Un produs Blogger.

sâmbătă, octombrie 12, 2019

Aceasta este stacheta pe sub care va cădea guvernul lui Iohannis

87 comments
Ajunsesem chiar să mă tem că nu va trece moţiunea de cenzură a lui Iohannis!
Deşi pare a fi prea târziu pentru prezidenţiale, românii, cam repede uituci, aveau nevoie de un şoc, de o comparaţie, pentru  a se trezi din marasmul propagandei statului subteran care ni-l serveşte încă un cincinal pe cel mai leneş candidat la Preşedinţie. Spun că este prea tărziu, pentru că ei trag de timp până la alegeri. De aceea... iohannişti trebuie lăsaţi să-şi formeze rapid guvernul pentru a-şi devoala până la alegeri intenţiile în peogramul de guvernare şi, mai ales, în Proiectul de buget pentru anul viitor.
In cazul în care Iohannis va ieşi din nou preşedinte, PSD are posibilitatea să blocheze în Parlament orice năstruşnicie a dreptei în economie, finanţe, nivel de trai, justiţie etc.
Prima gogoriţă a lui Iohannis, rostogolită de 3 ani, pentru uzul celor nepricepuţi, cum că nu sunt bani pentru pensii şi salarii, a infirmat-o chiar el când a anunţat ieri,  speriat de declaraţiile nătânge din propria gaşcă, că nu vor tăia pensii şi salarii. Noi ştim ce înseamnă că nu vor tăia. Pentru aplaudacii lui Iohannis, a nu taia înseamnă a proroga sau, de ce nu, a anula creşterile prevăzute în legile salarizării si pensiilor din anii următori.
Dacă vrea să mai guverneze după alegerile din 2020, guvernarea lui Iohannis trebuie să treacă peste această stachetă doborâtă prin motiunea de cenzură.



Cristian Socol, conferențiar universitar la ASE, a publicat cifre care arată ce s-a 
întâmplat în România la preluarea versus finalizarea Guvernării PSD.


(w670) tablou

87 de comentarii:

Leon spunea...

Acest TABLOU merita sa-l pastram pentru viitor, ca un etalon pentru guvernarile viitoare..!
Asta este realitatea simtita de romani in cei aproape 3 ani de Guvernare PSD, nu propaganda plina de ura a celor atatati si condusi de la Palatul Cotroceni !

ifrim spunea...

Dupa studierea acestui tablou de bord rezulta ca romanii suntem fachiri!

Sergiu spunea...

Care este numărul de români care, în ultimii 3 ani, au plecat (din prea mult bine în țară)la muncă în străinătate?

Militar de la 14 ani spunea...

Toate-s bune și frumoase. Bine punctat cu acest tablou. Să vedem și lucrurile bune care s-au întâmplat.
De departe, dpv social, cea mai bună treabă e creșterea salariilor și a pensiilor, inclusiv cele militare.
Chiar dacă a fost o șmecherie fiscală, consider că trecerea contribuțiilor la salariat a fost o măsură bună în acest context. Practic, era imposibil altfel.
E bine în majoritatea indicatorilor. Se putea mai mult la fonduri europene (trebuie profitat din plin, iar cei care lucrează la asta trebuie răsplătiți din plin, chiar cu procente din contracte inițiate, derulate și încheiate) și la insistența rezolvării problemei infrastructurii (drumuri, spitale, școli etc.).
Încă odată, marea problemă a acestei guvernări, o constituie comunicarea, gestionarea problemei justiției, lipsa de credibilitate a oamenilor scoși la înaintare, percepția că toate se făceau în spatele ușilor închise de către persoane care aveau probleme cu justiția, aroganța.
Sper că la următoarea guvernare PSD, aceștia să își fi învățat lecția, dar atât timp cât există tipi de baroni locali ca Oprișan, Buzatu etc. care fac ceva pe conducerea de la centru, nu știu dacă PSD va evolua în spirit european. Bineînțeles, e valabil și pentru cei de la centru, care se comportă, uneori, ca subordonați baronilor locali. De aia sunt devorați în cel mai meschin stil posibil.

Cezar spunea...

Ai vrut să zici ...MASOCHISTI..!!

Leo spunea...

Dacă ne-a crescut puterea de cumpărare cu 35% cum scrie în tabel , de ce mai trebuie să demonstrăm pe 25 oczombrie ?

Huhu Rezea spunea...

@Sergiu
Deja s-au format cozi la granițele vestice pe sensul de intrare cu diasporenii care dau năvală să trăiască sub Sică Mandolică!
Mă îngrijorează rău de tot că rămâneți fără lozinci. Si mai rău este dacă veți ajunge să le strigați împotriva clienților voștri politici.

Huhu Rezea spunea...

@Leonard
Ca să le intre morcovul ...lui sica, câțu, gorghiu și țurcana, adică cu diferența dintre creșterea de 35% per ansamblu a nivelului de trai și indexarea pensiilor militare!
Să vezi la anul pe vremea asta ce mitinguri impotriva ciumei portocalii vor fi!

Leon spunea...

@Militar, de aceasta data ai pus punctul pe "i"..!
@Sergiu, romanii au tot plecat mereu, mai ales dupa intrarea in UE,... in ultimii ani s-au mai si intors in tara, dar de maine se vor gandi de doua ori daca mai revin,...nici macar pe 10 august 2020..!

Iulian Mareș spunea...

Partea buna a paharului!
Destructurarea jandarmeriei vă garanta cu ocazia mitingurilor o bătaie zdravănă guvernanților! Cum își ia măgarul în pantă, așa își va lua Organ, căci el este învățat din iarna lui 2012!

ifrim spunea...

@Huhu.S-o credeti d-stra cu mitingurile de la anul deoarece a reintrat pe fagas iesirea din sistem pe cale naturala care naturala se traduce ca pana la anul pe vremea asta juma' suntem morti de foame.Partea pozitiva este ca scapam de problema cholesterolului din pricina carnii,a diabetului din cauza de dulciuri,ateroscleroza nicotinei etc.

radud spunea...

Imediat după trecerea noțiunii(vai ce rezultat)și Mutu s-a întâlnit cu reprezentanții partidelor a prezentat două priorități ale noului cabinet
-pregatirea alegerilor prezidențiale și
-adoptarea bugetului ptr.2020.
Dacă alegerile vor fi tot cu tabletă și STS știm deja cine va fi învingătorul.Isi pregătește stocul de volume pe care să le vândă la fraieri.
Vai mama noastră!

M spunea...

@ Sergiu - "Care este numărul de români care, în ultimii 3 ani, au plecat (din prea mult bine în țară)la muncă în străinătate?"

Faptul ca romanii nu isi iubesc tara si nu vor sa faca un efort si un sacrificiu pentru patria lor nu cred ca se poate reprosa direct guvernului. Au plecat si cand a mai fost PDL-ul la putere, si sub Ciolos si sub PSD. Daca nemtii plecau din Germania dupa ce in al doilea razboi mondial a fost rasa de bombardamente, sfasiata in doua - mai era oare Germania unde e acum?

avianyc spunea...

Dar nu disperanti.
Din analiza facuta din ”Occidentul romanesc” majooritar in regiunile dezvoltate cu primari pnl, se intrevede ca mai aveti o sansă.
Spre exemplu daca altii nu au drumuri asfaltate altii pe langa drumuri de nota 10 au si piste de biciclete separate intre localitati. Primar pnl.
http://www.turnulsfatului.ro/2019/10/11/video-testat-pista-de-biciclete-de-700-000-de-euro-dintre-cisnadie-si-sibiu-34-de-minute-intre-cele-doua-orase/
Altii in schimb gratie evolutiei salariul minim pe economie au reusit performanta in prag de iarna .
https://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-1/concedieri-in-masa-la-fabrica-de-incaltaminte-melania-din-alesd-330-de-oameni-vor-fi-dati-afara-152069.html
Foarte multi angajati concediati sunt romi care isi castigau pâinea cinstit –salariu intre 2500-3000 net /muncitor si 3500-4000 /maistru. Primar psd – oras producator de ciment (Holcim) ca dupa bombardament la infrastructura și fara centura ocolitoare,gaz ,etc . Stive de lemne printre blocuri . E60 cu blocaje interminabile -prin centrul orasului in drum spre Oradea-34 km.Primarul care nu a adus nicio investitie in oraș m are explicatii halucinante . Isi primeste portia pe facebook. La iarna acesti concediati vor fi culegatori de masline in Spania alaturi de muncitorii din constructii care nu mai au de lucru in aceasta perioada.
Sansa este data de faptul că ”poporul muncitor si producator de toate cele trebuinciase vietii zi de zi nu uraste psd in sine ci au urât gasca Dragnea si manevrele facute de acestia in detrimentul partidului ,justitiei , favorizarea infractorilor ,etc aducându-l de la 45% la 15%.
Ca atare , puteti reveni spectaculos pe greseala fatala a lui Iohanis in prean electoral prin repetarea greselii ”guvernul mâu” dar doar cu alta gasca mai deparazitata de justitie aveti succesul asigurat..
Si atunci romanii vor reveni cu totii in tara după ce vad faimosul tabel psd a lui ”So_scol ?”.
Iubirea de tara ” nu tine de foame si nevoi.
400 dati afara din privat ,in schimb 400 angajati la bugetar la impins aerul in locul calculatoarelor si retelelor IT lipsa din institutiile statului neinterconectate intre ele nici pâna azi.

