Powered by Blogger.

Friday, October 11, 2019

Are vână Sica Mandolică să desfiinţeze pensiile speciale ale magistraţilor?

35 comments
In frânturile din programul de guvernare al băsiştilor, fără Băse, deocamdată, figurează la loc de frunte, printre măsurile preconizate, alături de desfiinţarea Sectiei Speciale de Investigare a Magistraţilor, comandă venită în plic de la statul paralel, şi eliminarea tuturor pensiilor speciale cu excepţia celor militare. Despre acestea din urmă, alţi dreptaci spun că nu le elimină... dar le plafonează, de parcă nu ar fi destul de plafonate.
Cum vor respecta noii guvernanţi aceasta promisiune, stiut fiind că  Decizia nr. 20/2000 a CCR a statuat că atâta timp cât există o lege a pensiilor militare este discriminatoriu să fie eliminate pensiile magistraţilor? Dubla măsură aplicată de CCR s-a văzut în anul 2010, când eliminarea pensiilor militare prin L 119/2010 nu a mai fost discriminatorie faţă de menţinerea legii pentru pensiile speciale ale magistraţilor.
Eu cred că nu le vor desfiinţa. Le vor taxa şi plafona, similar cum vor proceda cu pensiile militare.
Pensionarii civili au început să-i blesteme pe cei care au dat-o jos pe Viorica, în special pe Ponta, Tăriceanu şi pe ai lor, ajunşi parlamentari şi cu votul lor pensionarilor, pentru că nu au lăsat-o la guvernare  până în sept 2020 ca să mărească pensiile  la valoarea de peste 1700 lei punctul de pensie.

Sica Mandolică nu va putea să evite, in ciuda declarațiilor politice ale lui Iohanis, care a simțit pericolul pentru prezidențiale, eliminarea creșterii valorii punctului de pensie la 1700 lei din construcția bugetului pe 2020. 
Mandolică si Mutu vor prezenta ca un succes majorarea valorii punctului de pensie cu 4,6% de la 01 01 2020, iar propaganda ii va satisface pe gusați cu acuzele ca PSD intenționa sa aplice majorarea prevazuta de lege abia in septembrie, fără sa mai  spună ca majorarea din septembrie era de 40%.

Blestemele se vor pune în zilele următoare când pontiştii vor fi ridiculizaţi de MUTU.

35 comments:

Leon said...

In Camera Deputatilor se afla repartizate la comisii pentru avizare si pentru Raport la Comisia de Munca, urmatoarele proiecte de legi, initiate de parlamentarii opozitiei, privind abrogarea/ eliminarea pensiilor de serviciu:
1. Pl x nr.42/2019(PMP- nu cuprinde Magistratii si Militarii), are deja 3 avize negative si unul favorabil de la comisii.
2. Pl x nr.166/2018 (USR, pastreaza actualizarea numai pentru Magistati si Militari..) are deja avize negative de la 2 comisii.
3. Pl x nr.292/2019 (4 PNListi in frunte cu ,,chiparosul,, Citu, prevede eliminarea pensiilor de serviciu, inclusiv magistrati, politisti si politisti de penitenciar, mai putin militarii..) are deja avize negative de la doua comisii..!
Cu tradarile parlamentarilor PSD, este posibila formarea unei noi majoritati parlamentare si adoptarea acestor proiecte de lege in perioada imediat urmatoare, inclusiv coborarea plafonului de Taxare de la 7000 lei la 5000 lei (sustinuta de Citu..) la proiectul lui Orlando..!

M said...

Eu nu imi amintesc ca PNL/PDL sa fi facut ceva bun pentru miliatri.
Pensionarii sa se blesteme singuri ca nu au iesit la vot!
PSD au dat la dascali, doctori, pensionari civili, studenti. Cei mai vocali! Cum spunea un pensionar militar: aia sa ii voteze!

PNL va plafona pensiile magistratilor si previziunea mea este ca le vor desfiinta pe toate celelalte spre satisfactia nemarginita a lui Cezarica, patrasCOIU si altii. Si, de ce sa nu o spun, si pe mine ma incearca o satisfactie daca ne trec pe contributivitate!

CEZAR said...

DOAMNE - AJUTA...!!!

Fost parasutist said...

Las' ca vine indianul din Ferentari (ala de face cas la colturile gurii) ministru al supararii, pardon al apararii, si o ne dea din trei (ordonante, proiecte si ce-or mai fi) p'a mai lunga!

hankook said...

