Un produs Blogger.

joi, ianuarie 07, 2021

Whithe revolt în SUA

77 comments

 Veterana Ashli Babbit escaladase usa baricadata 

Dincolo de ineditul celor întâmplate ieri la Washington, când clădirea Capitoliului a fost luată cu asalt de manifestanții care contestă alegerea lui Biden ca președinte, fără ca organele de ordine să opună o rezistență fermă, este de remarcat că masa revoltaților era constituită în întregime din americani de culoare albă.

Aceasta este cea mai îngrijorătoare constatare care va marca SUA în perioada imediat următoare. Impărțirea politică a americanilor în democrați și republicani este veche, dar am asistat ieri la primul protest al populației de rasa caucaziană,  nu atât în favoarea lui Trump sau împotriva lui Biden, cât pentru a atrage atenția  că valorile tradițional-conservatoare ale democrației americane sunt puse în pericol  de noile mișcări politice globaliste  și neomarxiste, mișcări  care au atras de partea lor populația de culoare din SUA și nu numai.

Manifestanții, numiți teroriști sau insurgenți, de propaganda Deep state din SUA, au pătruns în Capitoliu pentru a impiedica validarea unor alegeri, considerate de ei ca fiind fraudate, nu pentru a vandaliza. Aceasta ar fi o primă deosebire față de recentele tulburări  purtate sub lozinca "Black Lives Matter". Desigur că este de condamnat chiar și această pătrundere pașnică în sediul unei instituții de stat, dar aici se ajunge când populația percepe că instituțiile statului nu sunt corecte în aplicarea legii.

Puteți să va închipuiți ce ar fi în prezent în SUA dacă un cetătean de culoare ar fi fost împușcat de forțele de ordine în clădirea Capitoliului? 

Această revoltă va marca următorii 4 ani ai mandatului Biden, dar mai ales mandatul vecepresedintelui Kamala  Harris.

Ashli Babbit, femeia împușcată ieri în Capitoliu,  apucase să scrie un mesaj dur la adresa vicelui: 

"Nu vei fi! Fără măşti, fără tine, fără Biden violatorul de copii, fără vaccinuri. Stai jos! Noi suntem poporul!", a scris Ashli Babbit pe Twitter.




77 de comentarii:

Xpert 86 spunea...

Guvernul american nu si-a bătut joc niciodată de rezerviștii lor!!!!!!!!

avianyc spunea...

Stiu eu pe cineva care simpatiza cu Trump🤣🤣
De remarcat eleganta " jandarmeriei" americane in rezolvarea problemei.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Asta poate fi o pecingine, care se poate intinde pana la noi, sa intre romanii peste guvernanti sa-i ciomageasca vartos! Dă, Doamne, sa se intample asta, dar si in toata Europa infectata cu #Rezist si liberali schizoizi! Bine nu va fi pe toata planeta, nu numai la americani si romani, unde activeaza sorosistii cu noua ordine mondiala!

BatistaPeTambal spunea...

Niste spalati pe creier (masa de manevra; inclusiv rezervisti care cred ca fac foamea din cauza emigrantilor). Politia a primit ordin de la nebun sa-i trateze ... cu blandete. Cam cum s-a purtat Jandarmeria cu minerii in 90-91. Oricum, o natiune framantata de astfel de tulburari n-ar trebui sa impuna/ apere democratia pe la altii prin ograda. Pai d-aia am cumparat/vom cumpara noi toate kkturile ultra-scumpe de la ei? Sa se poarte frumos pe banii nostri!

Huhu Rezea spunea...

Forțele de ordine din SUA ar fi trebuit să acționeze în prima faza exact cum a procedat Jandarmeria la noi, în 10 august, în fața clădirii Guvernului. Să nu-i lase pe anarhiști să pătrundă în Capitoliu.

CEZAR spunea...

Vesti bune ! Domnul ministru Ciuca ...LUCREAZA !

Actuala majoritate parlamentara accelerează procedurile legislative necesare pentru punerea pe ordinea de zi a Camerei deputaților a Plx199/2020 primind modificarea si completarea Legii nr 223/2015 privind pensiile militare de stat.
Noutatea consta in faptul ca in data de 30 Decembrie 2020 a fost solicitat punctul de al Guvernului asupra Raportuli Comisie de Munca a Camerei Deputaților.
https://drive.google.com/file/d/1oNrke4znnekoMyY6VW0QWVFzC79k4Xkf/view?fbclid=IwAR2w4wKo7… Vezi mai mult
adresa DRP 9345-2020-1.pdf

Huhu Rezea spunea...

Turcan o să le răspundă că guvernul lucreaza acum la evaluarea tuturor pensiilor.

Burebista spunea...

Cam slab pregătiți polițiștii din Washington DC.. 🤣
La noi nici nu treceau de gardul guvernului...
În 10 august nici nu au vrut sa ajungă la clădirea guvernului. Cei care au provocat și participat pe aripa stânga spre pasaj erau ultrasii de la galerii lângă care s au mai lipit și câțiva nebuni de prin mulțime, însă aceștia aveau doar meci cu jandarmii nu cu democrația.. 🤣
Mare mirare sa nu fi fost pe acolo și președintele AUR.. 🤣
Apropo.. Într-o filmate de la Capitoliu este surprins un manifestanți cu un steag tricolor cu gaură în locul stemei.. Ca la revoluție.. O fi fost român susținător al lui Trump... Maine poimâine vom afla ca romanii rezist au organizat și pe acolo revolta.. 🤣

marvas66@yahoo.com spunea...

Trump a invatat America sa nu aiba incredere in populatia de culoare...de la galben la negru...noi am avut noroc in relatia cu Trump pentru ca...romii erau plecati din tara...Dar ce facem in relatia cu Europa de vest, care ne considera tigani...de-a valma??? S-ar putea sa aiba dreptate, suntem hoti, curve, criminali si altele...

Cezar spunea...