Huhu Rezea spunea...

@ifrim
Nu rezerviștii vor face la anu mitinguri, nu ei se vor urca pe gardurile Mutului, ci civilii. Cum crezi ca vor reacționa studenții fără călătorii gratuite, cum vor reacționa IT-știi impozitați, cum vor reacționa bugetarii fără vauchere de vacanta, cum vor reactiona pensionarii cu pensiile doar indexate?

M spunea...

Nu pot să nu postez ceva din analfabetul Barna.

„Consiliul Suprem de Apărare al (a ANALFABETULE) Ţării va fi reformat prin crearea unor structuri-expert permanente în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, care vor gestiona integrat (atât ANALFABETULE) comunitatea naţională de informaţii, cât şi comunitatea de politică externă”

Uite cine râdea de Dăncilă!!!! 😁
Nu comentez inepția spusă!

E. Cristescu spunea...

"Sunt permise numai întrebări și informații despre pensii și contribuții juridice în domeniu din partea celor avizați."
Cum dracu', ca-i plin de propaganda politica PSD fara nici o legatura cu pensiile sau contributiile juridice? A, sunt hashtaghist infiltrat de 20 de ani in sistem, multumesc.

Stelian P. spunea...

@M
"Daca nemtii plecau din Germania dupa ce in al doilea razboi mondial a fost rasa de bombardamente, sfasiata in doua - mai era oare Germania unde e acum?"
Cred ca glumiti cu comparatia asta, sa nu folosesc alta formulare. Unde puteau pleca germanii sa lucreze dupa 1945 ? In zonele ocupate de sovietici, in fostele tari ocupate de nazisti, in Anglia....sau poate in Romania, fostul lor aliat ?

Iulian Mareș spunea...

M,
eu am cam priceput ce vrea sa spuna Barna! El stie ca unele ministere au departamente si pt politica externa si vrea ca ele sa fie sub tutela unui tatuc suprem, si nu la MAE!
Dar eu intreb, plecand de la marfa clientului: daca Comunitatea de informatii este nationala, atunci "comunitatea de politica externa" de ce nu este si ea nationala? Omisiunea nu poate fi scuzata la un asemenea pretendent la primul Jilt al tarii!
Dar,,,,si asta este tot sibian....!

avianyc spunea...

Zice maestrul ;
"Cum crezi ca vor reacționa studenții fără călătorii gratuite, cum vor reacționa IT-știi impozitați, cum vor reacționa bugetarii fără vauchere de vacanta, cum vor reactiona pensionarii cu pensiile doar indexate?"
Poate unii se vor bucura ca statul nu praduieste banii SPONSORIND INDIRECT hotelieri ,proprietari de pensiuni ,CFR, patronii ca sa angajeze un an de zile somerii,etc in loc sa investeaca bani in infrastractura ,scoli fara fose septice in fundul curtii,informatizarea si creerea retelelor de interconectare intre institutiile statului si micsorarea numarului de bugetari.
Si azi daca primesti o amenda de circulatie trebuie sa dai tu email la politie facand dovada ca ti-ai platit amenda ,CEC sau primariile unde platesti amenda intr-un anumit cont nu pot face asa ceva fiindca nu exista interconectare informatica.
Dam in schimb vauchere de vacanta ,bonuri de masa ,haine/ costume unor salariti cu peste 6 000 -12000 lei pe luna salariu dupa legile Olgutei ca sa ingrasam indirect niste hotelieri grasi ,scutiri pe CFR pentru studenti - copii de nababi financiari,etc Mai ceva ca la militari,care au obtinut vauchere de vacanta doar dupa ce sindicalistii au facut scandal.
In timp ce in privat multe firme nu-ti platesc nici concediul medical darmite sa-ti mai dea vauchere de vacanta ,premieri ,etc.De multe ori pentru orele suplimentare te platesc cu cateva bonuri de masa in plus ,mult sub valoarea orelor suplimentare efectuate.

avianyc spunea...

La prima vedere am crezut ca acest tabel este o continuare a " Tabelului lui Mendelev" cu descoperiri epocale de anesteziat populatia a unuia " Soscol".
Pe urma mi-am dat seama ca din tabel lipsesc multe lucruri promise si cuprinse in faimosul program cum ar fi ; spitalele regionale ,km de autostrazi si drumuri expres ,sutele de CRESE OLIMPICE ,km de cai ferate modernizate pt parcurgere cu cel putin 80 km la ora viteza tren,etcscoli noi ,etc

ifrim spunea...

@E.Cristescu.Pai daca sunteti hashtaghist infiltrat de dooj' de ani in sistem acum fiind la governare ne puteti rezolva d-stra doleantele cu actualizarea mai rapidi!

M spunea...

@Stelian P - de ezemplu in SUA ca si italienii din sud. Iar daca ati fost in Italia ati vazut difeferenta de dezvoltare dintre nord si sud.
Un italian imi spunea ceva interesant: " natiunea este ca o familie. Uneori trece prin momente grele. Ca intr-o familie daca tatal pleaca la mai bine si isi lasa sotia si copiii nu mai are ce sa caute inapoi!"

@Iulian Mares - eu ma refeream in primul rand la faptul ca e un ANALFABET si nu stie sa vorbeasca. Oricum constat dorinta apriga de a subjuga si de a controla totul!

Acum noutati:
- lui Rares Bogdan i s-a oferit MAI si el a refuzat. Atunci i s-a oferit MApN (in primul rand pentru bugetul de 2% ce poate fi furat de ciordacii PNL). Este presat si de Vlad Nistor care vrea sa ii ia locul. Cica in weekend o sa vorbeasca cu Johannis care sa il convinga.
- ProRomania afirma clar ca daca PNL vrea sprijinul lor sa renunte la ideea de a taia pensiile militare si sa promoveze RAPID reintoarcerea la L223 in forma initiala.
- PSD se zice ca ar fi dorit plecarea de la guvernare dar nu vroia Dancila sa isi dea demisia.
Vor sprijni un guvern PNL dar il vor controla prin Parlament.
- Orban este viitorul prim-ministru dar Johannis intarzie anuntul pentru ca o data facut mai are 10 zile de facut guvernul iar bataia pe ciolan a inceput.

@E Cristescu - unde vezi domnule propaganda proPSD? UN tabel care e interesant dar care arata ca nu au facut nimic pentru SNAOPSN? Mie mi se pare ca e propaganda proPNL!!!

Iulian Mareș spunea...

Unde sa plece nemții?
Unde au plecat și naziștii cu averile încropite in aproape 6 ani de război!
Că nu au plecat este de apreciat, însă un plan generos i-a susținut și ajutat!
Din pdv al meu 30 de ani trebuiau să stea în condițiile de lagăr de muncă forțată cum i-au ținut ei pe evrei, țigani și slavi! Bine, acum ori mai fi fost și 100-200 care nu îl adulau frenetic și psihotic pe Adolf..., însă poporul nu trebuiește victimizat pt derbedeii și dictatorii lui!
Mai este un curent acum cf căruia nu au fost holocaustizati câteva mil și că Hitler a fost provocat sa declanșeze războaie...
Înțeleg nu au fost arși 6 mil (tehnic era imposibil), însă lagărele nu erau pensiuni de ***!
Și cine îți dă dreptul să bagi în lagăr de muncă forțată pe motive juridice inventate (...făceau speculă)?
Trebuie scris o data și adevărul ăsta!

Iulian Mareș spunea...

T3,
Tu trăiești în ROU?
Ei, să vedem ce face Neamțul cu Guvernul lui?!
Cred că ai multe așteptări....

Ein Stein spunea...

