Powered by Blogger.

Wednesday, January 27, 2021

Adina Angelescu a ,,desecretizat" dosarul Dragnea - Trump al procurorului Uncheșelu. Fosta și actuala conducere a MApN implicate în dosar

20 comments
Jean Uncheșelu, profesorașul oltean de sport, uns de Kovesi ca  procuror DNA, a deschis din nou un dosar cu larga rezonanță internațională, după ce s-a cam scăpat pe el în dosarul Ponta- premierul britanic Tony Blair.
S-o lăsăm pe Adina Anghelescu să ne spună ce a aflat din dosarul instrumentat de pătimașul parchetar împotriva lui Liviu Dragnea, cu adaugirea că nici Ciucă, Leș și Sima din MApN nu trebuie să stea liniștiți.

Marele procuror al fostului stat paralel

"Recent, fostul lider al PSD, Liviu Dragnea a fost pus sub urmărire penală de DNA pentru două infracțiuni de trafic de influență. Este vorba despre două vizite în SUA, una care a avut loc în ianuarie 2017, cealaltă care urma să se desfășoare în luna octombrie 2017, dar care nu a mai avut loc pentru că lui Dragnea îi expirase viza de America. Și apoi, a expirat și el politic.
Interesant este că punerea sub acuzare a fostului lider al PSD și fost președinte al Camerei Deputaților a apărut la o zi după ce Donald Trump a fost pus sub acuzare în Statele Unite și după încheierea mandatului de președinte al acestuia. Direcția Națională Anticorupție a lansat acum serialul Dragnea-SUA printr-un comunicat din 14 ianuarie 2021, când lui Liviu Dragnea și consulului general al României la Bonn, Gheorghe Dimitrescu (azi retras de la post), li s-a adus la cunoștință că sunt suspecți. De fapte grave, precum trafic de influență și cumpărare de influență.
Care sunt, in extenso, cele mai importante acuzații pe care procurorul Jean Uncheșelu le aduce lui Liviu Dragnea?
Din documente aflate la dosar reiese că înainte de a avea loc evenimentul de la Washington prilejuit de învestirea lui Donald Trump ca președinte al SUA, în ianuarie 2017, afaceristul Cristian Burci i-a prezentat lui Elliot Broidy oportunități de dezvoltare a unor afaceri în România în cazul în care acesta i-ar asigura lui Liviu Dragnea acces la evenimentele respective. Broidy fusese informat de Burci că România se angajase să aloce 2% din PIB pentru industria de armament și urma ca Executivul să se ocupe de astfel de achiziții.
DNA susține că atât Burci cât și lobbystul Steve Loglisci au acționat în România ca reprezentanți ai firmei puternice Circinus aparținând lui Elliott Broidy, urmărind câștigarea unui procent din viitoare afaceri ce urmau a se derula în urma unor achiziții militare. O altă afacere aflată pe agenda acestora era aceea a înființării unui Centru de Analiză a Informațiilor din Surse Deschise (OSINT), posibili beneficiari urmând a fi MApN și MAI.
Ce "scenariu" a făcut acuzarea
Conform scenariului acuzării, în contextul unor astfel de aranjamente pentru vizita neoficială a lui Liviu Dragnea în America la învestirea lui Donald Trump, ar fi avut loc întâlniri, discuții și conferințe telefonice între Carlo Burci- fiul lui Cristian Burci și Loglisci cu diverse persoane din MApN sau din anturajul politic al lui Liviu Dragnea.
"În data de 14 ianuarie 2017, după imprimarea celor trei email-uri primite în seara precedentă de la Steve Loglisci, Carlo Burci și Cristian Burci s-au întâlnit cu Liviu Dragnea, căruia i-au remis invitația primită de la Elliot Broidy. În cadrul acestei întâlniri, Liviu Dragnea a acceptat să se deplaseze la Ceremonia de Inaugurare a Președintelui SUA, dar a refuzat categoric să fie însoțit de Gabriel Leș -ministrul Apărării și Marian Sima, șeful Informațiilor Militare din MApN".
Intregul articol și materialul video pot fi văzute AICI

20 comments:

Dan 65 said...

