Un produs Blogger.

vineri, octombrie 02, 2020

Curtea de Conturi persistă în eroarea de a introduce indexările în baza de calcul a pensiilor militare?

43 comments

 


Există informații că în urma controlului efectuat la CSP a MAI, Curtea de Conturi menține greseala comisă la celelalte 2 case sectoriale în privința aplicării actualizării pensiilor militare, reglementată de fostul art. 60 din L 223/2010, în corelare cu articolele 30 și 59 din aceeași lege.

Printr-o interpretare restrictivă a aticolului 30, care reglementează că pensia stabilită/recalculată/actualizată nu poate fi mai mare de 85% din baza de calcul prevăzută de art. 28, Curtea de Conturi a ajuns la constatarea că pensia militară actualizată potrivit fostului art. 60, în ansamblul său, nu trebuie să fie mai mare de 85% din baza de actualizare, incluzând, cu adăugare la lege,  în acea bază și indexarea de 5 % din anul 2016, existentă deja în cuantumul pensiei în plată la data actualizării. 

In baza acestei constatări a Curții de Conturi, CPS a SRI a încălcat din nou legea și a adăugat indexarea din anul 2016 numai în măsura în care pensia actualizată în anul 2017  nu depășea pensia plafonată la 85%, deși n-au adăugat indexarea  și la  baza de actualizare.  

In baza acestei interpretări eronate, pensia actualizată în anul 2017 nu ar mai trebui să fie purtătoare de nicio altă sumă care depășește plafonul de 85% din baza de actualizare, deci nici sporul OMM, care nici el nu face parte din baza de calcul.

Dispozițiile legale în vigoare, respectiv art. 59 din Legea 223/2015, spuneau că indexarea se adaugă la cuantumul în plată, cea ce îsemna că se adăuga la cuantumul stabilit/recalculat,/actualizat, dar plafonat la 85% din baza de calcul,  sau la cuantumul rămas în plată după recalcularea reglementată prin articolele 109 și 110 din L 223/2015..   

Se profilează o nouă contestație la Curtea de Apel București împotriva Deciziei Curții de Conturi, formulată de CPS a MAI, pentru protejarea drepturilor pensionarilor militari din MAI, polițiștii nu au făcut obiectul actualizării din 30 06 2017,  mai ales că la MAI s-ar impune restituirea sumelor din actualizarea din anul 2016 care au depășit plafonul de 85%, plătite deja de către CPS a MAI după 30 06 2017.

Curtea de Conturi trebuie să înțeleagă că art. 30 privind plafonarea la 85% se aplica deopotrivă în toate cazurile când este vorba de stabilirea, recalcularea, actualizarea, chiar și revizuirea pensiilor  și nu privește operatiuni sau drepturi acordate ulterior, cum sunt indexările,  sau de drepturi exterioare legii pensiilor militare, cum este cazul sporului OMM.

In cazul actualizării pensiilor militare, art. 30 privind plafonarea la 85% se aplică doar  fostului art. 60 alin (1), nu și în cazul alin (3) prin care se păstrează drepturi dobândite anterior de către pensionar, drepturi care nu sunt extrase din baza de calcul.

Sunt sigur că Sindicatul Polițiștilor condus de Coarnă va interveni în proces pentru, apărarea drepturilor de pensie ale pensionarilor polițiști cu statut de militari, deși, în primul rând, ar trebui să se implice ANCMRR din MAI.

RAPORTUL Curții de Conturi la CPS  MApN poate fi citit AICI

43 de comentarii:

tudor spunea...

Domnule,
OUG 57/2015 prevede prin art. 14 (2) Prin derogare de la prevederile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, în anul 2016 pensiile militare de stat se majorează cu 5%
Fata de aceste prevederi, cineva a atras atentia ca este evident, acest articol reglementeaza marirea pensiilor militare de stat stabilite, recalculate conform legii in forma emisa, promulgata, publicata in M. Of.556/27 iul 2015, Legea 223 privind pensiile militare de stat.
Deasemenea a atras atentia ca este cert ca ulterior, prin art 40, din OUG 57/2015, guvernul a dispus modificarea si completarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicata in M. Of 556/27 iul 2015.
Ca urmare, daca acest articol 14(2) nu reglementeaza majorarea pensiilor stabilite, recalculate .. in conformitate cu legea 223 privind pensiile militare cu modificarile si completarile ulterioare,din aceasta situatie decurg o serie de consecinte care fac ca modul de aplicare a acestor dispozitii de catre CSP si pozitia CC sa fie evident ilegale, cu toate consecintele ce decurg de aici.
Prin prevederile art. 14,(2) guvernul a dispus in mod cert marirea pensiilor stabilite, recalculate in conf. cu legea nemodificata, astfel ca in aceasta situatie interventiile asupra legii 223 privind pensiile militare de stat nu mai puteau fi considerate de CL si CCR ca operate de guvern inaintea intrarii legi in vigoare, legea a fost modificata, completata prin art. 40, evident dupa marirea dispusa de art. 14 (2) din ordonanta, adica dupa ce legea a intrat in vigoare. In caz contrar prevederile art. 14 (2) ar fi fost incalcate.

