Powered by Blogger.

Thursday, July 30, 2020

Triada Intunecată, narcisiștii, machiavelicii și psihopații nu vor să poarte mască

48 comments
In care situație din triadă se autoclasifică, oare, corona-scepticii noștri?


Cercetătorii au descoperit că persoanele care posedă aşa-numitele trăsături din „Triada Întunecată” - narcisismul, psihopatia şi machiavellianismul – sunt mai puţin dispuse să respecte restricţiile sau să ia măsuri preventive, relatează Newsweek.
Două studii recente au analizat relaţia dintre trăsăturile de personalitate şi reacţiile la restricţiile instituite pentru a încetini răspândirea COVID-19.
Ambele studii, care, combinate, au observat peste o mie de persoane în Polonia, au tras concluzii similare în ceea ce priveşte legătura dintre trăsăturile de caracter şi respectarea restricţiilor impuse de autorităţi.
În primul studiu, autorii au observat 755 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 78 de ani, în a doua jumătate a lunii martie – reprezentând a treia şi a patra săptămână de restricţii impuse de guvernul de la Varşovia.Cercetătorii au aflat că respondenţii care demonstrează trăsături din „Triada Întunecată” erau mai puţin dispuşi să ia măsuri preventive. Aceste persoane cred mai puţin în eficacitatea propriilor acţiuni, ceea ce „explică parţial” reticenţa lor la a lua măsuri preventive precum spălarea frecventă a mâinilor şi limitarea călătoriilor inutile în afara casei.
„Persoanele care au trăsăturile Triadei Întunecate par să fie preocupate de aspecte negative ale prevenţiei şi nu iau în considerare beneficiile acesteia”, au scris cercetătorii, potrivit Mediafax.
Al doilea studiu a fost realizat în ultimele două săptămâni din aprilie pe 263 de persoane din Polonia cu vârste cuprinse între 18 şi 80 de ani. Autorii cercetării au analizat atât trăsăturile de personalitate, cât şi diferenţele în percepţiile individuale ale pandemiei.
Triada Întunecată este unul dintre termenii-vedetă ai psihologiei din ultimii ani. Conceptul a fost propus în 2002 şi se referă la asocierea frecventă a trei trăsături considerate în general negative, dar non-patologice: machiavelismul, narcisismul subclinic şi psihopatia subclinică.
Machiavelicii sunt indivizi cu tendinţa de a-i exploata pe cei din jur, manipulatori, reci din punct de vedere afectiv, pragmatici şi cinici. 
Narcisiştii sunt aroganţi, egoişti, au sentimente de superioritate, o stimă de sine exagerată (totuşi fragilă) şi cred că li se cuvine totul. 
Psihopatia circumscrie tendinţe impulsive, răceală afectivă, înclinaţia de a căuta situaţii riscante, de a se comporta în manieră anti-socială şi de a ignora remuşcările, se arată pe site-ul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii Alexandru Iona Cuza din Iaşi.

48 comments:

Viorel said...

