Powered by Blogger.

Sunday, September 20, 2020

Decizie a CA Cluj care admite că HG nr.1/2017 a modificat legile din perioada 2010-2017 privind componența soldei/salariului de funcție

49 comments

 Oricare jurist știe că o dispoziție legală nu poate fi abrogată/completată/modificată prin acte normative de rang inferior.

OUG nr.1/2017 a stabilit cuantumul soldei/salariului de funcție care nu poate fi mai mic decât salariul minim pe economie, dar nu putea să modifice componența soldei/salariului de funcție stabilită prin OUG nr.1/2010, L 285/2010 si celelalte legi și Ordonanțe anuale care au reglementat salarizarea până la intrarea în vigoare a L 153/2017.

Dacă legea a stabilit că salariul de baza al polițiștilor are mai multe componente  salariale, nu poate să vină decât o lege, așa cum s-a întâmplat deja prin Legea nr. 153/2017, care să scoată acele elemente  din componentea salariului de bază, echivalat de o Decizia NR. 51/2020 a ICCJ  cu SALARIUL FUNCȚIEI DE BAZĂ. 

Tranziția calculului soldelorsalariilor lunare brute din solda/salariul de funcție în cuantum compus la calculul din solda de funcție în cuantum stabilit după formula CF x SME(salariul minim pe economie) este reglementată etapizat, pe fiecare an din perioada 2018-2022, de art. 38 din Legea 153/2017. 

Decizia vine în contradicție cu altă decizie data de aceeași Curte de Apel, în anul 2019,  în  Dosar nr. 8330/117/2017


Hotărâre nr. 1011/2020 din 09/09/2020 - Contencios administrativ și fiscal - litigiu privind funcționarii publici statutari
Curtea de Apel CLUJ - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal (2R)

<

49 comments:

Leon said...

Incurcate sunt Caile Justitiei Romane ..!
@Huhu Rezea, si acum ce urmeaza ?
Cine poate cere RECURS IN INTERESUL LEGII,..Avocatul Poporului, Procurorul General, Ministrul Justitiei..?

Huhu Rezea said...

Art. 514 cpc
Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.

micutzul said...

Solda de funcție nu poate să fie mai mică decât SME. La solda de funcție calculată potrivit L153 că fiind CF X SME se adaugă sporurile , gradul și indemnizațiile. La fel se calculează și pensiile militare până la intrarea în vigoare a MARSAVEI OUG. 59 /2017. Adică Ciuca, JIANU, ROȘU ETC. urmează să o imbulineze! Ne vom aduna mii de pensionari militari care vom cere drepturile, dobânzi și pedepse penale.
Ciuca, JIANU, ROȘU, etc. vă pup dulce....

Leon said...

Multam !
Sa vedem cine este ...curajosul..!

monteoru said...

La acest moment capul rautatilor este Ciuca.Cine vrea sa se ingrase ca un porc trebuie sa aiba o mare doza de nesimtire.

Calinmihaib12 said...

D-le HUHU':..fă cumva și "repară defecțiunea editorială, astfel ca textul acestei decizii să devină lizibil (..e numai "7/8"..= pe verticală = din pagină..!?)

Paul Puiu said...

atat timp cat in comisia pentru munca si protectie sociala din cadrul Camerei Deputatilor va avea cei mai multi membri din PSD nu se va modifica nici L 223/2015 si nici OUG 59/2017, OUG 114/2018 nu se vor abroga!!! Membrii PSD din aceasta comisie nu vor modifica aceste legi pentru ca ei au adoptat aceste modificari!!! Cand componenta comisiei se va modifica si PSD va avea doar o minoritate de membri in comisia pentru munca si protectie sociala, atunci poate se vor adopta modificari la L 223/2015, insa pana atunci nu cred ca se va schimba ceva, mai ales daca proiectele sunt boicotate sau influentate de obedientii psd-isti!!!!!!!!

Huhu Rezea said...

Naiv esti domnule rezervist!
Pun pariu cu oricine că într-un an după ce USR-PNL vor avea majoritatea în Parlament vor dispărea toate pensiile de serviciu, inclusiv cele militare.
Mie îmi convine să trec pe contributivitate.

