Precizarea din titlu este o completare la textul unei scrisori adresate Avocatului Poporului, text care circulă pe INTERNET.
Zecile de excepții de neconstituționalitate formulate de pensionarii militari în instanțe s-au referit la noile texte din art. VII al Ordonanței care au înlocuit textul care reglementa actualizarea pensiilor militare.
Nu trebuie să mire pe nimeni că noile texte ale art. VII al OUG 59/2017 sunt declarate ca fiind constituționale de CCR. Nu noile texte discriminează pensionarii mlitari ci textul eliminat din art. 60.
Discriminarea constă în faptul că militarii pensionați înainte de 01 01 2018 sunt privați de creșterile soldelor de funcție și de grad prevăzute în art. 38 și Anexa VI din Legea cadru a salarizării, Legea 153/2017.
Art. VII din OUG nr.59/2017 a eliminat următorul text al art. 60 din Legea nr. 223/2015:
Articolul 60(1) Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, astfel:a) potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie îndeplinite în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, la cererea persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;b) în funcţie de gradul militar/profesional deţinut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi media soldelor de funcţie/salariilor de funcţie deţinute în cele 6 luni alese conform prevederilor art. 28 pentru drepturile de pensie deschise în baza prezentei legi.(2) Abrogat.----------Alin. (2) al art. 60 a fost abrogat de pct. 13 al art. 40 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 57 din 9 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 923 din 11 decembrie 2015.(3) În anul în care pot fi aplicate atât prevederile art. 59, cât şi cele ale alin. (1), se aplică dispoziţiile cele mai favorabile.(4) Procedura de actualizare prevăzută la alin. (1) se stabileşte prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale, emis în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
ROMANIA
Doamnă WEBER Renate
Avocat al Poporului,
Subsemnatul Ifrim G. Corneliu , având CNP ....... în calitate de contribuabil si de CETATEAN al POPORULUI ROMAN , ale carui interese se spune ca le reprezentati , cu domiciliul în oraşul Onesti ,Str. Aleea Viorelelor , '..... Jud. Bacău , adresa de e.mail : ifrimcorneliu@yahoo.ro, nr. de telefon , 07572 .....va adresez urmatoarea PETITIE , prin care va solicit sa ATACATI LA Curtea Constitutionala a Romaniei , dispozitiile Art. VII din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 59 din data de 07.08.2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 648 din data de 07.08.2017 , pt. urmatoarele motive :
A. În fapt:
Subsemnatul reclamant sunt pensionar militar pentru limită de vârstă în baza Legii Nr. 223/2015 începând cu data de 13.11.2015 , având în plată o pensie în cuantum de 1123 lei.
În fapt, subsemnatul reclamant sunt persoană vătămată într-un drept şi într-un interes legitim prin dispoziţiile Art. VII din OUG nr. 59/2017 al Guvernului României , deoarece :
1 . Prin Art. VII al OUG 59/2017 subsemnatul reclamant, sunt persoană vătămată într-un drept şi într-un interes legitim deoarece , începând cu data de 01.01.2018 sunt deja prejudiciat şi discriminat prin încălcarea drepturilor mele de pensie care mi se cuveneau , astfel :
- 1 .1. Sunt vătămat şi prejudiciat de prevederile Art. VII pct. 2 din OUG 59/2017 (care a modificat Art. 59 al Legii 223/2015) , prin faptul că dreptul meu de pensie militară de stat pt. limită de vârstă , nu-mi mai este indexat începând cu anul 2018 şi cu procentul de 50% din creşterea câştigului salarial mediu brut realizat, potrivit fostului Art. 59 alin. (1) din Legea Nr. 223/2015 , ci numai cu rata medie anuală a inflaţiei .
- 1 .2. Sunt vătămat şi prejudiciat de prevederile Art. VII pct. 3 (care a modificat Art. 60 din Legea nr. 223/2015) prin care s-a abrogat actualizarea pensiei mele militare de stat pentru limită de vârstă care, în conformitate cu fostul Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 trebuia realizată de la data de 01.01.2018 prin majorarea cu 25% a soldei de funcţie a militarilor activi conform Art. 38 alin (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 . De asemenea prin Art. VII al OUG 59/2017 s-a realizat şi altă consecinţă vătămătoare a dreptului meu de pensie deoarece au fost abrogate şi actualizările previzibile din anii următori anului 2018 , aplicabile etapizat în conformitate cu ANEXA Nr. VI CAPITOLUL I din Legea nr. 153/2015 până în anul 2022 inclusiv, ca urmare a majorării soldelor de funcţie pt. militarii activi .