Studiul efectuat de către Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii Alexandru Iona Cuza din Iaşi, prin întrunirea celor trei elemente negative non-patologice (poate la unii or fi și patologice și atunci să le dăm crezare, dar în situația aceasta nu știu ce caută în sistem fiind considerate boli) ce formează Triada Întunecată redă cu fidelitate aproape întreaga clasă politică plus prietenii noștri din M.Ap.N. și M.A.I. ce mai bine de 5 ani ne macină sufletele, nervii și ne răpesc bucuria vieții de zi cu zi.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Uite ca eu, cand am pus mana pe clanta usii sa ies afara, sunt deja mascat pe bot pana sub nas, iar cand sa ma intersectez deja cu oameni o pun pe nas, chiar daca curg apele de pe mine siroaie si ma sufoc. Nu mor din asta si rezist, decat sa ma imbolnavesc, si sunt cu ochii in 4 sa nu-mi stea nimeni in ceafa sau la mai putin de cel putin 1 m, in rest e ok. S-a intamplat de 3 ori sa strig la geam la Ana sa-mi arunce masca intr-o punga, pentru ca o uitasem din cauza boscorodelilor ei la ce sa cumpar si sa nu uit, chiar daca la mine mereu am un biletel cu ce trebuie sa cumpar, insa memoria nu ma inseala niciodata si nu prea ma uit la el, decat daca am si medicamente de cumparat ca le mai uit denumirea. Ehei, de cate ori plec zapacit si năuc de cap: ,,-Tia-i luat telefonul? Ti-ai luat biletelul cu lista de cumparaturi? Te-ai dat cu parfum pe tine? Ti-ai bagat bine tricoul in pantaloni sa nu arati ca un pui de bodaproste? Ti-ai pieptanat bine sa nu-ti stea ciuful aiurea? Ti-ai pus in geanta de umar captoprilul si ce ti-am pus permanent sa ai asupra ta in caz ca ti se face rau? Ti-ai luat sticluta cu apa? Ti-ai luat o bomboana de reglare a glicemiei? Ti-ai luat actele? Tia-ai luat portmoneul? Ti-ai luat batista, etc, s.a.m.d?...Desi ele exista de pe timpul daco-romanilor in gentuta mea, saracan de mine, si de aia mereu sunt plecat năuc de cap si zapacit de cenzura ca un tocator! M-am invatat minte, si acum am permanent in gentuta de umar si o masca de rezerva, intr-o punga de plastic, pe langa reportofonul cu melodii cu castile in urechi sa mai uit de belele pe drumul spre cumparaturi si inapoi! Sa nu-mi spuneti ca si la domniile voastre nu functioneaza cenzura, ca nu va cred: femeile sunt din acelasi aluat ca Eva! Dar, daca n-ar fi ele, am fi morti! Nu-i asa?

monteoru said...

Bata,parul,ciomagul.Numai asta ii pune la punct.Din pacate sunt cam de toate varstele si cu diversitate de pregatire scolara.Gasim atat analfabeti dar si cu studii superioare.Un fel de anarhisti.Invoca necesitate de libertati democratice dar sunt primii care nu le respecta.Surpriza.Sunt inclusiv in randul alesilor neamului.Sunt cei mai periculosi pentru ca sunt cu influenta.

Cornelius Flavius Ifrim said...

La cele trei categorii au uitat sa mai puna una: PROSTII (INCULȚII)

Iulian Mareș said...

Poate ai dorit sa scrii si Alesul/Realesul neamului?!

Iulian Mareș said...

Ce strategiei i-au pregătit serviciile lui Iohanis:

https://www.capital.ro/planul-lui-klaus-iohannis-a-fost-scos-la-iveala-motivul-pentru-care-presedintele-vrea-ca-guvernul-sa-cada.html

M said...
This comment has been removed by the author.
Leon said...

In Romania nu mai este necesar niciun studiu, avem deja rezultatul: toate "calitatile" le gasim la Triada Iohannis-Orban-Vela..!

monteoru said...

Poti sa dai exemplu un fost presedinte care a fost pe gustul tau?
Sa nu incepi cu Iliescu

Leon said...

https://www.stiripesurse.ro/cozmin-gusa-klaus-iohannis-este-destabilizat-nu-mai-are-discernamant_1491141.html

Xman said...

