PL-x nr. 199/2020.
Forma adoptată de Senat, publicată pe site-ul CD, este incompletă. Lipsește art. II, cel cu militarii detașați în producție. A fost remediată eroarea tehnică. Se vede și pagina 4 a textului.
PL-x nr. 221/2020
Lucrări în PLENUL SENATULUI
- Dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise în ordinea de zi din 23 04 2020
II. Note, rapoarte, informări, proiecte de hotărâre şi alte acte prevăzute de lege
Notă privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului pentru dezbatere şi adoptare, la 10, 19, 27 martie, respectiv 3 , 8, 18 și 22 aprilie 2020, a unor iniţiative legislative.13. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat și instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor militare de stat. (L38/04.02.2020)
58. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat cu modificările și completările ulterioare. (L120/202009.03.2020)
Ambele proiecte vor intra pe Ordinea de zi a Camerei Deputaților, cameră decizională.