vasile iosif spunea...

Si care e consecinta raționamentului d-voastra?

Huhu Rezea spunea...

Eu nu înțeleg de ce nu semnezi cu numele cu care spui aceleași prostii și pe site-ul din Craiova.
Art.40 din Ordonanța 57/2015 a intrat în vigoare în același timp cu L 223/2015, respectiv la data de 01 01 2016.
Art. 14 din OUG 57/2015 s-a aplicat la 01 01 2016 cuantumului existent la 31 12 2015, cuantum care urma să fie recalculat în termenii stabiliti din art. 109 și 110.
După recalculare, pentru pensiile mai mari decât cuantumul de la 31 12 2015 s-a mărit și valoarea indexării de 5%, noua valoare acordîndu-se de la 01 01 2016.
Nici la 01 01 2016, nici la data recalculării... indexarea nu a fost inclusă în baza de calcul pentru a fi limitată potrivit art. 30.

Călugărul spunea...

Corect ar fi ca toate pensiile militare să fi indexate cu condiția să nu depășească salariul mediu pe economie. Sunt sigur așa va fi foarte curând!

Viorel spunea...

De un an de zile de când sunt pe blog citesc numai subiecte în defavoarea pensionarilor militari. Nu vreau să înțeleagă domnul Huhu Rezea că dânsul ar fi vinovat de acest lucru, dânsul prezină ce oferă piața (presa, TV., legile emise de Parlament și aprobate sau respinse de președinte, O.U. ale Guvernului și alte acte normative ce ne privesc în mod direct). Întrebarea care se pune este cine și de ce ne vrea răul, dezbinarea, dispariția. Și PSD-ul și PNL-ul au putut remedia inechitățile produse de ei, au avut posibilitatea și nu au făcut-o, o au și acum și nu o fac. Care este motivul. Ce ar trebui să facem. Mai mult decât atât, vin acum și ne spun că legea nu a fost corect aplicată și că trebuie să ne mai taie din pensii și să mai și dăm bani înapoi. Chiar sunteți bătuțui în cap. Ce să mai înțelegem când marii finanțiști din cele 3 structuri (CPS / MapN, MAI, SRI) și Curtea de Conturi au păreri contradictorii legat de aplicarea Legii nr. 223/2015, a indexărilor, actualizărilor, recalculărilor făcute în ultimii 5 ani. Dacă nu sunt capabili să ajungă la un numitor comun iar cei vinovați să răspundă, atunci să solicităm (constituim o grupare a pensionarilor militari afectați de aceste decizii) o comisie de experți străini (pe banii noștri). Guvernul României pentru a afla despre conturile secrete și unde sunt banii lui Nea Nicu a solicitat o echipă de detectivi canadieni, care în momentul când au ajuns la final Guvernul a spus STOP, până aici, luațivă comisionul și plecați acasă spre mirarea acestora (cine vrea mai multe detalii să caute pe net casetele video / 9 ore cu întreaga poveste) sau „Răsturnare de situație în ancheta de la Caracal. DIICOT vrea să apeleze la experți străini” (https://www.stirilekanald.ro/video-rasturnare-de-situatie-in-ancheta-de-la-caracal-diicot-vrea-sa-apeleze-la-experti-straini-20043039), etc. Noi de ce nu am solicita. Să văd atunci cum se simt mințile luminate din instituțiile statului care nu știu să aplice ce au învățat în școală (dacă au învățat). PSD-ul a spus că ei vor da salarii și pensii cum spune legea (olteanca s-a retras la Craiova după ce ne-a nenorocit prin declarațiile și intervențiile ei mincinoase la TV. și în discuțiile cu politicienii), Iohanis și Orban au afirmat în noiembrie la fel, că nu vor tăia din pensii și salarii și că vor aplica legile așa cum sunt. Atunci Curtea de Conturi ce face domnule Iohanis Și Orban prin interpretările eronate a legii și indexărilor ? Am impresia că prin ZVONISTICĂ, faceți SIMULĂRI cu noi înainte de alegerile parlamentare. O să regretați ambele partide. Sper ca pensionarii să aleagă cu capul nu cu picioarele, oricum nu mai avem ce pierde.