Cum sa ai incredere in asemenea indivizi.Hai, nu va faceti ca nu stiti ca ii votezi ca sa fure cat mai bine,cat mai mult si sa-si aranjeze nemurimea prin posturi caldute in tara si pe la Bruxelles...De la exportatori am ajuns importatori cu indivizii astia la administrarea tarii, nu cu altii.S-a dat alarma in strainatate cat de fraieri si lacomi de bani sunt,asa ca ne-au spoliat de toate in mai putin de 30 de ani,fara sa traga un singur cartus...Ba nu,au tras destule in '89...Cum sa mai aiba poporul incredere in ei?Poporul nu poate sa faca decat sa se scarpine din cand in cand;cad unul, doi si zece se aburca in locul celor cazuti.Cam asta e...Vorba aia:Iarba rea nu piere...Apropo de pensii,nu va aventurati prea departe cu iluziile ca acesti indivizi ne vor face vreodata dreptate.Nici pomeneala.Noi suntem ca un ghimpe in talpa lor.Si stiti de ce?Armata te invata sa nu fii naiv in primul rand si campul tactic iti ascute simturile la maxim.Asa ca ii simti ca au o frica atavica fata de noi,iar din frica, ne mai dau si cate un bici din cand in cand,stiind ca nu vor reusi sa ne dreseze niciodata...

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Iulian, Cine l-a invatat strategia asta pe Plavan ca sa-i salveze bruma de ,,onoare'' e ca un cutit cu doua taisuri. S-a saturat si el de ,,Guvărnul mău'' si prostiile inimaginabile la care s-au dedat liberalii, la abuzuri si talharii ca nici un alt guvern de pana acum, intrecandu-i pe basistii traditionali, ca astia de azi sunt corcituri de basisti, si astfel, cu Secu impreuna, au ticluit o strategie de inlocuire a Guvernului incurajand motiunea de cenzura prin atacuri la UDMR si la PSD, la modul porcesc si mincinos de data aceasta! E dezastru in pandemie ca au atacat-o fara lege organica de combatere, fiind ocupati cu achizitiile clandestine, scumpirile lor la desfacerea pe piata ca niste adevarati samsari speculanti, ordinari si PSD este vinovat de dezastru? Cu manevrele astea, sau fara ele, romanii s-au convins cine este de fapt PNL, si din ce in ce mai multe voci afiraca PNL va avea soarta PNTcd! Au transformat pandemia intr-un rug al mortii, un cataclism al abuzurilor si o scena a dezastrului...

monteoru said...

Priveste la indieni unde zicese ca nu e dictatura.Corectie cu batul.Noi suntem mai cu mot.Umblam cu lamurirea.Mai avem si o CCR de rahat,un Avocat al poporului care numai al poporului nu a fost si nu este.Parlament Gica contra,guvern molau,presedinte decorativ.Punct ca pesedistii se fac closca.

Dan B. said...

Înclin să cred că ați uitat că „cercetătorii englezi” nu există și că cercetătorii care promovează elucubrațiile în postare sunt năimiții Ocultei, cumpărați și ei cu câțiva firfirici.

Cornelius Flavius Ifrim said...

Omul lui Kovesi, Vasile Dâncu, a fost votat Presedintele interimar al Consiliului National al PSD! Este de asteptat sa revigoreze votantii din Ardeal, are legaturi stranse si cu Inalta Poarta de la Cotroceni, deci poate si un viitor Presedinte PSD, colaborationist cu presedintia Republicii! Poate ca Inaltul Plavan paraseste PNL si se aliaza cu Dancu, daca e Presedinte, si, uite asa, o sa avem un PSD de centru dreapta in viitor, cand cucul instalat in cuibar va arunca toate ouale de stanga afara?! Intrebam si eu, caci mare gurvă mai este si poltica asta, fratilor!... Aici e bine s-o pună de-o șuetă Onorabilul cu o postare de comentarii, ca prea mare-i surpriza asta politica, si poate ca ne avantajeaza, sau paradeste si pe noi!

Gigi said...

