552 lei/lună, pensii plătite prin CPS a MAI
-      188 pensionari fosti DIE, pensie medie                4 705 lei/lună.      "              "                   "
-      498 pensionari STS, pensie medie                       4 097 lei/lună.       "              "                  " 


 







102 comments:

Calugarul said...

E clar că nici o pensie (specială sau nu) nu v-a mai trece de salariul mediu brut! Pensiile cu cinci cifre ale unor meduze kaki vor fi istorie!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Vise, taică, vise si cand ii aud mi se rupe intre pulpe la cat mint astia pe rupte! Va rog sa dați boilor cârmă spre turmă si sa puneti frană ca, pana la urma, ce acum s-a vorghit v-a ramane tot cum s-a stabilit, adicatelea in veci nu se va putea inlocui halca de cărnoasă cu alta zgarcoasă la o clasă socială aleasă! Ii vedeti cumva pe Jenerali, Admirali, majistrații sau gealații din pulitică, protipendada idilică judeteană si locală să hie la egal cu clasa socială, inferioară, din grăjdăria natzională? Păi, golăneala asta lătrată mai trebe si votată, si eu nu vad măcar un partid in totalitatea covârsitoare sa se prezinte la votare cu biluța din dotare sa dea curs legii legionare care le-ar taia crăcăneaua de sub planetare! Sunt lozincării ale apendicelui din dreapta puliticului, slugi ai Canci Wernerului, sa mai puna batista pe vuvuzelele boborului, iesit in strada pentru aceasta mare mizerie si golaneală de guwernare useristo lăbărală, caci, ciopor in sinea lor dintre crăci, le tremura căpriorii gururilor si ii trec fiorii sudorilor sa nu se intample acest patimas de act sinucigas si laș, care i-ar lasa in situatia nasoala sa ramana in mătărânga sau ghizda fântânii goală! Dacă eu nu ma înhing in a crede, care sunt ultimul sarăcan din coada de plebe si abia astept o transformare care sa majoreze penziile militare, rezultate ca o salvare din aplicarea la astfel de snoave barbare, apăi domniile voastre mai instarite nu merită sa asculte sau sa dea crezare sublim povestilor ce le citim din Ispirescu, Creanga sau fratilor Grimmm, pentru ca orice snoavă, mai ales pârțoită strochit de o guvernare epavă, ca o bășână dă babă cand trage sa moară, nu valoreaza nici macar o jumară sau juma' de carboavă!

CEZAR said...

PLX 199 concomitent cu o impozitare sanatoasa ..asta-i solutia...!!

CEZAR said...

Asa ar fi si NORMAL....!!

Margarit Fernand said...

Am scris încă din ianuarie despre faptul că am informații în legătură cu recalcularea pensiilor militare pe ”așa-zisa” contributivitate și că MAREA MAJORITATE vor scădea, indiferent de anul pensionării sau de cuntum, plus că va dispărea cuantumul cel mai avantajos!

Leon said...

In sedinta de Guvern de astazi se aproba un Memorandum privind urmarirea realizarii programului de guvernare:
https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/04/MEMO-6.pdf

valica said...

VOR FI EXCEPTATI IARASI MAGISTRATII, MAI MULT CA SIGUR

Iulian Mareș said...

Ei as opta pt în alt titlu: Ce mândru sunt ca am devenit masokist!

Huhu,
În primul rand aici sunt câteva categorii de pensionari:
-pana în 2011
-direct pe L263
-recalculati pe L223
-incepand cu 2017
-cauze medicale/invaliditate
-cu vekime integrala
-cu vekime mica
-din CFA diferite
-cu funcții de conducere și sau executie
-posibil sa mai fie și alte categorii...

Bun! Cei mai vocali, beneficiarii legii Gabi Oprea si-au purtat cuantumul avantajos odată cu vocalizele pana în prezent, înjurând L223 și implorand contributivitatea însă uita ca:
-majoritari sunt cei cu O7, cu stagii mici, proveniți din funcții de execuție
-și-au păstrat cuantumul generos obținut însă s-au plâns ca L223 îi nedreptateste, ei rămânând cu aceeași pensie generoasa, uitând ca nicăieri în lumea asta militară un lt.col sau un Mm nu poate avea o pensie mai mare decât a șefului SMG.
*Și acum vine masokismul asumat, la unii!
O noua lege pe principii contributive nu va lua în calcul vekimea, solda neta sau bruta, veniturile...etc?
Ea va avea un articol special, sa zicem 66, prin care cel care a avut o pensie cu 5 cifre (cum zic ei) i se taie automat cifra din dreptul zecilor de mii? Cred ei asta? Dacă da, atunci pe lângă masochism adaug și prostie crasă! Magistrații își vor tăia drepturile deci? Suntem nebuni?
**Bun, noua lege cobtributiva urmărește micșorarea pensiilor și nepastrarea cuantumului avantajos! Ok, se recalculează tot și posibil sa fie unele reduceri în partea de vârf, însă cred că putem percepe ce va fi cu cei care au vekime mică, beneficiarii O7 și care nu sunt putini?
Își inkipuie cineva ca se vor aplica principii bolșevice în noa lege pt că un partid cu 7-8% a ajuns să facă legea în Guvern?
Atunci este cazul sa ștergeți din memorie perioada 47-68.
***Aștept cu drag efectele noii legi dorită fierbinte de unii! Susțin!
****Mai mult, doresc o lege prin care în vârful ierarhiei sa fie așezat Plantonul pe PA și betivul unității, beneficiar Magna cum laude a obligatoriului curs profesional de carieră.

Iulian Mareș said...

Apreciez enorm "șlagărele" nocturne, kiar dacă fac parte dintr-o piesa de teatru.
Ele se asculta numai noaptea când vederea este în ceață, după ora 23.30:
https://www.elefant.ro/search?SearchTerm=Virginia%20Woolf&StockAvailability=true

Iulian Mareș said...

Dar a celor în albastru, bleumarin, roba neagra/vișinie sau kiar costum elegant nu te deranjează? De ce?
Dacă nu ai răspuns înseamnă că a mai apărut un fel de crustacee..., nu?

Iulian Mareș said...

Impozitarea cui?

CEZAR said...

=O analiza care te face sa te treaca fiorii! Ce au facut cu Armata timp de 31 de ani ..??
==================================================
Blog ,,Space ARMYA - International"
==== ganduri,dupa ce mi-am lins ranile ! ====

Iulian Mareș said...

Super! Susțin!
Trebuie sa dispară și proștii masokiști...
Nici nu-și dau seama și behăie ca mieii la tăiere!

Niky said...

Nu e clar deloc asta! De unde reiese?