Huhu Rezea spunea...

D-ta nu ai realizat cine sunt de 10 ani principalii du;mani ai pensionarilor militari?
Fă și d-ta o comparație intre forma PL x 199/2020 trecută prin Senat, formă propusă de politicieni, și forma finală a celuiași proiect ciopârțit de specialiștii MApN și MAI.
Votează, atunci, partidele celelalte, care contează și care propun desființarea pensiilor de seerviciu.
Dușmanii noștri sunt printre noi.
Analizează comportamentul celor 2 generali, Băl și Băh, la Ciucaniadă!
Ințelegi de unde vin veștile negative?

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Oameni buni, mi-e mila de noi toti ca nu se vrea practic sa ne mai ajute nimeni si toti sunt pusi pe sabotat! Nu mai cred ca se mai face ceva, daca nu-l bagam pe Gen. Oprea in Parlament sa-i toace marunt, sa-i forteze, sa le sara in cap! Cand mi-a zis inca de acum 2 ani domnia sa ca sunt prea optimist si voi vedea in viitor ca ramanem blocati la mantinela, nu-l credeam! 100% sinticatele traditionale sunt vandute si mimeaza lupta sindicala, ca eu nu mai dau 2 bani gauriti pe ei! Faceti fiecare cum va duce capul votati-va calaii, dar nu vor face absolut nimic, nimeni nimicuța, si eu stiu atat si mor cu adevarul in brate: Doar Găbiță sincer vrea sa ne ajute, si cine nu vrea sa creada, sa faca ce doreste ca e mai bine cu votul sau, dar sa nu uite ce am zis aici si acum! Chiar asa mi-a zis Dl General: ,,Cornele, daca eu nu intru in Parlament, la timpul potrivit sa va ajut, asa ramaneti cu pensiile militare, dar te sfatuiec pana atunci sa-ti cauti dreptatea in justitie, desi nu cred ca si acolo o sa-ti dea dreptate, dar sa nu cumva sa te astepti de la politicieni sa faca ceva ca nu se face nimic, si ai sa te lamuresti peste un timp indelungat ca am avut dreptate. Numai eu stiu cati mi-au sarit la beregata ca m-am bagat sa va ajut, de la toate partidele, si nici azi parca nu-mi vine sa cred ca am reusit cu Lg. 263 cu atatia franari in fața mea!''

spiritul lui Haret spunea...

Ne trebuie o lege bazata pe contributivitate eventual 263/2010 ca sa nu ne mai muste nimeni de cur.|Lege clara ,in care punctajul sa fie sporit de grupe de munca si care sa nu permita interpretari .In legea 223 fiecare guvern si-a bagat sula dupa cum i s-a sculat.

tudor spunea...

Domnule,
Prin derogare de la prevederile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, în anul 2016 pensiile militare de stat se majorează cu 5%.
Acesta este art. 14(2) din Oug 57/2015. Acesta este!
Am admirat mereu, competenta, priceperea, cunostintele si temeinicia sustinerilor d-voastra, in (cel putin) domeniul pensiilor militare.
Dar, in nici un caz, nu, OUG 57/2015, art. 40 nu a a intrat in vigoare la 1 ian 2016. OUG 57, art. 40 a intrat in vigoare la 11 dec 2015. Este cert.
Si nu, nu aveti dreptate. Prevederile art 14(2) din aceasta ordonanta nu pot fi afectate de prevederile ulterioare a art. 40, de modificare si completare a Legii 223/2015.
Dar, ca si alta data constatam ca, in legatura cu L 223/2015, prevederile art. 14 (2) si ale art. 40, sunt contradictorii, ele sunt fie rodul mintii unor nepriceputi, fie o nemaintalnita si inteligenta manipulare a legii. Ca este evident, fata de aceste prevederi din domeniul pensiilor militare, o justitie corecta poate declansa un cutremur in sensul de care am vorbit. Sau poate sa se faca ca nu stie , nu vede.... si nimic. Sa vedem ce vor spune despre decizia CC in cauza .
Raman al dumneavoastra... camarad.
Om onoarea.