@avianyc
Nu intelegi care e treaba cu interconectarea, IT-isti si altele, de fapt nu inteleg nici cei care ar trebui sa inteleaga. Hai sa aduc nitica lumina poate mai citeste si cine trebuie si intelege.
IT-ul este o disciplina aparte fata de Informatica sau Computer Science. La Informatica sunt angajati "programatori" care fac programe, ei trebuie sa cunoasca unul sau mai multe limbaje de programare. IT-ul este o tehnologie, aici sunt angajati cei care stiu sa administreze sisteme pe care ruleaza programele facute de cei la Informatica. IT-isti nu e neaparat nevoie sa cunoasca vreun limbaj de programare insa musai sa inteleaga sisteme.
Ca sa intelegi mai bine sa luam celebrul Card de Sanatate, informaticienii au facut acel program care indeplineste toate cerintele, la inceput chiar a functionat bine dar pe parcurs a inceput sa se degradeze accelerat.
De ce? Pentru ca de administrarea sistemului Card de Sanatate ar fi trebuit sa se ocupe IT-istii, si ar fi trebuit sa cunoasca cum se administreaza servere de SQL, sisteme de operare, politici, retele de date, etc. Dupa cum vezi deja intre cele doua domenii, IT si informatica, a aparut separarea. Un informatician habar nu are cum se administreaza un server de SQL, sa zicem, el ce stie e doar sa faca programe care vor folosi serverul de SQL. Problema mare apare cand pe functii de IT-isti sunt angajate neveste sau amante sau chiar informaticieni care nu au competentele necesare sa tina un functiune un sistem ca cel de la sanatate.
Trebuie inteleasa foarte bine diferenta intre IT si Informatica si ce competente profesionale trebuie sa aiba fiecare dintre cele doua categori, aici apare marea confuzie incepand de la ministerul Educatiei si pana la structurile care detin sisteme informatice. In acest moment in Romania IT-ul practic nu exista!!!! Cei care beneficiaza de acele scutiri de impozite nu sunt IT-isti ci informaticienii. Nu de putine ori si cei de la aparare scoteau sau scot la "concurs" posturi de administratori de sisteme care obligatoriu sa aibe experienta de minim 3-5 ani intr-un limbaj de programare. O imbecilitate care se bate cap in cap cu cerinta postului, situatie generata evident de cei care habar nu au de nimic in domeniu.

Ein Stein spunea...

Cat despre interconectare, eu sunt convins ca sistemele sunt interconectate insa lipsa de administrare si management face ca sistemele sa fie practic inutilizabile. Asta e un aspect, lipsa de IT-isti pregatiti corespunzator. Alt aspect e ca institutiile, prin clanurile mafiote, se bucura ca aceste sisteme nu functioneaza ca sa poata sa aduca cat mai multi contopisti, adica amantele, odraslele, amici si toata fauna sa le dea o "paine alba de mancat". De aia trebuie tu sa mergi sa confirmi amenda si multe altele, ca prin efortul tau sa intreti o armata de contopisti care trebuie sa-si justifice existenta.
Eu am scris de nenumarate ori ca singura solutie e restructurarea institutiilor statului, ocuparea functiilor numai si numai pe baza de examen si interzicerea numirilor pe functii.
Asta e singura solutie, ALTA NU EEEEEE!
Pricepi?
Lasa dracu PSD-ul sau PNL-ul, nu aia e problema ci ailalta. Daca va veni la guvernare PNL-ul ce crezi ca va face prima data in institutii?
Tu in continuare vei merge sa confirmi amenzi si alte aberatii.

Ein Stein spunea...

@avianyc
Uite stire colea
https://www.libertatea.ro/stiri/ministrul-razvan-cuc-a-desfiintat-35-de-posturi-de-director-din-cadrul-cnair-2771518

La o simpla companie de stat a desfiintat 35(treizecisicinci) de functii de directorasi, inchipuiesteti cati mai sunt. Fiecare din directorii astia desfiintati si-a adus, sa-l ajute in activitate, puzderie de consilieri, amante, cunostinte, perfect analfabete profesional, cel putin. Poate intelegi ca banii pentru sosele si autostrazi se duceau in beneficiile lor si ale acolitilor, nu mai vorbesc ca acesti ingreunau foarte mult activitatea prim masurile birocratice care sa le ofere ratiunea de a exista. In urma cu cativa ani la o analiza a CNAIR doar 3% dintre angajati aveau pregatire in domeniu. Pricepi? 3%!
Cuc a facut asta tocmai acum cand guvernul e pe duca. De ce nu a facut-o la inceputul mandatului?
Niciodata nu e prea tarziu insa sunt curios cand vor veni cei de "dreapta" oare cate de "conducere" vor infiinta peste cele 35 de directori.
Restructurare!!
Trebuie sa existe un pact politic intre partide care sa puna statul pe picioare si sa destructureze mafiile de stat. Dar oare o vor face?

Gigi spunea...

*****'Astept de la noul guvern:
1.Redarea demnității,onoarei tuturor pensionariilor din SNAOPSN;
2.Reducerea personalului din aparatul administrativ central și local cu cca 50%;
3.Neacordarea ajutoarelor sociale celor care sunt apți de muncă;
4.Să termine cu acordarea pomenilor electorale;
5.Desființarea comunelor sub 6000 de locuitori,reorganizare acestora;
5.Datorită faptului că deținătorii de terenuri arabile din localitățile rurale sunt majoritatea bătrâni care au fost nevoiți să cedeze terenul unor arendași în vederea arendării,prin lege să oblige pe acești hrăpăreti de arendași să le acorde acestor propritari o sumă de bani/ha + 35% din producția de cereale/ha.
7.Reorganizarea teritorial-administrativa în 10-15 județe sau zone,nu contează cum se vor numi;
8.Legi aspre, în ce priveste Evazunea Fiscală;
9.Legi aspre,cu privire la răspundera magistraților,a aparatului polițienesc;
10.Angajarea în administrația centrala,locală,MI,MApN,Justiție pe bază de competență,nu pe bază de nepotisme,pile și relații sau alte avantaje;
11.Legi aspre pt.corupție.
Si pot continua.
Dacă guvernul(le) de dreapta vor rezolva aceste probleme esențiale pt.tară+altele,le știu ei care,vor sta la putere mult și bine!
Dacă nu,să nu mai aud niciun propagandist # ca mai intră pe aici sau pe oriunde că se fac de tot rahatul!Cu toate că nu am votat niciodată pe nimeni,voi deveni cel mai mare sustinător al lor!

Leon spunea...

"Avocatul Piperea face referire la declarația lui Klaus Iohannis transmis sâmbătă pe Facebook, în prima zi a campaniei electorale. În acel mesaj, Iohannis a scris: „Miza alegerilor prezidențiale este foarte mare – prezența la vot în număr mare este esențială pentru a avea, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, o Românie fără PSD”.
Si ce face Iohannis cu cei 400 000 de membri si cateva milioane de votanti PSD..?

M spunea...

@Ein Stein - analiza este corecta. Eu am avut probleme in a angaja IT-isti. Asta pentru ca cei din privat sunt scutiti de impozite si au salarii mari iar in institutiile bugetare asta nu se poate. Eu puteam sa ii ofer o functie de locotenent MAXIM. Si atunci? Cine imi vine?

Pe de alta parte "militarii de cariera" sunt revoltati ca IT-istii sunt "cadre militare". Cum stiti intre pc si militar e o diferenta de cateva procente bune la salarizare.
In alte tari pentru functiile de specialisti se merge pe salariul "din piata".
Se doreste "externalizarea" serviciilor dar fara ca sa avem firme de IT suficient de bine pregatite si cu personal verificat pentru a asigura mentenanta sistemelor sensibile.

avianyc spunea...

@ ein stein
Ocuparea oricarui post din sectorul public se face momentan numai si numai prin examen ,mai putin functiile politice (sinecuri ,etc)
Metodele de succes occidentale si ale lumii dezvoltate economic sunt recrutarea tinerilor ,capabili ,datati si bine pregatiti de pe balcile ultimilor ani de scoala ,liceu profesional ,studenti ,etc.
Asa se dezvolta si s-au dezvoltat de-a lungul timpului marile companii .
mai exista si recrutarea prin interviu direct urmat de selectie functie de cunostiinte si necesitati.
Examenul de multe ori poate fi o mare pacaleala dar nu trebuie exclus.
Cand am trecut de la av militara la civila m-au intrebat ce stiu sa fac. Și le-am spus ce stiu si mi-au zis , foarte bine la noi mai trebuie sa cunosti ceva in plus . Și mi-au pus in brat un vraf de carti spunandu-mi, bibliografie si intri in programul de pregatire cu examen din materie la fiecare trei luni timp de un an jumate. De azi esti angajat.
PS
Retine o chestie . CEC nu are intercomunicare intre filialele lui din tara darmite cu alte institutii.
Incearca la ei ceva operatiuni mai complicate în cont din alte orase fata de orasul de domiciliu si vezi de ce anomalii te lovesti. Vei vedea prin analogie eficienta atot ce este sub papucul statului. Iti vor rezolva problema in cateva ore bune daca au bunăvointa purtand corespondenta cu filiala mama de domiciliu ,unde a fost deschis contul prin email sau fax. Secolul XXI -RO . Altfel rezolvi problema doar daca mai deschis un cont si la filiala din alt județ unde te adresezi.
Daca vei merge la privat BT ,spre exemplu, te rezolva in 10 minute oriunde in tara sau UE.

Nu , nu exista retea de interconectare intre institutii iar unde exista este deficitara sau nu vor sa o foloseasca.
Altfel ar insemna retea= restructurare.

