Powered by Blogger.

Monday, November 02, 2020

Maia Sandu l-a învins pe Dodon în primul tur al prezidenților din R.Moldova cu votul diasporei occidentale.

19 comments

 

Fostul premier PAS, partid pro european, Maia Sandu, l-a învins în primul tur pe actualul președinte IGOR DODON, care a candidat ca independent, fiind susținut de fostul Partid Comunist - pro rus. Aseară, când se număraseră numai voturile din R Moldova și cele de la meridianele estice, conducea Dodon cu cca 3 procente. După numărarea voturilor din tările vest-meridian de Chișinău, Maia a câștigat cu un avans de aproape 4 procente.

Cei doi se vor confrunta din nou în turul doi, la fel ca în urmă cu 4 ani.

Balanța a fost serios înclinată de primarul din Bălți, Renato Usatîi, lider al Partidului Nostru, un controversat om de afaceri, neprieten al României, cel care se refugiază la Moscova când are probleme cu organele de cercetare penală. In 2014 și-a făcut debutul în politică cu o declarație care îi va marca toată cariera politică: "Dacă voi ajunge la putere voi face o replică a Zidului chinezesc între România și R. Moldova"

A dus o virulentă campanie impotriva lui Dodon, dar este puțin probabil ca electoratul său pro rus sau adept al statalității Moldovei, să voteze în turul 2 cu un candidat pro european ca Maia Sandu.

Multe voturi a luat și Violeta Ivanov, ruptă din fostul partid comunist. A cochetat și cu Partidul Democrat al lui Plahotniuk, dar a candidat din partea Partidului Șor, partid filo rus inființat de fostul primar moldo-evreu Ilan Șor, din Orhei, fugit din țară după implicarea în dispariția miliardului de dolari dn bancile moldovene.

Ar fi speranțe, dacă emigrația occidental-moldoveană  în turul 2, ca Moldova să fie condusă de un președinte pro european, nu în aceeași măsură și pro român.

UPDATE

Usatîi condiționează susținerea Maiei Sandu în turul 2 de dizolvarea Parlamentului

„Unii spun că ruşii mă presează şi am să ies pentru Dodon, iar alţii spun că Renato Usatîi trebuie să iasă pentru Maia Sandu. Eu am fost susţinut de peste 200.000 de cetăţeni şi am o obligaţie faţă de ei şi am o obligaţie faţă de toţi cetăţenii din Republica Moldova, ca să fiu corect. Astăzi pe mine mă doare şi mă interesează cum va fi soluţionată problema diasporei. Ce facem în primul rând cu alegerile parlamentare anticipate?”, a afirmat Usatîi.


19 comments:

Leo said...

Tare îmi este frică că licheaua de dodon va face ce a făcut licheaua de Lukașenko cu ajutorul rușilor

Huhu Rezea said...

Usatîi se visează a fi un nou Lukașeno.

Leon said...

https://m.ziare.com/europa/video-mai-multi-candidati-la-presedintia-moldovei-o-sustin-pe-maia-sandu-in-turul-al-doilea-primele-declaratii-pe-15-noiembrie-vom-fi-si-mai-multi-si-mai-uniti-1641326

raul said...

Strategie ruseasca !Te lasa sa castigi turul intai ,ca sa te imbeti cu apa rece apoi iti da cu dusul in cap!Sanse sa revina Moldova nu vor fi decat atunci cand toata populatia romaneasca de acolo ,aprox 78-80 % ,va avea constiinta de sine a latinitatii si europenismului si va vota in totalitate un singur candidat,ca sa contrabalanseze toate manariile rusesti!

Alex said...

Multi moldoveni vorbesc mai mult ruseste si ii intereseaza prea putin latinitatea poporului moldav.In locul "ocuparii" americane prefera protectia tatucului de la Moscova.Lucrurile s-or fi schimbat de cand v-am povestit ca reporterul din Romania, care facea un reportaj in Moldova referitor la unire ,era alergat de taranii care se prefaceau ca nici nu stiu limba romana.
Portile ii erau inchise in nas, iar unii nici nu-l bagau in seama.O fi fost frica de vina ?!

Cornelius Flavius Ifrim said...

N-o lasa sa castige: Ori o impusca, ori falsifica masiv alegerile! Rusii au metode brutale de a ,,convinge,'' sau a ,,invinge!''

Viorel said...

Alex, nu vorbi din auzite sau în neștiință de cauză. Dute prin bazarurile sau târgurile din satele și comunele de pe malul Prutului, intră și mai adânc până la localitățile reședință de județ începând de la Galați și urcă în sus până la Botoșani. Sunt pline de moldoveni cu produse de foarte bună calitate în special produsele alimentere și ascultăle necazurile și apoi vorbește. A nimerit și acel reporter într-un grup pro rus și gata, toată Moldova este rusofonă. Dacă era așa nu veneau cu miile în România pentru viză, apoi C.I. și la muncă în Europa pentru o viață mai bună cum am făcut și noi la început:
Cât au plătit cei 15000 de cetățeni moldoveni pentru a primi viză de flotant la 3 adrese din București.
„La trei apartamente din Sectorul 3 din capitală figurează că locuiesc în total 15.000 de oameni. Poliţiştii susţin că toţi au plătit între 150 şi 200 de euro pentru viza de flotant. Asta înseamnă o avere pentru cei care stau în spatele afacerii, aproape 3 milioane de euro. Au dat doar banii în schimbul vizei, ca să obţină buletin de România, spun anchetatorii”.