Viorel spunea...

Domnule Huhu Rezea „Fă și d-ta o comparație intre forma PL x 199/2020 trecută prin Senat, formă propusă de politicieni, și forma finală a celuiași proiect ciopârțit de specialiștii MApN și MAI”, specialiștii din MApN și MAI se subordonează cui ? ministrului Ap.N. și M.A.I. da, cei 2 miniștri fac parte din Guvern și se subordonează primului ministru, corect până aici, Guvernul este format dintr-un partid dacă are 51% sau o coaliție. În ultimii 10 ani și PSD-ul și PNL-ul s-au aflat la guvernare. Ce trebuie să înțeleg, că specialiștii din MApN și MAI dau ordine propriului ministru, politicienilor, deputaților, senatorilor și primului ministru ? De obicei primul ministru este și președintele partidului majoritar la guvernare, atunci inclusiv dânsul și propriul partid primesc ordine de la marii specialiști ? Nu dânșii sunt cei care decid ? Atunci dacă nu dânșii decid, care mai este rolul lor în Parlament și Guvern. Comandantul unei U.M. dă ordine, modifică ordine, transmite ordine comandantului eșalonului superior / Bg. ? Eu știu cu cine votez (mi-ați adus aminte de vot și mă scoate din sărite că un fost profesor care consuma și consumă băuturi alcoolice în cantități industriale a făcut contestație în orașul meu / spuse de un fost coleg, fostul lui elev). De curiozitate vă întreb. În Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională din 23 de membri 10 sunt din PSD+domnul deputat Mocioalcă Ion, președintele comisiei, fost deputat PSD acum Pro România (cred că nu a uitat de unde a plecat), mai sunt 2 Neafiliați și un membru UDMR / ne mai trebuie unul pentru majoritate din cei 3 (pe PNL, USR și PMP nu ne putem baza). În Comisia pentru muncă și protecție socială din 24 de membri (23 cred pentru că la pct. 22 apare Lia de la Craiova) 11/10 sunt din PSD (Solomon–președinte, Neață-vicepreședinte ambii PSD / cuvânt greu de spus, ar trebui) +1 Pro România +1 Minorități + 1 Neafiliați + 1 UDMR. Ce mai așteaptă domnul Ciolacu pentru a solicita finalizarea PLx-199/2020. Dacă nu vrea să câștige la alegrile Parlamentare, atunci să fie sănătos. Încă un lucru, nu cred că dacă ni s-ar vrea binele, cei care decid, considerând că nu sunt oameni proști și că știu să-l citească pe domnul general moș teacă (,) care vine șii bagă strâmbe, sesizând interesul personal și nu de colectiv, nu ar face-o. Nu vor sau nu pot. De ce ?

Huhu Rezea spunea...

Nu aveți dreptate!
Uitați articolul 45 sin OUG nr. 57/2015:

„Prevederile art. 16, art. 17, art. 22 pct. 7, art. 25 și art. 40 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2016.”

La fel si art. 14 se aplică tot de la 01 01 2016. De aceea pensiile existente la 31 12 2015 s-au indexat cu 5%.

tudor spunea...

Domnule,
Aplicarea legilor (ordonantelor) nu produce efecte similare cu intrarea acestora in vigoare.
Existenta legilor (ordonantelor) incepe odata cu intrarea lor in vigoare,chiar daca se aplica ulterior.
Privind intrarea in vigoare a OUG 57, art. 40 si efectele acestui fapt. Curtea Constitutionala a Romaniei a observat ... si am mai discutat despre acest aspect, in decizia nr... Modificarile, completarile operate de guvern, au intervenit inaintea intrarii in vigoare a legii. (Inainte de 1 ian 2015). Asa a observat CCR.
Si domnule, iar nu, art. 14 (2) a intrat in vigoare la 11 dec. 2015 si nu la 1 ian 2016
Cineva, (sa ma ierte daca gresesc) intreba care sunt consecintele acestui rationament.
Daca la sustinerea mea initiala se referea, ii raspund:
Consecintele sunt enorme si evident in favoarea noastra a pensionarilor militari.
Este evident ca legiuitorul a dispus prin art. 14(2) o majorare a pensiilor prevazute de legea 223 in forma initiala. Aceasta prevedere presupune ca legea 223/2015, nu poate fi considerata ca modificata, completata, (abrogate articole), inainte de aplicarea prevederilor privind majorarea, cuprinse in art. 14(2) din OUG 57/2015. Ori aplicarea legii, a Oug 57, art. 14(2), nu se putea face inainte de intrarea in vigoare a Legii 223 privind pensiile militare de stat, in forma initiala si inainte de stabilirea, recalcularea pensiilor militare de stat, obiectul acestor prevederi, a caror majorare este prevazuta prin acest articol.
Si nu numai.
Am onoarea

tudor spunea...

