Un produs Blogger.

duminică, februarie 23, 2020

Poate vă întrebați de unde vin tupeul și nesimțirea lui Iohannis și Orban!

48 comments
Foto de pe pagina Ambasadei SUA

Este clar! Discursul antidemocratic lansat de Iohannis în campania electorală, continuat după aceea, de a scoate din viața politică cel mai mare partid politic de stânga din România, are girul Licuriciului cel mare, cum ar zice Băsescu. 

Noul ambasador american, cu origini minoritare de la Iași, a devoalat zilele trecute, într-un discurs ținut la Camera de Comerț Americană de la București, cine se află în spatele acțiunilor de forță, de încălcare a ordinii constituționale din România, intreprinse de Iohannis și de  guvernul său de tupeiști. 

Acest gâgă al lui Trump se face de râs, dacă nici după 3 luni nu a înțeles gogorița lui Cîțu cu contabilitatea paralelă. 

Mă mir că au trecut deja trei zile de la discus și conducerea PSD încă nu a reacționat, să-l plesnească pe amerloc peste vorbitor. Doar fostul senator Cătălin Ivan de la Iași i-a atras atenția că își încalcă statutul diplomatic. 

Ce s-ar întâmpla dacă, prin absurd, că nu e cazul lui Maior, ambasadorul nostru la Washington ar repeta în public acuzele pe care Partidul Democrat le aduce lui Trump în procedura de impeachment? In aceeași zi, Trump l-ar declara persona non grata.

Discursul... îl puteți citi în întregime pe pagina Ambasadei SUA, AICI

 Principalele idei expuse de reprezentantul Casei Albe,  așa cum le-a sintetizat ziaristul Bogdan Tiberiu Iacob:

Jos Comunismul
”Capacitatea oligarhilor cu legaturi politice si a baronilor de a controla interesele de afaceri si de a limita competitia pe piata libera trebuie sa ia sfarsit. Comunismul a distrus toate tarile care au avut ghinionul de a fi subjugate acestui rau. Comunismul nu face nimic pentru a ajuta saracii si persoanele defavorizate, ci este benefic doar catorva elite din clasa conducatoare. Comunismul creeaza si sustine un sistem endemic al coruptiei. Acum, revolutia care a inceput in urma cu 30 de ani trebuie incheiata cu succes”.
PSD – ”ciuma roșie”
”M-am intalnit cu multi ministri ai guvernului. Cu totii au muncit extrem de mult pentru a inversa haosul pe care l-au mostenit in noiembrie 2019. Doar un exemplu, ministrul finantelor a constatat ca guvernul anterior pastra doua contabilitati paralele si nu platise cele mai multe facturi pentru servicii prestate de aproape un an. Alti ministri au gasit conditii similare, proiecte nefinalizate si ministerele golite de oamenii cinstiti care lucreaza din greu si care sunt esentiali pentru a conduce guvernul in mod corespunzator. Presedintele Iohannis, premierul Orban si ministrii sai s-au angajat sa reconstruiasca un bun guvern, sa refaca modificarile legislative care au slabit statul de drept, sa puna in aplicare o legislatie noua pentru a reduce coruptia astfel incat sa protejeze toti romanii”.
Statul să renunțe la ultimele bunuri în posesie
”Privatizarea este necesara. Un mediu de afaceri cu adevarat liber va crea bogatie si prosperitate pentru toata lumea. Firmele controlate de guvern nu doar ca favorizeaza practici de business ineficiente, impiedica piata libera si competitia, dar, mai important, pastreaza coruptia vie”.
Undă verde la exploatarea masivă a resurselor naturale
”Romania ar beneficia enorm de pe urma vastelor sale resurse naturale, daca legislatia rationala si aplicarea legii ar fi respectate. Totusi, foarte putine resurse naturale sunt exploatate sau extrase eficient si economic. Un plan eficient si legal de taiere a padurilor ar aduce nu numai avantaje economice, dar si beneficii pentru mediu. La fel, extractia de petrol si gaze este la un nivel foarte redus fata de cum ar trebui sa fie”.
Fără chinezii comuniști în economie
”Exista multe companii detinute sau controlate de straini care nu pot fi trase la raspundere sau nu sunt transparente. Huawei este un prim exemplu al unei astfel de companii straine distructive. Huawei reprezinta o cale gresita! Huawei este un pericol pentru securitatea nationala a fiecarei tari care foloseste dispozitive electronice. Toate informatiile colectate devin cu usurinta disponibile si sunt transmise guvernului comunist chinez. Poporul roman stie prea bine cum este sa traiesti intr-un regim comunist care spioneaza fiecare persoana in fiecare zi, in fiecare ora, in fiecare minut, in fiecare secunda, peste tot”.
Întoarcere la statul-paralel
”Romania trebuie sa asigure un sistem judiciar si penal de incredere si transparent. Nu numai ca modificarile anterioare, concepute cu intentii gresite si menite sa relaxeze legislatia criminal, trebuie sa fie redresate, dar si aplicarea completa, prompta, corecta si constanta a legilor existente trebuie sa fie, de asemenea, o prioritate. Infractorii nu ar trebui sa aiba capacitatea de a pastra castiguri obtinute ilicit. Elitele, baronii corupti si conexiunile politice nu ar trebui sa reprezinte un refugiu”.
Cumpărarea de armament trebuie să continue
”Statele Unite vor continua sa sprijine deplin armata romana in angajamentele de aparare a tarii in fata tuturor amenintarilor externe. Rolul crucial al Romaniei in NATO, in apararea flancul estic al Europei, nu poate fi subestimat. Statele Unite vor continua sa fie aliatul ferm al Romaniei si al NATO, si vor asigura pe deplin securitatea Romaniei”.
Corporațiile trebuie să se extindă în România
”Sunteti liderii celor mai mari companii din Romania (către managerii prezenți în sală n.n.). Incepeti sa implementati modelul de guvernare corporativa necesar pietelor libere, transparentei si concurentei.”
Una peste alta, ambasadorul american definește mandatul dreptei ca unul în care trebuie ca ultimele resurse economice aflate în mîna statului să treacă la mediul privat, la loc de cinste stînd resursele naturale, în care investițiile chineze să fie blocate și capitalul corporatist să domine economia. Operațiunea de extragere de la stat a ultimelor resurse gestionate va trebui, probabil, puternic ”supravegheată” de procurori, grijulii ca nu cumva afaceriștii autohtoni să creeze probleme celor străini.
O fi bine, o fi rău?
Greu de spus în acest moment.
Pe de o parte, statul s-a dovedit mereu cel mai prost administrator, indiferent de domeniu, iar privatizarea e benefică, în principiu. Pe de altă parte, dacă privatizarea înseamnă doar lichidarea unor activități economice românești pentru a se deschide drum concurenței private străine nu ar fi o afacere prea avantajoasă pentru români.
Adrian Zuckerman dă de înțeles că banii chinezi nu sunt dezirabili, dar nu suflă o vorbă despre faptul că cifra de afaceri a Huawei România e cît un sfert din afacerile tuturor firmelor americane de la noi la un loc.
Să menționăm, în final, mesajul ”însuflețitor” al lui Zuckerman către români, un mesaj delirant, de-a dreptul jignitor, o colecție de mărgele de sticlă spoită precum cele oferite de conchistadorii spanioli băștinașilor sud-americani la debarcarea pe țărm.
Ori amintind de celebra lozincă de după război ”Stalin și poporul rus, fericire ne-au adus”.
2020 – anul Renașterii, în care România va deveni lider european(?!!)
”Romania se afla in punctul de a scapa de ultimele catuse ale comunismului si coruptiei. Presedintele Trump, poporul american, impreuna cu mine si cu toti membrii ambasadei, ne-am angajat sa lucram cu presedintele Iohannis, cu guvernul Romaniei si cu dumneavoastra, sa facem din acest an Anul Renasterii Romaniei. Acum este momentul ca Romania sa devina un lider european si global in domeniul artelor, stiintei, finantelor, sanatatii, tehnologiei informatiei, productiei agricole, de energie si industriei. Romania este gata sa-si declanseze adevaratul potential economic, dar poate face acest lucru doar prin adoptarea unor legi si reguli de bun simt pentru afaceri si punand capat coruptiei endemice. Toate acestea vor conduce la beneficii economice enorme si la prosperitate”. 
(Bogdan Tiberiu Iacob)

48 de comentarii:

Leon spunea...