Leon spunea...

https://cvlpress.ro/13.10.2019/nicolae-badalau-se-doreste-contrazis-pe-pagina-sa-de-facebook/

Leon spunea...

@Gigi, le ceri mult prea mult pentru o Guvernare de 12 luni !

avianyc spunea...

@ Leon,
iar pe la căpsunică.
Daca au accesat 93% dece se ruga comisarul C. Cretu de ei să depună proiecte fiindca sunt bani . Bani pe care i-au pierdut.
Oare dece voiau sa faca autostrazi in parteneriat public privat daca erau bani si proiecte ,dupa cum spune asta cu pistolul pastrat neconform legii?
Oare dece importam de milioane de euro vaccin gripal si acest an după ce Tudose a rezolvat din doua fraze situatia Institutului Cantacuzino ?
Oare dece Teodorovici s-a imprumutat pe unde a putut inclusiv la populatie cu dobanzi peste valoarea pietei daca totul merge pe hartie ca uns ?
S.a.m.d.

Pune dopul @ Leon că vin vremuri grele , hienele de luni incolo dau tarcoale.
Lupii alfa (P, B,si O ) abia asteapta sa intre in stana in ciuda vointei ”ciobanului ” Huhurez.

M spunea...

@Civil - 😁 😁 😁 glumești nu?

Cum adică interconectarea bazei de date a MApN cu cea de la minsterul muncii?!?!
Dar dumneata glumești! Și baza de date a SIE? Sau a SRI?

IAR99Army spunea...

@avyanic
Da ai mare dreptate prietene ca PSD nu a facut nimic din ce a promis !!!!!???? Sa-i vezi acum pe galbeno-portocalii tai la ,,treaba" cum spune mutalaul lor din fruntea lor dupa cum se exprima ,,neamtul", sa vezi ce realizari vor face, iata citeva dintre ele :
- taieri de pensii si salarii; motivarea: greaua mostenire, nu mai sunt bani.
- o sa faca n-n=0 spitale regionale; motivarea: greaua mostenire, au furat banii cei rosii.
- o sa faca n-n=0 km de autostrada; greaua mostenire, au indatorat tara ciuma rosie.
- o sa creeze n-n=0 locuri de munca mai ales ca o sa dea afara bugetari; greaua mostenire, nu mai sunt bani.
-o sa aloce niste bani pentru investitii ca e foame mare in ,,guvarnul mau", in rindul ciumei galbeno-portocalii si in firmele acestora sau acolitilor lor.
Abia astept sa vedem rezultatele acestei ciume peste un an, sa ii vedem pe romani daca vor dori sa mai suporte ce au suportat pe timpul ciumei portocalii cu base in frunte si acum pe viitor cu ciuma galbana si mutalaul in frunte. Asta va fi ROMANIA NORMALA a lui KWI.

avianyc spunea...

@ Leon
Poti te rog sa dezlegi enigma asta legat de un angajat cu salariul minim pe economie din 2016 pana in 2019 ....... care se va pensiona peste zece - 15 ani si doar la anul pensionarii pe actuala lege i se va acorda un indice de corectie care nu acopera pierderea anuala de punctaj.Pe legea noua pierde punctaj considerabil.

- salariul mediu brut 2016 = 2681 lei
- salariul minim brut 2016 =1250 lei
Valoare lunara punct pensie 2016 = 1250/2681 = 0,46 puncte pensie /luna /an

-salariu mediu brut 2019 = 5163 lei
- salariul minim brut 2019 =2080 /2350 - SS
Valoare lunara punct pensie = 2080/5163 = 0,40 puncte pensie/luna /an
=2350/5163 = 0,45516 puncte pensie/lună /an
Oare în normalitate 0,46 este > sau < decât 0,40 sau 0, 45516 - studii superioare?

Ein Stein spunea...

@civil
Cu ce il ajuta cunostintele in programare pe cel mai bun programator de C++ din Romania la administrarea unei retele CISCO sau la administrarea unui DC pe Red Hat? Iti spun eu, cu nimic, e practic si teoretic zero.
Cunostintele de baza in ale hardware ale unui informatician, faptul ca stie in principiu cum functioneaza un HDD sau o memorie, de celel mai multe ori nu stie nici atat, cu ce-l ajuta daca are in administrare un sistem care se intinde pe 10 sau 20 de rack-uri de echipamente sofisticare si foarte scumpe. Iti spun eu, cu absolut nimic.
Adevaratii IT-isti nu se formeaza la Automatica si Calculatoare, acolo se formeaza profesionisti in domeniul sistemelor de process control care nu are nicio treaba cu sistemele office, alea de care vorbim. Pe de alta parte atat de adevarati sunt IT-isti de la Automatica si Calculatoare incat eu nu am auzit ca acei IT-isti sa fi proiectat macar un parlit de microcontroler cu doua functii simple.
Ca tot ai pomenit de SQL, care este de baza si esential in administratie, iar nu are nicio treaba programatorul de SQL cu ce face administratorul sau arhitectul de sistem. Chiar sunt limbaje diferite pentru administrator fata de dezvoltator, DML pentru unii si DDL pentru altii. Am scris ca un IT-ist nu e obligatoriu sa cunoasca vreun limbaj de programare, si nu este, pentru a sublinia diferentele intre cele doua domenii. Ideal este ca un IT-ist sa cunoasca cat mai multe limbaje de programare la un nivel scazut spre mediu, pentru a alege cele mai bune solutii de integrare are programelor si software.
Necunoasterea acestor chestiuni esentiale face ca avianyc sa mearga sa confirme plata amenzii cine stie pe unde sau tu daca ai nevoie de medic cand mergi cu cardul iar el iti spune candid, "nu merge sistemul".
E bine ca ai precizat la sfarsit ca ai scris in graba, pentru ca in graba e.
Repet sectorul IT practic este inexistent in Romania cu toate ca e purtat in gura de toti politicienii de cate ori au ocazia iar faptul ca va loviti zi de zi de birocratie cand sistemele informatice exista imi da dreptate.

Iulian Mareș spunea...

Leon,
Constat că ți-e teamă de dezvoltări!
Deci un enunț ar fi:
- Nemții au fost naziști!
Fals!
Sau poate nu!?

https://www.cotidianul.ro/iohannis-a-dat-o-iar-in-gropi-declaratia-care-a-starnit-controverse/

Ein Stein spunea...

@avianyc
Poti te rog sa-mi spui, daca ai cunostinte binenteles, cu ce nota a trecut examenul Kovesi cand a ocupat functia la DNA, dar nota lui Lazar de la PG, dar nota lui Portocala sau macar daca stii cu ce nota a luat examenul seful politiei de la Caracal?
Ori poate stii cu ce nota a luat examenul directorul nr.22 din 35 pe care i-a dat afara Cuc de la CNAIR. Sau macar cu ce nota la examen a obtinut postul consilierul nr. 7 al directorului nr.14 din cei 35 dati afara de la CNAIR? Asta cu examenul este praf in ochi, ce se intampla acum, examenele sunt pentru catei, javrele mari fug ca dracu de tamaie de ele, de examene zic.
Faptul ca incerci operatiuni la CEC din alte localitati si primesti anomalii inseamna ca sistemele sunt interconectate, ca merg anapoda e alta treaba. Presupun ca tu nu ai citit ce am scris mai sus de IT-isti, adica aia esentiali care nu exista de fapt.
Olguta si Andronescu nu mai pridideau cu IT-istii in sus, IT-istii in jos, ce mandre suntem de ei. Na IT-isti!
Romania are o problema majora, daca se depun eforturi considerabile in resurse umane, pe sectorul IT, adica ala adevarat nu abureala lui Andronescu, cel mai curand, cam in cinci ani s-ar vedea primele rezultate notabile in informatizarea administratiei. Nu mai devreme! Deci mai ai de asteptat.

Iulian Mareș spunea...

T3,
Nu te supăra, dar cea mai idioată întrebare a unui angajator de 2 bani, care mai și crede că își înkuie candidatul este deja tâmpita: Ce știi să faci?
Idioțenia asta au adus-o patronii turci de brutării ieftine prin anii 90 și ea s-a perpetuat în rândurile angajatorilor și personalului HR fără minte!
Ce se aștepta să-i spui? Fac RC singur la un Boeing?

Iulian Mareș spunea...

Și las-o domol cu interconectarea între instituții! Nu este kiar așa de simplă și nu trebuie făcută pe toate stațiile!
Aici Dl. Civil îți poate oferi mai multe informații privind rețelele interne, externe, interconectarea lor și riscurile! Sunt kiar prevederi legale cât și profesionale!
O rețea incuba multe posturi și atribuțiuni din partea personalului specializat!
Nu orice fătuca de la ghișeu da cu date și informații în exterior și mai ales pe Net!
La unii kiar sunt blocate de administratori porturile USB, din rațiuni de securitate!

