Acreditarea ca institut naţional sub denumirea de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice - ICSI Rm. Vâlcea (HG Nr. 1319/ 25 noiembrie 1996).
9 AUGUST 1976
A fost produsă, pentru prima dată în Romania, apă grea cu o concentrație de 99,8%D(D+H), fapt ce a condus la consacrarea și recunoașterea activității Uzinei
A fost produsă, pentru prima dată în Romania, apă grea cu o concentrație de 99,8%D(D+H), fapt ce a condus la consacrarea și recunoașterea activității Uzinei “G”.
Inginerul Beca Titus și academicianul Marius Peculea, părinții apei grele la Uzina G Rm Vâlcea.
Academicianul Marius Peculea, în dreapta, trăiește și astăzi . Are 94 de ani.
Beca Titus Beniamin
(n. 14.07.1941, Nădăștia – d. 1991)
Doctor în chimie, inginer. Școala primară la Almașu Mare, liceul la Zlatna. Absolvent al
Facultății de Chimie industrială a Institutului Politehnic din Iași. Inginer, șef de secție la Uzinele Sodice
Govora, a lucrat la tehnologia pentru uzina de apă grea; autor și coautor la 11 invenții care au
revoluționat chimia românească (Procedeu și instalații de fabricare a apei grele, prin schimb izotopic
biterm H2S – H2O; Procedeu de fabricare a sulfurii de sodiu; Procedeu de fabricare a hidrogenului
sulfurat în sistem discontinuu; Instalații pentru separarea deuteriului prin schimb izotopic.
Premiul ”Dragomir Hurmuzescu” al Academiei Române.
* *
*
Nu va spune nimic faptul ca vaccinul anticovid Pfizer trebuie păstrat la temperatura de - 80 de grade?
Ei bine, la fosta Uzina G Rm-Valcea, unde fizicianul Marius Peculea a brevetat tehnologia românească de producere a apei grele, se fac si studii pentru tehnologii in domeniul criogeniei, adică a obtinerii unor temperaturi foarte joase.
Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice ICSI Rm. Valcea are ca misiune cercetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologica si inovarea, cu valorificarea rezultatelor prin transfer tehnologic si servicii de specialitate.
Obiectivele Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice – ICSI Rm. Valcea sunt orientate spre:
- sustinerea programului nuclearnational – fisiunea nucleara si fuziunea nucleara;
- studii si cercetari in domeniul proceselor criogenice, materialelor si echipamentelor specifice;
- hidrogen si pile de combustibil, surse de energie regenerabile;
- mediul si calitatea vietii;
- transfer tehnologic si servicii de specialitate;
- dezvoltarea resursei umane din cercetare, stimularea formarii tinerilor cercetatori si colectivelor de cercetare de inalta performanta;
- dezvoltarea sistemului de gestionare a resurselor financiare publice, inclusiv fonduri structurale si private alocate cercetarii stiintifice.
E e usor de intuit: Germania nu e fericita ca avem asa ceva, iar Merkel are sula in coasta noastra, iar dupa ce si-a trimis Kauflandurile, Lidlurile si alte corporatii sa ne jupoaie, pe post de cuc sa elimine ouale autohtone din cuibar, platind taxe si impozite de nimic, acum au pus ochii pe acest aur al romanilor, si trage si el un ochi cam cat s-ar scoate din fierul vechi daca-si pune gealatii s-o falimenteze, ca bucuria lui nu este s-o dezvolte, dupa cum i-a ordonat stapana. Deja Portul si docurile Constantei s-au dus la olandezi sa le stoarca ca pe lamaie, tot moca, dar si alte obiective, precum petrolul si gazele din Marea Neagra din care nu ne mai alegem cu nimic. Motivatia cu crigenarea vaccinului e o cioaca, pentru ca la minis 80 de grade moare naibii tot ce e in vaccinul ala problema pentru cobaii romani, fiind un vaccin care nu a fost probat nicaieri, dar UE a hotarat ca cobaii romani sunt cele mai proaste slugi europene! Cam asta e si am spus-o ca libertatea cuvantului mi-e garantata de Constitutie, pana la Tribunal, unde un Complet ma poate gasi ca tradator de tara sau cine stie ce-i mai taie capul pregatit in facultatile partculare,la fara frecventa si pe spagi!
O tulpină noua de ADN modificat genetic nu rezistă la temperaturi sub minus 80 de grade! E nevoie de temperaturi extreme pentru a putea păstra și folosi acest acid pe o ființă vie! Mulți văd puțini pricep!