Mai degraba acest ambasador citeste fituicile scrise la Cotroceni..!
In mod normal, nimistrul nostru de Externe ar trebui sa-i ceara explicatii, dar sigur ca nu se va intampla asa ceva.
Ar trebui totusi, cel putin o condamnare din partea Comisiei de politica externa din Senatul Romaniei !

F16 spunea...

Interesant cum se deviaza de la problema noastra fundamentala cu eliminarea nedreptatilor in dom. pensiilor militare!Cufurez,tu esti in masura sa condamni partenerul strategic?Sau te intereseaza sa vezi ce mai clampanesc pe aici niste mosi ce isi aduc aminte ce viteji erau ei?Revino la subiect si n-o mai zgudui atat ca nu toti sintem imbecili!!!

M spunea...

66% din români sunt de acord cu ambasadorul.
Ceilalți sunt o minoritate.

Huhu Rezea spunea...

Valea, nesimțitule!
Comanzi pe pagina ta online, nu aici! MarȘ!

Iulian Mareș spunea...

Huhu,
Care este pagina lui online, întrucât vreau sa vad câți neimbecili intră acolo...

Iulian Mareș spunea...

După cum lesne se poate constata ambasadorii US și Israelului (E.S. Dl.Adrian Zuckerman d și E.S. Dl. David Saranga) au aceeași limbă și limbaj nativ!
Mie mi-au produs i mare dezamăgire, însă domniile lor sunt megafoanele ministerelor de externe și politicii externe ale țărilor lor!
Cineva, cândva spunea că "onorabilă" corupție este foarte mare in țările sărace și/sau emergente!
Internetul mi-a dezvăluit contrariul: ea este direct proporțională cu nivelul de dezvoltare! Pedepsele și procedurile judiciare diferă în actul de micșorare a acestui flagel! Ei au amenzi uriașe, noi doar cătușe..

*Nu înțelegeam de ce imberba aia de doctoră adăuga la pretinsă suma de șpagă de 10000 € și banala cutie de 35 lei!
**Că la un joc de poker unde un jucător dorește să-și termine psihologic adversarul:
- 5000 ai tai, plus 1 leu al meu!

Gigi spunea...

Unde draku s--a pomenit ca ambasadorul unei țări să spună pe cine agrează el la conducerea țării respective?
Dacă îi iubește atât de mult,de ce nu-i transferă la el?

Boby spunea...

FIECARE PARTID TREBUIE SA APERE INTERESUL NATIONAL SI SA NU PERMITA AMBASADELOR SA-SI BAGE NASUL UNDE NU LE FIERBE OALA

Iulian Mareș spunea...

Să o facă în primul rând PNL, în frunte cu Mutu, căci sunt la guvernare...

spiritul lui Haret spunea...

Huhu Rezea daca in a descalci legile pensiilor militare esti de apreciat in alte privinte esti sublim.Ma bucura ca activezi niste mascarici.Din pacate numai mascarici.
Nu crezi ca acest abansador cunoaste mai bine Romania decat tine?Eu cred ca da.Iti prinzi mana la usa.

Iulian Mareș spunea...

Și de aici vine tupeul...din agenda personala, alta decât varianta constituțională și legală:
„Avizul CSM mi s-a părut parţial destul de superficial”!

https://www.cotidianul.ro/klaus-iohannis-s-a-demascat-e-prizonierul-sistemului/

Leon spunea...