Sa le evalueze si sa impoziteze ce trece prste 5000

monteoru spunea...

In SUA negrii sunt perceputi precum romii la noi.Dece?Dati-va raspunsul singuri.Nici celelalte tari americane nu se omoara dupa ei.
Din ceeace se intampla acum in SUA ar trebui ca guvernantii si parlamentarii nostri sa invete pana unde se intinde coarda.

Iulian Mareș spunea...

Juhy
Stii din ce se compune electoratul republican? Cam toți veteranii si pensionarii militar. Cu sângele lor au ținut conflictele departe de US si au adus beneficii economice uriașe!

Burebista spunea...

Turcana are doar un vot... Nu reprezinta tot guvernul ci doar ministerul muncii care oricum nu are nicio legătură cu stabilirea pensiilor militare ci doar cu stabilirea condițiilor de muncă chiar di pentru militari...
Important e ce spune Catu sau cât de influențat va fi, ori turcana cred ca i a fost băgată pe gat în guvern și nu cred ca va tine cont de ce spune ea. Contează ce o sa i spună Ciuca, dar și cel de la interne și justiție, probabil întrebarea lui va fi dacă poate fi susținut financiar un astfel de proiect fără sa fie alocate fonduri mult mai mari pentru ministere..

stef.john spunea...

ALA cu steagul gaurit era SOSOACA. Numai EA ( daca va fi fiind vreo EA) arata ca un adevarat barbat.

stef.john spunea...

Roaga-te sa ii tina Vestul acolo. Ca daca vin cu totii inapoi in tara ... vai si-amar. Iata un beneficiu al aderarii la U.E. pe care-l desconsideram cu totii, dar mai putin militienii care fac planuri de actiuni noapte, prin biserici, toti ceilalti nu putem decat rasufla linistiti. Mai greu pentru militieni ca nu mai aduna tot atata spaga, dar ... daca se multumesc cu mai putin ne fac si noua un bine - dormim mai linistiti in casele noastre si mai indraznim sa mai iesim si la cate o plimbare.
Fereasca Sfantul sa am ceva cu ei, ca tocmai ce-a promulgat presedintele legea antitiganie. De la promulgare ii iubesc neconditionat si le doresc tot binele din lume, adica sa ramana la furat si talharit in Vest.

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Cine poate intoarce pe orizontala ce a postat@ Cezarică? Mi s-a sucit garleaja!

Calinmihaib12 spunea...

.."intrarea"..în CAPITTOLIU: .nu a fost deloc "pașnică": a fost în văzul lumii intrarea prin violență..(și)..fizică: exact va la noi: în ianuarie '90 și în septembrie '91..!: cu spargere și "forțare" de..geamuri de uși ..,"cățărare" pe ziduri..etc., iar în interior: D-nei stie ce s-a mai întâmplat..!!
Seara,cam..după ce "zona" Capitolului s-a cam golit de protestanți,..se mai auzeau ceva FOCURI de ARMĂ..prin clădire..!
.Alea nu s-au tras în.."pereți" ..!,..dar nu cred că se vor mai anunța..morți sau răniți..!
Iar.."NAȘU" vorbea de "trădarea" ..lui PENCE, partenerul(!) lui TRUMP..! TRĂDAREA a fost a "mânuitorilor"..: din zona: militaro-politică..care au VRUT să-i atragă atenția:prin"aparen ta lentoare"..de acțiune..: lui BIDEN (=noii administrații..)că
..fără NOI..NU SE POATE..!

Calinmihaib12 spunea...

..P.S.:ERATĂ:.corect e "..D-zeu știe.." și nu cum din"greșeala" ..manipulatorie a telefonului (=mare șmecher..!?) necontrolat (="trădătorul..!),a apărut scris..!

Burebista spunea...

Întoarce monitorul pe verticala! 🤣

Burebista spunea...

Nu cred ca era Sosoaca... 🤣 Aia se mișcă cam greu..

https://www.google.com/amp/s/www.libertatea.ro/stiri/imaginile-care-au-devenit-virale-dupa-scenele-din-sua-drapelul-romaniei-printre-steagurile-fluturate-de-protestatari-3364940/amp

Burebista spunea...

Ăștia de la AUR se lipesc de orice.. Exact ce am scris mai sus.. Niște lingăi oportuniști asa cum au fost și înainte de alegerile din România...

https://www.google.com/amp/s/stirileprotv.ro/lbin/amp/index.php%3farticle_id=3874753

Gigi spunea...

Dacã îmi refuzati comentariile,sau se duc ele de la sine prin bälãrii,vã rog d-le,vã rog d-le H sa-mi spuneţi,pt.a nu mai munci degeaba.Multumesc!

Alex spunea...

Niciodata nu l-am agreat pe Trump .Stilul acesta de om filfizon cu gesturi caragialesti nu avea ce cauta in fruntea unui stat asa maret ca S.U.A.Atunci cand a candidat la presedintie nimeni nu-i dadea nici o sansa.Rezultatele alegerilor a demonstrat ca in America ,tara tuturor posibilitatilor si o caricatura poate ajunge presedinte.Fiind om de afaceri a fost si este obisnuit sa joace murdar.Ptr.a castiga capital electoral si-a criticat intregul sistem medical in frunte cu Fauci ,declarand la televiziuni ca nu exista morti de covid ci mor de cu totul alte boli si a incurajat populatia sa nu poarte masti de protectie.Ca atare la multe intalniri cu simpatizantii in campanie ,nimeni nu purta masca.Desi tot timpul a vorbit de averea sa,taxele platite la fisc in ultimii 2-3 ani,au fost de cateva sute de dolari la o avere de cca.5 miliarde de dolari.Am inteles ca are destule dosare penale ptr.a putea infunda puscaria si de aceea se agata de imunitatea oferita de functia detinuta cu dintii.Aceasta caricatura a politicii mondiale i-a oferit o sepcuta Mutuletului nostru ,care ptr.a-i intoarce gestul i-a dat cateva miliarde de dolari anual.Cam scumpa ,dar obrazul de Sibiu cu cheltuiala se tine.
Lui Trump ii doresc sedere indelungata dupa gratii.