Intr-o democraţie respectarea legii este baza,aş spune,în care toţi,de la vladica la opinca, trebuie sa o respecte.
Cum sã respecte legea cetaţeanul de rând când tu,tocmai tu,care eşti pus,ales de cetaţean sã dai legi şi totodatã sã veghezi la respectarea lor nu le respecti?
Sã-mi fie cu iertare,dar ãsta este adevãrul şi este dureros!
Şi...când Spun asta nu mã refer numai la acest aspect in ce priveşte acest virus,care poporului nostru numai asta îi mai lipsea cã nu eram loviţi şi aşa crunt de soartã,ci în general.Vedem ce se intâmplã cu noi,cu pensiile şi altele,ca vrem nu vrem exemplele ne sunt la îndemânã.
Nu trebuie sã ne mirãm cã treburile nu merg bine de treizeci de ani,stim de ce,nu le mai dezvolt eu aici,mi-ar trebui pagini întregi,dar esentialul este cã exemplul conducatorilor este ca o oglindã in care se reflecta tot,cu bune şi rele.

Iulian Mareș said...

👍

Iulian Mareș said...
This comment has been removed by the author.
Iulian Mareș said...

GP,
Constantinescu a fost cel mai democrat președinte, în raport cu ceilalți!

Iulian Mareș said...

La 55 de ani, Gl.(Av) Anastasof, fost coleg cu Luca, un meseriaș al manșei supersonicului, plictisit de atâta marginalizare din partea actualilor, a rupt foaia de parcurs!
De câțiva ani i-au "furat" aviația și seninul din priviri!
L-am cunoscut într-un lift, cu o glumă fină!
Pensie lungă, Vânătorule!

Iulian Mareș said...

GP,
Scrii și multe prostii!
Cum mai "parlament Gică contra"? CCR de rahat...avocat al Poporului ...etc?
Tu kiar consumi degeaba? Nu înțelegi nimic?
Este molâu guvernul, dar știe să mărească?
Ia o masca neconformă, tataie, cumpărată de guvern cu 300% TVA!

monteoru said...

Haidade.Ca pe partea cealalta sunt curati ca lacrima sau vorbeste pesedistul din tine?

monteoru said...

Tu la ce categorie te incluzi?

Gigi said...

Cornele@
Nici acum n-ai aflat cã politica e cea mai mare curvã,dar e o frumoasã fatã mare?😀
Ãstea mai sunt partide pure in intelesul clar al cuvântului? Pãi cum sã mai fie când la alegeri votezi pe unii iar dupà 4 ani îi regaseşti stiu eu pe unde?
Poţi mai merge la vot sã votezi pe cineva care vine cu un program,cu doctrina unui partid,iar peste câteva luni,ani sa dezerteze şi face politica altuia?
Atunci se mai merità sã te deranjezi?



Laleaua neagră said...

IFRIM aici ai mare dreptate cu Dancu care la rândul sau îl va aduce pe Maior din America si_l va unge Președintele tari după plavan.. ȘI VA INVIGE DIN NOU SECURITATEA...

Iulian Mareș said...

Conform The Guardian, comitetul pentru drepturile omului de la Organizația Națiunilor Unite a stabilit că guvernele au dreptul să restricționeze protestele și demonstrațiile pe motive de sănătate publică, în condițiile în care protestele care au loc în aceste zile pe glob riscă, zic ei, să devină focare de infecție.
*La protestele afro-american Ilie din US erau kiori și surzi?
Drum liber Guvernului Mondial!

HALA said...

Dar este vre-un militar în puscarie ca fiind o amenințare la adresa statului mafiot ca să aibă ăștia frica de armata?