@Huhu Rezea, se pare ca acest site are numai...20 de accesari/minut (am cronometrat..)..! La ora 12,15, aveai numai..17 711 911 de Afisari de pagina..!

spiritul lui Haret spunea...

Huhu Rezea daca in a descalci legile pensiilor militare esti de apreciat in alte privinte esti sublim.Ma bucura ca activezi niste mascarici.Din pacate numai mascarici.
Nu crezi ca acest abansador cunoaste mai bine Romania decat tine?Eu cred ca da.Iti prinzi mana la usa.Saranga este localitate in Romania.

Huhu Rezea spunea...

Tu nu te cunoști nici pe tine! Trebuie să vină altul să-ți spună cine esti?
Crezi că ambasadorul Rusiei nu cunoaște România? Ce ar zice lătrăii dacă și-ar permite să dea indicății?

Huhu Rezea spunea...

@Leon
Ti se pare puțin 20 de accesări pe minut,în zi de dumunica?
Ar fi 1200 intr-o ora.
Din monitorizarea Google, astazi nu au fost mai mult de 700 accesări pe oră.

Leon spunea...

Huhule, speram sa te prinzi ca te laudam, uneori spun adevarul mai pe ocolite..)).

Monteoru spunea...

Maestre.Unchiul Sam a mirosit cine este de incredere .USA prin traditie a fost anticomunista.PSD un nume ales nefericit.

M spunea...

Vedeti stimabililor? Exista oameni care iubesc tradarea si ii apreciaza pe tradatori!
66% din romani sunt de acord cu "revolutia continua a capitalismului"
66% din romani sunt de acord cu Catu, cu declaratiile lui, cu imprumuturile lui si cu austeriatea,
66% din romani sunt de acord cu privatizarea ultimilor resurse ale statului
66% din romani sunt de acord cu privatizarea sanatatii pe principiul "Nu ai bani = mori"
66% din romani sunt de acord cu defrisarile masive, cu blocarea de catre Johannis la cererea prietenilor lui decorati de la Schweighofer
66% din romani sunt de acord cu vanzarea pe nimic a resurselor naturale
66% din romani sunt de acord cu multinationalele care platesc romanii ca pe slugi si exporta profitul in tarile-mama

Iar "spiritul lui haret" (ce jignire pentru Spiru Haret) este doar unul dintre ei! Spiru Haret a preferat sa vina profesor in Romania decat sa ramana profesor in Franta! Sigur, in Romania nu era unul ca Johannis la putere, dar totusi!

spiritul lui Haret spunea...

Huhu Rezea.Traiesti in trecut.Nu vezi ca se schimba lumea?Neputinta ta de veni cu argumente te determina sa ai iesiri nesportive.In sport ai obtine cu succes cartonasul rosu.Adaptarea la democratie nu o inteleg membrii si simpatizantii PSD-ului.E spre raul Romaniei.

M spunea...

Acum, nu ma pot abtine: pe cat facem pariu ca vine un diasporean de prin Italia bolnav de COVID-19 sa infecteaze vreo doua orase din Romania?
Asa, ca diaspora sa ne aduca absolut tot ce e rau, putred si pestilential!

Italienii au scos armata in zonele cu restrictii...

Huhu Rezea spunea...

Mai du-te mă în PM cu democratia ta de 2 bani! Impotriva Constituției nu poți veni cu snoave pe post de argumente.
Vezi tu mâine cum funcționează democrația după Constituția României, nu după indicațiile Departamentului de Stat.

Leo spunea...

BRAVO ICE !

Leon spunea...

Sa-si schimbe denumirea si PSD-ul din Germania..!

Huhu Rezea spunea...

@Leon
lasă-i pe guriști să-și răcească gura!
PSD nu va ajunge niciodată ca PDL-iștii lui Băse să e ascundă sub fustele lui Gorghiu, ca să-li păcălească pe Mutu și Sică.

Gigi spunea...