- 1 .3. Prin efectele generate de Art. VII din OUG Nr. 59/2017 , este încălcat Art. 1 alin (5) din Constituţia României , care prevede OBLIGATIVITATEA RESPECTĂRII CONSTITUŢIEI ŞI LEGILOR ROMÂNIEI , în sensul că nu se respectă Art. 2 lit. b) din Legea nr. 223/2015 care stabileşte , citez : “ b) principiul egalităţii, prin care se asigură tuturor participanţilor la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege’’ . Altfel spus , prin dispozitiile Art. VII din OUG nr. 59/2017 , legiutorul delegat , incalca Art. 2 lit. b) din Legea nr. 223/2015 , adoptata de Legiuitorul Suprem care este Parlamentul Romaniei.
- 1 .4. De asemenea , prin consecinţele generate de Art. VII din OUG Nr. 59/2017 , este încălcat Art. 16 alin. (1) din Constituţia României , adică este încălcat principiul EGALITĂŢII şi NEDISCRIMINĂRII ÎN DREPTURI . Citez acest Art. 16 alin. ( 1 ) din Constituţie : “ 1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.” . Acest Art. 16 alin. (1) din Constituţia României , este încălcat prin faptul că dispoziţia Art. VII din OUG nr. 59/2017 , discriminează pensionarii militari în plată faţă de cei care se pensionează după data de 01.01. 2018 , deoarece cei care sunt pensionaţi până la data de 01.01.2018 , nu mai benefeciază de majorările aplicabile conform Art. 38 alin (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 , precum şi de majorările etapizate subsecvente până în anul 2022 inclusiv , conf. cu ANEXA Nr. VI Capit. I din aceeaşi Lege nr. 138/2017 , astfel cum am precizat puţin mai sus în prezenta.
■ Acest aspect , a fost anticipat in AVIZUL nr. 3860 din 04.08.2017 al CONSILIULUI ECONOMIC ŞI SOCIAL care este NEFAVORABIL la adresa OUG nr. 59/2017 şi care este elaborat de jurişti profesionişti cu mare experienţă profesională în acest domeniu. Acest AVIZ al CES , îl ataşez la prezenta PETITIE.
■ De asemenea , vă atașez la prezenta PETIȚIE și declarațiile ministrului LEȘ Beniamin al MApN din data de 15.02.2018 în jurul orelor 20 : 50 , făcute la postul de TV ROMÂNIA TV , prin care RECUNOAȘTE EXISTENȚA INECHITĂȚILOR FLAGRANTE ȘI REVOLTĂTOARE (și implicit a DISCRIMINĂRII ) dintre pensiile militarilor care au aceeași situație juridică .
2 . Cu certitudine ca nimeni nu contestă atribuţia exclusivă a legiuitorului fie el chiar si Legiuitor Delegat ( sau de criza) in a stabili condiţiile, criteriile şi cuantumul pensiilor, ci eu critic evidenţa vădită a generării unor ABERAŢII cauzatoare de DISCREPANŢE revoltătoare, generatoare de INECHITĂŢI departe de a fi REZONABILE. În acest sens, este legitimă întrebarea, în care ţara civilizată, modernă cu principii etice şi morale aplicate şi echilibrate, există DIFERENŢE de peste 9 ori, între SOLDELE DE FUNCŢIE cu care se construiesc BAZELE DE CALCUL ale pensiilor unor cetăţeni ai aceleiaşi ROMÂNII , cetăţeni ECHIVALENŢI ca pregătire profesională, ca treaptă ierarhică militară, ECHIVALENŢI ca importanța a îndatoririlor și responsabilităților precum şi a obligaţiilor şi atribuţiilor, ECHIVALENŢI într-un cuvânt ca valoare socială, în cazul de faţă cetăţenii cu gradul militar de plutonier- ( dar putându-se extrapola la fiecare grad militar această situaţie , ea fiind sistemică). Sau altfel formulat, unii cetăţeni care sunt plutonieri din aceeaşi rezervă a armatei ROMÂNIEI, cu Solde de Funcţie de MINIM 3.850 lei, cu care li se construiesc pensii pe măsura cifrei de MINIMUM 3.850 lei - şi alţi cetăţeni , tot plutonieri în aceeaşi rezervă a armatei ROMÂNIEI , şi care sunt la fel de eligibili cu ceilalţi cetăţeni plutonieri pentru mobilizarea în situaţie de război , dar cu Solde de Funcţie de 425 lei cu care li se construiesc BAZE DE CALCUL ale pensiilor lor , de peste 9 ori mai mici ( 3850 : 425 = 9,05, decât similarilor lor şi acest fapt deoarece astfel „sună” textul legiuitorului iar Interpretarea Instanţei la fundamentarea opiniei este numai în sensul textului.