Civil: fii mai scurt în postări, folosește RAR.exe! 😂

avianyc spunea...

@ eun stein
Personal consider ca a numi in functii cheie persoane in urma unui examen este o greșeală de sistem.
Consider ca in functii precum procurorul general ,sef DNA ,DIICOT,sef Marelui stat Major ,etc,trebuie numiti oameni cunoscuti in sistem ca bine pregatiti ,buni menageri ,profesionisti in domeniu.
Degeaba organizezi concurs cu oameni slab pregatiti si din intamplare cad pe subiecte si iau examenul.
De cele mai multe ori profesionistii si bunii manageri nici nu se prezinta la examene.Si atunci au castig de cauza cei slab pregatiti care au tupeul sau sunt impinsi de diverse retele care " sponsorizeaza" castigarea examenului.
Stiti cat costa o functie de baza in MAI ?
Cam de la 300 000 euro in sus si cu examen.
Banii vin de la retelele care au interes sa-si promoveze oamenii in domeniu.
Ca atare consider ca fiecare sistem trebuie sa-si cunoasca valorile si sa numeasca in functii cheie de conducere numai oameni valorosi ,profesionisti in domeniu si buni cunoscatori ai domeniului si sistemului din care fac parte.
Degeaba examen cu oameni slab pregatiti care se inscriu la examen in timp ce valorile sistemului stau de o parte si nu se inscriu pentru a candida.
Repet sistemul de recrutare promovat de companiile de succes prin selectionarea valorilor dintre studentii ultimilor ani ,a valorilor recunoscute in domeniu si asigurarea de catre companii a unui trainig corespunzator de pregatire este reteta de succes pentru multe companii .Dece statul nu ar putea face la fel ?
Dece "examen" cu oameni recomandati de partide pe criterii de afinitate si nu profesionala? Sau examene cu candidati unici ,candidatul fiind fiica ,fiul ,ginerele,etc( vezi cazul prezentat in presa al fiului lui T. Toader care a ocupat un post din pozitia de candidat unic).Crezi ca chiar nu mai erau doritori sau pregatiti in domeniu?
Ati auzit undeva ca statul sa recruteze un sef de promotie de la o facultate de top si sa-i dea un post intr-un domeniu unde este nevoie de buna pregatire si salarizare pe masura?
Nu, toate posturile bine platite de stat sunt ocupate prin " examen" de beizadele( vezi fiul lui Viorica,a lui Oprea pe la ASF, nevasta / sotul lu cutare si cutare politician ,etc).Toti cu "examen" incadrati.
Valorile pe unde isi gasesc loc ,daca gasesc si au parte de un examen corect sau pleaca din tara daca nu sunt recrutati de companii private interesate.

avianyc spunea...

PS
@ein stein Ai auzit cumva ca in acel domeniu de care vorbesti CNAIR sa recruteze sefii de promotii de la facultatile de profil din marile centre universitare?
Eu nu am auzit de astfel de practici si momentan ar fi si contrar legii.
Dar daca an de an se proceda asa poate acum acest Cuc nu trebuia sa dea afara 35 de ineficienti incadrati pe baza de " examen " cu castigator cunoscut din momentul organizarii examenului.
Si poate rezultatele in domeniu ar fi fost cu totul altele in mod sigur.

avianyc spunea...

@ Mares
Doar un neiesit din cazarma poate comenta in stilul in care il faci tu .
Aviatia este un domeniu complex pe navigatie si tehnica nu intra oricine in domeniu ,chiar detinator de diplome si doctorate daca esti. Stii ca unul din pilotii avionului cu care a aterizat PAPA Francisc la Iasi,un bun prieten ,fost pilot de MIG21 cu doua catapultari ca la carte la activ ,abia a obtinut un post de copilot la Tarom. Si a fost la mansa acelui avion in calitate de copilot.
Si si el a fost intrebat ,ce stii sa faci la noi la incadrare.
Fiindca o companie care are nevoie de profesionisti de aici incepe evaluarea,nefiind interesata de cate diplome ai facut rost la dosar.
Trecutul tau profesional si recomandarile de la locul de munca anterior atarna mult in balanta intre profesionisti.
Ori cel putin in aviatie ,care pana la un moment dat aveau aceeasi mama - Boboc oamenii din sistem cunosc valorile si te citesc din prima daca merita sau nu sa te incadreze in sistem.
Ori intre av civila si militara exista o diferenta de compatibilitate. Ca sa fii compatibil pe civil trebuie sa mai parcurgi un training asigurat de ei daca tin sa te incadreze.
De aici si intrebarea ,"te cunoastem ,ce stii sa faci la noi ?"

Liviub spunea...

D. Gigi,
Doar cele peste 11 directii nu vor fi in atentia lor! Parca au mai fost la guvernare! Si vin alegerile cele mari. Ca astea din nov. sunt gata, doar ca trebuie cheltuiti banii pe postere!

M spunea...

@Avyanic - Concursuri?

Eu iti pot spune ca pe IT nu am gasit candidati. Noroc ca pana la urma au repartizat pe unul care terminase AMT. La incadrarea directa (stiti probabil cat de greu se obtine) nu a venit NIMENI. Adica veneau, intrebau de solda, si apoi ne ziceau: hai, pa!

Unul cu un pic de experienta (1 la 3 ani) a intrebat daca ii asiguram masina de serviciu, telefon cu abonament nelimitat, bonusuri de obiectiv si un salariu net de 1500 de euro. Atat se castiga la o experienta de 8-10 ani in IT. El vroia sa vada daca e mai convenabil ca militar sau ca civil pe termen mediu.

In rest la teorie sunteti bun stimate coleg! Practica ne omoara!
Ce competente a avut Kovesi sa fie pusa Procuror General? A avut in toata viata ei UN SINGUR EXAMEN pe bune? Nu "comisii politice" care cadeau pres in fata ei? Cat o fi dat tat-su lui Basescu sa isi puna panarama sefa peste procurori daca dumneata afirmi ca o functie in MAI costa 300.000 de euro? A fost un procuror mediocru de provincie cu ZERO realizari importante saltata direct procuror general. Ca si cum ai fi luat un plotonier de la Falticeni si il faceai a doua zi Seful Statului Major!

M spunea...

Domnilor daca luni si luni de zile PDL a facut misto de "proasta" Dancila, acum cred ca e cazul sa radem de cei RAMASI la putere!!!

Citind de pe fituica ce zice Prostul Tarii?

"Au venit si celelalte partide la consultari. Impreuna cu ei ati reusit...."

Impreuna cu ele, PARTIDELE, băi incultule, băi analfabetule! A plecat Dancila. Prostul Tarii inca e la Cotroceni.

Leon spunea...

T3, asa este, aproape jumatate dintre angajatii romani traiesc cu salariul minim pe economie; acesta este unul din motivele pentru care PSD a majorat accelerat acest salariu de la 1250 lei in anul 2016, la 2080/2350 lei in anul 2019, o crestere de 66% in numai 3 ani; oare PNL va mentine acest ritm anul viitor ?
Referitor la calculul punctului de pensie, lucrurile stau si mai rau fata de ce ai prezentat mai sus deoarece incepand cu anul 2018, prin trecerea CAS in contul angajatului, din cei 25%, se vor lua in calcul numai 21,25%, ceilalti 3,75% vor fi platiti de administratorul pilonului II de pensii; se vor strange totusi 35 de puncte , deoarece la varsta de 65 de ani, tanarul de azi va aduna 40 de ani de munca , plus perioadele asimilate( facultate, masterat, doctorat, etc.)
Punem pariu ca in anul 2020, punctul de pensie va creste cu cel mult 10%, iar termenul din septembrie prevazut de L.127/2019 (o crestere a p.p. de 40%..), va fi amanat de guvernul PNL..?

Iulian Mareș spunea...

T3,
Ești penibil că și cei susținuți de tine!
Tu nu poți pricepe decât prin exemple concrete, precum școlarii mici!?
Eu am scris la modul general, nu despre aviație...
Pt tine maximum aviației civile stă în pilot și copilot?
Pt Av.Civ. pregătirea și antrenamentul pt aeronave de pasageri se face și în ROU?

Eu îți urez sa zbori până la 80 de ani..., însă rămân ferm că întrebarea este idioată pusă de un cretin!
Uite îți propun eu alta: Cu ce v-ați ocupat?
*Mai am o nedumerire: un pilot pe Boeing îl poți pune în F-16?

Leon spunea...

https://www.stiripesurse.ro/klaus-iohannis-amana-consultarile-ultimele-discutii-cu-partidele-pentru-noul-guvern-reprogramate_1392104.html

Huhu Rezea spunea...

@Leon
Mutu a realizat că prima propunere de candidat va cădea în Parlament și nu ar vrea să-l compromită pe Sică.

M spunea...