Domnule,
Aplicarea legilor (ordonantelor) nu produce efecte similare cu intrarea acestora in vigoare.
Existenta legilor (ordonantelor) incepe odata cu intrarea lor in vigoare,chiar daca se aplica ulterior.
Privind intrarea in vigoare a OUG 57, art. 40 si efectele acestui fapt. Curtea Constitutionala a Romaniei a observat ... si am mai discutat despre acest aspect, in decizia nr... Modificarile, completarile operate de guvern, au intervenit inaintea intrarii in vigoare a legii. (Inainte de 1 ian 2015). Asa a observat CCR.
Si domnule, iar nu, art. 14 (2) a intrat in vigoare la 11 dec. 2015 si nu la 1 ian 2016
Cineva, (sa ma ierte daca gresesc) intreba care sunt consecintele acestui rationament.
Daca la sustinerea mea initiala se referea, ii raspund:
Consecintele sunt enorme si evident in favoarea noastra a pensionarilor militari.
Este evident ca legiuitorul a dispus prin art. 14(2) o majorare a pensiilor prevazute de legea 223 in forma initiala. Aceasta prevedere presupune ca legea 223/2015, nu poate fi considerata ca modificata, completata, (abrogate articole), inainte de aplicarea prevederilor privind majorarea, cuprinse in art. 14(2) din OUG 57/2015. Ori aplicarea legii, a Oug 57, art. 14(2), nu se putea face inainte de intrarea in vigoare a Legii 223 privind pensiile militare de stat, in forma initiala si inainte de stabilirea, recalcularea pensiilor militare de stat, obiectul acestor prevederi, a caror majorare este prevazuta prin acest articol.
Si nu numai.
Am onoarea

Viorel spunea...

O fi bine sau rău pentru pensionarul militar ?
Deputatul independent Adrian Dohotaru a anunțat că a depus la Parlament un proiect de lege pentru amânarea alegerilor parlamentare până în martie 2021 (14.03.2021).
Joi seară, la Antena 3, președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că partidul pe care îl conduce ia în calcul amânarea alegerilor parlamentare din cauza pandemiei de coronavirus.
În 29 septembrie, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, sesizarea președintelui Iohannis și a decis că Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare din acest an.
https://www.digi24.ro/alegeri-parlamentare-2020/proiect-depus-in-parlament-pentru-amanarea-alegerilor-parlamentare-pentru-martie-2021-1377809.

Huhu Rezea spunea...

Domnule, hai să u ne pierdem vremea cu asemenea sofisme juridice care nu ne interesează în problema pe care o discutam.
Important este că indexările se aplică la cuantumul stabilit/recalculat/actualizat în plată la data aplicării legii de majorare,cum a fost 1n anul 2017, sau din oficiu la începutul anului, cum este în prezent.
Nici în 2016 și nici în 2017 indexările nu au făcut parte din baza de calcul a stabilirii/recalcularii sau actualizării și, ca atare, nu puteau fi acordate doar în limita plafonului de 85%, cum greșit interpretează Curtea de Conturi.

Huhu Rezea spunea...

Aviz pentru necunoscuti, lalele, căței și alt exotici!
Dacă nu discutați pe subiectul pus îmn discuâie, aut!Aveți pe blog etichete pentru zeci de subiecte, nu trebuie să comentați doar pe ultimul topic.

avianyc spunea...

Mai bine cititi inca odata art 10 si 11 din L24/2000 ca sa vorbiti in cunostiinta de cauza.
Legile intra in vigoare la 3 zile de la publicarea lor in Mof ,daca in continutul legii nu se prevede alt termen.
Ordonantele intra in vigoare imediat dupa publicare in MOf daca in textul lor nu se prevede alt termen.