De 70-25 de ani ROU este învățată cum să ne alegem să ne trăim viața,cum să ne vindem avuția,cum să ne furăm unii pe alții sau alții pe noi,până la urmă cum să ne vândă și pe noi pe persoane fizice.
Mai e ceva de vândut în țara asta? "Nu avem bani de pensii,nu avem bani de autostrăzi,de metrou,de infrastructură în general,nu avem,nu avem".Păi cum dracu să mai ai dacă ai vândut tot la fiare vechi?Gândiți-vă ce se producea înainte,de la ace,brice,până la avioane,acum se mai produce ceva?Un tractor,un camion,o locomotivă,un avion etc.etc.etc.Unii zic că așa sunt vremurile,dar îi întreb eu,dacă iar pune ăștia să stea "capră"ar sta? Că...așa sunt vremurile!
Vai mama voastră de neam de slugoi!!!!!

Alex spunea...

Sunt curios daca asta era.ambasador in Coreea de Nord ,sau hai sa nu exagerez prea tare ,in Moscova ar fi avut acelasi tupeu? Vor sprijini Armata Romaniei in misiunile internationale,ca si pana acum!Pai noi avem acolo interese? Cred ca noi ii sprijinim pe ei .Eventual ne vor sprijini cu najorarea cotei de contributie de la 2% la 3% si al nostru mut ,dand din codita va fi singurul care va plati,dand din coada.

Viorel spunea...

Priimii oameni într-o țară super dezvoltată ca a dumneavoastră care dormeau pe stradă în cutii de carton și se încălzeau la focul făcut în butoaie din tablă i-am văzut în filmele americane și nu-mi venea a crede, acum văd concret în România capitalistă.
Economia americană supraviețuiește în mare parte din conflicte (În 2010 a început să publice detalii despre implicarea Statelor Unite în războaiele din Afghanistan și Irak / Julian Assange) prin producția de armament pentru uz propriu / export (cel depășit, la fraieri ca românii), echipamente militare, etc.
Critică comunismul cu dedicație Rusia (oligarhi) și China care dacă s-ar retrage de pe piața americană, nu în totalitate ci doar partea financiară (lichidități) America ar intra în cel mai mare colaps financiar pe care l-a avut vreodată.
Datoria totală a Statelor Unite ale Americii a ajuns la nivelul de 22.010 miliarde de dolari, a transmis Departamentul Trezoreriei (Cotidianul.Ro/13februarie2019).
La sfârşitul anului fiscal 2019, datoria publică brută totală a fost de 22,72 trilioane de dolari, pe fondul unei creşteri anuale de 5,6%, conform datelor oficiale. În aceste condiţii, datoria publică a crescut până la 106,5% din PIB, de la 105,4% în anul precedent.(Ziarul BURSA#Macroeconomie/03 octombrie 2019).
Calculat procentual la nivelul nostrum ca țară, dacă am avea datorii ca cele de mai sus prezentate, oare cum am trăi ? Sar în sus și PNL și UE, BM, FMI, etc. că am depășit deficitul bugetar de 3%, (noi, fraierii ne-am stabilit 3% să le arătăm cât de deștepți suntem) că a crescut datoria publică, etc. Se compară una cu alta ?

Dibaciu spunea...

Doamne cum le stiti voi pe toate, analistilor!

Iulian Mareș spunea...

Tupeul Măscăriciului și al Grofului Mut vin și din n bogăția bună de vândut a ROU! Iata situatia:

https://playtech.ro/stiri/comoara-fabuloasa-pe-care-sta-romania-am-putea-plati-datoria-externa-inzecit-dar-nimeni-nu-face-nimic-87746

Leon spunea...

https://www.stiripesurse.ro/eugen-teodorovici-a-rabufnit-la-adresa-ambasadorului-sua-in-romania-preia-informatii-din-surse-aservite-pnl_1433773.html

Iulian Mareș spunea...

Drăghici,
Pt că la externe este tot un evreu!...
"Niște evrei", cum ar zice unul ai cărui înaintași i-au iubit fierbinte!

Gigi spunea...

