In ultima vreme în mass media și pe rețelele de socializare au apărut mai multe articole în care se dă o interpretare arbitrară a art. 57 din Codul Rutier privind circulatia în intersecțiile cu circulația dirijată.
Pornind de la regula că semnalele polițistului au prioritate față de semnalizarea semaforului si semnificatia indicatoarelor de semnalizare din intersecție, s-a extins interpretarea că funcționarea semaforului ar anula semnificația indicatoarelor de circulație din acea intersecție.
Nu stiu daca aceasta este interpretarea oficială pe care Politia rutieră o dă art. 57 din Codul rutier, dar este cert că ea este dată pe site-urile scolilor de șoferi. Vezi Scoala Rutieră!
Formularea art. 57 al Regulamentului de aplicare a codului rutier este foarte clară și nu lăsa loc la alte interpretări.
Art. 57
"Conducatorul vehiculului care intra într-o intersectie la
culoarea verde a semaforului este obligat sa respecte si semnificatia indicatoarelor instalate în interiorul acesteia"
Nici formularea din Codul rutier nu lasă de inteles că semaforizarea ar anula semnificația indicatoarelor de circulație din intersecție.
- La intersecţiile cu circulaţie nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreaptă, în condiţiile stabilite prin regulament.
- La intersecţiile cu circulaţie dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificaţia indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicaţiile ori semnalele poliţistului rutier.
- Pătrunderea unui vehicul într-o intersecţie este interzisă dacă prin aceasta se produce blocarea intersecţiei.
- În intersecţiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate faţă de cele care urmează să pătrundă în intersecţie.
Iata învățăturile unei Școli rutiere, preluate larg pe rețelele de socializare!
Semafoarele într-o intersecție dau startul și opresc intrarea vehiculelor în intersecție. Uneori ele indică și direcția de deplasare.
In intersecție, însă, circulația se desfășoară potrivit semnificației indicatoarelor de circulație și regulilor generale, dacă circulația nu este dirijată de un polițist.
In situația mult mediatizată, potrivit art. 57 din codul rutier. nefiind un polițist în intersecție, prioritate are autobuzul verde care circulă pe un drum cu prioritate semnalizat, care are culoare verde a semaforului, ca și autoturismul care pătrunde în intersecție dintr-un drum secundar. Dacă ambii au culoarea verde, între cei doi nu poate fi o situație de egalitate, ca să se aplice prioritatea de dreapta, câtă vreme ambii sunt avertizați de indicatorul care arată direcția drumului principal, iar atuturismul intră pe acel drum dintr-o stradă secundară, cu semn de cedează trecerea.
Păi... dacă indicatoarele de prioritate se vor respecta numai dacă semafoarele nu funcționează sau sunt pe galben intermitent, ce se va întâmpla dacă numai semaforul din directia din care intră autobuzul este defect?
Intră în intersecție, având drum cu prioritate la stânga. Intră și autoturismul pentru că la el funcționează semaforul. Coliziunea este ca și realizată în mijlocul intersecției. In absența interpretării greșite, zic eu, șoferul autoturismului ar lăsa autobuzul să treacă pentru că circulâ pe un drum cu prioritte potrivit panoului existent și pe direcția sa de intrare în intesecție.
Să mai presupunem că la intrarea în intersecție sunt indicatoare de semnalizare numai la stânga și înainte. Si pe acestea le anuleaza semaforizarea? Soferii vor putea să vireze și la dreapta?
Vă las pe voi, unii chiar specialiști în circulația rutieră, să comentați și să identificați și alte pericole pe care le creează interpretarea școlilor rutiere.
Comparați soluția Godină cu întrebarea nr. 14 de CHESTIONAR