In aceasta situatie , GUVERNUL RO prin dispozitiile Art. VII din OUG nr. 59/2017 , in loc sa fie animat de dreapta măsura , de onestitate de echilibru , de rezonabilitate , echitate , atunci când legiferează pt. toti cetatenii poporului , Guvernul RO , statuează prin prevederile Art. VII din OUG nr. 59/2017 arbitrariul , bunul plac , lipsa de principii fundamentale unui stat modern , etic si moral . De aceea , in aceasta situatie ar fi rational ca , Curtea Constitutionala a Romaniei sa impuna un prag „al destrăbălării” formalizat printr-un coeficient majorator, de la care în sus să se declare de unde începe DISCREPANŢA , DISCRIMINAREA , INECHITATE A. In sensul celor prezentate , va atasez la prezenta PETITIE si documentul numit “ ANEXA DEZECHILIBRULUI VADIT” , in care pe o singura pagina este sintetizata INECHITATEA , DEISCREPANTA SI DISCRIMINAREA precizate pana acum in prezenta PETITIE. Dacă prin absurd ar exista numai interpretarea simplistă ca Guvernul poate sa faca ce vrea el in Ordonantele pe care le adopta , atunci, acest coeficient menţionat mai sus de aprox. 9 ori diferenţele dintre Bazele de Calcul ale pensiilor generate de diferenţele de MINIMUM 9 ori ale SOLDELOR DE FUNCŢIE ale cetăţenilor cu gradul de plutonier , atunci de ce nu ar fi aceste diferenţe de 29 ori , de 55 ori sau de 77 de ori , că doar Guvernul poate sa faca ce vrea prin ordonantele lui care permit astfel de absurdităţi posibile numai într-o ţară eşuata moral şi etic cum se conturează a fi România de azi. Cu siguranţă că , CINEVA , in acest caz dvs. Doamnă Weber Renate, in calitate de Avocat al Poporului , trebuie sa interveniti în sensul ca Art. VII din OUG nr. 59/2017 sa fie atacat la CCR , astfel incat RATIONALITATEA , ECHILIBRUL, REZONABILITATEA, DREAPTA MĂSURA sa fie restaurata . Nu este admisibil ca Guvernul RO , PRIN PREVEDERILE Art. VII din OUG nr. 59/2017 să legifereze destrăbălarea, măsura arbitrară , DEZECHILIBRUL SISTEMIC ABSURD VADIT SI DE DURATA , nerezonabilitatea prin care să facă la unii cetăţeni pensii de MINIM 9 ori mai mari decât la alţii aflaţi în aceeaşi situaţie astfel cum am explicat puţin mai sus.
Prin absurd, dacă legiuitorul delegat poate să facă ce vrea în textele Ordonantelor lui , atunci ne merităm soarta, în care ne aflăm de aproape trei decenii în care ROMÂNIA este în vârful cozii UNIUNII EUROPENE, mai în toate aspectele vieţii sociale şi ale statului de drept, dar în care ne declarăm că suntem parte a valorilor UE, numai prin vorbe .
Nu se poate ca Guvernul RO sa instaureze DEZECHILIBRUL SISTEMIC ABSURD VADIT SI DE DURATA , prin Art. VII din OUG nr. 59/2017 , deoarece in aceasta logica absurda s- ar presupune că în situaţie de mobilizare pt. război sau de criză de securitate a statului, si eu CETATEANUL POPORULUI ROMAN , să mă prezint în serviciul statului , la chemarea lui , cu o întârziere de MINIM 9 ori mai mare şi să fiu de 9 ori mai ineficient în serviciu decât echivalentul meu cu pensie de 9 ori mai mare, eligibilitatea şi competenţa mea fiind apreciată ca redusă de 9 ori. Nu este raţional, ca spiritul CONSTITUŢIEI să permită astfel de DEZECHILIBRE ABSURDE , VĂDITE ŞI DE DURATĂ.
La fel ca şi la plutonier, pot fi la orice alt serviciu, aceste ABERAŢII, care sunt ilogice şi sfidează orice raţiune astfel de diferenţele de MINIM 9 ori. Unde în lumea civilizată construită pe principii etice, morale şi echitabile mai există aşa ceva ? Din acest motiv eu am convingerea că dvs. dnă. Weber Renate , veti actiona în sensul restabilirii unui ECHILIBRU REZONABIL , pe care trebuie să-l manifeste un Guvern responsabil şi bine intentionat cu cetatenii lui.
Totodată, DOAMNĂ AVOCAT AL POPORULUI , va precizez că CEDO a stabilit că statul este liber să decidă sistemul de asigurări sociale şi alte sisteme de pensii, cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste sisteme de pensii, cu o singură condiție : cuantumul beneficiilor să fie aplicate tuturor, nediscriminatoriu, celor care beneficiază de respectivul sistem de asigurare, fie el contributiv sau necontributiv. Or, prevederile ART. VII din OUG 59 produce un evident dezechilibru între pensiile militare în plată şi cele care se vor stabili ulterior intrării în vigoare a acestui Art. VII din OUG nr.59/2017 .
B . În drept:
CONSTITUTIA ROMANIEI , Legea nr. 223/2015 , OUG nr. 59 / 2017
Avand in vedere cele precizate prin prezenta PETITIE , va solicit doamnă Renate WEBER , sa ATACATI LA Curtea Constitutionala a Romaniei , dispozitiile Art. VII din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 59 din data de 07.08.2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 648 din data de 07.08.2017 .
Va multumesc,
Data : 06.07.2020