Niky said...

E clar de 30 de ani, că din cauza asta e bătaia asta pe funcții politice, cine e fraier să muncească cinstit pentru popor, și să-și ridice doar salariul? Învârtelile,sifonatul banilor din bugete,șpăgile,etc! Dacă nu fac asta înseamnă că nu e locul lor acolo, în politică.

marvas66@yahoo.com said...

Cred ca ciuca-maciuca sa spart, vor sa impoziteze progresiv prima data pensiile speciale dupa care toate veniturile salariale. Cine crede ca v-or scapa pensiile militare e naiv. Dar imi pun o intrebare, reprezentantii asociatiilor militare sunt tot asa de naivi sa nu-si dea seama de planul lui ciuca sau le place zaharul si merg ca magarii dupa cioban?

Cezar said...

🤣🤣🤣😎😜😜😜😎😎
Te.au flipt

hankook said...

Impozitul ( progresiv sau nu) nu se poate aplica doar pensiilor , deoarece ar fi neconstitutional.....daca va fi o astfel de lege pentru un alt tip de impozitare , ea va fi aplicata tuturor veniturilor obtinute din pensii si salarii, indiferent daca sunt obtinute din munca prestata la stat sau privat.Modificarea cuantumului pensiilor se poate face si prin modificarea legilor cara au dus la cuantumul pensiilor actuale ( au inceput cu parlamentarii, iar fostii parlamentari, beneficiari de pensii speciale au si dat statul in judecata ).

Viorel said...

Domnule marvas66@yahoo.com, pentru domnii reprezentanți ai asociațiilor militare, această problemă (scuzați expresia) este frecți la picior de lemn. Ei nu trăiesc din pensii, pensia reprezintă banii de buzunar pentru a ieși la una mica sau poate cu amanta la o cafea. Au avut grijă încă din timpul când erau activi să-și creeze alte surse de venituri interzise pentru noi conform Legii nr. 80/1995 art. 30: Cadrelor militare în activitate le este interzis: lit. (b) sa fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale, cu excepția celor numite în consiliile de administrație ale regiilor autonome si societăților comerciale din subordinea Ministerului Apărarii Naționale, din cadrul industriei de apărare sau în legatură cu aceasta. Câți Gl. și Col. nu aveau / au societăți comerciale deși era / este interzis de lege.

vasile said...

Legea va fi doar pentru cei care se vor pensiona de acum inainte.

Leo said...

Da , dar va preciza și reclacularea celor existente

Iulian Mareș said...

Tu faci analize?

Iulian Mareș said...

Impozitarea progresiva este o măsură de stânga, nu liberala!
Apoi, cred xa nu poți impozita întâi pensiile apoi veniturile salariale si/sau antreprenoriale.

Iulian Mareș said...

Afirmativ 100%!

Huhu Rezea said...

Dacă nici pensiile magistraților nu vor mai putea depăși cuantumul salariului, să vedem dacă salariul brut sau salariul net, este clar că se va renunța la cuantumul mai avantajos.

Iulian Mareș said...

Ai darul de a nu înțelege textul scris...
Dacă eu sunt fript, tu amărâtul ești cenușă.

Iulian Mareș said...

Huhu, Ce legătură are pensia unui magistrat cu salariul lui, când 2/3 din pensie este de la stat?

*Și, DA, vreau/susțin renunțarea la cuantumul avantajos! Să doară prostia, să urle masokistii!

Huhu Rezea said...

Inabilă intrebare ai pus, Mareș.
Pensia specială brută a magistartului porneste din 80% din salariul brut, putând să ajungă și la 100% din brut.
Pensia contrributivă medie a magistratilor abia trece de 30% din pensia specială.
Pentru că pensia magistratilor se stabileste din salariul brut, este posibil ca, după pensionare, un magistrat să primească în mână mai mult decât salariul net.

Iulian Mareș said...

Intabulare, dar a scos în evidenta cetățenii de gradul 1 din ROU, mai ales xa ei sunt exceptați de la mobilizare și apărarea patriei!

Calinmihaib12 said...

..când "injustul"..C.C.R. PREDESCU i-a "zis" lui IOSKA BUBLE..: citez aprox.: "ce-ai vrea,băiete,..să-mi tai singur pensia..?", a dat un semnal că..acolo..,la EI..e puterea de a face..și "lega..pe veci.." acest subiect al pensiilor lor speciale: în ceea ce..ÎI..
PRIVESTE..pe.."IEI"..!( și nu poate fi dezlegat..decât prin ..DESFIINȚAREA CCR..!,..pe ce..căi..rămâne de văzut..!)

marvas66@yahoo.com said...

"Viorel" esti mai destept decat mine, dar vreau sa-mi spui cum ne-a incalecat ciuca? I-a cumparat pe arginti pe lideri nostri???

dora said...

Domnule Huhu,
De ceva timp, citesc comentariile unor rezerviști, care, prezintă, informații -numai din surse sigure- despre viitorul pensiei militare. Aceste persoane ne-au asigurat că au surse credibile in minister, ba la cadre, ba la financiar-softul e gata, trebuie un semnal. Ba impozitare 80% din....., plafonare la nivelul salariului șefului statului. Dacă aceste persoane sunt foarte bine informate, pot să-mi spună dacă acelor pensionari cărora în 2009 li s-au recalculat pensiile după acest principiu, iar contributivitatea le-a fost împărțită la 20 de ani - după acel an, principiul împărțirii s-a schimbat, țeapă- vor avea pensiile diminuate? Întreb, nu dau cu paru. La mine, s-a împărțit la 30 si ceva de ani. Deh, felia de tort a fost mai mică. Ce principiu se va aplica? Cei cu relații la minister, trebuie să știți.

Calugarul said...
This comment has been removed by the author.
Leo said...

Faptul că Bode de la MAI nu trimite la SGG opiniile privind PLX 199 , este un indiciu că , contributiva e pe țeavă.
Alt indiciu , va fi dacă croitoreasa și/sau madam scârbu se vor pensiona anul acesta.
Să vedem zise orbul !

Cornelius Flavius Ifrim said...

