Powered by Blogger.

Friday, October 25, 2019

Mitingul rezerviștilor și-a atins scopul

61 comments
In ciuda pesimiştilor, delatorilor, asmuţiţilor de către structuri, leneşilor etc, o masă critică de rezervişti, răspunzând chemării Sindicatului condus de istoricul Mircea Dogaru, a reuşit să creeze un eveniment cu suficientă vizibilitate, încât a atras atenţia, atât unor instituţii importante ale statului cât, mai ales, şi  televiziunilor, astefel că acestea din urmă  au alocat importante   spaţii  în programele de seară.
Nu-mi mai amintesc ca vreunul din multele mitinguri organizate de Mircea Dogaru să mai fi generat, concomitent, un Comunicat de Guvern şi o reacţie din partea unui preşedinte de cameră a Parlamentului, cum s-a întâmplat astăzi.
Indiferent de disputele pentru formarea noului guvern, în Parlament există  majoritatea PSD + PRO care ar putea rezolva inechităţile din sistemul actual al pensiilor militare, dacă în următoarele două săptămâni sunt puse pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor Proiectele legilor de aprobare a OUG nr. 57/2015 şi OUG nr. 59/2017, cea mai arzătoare pentru noi fiind respingerea art.VII din OUG nr. 59/2017. 
Nu am văzut reacţii la eveniment din partea candidatului la funcţia de prim-ministru şi nici din partea celui care ar trebui să se comporte ca un Comandant Suprem.
Orban a spus ieri că guvernul său, dacă va avea  cvorum pentru învestire, va trece toate pensiile pe contributivitate, mai puţin pensiile militare. Ce se face, însă, cu CCR, care a spus prin 2000 că este discriminare dacă se trec pensiile magistraţilor pe contributivitate  şi rămân pensiile militare? Fie le trece pe toate pe contributivitate, fie le lasă cum sunt, altă variantă nu are.

PS. Discursul domnului Dogaru a fost şi o patetică lecţie de istorie.
Nu de multe ori îţi este dat să auzi că regele Carol I al României a fost un trădător, prin Acordul Secret încheiat în anul 1883 cu Tripla Aliantă(Germania, Italia, Austro-Ungaria), tratat rămas secret până în anul 1914. Erau trădaţi românii din Banat, Transilvania şi Bucovina.
De asemenea, este neobişnuit, în ultimii ani, ca într-un discurs public să fie elogiate patriotismul şi naţionalismul Mareşalului. 

 
Delegația SCMD, primită la Guvern







Soluții pentru eliminarea inechităților privind pensiile militare de stat

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, și reprezentanți ai Ministerelor Apărării Naționale și Muncii au avut astăzi, la Palatul Victoria, consultări cu o delegație a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.
Discuțiile au fost axate asupra modificării Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel încât să fie eliminate unele inechități în ceea ce privește aplicarea legislației și calcularea drepturilor militarilor.
Secretarul general al Guvernului a subliniat că are mandat din partea premierului Viorica Dăncilă, în calitate de președinte al Partidului Social Democrat,  să îi asigure pe reprezentanții Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate că această formațiune politică va susține în Parlament o inițiativă de modificare a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Scopul acestui proiect este să ofere soluții astfel încât, persoane care s-au pensionat în ani diferiți, dar au desfășurat aceeași activitate, în condiții similare, să beneficieze de aceleași drepturi, iar pensiile să reflecte vechimea în muncă și contributivitatea.
Secretarul de stat din Ministerul Apărării Naționale, Mihai Dan Chirică, a menționat că această inițiativă legislativă este deja pregătită în colaborare cu reprezentanții sindicatelor din domeniu și a tuturor celor interesați, însă actualul Guvern nu mai are prerogative care să-i permită adoptarea proiectului. În aceste condiții, se fac toate eforturile pentru a nu fi afectate beneficiile pensionarilor militari.  
 Totodată, secretarul de stat din MApN a afirmat că este pregătită o altă măsură destinată creșterii calității vieții cadrelor militare în rezervă, respectiv indexarea pensiilor militare cu 4,6%, care poate fi aplicată de la începutul anului viitor.
Ministrul Toni Greblă și secretarul de stat Mihai Dan Chirică au transmis aprecierea prim-ministrului Viorica Dăncilă și a actualului Guvern față de Armata României, precum și determinarea de a susține interesele cadrelor militare, prin toate mijloacele constituționale.

