Deși ICCJ a dat mai multe decizii prin care validează cuantumul compus al soldei/salariului de funcție potrivit reglementarilor din anul 2010 și anii următori, până la L 153/2017, respectiv OUG nr.1/2010, Legea nr. 285/2010 și ordonanțele anuale privind salarizarea bugetarilor din perioada 2011-2016, soluție adoptată și de multe Curți de Apel, iată că mai există instanțe care dau decizii potrivit cărora o Hotărăre de Guvern, precum HG nr. 1/2017, ar anula caracterul compus al soldei /salariului de funcție reglementat prin lege.
HG nr. 1/2017 putea să stabilească valoarea salariului/soldei de baza la suma minimă de 1450 lei în anul 2017, aceasta având semnificația pentru militari și polițiști că se refera la solda/salariul de funcție așa cum este definit de legislația din anul 2010, definiție valabilă până la aplicarea completă a art. 38 din L 153/2017. Adică, se referă la valoarea soldei/salariului de funcție în cuantum compus, așa cum este evidențiat el în toate deciziile de calculare/recalculare/actualizare pensii militare, potrivit L 223/2015.
Petenta Petruța din Ilfov era în drept să ceară actualizarea pensiei, stabilite în prima parte a anului 2017, doar dacă cuantumul compus al soldelor de funcție de la litera h3 din Notele de calcul era mai mic de 1450 lei în anul 2017, situație existentă la @flavius în Dosarul 2033/110/2018 de la Tribunalul Bacău în care ieri a mai primit o amânare.
Casa de Pensii a MAI, în loc să arate baza legală a netemeiniciei cererii, se avântă în niște excepții idioate, recunosc aici după cine se inspiră @avia al nostru, fără să observe că era acționată ca pârâtă într-o actiune în realizare, nu de contestare.
Soluția dată de Tribunalul Ilfov, dacă ar fi respectată de Casa de Pensii a MAI în litera dispozitivului ei, ar conduce la micșorarea cuantumului pensiei militare deoarece, la litera h3 din Nota de calcul, petenta are soldele de funcție, actualizate în anul 2017, din baza de calcul mai mari de 1450 lei.
2496/202024-09-2020
Recalculare pensieTribunalul ILFOVDosar nr. 444/93/2020
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului I____ la data de 4 februarie 2020, reclamanta D____ P______ a chemat în judecată pe pârâta C___ de P_____ Sectoriala a M___________ A_________ I______, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: actualizarea pensiei militare de serviciu de care beneficiază la nivelul unei solde lunare brute realizate la funcția de bază în valoare de 1.450 lei, de la data de 01.02 2007, precum și plata drepturilor de pensie actualizate începând cu data de 01.02.2017 și până la data plății efective a drepturilor.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. xxxxxx/19.05.2017 emisă de pârâta i s-au stabilit drepturile de pensie în conformitate cu art. 28 din Legea 223/2015. Potrivit acestor dispoziții legale, în momentul în care se majorează solda de grad/ salariul gradului profesional, sau solda de funcție/salariul de funcție al militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special, aflați în activitate, se majorează și pensiile militare de stat ale pensionarilor
Se mai arată că, potrivit Anexei nr. 2 l Ordinul MAI nr. 31/2016, actualizarea pensiilor militare de stat se realizează de către Casele de P_____ Sectoriale, de regulă din oficiu, pe baza informațiilor din bazele de date proprii. Cu toate că beneficiază de pensie militară de serviciu, pârâta nu a utilizat la stabilirea drepturilor de pensie o valoare a salariului de funcție în cuantum de 1.450 lei
Potrivit prevederilor art. 9, art. 12, art. 4, capitolul II din Anexa VII din Legea cadru nr. 284/2010, coroborat cu art. art. 7 și art. 4, capitolul II din anexa 6 din Legea cadru 153/2017, rezultă că polițiști au dreptul la un salariu lunar denumit și salariul de funcție, care potrivit art. 7 litera b din Legea 153/2017 nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată.
Față de aceste dispoziții legală, apreciază că beneficiază de un cuantum al pensiei de serviciu calculat la nivelul unui salariu de funcție mai mic, deși, potrivit art. 1 din HG nr. 1/2017 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care nu include sporuri și alte adaosuri este de 1.450 lei, astfel că are dreptul la actualizarea pensiei de serviciu. În acest sens, apreciază că actualizarea se impune a fi realizată la nivelul unui salariu de funcție în valoare de 1450 RON, iar pârâta trebuie să fie obligată la plata diferențelor de pensie rezultate din actualizare, precum și la actualizarea acestor diferențe cu rata indicelui de inflație și dobânda legală penalizatoare începând cu data de 01.02.2017 și până la data plății efective a drepturilor, pentru lipsa de folosință a sumelor de bani
La data de 18.03.2020 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția prematurității introducerii acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția prematurității introducerii cererii se arată că, reclamanta solicită actualizarea unui drept salarial, respectiv majorarea salariului de funcție de care a beneficiat la data deschiderii dreptului de pensie. Această majorare poate fi realizată doar de unitatea angajatoare și nu de către instituția pârâta.
Pentru ca reclamanta să poată beneficia de prevederile HG nr. 1/2017, se impunea ca la data deschiderii drepturilor de pensie, drepturile salariale ce au constituit baza de calcul necesară stabilirii pensiei militare, să fie actualizată de către unitatea angajatoare cu care reclamanta a avut raporturi juridice de muncă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției, se arată că potrivit anexei nr. 1b, care cuprinde situația soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază, actualizate de care a beneficiat reclamanta, a fost întocmită în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat și a art. 4 alin. 6 din Ordinul MAI nr. 31/2016.