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Gigi, asa-i!
@Laleaua bronzata, categoric ca toate serviciile o sa-si ia fotolii trainice in PSD, Colacu lucrand acum in subteran sa-l populeze cu șobolani si cârtițe, iar baronul de la Cotroceni avand butoanele, acum total pierdute pe PNL! Intr-un an, cel mult doi, o sa dispara toate figurile traditionale din PSD, inlocuite numai cu figuri cu ochi albastrii! Poate ca asa ne capatam si noi cu penzii bune de la confratii din subteran, in paralel cu revenirea la butoanele securanilor a fostului sef, camarad de inchizitie cu Fofoaia pe dosare la comanda, CODLEA FLORARUL, cazut momentan in digratie, dar cu ordin de la Licurici sa fie reînșurubat, iar Mayor, infiltratul si scula CIA, nu-i exclus sa fie prezident PSD, care va fi inlocuitorul disparutului, in viitor, al PNL, deci si noul ,,mău Guvărn!'' Stanga politica va mai fi prin Gibonul Poantă, cu Pro Romanistan, o ramura secreta a SRI, si cauria i-au promis mincinos alde Codlea, Mayor si gealatii ca-l vor instala cu cheia franceaza prezident de prepeleac peste Dacia Romana Felix. Habar n-are Gibonul prostan ca la momentul potrivit va fi inhatat de noua securime si indesat la Jâlava, langa Dragnea ocnasul, sa-i tina de urat, in nici un caz sa stea spanzurat in juvățul Cotrocenoului, care-i un loc care va fi bantuit, de acum in 100 de ani, de stafiile dreptei si ale CIA, cu prptele ale securanilor nostrii consacrati! Nu pricepe nimeni ca acest Colac de w.c. PSD lucreaza bine la defrisarea partidului, ca fiind sluga spanzuratului din funia Cotrocelului?! Doar e ordin de zi de la Licurici...

monteoru said...

Iulica adevarul te doare.Verifica-ti ochelarii.

Cornelius Flavius Ifrim said...

MEMENTO MORI: In toata tara, inclusiv Bucuresti, DSP-urile sunt nefunctionale din cauza ca au fost intesate de rudele liberale, fara nici o legatura cu medicina, cu salarii uriase, acordate inca de la debutul pandemiei! Practic, fara DSP-uri functionale sistemul de lupta anti pandemie este total paralizat. Vedeti ce fac nepotismele si increngaturile politico mafiote cu ani grei de practica in basism? Ei mimeaza lupta anti covid, in realitate sa roaga sa moara cati mai multi romani sa scape de obligatii la alocatii, salarii si pensii! Unde-s mastile gratuite promise de presedintie si Guvern in Martie la amarati? Romanii sunt saraci si nu au bani sa si le procure si, atunci, despre ce vorbim? Cele mai mari amenzi din lume la noi, cele mai mari abuzuri tot la noi, ca pana si un Prefect pesedist este tinut carantinat, fara a fi bolnav, si pazit cu pistoalele de politisti, apoi femei gravide bagate fortat in spital si carantina, fara certitudine de manifestari ale bolii, fara ca DSP sa miste un deget si una chiar a murit, iar abuzurile medicilor asupra pacientilor, cu o indiferenta totala de a-i trata, dar iau salarii de peste 35.000 lei, si practic sunt niste ucigasi platiti! Ai ajuns in spital? Deja poti da dispozitie familiei cum sa te ingroape ca nu vei fi tratat si o sa fi lasat singur in salon, intr-o mizerie de nedescris, urland la pereti ca nimeni nu vine la tine! Un esec pe linie, un dezastru national, la care au pus umarul toti liberalii si cu un presedinte care mimeaza absolut totul, dar mai degraba ne-ar tine carantinati la gramada, cum in spitale sunt internati sanatosii cu bolnavii ca intr-un musuroi de furnici! Prin carantinarea noastra fortata cu lunile, pe baza rapoartelor falsificate, cu morti inventati la morgile corupte si liberale ar prelungi astfel agonia liberala de la putere, si asa ar vrea sa evite si alegerile, stiind ca ce au facut acum o sa-i coste cu varf si indesat! Toate testele alea achizitionate mafiot si pe bani grei dau erori si indica covid, sa fie clar, si sunt trecuti, chipurile, asimptomatici ca sa stea sub lacat! Daca nu vor fi inlaturati de la guvernare liberalii, o sa fie o nenorocire fara seaman in istoria Romaniei! Si, ca sa fie balamucul gros, acum liberalii taie de la pensii ca sa acorde la alocatii, la civili, asa ca si la noi... nu se stie ce va mai fi... De aceea atrag atentia guralivilor cu pensiile foarte mari sa nu mai acopere vocile celor 60%, cerand si ei aceleasi drepturi majorate, ca s-ar putea ca vocile lor sa fie niste clopote mari la urechile politicienilor si sa se trezeasca cu micsorari, nu cu majorari, la cata saracie o sa ne bantuie de acum incolo, in urma pandemiei! Atentie la ce va doriti, domnilor potentati, ca si cei 85% taxe si impozite inca atarna ca un streang deasupra pensiilor foarte mari! Pana in 2023 nici unul dintre Dv nu va muri de foame, dar cei 68% cu certitudine, DA!