Orban nu a reușit să convingă să fie votat ca prim ministru si nici nu a reușit să își facă guvern. Sunt atâția dornici de ciolan că nu încap în 15 ministere.
Azi Johannis are o ultimă discuție cu Orban care să "vadă interesul național".
La fel ca Giuliani niște plătiți de la Banca Mondială au anunțat creșterea economică a României peste previziuni. De obicei BM evită astfel de anunțuri pentru a nu decredibiliza prognozele. Dacă o face înseamnă că diferența reală este majoră.

Huhu Rezea spunea...

@Leonard
Vrei să nu mai fii penibil? Uită-te ce scriai pe blog pe vremea când Dragnea era cât pe ce să realizeze REgionalizarea prin revizuirea Constituției!

Leon spunea...

"Măsurile PSD pentru pensii nu vor putea fi respectate. Mă aştept ca majorările de pensii să existe, pentru că avem inflaţie destul de mare, iar o pensie medie de 1250 de lei, cam cât este acum în România, nu reprezintă o sumă foarte mare, iar acei cetăţeni ai ţării noastre au şi ei dreptul să trăiască decent. Vorbim de oamenii care au muncit 30-40 de ani. Prin urmare, trebuie găsită o soluţie de creştere sau măcar menţinere a puterii de cumpărare cât de cât civilizată. Eu mă aştept la majorări ale punctelor de pensii, dar nu la procente de 60-70%, cât se intenţiona prin noua lege a pensiilor, ci la procente mai mici, de 5-7% sau 10%, astfel încât să se acopere inflaţia şi să mai fie şi ceva în sistem real”, a explicat Adrian Benţa pentru Mediafax..!

Leo spunea...

Dragă MAESTRE ,
Nu-mi amintesc să fi criticat pe undeva , măsura regionalizării chiar dacă daddy a afirmat-o. Mă intreb ce l-a oprit s-o facă , deoarece au avut majoritatea parlamentară 3 ani.
Dacă găsești pe undeva că eu am criticat măsura reginalizării , eu sunt super penibil.....

Iulian Mareș spunea...

Leonard,
Regionalizarea administrativă preconizată de Dragnea viza și modificări constituționale, iar Crin nu se putea trezi ziua că să lucreze! Tot PNL-ist și el...

Leon spunea...

Parlamentarii PSD nu doar că nu vor vota pentru învestirea noul guvern, dar nu vor asigura nici cvorumul de prezență necesar deschiderii ședinței Parlamentului pentru instalarea unui nou cabinet, a declarat luni premierul demis, Viorica Dăncilă, pentru STIRIPESURSE.RO.

„PSD nu va participa în niciun mod la nominalizarea noului Guvern, la niciun fel de negocieri si la niciun alt aranjament. Dacă au dat jos Guvernul PSD, înseamna că cele 5 partide au majoritate, deci să-și asigure cvorumul”, a declarat Viorica Dăncilă. Premierul demis a precizat că decizia a fost luată în CEX și reconfirmată luni dimineață într-o ședință restrânsă a liderilor PSD.

Ein Stein spunea...

@avianyc
Am inteles, pentru functiile importante sa nu se dea examen sa nu ia vreunul nota maxima din intamplare si cinstit ar fi ca functiile sa fie ocupate de oameni din sistem cunoscuti ca buni profesionisti, recomandati de altii la fel de buni ca ei. Belea ideea!
Sa se dea examene la sange si sa se starpeasca raul din radacina pentru functii de sudor sau instalator la vreo regie sau pentru o parlita de functie de contabil pe la vreo primarie.
Ceilalti din start sunt foarte buni si nu mai e nevoie de examen, doar provin din sistem. Asta ai gandit-o sau pur si simplu ti-a iesit? Ce spui tu e calea cea mai sigura pentru mafiotizarea statului pana in maduva oaselor. Oare cine l-a recomandat pe Portocala din sistem ca e valoros si un profesionist de exceptie, dar pe Kovesi?
Pai in logica asta de ce te intrebi de ce nu se recruteaza sefi de promotii de la universitati, ei nu sunt din sistem si nu pot fi recomandati ca oameni valorosi. Pe de alta parte nu auzisi ca astia de la ANAF vor sa angajeze 2500 de tinei fara experienta, pregatire si examen? Doar pe inteviu. Pricepi cum vine treaba?
Restructurarea institutiilor statului, reprofesionalizarea lor si ocuparea functiilor, a tuturor functiilor, numai si numai pe baza de examen, ALTA SOLUTIE NU EXISTA.
Apropos ti-ai platit amenda?

Leon spunea...

Într-un scurt interviu acordat România TV, Viorica Dăncilă a făcut referire, printre altele, la momentul în care a fost lansată ideea suspendării preşedintelui Klaus Iohannis.

"Atâta inconştienţă şi atâta ură propagată în spaţiul public nu face bine nimănui. Eu am înţeles. Nu s-au împăcat cu ideea de a fi o femeie premier, că am avut o guvernare eficientă. Dar în momentul în care îţi doreşti să schimbi ceva, trebuie să vii imediat cu altceva în loc. Dacă nu, înseamnă că nu îţi pasă de această ţară. (...) Sunt foarte multe lucruri, dar văd că din dorinţa de a câştiga puncte electorale şi din incapacitatea opoziţiei de a alcătui o formură de guvernare, suntem acum în instabilitate.

Klaus Iohannis nu a avut atitudinea de preşedinte al tuturor românilor. Nu au contat măsurile bune pentru populaţie. A blocat totul din dorinţa de a distruge, aşa cum a spus, PSD. Nu, noi suntem oameni responsabili şi ne-am gândit că o suspendare a preşedintelui ar avea un impact extern pe care nu l-am fi vrut şi nu ar fi fost bun pentru imaginea României", a declarat Viorica Dăncilă.

avianyc spunea...

@ Civil
Frumoasa lectie de interconectare .Bag seama ca va pricepeti .
Am mai invatat si eu cate ceva.
F adevarat ca IT pregatiti de ATM sunt meseriasi .
Am fost candva la un postuniv coleg cu doi lt ing IT care fuseseră in stagiu de pregatire la firma" Marconi "din Italia in vederea inplementarii retelei de telefonie "STAR" in MApN.
De fapt ei se ocupau prin detașare la minister de programul de implementare ,aveau biroul vizavi de gen Popescu - fost sef SMG.
Profesionisti de marca ,am invatat multe de la ei in acest domeniu IT.Nu stiu ce legatura avea STAR-ul cu IT ,dar in fine ,baietii erau pe felie. Si nu au fost selectionati prin " concurs" cf vointei lui ein stein. In Italia au facut bani frumusei cu proiecte pentru studentii italieni.

Doua intrebari si va salut cu respect ..... din mers .
- dece nu l-au trimis pe Mares la specializare la firma "Marconi" pentru pregatire implementare "STAR" in Mapn?
- puteti incerca o resetare pentru d-nii Huhurez si @ Leon cu deconectare de la gasca rahoveana ? V-as fi recunoscator si dator pe viață.






Huhu Rezea spunea...

"Leon
Viorică să nu se plângă dacă nu ştia că nu trebuie să te porţi cu mânuşi cu mitocanii!
Când a avut majoritaqte în Parlament, trebuia să-l suspende pe mitocanul ciobănizat de tot atâtea ori de câte ori CCR a decis că blocantul a creat conflicte constituţionale, chiar dacă electoraul nu-l demitea prin referendum. Capul impăciuitorismului, să întoarcă şi obrazul celălalt, a fost Dragnea şi îşi merită soarta.

avianyc spunea...

Doar maestrul si @ Leon consilierul maestrului pot deslusi enigma enigmatică marca bmw psd.
Daca dl Badalau spune ca au absorbit 93% din banii europeni de ce pentru autostrada Comarnic -Brasov a fost semnat azi contractul cu chinezii pentru realizare in sistem "PARTENERIAT PUBLIC PRIVAT"?
Aveti cuvantul !

https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://www.capital.ro/o-noua-autostrada-in-romania-cel-mai-asteptat-proiect-a-fost-lansat-s-a-aflat-totul.html&ved=2ahUKEwjSz47SspzlAhUGtIsKHbO0BaEQqOcBMAF6BAgCEAQ&usg=AOvVaw2ISnYobAPP216h0Hfi5XM8


M spunea...

„Lia Olguța Vasilescu va fi șeful campaniei electorale. Va conduce campania” a zis d-na Dăncilă

Să ne așteptăm iar la "pensiile militare nesimțite", la "dacă nu vă convine plecați din țară", la "a ajuns un tablagiu să aibă salariul cât un profesor"? Cam asta e campania PSD?

Huhu Rezea spunea...

@avianyk
Si copii știu că pentru Ploiești- Brasov si in continuare Autostrada Transilvaniei, până la Borș, nu se poate utiliza nici măcar un cent din Fonduri Europene.
Au încercat Ponta și Ghiță o smcherie să transfere fonduri europene, prin substituiri,spre acea autostrada dar i-a stopat, pe bună dreptate, Coldea.

avianyc spunea...