Sunt incantat ca taierea padurilor, redeventele mici percepute prin exploatarea bogatiilor tarii de gaze, petrol, etc, externalizarea profitului multinationalelor (dupa ce cumparam produse cu multe E1, E2, E3, E...n si care ne imbolnavesc) nu fac si ele parte din agenda celor care s-au tot plimbat pe la butoane. Sanatate, invatamant, patriotism la pamant. Bunicul meu, din partea mamei a murit pe front,pentru tara la nici 25 ani. Nici mama mea nu l-a cunoscut,fiind in luna a treia cand a plecat. Acum se rascoleste. Ce este mai grav ca intrebare ramane pentru posteritate. NOI unde am fost sau unde suntem? In padure? Nu am vazut, nu vedem? Ne-a mai ramas ceva? Aaaa da , am aflat ca putem sa ne cumparam gaura de la niste covrigi din indexarea de 3,8%. Apoi putem sa comentam in continuare despre pensii. Ma duc sa ma spal iar pe maini. Am dat de cateva ori mana cu ciuca si nu pot sa ma iert.

Iulian Mareș said...

Unkeselu mai este detasat prin DNA? Eu stiam ca a fost retras din lipsa de experienta!
Apoi, nu am inteles ce cauta sa fie medaliat un nr.2/DIM de un comandant american al Fortelor pentru Operatii Speciale (in US Army sunt categorie de forte, ca si infanteria marina -marins), atat timp cat exista un comandament specific pentru operatii speciale care sunt cu totul altceva decat cele ale fortelor de informatii, respectiv de Bg. Inf. Mil.
Cat despre Burci...si el a vandut copii prin anii 90, in plus este sub un sekestru urias!
Dragnia Suveranistul este pentru ROU ceea ce a fost Trump pentru US, pastrand proportiile!

Iulian Mareș said...

Eram dator cuiva cu un pdv referitor la AUR!
Cum nu sunt analist politic ci consumator de texte scrise, iata un fapt:
"FacebookWhatsAppTelegramMessengerSkypeRedditLinkedIn
Co-prepedintele AUR, George Simion, a anunțat, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, afilierea partidului la familia politică europeană a conservatorilor şi reformiştilor, de orientare centru-dreapta, din care fac parte şi conservatori polonezi, italieni, spanioli şi britanici.

„Polonezii, prin partidele de guvernare conservatoare, dar şi prin istoria comună pe care o au cu românii, prin interesele actuale pe care le au în regiune şi prin viitorul pe care ni-l dorim să fie comun, trebuie să fie aliaţii strategici ai României în zonă”, a spus George Simion.

George Simion, co-președinte AUR, se află în Polonia, unde a avut mai multe întâlniri cu lideri politici de la Varșovia, după cum a relatat R3Media.

Deputatul AUR s-a întâlnit cu Janusz Kowalski, care este Secretar de Stat în Ministerul Activelor Statului de la Varșovia. Tot la Varșovia, Simion s-a întâlnit cu Radoslaw Fogiel, fost vice-președinte al Tinerilor Conservatori Europeni și actual consilier al liderului PiS, Jarosław Kaczyński. Fogiel este și responsabilul de relațiile internaționale al PiS."

M Constantinescu said...

Ca sa ne facem o imagine, vedem pe la ce cursuri, in strainatate au participat ai nostri, ce tinichele au primit si ne vom da seama incotro bat(multi dintre ei, nu toti).

Iulian Mareș said...

Care este articolul din Constituție privind obligația de a garanta democrația de către Armata României?
Un singur exemplu de încălcare a Constitutiei: *Nerespectarea legilor în vigoare!

Huhu Rezea said...

Se poate d-le Mareș?
De câte ori nu am discutat de art. 118 din Constituție, mai ales pentru a combate modul în care @olescu îl înțelege!

gheo said...