Daca bovimea scoate cuantumul avantajos ca dobitocimea, inseamna ca-mi dau tot ei budigaii jos si cu gura sa-i puna penziei de găgat si virgula? Pai, la actualizare mi-a venit 585 lei pe scadere, la recalculare 640 lei pe scadere, din cei 1050 lei, vere, pe cupon la vedere, si apăi ce sa mai dea, ce sa ramana si ce sa mai ia si ei in mână sa ducă la gură, in afara de a mea vână pe post de virgulă cu smantână? Numai sa nu se repeada, ca lacoma, madama Andropauza, sa se vada mai repede indopata si saturata, uitand cand mi-a spus cu nasul pe sus, crezandu-se Hristos Isus, ca nu-mi mai creste niciodata, si deci nu se va vedea, zaraca, saturata si indopata! Mai bine ar sustine cuantumul avantajos, sa se simta si ea cu ceva gustos, si sus si jos, si satios, caci carnatul vartos, la pofticiosul lăcomos, se indeasă pana-n gingii si branhii si face plin mațul gros! Deci, e timp de meditatii serioase, la aceste Caze de penzii dinstrunse, sa ne dea barbi la cofrajele cu oua care ni le-au pregatit noua pe o leje noua, punitivă sa le faca chisăliță, sa fie violata pe la spate acea contributivă, catre in jios, fara cuantumul avantagios, de la brau in jios, cu matrafoxul unde se pune botoxul!

Cezar said...

Ce ai patit maKiSS?
Ai baut apa catelului?
Pai daca.i asa...tu de ce esti campion
la toate cele..enumerate?

Iulian Mareș said...

În general sunt masokiștii, un fel de babe cu gingia inflamată!

Ionel said...

Nu intelg speranta celor cu cuantumul mai avantajos. Sigur ei nu au prins 2011 si nu cunosc deciziile Curtii Constitutionale din 2011. Atunci erau in activitate si prea putin sau deloc erau interesati de soarta pensionarilor militari. Imi aduc aminte cum ii saltau jandarmii la Constanta pe rezervisti la mitinguri. Sincer, nu vi se pare normal ca o pensie nu sa nu depaseasca solda unui activ, dar sa nu depaseasca, exceptie cei care au contribuit la pensia suplimentara daca este cazul, un anumit procent din aceasta solda. Si atunci va asteptati ca cei cu 5 cifre sa ramana cu ce au, iar cei care merg la servici sa aiba o solda din 4 cifre !? Unde ati mai pomenit asa ceva ? Din partea mea sa ramana dar slabe sperante.

Viorel said...

Nu domnule marvas66@yahoo.com greșiți, nu sunt mai deștept decât dumneavoastră, am constatat din topicurile și comentariile prezentate pe blog că i-a ignorant în cele 2-3 întâlniri avute cu dânșii [nu uitați postare domnului Huhu Rezea de anul trecut când, iritat fiind la propunerea făcută și neacceptată pe moment de către domnul Col. Tudor (pentru a se consulta cu ceilalți lideri) s-a ridicat în timpul întâlnirii de pe scaun și a plecat, lăsându-i pe cei din sală cu gura căscată]. Cât despre alte întâlniri care au mai fost dar la care nu a participat, în funcție de subiectul zilei a avut grijă să le dea indicații celor ce reprezentau ministerul să propună și să promită doar ce credea dânsul de cuviință. Legat de „I-a cumparat pe arginti pe lideri nostri???”, întrebarea rămâne sub semnul întrebării atât timp cât 4 lideri importanți (Col. (Rz.) Dr. Mircea DOGARU, Gl.lt. (rtr.) dr. Virgil BĂLĂCEANU, Gl.bg. (rtr.) Nicolae GROPAN, Gl.lt.(rtr.) Neculai BĂHNĂREANU) nu au reușit niciodată să se pună deacord în problemele cheie. Nu toți 4 sunt pensionari ? Nu pe pensionari îi reprezenta la discuții ? Nu trebuiau să fie uniți ca o echipă pentru a rezolva problemele pensionarilor ? Cine și ce nu i-a lăsat ? Orgoliile sau arginții ? Răspunsul vi-l dați dumneavoastră. Acele vremuri au trecut iar dacă nu cade Guvernul până la toamnă vom urmări serialul polonez de prin anii 80, Norii Negri.

Leon said...

Nu s-a discutat in sedinta de guvern:
"Florin Cîțu: L-am amânat, pentru că am vrut eu să văd exact ce am primit până acum și când voi aduce în ședința de guvern, după ce am analiza tuturor fișelor pe care le-am primit. Astăzi, cred că am primit aproape toate fișele, dar vreau să le am, să mă uit eu la ele întâi și apoi îl punem pe ordinea de zi."

Viorel said...

Doamnă dora, cu respect vă spun sigur că nu o să primiți nici un răspuns de la nimeni. Cei ce postează astfel de comentarii / zvonuri nu fac altceva decât să se bage în seamă. Gargară de dorul de a comenta. Când de un an și jumătate Guvernul (miniștrii) nu știu de astăzi ce vor face mâine, stă pe o pojghiță de gheață care ca și mâine se poate rupe (coaliția), cine credeți că vă poate da date certe despre pensii și salarii. Nimeni.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Dora, esti doldora in acest caz de nedreptate, cand ti-au șuntat penzia, cu lașitate, pe la zpate, si se aplică reagula critică ,,stai pe burtică intrucât e apa mică,'' pentru ca se stie inca de pe timpul lui Decebal ca ei au gurile de canal, iar ale noastre, fara vitamine din colastre din jugane si căpeastre de buiastre, la o adică fiecare e mai mica decat fleoașca de vurnică, si ca sa te invormeze cineva pe principiul otova ca ar sti el ceva din Casoaia unde se beleste oaia o data cu penzia, nu-i decat o berbunca batută cu mătărânga pe lunca unde paște porcul sa-si ingrase joriciul si junca, caci de unde dreackul sa stie el ce se intampla in vestitul bordel, cu felinar a la Roșu Împarat, de mare găgat, unde si-au secretizat zoldele, amantele, numerele de dat la bugile si bucalele pe care le incaseaza amantele cand stau capre pe sub birourile cu bucatele si bauturile pana li se inneacă botoxurile?! Ca si gamaradă de suferință, te sfatuiesc sa ai credință ca orice samânță de zvonac porneste din Inaltul Brepeleac al ilustrului drack spanzurat, sa vada reactiile noastre turbionare cand ni se regulează tare, cu o nouă Leje, penziile meletare! Deci ascultă, priveste, taci din mestecatoare si sa ai multa, multă rabdare, pana cand ultimul dintre noi moare, nu inainte de a se inchina de unde răsare Luna si a stinge lumina...

Periamu lucica said...

Si cum vor face cu legea din 2010 si normele de aplicare penttu militari vor gasi alte norme? Ce vor face pe contribuvitste cei care sveau grupa AC neaplicata niciodată. CIUCA ASTA DECE NU MAI.BEHAIE?

Leon said...