Calinmihaib12 said...

...Poate..că..NU ar fi RĂUL CEL MAI MARE..!
...s-ar pune.."CAP..COMPAS..!"(cred că se potrivește..și aici sintagma asta..(!)..cel puțin.. un TIMP..,și,.."naiv": să cred că,în ciuda..EXPERIENTEI..TRISTE
a.. ATÂTOR ANI..,în ȚARA NOASTRĂ,..mai nasc..OAMENI ADEVĂRAȚI.. care să facă CEEA CE E DREPT,MORAL..,LEGAL..în afara ..POLITICILOR "UNILATERALE"..de partide..!

micutzul said...

@ huhu
Da șefu, până și eu mucalitu fără vechime naturale ași fi de acord cu contributivitate daaar cu o singură condiție....sa se ia în calcul venitul brut lunar , inclusiv norma de hrană! Fiindcă această e mizeria cu care ne-au mințit ani de zile și la final reprezenta un procent mare din solda!

Leon said...

Eu n-am curaj sa punem acest pariu...!
In plenul CD, PSD-ul nu mai are majoritate, se va vedea si sapt.viitoare daca OuG.135 modificata in Comisiile de buget va trece de Parlament sau nu..!

Huhu Rezea said...

Ordinul 50 intra la drepturi de pensie nu intră în cuantum.
Niciodată, din 1947 și până în prezent, ordinul 50 nu a intrat în baza de calcul

Leon said...

@Puiule, cand mai faci afirmatii este bine sa te documentezi inainte:
- OuG nr.59/2017 are un Raport de RESPINGERE din partea Comisiei de Munca si este pe ordinea de zi a CD inca din luna Februarie a.c.( Pl x nr.310/2017).
- OuG.114/2018 este repartizata pentru un Raport comun la 3 comisii, de Buget, de Munca si de Comunicatii(Pl x nr.93/2019). Comisia pentru Aparare a dat un Aviz Favorabil cu 7 Amendamente Admise, dar NU a propus ABROGAREA Art.84..!

Alex said...

Domnule Huhu,
De la Alexandru Ioan Cuza incoace pana in 2010 niciodata nimeni nu a indraznit sa treaca pensiile militare pe lege civila,cum a fost 263 cu anexa nr.5.Deci s-a facut desi nu mai facuse nimeni.Ce-ar fi ca si norma de hrana care nu a intrat in b.c.niciodata sa fie inclusa de anul viitor,sau celalalt?Ptr.toate lucrurile exista un inceput.
Trecerea militarilor pe lege civila numai un guvern cretin a putut gandi sa o faca.Trebuie un guvern la fel de cretin ,in sensul bun de aceasta data ,ptr.a indeplini dorinta d-lui Micutzul si a tuturor rezervistilor,A 1000 de lei reprezinta ceva.Cu guvernanti de calibrul celor care sunt acum ,niciodata nu trebuie sa spunem niciodata.Ptr.ca nu se stie.Visez!

Huhu Rezea said...

@Alex
De pensiile contributive nu au a se teme decât neterminații... cu sau fără voia lor.
Cum să fie cretin guvernul care a trecut pensiile civile pe legea contributivității dacă 88% dintre ele au crescut prin civilire în anul 2011 si 68% au scăzut din nou prin militarizare, în înul 2016.

Ordinul 50 nu a fost niciodată element salarial și nu va fi niciodată element al bazei de calcul pentru pensii

Alex said...

Pacat!

E. Cristescu said...

Si e corect asa? Dupa ce te pensionezi nu mai ai nevoie de hrana? Cinstit ar fi sa fie inglobat in salariu, ca spor de cuantum fix, si impozitat.

Alex said...

Cand au vrut sa ne-o "traga" la propriu ,ne-au facut bine fara sa vrea,apoi "reparand" greseala ne-au tras-o de-a binelea.La noi se calculeaza pe minus tot timpul si mi-e teama ca asa va ramane.

Costy said...