Ce va spuneam ieri despre euro...azi a sarit binisor si la fel o sa se intample si saptamanile viitoare , pana in jurul lui 4,85 lei...chestia asta cu exceptia pensiilor militare de la contributivitate e o goanga de moment...toti vor fi pe contributivitate si cei mai napastuiti vor fi cei care au iesit cu ordonanta, pentru ca nu au vechime ! Ajung la vorbele lui Mircea Badea si anume ca tara asta merita ce este mai rau..unora nu le-a convenit cu PSD, asa cu pensiile plafonate, sa-i vedem pe contributivitate...ma doare la basca, am 30 ani vechime efectiva si 57 ani vechime cumulata ,chiar daca o sa-mi scada pensia ,tot raman cu "destul". Sa-i vad, insa, pe aia care dadeau mui3 PSD-ului !

Patrascioiu said...

M în ceeace mă privește doresc tratament egal cu cel pensionat după 2010.În opinia mea legea 164/2001 ar fi echitabila.

Patrascioiu said...

Nu știu ce va face PNL.Știu însă ca în perioada 2004-2008 când PNL curat a fost la guvernare pensiile militare au fost marite substanțial.
Nu mai puneți în cârcă PNL ce a făcut Basescu și Boc.

Dan said...

Gata s-a terminat cu pensiile grase de smecheri peste 5000 lei !

Leon said...

Un parlamentar PMP :"Alt obiectiv imediat al noii majorităţi parlamentare - eliminarea pensiilor speciale. Singurii care merită să aibă, în România, un statut special sunt veteranii de război care au apărat onoarea ţării noastre, militarii care au luptat în teatrele de operaţiuni şi foştii deţinuţi politici care, nevinovaţi fiind, au stat zeci de ani în închisorile comuniste. În rest, toţi cetăţenii, inclusiv politicienii, trebuie să primească pensii în funcţie de contributivitate."

M said...

Mini - caramitru:
"Johannis greșește! Trebuiesc eliminate pensiile speciale (masiv, inclusiv cele pentru magistrati, MAI, servicii). E ok sa fie păstrate cele pentru militari, oricum sunt mult mai mici. "

Ii spune cineva dobitocului că militari sunt și cei din servicii și jumate din MAI?

Militar de la 14 ani said...

Hai că avem noroc cu pensiile militare! Se vor actualiza sub comanda lui Rareș Bogdan.
Ăștia ne cred tâmpiți. Ar trebui să demisioneze în bloc toți activii. Iresponsabilitate maximă! Sper să fie o glumă!

Leon said...

Caramitu Junior : "Minimul absolut ca sa nu intram in colaps total este:...

- eliminat pensii speciale (masiv, inclusiv cele pentru magistrati, MAI, servicii). E ok sa fie păstrate cele pentru militari, oricum sunt mult mai mici


- dat afara 150'000 de bugetari (DOAR politrucii, amantele, sinecuriștii, directorașii care nu fac nimic)


- tăiate beneficiile pentru bugetarii plătiți peste un prag mare, de exemplu 4500 lei/luna. Fără "ajutor de hrana", "spor de deplasare", "voucher de vacanță"


- eliminat in mare parte PNDL-ul (proiectele fără sens și fără nici un control, cu coruptie enormă), etc...!"

capitanu nemo said...

Micutul psd v-a deveni miniscul pana in toamna iar de anul viitor v-a disparea ca partid.Ce v-a ramane v-a fi absorbit de Ponta (VEZI ISTORIA MARELUI PDL).Actualizarea pensiilor militare v-a fi facuta incepand din noiembrie (Pro Romania v-a cere asta in schimbul votarii noului guvern minoritar.Care mai mizati pe psd,mizati pe un cal mort.

capitanu nemo said...

Conform ultimului sondaj a lui Peleanu,micutul psd se afla in crestere de la 20% la 45%,Viorica castiga din primul tur si v-a deveni.... presedinte de asociatie de proprietari,sondaj facut cu foarte mare acuratete si cu ...foarte multi bani.

hankook said...

Capitanu nemo ,fiti-ar pisicu' lu' Base de ras....daca ai incredere intr-un tradator securist, treaba ta, dar ponta / tariceanu= esuati politic.

M said...

Tăticul lui mini - Caramitru are o pensie de 23.168 lei pe luna. Beneficiază de un spor de 50% pe Legea nr. 118 din 15 martie 2002. Asta nu e pensie specială?

Nu intrăm in polemica "indemnizație" vs "pensie".

Huhu Rezea said...

Mutu se crede premier:a ieșit pe sticlă sa liniștească opinia publica in urma declarațiilor tăntălăilor pe care vrea să- vâre in guvern.
Garantează el, poate până la alegeri, ca Mandolică nu va tăia pensii și salarii.
Ei, nu spune! Sa vorbești tu?