61 comments:

vasile iosif said...

Asa sa fie.

Leon said...

Secretarul de stat, Dan Chirica daca chiar dorea, putea promova proiectul de Ordonanta in perioada cand guvernul era in formula completa(inclusiv ministru MAI- interimar) dar n-a facut-o..., iar in ce priveste indexarea pensiilor militare cu 4,6%, nu trebuie sa faca nimic, atata timp cat art.84 din OUG 114/2018 este in vigoare !

Patrascioiu said...


.Nu vedeti ca orientarea este tot catre contributivitate?4,6 este indexarea cu rata inflatiei si atunci dece promite ceva care oricum este dictat de lege?Rezulta ca au in intentie sa o rada si pe aceasta precum guvernul pedelist al lui Boc?Asa sa fie?

CEZAR said...

Nu exista solutii pragmatice pentru eliminarea ..INECHITATILOR...!!!!
Toti vorbesc ..politic ..habar nu au ce prevede blestemata de lege .L-223 si nici nu au ideie care-i situatia pe ..teren!
Vorbesc ..pentru linistirea ..maselor si eventual obtinerea unui mic capital politic..
Singura SOLUTIE ...LEGE NOUA CU MOMENT T-0.....!!!

Huhu Rezea said...

@ Kis
Bun de meclă, dar nu ți-am zărit-o prin Piața Victoriei.

Iulian Mareș said...

Cezar,
Tu ai o posibilă posibilă dreptate, dar și aia îngustă!
Când vei returna soldele compensatorii putem discuta in spiritul și principiul egalității!
Întrebare incomodă: voi De Ce și Alții Nu? Asta nu ți se pare inekitate?
Ia încearcă să te documentezi la ce inwkitati a fost supusă jandarmeria, SSI,pșt . și VM după 1947!?
Nu te ambala căci vei ieși mereu pe locul IV din III!
*Niciodată să nu ceri tăieri ci creșteri, altfel ești mai naiv decât o oaie. ....
Mai clar, nu pot scrie!

Trofin said...

Referitor la metoda de indexare a pensiilor militare doar cu rata anuala a inflatiei , consider ca este o discriminare in raport cu modul cum se indexeaza pensiile in sistemul public. De ce este discriminare ? Fiindca in sistemul public se aplica si majorarea cu 50% din cresterea reala a salariului mediu brut pe economie , adica la pensionarii din sistemul public se regaseste si actualizarea in raport cu cresterile salariale. La pensiile militare s-a renuntat definitiv la actualizarea in raport cu cresterile soldelor militarilor in activitate. Un prim pas pentru ridicarea discriminarilor il vad a fi reintroducerea majorarilor pensiilor militarilor si cu cresterea procentuala a salariului mediu brut pe economie. Cat priveste masurile de eliminare a discrepantelor intre pensionarii militari , sunt slabe sperantele.

CEZAR said...

Al dreak de ..papagal !!
Pai tocmai asta-i problema ca toti cunosc situatia ..si ca cei de la MApN se opun...
Pai cum sa sari tu un amarat de maioras cu nici 20 de ani vechime de la 4000( asta parca nu ar fi deajuns ) la 15.000 sa-l intreci pe m-Al ..??
Extrapoleaza narodule..narojilor la coloneii si generalii burtosi cu ceafa groasa din aviatia fara AVIOANE SI ELICOPTERE DE LUPTA..si mai grav extrapoleaza la MAI..si vezi la cat va ajunge o fatuca cu fusta in cour intrata pe filiera indirecta -indecenta ..si care acum au de trei ori mai mult decat apevistii..
Uita-te pana si la paznicul de puscarii cum isi bate joc de voi ( normal un purtator de tomfa-baston) are cat Mares...colonel fara scoala de ofiteri ..sic..
Habarnistilor...!!
NB
Asteptam o poza cu mecla ta in piata ....hi..hi..hi..papagalule !

Huhu Rezea said...

