Dacă tot se zice că ministrul Apărarii, proaspăt candidat PNL pentru Senat din partea oltenilor doljeni, l-a trimis ieri, ireverențios, pe președintele Forumului Structurilor Asociative să rezolve inițiativa legislativă Pl x 199/2020 la Băbuș, pentru că nu a acceptat forma dictată de gulerați celor două comisii raportoare din Camera Deputaților, ne permitem să facem un apel direct către domnul deputat PSD Radu Băbuș, vicepreședinte al Comisiei de Apărare.
Domnule deputat Radu Băbuș,
Dacă doriți ca întreaga Oștire Rezervistă să va fie recunoscătoare, propuneți amendamentul ca Proiectul Pl x 199/2020 să cuprindă un articol unic, așa cum este promovat de luni de zile pe prima pagină a acestui blog, așa cum a fost transmis și către domnul col.(retr) Tudor Marian, președintele în exercițiu a Forumului SAOPSN.
Reluarea imediată a actualizării pensiilor militare este cea mai bună etapizare față de toate variantele vehiculate în acest proiect, atât în varianta inițială, cât și în cele de după adoptarea tacită în Senat, indicii de corecție, cuantumul de referință sau cuantumul net minim fiind paleative care nu au alt scop decât tergiversarea reluarii actualizări pensiilor militare, așa cum a fost ea reglementată inițial în Legea nr. 223/2015.
Impactul bugetar pentru anul 2021, chiar și pentru anul 2022, este minor, având în vedere că multe pensii în plată au cuantumul mai mare decât cuantumul cuvenit prin actualizare în acești ani. In plus s-ar preveni impactul bugetar major din anul 2023, când prin operațiunea propusă de MApN și MAI, ar trebui să fie aduse la zi creșterile soldelor de funcție din perioada 2018-2023, prevăzute pentru personalul activ în L 153/2017, creșteri de care pensionarii au fost privați prin odioasa OUG nr. 59/2017. Deja este prevăzută și o eșalonare a realizării operațiunii de actualizare în alti doi ani, după 2013.
Reluarea imediată a actualizării ar fi în concordanță și cu politica socială a PSD, în sensul că în primii ani ar crește doar pensiile militare mici și mijlocii, nu și cele mari sau excesiv de mari.
Intreg Plx 199/2020 se va reduce doar la modificarea integrală a art. 60 din L nr. 223/2015, modificat prin art. VII al OUG nr. 59/2017 și art. 84 al OUG nr. 114/2018.
PROPUNERE A BLOGULUI PENTRU PL X 199/2020
Începând cu data de 01 01 2021, articolul 60 din Legea 223/2015 cu modificările ulterioare se modifică astfel:
Art. 60
(1 )Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează soldele de grad/soldele gradului profesional avute la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de muncă și soldele de funcție ale militarilor/salariile de funcție ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special în activitate, în procentele stabilite de articolele 29, 30 și 108, în funcție de vechimea valorificată în ultima decizie de pensie.
Actualizarea din anul 2021 va include si cresterile soldelor/salariilor de funcție și de grad din anii 2018-2020 prevăzute în articolul 38 și Anexa VI ale Legii nr. 153/2017 .
(2 )In anul în care pot fi aplicate atât prevederile art. 59 cât și cele ale alin.(1) din prezentul articol se aplică dispozițiile cele mai favorabile beneficiarilor, comparând valorile numerice ale indexării și actualizării dintr-un an."
Articolul elimină implicit dispozițiile OUG 59/2017 și OUG nr. 114/2018
UPDATE
Suntem conduși de oameni care nu înțeleg prioritățile în eliminarea discriminărilor între pensionarii militari..
Aflăm că, ieri, domnul ministru Ciucă a propus adoptarea proiectului adoptat provizoriu în Comisiile raportoare ale Camerei Deputaților cu modificarea MAJORA ca actualizarea se reia de la 01 01 2021.
Ce a făcut domnul col. (retr) Tudor Marian președinte în exercițiu al Forumului Structurilor Asociative? Nu a fost de acord, dacă nu se aprobă și mărunțișurile puse de dânsul într-un proiect de acum 2-3 luni.
Iata ce aflăm chiar din Comunicatul domnului col. Tudor, semn că nici acum nu realizează eroarea comisă:
"Domnia sa ( ministrul Ciucă-nm) mi-a sugerat accept, in calitate de presedinte in exercitiu al Forumului, pentru sustinerea variantei adoptate deja de Comisia pentru Munca, cu o modificare la art 59 care sa nu mai contina sintagma „dupa data aplicarii in integralitate a legii cadru 153/2017”, ci o data concreta, 1 ianuarie 2021
Cum varianta pe care o propunea domnul ministru nu avea in vedere si modificarea celorlalte articole- problema , ale PLX 199, NU AM FOST DE ACORD SI AM PROPUS SA SE ACCEPTE VARIANTA TRANSMISA DEPUTATULUI BABUS.
IN ACEL MOMENT DL. MINISTRU S-A RIDICAT, MI-A COMUNICAT CA DISCUTIA S-A INCHEIAT SI MI-A TRANSMIS CA DE ACUM INCOLO SA NE SOLUTIONEZE PROBLEMELE DOMNUL DEPUTAT BABUS !!!!!"
Intreg comunicatul poate fi citit AICI.
Domnule deputat Băbus, iertați-l pe col Tudor dacă nu înțelege ce vor pensionarii cu pensii mici și mijlocii!
Dați drumul la Raport cu reluarea actualizărilor de la 01 01 2021 în locul iluzorilor corecții, recalculari, cuantumuri nete minime și actualizări la Sfântul Așteaptă din Raportul provizoriu!
Restul amendamentelor nici nu mai contează.
IN ACEL MOMENT DL. MINISTRU S-A RIDICAT, MI-A COMUNICAT CA DISCUTIA S-A INCHEIAT SI MI-A TRANSMIS CA DE ACUM INCOLO SA NE SOLUTIONEZE PROBLEMELE DOMNUL DEPUTAT BABUS !!!!!