Pe fondul cauzei, se arată că elementele salariale care au fost incluse în baza de calcul a deciziei contestate, sunt aferente perioadei în care reclamanta a avut raporturi juridice de muncă cu unitatea angajatoare, și care au stat la baza recalculării drepturilor de pensie, au fost transmite de către unitatea angajatoare către C___ de P_____ Sectoriala a MAI.
Mai mult chiar, actualizarea se efectuează pe baza elementelor salariale specifice, realizate în perioada de 6 luni, aleasă de reclamantă, respectiv noiembrie 2003 – aprilie 2004, în conformitate cu dispozițiile legale, neexistând nicio posibilitate legală de a actualiza elementele salariale care nu făceau parte din salariul lunar brut realizat la funcția de bază în lunile indicate.
Se mai arată că unitatea angajatoarea transmis Casei de P_____ sectoriale Anexa nr. 1 b care cuprinde situația soldelor/salariile lunare realizate la funcția de bază, actualizate, pentru perioada indicată de reclamant în care a beneficiat în perioada de referință fiindu-i stabilit un cuantum brut al pensie de 4.246 lei.
În drept au fost invocate dispoz. art. 205 Cod proc. civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Reclamanta are calitatea de pen sionar, în baza deciziei nr. xxxxxx/19.05.2017 emisă de pârâtă.
Tribunalul va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată, constatând că decizia de pensionare a reclamantei a fost emisă de către C___ de P_____ S_________ a M___________ A_________ I______, respectiv pârâta chemată în judecată, în sarcina acesteia fiind actualizarea drepturilor de pensie. Prin urmare, având în vedere existența raportului juridic dintre reclamant și pârâtă, tribunalul apreciază că se justifică calitatea procesuală pasivă a pârâtei.
De asemenea Tribunalul va respinge excepția prematurității introducerii acțiunii de către reclamantă ca neîntemeiată, constatând că acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată, nu este supusă unui termen sau unei condiții pentru introducerea cererii de chemare în judecată.
Potrivit art. 1 din HG nr. 1/2017, intrată în vigoare la data de 01.02.2017 începând cu data de 1 februarie 2017, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri și alte adaosuri, se stabilește la 1.450 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,00 ore, în medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/oră.
În conformitate cu disp. art. 1 alin. (1) din OUG nr. 9/2017, în perioada 1 martie - 31 decembrie 2017, se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna februarie 2017 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare lunară, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare”.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. (2) din același act normativ, „p rin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna aprilie 2017, pentru personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din cadrul instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, sporurile, indemnizațiile și alte asemenea drepturi specifice acestui domeniu de activitate, acordate proporțional cu timpul efectiv lucrat - pe baza pontajelor, și care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază/salariul funcției de bază/solda funcției de bază, precum și drepturile salariale acordate pentru risc și suprasolicitare neuropsihică sau, după caz, pentru risc și pericol deosebit se determină prin raportare la salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție cuvenit, al cărei/cărui cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată ”.
În fine, conform art. II alin. (3) lit. b) din Legea nr. 152/2017, „De la data intrării în vigoare a prezentei legi se majorează cu 15% cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție ale următoarelor categorii de personal: b) cadrele militare în activitate, precum și soldații și gradații voluntari, inclusiv personalul civil din Ministerul Apărării Naționale și instituțiile aflate în subordinea sa, cu excepția celor care au beneficiat de majorări potrivit Legii nr. 250/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative”.
Se reține că, deși legile de salarizare impun respectarea condițiilor de încadrare în fondurile aprobate prin buget și a limitelor maxime prevăzute pentru anul 2022, în stabilirea salariului de funcție pe lângă condiția din art. 5 din Legea nr. 153/2017 (în limitele prevăzute în prezenta anexă la cap. I), se mai prevede în art. 7 lit. b) ca salariul de funcție să fie stabilit conform anexelor nr. I - IX, și să nu fie mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Verificând elementele salariale componente, rezultate din dosarul de pensie, reiese că solda în funcție nu a fost stabilită prin raportare la valoarea de 1450 lei în conf. cu prev. HG nr. 1/2017 și art. 4 alin. (2) din OUG nr. 9/2017
Față de toate aceste motive cererea formulată apare ca fondată astfel încât va fi admisă, obligată intimata la actualizarea pensiei militare de serviciu a reclamantului, începând cu data de 01.02.2017, prin raportare la o soldă de funcție în valoare de 1450 lei, și la emiterea unei decizii în acest sens, precum și la plata diferențelor dintre pensia astfel calculată și cea achitată efectiv, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, retroactiv, începând cu data de 01.02.2017 și până la data plății efective și respinse excepțiile invocate ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE :
Respinge excepțiile prematurității și lipsei calității procesuale pasive invocate de intimată.
Admite cererea formulată de reclamanta D____ P______ , CNP – xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul ales în Popești Leordeni, ________________________. 14A, județul I____ în contradictoriu cu pârâta C___ DE P_____ S_________ A M___________ A_________ I______ cu sediul în București, _________________________. 3 sector 4 .
Obligă intimata la actualizarea pensiei militare de serviciu a reclamantului, începând cu data de 01.02.2017, prin raportare la o soldă de funcție în valoare de 1450 lei, și la emiterea unei decizii în acest sens, precum și la plata diferențelor dintre pensia astfel calculată și cea achitată efectiv, actualizate cu rata inflației și dobânda legală, retroactiv, începând cu data de 01.02.2017 și până la data plății efective.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere de apel ce se depune la Tribunalul I____.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 24.09.2020.