Huhu Rezea said...

Am mai spus-o și o repet pentru cei care vorbesc doar din auzite despre R Moldova.
La Chișinău te simți mai în România decât la Cluj, Sibiu, Satu Mare, Oradea, Tg Mureș, Miercurea Ciuc sau Sf Gheorghe.

Alex said...

Asa o fi.Am ramas cu impresia facuta de acel reportaj.Personal nu am ajuns inca in Moldova de dincolo de Prut.Sincer nici nu ma trage inima.Nu stiu de ce.

avianyc said...

@ Huhurez
Bănuiesc că ati enumerat aceste orase cu intenții ascunse .
La Bistrița si Zalău ( ambele psd) sigur va simțiți mai in Romania 🤣🤣🤣🤣🤣👌

Viorel said...

Domnule avia, lăsați PSD-ul în pace dacă aveți părinți care trăiesc (sper să fie așa și le doresc să fie sănătoși), pentru că făcând abstracție despre noi, pensionarii militari, PSD-ul pe care presupun că nu-l agreați i-a făcut mamei pensia de țărancă (,) cooperatoare cum era pe vremea lui mea Nicu de 1.080 lei. Dăcă îi dădea 40% ar fi avut 1.173 și vorbim de o bătrânică de 83 de ani care a lucrat toată viața doar la CAP. PNL-ul ce le-a dat ?

Viorel said...

Cu regret o spun și cred că nu greșesc. Pentru că nu ești patriot, nu te interesează deloc cel de lângă tine, în mintea ta și România o împarți în regiuni geografice, Moldova (moldoveni), Transilvania / Ardealul (ardeleni), Muntenia, Dobrogea, Banatul, etc. Cu toate acestea în Școala militară cântai „Treceți Batalioane Române Carpații !” Te întreb domnule Alex, de ce să treacă batalioanele române carpații și de ce nu batalioanele moldovene, muntene, dobrogene. Pentru că, (,) ca și Moldova de peste Prut, Ardealul era o parte din ființa noastră, o mână ruptă și furată și trebuia lută înapoi.

Alex said...

Trebuie sa fim patrioti ,dar lucizi.Deocamdata nu ne descurcam singuri si apelam la protectia altora in caz de conflict militar.Colac peste pupaza situatia economica din ambele tari nu permite acest lucru.De ce sa ne unim in prezent ptr.ca in loc de un milion de someri sa avem trei milioane?O unire ptr.a creste si numarul asistatilor sociali nu-si are rostul.Ar fi necesara o industrie care sa "duduie" sa poata inghiti macar cateva milioane de angajati de ambele parti.Chiar in situatia actuala separati, se pune problema ca in viitor nu va mai avea cine sa plateasca contributii ptr.pensiile noastre.Ce ne-am face daca numarul pensionarilor ar creste cu cateva milioane? Vrem nu vrem suntem saraci iar cei de peste Prut sunt mai saraci decat noi.Avem bogatii,dar cine sa le exploateze?Guvernantii nostrii de 30 de ani au distrus toata economia si au ajuns la concluzia ca nu este aproape nimic rentabil.(ptr.noi).Videm altora care sunt mai destepti.Daca vrem ca pauperizarea in tara noastra sa ajunga la apogeu,..sa ne unim.Eu sunt de parere ca nu este inca , cazul.De cativa ani li se da cetatenie romana si celor de peste Prut.Ce folos?Mare parte au nevoie ptr.a pleca in Germania,Franta,Italia,Spania....e.t.c.si asa vor plati contributii ptr.cei din tarile respective.
Mai trebuie putintica rabdare pana la trecerea Prutului calare pe
un cal alb.
La radio in autoturism Radu Tudor era intervievat de o madam .I s-a solicitat parerea in legatura cu DORINTA EXPRIMATA DE TRUMP,DE A SCOATE AMERICA DIN N.A.T.O. organizatie pe care ei au infiintat-o in urma cu saptezeci si ceva de ani.Cica el este satul sa asigure protectia altor state.Cine il pune?
Este bine ca ai nostrii cu dl.Ma(Ciuca) in frunte i-au cumparat vechiturile si tot ai nostrii au fost cei care au platit miliardele de dolari ptr."protectie".Duca-se unde vreau eu.
Decat asa protectie mai bine lipsa.

CEZAR said...