Maestre cu respect ,iata o parte din banii de autostrada urmare a demerzurilor primului ministru Tudose de trecere a A 3 si Sebes Turda pe constructie din fonduri europene.
Si cat a rugat C Cretu guvernul Dragnea sa depuna proiectele ca sa nu se piarda banii
si sa se poata construi in ritm accelerat ca pe vremea lui Tudose care i-a dat afara pe Neaga si R Cuc.
https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=http://www.ziare.com/economie/infrastructura/corina-cretu-a-aprobat-o-finantare-de-246-de-milioane-de-euro-pentru-constructia-a-50-de-kilometri-de-autostrada-1518087&ved=2ahUKEwioj7qnmp3lAhWBGuwKHT48CQcQFjAJegQIBRAI&usg=AOvVaw2cMwUFSjyrmC8XsN7vSvMZ&cshid=1571106207576

avianyc spunea...

Cu respect maestre,
Pentru aceste realizari a fost dat afara Tudose si s-a divortat de C Cretu ca apoi sa se vina cu ideea parteneriatelor publice private de guv DragneaII-Viorica desi aveau bani europeni la dispozitie.

http://mobile.hotnews.ro/stire/22517696

avianyc spunea...

Cu respect maestre ,
Uite cum l-a trezit pe ministrul
demis de Tudose pentru slaba performanță dupa ce cu un an inainte -2016 premierul a reusit sa treaca constructia autostrazilor pe fonduri europene nerambursabile.

https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://www.economica.net/autostrada-transilvania--tronsoanele-suplacu-de-barcau---bors-si-suplacu-de-barcau---mihaiesti-ar-putea-fi-construite-cu-bani-europeni_136336.html&ved=2ahUKEwinxM31np3lAhUMC-wKHSp2C5sQFjAPegQIBxAI&usg=AOvVaw2kjIkNf61BGwAFxfXTcUHa&cshid=1571107658250

ifrim spunea...

@tehno.Daca pesedeaua prin vipera rosie ne baga bete-n roate ce ne doare stampila sa mergem pe mana carlanului?Noi trebuie sa ne vedem de interesul nostru ,politica la nivel macro s-o faca priceputii,noi mai catinel!

Iulian Mareș spunea...

T3,
si pe tine te doare capul?
Capaul tau stie cine stabileste Documentul cu Cerintele Operationale?
Pai vezi? Unii stabilesc si altii executa! Asta este prima diferenta dintre UNAP si ACTh!
Ei, macar acum afli si tu de ce dadea ala cu ciocanul in bandajul rotilor de tren!? :))

Iulian Mareș spunea...

Civil,
treci de faza RAR demo, da si tu un banut pt Full option! :))
* Mi-a placut faza cu cu salutul: exact ca in bancul cu Gica de la scularie, insa ai fost prea fin si #T3 nu s-a prins!

Gica de la scularie
Gica lucra la o fabrica la sectia scularie. In fabrica o vizita a primului ministru ,mergand cu directorul in vizita prin fabrica la un moment dat primul ministru intreba pe director:
– Gica mai lucreaza la voi?
– Care Gica intreba directorul ?
– Gica de la scularie .
– directorul da lucreaza.
Trece vizita ,dupa o perioada scurta de timp vizita de la presedintele tarii,se intimpla la fel intreba de Gica .
Dupa ce trece vizita il chema pe Gica la el si il intreba :
– Bai Gica de unde te cunosc pe tine presedintele tarii si primul ministru?
– Domnule director eu sunt foarte cunoscut chiar daca nu se vede
– Cum asa Gica?
– Pe mine ma cunoaste si Papa de la Roma.
– Nu te cred.
Mergem la Vatican sa va convingeti. Zis si facut
Ajunsi la Vatican multime mare Suveranul era la balcon si vorbea poporului. Gica spune:
– Domnule director merg la balcon langa Papa si va fac cu mina.
Ajunge Gica la balcon si face cu mana cand in zona unde era directorul lumea buluc . Gica coboara repede ajunge directorul lesinase. In fine isi revine si zice :
– Bai Gica esti tare nu mi sa intamplat asa ceva niciodata.
– Ce anume intreba Gica .
– Vine regina Elisabeta ma bate cu palma pe umar si ma intreaba cine e omul acela imbracat in alb de langa Gica de la scularie?

M spunea...

Eu mi-am pus benzina in rezervor ca sa merg pe autostrada Ploiesti Brasov construita de Sica Mandolina pana la anu'.
Cu tuneluri - cu poduri nu ma intereseaza! Haide ca mi se evapora benzina!!!

avianyc spunea...

@ Mares
Pe vremea mea erau doua institutii militare de invatamant superior ; AM cu Academia tehnica acreditata inv superior in subordine si AMG de 1an si un semestru considerat inv superior dar neacreditat decat prin echivalare diploma si Fac de Medicina Militara.
Tot ce se facea ca materie in AMG de catre of cursanti se facea si in AT de catre studenti intre care si of.Si cu aceeasi profesori de la AMG si cu acelasi nr de examene.
Spre exemplu grupa mea a facut tactica ca si orice AMG-ist cu Alexandru ,etc.
La final pe toate diplomele scria
;Academia Militara ,Facultatea de ........
Semnatura; g-ral armata Tutoveanu ,Sef facultate gral Ispas .
Hai la treaba ,treci la pus ceapa pe franghie la uscat🤣
O zi buna cu 22 grade C.
PS.
Cand am inceput niste constructii prin vestul tarii ,dupa ce aprope un an m-au plimbat cu asteptari de avize ,puz ,urbanism ,etc cand sa depun dosarul la primaria orasului respectiv o functionara imi spune ca imi lipseste adeverinta precum ca nu am datorii la stat.
Fara sa-mi pierd cumpatul ii zic frumos ;
-pai dna nu aveti situatia in calculator?
La care dna zice;
Imi pare rau ,nu avem situatia ,mergeti la ghiseul x din primarie pentru datoriile fata de primarie si la sediul ANAF pentru datoriile fata de bugetul de stat si asigurari medicale ,etc.
Zis si facut am mai stat la doua cozi si dupa inca doua zile am depus dosarul.
Asta-i si acum interconectarea in interiorul institutiile statului si intre institutii.
@ ein stein
Amenda am platit-o in aceasi zi( acum cinci ani) la primul CEC din cale pe jumatate ( depasire limita viteza).
Problema-i ca nu am trimis prin posta la IGP dovada platii si la sfarsitul anului m-am trezit cu un agent fiscal recuperator de datorii din primarie precum ca am de platit o restanta ( amenda de circulatie) in urma instiintarii facuta de politie.
Noroc ca inca am mai avut dovada platii si pv de constatare fiindca altfel mai plateam inca odata amenda.
Ce s-a schimbat de acum cinci ani este doar faptul ca atunci nu puteai trimite dovada decat prin Posta Romana pe cand acum au introdus posibilitatea de transmitere a dovezii prin email.
Foarte mare realizare in cinci ani.
Asta-interconectarea intre institutiile statului.
Contul CEC l- am folosit pentru derulare de fonduri si plati catre firmele si furnizorii cu care am lucrat si mai lucrez la niste constructii prin vestul tarii .
Am renuntat la ei si mi-am transferat totul la Banca Transilvania, care are cu totul alta perceptie si receptivitate ,operativitate fata de clienti.
O zi buna !

M spunea...

Un sas, trei unguri, un albanez și un ucrainian au dat jos guvernul României. 😁

Iulian Mareș spunea...

T3,
Te prostești la bătrânețe...
Niciodată AMG cum zici tu nu a fost 1 an, ci 2-3…!
Dacă tu știi tactica este bine, însă cu nivel tactic știut FB dădeai admitere..., apoi erau altele...

Iulian Mareș spunea...

T3,
Lasă că așa îți trebuie căci nu te-ai revoltat când CEC i-a dat fetei lui Băsescu 1 mil € să cumpere NANA, fără gaj! 😂🤣😎

Arfy spunea...

Avianik- angajatorul plătește cinci zile de concediu medical... Celelalte zile sunt plătite de către FNUAS în procente de 75-100% în funcție de codul medical stabilit pt boli etc.

avianyc spunea...