@ Onorabile, poate ca Iohan s-a dus sa vada daca rezista șnițelele germane, ale primei doamne, la criogenare, sa reziste pana in Germania la Merkel, cu tot cu droaia de halbe de bere pentru pofta de mancare!
Legea 80/1995 nu interzicea si nu interzice sotiilor voastre sa fie administratori unici ai societatilor comerciale.SRL,Societate pe actiuni,PFA.Numai umblati cu prostii ca va vede lumea.
@Akord-75, n-ai simtit ironia mea pamfletara la comentariu? De ce sa nu recunosc ca sunt si lucruri pe care nu le stiu, dar Fritz merita luat la misto, ca de cand a iesit din vegetatie, ca Prim Ministru al Guvărnului mău, ca numai Presedinte nu-i, sa faca campanie lui Organ, si se duce la astfel de institutii complicate, in loc sa se duca la comerciantii pe care i-a paradit, prin spitale, prin pietele alea unde ingheata conopida afara, prin aziluri de batrani, etc, adica sa ne arate fizica din el ce atomi si molecule il determina spre marile stiinte, vrand parca s-o intreaca pe Ileana lu' Ceașcă, astfel sa ne dam noi seama ca porcoiul de case din meditatii transcedentale le merita! Luati-l si voi la tranta sa se simta bine!
@Leon, adica apa de mai sus descrisa, e o apa de... ploaie, ca si aia e pura, sau ar fi trebuit sa fie pura, dar cu furtunile desertice, eruptiile vulcanile, emanatiile radioactive diverse si diverse poluari a devenit chiar periculoasa. Cand eram noi copii mici, se putea vorbi de apa de ploaie pura, poate si saracita in deuteriu. Asta e un moft, un mizilic de stors bani din piatra seaca, ca nu stiu ce sa mai scoata sa jupoaie fraierii, ca parca, ma uit la mama la 90 de ani, nu a trait si traieste numai cu apa de robinet si nu se plange de nimic, ca si alti romani! Haleala s-o faca fara deuteriu, fara E-uri, fara adaosuri si otravuri, daca vor sa se laude si ei cu ceva. Cine stie cat naiba mai costa si cloceala asta trecuta prin laboratoare, ca eu va zic la toti, sincer: Argintul este cel mai bun purificator al apei, ionii de argint din componenta distrugand microbii. Biserica se foloseste de siretlicul asta preparand apa sfintita in vase de argint, si daca v-ati duce pe drumul spre Babarunca Brasov, exista la capul unui pod un izvor, ca daca tii vara si canrea in apa aia nu se strica cateva zle bune, izvorand probabil dintr-un depozit argintifer din subteran, si cei din valea Babaruncai stiu asta, fiind cristalina, pura si cu toate caracteristicile inodore...
Toma Necredinciosul, mai citeste si retine: https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://www.apasaracitaindeuteriu.ro/apa-vie-o-minune-100-romaneasca-salveaza-vieti-intarzie-imbatranirea/&ved=2ahUKEwiBhJv7u5HtAhUkxosKHYwjAE4QFjADegQICBAC&usg=AOvVaw3RuE4vIfg_b7w40u-njYAc&cshid=1605887277723
Păi eu știu că apa grea se fabrica la Turnu Severin dar, ultimul lot fabricat nu corespundea specificațiilor de calitate pe lângă faptul că s-a produs cu la un preț mai mare decât s-ar fi importat din Canada cu transport cu tot și la nivelul de calitate prevăzut de standardele Industriei Nuclerare. De aceea a și falimentat uzina de apă grea de la Turnu Severin. Este ceva comparabil cu ce s-a întâmplat cu un lot mare de vaccinuri de la IC în urmă cu vre-o 8 ani , de a ajuns în faliment. Iar MFA-ul , se pare că transformă IC în depozit de păstrarea a vaccinului anticovid. Sunt 4 ani de când IC este preluat de MFA și iată ca l-a făcut depozit. O rușine și nimeni nu răspunde că a pus la conducere tanchiști și artileriști la IC. Păi să pună și la M.St.M ca șef un virusolog iar la 2505 un bacteriolog.
@Onorabile, păi... apa grea o faceam punand un chieroi intr-un borcan sa se faca grea, sau lasam cate o fătucă grea, in tinerete, si la fătat i se rupea apa, deci alta apa grea! Mai e o sulutie: Sa i se taie capul unuia greu de cap si sa fie pus in apa!
