a
Spuneam anterior că soluțiile în cauzele privind aplicarea HG nr.1/2017 vor fi orientate de jurisprudența relevantă a Curților de Apel și de Decizia nr. 15/2020 a ICCJ.
In expunerea de motive a respingerii ca inadmisibilă a unei cereri de dezlegare a unei chestiuni de drept, ICCJ a apreciat că nu este cazul să dea o solutie prealabilă câtă vreme s-a conturat soluția, dată deja de instanțele relevante, că salariul de funcție are un cuantum compus și că stabilirea prin HG a valorii salariului de funcție la o llimită minimă, echivalentă cu salariul minim pe economie, nu influențează cu nimic compoziția stabilită prin legislația de după anul 2009.
Structurile asociative ar face bine să nu mai dea speranțe pensionarilor militari că prin demersuri epistolare vor determina instituțiile militare să accepte că salariile/soldele de funcție mai mari decât salariul minim pe economie sunt cele din 2009, exprimate în relația vrs x 197,33 lei.
Asemenea cereri nu nu au nicio baza legală.
Soldele/salariile de funcție pentru activi vor redeveni unitare, pierzându-și actualul cuantum compus, abia în anul 2022, când se va intra pe coeficienții și valoarea de referință de 2500 lei(în fapt salariul minim) din grila de salarizare a Legii nr. 153/2017, Anexa VI, capitolul I, valabilă pentru anul 2022.
Soluția corectă dată ieri de Curtea de Apel Galați
665/113/2019*
26.06.2020 |
Ora estimata: 8:30
Complet: Complet 1 R- CAF
Tip solutie: Modifică sentinţa
Solutia pe scurt: nr. 441/Respinge excepţia nulităţii recursului, ca nefondată. Admite recursul. Casează sentinţa recurată şi în rejudecare: Respinge acţiunea ca nefondată. Definitivă. Pronunţată astăzi 26.06.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Document: Hotarâre 441/2020 26.06.2020
Tribunalul Brăila
665/113/2019 |
04.12.2019 |
Ora estimata: 09:00
Complet: F6 COM+CA
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea ca fondată. Obligă pîrîtul la calcularea şi acordarea salariului de funcţie începînd cu data de 01 02 2017 prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garant în plată, în sumă de 1450, lei stabilit prin HG nr 1/2017, fără alte sporuri sau adausuri, respectiv calcularea şi acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adausuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 1450 lei Obligă pîrîtul la calcularea şi acordarea salariului de funcţie începînd cu data de 01 01 2018 prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garant în plată, în sumă de 1900, lei stabilit prin HG nr 846/2017, fără alte sporuri sau adausuri, respectiv calcularea şi acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adausuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 1900 lei Obligă pîrîtul la calcularea şi acordarea salariului de funcţie începînd cu data de 01 01 2019 prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garant în plată, în sumă de 2350, lei stabilit prin HG nr 937/2018, fără alte sporuri sau adausuri, respectiv calcularea şi acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adausuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 2350 lei. Obligă pîrîtul la actualizarea sumelor datorate de la data scadenţei fiecăreia şi pînă la plata efectivă cu dobînda legală penalizatoare. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare Recursul se depune la Tribunalul Brăila Pronunţată în şedinţă publică azi 04 12 2019
Document: Hotarâre 495/2019 04.12.2019 |
|