Au prioritate programele de inzestrare:
"Comisiile reunite pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților și Senat au aprobat în unanimitate marți, 20 aprilie, solicitarea Ministerului Apărării Naționale pentru a demara zece noi programe de înzestrare, prevăzute a se derula în următorii ani.

Noile programe de înzestrare sunt:
1. Sisteme C4I cu capabilități de integrare ISTAR;
2. Sistem UAS tactic clasa I;
3. Sistem armament individual tip NATO;
4. Aparatură optică și optoelectronică – Etapa I;
5. Mașină de luptă a infanteriei, pe șenile;
6. Echipamente și sisteme de detecție, avertizare, decontaminare și protecție (individuală și colectivă) CBRN;
7. Sistem de război electronic mobil;
8. Modernizare sistem artilerie antiaeriană Oerlikon Model GDF 103 la standardul sistem artilerie antiaeriană cu capacități CRAM;
9. Sistem de securitate și apărare cibernetică;
10. Autovehicule tactice blindate de tip ușor.

Aceste programe vor fi inițiate începând de anul acesta, în funcție de posibilitățile de bugetare și de prioritățile stabilite de către categoriile de forțe și comandamente, și au în vedere operaționalizarea țintelor de capabilități obligatorii în cadrul procesului NATO de planificare a apărării."(Comunicat MApN).

Anonim said...

BOMBA BOMBELOR seara asta la MAI!��

150 de jandarmi nazdravani au obtinut azi, in dosar 414/105/2019, o sentinta DEFINITIVA pentru majorarea soldelor garantat la nivelul salariului minim de 2080 lei, prin respingerea recursului introdus de unitatea de jandarmi parata, de catre Curtea de Apel Ploiesti!

Astfel, tribunalul Prahova a decis :

23.04.2019
Ora estimata: 9:00
Complet: 21 FOND
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite cererea înregistrată sub nr. 414/105/2019, având ca obiect „calcul drepturi salariale”, formulată de reclamanţi şi pe cale de consecinţă: Obligă pârâta la calcularea si acordarea soldei de funcţie, pentru fiecare reclamant, incepand cu data de 01.02.2017 prin raportare la salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, suma de 1450 lei stabilit prin HG 1/2017,pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, fără alte sporuri si adausuri , respectiv calcularea si acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la solda de functie stabilita de 1450 lei, suma ce urmează a fi actualizata cu rata inflatiei si dobanda legala aferenta drepturilor băneşti, începând cu data scadentei si pana la data platii efective; Obliga parata la calcularea si acordarea soldei de functie, pentru fiecare reclamant, incepand cu data de 01.01.2018 prin raportare la salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, suma de 1900 lei stabilit prin HG nr. 846 /2017, pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, fara alte sporuri sau adausuri, respectiv calcularea si acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu(adaosuri) prin raportare la solda de functie stabilita de 1900 lei, suma ce urmeaza a fi actualizata cu rata inflatiei si dobanda legala aferenta drepturilor banesti, incepand cu data scadentei si pana la data platii efective; Obliga parata la calcularea si acordarea soldei de functie, pentru fiecare reclamant, incepand cu data de 01.01.2019 si pentru viitor, prin raportare la salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, suma de 2080 lei stabilit prin HG nr. HG 937/2018, pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, fara alte sporuri sau adausuri, respectiv calcularea si acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu prin raportare la solda de functie stabilita de 2080 lei, suma ce urmeaza a fi actualizata cu rata inflatiei si dobanda legala aferenta drepturilor banesti, incepand cu data scadentei si pana la data platii efective; Obliga parata la calcularea si acordarea si a celorlalte drepturi ( indemnizatii, compensatii, etc.), incepand cu 01.02.2017 si pentru viitor, raportate la valoarea soldei de functie, care urmeaza a fi stabilita potrivit celor trei capete de cerere. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

http://portal.just.ro/105/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=10500000000152891&id_inst=105

Curtea de apel Ploiesti a decis:

20.04.2021
Ora estimata: 11:00
Complet: 2 R SCAF
Tip solutie: Nefondat
Solutia pe scurt: Respinge recursul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.04.2021.
Document: Hotarâre 595/2021 20.04.2021

http://portal.just.ro/42/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=10500000000152891&id_inst=42

Militar de la 14 ani said...

Nu vă mai faceți speranțe. O nouă lege a pensiilor militare nu va ieși până nu se va rezolva cu noua lege a salarizării. Astfel, sunt posibile 2 variante în acest an: plx 199 sau acordarea unei indexări. Dar și acestea depind de acordarea unei indexări la pensiile civile sau, în cel mai negru caz, de un eventual conflict la granița României. Activii nici nu iau în calcul o eventuală modificare în jos a actualului cuantum.

Șoimul said...

Călugărie, ai tupeu e duce spre nesimțire cum adică kaki? Ești orb și nu vezi că sunt cele mai mici?
Exprimarea corectă - pensiile celor care nu le merită așa de mari, indiferent din ce instituție provin.

CEZAR said...

Șoimul
22 aprilie 2021, 10:03

KOREKT ...!!

Leo said...

VAL DE PENSIONĂRI în SNAOPS.
Să vedem ce va face croitoreasa&CO.....

Huhu Rezea said...

Tot nu scapă de contributivitate

Niky said...

Deci pot beneficia doar cei pensionați începând cu 01.02.2017? Cei dinainte nu?

CEZAR said...

Un scenariu Apocaliptic ..e doar un scenariu !!
Daca Rusia si Ukraina ,,joaca la cacialma un plan complex si absolut genial inceput cu ceva vreme in urma??
Daca - conflictul dintre Maica Rusia si creatia ei Ukraina este de fapt ..joc de sotron..??
SUA pompeaza in Ukraina pentru a o face zona tampon armament consilieri ..informatii etc...dar daca ..??
In Ofensiva de primavara -vara a Rusiei..impotriva asa ziselor enclave rusesti care trebuie sa-i revina ..asa precum Crimea..vom vedea unire de eforturi de razboi Rusia -Ukraina pe directia...draku mai stie care..?
NB
Ukraina inzestrata de chiar SUA..
A luat in calcul NATO-SUA...aceasta varianta de lucru..??

CEZAR said...

INABILA INTREBARE...m-Ale
Tipic pentru tine...hi..hi..hi..

Iulian Mareș said...

Dacă intram în analiza "cine merita și cine nu merită" nu o scoatem la capăt; era corect sau benefic când veniturile însumate se împărțeau la 20 sau cum?
A fost corect sau nu ca printr-o tehnica legislativa, în etape ce-i drept, toți au beneficiat de SM?
Era corect când un ofiter-ekivalent ltcol avea o pensie mult mai mare decât a defunctului gl. Mihail Popescu/fost șef SMG?
Mda, unii uită toate astea și își exprima părerile partinice, însă asa ceva nu se va mai întâmpla...