Fost parasutist said...

Capitane Memo, at fi poate mai nine daca ai invata ceva gramatica!

Leon said...

@Huhule, probabil ca nu vor taia din pensiile si salariile aflate in plata in acest an, dar cu siguranta in anul 2020 NU vor mai creste, vor fi INGHETATE !

Patrascioiu said...

Huhule ca pesedist convins ce esti te intaleg dar nu crezi ca e o tampenie sa lasi la latitudinea consiliului local stabilirea valorii salariului angajatilor primariei?
Ti se pare ca este bine eliberarea criminalilor,violatorilor ,pedofililor etc in baza recursului compensatoriu?Stiu ca vei spune ca ca nu e initiativa pesedeului.E adevarat dar PSD a amplificat cand putea sa blocheze avand majoritate.
PSD prin V eorica a promis ca imediat va inaspri pedepsele penale pentru traficul de carne vie,violatori,agresori sexuali,pedofili etc.Dece nu a facut-o?
PSD a promis ca va lichida inechitatile din sistemul pensiilor militare?Dece nu si-a onorat promisiunea?Nu se pune problema unui leu in plus ci e vorba de onoare.
Pentru lucrurile de mai sus nu voi vota Veorica si nici PSD.
Recunosc ca la alegerile precedente am facut gresala sa votez PSD.


Iulian Mareș said...

O clarificare,
Marele asteroid vine tot din direcția știuta!
Uite să dau câteva indicii:
- tu te așteptai să cadă Dancila la 30-40 voturi, când colo 5 carboave, din care 3 trădării/PSD, ALDE și Pro ROU
-da ai 200 de parlamentari PSD înseamnă că faci legea in Parlament.
Kiar dacă noul guvern trece el va juca pe muzica PSD, întrucât OUG nu poate da! Și asta pt că Ponta și-a luat flit de la PSD! Dezertează 10-15-20-30, tată sunt 200!
Sper că am fost clar...nu se mișcă nimic dacă nu se negociază cu PSD!
Și îți mai dau un pont: oare ce va scoate Giuliano din șapcă? Cine tremură pt afaceri cu Baiden?
Al 2-lea pont: PSD votează noul guvern? Categoric! De ce? Să-și rupă gâtul!

***Sa vedem tăierea pensiilor magistraților, care au doar 1/3 contributivității!
Oricum sa vedem și tăieri in campaniile electorale! 😂😂😂
*** Asta, cu tăierea salariilor/pensiilor, numai Cezar poate crede! Pt că el are mintea lui Cara_Mitru Jr.

Gigi said...

A mai spus unul înaite de alegerile pt.alegerea președintelui că nu se va tăia nimic!Ce a fost după aceia stim cu toții!Recunoașteți personajul?




Cezar said...

Ave..m.Ale😂🤣😂🤣
S.a terminat....

Huhu Rezea said...

@ice
Stii de ce? Pentru că au văzut ca printre activi si rezerviști sunt multe "scarne" ca tine.
@Mares
PSD va vota guvernul Organ. Primului îi vor da un sut in fund pentru a-l retrimite la Iorganis

M said...

@Patrascoiu
1. Ti se pare ca este bine eliberarea criminalilor,violatorilor ,pedofililor

- ei tot erau eliberați, adică nu rămâneau pe viață in pușcărie.
- eliberarea nu e automată, e decisa de un judecător.
- niște idioți ai ieșit ca boii in stradă blocând o amnistie ce excludea faptele cu violență, corupția și recidiviștii

2. PSD prin Veorica a promis ca imediat va inaspri pedepsele penale pentru traficul de carne vie,violatori,agresori sexuali,pedofili etc.Dece nu a facut-o?

- Pentru că niște boi au votat un referendum cum că nu se dau OUG pe justiție. Si atunci modificările au plecat pe inițiativă. Sunt undeva pe traseu. Lasă că dă Johannis lege că el știe cum e treaba cu traficul de copii. So pare și înăsprirea pedepsei la uzul de fals?

3. Nu se pune problema unui leu in plus ci e vorba de onoare.

- 😁 asta nu se poate comenta.
- băi, stătea PSD in votul lui patrasCOIU.

Iulian Mareș said...

Huhu,
Din prima sau din a 2a PSD va vota guvernul și cu Ice Premier și Cezar la MF și Brenda la Externe!
De ce? Să-l facă de râs!
Rai pensii și salarii, tăi consumul, tăi taxe și impozite de la Buget! Iar privații intra in declin!
Hai Giuliano, scoate totul pe față! Și atenție, a spus că ROU este peste escrokeriile din Ucraina!
Dar mai bine nu-l pune Premier pe Cioloș sau Cara_Mitru Jr., nu că tac-su ar fi fost mare rahat în politică sau ca ministru!

