Președintele ANAF, Mirela Călugăreanu, a vorbit, în exclusivitate la ”Income”, despre nivelul de colectare al instituției pe care o conduce și ce impact bugetar a avut acesta.
”Suntem pe un trend pozitiv. Încasările din primele opt luni ale acestui an sunt cu peste 20 de miliarde mai mari decât în perioada similară a anului precedent. Rambursările de TVA au crescut cu peste 1 miliard. Am adoptat un plan de acțiuni specifice, pentru ca lucrurile să meargă bine în continuare. Ponderea veniturilor colectate în PIB a crescut cu jumătate de punct procentual. Sigur, este nevoie de informatizarea ANAF, de modernizare, dar pe termen scurt și mediu am inițiat o serie de măsuri care să susțină conformarea voluntară a contribuabililor. Avem și acțiuni specifice pentru descurajarea evaziunii fiscale” a spus Mirela Călugăreanu, președintele ANAF
„În legătură cu rezultatele acțiunilor derulate de colegii de la antifraudă în cursul acestui an, „Demetra", „Integrum" și alte acțiuni specifice, pot să vă comunic că au fost rezultate semnificative. Sancțiunile aplicate, confiscări, amenzi și alte asemenea, s-au ridicat la încasarea a 75.000.000 de lei", a mai spus Călugăreanu.
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) şi inspectorii Direcţiei Generale a Vămilor (DGV) au început la nivel naţional acţiunea „Demetra", în cadrul căreia verifică integral circuitele de comercializare a legumelor şi fructelor. De asemenea, DGAF a lansat în martie operațiunea „Integrum
Întrebată de datoria lui Iohannis către fisc, Șefa ANAF a spus ca nimeni nu scapă de executare fiscală, dar în cazul respectiv se așteaptă deciziile instanțelor.