Huhu Rezea said...

@Mares
Nu te aventura in istoria recentă a pensiilor militare... pentru că greșești grav.
Zâi merci că te-ai aflat in 2016 în aceeași oală cu făcătorii legii pensiilor militare care au tras cât au putut, fără nicio jenă, în foștii lor camarazi deja pensionați.
Generalii care au iesit la pensie la limita de vârstă, nu anticipat, au avut pensii pe măsură și pe contributivitate.
Constantele care contribuiau la calculul pensiei contributive, respectiv salariul mediu pe economie și stagiul complet de cotizare au fost și sunt valabile pentru toată lumea.
Acolo unde diferă stagiul complet de cotizare se intervine cu coeficienții de corecție.

CEZAR said...

LUMEA ZICE :
CIT DE GREU LE_A FOST SA SE TREZEASCA !
DACA SE VA BLOCA PLX-199...FIX IN CONTRIBUTIVITATE VOM AJUNGE ! SA NU ZICETI CA NU V_AM ZIS!!!
Petrache CornelPENSII MILITARE
56m ·
Petrache CornelLupta rezervistilor pentru Romania !
1h ·
S-a incercat blocarea contului meu pe considerentul ca sustin urgentarea aprobarii PLx 199/2020 ...Dar cum sa nu sustin din moment ce Legea 223/ 2015 e deja moarta si resuscitarea ei s-a dovedit inutila! Sunt doar cativa nostalgici care ar dori-o aplicata chiar daca a creeat cele mai mari discriminari prin folosirea unor coeficienti si a unui VSR din 2009! PENSIA MINIMA INDIVIDUALA ce se doreste introdusa in armata prin acest proiect (PLx199/2020) se calculeaza folosind SALARIUL MINIM PE ECONOMIE - care creste an de an - si va asigura pensia impotriva inflatiei. In plus conform calculelor estimative pensia militara ar creste la 30 000 dintre noi la unii cu sume consistente ! Acestia sunt cei cu pensiile cele mai mici si ar fi cel mai indreptatiti sa beneficieze fiindca asteapta de mult timp.... Furiosi - ca la unii nu va creste (avand mai mult decat aceasta pensie minima!) unii - printre care se numara si d-l Mihai Popescu (contestatarul meu) ma tot raporteaza la Facebook din motive caraderesti evident !!! Cum poti incerca sa blokezi o lege care ar face dreptate la 30 000 de pensionari militari pe considerentul ca avand o pensie frumoasa deja nu primesti si tu ceva acum...Nu seamana oare cu expresia aia cu capra vecinului ! Din camaraderie am putea astepta cei cu pensii mai mari inca un an pana la recalcularea din 2022 cand se va lua in calcul toata vechimea??!!! Dumneavoastra ce credeti?

Periamu lucica said...

Pana fac ei alta lege , o vor trimite pe lumea cealalta ,idioți

Anonim said...

Deocamdata beneficiaza doar cei care au castigat in instanta acest lucru si calculul drepturilor banesti cuvenite se va face incepand cu data de 01.02.2017. Asa inteleg eu din decizia Curtii de apel. Poate ne lamureste cineva mai competent.

Lucian said...

Toată lumea vorbește de contributivitate dar cum se va realiza nu se spune ( măcar o supoziție, zvon ...), dacă am 27 de ani in grupa 1 ( activ încă ) școală militară și ceva lucrat in civilie ce pensie aș avea ?

Leo said...

MĂCELARUL ȘEF al Legii 223 a fost maciu piciu , care s-a pensionat în dec. 2016. Acum e consilierul lui baLUU , ca să înțelegeți fenomenul.
Slugile lui de bază, au fost în 2016 , dr.luK , zanfirache , jiganu , scârbu.

Viorel said...

Anonim, înainte de a da Hotărârea nr. 595/2021 din 20.04.2021, C.Ap.Ploiești a suspendat judecata recursului făcut de către pârât (U.M. 0756) până la soluționarea de către ÎCCJ a sesizării ce face obiectul dosarului 3029/1/2019, sesizare înaintată de C.Ap.București. Redau Minuta deciziei nr. 15/17.02.2020:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 448/98/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
„Dacă, în situația polițiștilor, aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, Hotărârii Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi a Hotărârii Guvernului nr. 973/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată se face prin analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu cel al cuantumului salariului de funcție al polițiștilor, astfel cum este reglementat în cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (art. 4 din anexa nr. VII la lege) şi Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (art. 3 şi 4 din anexa nr. VI la lege), stabilit în plată potrivit legilor anuale de aplicare etapizată a acestor legi-cadru de salarizare.”
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Viorel said...

Domnule tehnocrat, tocmai dumneavoastră unul dintre colegii mei credibili de pe blog și pe care îl apreciez îmi trage scatoalce: „domnu' cu catelu' ca vaz ca tare-i stiut si intelept si la fiecare in parte ne trage cate o smetie cu laba javrei din dotare!”. Eu citesc zilnic ce apare pe SCMD. Deocamdată de pe 15.04. nu a mai apărut nimic. Proiectele SCMD sunt interesante și pertinente dar din 2016 pe Legea nr. 223/2015 nu s-a concretizat nimic. Cu manevre nu faceți nimic, cu proiecte bine documentate și susținute juridic poate reușiți ceva. Domnul ministru Ciucă are o apărare solidă compusă din DGFC, DJ, (toată tehnica achiziționată) în plus este stăpân în casa (ministerul) dânsului.

Viorel said...

Domnule Leonard, fiți mai explicit. Cum vine asta, Maciu Piciu iese în 2016 pe Legea nr. 223/2015 și și-o trage singur în cap punând: „Slugile lui de bază, au fost în 2016 , dr.luK , zanfirache , jiganu , scârbu” să-i jumulească pensia prin propuneri în plic de modificare a unor art. de lege prin O.U.G. ?

Iulian Mareș said...

Sa explice dornici de băț în cur!
Eu zic asa: mai mica.

Iulian Mareș said...

Nu, dar le-ai deskis capul geniule! Tu crezi ca o investiție cu armament este ca un șmen de cocalari?
Cert este un lucru...cu durere sau fără (adică conflict militar) Putin vrea sa lase pt NATO bucata de pe la 1650, ...si pt asta este în stare sa dea cu mana lui regiuni istorice tarilor văduvit în trecut, pt că nu numai ROU are teritorii în Ucraina.
Ceea ce este peste Nipru este pa.

Iulian Mareș said...