Alex .
Un picut de viziune strategica ...iti spune ca noi suntem cu SUA nu cu NATO !
Si zic ..mai bine nu se putea ..cu SUA UK...etc...
Normal ca trebuie sa facem si noi un efort !
Trump e om de afaceri ..antreprenor...el stie ca nu dai nimic degeaba ..doar in baza unei doctrine...de a apara capitalismul si lumea libera
Au facut-o vreo 60 de ani ..si drept multumire..Germany..cu France..cica vor sa faca NATO..european ..sic....
Chiar asa - cine contorizeaza ..efortul financiar al contribuabilului american ..care timp de 60 de ani s-a scurs spre Europa si nu numai...
A venit vremea sa mai dea si Germany si France ..cite ceva....

Alex said...

Am inteles ca sunt tari mult mai dezvoltate economic membre a acestui tratat care nu dau un sfantz.Al nostru Ioha a sarit imediat cu banii.S-ar putea ca acestea doua sa se numere printre acelea care nu prea platesc.

Viorel said...

1. Alex, dacă nu suntem lucizi nu putem fi patrioți pentru că dacă nu avem mintea clară nu putem analiza și înțelege realitatea situației.
2. Dacă nu ne putem descurca singuri (și nu putem) am încheiat Prteneriatul Strategic. Prin vizida domnului KWI în SUA în 2019 a avut loc Declarația Comună a celor 2 șefi de state:
„Declarația acoperă toate domeniile principale ale Parteneriatului Strategic (apărare, securitate energetică, comerț și investiții, buna guvernare și lupta împotriva corupției) și introduce două domenii noi de cooperare, securitatea rețelelor 5G și sectorul nuclear civil. Formalizarea cooperării bilaterale în aceste domenii a continuat prin Memorandum-urile de Înțelegere încheiate de România și SUA în august, respectiv septembrie 2019”.
3. Am apela la NATO și cum să nu se supere președintele SUA când Germania, cea mai puternică țară din punct de vedere economic din UE acordă 1,38 în 2019 și 1,57% în 2020 din PIB iar madam Merkel critica indirect dar cu tentă SUA afirmând că trebuie să ne bazăm pe forțele proprii, atunci alocă și tu 3% din PIB.
„România este statul membru NATO cu una dintre cele mai spectaculoase creșteri ale bugetului apărării pentru anul 2020, atingând un procent record estimat la 2,38% din PIB pentru cheltuielile militare din acest an, fapt ce o poziționează pe locul al patrulea în rândul aliaților nord-atlantici, după SUA, Grecia și Marea Britanie, se arată în datele unui raport al NATO privind bugetele apărării din cele 30 de state aliate”.
4. Republic Moldova are puțin peste 4 milioane de locuitori. De unde ați scos câteva milioane milioane (auzi câteva milioane) de pensionari pentru că România la o populație de peste 19 milioane de locuitori are peste 2,5 milioane de pensionari iar pentru ceilalți sunt ajutoare sociale.
5. Ei au pământul pe care noi în mare parte l-am vândut la straini și chiar mai bun decât al nostru. Investitorii români ar putea face minuni din agricultural or dacă ar vrea. Vin vremuri grele, ce se scumpește Alex cel mai mult. MÂNCAREA și medicamentele din cauza Pandemiei. Dar dacă nu era. Ia exemplu de la alții mai patrioți decât tine. Eforturile RFG pentru unirea cu RDG. Au știut ce vor și de asta au condus Europa în ultimii ani și în continuare. Totul în UE se hotărăște la Berlin nu la Bruxelles.

Viorel said...

Pentru domnul Alex.
A costat circa 60 de tone de aur și este una dintre cele mai frumoase, dar şi mai utile construcţii hidrotehnice din România.
„La 4 noiembrie 1978 s-a inaugurat nodul hidrotehnic de la Stânca-Costeşti, pe râul Prut, construit cu URSS (astăzi la graniţa cu Republica Moldova).
Una dintre cele mai frumoase, dar şi mai utile construcţii hidrotehnice din ţară, Barajul de la Stânca-Costeşti, din judeţul Botoşani, se situează pe locul al doilea în România ca volum de apă, după Porţile de Fier I.
Barajul de la Stânca - Costeşti a costat circa 60 de tone de aur, însă este una dintre cele mai frumoase, dar şi mai utile construcţii hidrotehnice din România.
Şantierul barajului a fost demarat în 1973 şi finalizat cinci ani mai târziu, iar inaugurarea oficială a avut loc pe 4 noiembrie 1978.”
Cincinalul în 4 ani și jumătate domnule Alex, nu ca și acum 10 km de autostrada într-un an. Atunci au strămutat sate întregi, acum o iau direct pe arătură, ia banul (cât îți dau eu statul roman și pa, la revedere). https://www.botosaneanul.ro/stiri/pe-4-noiembrie-se-inaugura-la-botosani-constructia-care-a-costat-60-de-tone-de-aur/.

Leo said...

Prognostic
Maia Sandu câștigă alegerile.
DAR
dodon , aplică metoda Lukașenko...

Leo said...

BRAVO Maia !
Numai după alegerile anticipate din Moldova , poate se va scăpa de LICHEAUA de dodon...