Eiii, si apa Zen e din roua zanelor, din poienile inmiresmate ale padurilor carpatine, dar cine sa se oboseasca sa adune atata roua, frate? Mai buna e apa pura, cazuta la taierea coardelor...de viță, nu alea de pe centura, care e folosita si ca medicament de ochi!
9 AUGUST 1976 A fost produsă, pentru prima dată în Romania, apă grea cu o concentrație de 99,8%D(D+H), fapt ce a condus la consacrarea și recunoașterea activității Uzinei “G”.
Vezi UPDATE la topic. Unul din părinții apei grele românești, inginerul Beca Titus este născut în părțile Almașului.
Leo ,sper ca nu crezi ce scrii!Nu realizezi ca tot ce-am realizat strategic nu a fost si nu e bun?Bun e doar ce producem,,agricol" si aia s-o ia astia pe moca!Daca noi care mai stim cate ceva gandim asa ,apoi sa ne ierte Dumnezeu ca ne meritam soarta!Deci toti sunt destepti si noi suntem prostii omenirii!Halal!
Oricum, ceea ce se cerceteaza, sau produce putin in acest institut, nu cred ca aduce beneficii Romaniei, neavand noi tehnologie dezvoltata de aplicare la modul industrial, ca nu se vrea de catre marile puteri economice ale Europei, iar vizita electorala va fi uitata, caci n-a fost o vizita cu interese de dezvoltare aplicata, ci de maimuțăreală in numele PNL. Lozinci si chelăcăială la Lună, a paguba in ciuperci!
Imediat dupa anul 1991, Romania incepea sa fie impanzita la propriu de "zvonuri", aruncate in "eter public" in mod sigur pentru a testa reactia publica. Incepusem sa ne invfatam cu ele si, placute sau nu, de cele mai multe ori NEPLCUTE pentru romani, ele se adevereau incetul cu incetul incepand cu "demolarea industriei romanesti, concurenta celei straine sau pietelor de desfacere". Au continuat cu demolarea financiara-bancara si tot palmaresul zdrobitor pentru romani prin reducerea de la circa 8,5 milioane de locuri de munca la ... circa 4 milioane, credite cu buletinul care au nenorocit multa populatie care nu stia bine ce inseamna aceasta, COMTIM Timisoara - cel mai mare combinat de cresterea porcilor din estul Europei, distrus cu intentie, reducerea de la circa 8 milioane capete bovine la sub 2 milioane astazi, distrigerea celor circa 3,5 milioane de hectare irigate la ... vreo 4-500 mi hectare, etc, etc. . Pe tot ce au pus ochii strainii lacomi si "sacalgii" a intrat in "neant". A continua ar trebui sa completez paginile egale cu ale unui roman stufos, nimic nu a fost vizitat in Romania de "oficialitatile sligarnice strainilor" fara a avea legatura cu "interesele acestora" si NICIODATA legate de interesele poporului roman, ce naiba am ajuns atat de prosti ?. Uitati interesul ocult al lui Johannis pentru afacerile marelui "taietor de lemne austriac" care, in tara lui Austria, nu ar fi indraznit niciodata sa faca asemenea afaceri de defrisare masiva a muntilor. Uitam din nou sub "pavaza nevazuta a amneziei" ca am ajuns un popor de "vasali occidentali" supusi si slugarnici prin conducatorii nostri de "trei parale" ?.
Domnule Leonard, fabrica de apă grea de la Turnu Severin corespundea din toate punctele de vedere și nu a falimentat din acest motiv ci a fost „falimentată” pentru că România pe timpul lui nea Nicu și după 1989 era pe locul 3 sau 4 în lume la producția de apă grea dar în special la calitatea acesteia. În plus, marile cantități de apă grea stocate la acel moment au dispărut, mai bine spus au fost vândute pe șustache pe bani grei care s-au dus în buzunarele unora. „România a fabricat „apă grea” și acum se îmbată cu apă chioară. 1,5 miliarde de euro ținute într-o pivniță din Severin. Ceaușescu și-a dorit ca țara noastră să fie independentă energetic. S-ar fi putut realiza acest deziderat, numai că prostia națională are rezonanțe nucleare. Combinatul de apă grea de la Drobeta Turnu Severin este un exemplu de cum poți dilua o pălincă de Oaș și s-o transformi într-o țuică de Pitești. Țara noastră a fost, pentru multe decenii, singura producătoare de „apă grea”, sau „oxid de deuteriu” - cum îi spun chimiștii – din Europa. Nici rușii, cu toate bombele lor nucleare, nu și-au permis luxul de a-și produce singuri costisitorul ingredient al energiei atomice. Uzina de apă grea de lângă Drobeta Turnu Severin, unul din cele două obiective strategice din județul Mehedinți, alături de hidrocentralele porțile de Fier I și II, era atât de secretă, că nici măcar unul din miniștrii Guvernului instalat după Revoluția din 1989 nu știa de ea. Chit că fabrica se întindea pe 150 de hectare, iar „turnurile” sale industriale erau vizibile de la zeci de kilometri”. (parte din comentariu). https://www.facebook.com/partidulcomunistromanarges/posts/320342301840728/ Intrați pe google și găsiți o sumedenie de comentarii și anchete legate de producția de apă grea și nu numai.