Huhu...real pensiile stabilite pe contributivitate inmulteste-le cu 20 și impartele la 30 și vezi adevărata lor valoare...hai ca mai citim si noi..e un cuantum stabilit arbitrar...ca la punctaj suntem vraiște...terminati sau neterminati nu adunam mai mult de 1 punct pe an....poate după 2018, asa ca...

Cornelius Flavius Ifrim said...

Hotararea Curtii de Apel este buna si in procesul meu. Am informatii ca cei trei Generali de paie ai lui Măciuca vor fi de acord pe 22 si 23 sept cu schiloditea plx 199, total diferita de ce s-a votat initial, actualizarile amanate peste 4 sau cinci ani, nici un drept castigat si pensiile practic raman inghetate, pensiile mici ramanand criminal la fel! Se va muri efectiv de foame si lipsuri in randul saracilor armatei!

Calinmihaib12 said...

D-le MICUTZUL:..și încă o condiție, ESENȚIALĂ : SOLDELE BRUTE luate în calcul: să fie cele REALE, concordante..cel puțin..cu DISPOZIȚIILE LEGALE.. din..epocă-și NU FURATE, CIUNTITE, ..ETC...!

Huhu Rezea said...

Vorbești prostii!
Cele două repere care contează în stabilirea punctajului, respectiv solda lunară brută, fără eliminarea unor elemente salariale, ca în art. 28 al legii pensiilor militare, și salariul mediu pe economie sunt cât se poate de reale, nidecum arbitrare, cum zici d-ta.
Suma punctajelor anuale depinde și de vechime în serviciu sau de vechimea efectivă.

Huhu Rezea said...

Nu ați vrea să bage în baza de calcul și banii de haine/uniformă?
Să nu fim ridicoli!

tutueanumarinel said...

Este adevarat ce spuneti dar cu tot respectul credeti ca cei enumerati de dvs. chiar vor raspunde , nu cred !In ziua de azi si in republica pardon colonia Romania persoanele aflate in diferite functii si care fac marsavii de tot felul nu raspund absolut de loc pentru ele ci in cel mai rau caz vor fi demisi pardon inlocuiti cu altiii tot de teapa lor .

Xman said...

https://www.facebook.com/1409065829362586/photos/a.1409739865961849/1659007647701735/?type=1&theater
E bine ca cei trei generali sa fie in fata si sa imprime ritmul,dar sa fie secondati si de lupii tineri din barem cinci organizatii care sa sustina problemele reale,de substanta...Vocea generalilor nu are cum sa fie puternica din moment ce au girat cand au fost in activitate,in detrimentul pensionarilor OSKAR-uri si alte sporuri pentru a ocoli cresterea soldelor de functii, care ar fi adus si cresterea pensiilor.Cu alte cuvinte,activii ne-au abandonat,ceea ce nici in natura nu se intampla...

spiritul lui Haret said...

Si mie ca am avut norocul sa prind ceva vechime efectiva pana sa inceapa restructurarea dar nu trebuie sa fim neamuri proaste.Ce te faci cu cei fortati sa se ceara la pensie din cauza reducerii de efective fara sa faca ceva vechime?Avantaj securitatea ca ei si daca stateau numai cu protapul in pozitie de lupta si primeau conditii cel putin speciale.
Ordinul 50 sa intre domnule ca mancam si acum cand suntem pensionari nu numai cand eram activi.
Maestre nu te supara dar si partidul mataluta de suflet nea lovit la lingurica.Cand Ciolos ne-a blocat la mantinela PSD nu a zis nici pas.Cand a ajuns la putere ne-a mai dat un branci.Ce mai conteaza daca mai primim.PSD,PNL etc aceeasi mizerie.

Viorel said...