@ Arfy
Da, daca ai curaj sa te prezinti cu concediu medic la patron.
Am avut o problema la coloana de nu puteam sta in scaunul din cabina avionului si nu am avut curaj sa prezint companiei concediul medical.
Darmite unde sunt patroni cu 1,2 ....
5 .......10 angajati ,
Multi patroni nu platesc concediul medical iar angajatul de frica sa nu fie dat afara nu reclama fenomenul .
La patron nu umbla caiinii cu covrigii in coada cum cred unii.
Pe cartea de munca salariul minim ,in mana ceva mai mult ,pensie dupa ce ai inscris ca salariu brut in cartea de munca.
Nu-ti convine ti se spune ,10 stau la coada pentru angajare de maine daca nu-ti convine nu mai vii.
La stat la ora 8.00 inca mai sunt pe drum catre serviciu ,mai ales in primarii ,la privat la ora 5.00 esti pe drum catre serviciu si te intorci seara.
Ati vazut femeile decedate in accident ,la ora 5 erau pe drum la serviciu pentru poate un salariu minim.Se intorceau pe la kra 17.00
La stat trai pe vatrai si lafaila la discretie dupa bunaciunile gastii Dragnea .

M spunea...

Eu sunt stupefiat de ce zice Avianyc.

Unde o fi lucrat domnia sa la stat? Muncesti de iti sar capacele, de cele mai multe ori fara mijloace si cu sefi pusi politic.
Imi amintesc ca s-a stricat o data imprimanta. M-am dus la cei de la IT si mi-au zis ca o sa propuna la o licitatie, ca daca se aproba.... Bref, am avut imprimanta dupa aproape un an timp in care fiecare lucrare a trebuit sa o printez la alt imprimanta aflata la mama-dracului!
Acum la patron un coleg a avut aceeasi problema. S-a dus la patron. A trimis ala soferul, in o ora jumate am avut scula functionala.
La noi e OK la privat! Terminati cu minciunile astea! Aaaaa.... da.... am auzit de patroni care isi trec fictiv rudele pe state si am auzit si de primarii la care vin functionarii la ora 12 dar sa nu generalizam!

Rugamintea mea la Avianyc e sa ne spuna la ce companie lucreaza si pe ce ruta ca sa o evitam. Oricum evit low costurile unde s-au strans cei mai incompetenti, aia care nu au gasit loc la o firma serioasa, oameni pusi pe furaciune si pe lene - ma rog, de-ai lui Johannis.
De aceea de cate ori auzi de probleme stii sigur ca e ori Blue Air ori Wizz ori....

Arfy spunea...

Avianyk- repet, FUASS plătește concediul medical. Și primele cinci zile plătește angajatorul după care recuperează suma plătită tot de la FUASS! Este lege! Eu ca patron te dădeam afară!știind că ai probleme medicale și fentezi, punând viața altora în pericol. Oricum, dacă ai procedat așa, ești inconștient, să nu spun: iresponsabil!

Iulian Mareș spunea...

M,
WizzAir, credeai că Lufthansa? 😂
La cărat de căpșunari, ciori și centuriste!

avianyc spunea...

@ M
Mai tie nu tie rusine asa putin la obraz sa faci pilotii romani majoritatea formati on leaganul aviatiei romane incompetenti ,lenesi ,etc.
Tu stii ce inseamna meseria asta ,competenta pilotului si competenta avionului.
Stii cat invata si prin ce examene trec pana ajung pilot de linie pe curse externe.
Stii ca pilotii romani si cu preponderenta cei formati la Boboc si la aerocluburi cu instructori care au trecut pe la Boboc sunt considerati printre cei mai buni piloti din lume . Si Iovan a fost la Blue Air si altii ca el la Wizz A . O fi cum spui tu si asta si toti ceilalti care si-au gasit un loc de munca acasa sa mai castige un ban.Si cei care si-au gasit loc la firma romanesca poate ar trebui sa le multumesti ca sunt patrioti ,nu pleaca in extern ci muncesc in tara ,dupa cum te exprimai nederanjat in aberatiile tale de pe aici.Cei care nu au gasit s-au imprastiat pe la firme din strainatate.,Au plecat de nevoi ,nu de dragul plecarii de langa familie.
Mai acum cadva timp un fost coleg de stres si hartuiala a facut infarct la mansa unui avion al unei companii din China si dus fost.Statul roman nu i-a ajutat familia sa-l repatrieze cel putin. Nu ai pic de bun simt.Crezi ca-i chiar asa fericire sa lucrezi intr-o companie privata indiferent unde ar activa ea.
De ce crezi ca cei care au fost pe la Qatar A nu mai vor sa plece desi sunt curtati si invitati pe salarii superbune?
Fiidca este un infern .
La fel la orice companie privata.
Te lasa lumea in pace ,nu te deranjeaza nimeni din cei cu scaun la cap vizavi de ce traznai scrii pe aici.
Tu le stii pe toate ,tu stii cine-i infractor si cine nu ,tu stii cine-i competent si cine nu ,tu ai fost peste tot ,in Germania ,in America ,in China, cu toate ca pun pariu ca nu stii cum arata un punct de frontiera de iesire din tara,copii romanilor si romanii care-si cauta un codru de paine prin tari straine sunt pentru tine puslamale si derbedei si nu trebuie sa aiba drepturi civile constitutionale ,etc.
Daca cineva scrie pe aci ca a fost in Cosmos nu m-ar mira sa ne spui ca ai fost si tu si stii mai bine ca toti densitatea aerului in stratosfera.
Vezi mai bine de ce stii sa faci ,din cate se vede nu dai semn a fi militar de cariera ,probabil bagat pe usa din spate pe la jendari cel mult ,pensionat cu vreo 15 ani vechime.

avianyc spunea...

@ Arfy
Eu nu te-am contrazis in privinta prevederilor legii in privinta platii c medical.
Eu am spus ca patronii nu respecta legea iar angajatii nu reclama de frica de a fi dati afara.
Du-te tu la un patron cu doi angajati ,unul pe schimb si spunei ca esti in concediu medical 7 zile pentru o banala viroza ,etc care te sacaie.
Te pupa pe frunte ,iti spun eu.
Asa si in cazul meu unde funcioneaza omul si locul .Nu plecam in cursa se anula cursa.Si nu era o suferinta incompatibila cu activitstea si siguranta zborului .Dupa 30 de ani experienta te asigur ca sunt responsabil de faptele mele.
Cu tot respectul ,dar in privinta respectarii legii la patronat mai aveti de studiat destul de mult pe teren.

avianyc spunea...

PS
Blue Air si WIzz sunt doua companii onorabile pe profit care dupa cum spun unii transporta ciori ,capsunari si nespalati
Atat valoreaza romanii la unii cu pensii de cinci cifre si pilotii rpmani pentru niste neaveti in domeniu.
Taromul cu " profesionisti" de top traieste din subventii de stat si abonamente ala oamenilor politici platite din buget si este mereu pe pierderi.
Malev Air fima de stat ungureasca intesata cu p" profesionisti " a dat faliment din 2012 fiind inlocuita de WIZZAir.

M spunea...

@Civil - da, exemplul este de cand eram activ. Acum sunt la o firma si sa stii ca avem imprimante. Cum sunt peste tot in lume! Va spun cu toata responsabilitatea: acolo unde in SNAOPSN avem un om sa faca o treaba aici, la firma, avem minim doi. Am vorbit cu patronul despre asta si se uita uimit la mine! RFealmente eu nu mai suportam regimul de munca de la fostul loc dar aici e lejer. Ai absolut tot ce iti trebuie.
Va dau un exemplu! Comentam langa dozatorul de apa un articol in care un sindicat din politie sa plangea ca nu au benzina si nici hartie de imprimanta. Colegii de la actualul loc de munca pur-si-simplu nu intelegeau cum e posibil!? "Sa se duca sa alimenteze, lenesii si burtosii dracului!", "Le e lene sa se duca la magazie sa ia hartie!" 😂

@avianyc - nu inteleg ce va deranjeaza?! In orice profesie sunt profesionisti exceptionali, unii mediocrii si unii ..... Dorel. Va suparati degeaba! A fost o simpla intrebare! Da, dupa cateva experiente neplacute cu companiile low cost nu mai zbor cu asa ceva!
Cine e bun in meseria lui nu se duce la o firma de kkt. Dumneavoastra sunteti plin de resentimente, o persoana cu o varsta care inspira respect dar aici e vorba de viata unor oameni. Si domnia ta stii ca este asa! Altfel nu v-ar fi rusine sa nu spuneti la ce firma lucrati!

Apropo - Iovan s-a cam prabusit cu avionul!

Iulian Mareș spunea...

T3,
Banii nu au miros, asa-i? ... si cu cat sunt pacaliti mai vartos de firmele de Low, cu atat incasarile cresc! Mai aveti putin si le serviti la micul-dejun seminte! Cine a carat in EU toata tiganimea ranceda, ce se intorc cu trolere inalte de 1,5m si late de 1m? Intra in cala? :))


Civil,
Din 2010 s-a implementat E_fax, cu token si pana in 2015 se generalizase pana la B! Acum ca nu toti au dreptul de a semna electronic, asta-i o problema de securitate si ierarhie, cam ca stampila, dar mai extinsa! O problema care mu mi-a placut este ca la noi conturile sunt pe user nominal si nu pe functie! dar nu mi-am propus sa o rezolv, intrucat este jobul altor baieti!