Până la urmă pe 09.08.1976 la Oltchim s-a produs apă grea industrial sau doar în laborator . Apoi a fost transferată tehnologia la RAAN ? Producerea apei grele coincide cu dezvoltarea cerectării nucleare prin construcția reactorului de lângă Pitești prin 1972 cu tehnologie americană.
Oltchim nu a avut nicio legătură cu cercetarea pentru producerea apei grele la Uzina G. Apa grea este un produs care, prin densitatea lui, asigură izolarea reactorului nuclear pentru a nu radia în exterior și accelerează reacția nucleară prin respingerea electronilor rezultați din explozie. Asigură, totodată și răcirea reactorului nuclear. Rușii folosesc pentru izolare grafit... în loc de apă grea. De aici și norul de praf radioactiv de la explozia Centralei de la Cernobâl. In 1976 s-au obținut la Rm Valcea primele cantități mici de apă grea după brevetele inginerilor Marius Peculea și Beca Titus. Din păcate nu ei au hotărât și amplasarea Uzinei de Apă Grea care trebuia să asigure cantitătile necesare de umplere a a celor 4 reactoare nucleare planificate atunci a se construi la Cernavodă. La Pitești se pregăteau Elemente de combustibil nuclear, așa zisele pile nucleare, din minereul de uraniu exploatat de la Feldioara.
Eu știu că minereul de uraniu se exploata de la Șteiu ( dr. petru groza) din BH și se numea PEHBLENDĂ. Acesta era adus cu trenul la Feldioara unde suferea rafinarea pt. a se produce pudra radioactivă prin centrifugare şi sărăcire , din care se făceau lângă Pitești "fasciculele" de combustibil nuclear sărăcit pt. reactorele de la Cernavodă
Probabil Iohanis a vrut sa vada cu ochii lui un combinat facut de nea Nicu ,dăruit valcenilor pentru locuri de munca si facut praf de " pe se de ",privatizare ridicolă prin Dan Diaconescu ,etc Acum ,după ce l-au făcut praf ,cauta locuri de munca in Sibiu prin investitiile industriale aduse de Iohanis. 1/3 din valceni si-au gasit locuri de munca in Sibiu.
Neinformat si ca păduchele în frunte. Iohannis nici nu a pus ieri piciorul în Combinatul Chimic OltChim(face parte din Chimcomplex Borzești al lui Stefan Vuza) și nici în Uzina de Produse Sodice Govora( administrată de polonezi) Fosta Uzină G , actualul ICSI, a fost și este o unitate economica separată.
Mai pe şleau,pe intelesul tuturor: S-a ales praful şi pulberea de tot ce s-a fãcut in toate domeniile. Unul care nu prea avea gât,dar nici coloana vertebrala,a spus:industria ROU este un morman de vier vechi.Si au tãiat bãieţii cam 30 de ani la fier,de,era vechi. Acum ne mirãm xa nu avem aia,ailalta. Pânã cand şi fierul pt.constructii îl importam. Sã nu mai vorbim de cât banet a fost bagat in sistemele de irigatii,ajunse şi acestea tot la topit.Acum ne mirãm cã ne-a prins seceta.Al naiba "dictator",un nenorocit,de ce-o fi trebuit sã cheltuie atâta banet in fabrici,uzine etc.Sa le taie ãştia pt.fier?
@avia ,,investitiile industriale aduse de Iohannis"!Mai avia ,stiam ca la aviatie sunt baieti destepti!Daca chiar crezi ce scrii ,inseamna ca esti pierdut !Investitile le -au ,,adus" autostrada si calitatea oamenilor care e net superioara sasului tau drag ,pe care eu l-as trimite cu drag langa neamuri in Germania ,cat tuturor politicienilor care sunt toti o apa si-un pamant!Cand vad partizanate politice la unii de la care as avea pretentii,parca imi vine sa dau cu caciula in caini!