Hopa,se trezi şi nea pletosul,Bombonel 2,15.
Bããã,tu n-auzi pe cine iubeşte nenea Zumkãnvier?
Înalta Poartã,a decis,ce nu ţi-e clar?😯

Cornelius Flavius Ifrim spunea...

Un perciunat jegos, ca si precedentii dusmani ai poporului roman, veniti aici instruiti de bandele fasciste, liberale si #Rezist sa ne de ordine ce sa iubim si ce sa nu iubim in politica! SUA vrea sa fie si jandarmul nostru? Avem atatea dosuri in care poate sa faca ordine cu nasul si papilele gustative, deci sa treaca la munca asta de jos, nu sa ne poarte de grija si sa ne dea ordine! Mai mult mi-e ciuda pe rezervistii tradatori, care se considera fericiti ca pot face rau Romaniei din pozitia de pupincuristi si slugi ai SUA, ca fanatici lăbărali-băsănisti!

Stelian P. spunea...

Atentie la diasporeni ca virusul a aparut si in Canada.

M spunea...

Ambasadorul unei tari este indicat sa isi castige favorabilitatea populatiei tarii gazda.

66% din romani sunt de acord cu el! Deci onul a vorbit pentru MAJORITATEA romanilor. Facem apriu ca oricare din spalatii pe creiere care se dadeau cu kurul de pamant in Piata Victoriei este incantat de "asa ambasador bun si cunoscator al realitatilor romanesti"?

Iulian Mareș spunea...

Domnule M,
iata de unde vine tupeul de cocalar:
Daca asa ceva ati mai auzit undeva in lumea civilizata, doresc sa-mi spuneti:

”Concret, Mark Gitenstein, utilizându-și puternica poziție de ambasador extraordinar și plenipotențiar al SUA la București, a exercitat presiuni după modelul experimentat și în mega-escrocheria Microsoft asupra autorităților statului român, pentru ca Fondul Proprietatea, care administra o parte importantă a averii statului român, să-și schimbe consiliul de administrație și să accepte accesul ca administratori al reprezentanților unor parteneri străini”, afirmă SRS.
Detaliile oferite de celebrul jurnalist sunt uluitoare: ”Gitenstein a impus și organizarea în acest sens a unei licitații, în scopul de a salva aparențele”.

Dar, în final, după ce ar fi ”stabilit regulile jocului”, Gitenstein a devenit membru al Consiliului de Administrație al Fondului Proprietatea și apoi președinte de facto al acestuia – sau, altfel spus, ”stăpân absolut peste o bună parte a averii statului român, după ce nu a mai fost ambasador”.

M spunea...

@Mareș Iulian

Da, dragul meu camarad. Și acum să încercăm să privim ce fac ambasadorii americani (și nu numai) dar din perspectiva unui cetățean american!
Ambasadorul american e plătit să reprezinte interesele americane. Și o fac foarte, foarte bine.

Poate problema ar trebui pusă invers: de ce dracu ambasadorii români sunt atât de slabi, de ineficienți, de slugarnici?
Gândiți-vă că ambasadorul român in America ar fi reușit să închidă investigații FBI care ar fi dăunat imaginii României, ar fi obținut privilegii comerciale, economice....

Să nu ne supărăm că americanul își face treaba cu să ne revoltăm că ai noștri nu și-o fac! 😁

Iulian Mareș spunea...

M,
Cu toată stima, însă Maior trebuie să rămână treaz și după ora 09.00 L.T.! Dar poate?
Ceilalți... maimuțoi, numiți de Autist, fără să treacă prin Institutul de studii diplomatice!

Alex spunea...

Ash! Ne dam si noi cu parerea.

BONIFATIE spunea...


Domnilor! Să stăm strâmb și să judecăm drept... chiar dacă asta ar trebui să o facă judecătorii, adică cei inițiați/informați.
Domnul Zuckerman nu are nicio vină că este un om de zahăr sau dacă vreți, în traducere liberă, d-l ZAHARESCU. Ce vină are domnia sa că ai noștri ca brazii fac diabet. Să le dăm insulină. N-am găsit încă doctorul?! Atunci problema este la noi.