Iulian Mareș said...

"C",
daca erai femeie ziceam si eu precum poetul: parul lung si mintea scurta!
Daca dintr-un km tai 10 m nu se observa, insa daca dintr-un dam tai 1m se observa si de catre Ice!

ifrim said...

Vai mama ei motiune a trecut la limita aducand muribunzii din spitale cu irigatorul de clisma dupa ei si tradarea minoritatilor altele decat maghiara ce nu au fost trimisi de popor sa-i reprezinte.Cei trei tradatori PSDisti vor merge la alte partide sa-i tradeze si p'aia.Dupa intalarea guvernului de chitaristi,LGBTisti ce vor sa traim in grupuri cine o opreste pe tanti Veorica ca dupa o alianta cat de mica sa depuna motiune de cenzura?Trece ori ba?Dar nu-i recomand pana nu vede poporul degraba votant binefacerile lui câtu,turcana,gorghiu,rares,ioha,greierasul trubadur din șomaj!

Gigi said...

P(ăcat) de unii că au îmbătrânit degeaba,când văd ce le debitează mintea încorsetată de aburii lui Bacus.Ne mai mirămdece toți vremelnicii care ne-au guvernat și-au bătut joc de noi,ultima pe listă este,femeia curmisar,LOV.
Cum au ajuns unii of.în armată,nu stiu,dar se pare că politica de cadre la timpul respectiv a fost în concediu!

CEZAR said...

DECI PSD SI-A DAT JOS AL PATRULEA GUVERN..!!!!??? OARE DE CEEE ???

CEZAR said...

Vreau sa-l linistesc pe m-Al &.....
Cu Rares Bogdan ..va fi bine la Aparare..sic!!
Intrebare ,
Oare cartonatii nostri generali si colonei ..NU AU NICIUN CUVANT DE SPUS IN STABILIREA UNUI MINISTRU AL APARARII??
Ce zici Mares...cand erai mare si tare prin cupola de cristal, nu v-ati pus problema modului cum ajunge unul sau altul ..taman ministrul apararii...
Eu stiu ca altii au o pepiniera pentru personalitati foste sau actuale militare ..care sa ocupe demnitatea ..
Chiar sa vina sef in MApN..unul care nu are o zi de armata la activ sau altul care prin doctrina religioasa nici inainte de 89..nu punea mana pe arma..??
Ati auzit vreo framantare ...pe aceasta tema??...eu ..NU
Si atunci ..???

M said...

Am eu de spus, Cezarica!

Rares Bogdan la aparare e OK. Chiar si mini-Cramaitru la finante este OK.
Tara asta merita un guvern PDL. Pentru ca a uitat dezastrul lasat de ei!
Dar lupta lor este cu subordonarea Justitiei. Stiai ca vor sa desfiinteze SINGURUL parchet in care numirile nu se fac politic? SIIJ! Asta nu te indigneaza? Nu te face sa iesi in strada?

Iulian Mareș said...

Petre,
Neștiutor ai fost și ce ignar ai devenit:
-cf legii tinerii nu mai sunt obligați la stagiu militar obligatoriu! Ia un 2!
-nu este treaba militarilor numirea demnitarilor! Partidele serioase își pregătesc cadrele pe domenii! MApN a asigurat pregătirea la UNAP!
-apartenenta la un cult religios legal este garantată de Constituție! Ce legătură are credință cu managementul? Ministrul nu este nici votat și nici propus de militari!
Ia un 2!
-si auzit de discriminare pe teme religioase? Ești neonazist? Ia un 2!
-poate îți faci idei că te numeau pe tine ministru la apărare? Tura viitoare poate ai mai mult noroc!
Până atunci elaborează tu legi noi și modifică Constituția!
*Întrebare: dacă tu erai ministru îți măreau pensia?
Lasă că vor rezolva ei, ăștia noi, toate nedreptățile! Te îndoiești?

Iulian Mareș said...

M,
Și Dide la MAI este bun! Dna. Kikirau la cultură, că fumează bine cu mobilul!
Le urez succes!

BONIFATIE said...


Nimeni nu va tăia nimic... până la alegerea Președintelui României, deoarece nu este politic.
După aia, Dumnezeu cu mila, gândindu-mă la rezerviștii și nu numai, dar anul 2020 s-ar putea să-i mai tempereze, din nou, pe politicieni pentru că „vin” alte alegeri.