Ordonanta 57 se refera in n articole la masurile fiscal bugetare adoptate de guvern pentru ,de regula ,anul urmator .
Indiferent la ce data a fost publicta OG 57 ,ea are efect asupra tuturor legilor ,,ordonantelor ,hotararilor de guvern in cauza etc care opereaza incepand cu 01.01 a anului urmator ,indiferent de data intrarii in vigoare a acestora.
Ca atare daca in textul legii 223 nu se prevede alt termen de intrare in vigoare ea intra in vigoare la 3 zile de la publicarea in MOf. daca in text se prevede alt termen acela este termenul de intrare in vigoare.
Og 57 intra in vigoare imediat dupa publicare in Mof daca in textul legii masurile ordonate de fiecare art nu se aplica de la o data ulterioara publicarii legii.
Pana la 01 01 a anului urmator ordonanta nu produce niciun efect ,daca in text nu se prevede altfel.

Huhu Rezea spunea...

Mărginașule, mai bine tăceai!
Atât L 223/2017 cât și art. 40 din OUG 57/2017 au data de intrare în vigoare la 01 01 2016.
Citețști L 24/2000, dar citește și legile în cestiune...!
Redresează-te din manșă!

avianyc spunea...

Vecine valcean, pai tocmai asta am spus si eu.
L223 stiu singur ca la 01.01 2016 fiindca scrie in text.
Nu am citit OG 57 decat art 57,dar banuiesc ca si acolo scrie in text.
După cum se vede ,ceva va face feste.Nu analizați textul comentariului suficient ,uitați sa publicati unele comentarii !!!!
Ce se întâmplă?
Stati concentrat numai pe Clothilde.Nu va puneti cu femeile ca s-ar putea sa nu se stie .......cine le găsi la sub coadă........

Iulian Mareș spunea...

Hai ca i-ai taiat gazul! ... nici acum nu stie diferenta aeroport vs aerodrom! :))

Iulian Mareș spunea...

Dar noi nu am fost maistri la fabrica....

reddog spunea...

Huhu Rezea
Deja va incordati cam tare.
Nu va bazati pe faptul ca momentan sunteti la butoane.
Si Livache se infoia ca un cocos si acum a ajuns o gaina la cotet. 😁
Unii spun ca a dat nas in nas cu lupii din statul pararel. 😂👮

Dan B. spunea...

@Viorel:

Dumneata ai aflat despre noțiunea „persuasiune”?
Înțelegi că cei nominalizați de către dta nu au habar despre legislație, decizia lor de a fi membru într-o comisie sau alta a fost determinată de necesitatea de a influența, la un moment dat, vreo decizie în favoarea lor sau a „sponsorilor” acestora?
Venirea la guvernare este însoțită, de regulă, de schimbarea vechilor șefi cu unii noi, supuși culorii politice.
Cum Ciucă s-a trezit a fi ministru peste aceleași „cozi de topor” care au servit interesele tuturor partidelor aflate la guvernare, începând cu siniștri Băsescu-Boc- Oprea (cam de atunci datează numirile „guleraților” actuali în poziții de șefi), ce rost avea să-i schimbe?
Știindu-se loialitatea lor, aceștia fiind permanent dornici de primirea unor avantaje de ordin personal, guvernanții „pun urechea” la zisele „guleraților”, care ar fi trebuit să-și consilieze, corect și obiectiv, seful (ministru, premier, etc).
Așadar, calculele dtale privind majoritățile din cele două comisii sunt neavenite, atâta timp cât majoritatea lor ridică mâna doar dacă liderul lor le cere asta, adeseori el însuși nedocumentat/nepregătit pe tema dată.

avianyc spunea...

Eu nu cer decat depesedizarea bloagei până nu da iar un rateu.

Huhu Rezea spunea...

Aici nu poți să ceri modificarea opțiunii politice a propietarului. Poți să nu mai accesezi blogul.

Leon spunea...

Cred ca Hotnews accepta si comentarii..!

Xpert 86 spunea...

Marii specialisti din MAI și MAN, tot pe legea asta „favorabilă” din prezent vor ieși la pensie!! Probabil vor primi salarii de merit de 50% și alte sporuri prin care vor avea majorat brutul și netul înainte de ieșirea la pensie și astfel își vor acoperi pierderile și de aceea sunt așa vehemenți în susținerea proiectelor și concluziilor aberante!!!!!!! Niște lingăi a șefimii din MAI, MAN și SRI care execută dispozițiile politrucilor de la guverna!!!!!!!!!

reddog spunea...