Huhu Rezea spunea...

@stef
Cei care știu doctrine nu o să confunde niciodata patrioții, cu tricolorul întreg, cu internaționaliștii, cu tricolorul găurit.
N-ai s-o vezi pe Soșoacă defilând cu steagul găurit!

M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Calinmihaib12 spunea...

M: cam greșești cu evaluarea.. situației..americano-..române..!
.. o întrebare prealabilă:
=DE CE au protestat demonstrații
..în 10 august.?
..În 10 august ,nu demonstranții "au vrut să între" în sediul guvernului..!,ci "grupuri de tineri din "galeriile..politice" ale.."provocatorilor",..și care :la noi: sunt în "solda" PUTERII ..care are BANII și..PLĂTEȘTE ..!(=..pt. atingerea scopurilor= care sunt:MULTE..!). Mineriadele..au avut cam același scop: "umilirea"?.românilor și a unei "opoziții":oricum slabe, incipiente,necoagulate,.etc...și mai mult decât..atât:instaurarea FRICII și a VIOLENȚEI: ca strategie și metodologie de conducere și..asuprire a popula ției ROMANIEI..după 1989..!

Burebista spunea...

Gigi, ți-am răspuns di acolo la postarea cu sesizarea avocatului poporului de către ancmrr mai.
Comentariile tale sunt acolo la subiect.. 2 postări, numai ca sunt prea multe postări în pagina respectiva, peste 200 și trebuie sub căsuța unde știi tu postările sa apeși unde scrie,, încarcă mai multe"...

Burebista spunea...

Apropo de Sibiu... Cică pe acolo taxa de salubrizare a orașului nu se mai plătește per persoana ci per gospodărie... 460 lei pe an, indiferent câte persoane locuiesc la o adresă. Dacă sta doar o persoana într-o casa plătește la fel ca alta familie cu 10 persoane într-o casă.. .. Asa o aberație chiar ca nu a mai fost până acum.. 🤣

Burebista spunea...

Greșit.. În 10 august cei din piață nu aveau nicio treaba cu clădirea guvernului, care era GOALĂ... NU SE DESFĂȘURA NIMIC IN INTERIOR. În schimb violentele asa cum am mai scris au început atunci când câțiva agitatori majoritatea huligani din galeriile de ultrasi ale echipelor de fotbal au început sa arunce în jandarmi cu diferite obiecte si sa tragă de garduri încercând sa o provoace. Abia spre seară când au mai venit și mulți dintre cei din galeria echipei Dinamo de la un meci de handbal au izbucnit violențe între ei și aripa stânga a dispozitivului cea spre bdul Iancu de Hunedoara... În acea zona erau numai jandarmi din alte localități care nu pre areau obișnuiți cu astfel de mitinguri...
Apoi greșeală echipei de jandarmi din București care au vrut sa treacă printre manifestanți sa ajungă în zona șpring time. În diagonala față de clădirea guvernului și cu jandarmi fără experienta (vezi cazul femeii jandarm care avea decât câteva luni de când terminase școala....
Din cauza proastei organizări a comenzii din piață Victoriei sau a ordinelor politice a ieșit pana la urma un fiasco. Prost este ca vor răspunde doar câțiva jandarmi care au fost filmați făcând exces de zel...
Ma întreb ce se întâmplă dacă erau împușcate 4 persoane în 10 august...

M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Iulian Mareș spunea...

M,
Si se supara unii pe mine ca le dau cu adevărul intre ori!
Ce sa le mai spun ca în lune sunt câțiva presedinti/premieri suverani..., nationalisti!

Iulian Mareș spunea...

Despre porcăriile familiei Biden, corupția, autismul acestuia și Alzheimerul vizibil nimic. Despre fraudarea alegerilor cu votul prin corespondenta, nimic?
Repet, republicanii sunt in număr covârșitor veteranii si pensionarii militari!
Vom trai și vom vedea administrația Biden.
Pe noi nu ne ajuta cu nimic...
Exon a primit ce dorea de la un trădător, iar cel care s-a opus este la pușcărie!
Dar, ce mai contează, când căpiatul blogului urlă ca să
se supraimpoziteze pensiile de la 5000 în sus!
Dezarmant...

Calinmihaib12 spunea...

..ce se întâmplă ..în continuare ..în SUA: E PROBA că: "patima politică".:"EXCESIVĂ"alimentată de politicienii iresponsabili,
veroși..nu are "margini"..și nici.."granițe"..!! = iar TRUMP e "întruchiparea" unui astfel de personaj:căruia nu-i pasă de con secințele "POHTELOR" și..actelor LUI..!,(inclusv împingerea SUA spre:"ruptură"și război civil.!)

Iulian Mareș spunea...

Pungile cu fecale erau de la PSD, iar Dragnia era la comenzile tunului cu apă...
Eu l-am văzut...
M, eu credeam ca avem creduli, neinformați, minoritari, majoritari dpv al ideilor, dar nu si golani bătrâni.
Urmează aia cu tinerii frumoși și liberi - TFL-iștii si măreață Diaspora, in frunte cu bombardierii tuciurii!

Huhu Rezea spunea...

Deep state a invins pentru 4 ani în SUA.
Departamentul de Stat va relua amestecul infect in trebuirile interne ale Romaniei pri ambasadorii săi la Bucuresti. Nu că... ambasadorul lui Trump incetase amestecul în campania electorală impotriva stangii din Romania.

avianyc spunea...