Dacă vă credeți deștept, dați sfaturi (sunt nevoit să spun) copiilor, nepoților, soției sau rudelor dumneavoastră și nu domnului Huhu Rezea sau dacă sunteți super deștept și știți să umblați la butoane, deschidețivă propriul blog și vorbiți cu vecinii și cu cei ce vor să vă asculte (dacă sunt) și nu ne mai luați pe noi de proști. Pe acest blog sunt oameni bine pregătiți, au avut și au grade importante, funcții la fel, numai că dumneavoastră nu faceți parte din elita dânșilor. Văd că ați devenit un fel de Dan Diaconescu Direct „Senzațional, în câteva minute vom transmite un comunicat important pentru toți pensionarii din România, inclusiv cei civili, motiv pentru care nu închideți TV., sunațivă prietenii, vecinii, rudele”. Dacă veți continua așa, să nu vă sune ceasul. Ca și calitate umană sunteți sub noi, cei pe care i-ați enumerat. Se vede influiența duhovnicului scriitor și formator de noi talente.

Cezar said...

🤣🤣🤣😜😛😜😛😎😎
A anuntat Daogaru....MaKiss..primeste
Ciukalata Mocca

Cezar said...

Dar se va muri de fericire🤣🤣🤣🤣

Laleaua neagră said...

Ce sa discutat la întâlnirea de azi a lui Măciucă su asociațiile... Conduse de generali făcuți la apelul bocancilor știe cineva...

Negritoiu said...

A avut loc intalnirea sau a fost doar un zvon ?

Calinmihaib12 said...

D- le HUHU': .."Necunoscutul"..spune ceva REAL (..nu te.. "grăbi"..să te "superi"..degeaba..!):
O pensie militară(ne-indexată) de:5000 de lei după ce extragem OMM-ul de 20%,=833 lei,obținem o pensie de serviciu de 4167 de lei în 2019, care=la o V.P.P.=1265 lei = 3,29407 = P.M.A. ,(stabilit la 20 sau 25 de ani stagiu complet de contribuție = la militari.
Acește 3,29407 = P.M.A.×20 ani=
= 65,88142 punctaje totale,
3,29407 = P.M.A.×25 ani=
= 82,35175 punctaje totale,
Împărțind cele 2 P.T.-uri la
30 de ani cum spune "UNKNOWN" ,rezultă: 2 P.M.A.-uri:
=2,19604×1265=2778 lei P.BRUTĂ
=2,74505×1265=3473 lei P.BRUTĂ
Cu OMM 20 %,pensiile devin:
2778×20%=3.334 lei
3473×20%=4.167 lei
..CAM ASTA: "spunea" =UNKNOWN..!
adică cei 5.000 lei ar avea valorile calculate mai sus= "CEVA"... mai mici..În funcție de stagiul..luat în calcul..!
( suma de 5000 lei = IPOTETICĂ!)

Leon said...

"...şi CASA de PENSII SECTORIALĂ a MAI.."..!!
Asta se numeste "eroare materiala"..?

Viorel said...

Înainte de a vă: „dezice de toate organizatiile, forumurile, sindicatele, si gruparie neoidioate care incearca sa ne amageasca”, întrebațivă dacă vă acceptă în rândurile lor, poate SCMD dacă plătiți cotizația la zi din momentul ieșirii la pensie și până în prezent. Puteți plăti chiar și pe 2-3 ani înainte pentru că viața omului nu se știe în plus „maestrul” vă dă exemplu de corectitudine și loialitate.

Alexcta said...

@all
Ordinul 50, cu denumirile ulterioare, nu a făcut Niciodată parte din solda.
Vă spune cineva care este Intervenient în procesul intentat de către CPS/MApN, Curţii de Conturi.

Viorel said...

Maxx, stai cuminte tată, tu ai scăpat deocamdată ușor cu judecata. Citește de curiozitate (când te plictisești) Dosarul nr. 747/193/2017 depus la Tribunalul Botoșani: Comunicare de încheiere finală Cmera Consiliu Penală nr. 34 / 20.04.2017 (Ședința Camerei de Consiliu din data de 28.03.2017). Deci, Ședința Camerei de Consiliu are loc pe data de 28.03.2017, Comunicarea de încheiere finală la Cmera de Consiliu Penală are loc pe data de 20.04.2017, comunicare care este trimisă la destinatar pe data de 05.08.2020 și ajunge pe 08.08.2020. După 3 ani și 4 luni ajunge Hotărârea la destinatar domnule Maxx (distanța dintre Tribunal și destinatar=7 km). Fratele meu fiind martor în proces, îmi trimite documentele și mă roagă să mă ocup eu, el lucrând și neânțelegând prea multe. Mă prezint la secretariat și ce crezi că mă întreabă doamna „Prințesă” pe un ton sfidător după ce i-am dat nr. dosarului și a verificat în calculator (un fel de CDC-ist de al nostru) ? Păi domnule, dumitale vii după 3 ani de la data judecării procesului ? Și i-am răspuns politicos că da, pentru că dânsa mi la trimis după 3 ani și 4 luni (trimis pe 05.08-primit pe 08.08.2020) iar 7 km este distanță mare în România prin gropi și canale. Nu cumva grefierii și personalul auxiliar a solicitat condiții de pensionare identice cu ale magistraților ? Parcă așa ceva am văzut / auzit la TV. (poate mă înșel).