Doar 30000. Un fleac practic. 😂😂

https://m.ziare.com/alegeri/firea-ne-au-lipsit-doar-30-de-mii-de-voturi-imi-voi-continua-lupta-pentru-binele-orasului-in-parlament-1635347

Primar roman in Gorlitz
Primar german in Timisoara

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3523599811032469&id=442289755830172&ref=content_filter

Cezar spunea...

Impuscati câinele rosu de puscarii
E turbat si transmite molima😜😛🤣🤣🤣🤣😎😎

Iulian Mareș spunea...

Observ la unii aceeasi minte ieftina, de autisti notorii: depesedizare....pt ca este toxic!
Vreau un singur exemplu de incalcare a Constitutieii de un lider PSD!
In rest, de maimutoi a la Sora, atinsi de prostia si inselaciunea pedelista si/sau userista/florianista este plina lumea!
Luati-va lumina singuri si primiti adevarul in minte, nu trebuie sa va spuna Antiromanul ce si cum, ca si cum voi nu puteti gandi si repetati aidoma papagalilor dresati!

Iulian Mareș spunea...

Cezar,
nu trebuie impuscat, lasa-l in viata sa simta prostiile....
El nici macar esenta articolului nu a prins-o:
......... "acum se inghesuie toti ministrii sa garanteze sprijin: bani cu nemiluita, proiecte peste proiecte, investitii la Centura si metrou... lapte si miere" si acuza ca "aproape un an de zile, de cand este la guvernare, PNL a taiat premeditat din banii cuveniti bucurestenilor".

reddog spunea...

Nu va stresati!
Poate va faceti timp si va uitati la filmul "Greu de ucis"
:)

Viorel spunea...

Domnule Huhu Rezea, o întrebare pentru mentorul unor (nu toți) pensionari neștiutori dar cicălitori în același timp. La o întrebare a mea mi-ați dat următorul răspuns:
Huhu Rezeajoi, august 20, 2020
Viorel
Pensia actualizată corect este de 3449 lei + indexarea din 2016( este pe decizia din 2016)
Depui la grefă cerere de suspendare a procesului până la judecarea Dosarului nr. 4142/2 2020 de la Curtea de Apel Bucurestide care depinde soluția si in dosarul d-tale.
Dacă trimfă decizia Curtii de Conturi, nu mai primești nimic, căci ai procentul de 85%.
Mai mult, pensia în plată la 30 06 2017 conține atât indexarea de 5% din 2016 cât și pe cea de 5,27% care nu trebuiau acordate peste plafonul de 85% al pensiei recalculate în 2016.Ai rămâne în plată cu pensia de 3449.
Dispar si indxările de 1,3 din 2019 si 4,86 din 2020.
Indexarea de 5% din 2016 reprezintă 160 lei. Pensia aflată acum în plată este de 3.562 (Cuantumul mai avantajos conform Deciziei de actualizare adică 3.562 în loc de 3.449, fără indexarea de 5% adică 160 lei).
Nr. unic (nr. format vechi) 1023/40/2020
Data inregistrarii 26.06.2020
Data ultimei modificari: 09.10.2020
Sectie: Secţia I civilă
Materie: Asigurări sociale
Obiect: contestaţie decizie de pensionare
Stadiu procesual: Fond


Părţi
Nume Calitate parte
BUDEANU VIOREL Reclamant
CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE BUCUREŞTI Pârât


Şedinţe
08.10.2020

Ora estimata: 09:00
Complet: CivFondCM6-N
Tip solutie: 244 c.pr.civ
Solutia pe scurt: In temeiul disp. art. 413 pct. (1) Cod Procedură Civilă, suspendă judecarea acţiunii formulată de reclamantul Budeanu Viorel în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale până la soluţionarea dosarului nr. 4241/2/2020 de Curtea de Apel Bucureşti. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecării cauzei . Recursul se va depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată la data de 08.10.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul arhivei.
Document: Încheiere - Suspendare 08.10.2020

Huhu Rezea spunea...

Felicitări pentru străduință!
Si acum, ca să nu așteptați pasiv soarta de la CA București, puteți introduce o cerere de intervenție accesorie în susținerea punctelor 1/i și 1/ii din Decizia nr.4/2020 a Curții de Conturi și de respingere a punctului 1/iii. Având deja actiune pe rol la Tribunal, nu are rost să formulați acțiune principală de intervenție.
Acțiunea o puteți trimite online pe adresa grefei Curții de Apel București.

Viorel spunea...