@ Burebista
La Sibiu ,oras foarte curat si atrăgător turistic si economic ,fara șomeri s-a introdus colectarea selectivă prin alocarea de tomberoane cu cip.
Cei care colectează poseda o cartela care recunoaste fiecare tomberon dupa cip si încasează functie de cat arată cântarul.
Ca atare gospodaria plateste doar cantitatea de gunoi produsa.
Cat debarasezi atat plătești. Esti in concediu sau plecat 10 luni in Germania ,si nu produci gunoi etc nu plătești.
Restul povești de presa.
Dacă produci gunoi menajer, din constructii ,plastic ,sticla ,gazon ,etc de 460 lei ,atunci 460 lei plătești.Cartela si cântarul nu mint. Daca produci de 30 lei ,atat plătești.
Daca in gura presei de scandal a ajuns pretul de 460 lei si celelalte preturi nu ,avem o problemă de rea intenție.

Calinmihaib12 spunea...

M:..."lockdown"..la "aerul" de.. atotstiutor..!si..învățător..!
1.NU A FOST REVOLUȚIE..! ci "LOVITURĂ de STAT"..!= făcută de
oameni și structuri din..PCR..!= care: "în prealabil"..: s-au "re-botezat"..!!
..mișcările sociale asociate acestor.."mișcări politico-militare"..sunt provocate totdeauna(=99,99 %..) de INIȚIATORII loviturilor de STAT..!
2.La baricadă: au fost, poate mulți sau puțini,dar e posibil ca,din cei ce se laudă cu asta: UNII să fi fost acolo:..cu misiune,în calitate de:.."trăgă tori"..:=ASASINI..!!!
3..atât la NOI ,cât și aiurea în LUME..(deja e ISTORIE!)"băieții" =.."galeriile".=.POLITICE.. sunt "instrumente" prin care se dirijează "sensul" în care se dorește de către inițiatori, ulterior,"argumentarea","justificarea","legitimarea":atitudinii, acțiunilor și..EFECTELOR PRODUSE ..!!! = de către inițiatorii..!!

Viorel spunea...

Domnule Alex, S.U.A. este „țara” cu „cea mai veche democrație a lumii, dar una în care 80% din populație dețin doar 7% din avuția națională”. Oare noi stăm mai bine ? Unii zic că DA, alții zic că NU.

Burebista spunea...

👍🙌 Bravo doctore!! Dacă ai scrie puțin mai cursiv, poate ar înțelege și alți acest lucru....

Gigi spunea...

Unde îşi bagã politicul nasul,
nelasand pe cei profesionisti sa-si facã meseria şi au fost Instruiţi,aşa se intamplã,adicã se alege praful.Sa ne uitãm chiar la noi ce ministrii am avut in ultimii ani,atât la interne,cât şi la Aparare(excludem actualul ministru al apãrãrii).Sã ne aducem aminte gafele fãcute de acei neinstruiti.
Politicul are rolul lui,aşa a fost dintotdeauna,dar când se bagã unde nu le fierbe oala,atunci sunt probleme.

Burebista spunea...

Vad ca sunt unii dintre noi care nu știu ca să terminat campania electorala și alegerile, iar timp de 4 ani nu se mai poate schimba mare lucru...
În loc sa ne gândim ce putem face sa schimbam ceva în bine pentru toți pensionarii militari indiferent de cuantumul pensiilor lor, ne atacam aiurea unii pe alții din motive puerile.. Ala are pensia mai mare, ala are nu știu ce spor, ăla e milițian, ala e gardian, ala e pompier, ala e sppist, ala e SRI st, etc..
Dacă politicienii ne-au băgat în aceeași oală și la salarii dar și la pensii, eu zic ca ar fi bine sa luptam împreună pentru drepturile noastre...
Egalitate la pensii nu va fi niciodată char și la aceeași vechime și grad nici chiar pe legea civilă...
Nu ar fi mai bine sa câștigăm toți câte ceva decât sa ne uitam în gradina altuia.... Care poate are mai mult...
Eu am mai scris pe aici ca sunt unii care deși trăiesc bine cu pensiile pe care le au sunt ofticați ca au alții sume mai nări decât ei...
Nu credeți ca este normal sa fim urâți de către marea majoritate a pensionarilor civili care ar citi ca unii nu sunt mulțumiți cu pensii nete de 6-7000 lei doar pentru ca exista și alții cu același grad dar cu pensii de 10000 lei...
Asta înseamnă îndreptarea inechitatilor din sistemul pensiilor militare?
Dogaru și alții tot arata niște taloane de pensii militare de 600 lei, 900 lei și culme la b1 TV spunea de o pensie de general(chestor) de 2 400 lei... Oare militarii ăștia au avut vechime completă militară de minim 25 ani? Sau măcar 20...
Eu spun sigur CĂ NU AU AVUT...
Lăsați conflictele și încercați ceva constructiv...

Alex spunea...

Uitati-va cu totii pe site-ul S.C.M.D. ptr.a vedea un proiect de lege facut de un avortat.Nu credeam ca sunt asemenea cretini in Parlament.Ma(Ciuca) si-a cerut scuze ptr.'89.O fi gresit el personal.Ce a iesit dupa.....

Iulian Mareș spunea...

Oare?
Cred ca te-a impresionat cioara aia penala si drogata, care a murit la arestare si prosteala de ideologie -Albul este vinovat-, intretinuta de servicii si media. Mda, am vazut...si Biden cadea in genunki, vai de capul lui de maimutoi!
Vom vedea ce ne va oferi viitorul, insa Trump le-a readus amercanilor apartenenta la US!

Iulian Mareș spunea...