M spunea...

Centrul Ceh din Bucuresti se implica pe fata in sprijinirea animalelor de la rezist!

Mihai Dide anunta a intalnire in aceasta institutie GUVERNAMENTALA pentru a discuta despre "abuzurile" institutiilor de ordine publica!

Iata cum pune problema un stat membru UE si teoretic "prieten" Romaniei!

Abuz de putere, distrugere de bunuri, privare de libertate, lovire și vătămare sau furt sunt posibilele urmări ale unei banale legitimări efectuate de forțele de ordine. Pentru toate aceste infracțiuni, Codul Penal prevede pedepse care însă nu sunt aproape niciodată aplicate atunci când făptași sunt oamenii legii.

O scarba nemasurata ma incearca cu privire la statul ceh! Poate era bine ca atunci cand Pactul de la Varsovia ia pus cu botul pe labe Romania sa nu fi avut principii si sa fi ajutat si noi!
Rusine Cehia!

Si va intrebati de SUA? Macar aia e o tara adevarata nu un punctulet pe harta lumii. Mizerabilii!

Aurel spunea...

Pe lângă multe alte prostii scrise pe aici cu acest comentariu mizerabil chiar ați întrecut măsura .
Sursa Wikipedia;

"Republica Cehă este primul fost membru al CAER care a obținut statut de țară dezvoltată de la Banca Mondială.[3] Ea are cel mai ridicat indice al dezvoltării umane din Europa Centrală și de Est,[4] fiind o țară cu „dezvoltare umană foarte ridicată”. Ea este pe locul al treilea în lista celor mai pașnice țări din Europa și cea mai democratică și sănătoasă (în termenii mortalității infantile) din regiune"

Dacă domnia voastră dorește să fie un comentator echilibrat și documentat ar fi bine sa parcurgă in paralel Cehia și Romania pe Wikipedia și nu numai.
Veți găsi dimensiunile mizeriilor care le promovați pe aici.
Și să știți că totuși la Cluj "oxigen" înseamnă autobuze și troleibuze electrice,centura ocolitoare ,centru universitar de prim rang ,dezvoltare economică accelerata,grad de civilizație ridicat ,etc

Iulian Mareș spunea...

Și ce PLM s-ar întâmpla dacă ar fi Cehia un stat războinic? Ne-ar epila forțat?
Tu nu te-ai prins de ce s-a spart Cehoslovacia și vrei sa discutam de ce se dezvolta mai rapid un stat minuscul?
Mută-te în Luxembourg!
Cât despre Cluj...nu uita un lucru: așa cum au venit în 10 TIR-uri utilajele zecilor de mici fabricute, așa pot sa și dispară! Nu au venit că le era drag de ardeleni...și nici nu le-a dat în cap cu vreun mare nivel de trai!
Scopul lor a fost sciziunea ROU, însă doar prostii rău de tot nu au înțeles nici azi.

M spunea...

@Aurel

Compara in plm Cehia cu SUA! Eu in contextul acestei comparatii am zis ca Cehia e un punctulet pe harta lumii!
Poate vin iar rusii peste civilizatii cehi ca ar trebui sa ne doara in kur ca suntem in NATO si sa ii apere Dide cu ai lui! Daca e sa iau lectii iau de la un stat din primele 5 democratii (daca e vorba de democratie), economii (daca e vorba de economie) etc. nu de la aceasta tarisoara care isi permite in mod mizerabil sa ne dea lectii!

GRAV E CA E VORBA DE STATUL CEH nu de un ong oarecare! Un stat pe care il consideram prieten Romaniei.
Tot mai multe voci arata implicarea strainilor in evenimentele din 10 august, probabil ca si serviciului de spionaj ceh a fost pe acolo.
Un strigat de m#ie ar fi indicat dar imi e prea greata de cehia si de cehi ca sa merite asa ceva!