Domnule Huhu Rezea, am ca model doar Cerere de intervenție principală, cele găsite pe Google nu se pliază pe cauza mea.

Huhu Rezea spunea...

Ce model îți mai trebuie?
Cererile sunt cele menționate mai sus și motivarea lor este interpretarea greșită a către CPS a articolului 60 alin(3) iar CC a interpretat greșit art. 30, extinzînd plafonarea de 85% și la operațiunea de indexare.

Calinmihaib12 spunea...

AVIA:..NU-I poți cere unui OM, în cazul de față..MODERATORULUI BLOGULUI..care iți publică comentariil.. să..renunțe la.."..VIAȚA.."...lui..NUMAI..și NUMAI..pt. simplul fapt că..ALTCINEVA..nu e de acord..cu..?!(..ORICE..!)

Calinmihaib12 spunea...

D-le IULIAN MAREȘ:
..ÎNCĂLCAREA unor legi:DELIBERAT
,PREMEDITAT,..cu "REA CREDINȚĂ "= de către AUTORITĂȚILE STATULUI: prin emiterea de OUG-uri,ORDINE DE MINIȘTRI:PUBLICE ȘI SECRETE și prin care SE ÎNCALCĂ DREPTURI FUNDAMENTALE ..ca cele, de exemplu: din art. 47 din constituție = e UN EXEMPLU DE INCĂLCARE a legii fundamentale..!ȘI..de către guvernul partidului evocat..!!,fapt.. MULT DEZBĂTUT IN ACEST BLOG..!!In AUTORITĂȚILE ..RESPECTIVE...= SUNT OAMENI..din partidele.. în CAUZĂ..!

Iulian Mareș spunea...

Teoretic da! Practic este greu, sofisticat, complicat..., până la imposibil!
Încă, structurile statului umilesc cetățeanul, în slujba căruia kipurile sunt, până la relații sociale dezumanizate și dezumanizante!
In ROU sunt câțiva privilegiați: pretorii, magistrații actuali, politicienii și subordonații iezuiți ai Vaticanului și f puțini din Forțele de Ordine și Represiune!
Pentru că numărul și forța latenta a celorlalți îi sperie, statul îi mortifică și sclavagizează!

Calinmihaib12 spunea...

.."Forțele.." acelea sunt componente ale..sistemului:...
O.P.S.N.(+).A.J...!= "bine plătite.."..??!!/..sau NU..?
Și atunci:SE IMPUNE INTREBAREA:
...PÂNĂ... CÂND..??...
...dar =ați evitat "elegant".. răspunsul la chestiunea pusă..!

Iulian Mareș spunea...

Merci! Nu trebuie sa scriu numai eu tot adevărul....
Mai sunt și alții!

Calinmihaib12 spunea...

D- le Iulian MAREȘ:
.e adevărat:pasajul cu textul,vă citez:
"..relații sociale dezumanizate și dezumanizante! In ROU sunt câțiva privilegiați: .....",
DAR în pasajul:
"..și subordonații iezuiți ai Vaticanului și.."
..NU..prea.."am înțeles..!"..la CINE..și..CE...(..?..) vă referiți, CONCRET..!
Cât privește pe "PRIVILEGIAȚII",
din,..iar vă citez:
".f puțini din Forțele de Ordine și Represiune!..",
="cred" că VĂ ÎNȘELAȚI PROFUND.!
."nici nu bănuți"..(?)..cât de MULȚI SUNT..!..și..CÂTĂ "FORȚĂ" AU..! (..demonstrată în anii '89,.'90 și..până în..PREZENT.!)
Intrebați-l pe BĂSESCU..!=poate să vă spună,..CORELAT..cu ce a spus în DECLARAȚIA televizată din 25 mai 2005.!= cam CÂȚI BANI
din BUGET se cheltuiesc pentru .."SALARIILE și PENSIILE"...din
STRUCTURILE de FORȚĂ ..!("aproape"..de "REAL":..ATUNCI ..și ACUM..!).
În contextul celor de mai sus= e valabilă și în PREZENT afirmația din "paragraful 2" ( rândurile: 5-11)..!precum și cea din ultimul paragraf ,(rândurile 21-25)..!

Calinmihaib12 spunea...

Iulian MAREȘ: P.S.: ERATĂ: DISCURSUL LUI Băsescu: a fost..în 25 mai 2010,cu "ocazia TĂIERII SALARIILOR bugetarilor.! ,și NU în 2005..!