Burebista,
postarea ta are in centrul de interes asta: ”unii nu sunt mulțumiți cu pensii nete de 6-7000 lei doar pentru ca exista și alții cu același grad dar cu pensii de 10000 lei...”
Total in eroare. Eu am vazut doar niste ”duri” cu minte ieftina, care tipa cu gura larg deskisa ca celor cativa (procentajul este mic) cu pensii de ”5 cifre”, zic ei, sa li se taie/supraimpoziteze venitul si sa li se dea lor!
Nu stau sa-ti spun ca, in ansamblul ei tema-i veke, de sorginte bolsevica-de asta si tot am facut referiri la MRSO/1917-(poate unii nici nu inteleg trimiterea), acum ea este revitalizata prin neomarxisti (atentie ca si astia vor aplicarea ideilor egalitariste pt altii, nu pentru ei-a se vedea Cazul Barna si al ministrului Justitiei- mai bine faceau unul al ANL-ului si-l puneau direct).
In definitiv, care este sensul, ca nu-i o asa mare cacareala?
Exista un strat in randul pensionarilor nostri care au suferit si sufera inca, carora li s-a cam luat de atatea nedreptati si asteptare lunga si infertila.
Cel mai ieftin si usor ce este? Sa-i agiti pe acestia, iesiti pana prin 2000 (rupti de armata total, in coate si genunki la propriu si figurat) carora le-ai asigurat minimul de subzistenta , tinand cont de standardul cu care traiau anterior!
Mintiti, furati, amanati, ei au fost cei mai usor de intors impotriva celor pensionati dupa 2015-2016! Lor li s-a aratat cu degetul pe cei cu pensii ”nesabuite” drept vinovatii supremi! Adica, cine? Skimbul lasat de ei in sistem, care, vezi doamne s-a pervertit si a parvenit!
Am inteles...era si mai ieftin asa si mai la indemana!
Nici mie nu-mi place, dar nu eu/noi am facut jocurile... DPV al meu cred ca ideea a venit din extern pt a faulta pe cei scoliti si traiti mai mult in vekiul sistem social, ceea ce este o mare neghiobie!
Insa, niciun Cdt.R nu va accepta sa se bata pe burta cu un sg.maj/plutonier de companie sau MC/TAB/Tc!
Ce vreau sa spun: suntem constienti ca sa aplicam principii juste, dar nu suntem toti egali! Cum nici eu nu am indraznit sa comentez despre veniturile unui gl.cu 1*-4*!

*Ca fapt divers-stiu cum arata cuponul unui lt.col. pensionat in 90, intrucat pe L223 eu l-am ajutat sa solite cele 6 luni si sa trimita adresa! Tocmai de aceea nu pot accepta impunsaturile unora, mult mai tineri decat cel din cazul prezentat si care s-a si stins in septembrie 2020.

Iulian Mareș spunea...

Oskarel,
mai ieri tipai ca vrei tu sa stii ce parere am eu despre evenimentele din US.
Ca sa poti emite judecati de valoare trebuie sa fii implicat in studiu profund, multe ore zilnic. Sa ai legatura cu specialisti in domeniu, cu jurnalisti, cu analisti, militari...etc
Eu pot doar sa citesc si sa-mi insusesc un pdv care ma satisface... cei care sustin ca au pdv propriu, oricare ar fi acesta, sunt pdv_uri de cafenea, la o bere si o placinta...
Nu numele celui care a scris conteaza ci continutul!

"Trump susține două lucruri. Susține că alegerile au fost fraudate, ceea ce se vede bine și de aici, de pe Banu Manta. Cele petrecute înainte și după 3 noiembrie dezvăluie un amplu mecanism al fraudării electorale îmbinat cu o și mai amplă trădare a lui Trump de către colegi de partid și din administrație, colegi din echipă, cum s-ar zice!

În spatele acestei manevre anti-Trump nu putea să fie John Biden singur, ci în spatele lui Biden suntem obligați să vedem o forță teribilă. O forță logistică și materială care a depășit capacitatea lui Trump de a se apăra. O forță superioară celui mai puternic om de pe planetă, așadar. O forță care a manipulat presa, principalele media din America și din lume, care a determinat comportamentul partizan, anti-Trump, al magistraților, al unor lideri militari, al administrației americane. A cui putea fi acea forță?

Trump a numit cine este autorul acestui complot înfricoșător: partidul comunist chinez. Și a vorbit clar despre o acțiune chineză care urmărește acapararea Statelor Unite. Afirmație greu de acceptat, la prima vedere.

Se pare că Trump a avut intenția să declare legea marțială. Avea toate informațiile că, în fapt, Țara este agresată din afara granițelor. Era, foarte probabil, soluția care se împunea. Cu o condiție putea Trump să facă acest gest: dacă putea să conteze pe loialitatea subordonaților! Pe loialitatea agențiilor de presă, pe loialitatea serviciilor secrete. Și a avut informațiile necesare ca să tragă concluzia că este trădat de toți! Numai poporul era de partea lui. Ceea ce nu este suficient, nici de data asta!

Păcat! Eșecul lui Trump este un eșec al planetei, al forțelor Binelui. Motiv să nu disperăm, s-a pierdut o bătălie, dar nu și războiul cu Anticrist! Avem motive să sperăm la o redresare a scorului venită din altă parte. Și mă gândesc chiar și la China! Căile Domnului sunt greu de ghicit!"

CEZAR spunea...

AVE...SE TREZESTE ARMATA DE REZERVA..!!!
un oscar = o pensie
joi, ianuarie 07, 2021
deci concluzia finala si simpla
contributivitate plus un bonus pentru privatiuni viata militara(o suma decenta)
sau o lege copiata NATO
pai acum iese o pensie mincinoasa-stau 24 de ani nefacand nimic deosebit si apoi ultimul an ma orientez si fac pensie tripla(caz live nenea colonelul)

Huhu Rezea spunea...