Vorbind despre "AUR-ul romanesc, "Doamne fereste" sa o scapam peste granita pe madam Sosoaca, pierdem toate aliantele posibile din start. Nasa si moasa nasterii AUR la pachet sunt "partidele politice romanesti in totalitatea lor", o adunatura de mincinosi fara masura si fara scrupule. Ati vazut cu toti probabil celebrul film "mincinosul mincinosilor cu la fel de celebrul actor Jim Carrey" care la final "s-a lecuit", din nefericire pentru noi romanii, clasa politica romaneasca este "mincinoasa mincinoaselor FARA LEAC" cu o singura exceptie, daca prin absurd, "martienii au nevoie de o clasa politica, ca tot vor sa trimita americanii oameni pe planeta Marte" ne sacrificam noi si trimitem pe politicienii romani "in corpore" fara nici o pretentie financiara sau materiala.

Iulian Mareș said...

Huhu,
Si dacă precum Olecuță sunt f mulți? Atunci cum ne rapirtam?
Vezi ca Țurcanu a dat pe piața varsta de pensionare la 70 ani....adică, asa devine sustenabil Fondul de Pensii!
Ce zici,
Ea, Țurcanu, va face vekinea?
Cu tot cu stagiu de "sub birou"!
A se vedea declarațiile Orbanului, care i se potrivesc....

stef.john said...

AUR concubineaza cu polonezii.
Aia tocmai au reusit un cretinism absolut - interzicerea avortului.
Am trait si noi perioada aceea si vedem astazi ce avem ... in loc sa fie avortati.
Si nu doar la oamenii zisi politici, intrucat inclusiv promotiile de la L.M.C.M. ar fi fost mai mici, dar mai sanatoase in creiere.
Poate altfel s-ar fi scris istoria ... Poate ...

Iulian Mareș said...

Poate unii gândesc la sporul demografic pozitiv...
Cred ca avortul este ceva rău, anticrestin, mai ales după luna 4-5, mai important este prevenția! Dar pt asta iti trebuie minte la purtător...nu la Ion, ce se mai si vrea putin britanic...

Iulian Mareș said...

Înainte de a-l kema la parket?

y said...

Constituția României
Articolul 118
„Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale.”
Și, nu este ironic faptul că garantarea democrației constituționale (ce-o mai fi însemnând și asta – sic!), este pusă pe seama armatei, tocmai instituția cea MAI PUȚIN DEMOCRATĂ din românia? În armată, pur și simplu, NU EXISTĂ noțiunea de „democrație”! Cel mult este cunoscută, dar nu și înțeleasă, iar aplicată – nici atât.
Armata, chiar dacă ar voi, NU ȘTIE cum, nu are instrumentele legale și mijloacele necesare pentru îndeplinirea obiectivelor din articol. Oricum, eu nu mai cred că a mai rămas ceva care să fie garantat.

P.S. Își mai amintește cineva de Lt. Gheorghe Alexandru?
„El le-a reamintit protestatarilor din piaţă că 24 Ianuarie este Ziua Unirii, i-a îndemnat să nu aibă încredere în clasa politică şi să continue manifestaţiile, precizând n-a venit să scandeze contra preşedintelui Traian Băsescu, pentru că acesta este comandantul suprem, însă "deasupra lui este poporul".”
https://www.businessmagazin.ro/actualitate/cine-este-alexandru-gheorghe-militarul-care-a-protestat-in-piata-universitatii-video-9170493

Huhu Rezea said...

Intelegi anapoda acest articol dacă-l mai și elogiezi pe lociotenentul pucist.
Nu armata pune în aplicare democratia constituționala Ea intervine pentre restabilirea democratiei constituționale.

y said...