@Trofin
Te știam mai rațional. De Cătălin nu mă mir!
Nu era nicio discriminare cătă vreme pensiile militare se actualizau conf art. 60
Nu se mai justifica acea indexare cu 50% din câștigul anual, cătă vreme pensiile militare se actualizau.
Este momentul cel mai potrivit să se reia actualizarea. Așa cum am mai precizat, majoritatea PSD + PRO nu mai are constrângerile bugetare impuse de propriul guvern. In viitor, guvernul va fi al lui Iohannis.

CEZAR said...

@// KISS NARODULE si m - Aresal..narod cu steif..hi..hi..hi (ce se umfla in pene )
Uite mai avem nevoie din astea plus ,elicoptere de atac plus avioane F-35 plus Tc. Abrahams M1 S
Crezi ca bugetul MApN ii doar sa va umple voua desaga ..sa-i cheltuiti prin Haustria si Hungary....?
?https://www.rumaniamilitary.ro/s-ar-parea-c-avem-noroc-de-turela-buna?fbclid=IwAR2Rs5acvLo-eB5j6wTOzhQ524xqiU8247js4RNxCX5YveE9wMuru04FhNk

CEZAR said...

Marin Olteanul (sic) cand ii sa critice apoi critica..
Iata adevarul
https://neacsum.blogspot.com/2019/10/scmd-ultimul-tango-la-victoria.html?spref=fb&fbclid=IwAR07l7nzvZA7bqrZ1MNiozNSBdIDDham1melIZNSGGPxTqiaB2ctEKrKEms "meeting" ..aici

kostas said...

Plus ca toti, absolut toti cei cu pensii speciale, inclusiv magistratii,au primit marire cu 15% pe partea contributiva, iar din ianuarie mai primesc 4,6% pe partea speciala. Numai noi, pensionarii militari santem singurii pensionari care nu am primit nimic in septembrie.Santem considerati cei mai prosti oameni, suntem nulitati pentru politicieni.Oare nu le e un pic jena celor care ne reprezinta prin sindicate si asociatii, celor care au acces la discutii cu politicienii,la tv,sa accepte bataia asta de joc la adresa noastra, sa nu fie mai hotarati,mai bataiosi in discutii,sa nu li se puna pumnul in gura, sa insiste pe faptul ca nu toti avem pensii de 10000 lei, nu sunt toti generali si colonei la pensie

ovidiu35 said...

O gândire de om îngust la minte! Cei ce au primit compensatorii au fost disponibilizați, la vârste de 40, 45 sau 50 ani.

Leon said...

Cine spunea ca Iohannis nu munceste Sambata..?
" Klaus Iohannis le-a spus liberalilor că a venit la această reuniune cu ceva simbolic. Preşedintele a promulgat legea pentru debirocratizare, o lege ce a fost iniţiată chiar de liberali.

"Mulţumesc pentru primirea foarte frumoasă. Am venit cu ceva simbolic astăzi. Este prima dată când promulg într-o zi de sâmbătă o lege. Este vorba despre acea lege iniţiată de liberali pentru debirocratizare", a spus Klaus Iohannis.

Huhu Rezea said...

@kis
La ora aia eu eram urcat pe blocul de 10 etaje din care am tras poza cadru... de sus.

Leon said...

"Am așteptat să treacă Ziua Armatei Române, din respect pentru bărbații și femeile în uniformă care apără această țară și care-și riscă viața zi de zi pe teatrele de operațiuni.

Acum pot să spun ferm, clar, răspicat, bărbătește, că rușine mai mare pentru Armata României decât palma dată ieri de Generalul Ciucă nu poate fi imaginată. Șeful Marelui Stat Major, comandantul militar al armatei, a abandonat Armata Română chiar de ziua ei, pentru o funcție politică în eventualul Cabinet Orban.

Mă întreb, oare care sunt meritele acestui General? Și dacă ne-am fi găsit într-o situație de conflict armat, ar fi procedat la fel? Ar fi părăsit câmpul de luptă pentru o funcție călduță, acasă, într-un birou?

Îmi este rușine de rușinea domnului General și cum văd că nimeni nu cere scuze ostașilor români, le cer eu scuze pentru lăcomia politicienilor români, acoperiți sau nu.