Iulian Mareș said...

Dar a avut discernământ vreodată?

Iulian Mareș said...

Un alt bețivan la Cotroceni?

Petrut said...

5+jbj

Cornelius Flavius Ifrim said...

Pe 04 August se definitiveaza un punct de vedere comun privind pensiile militare?! Gen. Bahnareanu & comp. s-au dus cu o delegatie la MApN si au convenit ca la aceasta data sa se intanleasca cu clocarimea sa definitiveze un plan de masuri comun ce se va vota pe 14 in Camera Deputatilor pe plx 119. Nu-mi dau seama daca si Col. Dogaru va fi acolo sa nu-si faca clocarii de cap, cat si potentatii care si-ar mai trage niscaiva spume, dar in comunicat se zice clar ca sa se elimine inechitatile si diferentele intre pensiile mari si mici cu avantajarea celor 68% paraditi la actualizari si recalculari. Fapte, nu vorbe, si asta o vom constata in cupoanele de pensii, pentru ca pandemia ne-a distrus nivelul de trai si puterea de cumparare! Succesuri la șueta de pe 04 August, asa ca intre șacali si hiene, unde prazile, paraditii 68%, au tabu!

Cornelius Flavius Ifrim said...

@STALIO, Spitalul municipal, Onesti-Bacau, care are si UPU la standardele europene, este spital suport covid, cu primar PSD, deci preluand din tot judetul, si ca atare mai preia din sarcinile apasatoare pe Iasi. Ma mir ca aduc la voi de la Focsani, cand au la Adjud spital suport covid, si mai este si Spitalul Militar, pe langa cel Judetean. Constatare proprie NR.1: Au plasat spitalele suport covid doar in localitatile predominant pesediste ca sa-i rareasca cu covid! Constatare proprie nr.2: Cei mai multi cancerosi se afla in orasele preponderent, sau conduse de penelisti! Cancerele se dezvolta in organismele care acumuleaza factori de rautate extrema! Tot in acele localitati sunt si cei mai multi bolnavi de bila (fiere), dar si la ,,bilă (dovleac)!!!'' Atentie, deci, la exploziile de bile, biele si manivele, mai ales ca traim vremuri grele si rele!

Leon said...

1 August 1919, s-a infiintat prima unitate de Tancuri, deci acum 101 ani!
LA MULTI ANI TANCHISTILOR !
PS. In arhiva personala am si eu un Brevet de mecanic conductor obtinut acum aproape 50 de ani pe Tancul rusesc T 55..!

Daniel Craciun said...

tov. monteoru
Parlamentul este esenta Democratiei.
Numai anarhistii sustin contrariul si denigreaza.

Daniel Craciun said...

corect

Daniel Craciun said...

adio Demos!

Daniel Craciun said...

https://www.digi24.ro/stiri/externe/decizie-ingrijoratoare-a-onu-guvernele-pot-interzice-protestele-pe-motive-de-sanatate-publica-1345731
pana si UM24 recunoaste ca este ,, decizie ingrijoratoare ,,...!

ifrim said...