Este ceva mult mai american si mai la indemână pentru a explica de ce Trump a pierdut alegerile.
Dacă China ar avea o așa capacitate de a influența SUA, nu și-ar irosi forțele numai ca sa piarda Trump alegerile.
Este o prostie pe care numai un om cu capul în nori, precum Trump, o poate susține.
Trump a devenit antipatic în multe din instituțiile statului, iar cele de forță îl percep ca imprevizibil și o amenințare pentru confortul lor tradițional. Deep state a pus la bătaie toată propaganda împotriva lui Trump.
Trump și-a pus în cap toată populația de culoare și mai toți emigranții. Nu întâmplător am pus Titlul pe care îl vedeți la acest topic.
O comparație, păstrând proporțiile, o putem face cu ce s-a întâmplat la noi cu Dragnea, când s-a pus la bătaie tot ce a ținut de statul paralel intern, susținut...ghici de cine? ... de Departamentul de Stat SUA și de organizațiile neomarxist-sorosiste.
Forțele naționaliste, creatoare de state naționale,nu globaliste, au pierdut doar o bătălie.
Mi-a plăcut un banc care circulă zilele acestea:

Din cauza pandemiei, americanii nu au mai putut să facă deplasări în alte țări, fiind nevoiți să experimenteze lovituri de stat la ei acasă.


Iulian Mareș spunea...

Ashli Babbit, veterană Air Force, a fost ucisă cu brutalitate și executată de către bodyguardul unui congressmen în timp ce încerca să-și recupereze țara din ghiarele globaliștilor care au tâlhărit alegerile prezidențiale. Femeia a petrecut 14 ani în US Air Force, servindu-și țara cu onoare și loialitate. Era neînarmată. Acest act insidios de violență împotriva poporului care își exercita dreptul la protest este condamnabil în ochii oamenilor și ai lui Dumnezeu.
Indiferent de cât de politicoși sau nu au fost suporterii lui Trump la acest protest, ei nu au tras focuri de armă, nu au pornit cu rea intenție, ci au vrut să apere constituționalitatea democrației lor, să-și susțină președintele ales și să asigure o analiză dreaptă a rezultatelor alegerilor prezidențiale.
Deznodământul a fost crunt.
S-a vărsat sânge nevinovat.
O mamă, o veterană, o femeie care credea cu toată inima în dreptate, adevăr și libertate a fost ucisă cu sânge rece.
Dintre toți protestatarii, ea a fost considerată cea mai amenințătoare pentru trădătorii baricadați în Congres. Diavolul nu suferă inimile curate.
Sterie Ciumetti, Incorect Politic

Iulian Mareș spunea...

Trump are multe realizari in mandat!
Vom asista in lume cat si la noi la un Comunism 2.0

y spunea...

NIMIC NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOR!
Este dificil de pe plaiurile mioritice, să distingem cu claritate ițele politicii tulburi și nămoloase de la malul Potomacului. Casa Albă (White House) și Capitoliul SUA sunt printre cele mai bine păzite clădiri din lume. NSA, FBI, poliția metropolitană DC, poliția Capitoliului și armata (și nu numai) au planuri și proceduri de intervenție pentru toate situațiile posibile și imposibile, de la atacul extratereștrilor, la invazia furnicilor roșii. (furnicile de foc).

Poate că (sfătuit sau nu), prin chemarea susținătorilor la Capitoliu, Trump (președinte în exercițiu) se aștepta poate?, la confruntări violente, (locale sau extinse) care să-i dea posibilitatea să declare Starea de Urgență, cel puțin în Washinton DC și a întârzia astfel numirea lui Biden (președinte ales). Nu știm care au fost intențiile, în ce scop, cu ce rezultate, doar speculăm.
Planul era făcut, pionii erau așezați pe tablă și au început să se miște.
Dar cineva a dat ordin să nu se intervină, iar forțele de ordine să se retragă, mimând o minimă rezistență. După ce în mod intenționat au fost lăsați să intre și să-și facă de cap în Capitoliu, manifestanții (să-i numim așa) au fost evacuați, lucrurile reintrând întrun calm aparent.

Mai interesantă mi s-a părut afirmația puternică a președintelui (de acum numit) Biden, care a clasificat manifestațiile drept „TERORISM DOMESTIC”. Să vedem ce va urma.

Prezintă interes și informații despre:
MAGA, GAFA (+ Microsoft, nou intrat), BLM, DEEP STATE, AntiFA, Qanon, sistemul DOMINION, MeeToo, NESARA/GESARA, Agenda 2030, „Politically Correct”, „Shadow Government”...

Calinmihaib12 spunea...

..ați uitat..: RUSSIA:.lui PUTIN care își "râde în barbă"..și despre care se spunea mai ieri-
alaltăieri..că l-au "plantat"pe TRUMP la WHITE HOUSE..!
..iar cu CHINA.,COREEA DE NORD ..,cine cocheta..?,TRUMP sau "statul profund": care: la urma urmelor: cine e și pe cine reprezintă,atât în SUA,ROMÂNIA, cât și în orice altă țară..?
"Căile"..sunt mult mai întorto cheate decât par..!,.sau vor unii de pe la noi să inducă..!

Calinmihaib12 spunea...

..P.S.:TRUMP era "personajul ideal"..păpușa convenabilă.."de încercat"..un mandat..,"asta":
..planificat,COROBORAT cu.. PANDEMIA..cu corona..!,care nu a fost o coincidență..!

M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Burebista spunea...

Exista un film pe net cu momentul în care a fost împușcată, femeia asta... Dintre toți cei care intraseră pe un hol, la un moment dat în dreptul unei uși barcadate, femeia asta a spart ul geam și a vrut sa treacă mai departe de ușa baricadata cu mobilier... A fost somata însă a refuzat sa coboare de pe geam iar când a vrut sa treacă dincolo a fost împușcată de un agent... Ea a fost mai cu moț și a plătit cu viața... Căutări filmul și va veți convinge ca a greșit... Acum sa o despăgubească Trump care a instigat o la manifestări...

Huhu Rezea spunea...

Filmul cu împuscarea veteranei în Capitoliu îl puteți vedea In topic.

Burebista spunea...

Eu v-am trimis filmul.. 🤣 Dar am crezut ca nu îl puteți posta aici. 😱 😎

y spunea...