Viorel said...

Maxx / Stelică, am verificat pe Portalul Tribunalului Iași toate numerele de dosar menționate în Hotărârea nr. 1242/2020 din 21.09.2020. Nu înțeleg rostul Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne în dosarele tale. Ai o explicație dacă nu sunt indiscret sau este tot o greșeală a instanțelor de judecată ?

Huhu Rezea said...

Ca intervenient în Dos 4241/2/2020 poate ne spui si nouă care sunt capetele de cerere formulate de CPS al MApN.
Interesează care este poziția Casei față de pct.1/iii din Decizia CC nr.4/2020.

Huhu Rezea said...

Băi, Stelică, ai zâpăcit judecătorii cu atâtea capete de Cereri.

Costy said...

Multumesc pentru argumentatia cu cifre E logic ceea ce am spus daca stai sa o cauti in cuvinte, a fost o pacaleala menita de a linisti spiritele si de a fi pensionarii multumiti, dar pentru activi ar fi fost jale pentru ca, la orice varsta ai fi iesit, data nasterii conta, PT se impartea tot la 30, vorbesc de 30 pentru cei nascuti 1970 (dupa anexa). Am lucrat la ultimele doua recalculari si cunosc din interior toate problemele ivite si la SVRL si la FLM si la multe altele.

Huhu Rezea said...

Nu e nicio păcăleală.
Pensia contributivă depinde de mărimea soldelor lunare brute din întreaga perioadă de activitate și de durata activității.
"Neterminaților", mărefer la cei care au rupt porțile unităților să ia pensie anticipată parțială, nu le convine. Au avut ei solde mari în ultimi ani de activitate... dar au prea puține stagii anuale.
Actuala lege a pensiilor militare are anii numărați.
Vin cei de dreapta și taie în carne vie!

Calinmihaib12 said...

Tehnocrat: ieri,luni,.ai "dat un anunț..important.."pt..pensionari..!
..s-a dovedit că ..e .." MULT ZGOMOT...PT. ...NIMIC...!

Leo said...

Sinteză
https://www.juridice.ro/696541/despre-salarizarea-politistilor-si-militarilor.html

Huhu Rezea said...

Am mai vorbit despre acel articol incorect.
Este o manipulare prin omisiune. Cum să vorbești despre salarizarea polițiștilor în perioada 2018-2020, omițând art. 38 din Legea 153/2017, articol tranzitoriu, pentru militari, de la solda/salariul de funcție în cuantum compus la solda/salariul de funcție in cuantum calculat după indicatorii CF x 2500 lei?

Cornelius Flavius Ifrim said...

PE FB CIRCULA INFO CA CIUCA A MAJORAT toate pensiile peste 5000 lei cu 700 lei, si zero lei sub 5000 lei! Stie cineva clar ce este?

Cezar said...

Adevarat!
Am primit si eu..de lùna trecuta...

Leo said...
This comment has been removed by the author.
Calinmihaib12 said...

..In ce baza legală a majorat pensiile "alea"..?
( când dați "comunicări"..cu bani...dați și baza legală..!)

Leo said...

În baza L.284/2010 coroborat cu L 223 Art. 60 alin. 1 + HG 1/2017 coroborat cu L. 80/1995 art.9 lit.a)
JOS PRACTICA NEUNITARĂ !