La mulți ani tanchiștilor cu următorul amendament:Atenție la sărbătorirea zilei tanchistului.Am o amintire neplăcută de ziua lor.Acu'câțiva ani după ce a sărbătorit din belșug de ziua lor unu' mic negru și plin de motorină rupt în dinți nu a mai văzut semnal stânga ,stop pe frână în afara localității și mi-a făcut varză portbagajul la Cielo care are un fagure si bară spate beton.El și-a făcut varză fața la ford focus d'ăla mic și tot doamna lui pasagera din dreapta rea la mine că de ce opresc în mijlocul șoselei chiar de era linie discontinua penru intrarea la o reprezentanță.Am făcut amiabiala și i-am dat drumul colegului tanchist .Urmarea 3 saptamâni fără masină și atunci pe cald nu am simțit dar după a doua zi 4zile m-a durut gâtul cervical din cauza șocului spre tetieră la cca.80 km/h.Deci atenție cu șprițul la volan!

Leon said...

@@Ifrim, si eu care ma speriasem deja, crezand ca te-a calcat T 55..!
Mai stii bancul cu Gaina calcata in mijlocul ulitei satului de un T34, care se ridica din colb si ametita zice :
"Asta da Cocos...!":)).

Cornelius Flavius Ifrim said...

@Tizule, tanchistii sunt mici, urati si ai dalacului, si in scoala militara erau batai intre ei si cei ai nostrii de de Auto si TAB-uri, dar daca m-as baga in amanunte m-as alege cu o colectie de injuraturi, ca astia nu stiu de gluma! Erau tratati si cocolositi de conducerea scolii ca niste oua fragile, si la conflicte ei aveau dreptate, sefii fiind cam de arrma tancuri in principiu, noi avand lectori de auto, chiar daca ei iscau toate certurile ereu doar ei indreptatiti. La baluri cu fete de la scolile civile, chiar daca se inghesuiau si ei pe acolo, toti de la auto plecau de brat cu fete pe alese, dar ei, foarte rar, culegeau ciurucurile si uratele, dupa chipul si asemanarea lor, mai ales ca fiind inalte se potriveau cu noi, piticaniile uitandu-se sa-si rupa gaturile la ele cu inghitituri in sec! Tot noi le lasam bortoase, si la terminarea scolii dispaream in ceata cu geamantanele peste gard, ei avand misiunea sa le ia de neveste si sa creasca progeniturile proiectate de noi! Ehei, cum au trecut anii, fiind absolvent 1978! Tabacherele, v-ati suparat? Asta-i viata de tachist!

Cornelius Flavius Ifrim said...

Stelica, SM Focsani este in reparatie kapitala, xe fapt un adevarat santier, plin de pickammere si tot tacamul, functionand pe jumatate: Se lucreaza la o jumatate si cealalta este cu pacienti, intr-un infern de santier, caci anul trecut am fost, ca de obicei cu Ana, si ne-am cerut externarea. Era mizerie, prafalaul agitatie, aglomeratie si nervozitate totala si de aia acum in pandemie nu se poate ca ar infecta si muncitorii, avand fonduri EU si barem de executare ce nu trebuie depasit. Vrancea este deficitara in spitale, mai ales ca basistii le-au inchis pe unele foarte vechi, inclusiv la Odobesti, si repornirea lor a fost greoaie, altele si acum fiind inchise. Jegul ala de Marasesti, de fapt o ruina, nu are spital si toti trag la Focsani, avand noroc cu spitalul militar cand acesta functioneaza, luandu-le militarilor dreptul de internari, chiar daca avem prioritate, dar spaga face legea. La Focsani trebuie marit cel civil, sau un altul civil sa preia niste sectii ca sa-l decongestioneze pe cel vechi.

Iulian Mareș said...

Stalio,
Da, la Iași și la Blegesti, la Vulpoaia și Veorel-Istețel!

Iulian Mareș said...

Stalio,
CPU/SM Iași are medici excelenți pe urgente și ATI!

Iulian Mareș said...

Leon,
Corneliunsson a scăpat în ultimă secundă! Nici acum nu se știe bine cine avea de suferit: el sau Tc!?

Iulian Mareș said...

Nu exista femei urâte ci bărbați care gândesc urât! O sticla de votca și viața devine roz! 👍😜😂😂