Fostul șef SIE, Ioan Talpoș rescrie istoria post revoluționară a României într-un interviu publicat anul trecut de Dan Andronic în Evenimentul Zilei.
Sunt relatate momente dramatice pentru România anilor '90 , momente care au pus în dificultate și cei doi coloși ai acelor ani, Washington și Moscova. Multe relatări sunt necunoscute publicului și nici celor care se cred biruitori numai prin sloganuri anticomuniste.
Voi reda mai jos fragmente care converg cu titlul topicului, întregul material putând fi citit
– Dacă cineva vrea să afle carei natura reală a relațiilor speciale între Washington și Moscova, ar trebui să afle conținutul înțelegerii secrete dintre cele două mari puteri.
– Chiar atunci. Dar finalizată complet în 1990, atunci când s-au făcut transferuri de personaje care să observe dacă se încalcă înțelegerile. Este absolut necesar ca cei care gândesc politica actuală și de perspectivă a României să nu uite că a existat așa ceva
– Ne întoarcem la momentul 1993-1994 și relațiile România-Statele Unite ale Americii? Care era contextul strategic? Totodată s-a spus că nu erați abilitat să cereți retragerea ofițerilor deplin conspirați de pe teritoriul american.
– Asta-i o prostie! În calitate de director al SIE puteam retrage pe oricine ca persoană. Știți ce nu puteam să fac? Nu puteam să fac politici ale statului român. Iar din acest punct de vedere este necesar să facem niște precizări, ca să definim contextul strategic, cum l-ați denumit. Și o să încep tot cu mine. Prin 1991, fiind în poziția de consilier prezidențial pe probleme de siguranță națională i-am prezentat domnului Ion Iliescu, președintele României, cum vedeam eu posibilitatea ca să ieșim din blocajul general în care nimeni nu discuta cu noi, nu aveam nici o perspectivă. Era evident că eram într-o situație în care eram puși să ne sufocăm în propria condiție. Sub presiuni interne și externe.
– Și ce i-ați spus?
– Că singura formulă prin care România poate face ceva este ca țara noastră să intre în NATO și Uniunea Europeană.
– În 1991? E prima dată când aud așa ceva. Care a fost reacția lui Ion Iliescu?
– Domnul Ion Iliescu s-a uitat la mine și mi-a spus: cred că ai dreptate. Fă tu un program, cum crezi tu că trebuie să facem acest lucru. Și am lucrat la el vreo 2-3 săptămâni…
– Este important să înțeleg exact. Deci există documente scrise în arhiva de la Cotroceni?
– Nu mai știu dacă există și în zilele noastre…
– Ar trebui să existe. Este vorba despre un raport al unui consilier prezidențial
– Vă spun că eu l-am făcut, domnul Ion Iliescu poate fi întrebat oricând. Din nefericire, dintre cei care au văzut raportul mai trăiește doar unul, dar și acesta poate fi chestionat. Cert este că, după ce l-am prezentat, domnul Președinte m-a chemat la el. Am văzut că îl citise pentru că așa cum are obiceiul, făcuse o mulțime de sublinieri, de comentarii scrise pe marginea lui. Se vedea că fusese citit de câteva ori. Mi-a cerut să-l trimit președintelui Camerei Deputaților, Dan Marțian, președintelui Senatului, Alexandru Bârlădeanu, materialul ajungând și la președintele Comisie de Apărare din Senat, Gelu Voican Voiculescu.
– Ce a urmat?
– O dezbatere restrânsă la Cotroceni. Au apărut Alexandru Bârlădeanu, Dan Marțian și Gelu Voican Voiculescu. Neinvitat, dar adus de Bârlădeanu care a spus că fiind șeful Comisiei de Apărare era bine pregătit pe acest subiect. Ne-am așezat la o masă, Președintele, eu și ceilalți. Domnul Ion Iliescu i-a întrebat dacă l-au citit și ce părere au. Alexandru Bârlădeanu a întrebat: cine a făcut materialul, iar răspunsul a venit imediat. Talpeș. Atunci Bârlădeanu zice că a citit materialul că a mai discutat și cu alții și că nu crede că noi (n.n. România) suntem în momentul în care să declanșăm o asemenea ofensivă pentru că va fi înțeleasă dificil de alții
– Care alții? În 1991 nu putea fi vorba decât despre ruși, despre Uniunea Sovietică, așa cum mai exista ea la momentul acela..
– Întâlnirea a fost după puciul din august 1990, dar nu cred că dispăruse Uniunea Sovietică. Oricum n-a zis asta explicit.