Ashli Babbitt - RIP
Admirație pentru curajul de a lupta pentru credința ei până la sacrificiul suprem și, a murit cu convingerea că a învins.
Câți dintre români mai sunt în stare?
(vă mai amintiți de cel care s-a aruncat de la balconul parlamentului, sau de profesoara care a intrat în greva foamei pentru că nu s-a aplicat legea?)
P.S. Din păcate, o moarte care putea fi evitată.

Alex spunea...

D-le Y
Tipul care a sarit de la balcon a fost un idiot.Daca vroia sa faca treaba ca lumea sarea direct pe Boc .In acest fel scapa teafar ptr.ca piguinul era ca o saltea ptr.el.Astfel ii rupea gatul lui Boc si gata.Putea sa-si rupa coloana sau gatul de acele scaune.Om fara minte!
Profesoara a facut treaba buna.A devenit cunoscuta ,dupa aceea parca a fost deputat ,dar am impresia ca luota ei a incetat odata cu obtinerea mandatului.
Ashli Babitt dupa pregatirea militara pe care probabil o facuse,trebuia sa stie ca acea cladire este un obiectiv strategic de importanta deosebita,ca cei care o pazesc au de repectat un consemn
conform caruia persoanele izolate,ori multimile care incearca sa patrunda cu forta ,sunt somate si ..daca nu se supun somatiilor se deschide focul asupra lor.Aici apare totusi o problema deoarece focul trebuia tras la picioare ptr.a o imobiliza .Ea fiind la inaltime pe mobilier era usor de lovit de la brau in jos ,dar politistul panicat nu a mai tinut cont unde trage.A fost si somata dupa cate am observat in filmulet dar nu a luat in seama acest lucru.A costat-o viata.Orice ar spune unii ,nu a murit ptr.America ci ptr.Trump
Ca o paranteza politia Capitoliului a actionat sub orice critica.Nu stiu daca la noi ciumetii ar fi reusit sa patrunda la fel intr-unul dintre palate.

Iulian Mareș spunea...

Burebista,
1-erau mai multi care voiau sa treaca dincolo de geamul spart...
2-la 2-3 m inapoia femeii si grupului ei sunt politistii Capitoliului...
3-nu trage un agent....cum insinuezi cu stil, ci bodyguardul unui congressmen.
Nu am stiinta despre intrebuintarea armei de catre ”bodyguardul congressmenului” si/sau daca acesta este membru al Secret Service (SPP-ul nostru) sau o formatiune civila!
Cert este ca mie mi se pare ca a executat focul f panicat si imprudent, ripostand robust la fortarea trecerii pe culoar!
Daca tie ti se pare altfel, numai democratia poate castiga!

Iulian Mareș spunea...

Alex, esti mai mult decat subiectiv!
Vezi mai sus postarea mea pt Burebista!

Iulian Mareș spunea...

UN PDV gasit pe net si semnat Anonimus!

E o mare naivitate să crezi că Cei din Umbră care fac jocurile în SUA și în lume ar lăsa la întâmplare pe cei care urmează să ajungă sau ajung președinți. Aceștia nu sânt de capul lor, cum nu a fost nici Trump.
În ciuda muntelui de dovezi cu fraudarea alegerilor, așa-zisa lor justiție nu a făcut nimic.
Deși oameni din armată au acționat la Frankfurt cu prețul vieții și au confiscat servere și software ale CIA cu care s-au fraudat alegerile, dovezi suficiente pentru înaltă trădare, Trump i-a lăsat cu ochii în soare și nu a făcut ce trebuie. Lt General Thomas McInerney și Lt General Michael Flynn au declarat public ce trebuie să facă, după modelul A. Lincoln, explicând că nu e suficientă acțiunea în justiție ( invoking the Rebellion Act, removing Habeas Corpus (as Lincoln did) and initiating mass arrests under military authority// ați prezentat un articol în acest sens și pe acest site).
Să te scuzi în cântecul de lebădă că M. Pence nu a rezistat presiunilor și nu a făcut ce trebuie, e penibil pentru cel care era la comandă și nu a făcut el ce trebuia făcut. Dar Lincoln a fost asasinat pentru ce a făcut de cei cu multă ură în suflet și fără onoare, iar nu oricine din cei care sânt la comandă își asumă asemenea riscuri … Vae victis și e și mai vai de cei care își pun speranțe în alții.

Burebista spunea...

Ideea era ca unii susțin ca a fost o manifestație pașnică și susținătorii lui Trump nu au produs distrugeri și au fost cuminți când au întrat în Capitoliu...
Sunt o grămadă de înregistrări cu pătrunderea manifestanților în interior unde se poate vedea ckar ca nu au fost deloc pașnici.. Au distrus, au furat și au lovit fostele de ordine... Cat despre cel care a tras dacă consemnul lui era sa nu treacă nimeni de ușa aia, omul asta a făcut... După ce a împușcat-o pe femeie nimeni nu a msi avut curaj sa Sara pe geamul ăla.

M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
M spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Burebista spunea...

Și o ultimă remarcă la evenimentul din Washington DC..
Ce se întâmplă dacă odată cu bezmetici aia ce au pătruns în interior, ar fi întrat și câțiva kamikaze arabi și s ar fi detonat acolo.... Ar fi produs un mare dezastru gen 11 septembrie... Mai ales ca iranienii anunțaseră cu o zi înainte ca vor s al răzbune pe generalul ala al lor ucis de bomba din drona americană...
Cred ca si în faptul ca un număr atât de mic de forte de ordine a fost pus sa apere Capitoliul, este implicat tot Trump, mai ales ca se știau amenințările arabilor. Însă președintele a vrut cu arice preț sa oprească numirea lui Biden... Nu a reușit și acum va plăti cu vârf și îndesat. Poate chiar cu averea, pentru ca asta cred ca o să-l doara mult mai mult decât o eventuala condamnare..
Vom vedea ce se va mai afla în zilele și lunile următoare pentru ca la americani nu tine vrăjeală în justiție cum au matrasit la noi mai toate dosarele : revoluție, mineriade etc, etc... 🇺🇸✌️

Huhu Rezea spunea...