@ raul Sunt dispus să ți fiu ghid in Sibiu și sa-ti arat la fata locului realizarile oricand treci prin Sibiu. Si ca drept dovada ,daca ma ajuta dnul Huhurez iti arat si cum voteaza sibienii desi sasii mai sunt sub 2% in judet ,capitolul administratie -consilieri; ,PNL 8 ,FDRG 8 ,USR -4, PSD -2. După ce te vei documenta garantez ca vei realiza cat de străin esti de realitate. Doar din domeniul aviatiei pot sa-ti spun ca de pe aeroportul international modernizat Sibiu operau pe extern 7 companii aeriene de top,lucru fara legatura cu autostrada ,urcau in ele juma din Oltenia fiindca la Craiova doar din 2017 au un operator extern,plus o fabrica de componente pt Boeing, firma olandeză, fara leg cu autostrada ,plus multe altele fabrici din domeniul industrial,infrastructura canal ,apa ,termoficare schimbata in totalitate din primul mandat. Am operat pe Blue Air de pe Sibiu ani buni și stiu bine ce spun.
Domnule Viorel, lăsați-o naibii de treabă că răsuciți cuțitul.... Oare nu ați înțeles că acum e european să scuipi tot ce a fost înainte?
Lasă că o să crăpăm noi ăștia de mai știm și o să rămână fericiții care cred că laptele îl face Glovo.
Mă mir că nu apare unul să zică că (sic!) Johannis o să facă dacă vrea și apă grea și ușoară și medie dar că nu îl lasă PeeeeSeeeeDeeeee-ul. Vai de capul nostru!
Am citit că : Anual, centrala nucleară de la Cernavodă consumă aproximativ 10.000 fascicule de combustibil nuclear produse de FCN Piteşti. Din punct de vedere calitativ şi al rezultatelor aferente procesului de producţie, FCN Piteşti înregistrează o rată de defectare a fasciculelor de combustibil mult sub limita admisă de Autoritatea de Proiectare a Sistemului CANDU, fapt confirmat de datele de operare şi producţie ale CNE Cernavodă, beneficiarul direct al producţiei de la FCN Piteşti, scrie Agerpres. Utilizarea celor 150.000 de fascicule de combustibil nuclear produce o cantitate de energie electrică de 167 TWh. Aceeaşi cantitate de energie electrică poate fi obţinută în centralele clasice prin arderea a 333 milioane de tone cărbune brun, 166,5 milioane tone huilă energetică sau 47,5 milioane de tone de păcură.
Uraniu de la Mina Baita (Stei _BH). Alumina din bauxita extrasa din Apuseni ,prelucrata in combinatul de la Oradea si transportata la Slatina. Ca le facu nea Nicu un ditamai combinatu sa mai scoata norodul din primitivismul sapatului la gogosari si lubenita. Asa ne-au furat ...... tot timpul. Nimic de valoare si amploare in Ardeal si Banat. Ba da ,am uitat , Lastunul la Timisoara .
E si cu tine acu na. Pai cand lucrezi cu tehnologii pricopsite si periculoase, atomi, centrale nucleare si alte figuri, le duci si tu acolo unde oamenii sunt mai inteligenti. Ce s-ar intampla daca s-ar gasi briciuri la liber? Transilvania se zice nu Ardeal, ala e numele corect. Banatul e o alta regiune, nu are nicio legatura cu Transilvania, nu mai plange tu de mila lor ca faci conjuntivita si nu mai vezi bine cand numeri banii.
Vaii ce bine e in Sibiu, au de toate. Da fabrica aia care monteaza gauri la covrigi ma functioneaza? Cred ca d-aia sunt multe companii aeriene, sa aduca gauri pentru covrigi din China, rapid.
Domnule M, eu nu l-am înțeles niciodată pe KWI când afirmă la TV., să dispară PSD-ul, să nu-i mai vedem în fața ochilor pentru că au făcut și au dres. Asta ce ar însemna în mintea dânsului că cei 300-400 de mii de membri de partid PSD plus cei 5-7-9 milioane de votanți PSD ar trebui să moară. Pentru că asta este singura modalitate prin care acești membri și simpatizanți pot dispărea din România. Deși este profesor cu pregătire să spunem, gândește cu picioarele și conduce și țara la fel. Probabil se crede pe bicicletă cu mâinile luate de pe coarnele acesteia.