– Din ceea ce mi-ați descris, cel puțin trei participanți la întâlnire aveau legături „istorice” cu serviciile secrete sovietice sau pe linie de partid. Alexandru Bârlădeanu, vechi ilegalist comunist, bănuit că era agent sovietic, Dan Marțian, profesor de socialism științific și Ion Iliescu, care nu mai are nevoie de nici o altă prezentare.
– Sau este de presupus că mai aveau legături cu rușii…
Oricum am lua-o, erau formați la Moscova!
– Revin. Dan Marțian nu a făcut altceva decât să întărească opinia lui Alexandru Bârlădeanu și să spună că este nevoie de dezbatere mai largă. Nici unul nu spunea că este împotriva concluziilor raportului, ci că era o chestiune care trebuia luată în seamă cu atât mai mult cu cât Polonia, Cehia, Ungaria făceau pași importanți în această direcție.
– Iar noi aveam handicap unor decizii politice greșite. Cum ar fi mineriada din 1990.
– Nu, nu, nu puneți problema așa! Atunci, în iunie 1990 nu a fost altceva decât o acțiune prin care românii trebuiau să fie convinși că politica internațională de blocaj față de România este menținută din cauza lipsei lor de comportament democratic.
– Adică mineriada din 1990 a fost un eveniment provocat din exterior, de alte forțe decât cele pe care le știm acum? Nu sună cam conspiraționist?
– Mineriada a fost provocată ca se ajungă la ceea ce v-am spus mai înainte.
– Provocată de cine? Fiți mai concret.
– Din afară. De cei care au organizat toată demonstrația, tot scandalul, cei care au vrut să-l dea jos pe Iliescu… Dar acum vorbim altceva, poate altădată vă spun punctul meu de vedere despre iunie 1990.
Pacepa era agent sovietic
-Nu o putem lăsa așa. Dumneavoastră spuneți că 13 iunie a fost organizat de forțe din exteriorul României.
– Da.
– Atunci, 14-15 iunie, aducerea minerilor, valul de violențe, ce mai reprezintă?
– Aducerea minerilor a fost făcută pe o reacție a unor personaje legate de lumea minerilor și pe condiția lumii respective care miza pe un comportament reactiv din partea minerilor care doreau să-și garanteze statutul lor privilegiat.
– Înțeleg că nu vreți să mai discutăm acest subiect, dar este prima dată când aud că 13 iunie 1990 reprezintă un eveniment stimulat și susținut de forțe din exteriorul României, că nu a fost spontan. Aceasta este cunoașterea pe care o aveați la acel moment, când erați șeful grupului de consilieri ai ministrului Apărării, Victor Atanasie Stănculescu?
– Categoric!
– Ulterior, în calitate de consilier prezidențial pe probleme de siguranță națională sau ca șef al SIE ați ajuns să citiți și alte documente.
– Să știți că majoritatea documentelor din 1990 au fost arse, au fost distruse, de personaje care au avut interesul să joace în continuare pe această necunoaștere a statului român. Știți ce era statul român la acea dată? Nici nu exista! Era o construcție declarativă, în care nu se ascultau ordinele, se juca pe cont propriu, erau diverse găști angajate în dispute. Ce a fost atunci a fost o situație făcută special pentru a se împinge un stat către autodistrugere.
– Unde îl plasați în tot acest scenariu pe Ion Iliescu?
– Președintele? Președintele Iliescu era singurul serios. Singurul care atunci când se discuta ceva își nota. Eu i-am și spus la un moment dat: puneți-i pe ei să noteze. Pentru că după ce au plecat de la Cotroceni, uită tot. Uitați-vă că nici una din hotărârile de data trecută nu au fost puse în aplicare. Dar haideți să ne oprim aici…
– N-am înțeles rolul lui Ion Iliescu, totuși va trebui cândva să lămurim unele din afirmații.
– Putem scrie o carte. Revenind la întâlnirea de la Cotroceni și aderarea la NATO și UE, vreau să vă spun că între problemele discutate se afla și cea a serviciilor de informații. A spionilor aflați pe teritoriile altor state. Și să știți că era o gălăgie infernală. Presa română, liberă, acuza această încrâncenare a statului român în privința problemei fostei Securități. Așa că atunci am spus că dacă noi nu reușim să luăm legătură cu cei care se află în jocul intim al acordării de garanții, nu avem nici o șansă! Eu sunt istoric și știu că toate șansele au fost negociate astfel. Discuția este profesională și acolo afli care sunt problemele care deranjează cu adevărat.
În 1991, Iliescu voia să negocieze
– Vreau să mai discutăm puțin despre întâlnirea de la Cotroceni din 1991 dedicată aderării la NATO și UE. Cum s-a finalizat?