Eu nu cred asa ceva. Nu ma afectează cu nimic, poate kiar crește, însă ăștia de acum nu sunt în stare de nimic, dar de o noua lege?

Iulian Mareș said...

Face, face Turcanca, ca este tânără!

Leon said...

@Cezar, spune-i colegului Petrache ca noi il sustinem , cheltuiala la MApN este de max.10 milioane/luna

Leo said...

1. maciu piciu , a clocit recalcularea pe L 223 , raportat la salrizarea din 2009 și nu la salarizarea din 01.01.2016 cînd a intrat în vigoare L 223 așa cum era normal. MĂCELARUL , a ieșit la pensie în dec. 2016 și penisa lui și-a stabilit-o pe baza soldelor din 2016 și nu din 2009 cum ne-a copt-o nouă. Slugile au făcut parte din grupul lui de lucru pt. aceasta.
2. Măcelarul nu s-a implicat direct la OUG 59 ( nu mai era activ în sistem) , dar a fost informal consultat de fostele lui slugi active și acum care vor avea pensii calculate raportat la anii când vor ieşi slugile la pensie- şi nu raportat la anul 2009 cum ne+a făcut+o nouă . Deja , chiar şi MĂCELARUL ŞEF deja este lăsat în urmă la pensie de jiganu sau luK când vor ieşi ei la pensie.
3. Ai înțeles Viorel ?

Iulian Mareș said...

Huhu,
Eu nu am uitat... Popescu Mihail, fost Șef SMG avea pensia cu mult mai mică decât un lt col...
Și, kiar nu știu de ce nu dai replica cu celeritate și când unii vorbesc de pensii cu 5 cifre?

Iulian Mareș said...

Când devii papagal începi sa fii simpatic...anunță-mă când PLX va fi lege?
Ok, și dacă ar deveni ce așteptări ai, d-le mr.?
Pana atunci calcă apa...

Ein Stein said...

@Lucian
Intrebarea ta nu e una simpla e mama intrebarilor, daca vorbim despre nelamurirea ta. Aceasta intrebare trebuie sa fie comentata pe toate site-urile si blog-urile unde se vorbeste limba kaki, in special acolo unde comenteaza cei care mai sunt in activitate, pana nu e prea tarziu! Voi astia care inca sunteti in activitate ati avut ca principala preocupare pensionarul veros si parazit care are pensia mai mare ca soldele voastre, pe cand voi platiti taxe si luptati, etc. Ati fost prostiti de unii mai destepti ca voi, s-au jucat cu voi si intre timp ei si-au rezolvat problemele, au gasit un vinovat pentru a va abate atentia de la principala voastra problema. Care e aia? Pai tocmai faptul ca ai ajuns sa iesi la pensie si nu stii daca vei primi pensie, ce fel de pensie, cat va fi ea, etc. Asta trebuie sa fie principala voastra preocupare! O noua lege pe un principiu bine conturat, cu o viziune, cu o predictie nu un jeg hotesc cum e L223 si faptul ca pensionarul ticalos are pensia mai mare ca salariul. Pensionar vei fi si tu si se vor uita urat la tine ceilalti in activitate care la randul lor vor trece in randul pensionarilor s.a.m.d. Prostia si boieria se platesc.
O noua lege este obligatorie, ori una copiata cu punct si virgula de la o tara NATO de traditie ori una cu calculul pensie pe principiul contributivitatii.

Ein Stein said...

@Mares
Dar fata de un colonel, spre exemplu tu, fostul sef SMG Popescu, cum are pensia? Asa, doar ca sa nu uitam nici noi.

Viorel said...

Din trecut și prezent: USR – PLUS, alianța care a solicitat și susține ba taxarea pensiilor speciale, ba desființarea acestora (IAU DE LA NOI ȘI FURĂ EI):
I. „Eliminarea tuturor pensiilor speciale și recalcularea lor, în cazul categoriilor profesionale (exemplu: militari) care nu au avut contribuții, pe baza unei contribuții implicite la veniturile pe care le-au avut de la Stat.
În cazul în care unele nu se pot elimina, se va aplica impozitarea cu 90% a tuturor pensiilor speciale peste pragul de cinci pensii minime cumulate.
Cel mai bun lucru de făcut ar fi desființarea definitivă a tuturor pensiilor speciale pentru toate categoriile de pensionari speciali. Aceștia ar pierde numai pensia specială, nu și pe cea contributivă. Toți români ar fi egali în fața Statului și ar primi pensia după aceleași reguli. Pentru militarii, pentru care nu s-au calculat și perceput contribuții, pensia ar fi calculată exact la fel precum o pensie contributivă, pe baza soldelor și sporurilor pe care le-au primit de la Statul român.” https://www.usrplus.ro/fara_pensii_speciale
II. „Păienjeniș financiaro-amoros la Institutul Oncologic București. Cel mai bogat lider de sindicat din România, ”Faraonul”, legături periculoase cu descurcăreața Steluța. Managerul și-a asumat concubinajul cu șefa asistentelor.
Dincolo de criza medicală, pandemia a creat uriașe oportunități pentru ”băieții deștepți” din Sănătate, firmele ”de casă” ale acestora câștigând licitații pe bandă rulantă. Rezultatul: profituri de milioane. Unul dintre acești ”băieți” (Bogdan Tănase) este omul ex-ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, iar numele lui este legat de actuala criză a medicamentelor de cancer”. https://www.gandul.ro/dezvaluiri/paienjenis-financiaro-amoros-la-institutul-oncologic-bucuresti-cel-mai-bogat-lider-de-sindicat-din-romania-faraonul-legaturi-periculoase-cu-descurcareata-steluta-managerul-si-a-a-19620329?utm_source=Mediafax+Home&utm_medium=website&utm_campaign=fidmee

Cezar said...

Mari
Vechime 26..reala militara..functie locotenent colonel
Dans m.ale😜😜🤣🤣😎😎

Huhu Rezea said...

Viorel
Din motivarea Deciziei nr. 15/2020 a ICCJ rezultă altă interpretare a aplicării HG nr. 1/2017, intrerpretare pe care instanțele de le Ploiești au ignorat-o. HG nr.1/2017 nu putea exclude din componența soldei/salariului de funcție sumele compensatorii introduse prin lege, începând cu anul 2010.
Citat din Motivare:
"analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu cel al salariului de funcție al polițiștilor se face fără excluderea din salariul de funcție a sumelor compensatorii tranzitorii aferente sporurilor care nu se mai regăsesc în actuala reglementare — Legea-cadru nr. 284/2010 —, dar care au fost păstrate, virtual, ca drepturi câștigate"

Huhu Rezea said...