„Elogiez” este cam exagerat. Dar trecând peste acest aspect și dorind să nu mă încurc în termenii „garantează”, „aplică”, „restabilește” „democrația constituțională”, pe mine mă interesează CUM face armata PRACTIC acest lucru??? (și aici vă rog să mă lămuriți și, întreb foarte serios, deoarece eu chiar nu știu)??? Iar în articol nu se vorbește nici de aplicare, nici de restabilire, doar de garantare. Dacă sunt subtilități pe care eu nu le deslușesc, vă rog să mă lămuriți, dar dacă se poate fără referiri subiective.
Mulțumesc.

avianyc said...

@ y
Cu permisiunea d-voastra.
Un singur sens are are expresia la care faceti referire.
Armata intervine in aceasta chestiune doar daca forțele MI sunt depășite in aparare a ordinii constituționale.
Ordinea constituțională referindu-se doar la forma statală si organizatorice a statului stabilita prin Constituție si nimic mai mult.

Iulian Mareș said...

In intelepciunea lui, parintii Constitutiei au prevazut si asta, apeland la stalpii existentei statale, dar neputand face din popi luptatori, au gasit alta structura de acelasi nivel istoric: ARMATA!
Cum anume o poate face, nu ne explica ci ne da liber la gandire:
A la Turcia, breȘ
-invalidand alegeri trucate;
-desfiintand un parlament necalibrat la popor;
-desfiintand un guvern nedemocratic, ce incalca mereu legile si nu este ancorat la binele natiei;
-interzice partide, preia fraiele, guverneaza tehnocrato-militar o perioada!
-face ordine in toate puterile statului;
-limiteaza drepturi si libertati pt o perioada;
-organizeaza alegeri generale, memorandum....
-preda puterea si revine in cazarmi!

Huhu Rezea said...

Potrivit art. 118, armata garanteaza în numele poporului democrația constituțională, nu toată ordinea constituțională.
De exemplu. modificarea prin forță a formei de guvernăm=nt ar fi un motiv care ar da dreptul instituțiilor fundamentale, Parlament,Guvern ,Președinție să ceară Armatei să sprijine organele de restabilire a democrației constituționale.
Aberațiile locotenentului Gheorghe încălcau grav ordinea constituțională.

avianyc said...

Tot potrivit Constitutiei si legilor organice emanate din principiile ei Armata nu poate interveni militar decat in cazuri si scopurile strict delimitate de legile organice in vigoare .
Asimiland termenul ” apărarea democratie constitutionala” cu termenii ” apararea ordinii constitutionala si institutii democratice ” emanate din vointa poporului consfiintita in Constitutie ne aflam in postura reglementarii din art 1 alin 4 care spune ;
”(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.”
Respectarea ordinii constituţionale şi a instituţiilor democratice insemna de fapt infaptuirea”democratiei constitutionale” si functionarea statului de drept constitutional.
Apararea militara a ordinii constitutionale si a acestor institutii democratice ale statului de drept in cazul unor agresiuni ,manifestari antisociale ,anarhice ,etc prin atributiuni stabilite de Constitutie si legile organice in vigoare duc la mentinerea democratiei constitutionale si functionarea normala a unui stat de drept.
Interventia Armatei prin fortele de care dispune se poate face doar in cadrul strict legal in limita atributiunilor stabilite prin lege si numai după ce fortele Ministerului de Interne sunt depasite de situatia creata pe plan intern.


y said...

Vă mulțumesc pentru lămuriri.
Articolul este foarte important, dar din păcate, a fost lăsat în aer de legiuitor prin neelaborarea unei legislații subsecvente și cred că acest lucru a fost făcut în mod intenționat. ... nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată dezbătut pe la tv. Să fie totuși ceva adoptat prin CSAT??? Cine știe, ăștia sunt secretoși rău.
P.S. Și Egiptul avea și cred că mai are ceva asemănător cu Turcia.

y said...

Aveți premoniții???!!! :)
https://stirileprotv.ro/stiri/international/lovitura-de-stat-in-myanmar-presedintele-si-premierul-au-fost-arestati-armata-a-preluat-puterea.html