– Îmi aduc aminte că Gelu Voican-Voiculescu nu a spus nimic, până spre sfârșitul întâlnirii. La un moment dat, stătea lângă mine, eram toți așezați la o masă rotundă, zice: Domnule Talpeș, dumneavoastră chiar credeți că vom intra în NATO? Eu adusesem multe argumente pentru chestiunea asta, așa că i-am spus că sunt convins că vom intra în NATO. S-a uitat la mine și mi-a spus. De la masa asta cred că dumneavoastră sunteți singurul care crede asta. I-am răspuns imediat că, dacă 80 la sută din români vor în NATO, tocmai se făcuse public un sondaj de opinie, nu contează ce vrem noi, căci vor veni alții care o vor face. Așa că ar fi un imbecilism să rămânem singurii care nu vor în NATO. Așa s-a încheiat prima întâlnire în care s-a discutat despre NATO și UE.
– Cotroceni, 1991. Vremuri tulburi cu multe acuzații și suspiciuni. Ce s-a mai întâmplat, a rămas o bucată de hârtie pe care scria că vrem în NATO și UE?
– Domnul Ion Iliescu mi-a dat aprobarea ca în discuțiile pe care le aveam la Ambasada SUA să insist pe această chestiune, să spun că România și Președintele vrea să negocieze, vrea să afle cum se poate declanșa acest proces de aderare.
– Răspunsul americanilor?
– Tăcere. Nu ziceau nimic. Ne vedeam cu ambasadorul, cu omul numărul doi din ambasadă, dar nimic! Noroc că a venit John R. Davis jr., că s-au schimbat lucrurile. Inițial și el se uita la mine ciudat, iar la un moment dat m-a întrebat: ne spuneți ce vrea Iliescu sau ce vreți dumneavoastră? Eu aici vă spun ce vrea Președintele Iliescu. Mi-a fost clar că la nivelul Ambasadei SUA se știa altceva, erau mulți care transmiteau semnale inverse, mai ales că încercau să-și găsească o cale prin care să arate că ei sunt singura soluție.
– Pe alt canal diplomatic s-a transmis dorința României de aderare la NATO?
– Categoric. Au fost făcute declarații de către primul-ministru care indicau clar că România dorește acest lucru. Numai că la acest nivel nu poți angaja o țară fără să știi că o să primești un răspuns pozitiv. Nu puteam, în 1991, să spunem că noi vrem în NATO, iar ceilalți să ne răspundă că nu suntem incluși în planurile de extindere. Iar ceilalți, care oricum nu te vroiau acolo, să aibă prilej să ți-o tragă!
– Înțeleg, numai că aici intrăm într-o cu totul altă percepție. Aceea că România a început prost în 1990 punând în fruntea țării un fost demnitar comunist, pe Ion Iliescu…
– E o greșeală! România începuse prost din 1987, nu din 1990. Nimeni, la nivelul mondial, nu a mai schimbat percepția asupra României, mai mult a întărit-o, nu se mai putea face nimic. De fapt se dădea câștig de cauză pretențiilor maghiare și ale altora.
– Prezența lui Ion Iliescu în fruntea statului nu putea decât să consolideze această percepție.
– Prezența lui Ion Iliescu în acele momente în fruntea statului a fost cu acordul americanilor. Nu mai gândiți în termenii unei confruntări între Moscova și Washington, pentru că atunci a fost o înțelegere totală! Pot să vă spun că dacă cele două mari puteri nu și-ar fi dat seama până în vara lui 1990 de situația și de jocurile care se fac pe seama României pe o axă Budapesta-Paris-Londra, dar mai ales că nu este în interesul lor ca acesta să se finalizeze, poate că am fi avut o altă soartă.
– Iar intrăm într-o zonă conspiraționistă…
– Nu intrăm, dar trebuie să acceptați unele realități. Pot să vă spun că Washingtonul și Moscova au oprit prăbușirea României pe parcursul anului 1990.
Adjunctul operativ al CIA a dispărut
– Atunci și evenimentele de la Târgu Mureș din martie 1990, confruntarea între comunitatea maghiară și români le puneți în același context, al jocurilor făcute de Ungaria pe seama României?
– Categoric! V-am spus de dispariția adjunctului operativ CIA în ianuarie 1990 la Budapesta?
– Nu, nu mi-ați spus. Cum adică a dispărut. L-au găsit până azi? De ce aduceți în discuție acest element
– Pentru că acest eveniment i-a avertizat pe americani ce era personajul respectiv, ce jocuri se fac. Nici acum nu l-au găsit. Scenarii sunt multiple, dar important este ce s-a întâmplat în această chestiune. Americanii au înțeles că oficialul CIA reprezenta de fapt interesele maghiare la Washington, făcând parte din formidabila diasporă pe care o aveau aceștia în SUA. Făcea tot posibilul să promoveze interesele Ungariei la Washington.