Armata Română merită generali adevărați, dar nu și pe cei ce se dovedesc doar niște purtători de uniforme și grade. Și mai merită onoarea câștigată prin jertfa eroilor care au purtat cu mândrie însemnele Armatei Române, indiferent de gradul avut.

Armata Română merită respectul nostru și merită mult mai mult decât să fie instrumentul ambițiilor personale ale unora sau altora.”, scrie Eugen Teodorovici

Patrascioiu said...

Nu vreau sa reiau ce spune Trofin.
Kostas@atentie ca nu toti coloneii si generalii au pensii de care vorbesti tu.
Mares@In discutia cu Cezar=Padina o cam dai in bara.Stii ca nu toti pensionatii inainte de 2010 au primit salarii compensatorii.In plus salariile compensatorii la inflatia din perioada 1995-2008 s-au dus pe apa simbetei.Mai mult decat atat.Au mai fost si impozitate.Pe bune.Multi.foarte multi au fost fortati sa se ceara a fi trecuti in rezerva.Ma surprinde ca de dragul ai da o replica lui Cezar faci erori.
Unuia care se prezinta "M"ii spun urmatoarele:Te simti jignit dar iti recomand sa citesti si recitesti ce comentarii ai facut.La comentariile care le-ai facut ai meritat replici pe masura.Retine ca pot fi comentatori pe acest blog cdt.U,MU,gl.sau pe functii de gl.,col.sau pe functii de col.pe care cu intentie sau fara i-ai jignit.De Mares se stie ca e col,de Cezar si Tehnocrat se stie ca sunt lt.col.Ne cunoastem de mult timp si tocmai de aceea ne permitem sa ne "intepam" reciproc.Cu altii nu decat daca o cer.

Trofin said...

Imi pare rau , nu ai inteles substratul la care m-am referit eu. Visele nu fac parte din preocuparile mele , sunt apanajul acelora care dorm mult.

raul said...

Ala-i presedinte??Cica face misto nu?Dar la ce sa te astepti de la un profesoras din Agnita ,scos intamplator din anonimat ??

Viorel said...

Viorel
Domnule Cezar, o să vedeți dumneavoastră o lege nouă pentru militari peste alți 30 de ani când va fi o “nouă revoluție” și armata va lua puterea pentru 6 luni sau 1 an așa cum a vrut să facă în 1989 (6 luni până se organizau partidele politice și stabileau o cale de urmat) dar s-a opus domnul Petre ROMAN (a afirmat acest lucru în presă și la televizor că nu voia o nouă dictatură după cea socialistă/comunistă), ca și cum Armata devenea dictator în propria țară când ea și așa datorită evenimentelor și politrucilor de atunci era aproape debusolată.
Deci peste 30 de ani vom avea posibilitatea să construim o clasă politică (,) care să înțeleagă și să rezolve problemele tuturor românilor nu doar ale parlamentarilor, primarilor, magistraților, medicilor, pilelor, amantelor, tuturor rudelor, etc.
Am citit în comentariul dumneavoastră despre o nouă lege cu moment T-0 și mi-am adus aminte de discuția avută de domnul președinte Traian BĂSESCU, domnul prim-ministru Victor PONTA și domnișoara Ioana PETRESCU (ministrul finanțelor) despre MTO (scuzele mele am confundat T-zero cu MTO).
Domnule Cezar și Ovidiu, echitate va fi atunci (exact cum spune domnul Iuliu MAREȘ) când cei trecuți în rezervă în perioada 2011- 30.06.2017 ne vom primi ajutoarele la trecerea în rezervă și asta pentru că așa prevedea legea, lege gîndită și aprobată de Parlamentul României, nu de noi.
Că pe noua lege nu se mai acordă aceste ajutoare, cine nu este mulțumit să facă grevă, proteste, greva foamei (poate ajunge parlamentar / a mai fost cazul) că acum au tot dreptul.
Ce spuneți despre doi frați sau tată și fiu care unul a luat aceste ajutoare și unul nu, ce ar trebui să facă, să se strângă de gât unul pe altul sau să nu își mai vorbească toată viața (rămâne la mica înșelegere, impart pe din două) ?
Domnule Ovidiu, îmi pare rău că nu pot să vă dau nume de foști colegi ofițeri (7 bărbați + o doamnă – cu unii sunt vecin, cu alții mă întâlnesc mereu) ce fericiți erau în anul 2007 când a venit statul de organizare prin care li se desființau funcțiile de comandant și șef de stat major de Batalion / Divizion (lipsa obiectului muncii prin reducerea stagiului militar obligatoriu), ce calcule își făceau adunând la pensie suma compensatorie împărțită la câți ani vor mai trăi și cam ce venit ar avea ei pe lună (o adevărată schiță de Caragiale), cum se vor duce și se vor angaja și ce bani vor mai aduce în plus la bugetul familiei.
Vă spun toate acestea având în vedere că le-am întocmit fișa de pensie și nota de fundamentare împreună cu contabilul-șef (au preferat să treacă în rezervă decât să se mute în altă garnizoană, ajutoare între 850.000 și 975.000 lei, plus că li s-au recalculate pensile după noua lege la unii aproape dublându-se pensiile, cine este mai în avantaj ?).
Subofițerii și maiștrii militari care nu și-au găsit funcții unii au trecut în rezervă, alții au făcut rapoarte și au fost asimilați de către I.S.U. (denumirea actuală).
Unii ofițeri însă aveau lacrimi în ochi când au ieșit pe poarta unității pentru că nu au plecat din sistem ci s-au mutat în alte garnizoane departe de familii.