Generalii Popescu Mihai si Mircea Chelaru au avut pensii mici pe contributivitate pentru ca din vechimea in servici de peste 30 ani, doar câțiva ani au fost pe funcții inalte. Si nici nu s-au bucurat de sporurile care s-au adăugat la soldele lunare după trecerea în rezerva, unul în 2001 si celalalt în 2004.

Leon said...

In Comuicatul MApN din 27.05.2009, se precizeaza ca 201 pensionari militari au peste 5.000 lei, din care 2 Pensii sunt ale fostilor Sefi SMG, restul fiind ale Magistratilor militari, calculate/recalculate cf.L.164/2001.( acest Comunicat este si in Arhiva Huhurez.com)..!
Pensiile militare NU includ si alte venituri, cum ar fi sporuri si indemnizatii suplimentare.
Generalii Mihail Popescu( decedat in 2013) si Mircia Chelaru au avut in plata cuantumul avantajos stabilit pe L.164, plus indexarile/majorarile ulterioare..!

CEZAR said...

Au ramas cu cuantumul BABAN de pe scirba de L-164

Iulian Mareș said...

Nenea Einstein,
Nu merge sa copiezi o lege a pensiilor militare de la o țară NATO fără sa aplici s-o legea lor de salarizare, precum și proiecția carierei militare! Plus ca mai sunt și alte diferențe...

Iulian Mareș said...

Huhu,
Nu au avut functii mici niciodată. De la cel puțin gradul de cât au fost sefi, pe funcții de col sau gl. Unul seful informațiilor, celalalt swful Artilerie la Armata (AAÎ).

Einstein,
Vei fi fost tu critic, însă eu am dat un exemplu când s-a împărțit la 20. Pe L223 siau întrat în drepturi.
Nu înțeleg ce ai tu cu legea asta? Dacă o înjuri te răcorești?

Iulian Mareș said...

Nu mai vezi pe la col din imposibilitatea ekivalarii! Atunci Cdt B sau sef B./SMFT cu ce funcție ies în pensie.
Ți-am mai explicat, nu te mai califici...

Viorel said...

Domnule Huhu Rezea, după postarea Minutei nu am mai comentat nimic din lipsă de cunoștințe. Ceea ce am înțeles la momentul respectiv comparând Minuta deciziei nr. 15/2020 cu Hotărârea nr. 595/2021 din 20.04.2021 a C.Ap.Ploiești era faptul că, C.Ap.Ploiești nu a ținut cont de Decizia ICCJ. Ceea ce nu înțelg și vă întreb. O C.Ap. poate trece peste o Decizie a ICCJ ? Dând timpul înapoi mi-am adus amine despre un comentariu la unul din topicurile dumneavoastră în care ÎCCJ nu a ținut cont de o Decizie a CCR. Deci, uneori fiecare face cum vrea sau cum spune legea. Dintre cele 2 (C.Ap. și ICCJ) cine are dreptate sau au pățit și ele ca și CPS / Curtea de Conturi.

Alex said...

"Visul " de a ajunge veteran in T.O. ,dupa mobilizare of course ,s-a naruit .Rusia isi va retrage trupele de la granita cu Ucraina incepand de Vineri.Nu stiu care Vineri ,dar nu mai conteaza.Se pare ca scopul a fost atins si marii strategi rusi au dat tot ce au avut mai bun.Trupele vor marsalui zglobii spre bazele permanente asteptand noi ordine .Cele 14 sau 15 zile sunt primele din cele 120 necesare ptr.a obtine o pensie bunicica de veteran.Cica-i vorba de fo' mie de ruble ....Stire preluata semipartial de pe Digi 24 si "inflorita"de subsemnatul .

Leo said...

BODE (Lucică) de la MAI , să trimită odată la SGG , pdv privind PLX 199.
Ionel și-a făcut treaba. BRAVO LUI !

Huhu Rezea said...

Asta este deosebirea gintre admiterea si respingerea unei sesizări pentru rezolvarea unei chestiuni de drept.
Dacă instanțele vor continua să dea hotărâri contradictorii, unele din lipsa de știință de carte, se va ajunge la Recurs in interesul legii.

kostas said...

Nu va mai fi nici o impartire. Numarul toral de puncte se vor inmulti cu o valoare de referinta pe care o vor stabili.

Ein Stein said...

@Mares
Nu e prima oara cand aduci in discutie salarizarea si am sa-ti raspund la fel, salarizarea militarilor in L153 este perfect compatibila cu a celorlalte state NATO. In fapt singura conditie, e un raport intre cea mai mica solda de functie si cea mai mare sa fie de 1/2.6~3. La noi raportul este de 1 la 3. Probabil tu nu esti multumit de acel 1 insa fiecare tara plateste cat poate, daca visezi un 1 ca la USA atunci ai de asteptat. Deci salarizarea este perfect compatibila. Faptul ca in Romania sunt multe "valori" care considera ca prin aceasta salarizare nu sunt suficient apreciati pecuniar, e o mare problema pentru ca acesti indivizi se pun pe picioarele dindarat pentru o salarizare normala pentru o tara NATO. Hotia cu puzderia de sporuri la niste solde de functie ridicole se pare ca prieste de minune, evident doar "alesilor". Am mai intrebat si nu am primit raspuns, de la nimeni, cum se face ca un individ oarecare cu o solda de functie de nici 1 500 lei ajunge la o pensie de peste 15 000 lei. Asta e cheia!
Pensiile in celelalte tari NATO se calculeaza din solda de functie, adica basic pay, nimic altceva. Eu sunt convins ca valorile vor face pe dracu-n patru ca lucrurile sa raman la fel. Am mai scris, doar printr-o vointa politica uriasa lucrurile vor intra pe un alt fagas decat cel al grupurilor de interese. Doar politic.
Pentru mine calcului pensiei pe cotributivitate este singura optinue, grupurile de interese nu-mi dau de ales, si nu doar mie.

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Tehnocrat, tocmai ma aflu si eu băgat in proceste la pătrat, fiind tărăgănat si legănat in aceasta cauză in brațetele si intre zâzele lăptoase ale duamnei Andropauză, cuibărit ca o infoiată pupăză, sa nu cad de popa prostu' ca nu zug si eu colostru cu giugiuc direct de la zvârcul cu muștiuc, si dupa ce-oi termina la caimac cu alaptarea cred ca imi va veni salvarea penziei cu majorarea!

Viorel said...