Va inteleg frustrarea cu clujul! Chiar va inteleg! Fratele meu e exact ca domnia ta!
I-am explicat: cand autobuzul face de la un cap la altul 15 minute e usor sa il alimentezi electric!
Centura ocolitoare? Normal ca au drenat bani spre oraselul lor. Clujul a fost reprezentat de mai multe grupuri politice dubioase aflate la putere in ultimii 20 de ani.
Nu ma cert cu domnia ta dar nu mai compara Clujul cu Bucurestiul cum nici eu nu compar Bucurestiul cu New Yorkul.
In rest nu am sa inteleg fixatia asta cu l'ombelico del mondo reactie specifica la un imens complex de inferioritate. Capul sus! Nu sunteti nici aia mai tari si mai smecheri nici aia mai prosti si mai idioti! Sunteti oarecare, mediocrii ca si mare parte din aceasta tara!


Aurel spunea...

@ M,@ IM
Domnilor , în zbenguiala dumneavoastră cu tot felul de afirmații josnice nefondate la orașele din provincie ar fi bine să știți că în conformitate cu datele oficiale municipii precum IASI ,CLUJ NAPOCA , TIMIȘOARA la o populație de 1/5 din a capitalei și a unei suprafețe de 1/4 că suprafața metropolitana ,1/2 urbană au UN singur primar în timp ce capitala are ȘAPTE.

M spunea...

Cum spuneam, aveți un imens complex de inferioritate. Nu se poate trata.

Am zis eu că Bucureștiul e minunea universului cosmic?

Ce plm am zis eu "josnic" despre Cluj? Că nu e cât Beijing? Bine, bă, Clujul e minunea lumii! Gata! Te-ai calmat?

Ce dracu aveți cu indirjirea asta provincială ca sunteți importanți?
Patetici!
Dacă zice unu că Clujul e un oraș mediocru este o afirmație "josnică"! Ia zi tu despre București că e un oraș mediocru și să vezi dacă mă apucă pandaliile!


Boc e cel mai mare pitic din lume! Ești mulțumit?
Ce naiba v-au făcut ăștia de v-au spălat în halul ăsta creierele?
Probabil că sunteți și fan Johannis care la fel ca bocul și Clujul "îi" perfect și darul lui Dumnezeu pe pământ!

Nu te indignează că niște cehi căcăcioși își permit să se alieze cu animalele de la rezist. Nu te oripilează că guvernul ceh finanțează mizerii la adresa instituțiilor statului român!!!

Iulian Mareș spunea...

Aurel,
puneti-va 5-6 de BOC! Super....
Daca nu stii sa cauti te invat, ca sa nu mai scrii ca Timisoara este 1/5 din Bucuresti:

https://www.bucuresti.insse.ro/wp-content/uploads/2018/04/POPULATIA-LA-1-IANUARIE_EDITIA-2016.pdf

In rest toti suntem la fel, insa ne place sa ne credem importanti, nevoie mare!

In Bucuresti sunt 2.107.399 persoane cu domiciliul in acte! In real, cred ca peste 3 mil, iar daca mai adaugi pe cei aflati in tranzit sau in vizita ajungi la 3,5 mil!

Iulian Mareș spunea...

Pentru cei care inca mai cred in nemurirea acelor 63% din votanti (in fapt cam 30% din electorat)!!!

“Hosana întru cele de sus“, adică mântuieşte-ne Doamne. Aşadar mulţimea il aclama pe Iisus, de Florii! Ea nu înţelege esenţialul: Împărăţia predicată de Iisus nu este din această lume, nu este o Împărăţie exterioară, pământească, ci una interioară, cerească. De aceea, peste numai câteva zile, aceeaşi mulţime va cere răstignirea celui pe care acum Îl aclamă ca pe un Rege: Rastigneste-l!!! ...urla poporul!
Si vrerea lui fu indeplinita!
De la extaz la agonie este doar un pas!

*Pilda este pt si despre oameni, iar asemanarea cu realitatea este pur intamplatoare, kiar daca si asta a venit in Bucuresti calare tot pe un magar, numit Crin!