reddog said...

@Cezar
Exagerati in ceea ce ma priveste.
Nici pe departe nu este asa.

Stelian P. said...

@Leon
Eu zic sa nu politizati totul prin prisma partidului rosu. Daca in locul generalului Ciuca aveam un ministru care nu a tras decit cu pusca la bilci sau unul care isi butoneaza telefonul cind primeste onorul era mai bine ? Lasati-l pe Ciuca sa ajunga ministru (dupa trecerea in rezerva) si sa vedem ce face. Poate ca a luat exemplu de la omologul sau francez, poate ca o sa faca ceva concret. Aveti timp peste citeva luni sa-l spurcati cum va vine la gura dar deocamdata nu e cazul.

Militar de la 14 ani said...

@ovidiu35
Din câte știu, nimeni nu a fost disponibilizat unilateral. Așa a fost dorința disponibilizaților. Condițiile au fost bune atunci bașca plati compensatorii și ajutoare. Pe de altă parte, tot timpul MApN a oferit variante de rămânere în sistem. Cunosc bine problematica așa că nu vă mai plângeți de milă. Suntem militari, ce naiba. Am luat decizii în cunoștință de cauză.

Sorina said...

Si pana la urma ce va fi si cand ? Ca p3nsii mici sant destule

Iulian Mareș said...

Tataie,
Cei care au primit!
Au avut niste opțiuni înguste ce-i drept:
- continuarea carierei in alta garnizoana, uneori cam departe
- scris raportul cu propria mână!
*Uită-te la Cezar câtă minte are dacă el știe că UNAP poate fi făcută și fără școală militară!
Bine că l-au exclus! 😂😎

Iulian Mareș said...

👍👌
F Bine ați spus! El voia numai la Timișoara

Iulian Mareș said...

Patrascioiu,
tu ai kiar ai Alzheimer!
Din ce an s-a introdus OUG-7? Ce dracu scrii ca proști pe pod?
Arunci prostii și te dai și crăcănat....
La Cezar nu am pretenții, dar la mata?
Adevărul este exact cum l-am scris eu și nu vreau să-l dezvolt căci nu sunt răutăcios! Dar nu pot accepta orice gălușcă, pt că la acea dată eram tânăr Cdt B/Bg.

Iulian Mareș said...

Lingea clante la GRIVCO să-l pună vicepremier!

Iulian Mareș said...

Leon,
cu individul analizat mă cunosc binișor și ai dreptate! Nu este pt politică, mai ales că și-a creat o imagine de ghiocel! Știu mult mai mult decât pot scrie...

Iulian Mareș said...

Nu va fi niciuna, niciodată!

Iulian Mareș said...

Nu mai scrie tâmpenii!
Ești nepregătit pt o așa o discuție! Scrii și fără logică și conținut!
Ai auzit de expresia că F-35 nu este întrebuințat la maximum nici de americani? Este o tehnologie pe care nu o poți pricepe, clar!

Iulian Mareș said...