@Avia, ca de obicei, esti pe langa adevar ! In Decembrie 1989(dupa 21..) am ridicat cateva Cricuri pentru IAR 93 de la Uzina Mecanica Stei( Dr.Petru Groza) unde munceau aproape 6000 de angajati..!!
Domnul Johannis se adresează publicului său. Nu se adresează dumneavoastră!!!!
Ca să vă explic trebuie să ne întoarcem vreo 4 ani. Când PSD a zdrobit celelalte partide la alegeri un sentiment de automulțumire și aroganță s-a instalat în acest partid și în simpatizanții lui. Un partid are nevoie de un nucleu dur, oameni complet spălați pe creier, gata să dea cu parul pentru partid, dispuși să înjure, scuipe și să jignească. Oameni incapabili de a dezvolta alte subiecte decât legate de măreția partidului, de grandoarea primarilor partidului, de frumusețea răpitoare a lui Carmen sau a lui Turcan. 😁 Avem și noi pe aici așa ceva!
Până când PSD nu își reface un asemenea grup de fanatici vor rămâne undeva sub 30%.
Johannis se adresează acestui tip de oameni, eu le zic "oamenii M#UIE", oameni cu care nu poți să discuți normal. Pierderea lor ar însemna prăbușirea PNL pentru că agitația lor continuă lasă impresia de suport popular. Sunt nenumărate exemple istorice dar nu vreau să jignesc pe nimeni deci mă abțin.
Sociologic e corect ce face, nu e moral dar e corect. Breșa Constituțională făcută de Băsescu este adâncită de Johannis în sensul implicării celui care ar trebui să fie "arbitru" direct în lupta electorală. Dezastrul e că România a rămas fără arbitru, practic ne îndreptăm către o păruială generală. Nu vedeți că singurul în campanie reală este Johannis? 😁 La fotbal, când cineva dă la gioale te uiți la arbitru să sancționeze. La noi arbitrul a îmbrăcat tricoul unei echipe. Cine încearcă să îi țină locul? Păi CCR și Avocatul Poporului. De unde și de ce credeți că a apărut atacul la aceste două instituții? Atât de simplu și atât de previzibil!!!!
Scuze pentru postarea prea lungă dar sunt multe de spus..... Mult mai multe!
@ Leon Daca prin Ardeal se fabricau doar "cricuri"si la Craiova facu nea NIcu pentru ai lui si IAR eul si locomotivele si Oltcitul si tractoare (utilaje agricole ) combinat chimic ,,etc zici ca este in regula????? Iar pentru Lenuta la Targoviste facu Combinat de oteluri speciale cu minereuri din Apuseni. De Dacia la Pitesti nu-i mai cazul ..... Cricurile le-ai cumparat probabil de la Blaga ca era pe atunci director comercial pe acolo. Si mai faceau ceva nimicuri pe acolo ......nesemnificative........
Ein stein ,daca belesti ochii mai bine vezi ca am scris Ardeal si Banat. Ardeal insemnand Transilvania plus Crisana plus Maramures ......in literatura de specialitate . De inteligenta nu s-a dus lipsa pe nicaieri , Vlaicu ,Vuia , E. Racovita , Brancusi ,etc.Eminescu si-a publicat primele poezii si a fost ajutat si facut cunoscut de I. Vulcan _Oradea etc. Deci peste tot era viata si inteligenta mai mult sau mai putin. Numai ca zona aia de care zici dumneata a fi poleita cu inteligenta se personifica si identifica prin raportarea mai mult la situatia lui Moromete. Si Moromete era intr-adevar un personaj inteligent .
Imi pare rau ca domn Huhurez nu va arata cum arata Sibiul azi pustiu din cauza pandemiei
Colegule ma intreb eu daca nu cumva taman supararea asta ca ati fost furati tot timpul e generalizata si taman ea sa fi fost motivul pentru care alde Coldea si Kovesi l-au amenintat pe Ponta cu puscaria daca insista pe constructia autostrazii. De fapt ce ma intreb, sunt sigur, sper ca mai devreme sau mai tarziu cand si celelalte institutii se vor lepada de indivizi de teapa lor, adevarul sa iasa la suprafata si vinovatii sa plateasca. Pe voi va strica faptul ca stati prea mult cu privirea in ograda altuia si nu mai aveti timp pentru munca.