Domnule Ein Stein, cu scuzele de rigoare (întreb în nume propriu pentru a înțelege).
„salarizarea militarilor in L153 este perfect compatibila cu a celorlalte state NATO”.
Pentru mine dacă aș fi activ nu ar fi deloc compatibilă cu a celorlalte state NATO, dar în primul rând nu-i echitabilă. Din start legea este părtinitoare. Principiile art. 6 lit. (a) la (i) sunt încălcate din start prin modul discriminatoriu de aplicare a legii între ministere (etape de aplicare) cât și între Coeficienți de ierarhizare (nivel de studii identice (sau chiar nu): 4,35 = Șeful S.M.Ap. / 4,35 = Dirijor, regizor artistic, scenograf, coregraf, solist (vocal, balet, concertist, instrumentist), prim balerin, concertmaestru, actor (teatru, mânuitor păpuşi-marionete) gradul IA). Deci Șeful S.M.Ap. este echivalentul unui balerin sau păpușar-marionetă în mintea celor ce au conceput legea. Halal respect pentru Gl., Of. și toate categoriile de militari ai Armatei României. Dacă legea ar fi avut ca bază Coeficienți de funcție și grad realiști atunci foarte multe sporuri ar fi fost eliminate și am fi avut o lege a pensiilor militare corectă pentru toată lumea.
Mă repet, ați afirmat că legea este compatibilă NATO, după care afirmați: „Hotia cu puzderia de sporuri la niste solde de functie ridicole se pare ca prieste de minune, evident doar "alesilor"”. Puzderia de sporuri se găsește în legea salarizării, deci are consecințe și asupra legii pensiilor militare. Cele 2 comentarii se bat cap în cap după mine. Poate greșesc.
„O noua lege pe un principiu bine conturat, cu o viziune, cu o predictie nu un jeg hotesc cum e L223 si faptul ca pensionarul ticalos are pensia mai mare ca salariul”.
Ce frumos sună: Legea nr. 223/2015 art. 2 Principii de la lit. (a) la (f).
Lit. (a): principiul unicității, potrivit căruia statul organizează și garantează sistemul de pensii militare de stat bazat pe aceleași norme de drept, pentru toți participanții la acesta (CE GARANTEAZĂ STATUL ȘI CARE NORME DE DREPT ?);
Lit. (g): principiul recunoștinței față de loialitatea, sacrificiile și privațiunile suferite de militari, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și familiile acestora pe timpul carierei (CARE RECUNOȘTINȚĂ, DE A STA CU MÂNA ÎNTINSĂ ȘI A CERȘI).


Iulian Mareș said...

Nenea Einstein,
Incep sa ma conving...deci iti place L153 dpv al grilei pt militari!
In afara de asta ce ar mai fi de spus? Cei mai bine platiti militari din armatele NATO sunt cei din statele monarhii constitutionale! Oare de ce?

Margarit Fernand said...

Din sursele pe care le am ( totdeauna au fost corecte) la toată lumea se va împărți la 30, așa că e jale....mi s-a spus că pe simulări o groază de pensii vor fi sub 2000 de lei, chiar îmi exemplifica un căpitan cărui îi rezulta 1500 de lei doar că nu stiu dacă era inclus OMM, sau nu! Eu am perioadă efectiv lucrată aproape 40 de ani (15 în civilie restul în armată) și tot pierd în jur de 600 de lei ( pensionat în 2005)!

Margarit Fernand said...

Imi pare rău să vă spun, dar guvernanții actuali nu iau în calcul o majorare pentru militari nici măcar la 1 ianuarie 2022!

Iulian Mareș said...

Viorel,
aici a stalcit-o rau, insa trebuie sa recunoastem ca ideile domniei sale privind recunoasterea meseriei de militar sunt juste si se impune cu celeritate rezolvare! Defapt am vazut ca si-au asumat asta si ceva lideri de organizatii militare ale rezervistilor.

Viorel said...

Domnule Iulian Mareș, dacă am stâlcit-o vina este a mea dar nu din rea voință ci din neștiință (am considerat că între cele 2 comentarii există contradicții), tocmai de aceea am scris acel comentariu pentru a afla un răspuns mai concret scurt și la subiect pe cele 2 Legi 153/2017 și 223/2015. Cum ar trebui rezolvate ca lucrurile să intre pe un făgaș normal pentru că în ambele PRINCIPIILE sunt vorbe goale de care nu a ținut cont nimeni, doar ca să existe în textul legii. Sper ca domnul Ein Stein să nu se supere (mi-ați spus într-un comentariu cine a fost și este dumnealui așa că din partea mea are tot respectul). Pe blog sunt mulți ca comentează însă din motive doar de dânșii știute se ascund după pseudonime. Domnul Cezar m-a criticat că mă adresez tuturor cu domnule tehnocrat, M, etc. În spatele pseudonimului poate fi un Gl., Of., doctor, profesor, jurist sau finanțist cu grade și funcții incomparabile cu ale mele, cum nici de domnul Ein Stein nu știam cine este.

Leon said...

Asa DA :
https://www.stiripesurse.ro/bode-turcan-pensii-salarii_1755688.html

Simdum said...

Daca cititi cu atentie Decizia 900/2021 a CCR, veti constata ca nu se stipuleaza in mod expres ca pensiile militare sa treaca pe contributivitate, ba din contra, CCR sugereaza pas cu pas cum trebuie procedat in cazul pensiilor personalului cu statut special, legat de partea contributiva si partea de compensatii legate de restrictiile, privatiunile si incompatibilitatile suportate de a lungul carierei militare.
Problema este daca factorul politic este dispus sa urmeze acesti pasi sugerati de CCR, sau isi pune ochelarii de cal si taie in carne vie...

Simdum said...

De fapt e proiectul din 2018, scuze!!!!

doru said...

LEON! AI SCRIS MAI SUS DESPRE COMUNICATUL M.Ap.N., CUM CA NU AR FI PENSII MULTE PESTE 5000 DE LEI , ,AI PRECIS IN JUR DE 200! EU TE CONTRAZIC SI POT SA ADUC SI EXEMPLE DE PENSII IN CUANTUM DE PESTE 9000 DE LEI LA GRADE DE COLONEL CARE AU AVUT FUNCTII DE CDT. BATALION ! IN URMA CU 3 ANI M-AM INTALNIT CU UN FOST COLEG DE UNITATE ,COL. IN REZERVA CARE ATUNCI AVEA 9600 DE LEI!

Leon said...

Dorule, nu ai citit ca acel Comunicat este din anul 2009 ??

Periamu lucica said...

Deci pensia sa nu depăsească salariul ., pai care salariul daca omul avea salariu la iesirea din serviciu in 1987 deci un colonel avea sa spunem 8000 atunci se refera la salariul din 2021....etc al umui colonel cu fumctie de acum? Deci

Periamu lucica said...
This comment has been removed by the author.