Mai acum ceva timp in urmă îl înjurai!
Îl cunoști, știi unde a activat? Crezi că se ocupa cu rândul râ plantoane, ca ține?
Ia și sritica-l că a făcut filologia!

Iulian Mareș said...

Ei, nu te victimiza, că nu ai purtat pistol la jartea! 😂😜

Patrascioiu said...

Mares nepotii imi spun "bunicule".Accept si tataie.
Iar dai in bara din dorinta ai da replica lui Padina.In calitate de "tataie" iti spun ca unul din posibilii tai fosti comandanti in 1968 a fost reactivat cu gradul de sublocotenent.Avea stagiul militar satisfacut ca militar in termen.Dupa ceva timp a facut un curs de specializare de 6 luni la Fagaras.A urmat AMG similara UNAp fara a urma Sc.Of.In 1986 daca nu gresesc era cdt.R.Mc.In 1989 era sef de stat major la o D.Mc.Dupa 1990 a ajuns gl.lt.In prezent il gasesti presedinte filiala ANCMRR si in conducerea ANCMRR.
Militar la 14 ani@Te lauzi ca stii dar nu vrei sa stii.Stii pe dracul.Intreaba-i pe cei ce au fost cdt.UM.si MU.Cauta-l si intreaba-l pe Palaghia eventual pe un fost sef sectie personal.

Unknown said...

Mareș,euam absolvit A.M. în 1983 și am avut coleg de grupa un fost sergent cu diagonala!Renunță la mistocarelile de doi bani!Ieri nu te-am văzut în P.V.Pt Stelian P.:tu ești de părere că trebuie sa- l vedem pe Ciuca ministru că să ne convingem că este o nulitate căruia nu-i i pasă decât de interesele personale?? Eu îi recomand să rămână în cort!!

Viorel said...

Viorel
Spre informare pentru cei ce se contrazic de dragul de a se contrazice deși cred și sper că la gradele, pregătirea și experiența pe care o au cunosc destul de bine realitatea.
1. Ajutoarele / plățile compensatorii au fost stabilite prin Ordonanța nr. 7 din 29.12.1998 privind unele măsuri de protecție socială a personalului militar și civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale.
2. Aceste ajutoare / plățile compensatorii au fost preluate de Legea nr. 138/20.07.1999 (privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții)
și prevăzute la art. 31 pct. (1) și (2) și 32 pct. (1) și (2) fiind atribuite (în ziua trecerii în rezervă sau maxim 30 zile de la trecerea în rezervă) până în anul 2010.
3. Începând cu anul 2010 intră în vigoare Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice unde la art. 20, alin. (1) și (2), Secțiunea a 3-a, Capitolul II, Anexei nr. VII, sunt stabilite ajutoarele de care beneficiază cadrele militare, etc., la trecerea în rezervă cu drept la pensie în raport cu solda funcţiei de bază avută în luna schimbării poziţiei de activitate.
4. Având ca motiv criza economică din 2009-2011, guvernele României au profitat de bunăvoința noastră și ne-au vitregit de aceste trepturi.
5. Ei spun că până pe 31.12.2021. Oare ?

Sorina said...
This comment has been removed by the author.
Stelian P. said...

@Unknown
Nu-l cunosc pe Ciuca decit din informatiile publice. Pur si simplu l-am comparat cu ultimii ministri pusi de Dragnea. Am vrut sa-i dau o sansa nu sa-i compar calitatile dupa carnetul de partid. Ma mir ca dl. Mares care zice ca stie multe se teme sa spuna ceva. Trebuie sa-l credem pe cuvint (chiar daca spusele lui sunt pline de valori nule) ca a lucrat la esalon.

Leon said...

@Stelian, eu il cunosc pe dl General de cand era in clasele primare la Plenita si deseori venea pe la tatal sau cu care eram coleg in Serviciul Tehnic al Regimentului Mecanizat.
Eu nu-i pun la indoiala capacitatea de a fi ministru la Aparare, insa faptul ca acum spune cu atata usurinta ca va trece in rezerva( cu drept de pensie militara..!) dar acum un an, cand a fost minge de ping-ponng intre cele doua Palate, n-a avut curaj si mai ales ONOARE !

Sorina said...