Nu va turna nimeni gaz pe foc! Stiu si democrații ca vandalizarea Capitoliului s-a făcut de americani sadea, nu de imigranți sau afro-americani. Printre ei mulți veterani ai fortelor armate. Protestatarii nu sunt atât de simpatizanți pentru Trump pe cât cât sunt adversari ai deep state din SUA.
Nu-si va testa nimeni norocul în fața a peste 80 de milioane de alegători, adversari ai lui Biden și ai Deep state.

Iulian Mareș spunea...

Au fost și activiști ANTIFA, 8n rest Huhu are dreptate...
Sa vezi ce va urma...
Veteranii din Golf si Afganistan au 30-45de ani.
Ti se pare xa Biden este tipul de președinte care sa fie mâna forte, să dea de pământ cu Deep State din CIA, FBI si Justitie? Nuuu, va fi agariciul lor...
Cazul Biden-Ukraina exista?
Dar Biden-ROU?

Calinmihaib12 spunea...

..dar.. la "auto-fraudarea" .. propriilor alegeri:v-ați putea gândi..măcar vreo clipă..?(când aveți sondaje secrete care va arată o înfrângere iminentă..!), mai ales că eventualele MALVERSA ȚIUNI electorale ale "democrați lor": sub "ochii" republicanilor care n-au făcut nimic pt. a le contracara..!=e cam greu de
"inghițit"..!(cu excepția: "pelicanilor"sau "cormoranilor", care sunt la fel de "lacomi" în a.."inghiți"..manipulările unora sau altora ..!
Cele scrise: pot fi una din multele variante de "acțiune".. posibile în țara.."tuturor posibilităților"..!
..chiar acum când scriu,(21:33), pe "Aleph TV."..se arată că TRUMP are propaganda pro..liberă ..!= în RUSSIA..!

Huhu Rezea spunea...

Asta este o prostie care întreece și teoria conspirației.Cum dracu' se prinnd de d-ta cele mai ilogice variante de percepere a unor evenimente?
Crezi că veteranii SUA care au participat la invadarea Capitoliului sunt ipocriți de tipul ecologistului, elicopteristului,gpatriotului sau aviatoristului asesor pe care ii citim deseori și aici?

Calinmihaib12 spunea...

1.care teorie a "conspirației".?
..aia care spune că virusul corona sălbatic a fost "dopat" în laboratoare..cu molecule de virus HIV și de plasmodiul malariei..?,sau aia:"contrară" cum că pandemia ar fi"inventată"
cu scopul de a "reseta" omenirea bogată="consumeristă"..spre limitarea/diminuarea risipei de resurse bănești și alimentare în "zonele": HORECA, TURISMUL DEȘĂN ȚAT,FASHION DEȘĂNȚAT,INDUSTRII POLUANTE-TRANSPORTURI,.și MEDICO-SOCIALE(prin limitarea și auto-limitarea accesului la asistența medicală curentă..în bolile cronice:pe de o parte,și în zona SOCIALĂ:limitarea "risipei" bănești:cel puțin:..cu pensiile bătrânilor)..și altele asemenea..?!:TOATE ACESTEA: necombatute convingător de autorități..,ba,chiar mai mult: prin crearea PANICII INIȚIALE din anul trecut și lipsa autenti că a COMUNICĂRII veritabile despre ce se întâmpla ATUNCI (și ACUM.!),în ce constă "pericolul" și de ce e periculos acel virus: ÎN CLAR..etc.!,le-a..întreținut!
2. Ăsta a fost..preambulul..!
..Care "veterani"..că nu scria pe fruntea demonstranților așa ceva.?!;..era o masă mare de câteva mii de oameni de toate felurile chemați ACOLO de niște POLITICIENII depășiți de evenimente și de "vremuri" după ce ani la rând au tot manipulat lumea cu fel de fel de promi siuni de mai bine(ca mai peste tot în LUMEA LARGĂ..)..și în realitate,binele promis..nu prea vine..!
"INCHIDEREA" Statelor Unite ale Americii între "granițele" pro prii,granițe de toate felurile: geografice,ETNICE,economice,după ani la rândul de "deschidere" .reprezintă o mișcare ANACRONICĂ !(evoluția naturală a societății omenești e spre GLOBALIZARE socială și economică,și nu spre NAȚIONALISME FASCISTOIDE..!) In plus,chiar și "brexitul" cred că a fost "încurajat" de forțe centripete din SUA:ca să fragili zeze EUROPA UNITĂ în fața intere selor SUA..!
Aceste "evoluții" au dus la climatul american și mondial actual:în care se poate întâmpla ORICE.!(inclusiv:"conspirații"de orice fel,în afara imaginației noastre..!)
..și cât de (aparent) convenabil e să spui,fără probe clare,că se "fraudează" alegerile în SUA
super-tehnologizată, de către cei din "opoziție",culmea: pe mâna "organizatorilor": care asistă.. "neputincioși"..la "mascaradă".!
..Și cât de mult se aseamănă unele evenimente de ACOLO..,cu ce se întâmplă: AICI,la noi..!

Leon spunea...

Daca-ti faci ,,Meseria,, cum trebuie chiar si pentru o activitate de 12 luni, primesti ,,Steaua Romaniei,,:
13 ianuarie 2021
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 13 ianuarie a.c., decretul de decorare a Excelenței Sale domnul Zuckerman Adrian, Ambasador al Statelor Unite ale Americii la București.

Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate desfășurată pe parcursul mandatului său în România, precum şi pentru implicarea substanțială în dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre țara noastră şi Statele Unite ale Americii, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce Excelenței Sale domnului Zuckerman Adrian, Ambasador al Statelor Unite ale Americii la București.

Alex spunea...

De toata prastia! El a primit o sapca si da la schimb o medalie ,pe care Zuckerman o va purta la palarie atunci cand pleaca la vanatoare de catzi.