Dacă au soluții sa mărească salariu minim dece prin același mecanism.guvernul.nu fac asta si pentru pensiile.militare prin hotărâre nu prin oug

Iulian Mareș said...

Colegiile,
Ai oareșce dreptate că au fost în AM și of făcuți in 68, dar asta nu înseamnă că poți generaliza; majoritatea au promovat până la mr.
Dacă erai puțin atent, nu eu ci Cezar, a ridicat problema celor fără școală militară!
Așa a fost o perioadă din istoria armatei, când au luat ființă în 48 h multe UM și MU!

Iulian Mareș said...

Cu cartuș de 20cm?

Iulian Mareș said...

Cuvânt vs cu_vînt!
Valori nule, zici? Hmm!
Nu de la eșalon ne cunoaștem, dacă asta te roade!
Și nu spun nimic, că ai destulă capacitate de analiză...
Un indiciu..."capabilități" de 10X într-o frază!
Dar, nu înțeleg de ce faci bârfă? Scrie ce crezi și nu lua de bun ce postează alții!

Iulian Mareș said...

Exact!
Am fost o data la Plenița...la Popescu/Tc!

Sorina said...

Dle Maresi nu fiți......putin ..obraznic .Nu dev20.dar era cum
Va spun nu aveti decat sa va puneti.miin tea la contributie dle care le stiti pe toate.

CEZAR said...

@/Sorina,
Nu meritam,,,...uitate la m-Al cum clampaneste doar prostii !
Si are 15.000 lei pe luna fara scoala militara ...!!

Leon said...

Cu cateva ore mai devreme am urmarit emisiunea Pro Patria pe TVr.1 si NU s-a amintit nimic, chiar nimic despre mitingul pensionarilor militari din Piata Victoriei..!
Oare cei 70 000 de militari in REZERVA si RETRAGERE ai Armatei Romane, nu mai reprezinta nimic pentru ministrul B.Les si Gralul I.Ciuca..??

brenda said...
This comment has been removed by the author.
Stelian P. said...

@Iulian
Credeti-ma ca nu ma roade deloc daca ne cunoastem sau nu.
Credeti-ma ca scriu intotdeauna numai si numai ce cred.

Iulian Mareș said...

Bei lapte, te prinzi! 😎😂

Iulian Mareș said...

+ 4,6%! Ia calculează....

Marian said...

Aveti dreptate ! Ar trebui sa stiti, totusi, ca emisiunea a fost inregistrata inainte de ziua mitingului. Poate saptamana urmatoare !

Iulian Mareș said...

Nu mai fa barfa! Adica nu mai comenta ceea ce scriu eu, mai ales cu altcineva!
Simplu!

Iulian Mareș said...

Ce, vor sa-i ia lui Cezar oile si sa-i dea camile si girafe?

Rodica said...

Niste nenorociți. Ne.au furat 30% din pensii și acum ne dau la anu cate 5% de mila si ar trebui sa le pupam picioarele...la ce sa mai umble la lg 223 ca e foarte buna. Trebuie numai aplicată.. dar ca sa tragă de timp daca erau cinstiți dădeau de acum pentru că va ieși Iohannis președinte si Organ mi.e greu sa cred ca va aproba ceva. Niste jeguri. Au ajuns la 25%? Vor ajunge la 10% pentru că sunt mincinoși și lumea nu.i mai crede..

Rodica said...

Ce e asa bine? Ca ne dau in ianuarie o indexare legală? Viorica va fi atunci o amintire si vorba aceea " a zice, a face "...

CEZAR said...

..capritele ..m-Ale !!!

Geo said...

Foarte correct mincinosi ordinari

M said...

Cum se întreține imaginea pensiilor nesimțite ?
Știre:
"Un ofițer SRI s-a pensionat și s-a ales cu pensie de 51.315 lei."

Muuuuult mai jos în articol aflăm că pensia de 51.000 de lei este pe an.

Omul a fost disponibilizat cu ocazia reorganizării SRI pe regiuni.

Lumea a reținut: la peste 40 de ani și pensie de 51.000 de lei.

Iulian Mareș said...

Corect murdar, coane M!

Leon said...

http://ladpm.blogspot.com/2019/11/momente.html?m=1